ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2527/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2527/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 286 din 27 februarie

2009, Tribunalul București, secția a IV a civilă, a respins excepția lipsei

calității procesuale active ca neîntemeiată; a admis excepția puterii de lucru

judecat; a respins acțiunea formulată de reclamantul G.M.A. în contradictoriu

cu pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și Regia

Autonoma Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat în consecință.

Pentru a pronunța

această sentință tribunalul a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a IV a civilă, sub nr. 788/3/2008, la data de 30

mai 2008, reclamantul G.M.A. chemat în judecată pe pârâții Statul Roman prin

Ministerul Economiei și Finanțelor și pe Regia Autonoma Administrația

Patrimoniului Protocolului de Stat prin care a solicitat ca prin hotărârea ce o

va pronunța, să oblige pârâții să lase în deplină proprietate și liniștită

posesie imobilul situat în București, compus teren în suprafața de 280 mp.

(parcela 13 din blocul de parcele 13 de la fosta adresă de pe str. A.N.).

În motivarea cererii

s-a arătat că imobilul a fost dobândit conform actului autentic de vânzare -

cumpărare autentificat din 11 decembrie 1950 de Notariatul de Stat Biroul și

transcris în registrul de transcripțiuni la nr. X/1950 de către autoarea sa B.A.

și ulterior a fost preluat abuziv de către stat în baza Decretului de

expropriere nr. 34/1974, poziția 52, și trecut în administrarea I.C.R.A.L.

Herăstrău prin Decizia Comitetului Executiv ai Consiliului Popular al

Municipiului București nr. 624 din 20 mai 1974, iar în prezent se află în

administrarea Regia Autonoma Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat

de la autoare, cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare în materie de

proprietate.

La data de 19

septembrie 2008 pârâta Regia Autonoma Administrația Patrimoniului Protocolului

de Stat a formulat cerere de arătare a titularului dreptului, cu motivarea că

potrivit art. 12 alin. (4) și (5) din Legea nr. 213/1998 titularul dreptului de

proprietate este Statul Român, imobilul fiind naționalizat, Regia Autonoma

Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat  fiind doar administrator al

bunului.

La aceeași dată

pârâtul a formulat și întâmpinare și cerere reconvențională.

Prin întâmpinare

pârâta Regia Autonoma Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat  a

invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului cu

motivarea că prin contractul de cesiune reclamantul nu a dobândit dreptul de

proprietate, acest titlu urmând a fi emis în baza Legii nr. 10/2001, precum și

față de faptul că din cetele depuse de reclamant, nu rezultă că cesionarele

sunt succesoarele lui B.A.

A invocat excepția

autorității de lucru judecat, cu motivarea că prin sentința civilă nr. 822 din

27 septembrie 2004 pronunțată în Dosarul civil nr. 1173/2004 de Tribunalul București,

secția a IV a civilă, a fost respinsă în mod irevocabil acțiunea în revendicare

prin compararea titlurilor formulată de B.V., C.M.V. și B.I.C. privind imobilul

în litigiu.

A solicitat admiterea

excepției, fiind îndeplinită identitatea celor teri elemente, respectiv

identitate de părți, obiect și cauză.

Pe fond, a solicitat

respingerea acțiunii ca inadmisibilă, deoarece imobilul a fost expropriat

ulterior anului 1989, măsura exproprierii fiind legală întrucât proprietarii au

primit despăgubiri iar scopul exproprierii a fost atins, fiind construit

obiectivul pentru care a fost luată măsura exproprierii.

In ceea ce privește

sentința civilă nr. 10855/1994 a susținut pârâtul că nu îi este opozabilă

potrivit principiului relativității efectelor hotărârilor judecătorești.

Pe calea cererii

reconvenționale, a solicitat instanței constatarea nulități absolute a

contractului de cesiune autentificat sub nr. 636, deoarece, pentru a fi

valabil, actul juridic civil trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de art.

948, art. 966 și art. 968 C. civ., respectiv cele referitoare la: capacitatea

de a încheia un act juridic; consimțământul valabil al părții care se obligă;

un obiect determinat; o cauză licită; când actul juridic s-a încheiat cu

încălcarea unei norme imperative sau a ordinii publice; când actul juridic s-a

încheiat în fraudare legii, o condiție specială, cerută numai pentru actele

translative de drepturi, este aceea că cel ce se obligă trebuie sa fie

titularul dreptului subiectiv.

În speța de față, consideră

că nu sunt întrunite condițiile de valabilitate ale obiectului actului juridic,

și anume cea generala potrivit căreia bunul trebuie să fie în circuitul civil,

precum și cea specială privind calitatea de titular al dreptului transmis celui

care se obligă, deoarece acesta se află și la aceasta dată în proprietatea

publică a statului și în administrarea Regia Autonoma Administrația

Patrimoniului Protocolului de Stat, contractul de cesiune fiind încheiat în

baza unei sentințe civile pronunțată în contradictoriu cu un neposesor.

La momentul

pronunțării sentinței civile nr. 10855/1994, bunul era proprietate publică a

statului, fiind inalienabil, imprescriptibil și insesizabil, intrând sub

incidența art. 135 din Constituția României și a art. 11 din Legea nr. 213/1998

și în administrarea Regia Autonoma Administrația Patrimoniului Protocolului de

Stat.

În consecință,

hotărârea judecătorească mai sus-menționată este pronunțată în contradictoriu

cu o persoană care nu are calitate procesuală pasivă, întrucât bunul nu se află

în patrimoniul unității administrative teritoriale și în consecință nu putea fi

transmis în mod valabil către reclamante. Prin urmare, sentința civilă nr. 10855/1994

nu este, potrivit principiului relativității efectelor hotărârilor judecătorești,

opozabilă nici Statului Român ca titular al dreptului de proprietate și nici

Administrației Patrimoniului Protocolului de Stat R.A. ca administrator al

acestuia, fiind neavenită și lipsită de efecte juridice. Consideră că, potrivit

acestei sentințe, nu a fost obținut de către reclamante dreptul de proprietate

solicitat.

În drept și-a

întemeiat prezenta întâmpinare și cerere reconvențională pe dispozițiile art. 115

și următoarele și art. 119 și următoarele din Codul de procedură civilă.

Analizând actele și

lucrările aflate la dosarul cauzei, tribunalul a reținut următoarele:

Asupra excepției

lipsei calității procesuale active:

Reclamantul și-a

întemeiat demersul juridic pe contractul de cesiune autentificat sub nr. 636

din 10 martie 2008.

Prin acest contract

reclamantul a dobândit „vocația de a solicita și de a obține restituirea în

natură a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 280 mp.

situat în București, str. A.N., fără număr, parcela 13 (.)".

Cedenții au pretins

că sunt îndreptățiți la restituirea imobilului în baza notificărilor nr. 834

din 14 februarie 2002 și nr. 462 din 12 februarie 2002.

În raport de aceste

acte, tribunalul a precizat că reclamantul justifică un interes personal în

promovarea acestei acțiuni, care i-ar putea aduce în patrimoniu dreptul de

proprietate asupra imobilului, având o speranță legitimă și, în consecință și

calitate procesuală activă.

Pentru aceste

considerente, tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale active

ca neîntemeiată.

Asupra excepției

puterii de lucru judecat:

Din contractul de

vânzare - cumpărare autentificat din 11 decembrie 1950 rezultă că B.A. a fost

proprietarul inițial al imobilului (fila 11 dosar fond).

B.A. a decedat la

data de 09 decembrie 1986 de pe urma sa rămânând ca moștenitori B.I. și B.V.,

astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 338/1992 (fila 13 dosar

fond).

Prin sentința civilă nr.

10855 din 4 noiembrie 1994, pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București,

în Dosarul civil nr. 542/1994, a fost admisă acțiunea în revendicarea

imobilului teren situat în București, str. A.N., fără număr, bl. 13, parcela

13, sector 1, Consiliul Local al Municipiului București fiind obligat să lase

numiți lor B.I. și B.V., în calitate de moștenitori ai numitei B.A., imobilul

în deplină proprietate și posesie, acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile art.

480, art. 481 C. civ.

Această hotărâre a

rămas irevocabilă prin respingerea apelului declarat de Municipiul București

prin decizia civilă nr. 1621/ A din 29 iunie 1996 pronunțată de Tribunalul

București, secția a IV a civilă, nerecurată.

De pe urma

defunctului B.I., decedat la 18 martie 1999, au rămas ca moștenitori B.I.C. și C.M.V.,

astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 223 din 11 octombrie 2000

emis de Biroul Notarului Public „R.C." (fila 14 dosar fond).

Prin sentința civilă nr.

822 din 27 septembrie 2004 Tribunalul București, secția a IV a civilă, a

respins ca inadmisibilă acțiunea în revendicare formulată de B.V., C.M.V. și B.I.C.

împotriva Regia Autonoma Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat și

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Și această acțiune a

fost întemeiată tot pe dispozițiile dreptului comun, respectiv dispozițiile art.

480 și art. 481 C. civ.

Această hotărâre a

rămas irevocabilă prin decizia nr. 279 din 17 februarie 2005 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a IV a civilă.

Prin acțiune,

reclamantul, în calitate de succesor cu titlu particular în baza contractului

de cesiune al cedenților B.G.I., C.M.V. și G.M.A., formulează o nouă acțiune îi

revendicare privind același bun imobil, tot în baza dispozițiilor dreptul

comun.

Cum cedenții sunt

moștenitorii B.I. și B.V., B.I. și B.V. au obținut deja o hotărâre de

restituire în natură împotriva persoanei juridice care îl deținea fără drept, respectiv

Municipiul București – sentința civilă nr. 10855 din 4 noiembrie 1994

pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, în Dosarul civil nr. 542/1994,

aceștia nu mai au deschisă o nouă acțiune în justiție, care să tindă la același

rezultat juridic, îndreptat împotriva altei persoane juridice reprezentând tot

statul, întrucât foștii proprietari și-au valorificat deja dreptul împotriva

statului.

De reținut că din

actele depuse de Regia Autonoma Administrația Patrimoniului Protocolului de

Stat , respectiv Hotărârea de Guvern nr. 60 din 21 ianuarie 2005 și anexa a

rezultat că terenul în litigiu se află în administrarea acesteia și implicit în

domeniul public al statului (filele 99 - 102 dosar fond).

Chiar și în ipoteza

în care a acceptat că nu este îndeplinită condiția privind tripla identitate

cerută de art. 1201 C. civ. în privința identității părților, operează puterea

de lucru judecat a sentinței civile nr. 822 din 27 septembrie 2004 Tribunalul

București, secția a IV a civilă.

Este lipsit de

relevanță faptul că acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă sub aspectul

efectelor puterii de lucru judecat, întrucât nici situația de fapt și nici cea

de drept avute în vedere de către instanță la pronunțarea acestei hotărâri nu

au fost modificate.

Tribunalul a reținut

și decizia de îndrumare nr. 33/2008 pronunțată în recurs în interesul legii de

către Înalta Curte de Casație și Justiție, obligatorie pentru instanțe potrivit

art. 329 alin. (3) C. proc. civ. și Decizia nr. 1055/2008 pronunțată de Curtea

Constituțională prin care a fost declarat ca fiind neconstituțional art. 47 din

Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată și completată.

În această decizie

Curtea Constituțională a reținut „Dreptul de control al Parlamentului se

exercită asupra modului cum funcționează organele puterii judecătorești, el

stabilind în acest scop regulile după care se desfășoară activitatea de

judecată. Potrivit Constituției, acest drept însă se poate exercita numai cu

respectarea autorității de lucru judecat și fără a împiedica instanțele

judecătorești de a-și exercita atribuțiile prevăzute de art. 124 din

Constituție, de realizare a justiției. O imixtiune a puterii legislative care

ar pune autoritatea judecătorească în imposibilitatea de a funcționa, chiar dacă

numai cu referire la o anumită categorie de cauze și pentru o anumită perioadă

de timp, ar avea drept consecință ruperea echilibrului constituțional dintre

aceste autorități. De aceea, o dispoziție legală prin care se suspendă cursul

judecății sau executarea hotărârilor judecătorești definitive referitoare la

anumite cauze determinate este neconstituțională”.

Or, din relațiile

comunicate de către pârâta Regia Autonoma Administrația Patrimoniului

Protocolului de Stat rezultă că sentința civilă nr. 10855 din 04 noiembrie 1994

pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, în Dosarul civil nr. 542/1994,

nu îi este opozabilă, dar nici nu s-ar putea pune în executare o astfel de

hotărâre întrucât bunul este bun public și nu poate face obiectul restituirii

în natură întrucât potrivit art. 135 din Constituția României și art. 11 din

Legea nr. 213/1998 este inalienabil, imprescriptibil și insesizabil.

Acesta este și

motivul pentru care cedenții au formulat o nouă acțiune în instanță, finalizată

prin a sentința civilă nr. 822 din 27 septembrie 2004 Tribunalul București, secția

a IV a civilă.

Este mai presus de

orice dubiu că o restituire în natură este contrară Constituției și legilor în

vigoare, ceea ce ar conduce, chiar în ipoteza în care nu ar fi intervenit puterea

de lucru judecat a unor hotărâri anterioare, la o soluție de respingere a

acțiunii în sensul judicios solicitat de către pârâta Regia Autonoma

Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat prin întâmpinare, și anume tot

ca inadmisibilă.

Așadar, reclamantul

avea deschisă calea valorificării drepturilor sale izvorând din contractul de

cesiune pe calea Legii speciale de restituire nr. 10/2001, în baza

notificărilor și numai în echivalent.

În ceea ce privește

cererea de arătare a titularului dreptului, tribunalul a interpretat-o ca o

simplă apărare, având în vedere că reclamantul a chemat în judecată încă de la

sesizare atât Regia Autonoma Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat

cât și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, fiind atributul

instanței de a analiza și a aprecia pârâtul care justifică în cauză calitate

procesuală pasivă, în raport de obiectul pricinii, dar și de dispozițiile

legale incidente, atât din dreptul comun cât și din Legea nr. 10/2001,

respectiv art. 22 alin. (1), având în vedere că cedenții au formulat și

notificare.

De altfel, pârâta Regia

Autonoma Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat nici nu a înțeles să

invoce vreo excepție legată de calitatea sa procesuală, ori de reprezentant al

statului.

În ceea ce privește

cererea reconvențională, întrucât nu este precizată în ceea ce privește cadrul

procesual, tribunalul a apreciat că nu are strânsă legătură cu pricina și

urmează a fi înaintată pe cale administrativă pentru a forma obiectul unui alt

dosar civil, urmând a fi soluționată în contradictoriu cu toate părțile care au

participat la încheierea contractului de cesiune a cărui nulitate absolută se

solicită, potrivit dispozițiilor art. 120 alin. (2) C. proc. civ., întrucât

cererea principală s-a aflat în stare de judecată înainte de a se pune în

discuția părților cererea reconvențională, iar calitatea procesuală a părților

nu a fost modificată în consecință.

Pentru acest motiv,

tribunalul a apreciat că nu sunt incidente dispozițiile art. 165 C. proc. civ.

Pentru aceste

considerente, tribunalul a constatat îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1201

C. civ., a admis excepția puterii de lucru judecat și a respins acțiunea în

consecință, fiind intervenită puterea de lucru judecat.

Împotriva acestei

sentințe a formulat apel G.M.A.

În esență a motivat

apelul în sensul că, hotărârea a fost dată cu încălcarea principiilor

contradictorialităților și a dreptului de apărare.

Astfel excepția

autorității lucrului judecat nu a fost pusă în discuția părților. Au mai fost

încălcate și dispozițiile art. 1201 C. civ. (în sentinț civilă nr. 10855 din 4

noiembrie 1994 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureș nu există identitate de

părți). Aceeași situație și în cazul sentinței civile nr. 822 din 27 septembrie

2004 a Tribunalului București, secția a IV a civilă (filele 2-6 dosar apel).

Prin decizia civilă nr.

184/ A din 11 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și familie, a admis apelul formulat de apelantul -

reclamant G.M.A.; a desființat sentința apelată cu trimitere spre rejudecare la

prima instanță.

Pentru a dispune

astfel, instanța de apel a reținut următaorele:

După cum se observă

din acțiunea formulată la fond (filele 1-6 dosar fond) este vorba de o acțiune

clasică de revendicare, întemeiată pe art. 480 și 481 C. civ.

Regia Autonoma

Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat a formulat întâmpinare și

cerere reconvențională invocând printre altele excepțiile lipsei calității

procesuale active a reclamantului și excepția autorității lucrului judecat

(filele 65 - 69 dosar fond).

Cauza a fost

soluționată analizându-se cele două excepții care au fost admise.

În notele scrise G.M.A.

a invocat și excepția inadmisibilității acțiunii formulate în revendicare,

combătând celelalte excepții.

Se arată că excepția

autorității lucrului judecat a sentinței civile nr. 822 din 27 septembrie 2004

a Tribunalului București, secția a IV a civilă, este nefondată, deoarece prin

aceasta nu s-a soluționat fondul cauzei ci a fost respinsă ca inadmisibilă o

acțiune în revendicare pe baza Legi nr. 10/2001 (fila 77 dosar fond).

În final se solicită

respingerea excepțiilor și a cererii reconvenționale având ca obiect contractul

de cesiune.

Or, este cert că

soluțiile adoptate prin admiterea excepțiilor calității procesuale active și a

autorității lucrului judecat fiind admise nu se susțin de actele dosarului.

Este cert că

reclamantul are calitate procesuală activă și totodată chiar tribunalul în

argumentele deciziei invocă faptul că și în situația în care excepția

autorității lucrului judecat nu s-ar susține (fila 118 verso dosar, 6 sentința

tribunalului, alin. (4)) este clar că și această excepție a fost greșit admisă.

Fără a argumenta în

detaliu, Curtea reține că cele două excepții au fost greșit admise.

Împotriva deciziei

menționate mai sus, au declarat recurs, în termen legal pârâții Regia Autonomă

Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat și Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul

dispozițiilor art.  304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

criticilor formulate, pârâta Regia Autonomă Administrația Patrimoniului

Protocolului de Stat a considerat că decizia civilă nr. 184/ A pronunțată la

data de 11 martie 2010 de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, este

netemeinică și nelegală, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

În ceea ce privește

autoritatea de lucru judecat, instanța de fond a motivat în amănunt admiterea

excepției puterii de lucru judecat tocmai pentru a nu lăsa loc de interpretare.

Totodată, s-a mai

arătat că instanța de fond s-a pronunțat asupra excepție puterii de lucru

judecat invocată de regie, așa cum a formulat-o și a fost admisă având în

vedere, în principal Sentința nr. 822 din 27 septembrie 2004.

Concluzionând,

pârâții au apreciat că instanța de fond corect a apreciat ca întemeiată

excepția puterii de lucru judecat invocată de Regia Autonomă Administrația

Patrimoniului Protocolului de Stat, fapt ce a condus la pronunțarea unei

sentințe complet și legal motivată și totodată temeinică, respingând acțiunea

promovată pentru putere de lucru judecat.

În considerentele

reținute de instanța de apel în cuprinsul deciziei recurate, aceasta a reținut

greșit faptul că prima instanță a admis și excepția lipsei calității procesuale

active a reclamantului, în realitate această excepție a fost respinsă prin

sentința de fond nr. 286 din 27 februarie 2009.

Pe fondul cauzei, s-a

arătat că imobilul menționat se află în proprietatea statului în baza

Decretului nr. 34/1974 și în administrarea Regia Autonomă Administrația

Patrimoniului Protocolului de Stat în temeiul H.G. nr. 265/2005.

Imobilul s-a aflat

începând cu anul 1990 în administrarea Regia Autonomă Administrația

Patrimoniului Protocolului de Stat (H.G. nr. 1217/1990).

Terenul în litigiu a

fost expropriat în temeiul Decretului nr. 34/1974. Potrivit acestuia, „se

expropriază și se trec în proprietatea statului, dându-se în administrarea municipiului

București, terenurile în suprafață de 27.072,81 mp late în mun. București” și „plata

despăgubirilor pentru terenurile expropriate se face din bugetul Municipiului

București pe anul 1974, capitolul «Cheltuieli pentru z acțiuni» din creditele

prevăzute la acest capitol, sau prin virări de credite bugetare potrivit

dispozițiilor legale»”.

În tabelul anexa la

Decret figurează la poziția 52 d-na B.A., proprietara terenului expropriat, în

suprafața de 280 mp.

S-a mai învederat

faptul că imobilul în litigiu se află în incinta Palatului P. suprafața de

teren în litigiu fiind inclusă în totalul de 23261,60 mp. este bun proprietate

publica a statului și este administrat de către Regia Autonomă Administrația

Patrimoniului Protocolului de Stat, potrivit H.G. nr. 265/2005, anexa 5,

poziția 56. Imobilul este destinat asigurării serviciilor publice, de interes

național, de reprezentare și protocol.

În dezvoltarea

criticilor formulate, pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice,

reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București

critică hotărârea instanței de apel ca fiind nelegala si netemeinica, întrucât

decizia atacată nu cuprinde nicio motivare care a format convingerea instanței

în sensul admiterii apelului reclamantului,aceasta motivare fiind ambigua,

lapidara si contradictorie.

Astfel, s-a

considerat că, în mod greșit, instanța de apel a admis apelul reclamantului

limitându-se astfel doar la a reține în considerentele deciziei atacate „ca

motivele de apel așa cum au fost formulate sunt întemeiate. În consecința

conform art. 297 C. proc. civ. cum instanța de fond a soluționat cauza pe

excepții si nu pe fond, apelul se va admite”.

Cu privire la acest

aspect pârâtul a învederat următoarele aspecte:

Astfel, atunci când a

pronunțat decizia atacata instanța nu a avut în vedere faptul că art. 137 alin.

(1) C. proc. civ. dispune ca: „instanța se va pronunța mai intai asupra

excepțiilor de procedura, precum si asupra celor de fond, care fac de prisos, în

totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii”.

Excepțiile procesuale

sunt definite în tratatul de drept procesual civil ca mijloacele procesuale

prin care, în condițiile legii, partea interesata, procurorul sau instanța din

oficiu, invocă în cadrul procesului civil si fără a pune în discuție fondul

dreptului, neregularități procedurale privitoare la compunerea si constituirea

instanței, competenta acesteia, ori la procedura de judecata sau lipsuri

referitoare la exercițiul dreptului la acțiune, ori, dimpotrivă, aplicarea normelor

legale referitoare la acestea, urmărind, după caz, declinarea competentei,

amânarea judecații, refacerea unor acte, anularea, perimarea, respingerea

cererii ca urmare a admiterii excepției. În alți termeni, întârzierea sau

împiedicarea judecații.

Prin urmare,

dispozițiile procedurale de mai sus, obliga instanța ca, o data invocata o

excepție sa o soluționeze. De regula, aceasta trebuie rezolvata cu prioritate,

înainte de a se intra în fondul cauzei sau imediat după invocarea ei.

De asemenea, este știut

faptul ca excepțiile se invoca, în primul rând, de către parat prin întâmpinare

(art. 115) sau, în mod excepțional în condițiile art. 118 alin. (2). Faptul ca

paratului, de obicei, îi revine sarcina de a invoca o excepție, apare ca firesc

luând în considerare finalitățile specifice admiterii excepției care, de cele

mai multe ori, sunt în deplină concordanță cu interesul procesual al paratului

(întârzierea, împiedicarea judecații, anularea cererii, respingerea acesteia,

perimarea etc.).

Totodată, s-a solicitat

instanței să aibă în vedere că prin intermediul excepțiilor de fond, cum este

excepția inadmisibilității sau excepția autorității lucrului judecat, care au

fost invocate în prezenta speță, se învederează lipsuri sau inculcarea unor

norme privitoare la exercițiul dreptului la acțiune.

Nici excepțiile de

procedura si nici cele de fond nu pun în discuție fondul cauzei iar admiterea

excepțiilor de fond conduce la respingerea acțiunii pe cale de consecință.

Așa cum am menționat

deja, excepțiile absolute, cum este și excepția autorității lucrului judecat,

pot fi însa invocate oricând în cursul judecații, chiar în apel sau recurs, cu

consecința pentru instanța a obligativității soluționării lor. De asemenea,

observarea și invocarea acestor excepții este obligatorie chiar și pentru

instanța de judecata, întrucât neinvocarea unei excepții de ordine publică ce

ar trebui admisă poate conduce la nulitatea hotărârii, în cazul în care aceasta

este invocată și soluționată pentru prima oara într-o cale de atac.

S-a mai solicitat

instanței să se observe că cele două excepții invocate de către Regia Autonomă

Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, respectiv excepția

inadmisibilității, precum și excepția autorității lucrului judecat, au fost

aduse la cunoștința părților și puse în discuția acestora, așa cum rezultă din

încheierea de ședință din data de 20 februarie 2009 în dosarul de fond a

Tribunalului Bucuresti, secția a IV-a civila.

Mai mult, pentru

soluționarea excepției autorității lucrului judecat s-au administrat probe și

anume hotărârea anterioara respectiv sentința civila nr. 822 din 27 septembrie 2004

a Tribunalului București, secția a IV-a civila), prin care a fost soluționat

litigiul introdus de autoarele reclamantului, B.V., C.M.V. si B.I.C., prin care

instanța a respins ca inadmisibila cererea formulata de reclamante.

Prin urmare,

dispozițiile procedurale de mai sus, obligă instanța ca, o data evocată o

excepție să o soluționeze. Astfel consideră că în mod corect instanța de fond a

soluționat excepțiile invocate, cu prioritate, nefiind necesara soluționarea

cauzei pe fond deoarece așa cum a învederat mai sus potrivit art. 137 alin. (1)

C. proc. civ. instanța este obligată să se pronunțe mai întâi asupra

excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond, care fac de prisos,în

tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Prin urmare, în mod

temeinic și legal instanța de fond a admis excepția autorității lucrului

judecat și a respins acțiunea ca atare nefiind necesară cercetarea fondului.

A mai considerat

pârâtul că instanța de apel s-a aflat într-o gravă eroare atunci când a reținut

în considerentele deciziei care face obiectul prezentului recurs că cele doua

excepții respectiv excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului

și excepția puterii lucrului judecat au fost greșit admise de instanța de fond.

Cu privire la acest

aspect, s-a solicitat instanței de apel să observe că din cele două excepții

amintite mai sus, instanța de fond a admis numai excepția puterii lucrului

judecat iar excepția lipsei calității procesuale active a fost respinsa si prin

urmare aceasta nu a fost admisa, așa cumînmod eronat a reținut instanța de

apel.

În ceea ce privește

excepția puterii lucrului judecat, instanța de fond în mod corect a admis

această excepție având în vedere următoarele argumente:

Așa cum rezultă din

contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2172 din 11 decembrie 1950

B.A. a fost proprietarul inițial al imobilului.

De pe urma numitei B.A.,

care a decedat la data de 9 decembrie 1986 au rămas ca moștenitori B.I. și B.V.

așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 338/1992.

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, B.I. și B.V., în

calitate de moștenitori ai numitei B.A. au solicitat în contradictoriu cu

Consiliul Local al Municipiului București să le lase în deplina proprietate și

posesie imobilul teren situatînBucurești, str. A.N.

Prin sentința civilă nr.

10855 din 4 noiembrie 2004 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul

nr. 542/1994, a fost admisă acțiunea în revendicarea imobilului teren situat la

adresa menționată mai sus.

Aceasta hotărâre a

rămas irevocabilă prin respingerea apelului declarat de Municipiul București

prin decizia civila nr. 1621/ A din 29 iunie 1996, pronunțată de Tribunalul

București, secția a III-a civilă, nerecurată.

De pe urma

defunctului B.I. decedat la data de 18 martie 1999, au rămas ca moștenitori B.I.C.

și C.M.V., astfel cum rezulta din certificatul de moștenitor din 11 octombrie 2000

emis de Biroul Notarului Public R.C.

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civila, ce a făcut

obiectul Dosarului nr. 1173/2004 B.V., C.M.V. si B.I.C. au solicitat în

contradictoriu cu Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de

Stat si Statul Roman prin Ministerul Finanțelor Publice ca instanța sa dispună

lăsarea în deplina proprietate si liniștita posesie a terenului situat în

București, str. A.N. în suprafața de 280 mp si compararea titlurilor de

proprietate ale pârtilor pentru imobilul situatînBucurești, str. A.N., în

suprafața de 280mp.

Prin sentința nr. 822

din 27 septembrie 2004 instanța a respins ca inadmisibilă cererea formulată de

reclamante împotriva Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de

Stat si Statul Roman prin Ministerul Finanțelor Publice, deoarece acestea nu

s-au prevalat de prevederile Legii nr. 10/2001 anterior introducerii cererii de

chemare în judecata.

Sentința mai sus

menționata a rămas irevocabilă prin decizia nr. 279 din 17 februarie 2005

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civila.

La data de 10 martie 2008

B.G.l. (mandatarul lui B.V.) și C.M.V., personal și în calitate de mandatar al

lui B.I.C. au încheiat contractul de cesiune autentificat din 10 martie 2008 cu,

reclamantul G.M.A.

Potrivit acestui

contract, cesionarul a dobândit vocația de a solicita și de a obține

restituirea în natură a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafața

de 280 mp situat în București, str. Amiral Negrescu, fără număr, bloc13,

parcela 13, sector, cesionarul având nu numai vocația de a solicita restituirea

imobilului asupra terenului menționat la adresa mai sus arătata, dar acestuia îi

este opozabila sentința civila nr. 822 din 27 septembrie 2004.

Or, prin prezenta

acțiune, reclamantul, în calitate de succesor cu titlu particular în baza

contractului de cesiune al cedentilor B.G.I. (mandatarul lui B.V.) și C.M.V.,

reclamantul G.M.A. a formulat o noua acțiune în revendicare privind același

imobil potrivit dispozițiilor dreptului comun.

Or, așa cum în mod

corect a reținut și instanța de fond, cum cedenții sunt moștenitorii numitei B.A.

iar B.I. si B.V. au obținut deja o hotărâre de restituire în natură împotriva

persoanei juridice care îl deținea fără drept, respectiv Municipiul București -

sentința civila nr. 10855 din 4 noiembrie 1994 pronunțata de Judecătoria

Sectorului 1 București în Dosarul nr. 542/1994, aceștia nu mai au deschisă o

noua acțiune în justiție care să tindă la același rezultat juridic îndreptat

împotriva altei persoane juridice reprezentând tot statul, întrucât foștii

proprietari și-au valorificat deja dreptul împotriva statului.

Reclamantul din

prezenta acțiune a solicitat obligarea paraților să-i lase în deplină

proprietate și liniștită posesie a imobilului teren situat Bd. P., (parcela 13

din blocul de parcele 13 de la fosta adresă de pe str. A.N., în suprafață de

280 mp.

Or, cu privire la

acest aspect, art. 1201 C. civ. care dispune următoarele: „Este lucru judecat

atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe

aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în

aceeași calitate”.

Având în vedere

identitatea între hotărârea dată respectiv sentința civilă nr. 822 din 27

septembrie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civila, și

prezenta cauză respectiv identitatea de parti, obiect și cauză și faptul că

autoritatea de lucru judecat este o excepție absolută si peremtorie consideră

că în mod corect instanța de apel a admis această excepție.

Totodată, este

lipsită de relevanță apărarea reclamantului prin care a arătat faptul că „

pentru ca o hotărâre judecătorească să creeze autoritate de lucru judecat chiar

față de o cauza identică sub aspectul pârtilor, obiectului și cauzei cererii,

trebuie ca ea să cuprindă o dezlegare de fond a raportului juridic litigios ce

a fost dedus judecații, căci rezolvarea pricinii prin reținerea oricărui

incident de ordin procedural cum ar fi chiar o excepție de inadmisibilitate, nu

împiedica promovarea unei noi acțiuni similare".

Astfel, cu privire la

acest aspect consideră că instanța de fond în mod judicios a reținut ca „ este

lipsit de relevanta faptul că acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă sub

aspectul efectelor puterii de lucru judecat, întrucât nici situația de fapt și

nici de drept avute vedere de către instanța la pronunțarea acestei hotărâri nu

au fost modificate".

Examinând decizia

recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte

constată că recursurile sunt fondate.

Articolul 261 alin. (5)

C. proc. civ., prevede obligația pentru instanța de jduecată de a arăta în

cadrul hotărârii motivele de fapt și de drept care au format convingerea

instanței, precum și motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților.

Motivarea hotărârii

trebuie să fie clară, precisă, să nu se rezume la o înșiruire de fapte și

argumente, să răspundă în fapt și în drept tuturor cererilor părților, să

conducă în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv.

Analizând decizia

recurată, se constată faptul că instanța de apel nu a arătat în considerentele

hotărârii motivele pentru care a concluzionat că excepția autorității de lucru

judecat a fost reținută greșit de prima instanță.

Instanța de apel reia

susținerile intimatei Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului

de Stat din întâmpinare și ale apelantului din notele scrise, referitoare la

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și excepția

autorității de lucru judecat, fără însă a-și argumenta în vreun fel soluția

pronunțată de desființare a hotărârii apelate și trimiterea cauzei spre

rejudecare la prima instanță, obligație pe care o avea potrivit dispozițiilor art.

261 alin. (5) C. proc. civ.

Simpla mențiune din

cuprinsul considerentelor că soluția adoptată prin admiterea celor două

excepții de către prima instanță nu se susține de actele și lucrările

dosarului, nu echivalează cu motivarea hotărârii în cadrul căreia instanța de

apel avea obligația să analizeze în paralele cele două acțiuni în revendicare

și să stabilească care sunt elementele care nu sunt identice pentru a fi

întrunită tripla identitate de obiect, părți și cauză, la care face referire art.

1201 C. civ.

În condițiile

arătate, nemotivarea deciziei recurate face imposibilă exercitarea controlului

judiciar de către instanța de recurs, fiind motivul pentru care, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (2) raportat la art. 304 pct. 7, Înalta Curte va

admite recursurile, va casa decizia recurată și va dispune trimiterea cauzei

spre rejudecare la instanța de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de pârâții Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de

Stat și de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de

Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București împotriva

deciziei nr. 184/ A din 11 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a III

a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 martie 2011.