ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2527/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 286 din 27 februarie 2009, Tribunalul București, secția a IV a civilă, a respins excepția lipsei calității procesuale active ca neîntemeiată; a admis excepția puterii de lucru judecat; a respins acțiunea formulată de reclamantul G.M.A. în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și Regia Autonoma Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat în consecință. Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV a civilă, sub nr. 788/3/2008, la data de 30 mai 2008, reclamantul G.M.A.

chemat în judecată pe pârâții Statul Roman prin Ministerul Economiei și Finanțelor și pe Regia Autonoma Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat prin care a solicitat ca prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâții să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, compus teren în suprafața de 280 mp. (parcela 13 din blocul de parcele 13 de la fosta adresă de pe str. A.N.). În motivarea cererii s-a arătat că imobilul a fost dobândit conform actului autentic de vânzare - cumpărare autentificat din 11 decembrie 1950 de Notariatul de Stat Biroul și transcris în registrul de transcripțiuni la nr. X/1950 de către autoarea sa B.A. și ulterior a fost preluat abuziv de către stat în baza Decretului de expropriere nr. 34/1974, poziția 52, și trecut în administrarea I.C.R.A.L.

Herăstrău prin Decizia Comitetului Executiv ai Consiliului Popular al Municipiului București nr. 624 din 20 mai 1974, iar în prezent se află în administrarea Regia Autonoma Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat de la autoare, cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare în materie de proprietate. La data de 19 septembrie 2008 pârâta Regia Autonoma Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat a formulat cerere de arătare a titularului dreptului, cu motivarea că potrivit art. 12 alin. (4) și (5) din Legea nr. 213/1998 titularul dreptului de proprietate este Statul Român, imobilul fiind naționalizat, Regia Autonoma Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat fiind doar administrator al bunului.

La aceeași dată pârâtul a formulat și întâmpinare și cerere reconvențională. Prin întâmpinare pârâta Regia Autonoma Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului cu motivarea că prin contractul de cesiune reclamantul nu a dobândit dreptul de proprietate, acest titlu urmând a fi emis în baza Legii nr. 10/2001, precum și față de faptul că din cetele depuse de reclamant, nu rezultă că cesionarele sunt succesoarele lui B.A. A invocat excepția autorității de lucru judecat, cu motivarea că prin sentința civilă nr. 822 din 27 septembrie 2004 pronunțată în Dosarul civil nr. 1173/2004 de Tribunalul București, secția a IV a civilă, a fost respinsă în mod irevocabil acțiunea în revendicare prin compararea titlurilor formulată de B.V., C.M.V.

și B.I.C. privind imobilul în litigiu. A solicitat admiterea excepției, fiind îndeplinită identitatea celor teri elemente, respectiv identitate de părți, obiect și cauză. Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, deoarece imobilul a fost expropriat ulterior anului 1989, măsura exproprierii fiind legală întrucât proprietarii au primit despăgubiri iar scopul exproprierii a fost atins, fiind construit obiectivul pentru care a fost luată măsura exproprierii. In ceea ce privește sentința civilă nr. 10855/1994 a susținut pârâtul că nu îi este opozabilă potrivit principiului relativității efectelor hotărârilor judecătorești.

Pe calea cererii reconvenționale, a solicitat instanței constatarea nulități absolute a contractului de cesiune autentificat sub nr. 636, deoarece, pentru a fi valabil, actul juridic civil trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de art. 948, art. 966 și art. 968 C. civ., respectiv cele referitoare la: capacitatea de a încheia un act juridic; consimțământul valabil al părții care se obligă; un obiect determinat; o cauză licită; când actul juridic s-a încheiat cu încălcarea unei norme imperative sau a ordinii publice; când actul juridic s-a încheiat în fraudare legii, o condiție specială, cerută numai pentru actele translative de drepturi, este aceea că cel ce se obligă trebuie sa fie titularul dreptului subiectiv.

În speța de față, consideră că nu sunt întrunite condițiile de valabilitate ale obiectului actului juridic, și anume cea generala potrivit căreia bunul trebuie să fie în circuitul civil, precum și cea specială privind calitatea de titular al dreptului transmis celui care se obligă, deoarece acesta se află și la aceasta dată în proprietatea publică a statului și în administrarea Regia Autonoma Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, contractul de cesiune fiind încheiat în baza unei sentințe civile pronunțată în contradictoriu cu un neposesor. La momentul pronunțării sentinței civile nr. 10855/1994, bunul era proprietate publică a statului, fiind inalienabil, imprescriptibil și insesizabil, intrând sub incidența art. 135 din Constituția României și a art. 11 din Legea nr. 213/1998 și în administrarea Regia Autonoma Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat.

În consecință, hotărârea judecătorească mai sus-menționată este pronunțată în contradictoriu cu o persoană care nu are calitate procesuală pasivă, întrucât bunul nu se află în patrimoniul unității administrative teritoriale și în consecință nu putea fi transmis în mod valabil către reclamante. Prin urmare, sentința civilă nr. 10855/1994 nu este, potrivit principiului relativității efectelor hotărârilor judecătorești, opozabilă nici Statului Român ca titular al dreptului de proprietate și nici Administrației Patrimoniului Protocolului de Stat R.A. ca administrator al acestuia, fiind neavenită și lipsită de efecte juridice. Consideră că, potrivit acestei sentințe, nu a fost obținut de către reclamante dreptul de proprietate solicitat.

În drept și-a întemeiat prezenta întâmpinare și cerere reconvențională pe dispozițiile art. 115 și următoarele și art. 119 și următoarele din Codul de procedură civilă. Analizând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, tribunalul a reținut următoarele: Asupra excepției lipsei calității procesuale active: Reclamantul și-a întemeiat demersul juridic pe contractul de cesiune autentificat sub nr. 636 din 10 martie 2008. Prin acest contract reclamantul a dobândit „vocația de a solicita și de a obține restituirea în natură a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 280 mp.

situat în București, str. A.N., fără număr, parcela 13 (.)". Cedenții au pretins că sunt îndreptățiți la restituirea imobilului în baza notificărilor nr. 834 din 14 februarie 2002 și nr. 462 din 12 februarie 2002. În raport de aceste acte, tribunalul a precizat că reclamantul justifică un interes personal în promovarea acestei acțiuni, care i-ar putea aduce în patrimoniu dreptul de proprietate asupra imobilului, având o speranță legitimă și, în consecință și calitate procesuală activă. Pentru aceste considerente, tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale active ca neîntemeiată. Asupra excepției puterii de lucru judecat: Din contractul de vânzare - cumpărare autentificat din 11 decembrie 1950 rezultă că B.A.

a fost proprietarul inițial al imobilului (fila 11 dosar fond). B.A. a decedat la data de 09 decembrie 1986 de pe urma sa rămânând ca moștenitori B.I. și B.V., astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 338/1992 (fila 13 dosar fond). Prin sentința civilă nr. 10855 din 4 noiembrie 1994, pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, în Dosarul civil nr. 542/1994, a fost admisă acțiunea în revendicarea imobilului teren situat în București, str. A.N., fără număr, bl. 13, parcela 13, sector 1, Consiliul Local al Municipiului București fiind obligat să lase numiți lor B.I. și B.V., în calitate de moștenitori ai numitei B.A., imobilul în deplină proprietate și posesie, acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 480, art. 481 C. civ.

Această hotărâre a rămas irevocabilă prin respingerea apelului declarat de Municipiul București prin decizia civilă nr. 1621/ A din 29 iunie 1996 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV a civilă, nerecurată. De pe urma defunctului B.I., decedat la 18 martie 1999, au rămas ca moștenitori B.I.C. și C.M.V., astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 223 din 11 octombrie 2000 emis de Biroul Notarului Public „R.C." (fila 14 dosar fond). Prin sentința civilă nr. 822 din 27 septembrie 2004 Tribunalul București, secția a IV a civilă, a respins ca inadmisibilă acțiunea în revendicare formulată de B.V., C.M.V. și B.I.C. împotriva Regia Autonoma Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Și această acțiune a fost întemeiată tot pe dispozițiile dreptului comun, respectiv dispozițiile art. 480 și art. 481 C. civ. Această hotărâre a rămas irevocabilă prin decizia nr. 279 din 17 februarie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV a civilă. Prin acțiune, reclamantul, în calitate de succesor cu titlu particular în baza contractului de cesiune al cedenților B.G.I., C.M.V. și G.M.A., formulează o nouă acțiune îi revendicare privind același bun imobil, tot în baza dispozițiilor dreptul comun. Cum cedenții sunt moștenitorii B.I. și B.V., B.I. și B.V.

au obținut deja o hotărâre de restituire în natură împotriva persoanei juridice care îl deținea fără drept, respectiv Municipiul București – sentința civilă nr. 10855 din 4 noiembrie 1994 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, în Dosarul civil nr. 542/1994, aceștia nu mai au deschisă o nouă acțiune în justiție, care să tindă la același rezultat juridic, îndreptat împotriva altei persoane juridice reprezentând tot statul, întrucât foștii proprietari și-au valorificat deja dreptul împotriva statului. De reținut că din actele depuse de Regia Autonoma Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat , respectiv Hotărârea de Guvern nr. 60 din 21 ianuarie 2005 și anexa a rezultat că terenul în litigiu se află în administrarea acesteia și implicit în domeniul public al statului (filele 99 - 102 dosar fond).

Chiar și în ipoteza în care a acceptat că nu este îndeplinită condiția privind tripla identitate cerută de art. 1201 C. civ. în privința identității părților, operează puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 822 din 27 septembrie 2004 Tribunalul București, secția a IV a civilă. Este lipsit de relevanță faptul că acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă sub aspectul efectelor puterii de lucru judecat, întrucât nici situația de fapt și nici cea de drept avute în vedere de către instanță la pronunțarea acestei hotărâri nu au fost modificate. Tribunalul a reținut și decizia de îndrumare nr. 33/2008 pronunțată în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, obligatorie pentru instanțe potrivit art. 329 alin. (3) C. proc.

civ. și Decizia nr. 1055/2008 pronunțată de Curtea Constituțională prin care a fost declarat ca fiind neconstituțional art. 47 din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată și completată. În această decizie Curtea Constituțională a reținut „Dreptul de control al Parlamentului se exercită asupra modului cum funcționează organele puterii judecătorești, el stabilind în acest scop regulile după care se desfășoară activitatea de judecată. Potrivit Constituției, acest drept însă se poate exercita numai cu respectarea autorității de lucru judecat și fără a împiedica instanțele judecătorești de a-și exercita atribuțiile prevăzute de art. 124 din Constituție, de realizare a justiției.

O imixtiune a puterii legislative care ar pune autoritatea judecătorească în imposibilitatea de a funcționa, chiar dacă numai cu referire la o anumită categorie de cauze și pentru o anumită perioadă de timp, ar avea drept consecință ruperea echilibrului constituțional dintre aceste autorități. De aceea, o dispoziție legală prin care se suspendă cursul judecății sau executarea hotărârilor judecătorești definitive referitoare la anumite cauze determinate este neconstituțională”.

Or, din relațiile comunicate de către pârâta Regia Autonoma Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat rezultă că sentința civilă nr. 10855 din 04 noiembrie 1994 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, în Dosarul civil nr. 542/1994, nu îi este opozabilă, dar nici nu s-ar putea pune în executare o astfel de hotărâre întrucât bunul este bun public și nu poate face obiectul restituirii în natură întrucât potrivit art. 135 din Constituția României și art. 11 din Legea nr. 213/1998 este inalienabil, imprescriptibil și insesizabil. Acesta este și motivul pentru care cedenții au formulat o nouă acțiune în instanță, finalizată prin a sentința civilă nr. 822 din 27 septembrie 2004 Tribunalul București, secția a IV a civilă.

Este mai presus de orice dubiu că o restituire în natură este contrară Constituției și legilor în vigoare, ceea ce ar conduce, chiar în ipoteza în care nu ar fi intervenit puterea de lucru judecat a unor hotărâri anterioare, la o soluție de respingere a acțiunii în sensul judicios solicitat de către pârâta Regia Autonoma Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat prin întâmpinare, și anume tot ca inadmisibilă. Așadar, reclamantul avea deschisă calea valorificării drepturilor sale izvorând din contractul de cesiune pe calea Legii speciale de restituire nr. 10/2001, în baza notificărilor și numai în echivalent.

În ceea ce privește cererea de arătare a titularului dreptului, tribunalul a interpretat-o ca o simplă apărare, având în vedere că reclamantul a chemat în judecată încă de la sesizare atât Regia Autonoma Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat cât și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, fiind atributul instanței de a analiza și a aprecia pârâtul care justifică în cauză calitate procesuală pasivă, în raport de obiectul pricinii, dar și de dispozițiile legale incidente, atât din dreptul comun cât și din Legea nr. 10/2001, respectiv art. 22 alin. (1), având în vedere că cedenții au formulat și notificare. De altfel, pârâta Regia Autonoma Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat nici nu a înțeles să invoce vreo excepție legată de calitatea sa procesuală, ori de reprezentant al statului.

În ceea ce privește cererea reconvențională, întrucât nu este precizată în ceea ce privește cadrul procesual, tribunalul a apreciat că nu are strânsă legătură cu pricina și urmează a fi înaintată pe cale administrativă pentru a forma obiectul unui alt dosar civil, urmând a fi soluționată în contradictoriu cu toate părțile care au participat la încheierea contractului de cesiune a cărui nulitate absolută se solicită, potrivit dispozițiilor art. 120 alin. (2) C. proc. civ., întrucât cererea principală s-a aflat în stare de judecată înainte de a se pune în discuția părților cererea reconvențională, iar calitatea procesuală a părților nu a fost modificată în consecință. Pentru acest motiv, tribunalul a apreciat că nu sunt incidente dispozițiile art. 165 C. proc.

civ. Pentru aceste considerente, tribunalul a constatat îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1201 C. civ., a admis excepția puterii de lucru judecat și a respins acțiunea în consecință, fiind intervenită puterea de lucru judecat. Împotriva acestei sentințe a formulat apel G.M.A. În esență a motivat apelul în sensul că, hotărârea a fost dată cu încălcarea principiilor contradictorialităților și a dreptului de apărare. Astfel excepția autorității lucrului judecat nu a fost pusă în discuția părților. Au mai fost încălcate și dispozițiile art. 1201 C. civ. (în sentinț civilă nr. 10855 din 4 noiembrie 1994 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureș nu există identitate de părți). Aceeași situație și în cazul sentinței civile nr. 822 din 27 septembrie 2004 a Tribunalului București, secția a IV a civilă (filele 2-6 dosar apel).

Prin decizia civilă nr. 184/ A din 11 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, a admis apelul formulat de apelantul - reclamant G.M.A.; a desființat sentința apelată cu trimitere spre rejudecare la prima instanță. Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut următaorele: După cum se observă din acțiunea formulată la fond (filele 1-6 dosar fond) este vorba de o acțiune clasică de revendicare, întemeiată pe art. 480 și 481 C. civ. Regia Autonoma Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat a formulat întâmpinare și cerere reconvențională invocând printre altele excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantului și excepția autorității lucrului judecat (filele 65 - 69 dosar fond).

Cauza a fost soluționată analizându-se cele două excepții care au fost admise. În notele scrise G.M.A. a invocat și excepția inadmisibilității acțiunii formulate în revendicare, combătând celelalte excepții. Se arată că excepția autorității lucrului judecat a sentinței civile nr. 822 din 27 septembrie 2004 a Tribunalului București, secția a IV a civilă, este nefondată, deoarece prin aceasta nu s-a soluționat fondul cauzei ci a fost respinsă ca inadmisibilă o acțiune în revendicare pe baza Legi nr. 10/2001 (fila 77 dosar fond). În final se solicită respingerea excepțiilor și a cererii reconvenționale având ca obiect contractul de cesiune. Or, este cert că soluțiile adoptate prin admiterea excepțiilor calității procesuale active și a autorității lucrului judecat fiind admise nu se susțin de actele dosarului.

Este cert că reclamantul are calitate procesuală activă și totodată chiar tribunalul în argumentele deciziei invocă faptul că și în situația în care excepția autorității lucrului judecat nu s-ar susține (fila 118 verso dosar, 6 sentința tribunalului, alin. (4)) este clar că și această excepție a fost greșit admisă. Fără a argumenta în detaliu, Curtea reține că cele două excepții au fost greșit admise. Împotriva deciziei menționate mai sus, au declarat recurs, în termen legal pârâții Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor formulate, pârâta Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat a considerat că decizia civilă nr. 184/ A pronunțată la data de 11 martie 2010 de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, este netemeinică și nelegală, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. În ceea ce privește autoritatea de lucru judecat, instanța de fond a motivat în amănunt admiterea excepției puterii de lucru judecat tocmai pentru a nu lăsa loc de interpretare.

Totodată, s-a mai arătat că instanța de fond s-a pronunțat asupra excepție puterii de lucru judecat invocată de regie, așa cum a formulat-o și a fost admisă având în vedere, în principal Sentința nr. 822 din 27 septembrie 2004. Concluzionând, pârâții au apreciat că instanța de fond corect a apreciat ca întemeiată excepția puterii de lucru judecat invocată de Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, fapt ce a condus la pronunțarea unei sentințe complet și legal motivată și totodată temeinică, respingând acțiunea promovată pentru putere de lucru judecat.

În considerentele reținute de instanța de apel în cuprinsul deciziei recurate, aceasta a reținut greșit faptul că prima instanță a admis și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, în realitate această excepție a fost respinsă prin sentința de fond nr. 286 din 27 februarie 2009. Pe fondul cauzei, s-a arătat că imobilul menționat se află în proprietatea statului în baza Decretului nr. 34/1974 și în administrarea Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat în temeiul H.G. nr. 265/2005. Imobilul s-a aflat începând cu anul 1990 în administrarea Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (H.G. nr. 1217/1990). Terenul în litigiu a fost expropriat în temeiul Decretului nr. 34/1974.

Potrivit acestuia, „se expropriază și se trec în proprietatea statului, dându-se în administrarea municipiului București, terenurile în suprafață de 27.072,81 mp late în mun. București” și „plata despăgubirilor pentru terenurile expropriate se face din bugetul Municipiului București pe anul 1974, capitolul «Cheltuieli pentru z acțiuni» din creditele prevăzute la acest capitol, sau prin virări de credite bugetare potrivit dispozițiilor legale»”. În tabelul anexa la Decret figurează la poziția 52 d-na B.A., proprietara terenului expropriat, în suprafața de 280 mp. S-a mai învederat faptul că imobilul în litigiu se află în incinta Palatului P. suprafața de teren în litigiu fiind inclusă în totalul de 23261,60 mp.

este bun proprietate publica a statului și este administrat de către Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, potrivit H.G. nr. 265/2005, anexa 5, poziția 56. Imobilul este destinat asigurării serviciilor publice, de interes național, de reprezentare și protocol. În dezvoltarea criticilor formulate, pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București critică hotărârea instanței de apel ca fiind nelegala si netemeinica, întrucât decizia atacată nu cuprinde nicio motivare care a format convingerea instanței în sensul admiterii apelului reclamantului,aceasta motivare fiind ambigua, lapidara si contradictorie.

Astfel, s-a considerat că, în mod greșit, instanța de apel a admis apelul reclamantului limitându-se astfel doar la a reține în considerentele deciziei atacate „ca motivele de apel așa cum au fost formulate sunt întemeiate. În consecința conform art. 297 C. proc. civ. cum instanța de fond a soluționat cauza pe excepții si nu pe fond, apelul se va admite”. Cu privire la acest aspect pârâtul a învederat următoarele aspecte: Astfel, atunci când a pronunțat decizia atacata instanța nu a avut în vedere faptul că art. 137 alin. (1) C. proc. civ. dispune ca: „instanța se va pronunța mai intai asupra excepțiilor de procedura, precum si asupra celor de fond, care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii”.

Excepțiile procesuale sunt definite în tratatul de drept procesual civil ca mijloacele procesuale prin care, în condițiile legii, partea interesata, procurorul sau instanța din oficiu, invocă în cadrul procesului civil si fără a pune în discuție fondul dreptului, neregularități procedurale privitoare la compunerea si constituirea instanței, competenta acesteia, ori la procedura de judecata sau lipsuri referitoare la exercițiul dreptului la acțiune, ori, dimpotrivă, aplicarea normelor legale referitoare la acestea, urmărind, după caz, declinarea competentei, amânarea judecații, refacerea unor acte, anularea, perimarea, respingerea cererii ca urmare a admiterii excepției. În alți termeni, întârzierea sau împiedicarea judecații.

Prin urmare, dispozițiile procedurale de mai sus, obliga instanța ca, o data invocata o excepție sa o soluționeze. De regula, aceasta trebuie rezolvata cu prioritate, înainte de a se intra în fondul cauzei sau imediat după invocarea ei. De asemenea, este știut faptul ca excepțiile se invoca, în primul rând, de către parat prin întâmpinare (art. 115) sau, în mod excepțional în condițiile art. 118 alin. (2). Faptul ca paratului, de obicei, îi revine sarcina de a invoca o excepție, apare ca firesc luând în considerare finalitățile specifice admiterii excepției care, de cele mai multe ori, sunt în deplină concordanță cu interesul procesual al paratului (întârzierea, împiedicarea judecații, anularea cererii, respingerea acesteia, perimarea etc.).

Totodată, s-a solicitat instanței să aibă în vedere că prin intermediul excepțiilor de fond, cum este excepția inadmisibilității sau excepția autorității lucrului judecat, care au fost invocate în prezenta speță, se învederează lipsuri sau inculcarea unor norme privitoare la exercițiul dreptului la acțiune. Nici excepțiile de procedura si nici cele de fond nu pun în discuție fondul cauzei iar admiterea excepțiilor de fond conduce la respingerea acțiunii pe cale de consecință. Așa cum am menționat deja, excepțiile absolute, cum este și excepția autorității lucrului judecat, pot fi însa invocate oricând în cursul judecații, chiar în apel sau recurs, cu consecința pentru instanța a obligativității soluționării lor.

De asemenea, observarea și invocarea acestor excepții este obligatorie chiar și pentru instanța de judecata, întrucât neinvocarea unei excepții de ordine publică ce ar trebui admisă poate conduce la nulitatea hotărârii, în cazul în care aceasta este invocată și soluționată pentru prima oara într-o cale de atac. S-a mai solicitat instanței să se observe că cele două excepții invocate de către Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, respectiv excepția inadmisibilității, precum și excepția autorității lucrului judecat, au fost aduse la cunoștința părților și puse în discuția acestora, așa cum rezultă din încheierea de ședință din data de 20 februarie 2009 în dosarul de fond a Tribunalului Bucuresti, secția a IV-a civila.

Mai mult, pentru soluționarea excepției autorității lucrului judecat s-au administrat probe și anume hotărârea anterioara respectiv sentința civila nr. 822 din 27 septembrie 2004 a Tribunalului București, secția a IV-a civila), prin care a fost soluționat litigiul introdus de autoarele reclamantului, B.V., C.M.V. si B.I.C., prin care instanța a respins ca inadmisibila cererea formulata de reclamante. Prin urmare, dispozițiile procedurale de mai sus, obligă instanța ca, o data evocată o excepție să o soluționeze. Astfel consideră că în mod corect instanța de fond a soluționat excepțiile invocate, cu prioritate, nefiind necesara soluționarea cauzei pe fond deoarece așa cum a învederat mai sus potrivit art. 137 alin. (1) C. proc.

civ. instanța este obligată să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond, care fac de prisos,în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii. Prin urmare, în mod temeinic și legal instanța de fond a admis excepția autorității lucrului judecat și a respins acțiunea ca atare nefiind necesară cercetarea fondului. A mai considerat pârâtul că instanța de apel s-a aflat într-o gravă eroare atunci când a reținut în considerentele deciziei care face obiectul prezentului recurs că cele doua excepții respectiv excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și excepția puterii lucrului judecat au fost greșit admise de instanța de fond.

Cu privire la acest aspect, s-a solicitat instanței de apel să observe că din cele două excepții amintite mai sus, instanța de fond a admis numai excepția puterii lucrului judecat iar excepția lipsei calității procesuale active a fost respinsa si prin urmare aceasta nu a fost admisa, așa cumînmod eronat a reținut instanța de apel. În ceea ce privește excepția puterii lucrului judecat, instanța de fond în mod corect a admis această excepție având în vedere următoarele argumente: Așa cum rezultă din contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2172 din 11 decembrie 1950 B.A. a fost proprietarul inițial al imobilului. De pe urma numitei B.A., care a decedat la data de 9 decembrie 1986 au rămas ca moștenitori B.I.

și B.V. așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 338/1992. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, B.I. și B.V., în calitate de moștenitori ai numitei B.A. au solicitat în contradictoriu cu Consiliul Local al Municipiului București să le lase în deplina proprietate și posesie imobilul teren situatînBucurești, str. A.N. Prin sentința civilă nr. 10855 din 4 noiembrie 2004 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul nr. 542/1994, a fost admisă acțiunea în revendicarea imobilului teren situat la adresa menționată mai sus. Aceasta hotărâre a rămas irevocabilă prin respingerea apelului declarat de Municipiul București prin decizia civila nr. 1621/ A din 29 iunie 1996, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, nerecurată.

De pe urma defunctului B.I. decedat la data de 18 martie 1999, au rămas ca moștenitori B.I.C. și C.M.V., astfel cum rezulta din certificatul de moștenitor din 11 octombrie 2000 emis de Biroul Notarului Public R.C. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civila, ce a făcut obiectul Dosarului nr. 1173/2004 B.V., C.M.V. si B.I.C. au solicitat în contradictoriu cu Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat si Statul Roman prin Ministerul Finanțelor Publice ca instanța sa dispună lăsarea în deplina proprietate si liniștita posesie a terenului situat în București, str. A.N. în suprafața de 280 mp si compararea titlurilor de proprietate ale pârtilor pentru imobilul situatînBucurești, str. A.N., în suprafața de 280mp.

Prin sentința nr. 822 din 27 septembrie 2004 instanța a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamante împotriva Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat si Statul Roman prin Ministerul Finanțelor Publice, deoarece acestea nu s-au prevalat de prevederile Legii nr. 10/2001 anterior introducerii cererii de chemare în judecata. Sentința mai sus menționata a rămas irevocabilă prin decizia nr. 279 din 17 februarie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civila. La data de 10 martie 2008 B.G.l. (mandatarul lui B.V.) și C.M.V., personal și în calitate de mandatar al lui B.I.C. au încheiat contractul de cesiune autentificat din 10 martie 2008 cu, reclamantul G.M.A.

Potrivit acestui contract, cesionarul a dobândit vocația de a solicita și de a obține restituirea în natură a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafața de 280 mp situat în București, str. Amiral Negrescu, fără număr, bloc13, parcela 13, sector, cesionarul având nu numai vocația de a solicita restituirea imobilului asupra terenului menționat la adresa mai sus arătata, dar acestuia îi este opozabila sentința civila nr. 822 din 27 septembrie 2004. Or, prin prezenta acțiune, reclamantul, în calitate de succesor cu titlu particular în baza contractului de cesiune al cedentilor B.G.I. (mandatarul lui B.V.) și C.M.V., reclamantul G.M.A. a formulat o noua acțiune în revendicare privind același imobil potrivit dispozițiilor dreptului comun.

Or, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, cum cedenții sunt moștenitorii numitei B.A. iar B.I. si B.V. au obținut deja o hotărâre de restituire în natură împotriva persoanei juridice care îl deținea fără drept, respectiv Municipiul București - sentința civila nr. 10855 din 4 noiembrie 1994 pronunțata de Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul nr. 542/1994, aceștia nu mai au deschisă o noua acțiune în justiție care să tindă la același rezultat juridic îndreptat împotriva altei persoane juridice reprezentând tot statul, întrucât foștii proprietari și-au valorificat deja dreptul împotriva statului. Reclamantul din prezenta acțiune a solicitat obligarea paraților să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie a imobilului teren situat Bd.

P., (parcela 13 din blocul de parcele 13 de la fosta adresă de pe str. A.N., în suprafață de 280 mp. Or, cu privire la acest aspect, art. 1201 C. civ. care dispune următoarele: „Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate”. Având în vedere identitatea între hotărârea dată respectiv sentința civilă nr. 822 din 27 septembrie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civila, și prezenta cauză respectiv identitatea de parti, obiect și cauză și faptul că autoritatea de lucru judecat este o excepție absolută si peremtorie consideră că în mod corect instanța de apel a admis această excepție.

Totodată, este lipsită de relevanță apărarea reclamantului prin care a arătat faptul că „ pentru ca o hotărâre judecătorească să creeze autoritate de lucru judecat chiar față de o cauza identică sub aspectul pârtilor, obiectului și cauzei cererii, trebuie ca ea să cuprindă o dezlegare de fond a raportului juridic litigios ce a fost dedus judecații, căci rezolvarea pricinii prin reținerea oricărui incident de ordin procedural cum ar fi chiar o excepție de inadmisibilitate, nu împiedica promovarea unei noi acțiuni similare". Astfel, cu privire la acest aspect consideră că instanța de fond în mod judicios a reținut ca „ este lipsit de relevanta faptul că acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă sub aspectul efectelor puterii de lucru judecat, întrucât nici situația de fapt și nici de drept avute vedere de către instanța la pronunțarea acestei hotărâri nu au fost modificate". Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate.

Articolul 261 alin. (5) C. proc. civ., prevede obligația pentru instanța de jduecată de a arăta în cadrul hotărârii motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților. Motivarea hotărârii trebuie să fie clară, precisă, să nu se rezume la o înșiruire de fapte și argumente, să răspundă în fapt și în drept tuturor cererilor părților, să conducă în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv. Analizând decizia recurată, se constată faptul că instanța de apel nu a arătat în considerentele hotărârii motivele pentru care a concluzionat că excepția autorității de lucru judecat a fost reținută greșit de prima instanță.

Instanța de apel reia susținerile intimatei Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat din întâmpinare și ale apelantului din notele scrise, referitoare la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și excepția autorității de lucru judecat, fără însă a-și argumenta în vreun fel soluția pronunțată de desființare a hotărârii apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, obligație pe care o avea potrivit dispozițiilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ.

Simpla mențiune din cuprinsul considerentelor că soluția adoptată prin admiterea celor două excepții de către prima instanță nu se susține de actele și lucrările dosarului, nu echivalează cu motivarea hotărârii în cadrul căreia instanța de apel avea obligația să analizeze în paralele cele două acțiuni în revendicare și să stabilească care sunt elementele care nu sunt identice pentru a fi întrunită tripla identitate de obiect, părți și cauză, la care face referire art. 1201 C. civ. În condițiile arătate, nemotivarea deciziei recurate face imposibilă exercitarea controlului judiciar de către instanța de recurs, fiind motivul pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (2) raportat la art. 304 pct. 7, Înalta Curte va admite recursurile, va casa decizia recurată și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de pârâții Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat și de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București împotriva deciziei nr. 184/ A din 11 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2011.