ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5177/2020

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la data de 04.04.2014, sub nr. x/2014, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Protecția Mediului, suspendarea Deciziei nr. 881/30.09.2013 emise de pârâtă prin care a fost eliberată din funcția publică de auditor intern, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Prin sentința civilă nr. 5970 din 30 septembrie 2014 a Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea reclamantei A. și a fost suspendată executarea Deciziei nr. 881/30.09.2013 emise de pârâta Agenția Națională pentru Protecția Mediului până la pronunțarea instanței de fond.

Sentința Tribunalului București a fost menținută prin Decizia nr. 937 din 12 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, de respingere a recursului formulat de recurenta-pârâtă Agenția Națională pentru Protecția Mediului, ca nefondat.

1.2. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la data de 04.04.2014, sub nr. x/2014, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Protecția Mediului, anularea tuturor actelor premergătoare și ulterioare privind Decizia nr. 881/30.09.2013 de eliberare a sa din funcția publică de auditor intern din cadrul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, obligarea pârâtei ANPM la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate cu indicele de inflație și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data eliberării din funcție până la data repunerii în funcție, repunerea părților în situația anterioară emiterii Deciziei nr. 881/30.09.2013 și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 16.10.2014, reclamanta a depus cerere completatoare și modificatoare a acțiunii, prin care a solicitat introducerea în cauză a pârâților B., C., D., E., F., Guvernul României și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Prin sentința civilă nr. 1256 din 19 februarie 2015, Tribunalul a respins excepția inadmisibilității invocată de pârâții Guvernul României și D..

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții D. și C. și a respins acțiunea formulata în contradictoriu cu aceștia.

A admis în parte acțiunea reclamantei și a dispus anularea Deciziei nr. 881/2013 și reintegrarea reclamantei în funcția publică deținută anterior.

A obligat pârâta Agenția Națională pentru Protecția Mediului la plata de despăgubiri către reclamantă constând în salariile majorate, indexate și reactualizate cu indicele de inflație și alte drepturi cuvenite de la data punerii în executare și până la data repunerii în funcție.

A respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Consiliul Național pentru Combatarea Discriminării, B., F. și E..

Sentința Tribunalului a fost menținută prin Decizia nr. 297 din 25 ianuarie 2016 a Curții de Apel București, prin care au fost respinse recursurile formulate de reclamanta A. și de pârâta Agenția Națională pentru Protecția Mediului.

1.3. Prin cererea înregistrată, pe rolul Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la data de 02.09.2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională pentru Protecția Mediului și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, anularea Deciziei nr. 881/30.09.2013 de eliberare a sa din funcție și a Deciziei 517/28.10.2014 privind reluarea activității reclamantei în cadrul Biroului Audit Public Intern din cadrul ANPM, a Deciziei 139/06.03.2015 privind destituirea sa din funcția de auditor intern a Biroului Audit Public Intern din cadrul ANPM și a Raportului Comisiei de disciplină nr. x/04.03.2015.

Prin sentința civilă nr. 9317 din 23 decembrie 2015, Tribunalul a admis excepția lipsei de interes pentru anularea Deciziei nr. 517/2014.

A admis excepția inadmisibilității pentru anularea raportului Comisiei de disciplină nr. 583/CD/2015.

A respins excepția tardivității și inadmisibilității pentru plângerea prealabilă pentru Decizia 517/28.10.2014.

A respins acțiunea reclamantei formulată în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională pentru Protecția Mediului și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca nefondată.

Sentința Tribunalului a fost menținută prin Decizia nr. 628 din 13 februarie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, care a admis excepția tardivității și a respins recursul formulat de reclamanta A., ca tardiv formulat.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 23.05.2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu intimații Agenția Națională pentru Protecția Mediului și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, revizuirea sentinței civile nr. 9317 din 23 decembrie 2015 a Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, apreciind că aceasta este contrară sentințelor civile pronunțate în Dosarele nr. x/2014 și nr. y/2014 ale aceleiași instanțe.

Cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din 23 octombrie 2017, s-a admis excepția nelegalei compuneri a completului de judecată, s-a scos cauza de pe rol și a fost înaintată serviciului registratură în vedere repartizării aleatorii unui complet de fond.

În urma repartizării aleatorii, cauza a fost reînregistrată pe rolul aceleiași instanțe, sub nr. x/2017, la data de 02.11.2017.

Prin sentința civilă nr. 1800 din 17 aprilie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de revizuire formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată.

A reținut instanța, în esență, că nu este îndeplinită condiția existenței triplei identități de elemente, părți, obiect și cauză, în privința hotărârii pretins contradictorie, sentința civilă nr. 9317 din 23 decembrie 2015 neîncălcând autoritatea de lucru judecat a sentințelor civile nr. 5970 din 30 septembrie 2014 și nr. 1256/19.02.2015 pentru că a avut un alt obiect al cererii de chemare în judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 1800 din 17 aprilie 2018 a Curții de Apel București, revizuenta A. a formulat recurs, solicitând admiterea crerii de recurs, casarea hotărârii recurate, pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ. și, în rejudecarea cauzei în fond după casare cu reținere, admiterea cererii de revizuire formulate împotriva sentinței civile nr. 9317 din 23 decembrie 2015 pronunțate de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal și anularea sentinței pentru motivele prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În subsidiar, a solicitat casarea hotărârii recurate, pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ., și trimiterea cauzei spre o nouă judecată a cererii de revizuire instanței de fond.

În cuprinsul cererii de recurs, recurenta-revizuentă a prezentat situația de fapt și de drept, referindu-se la organizarea ANPM/numirea ilegală a conducerii ANPM și la exercitarea ilegală a funcției de conducere (președinte; vicepreședinte) și la ilegalitatea actelor administrative emise de ANPM în perioada 2013-prezent și a actelor de procedură depuse în Dosarul nr. x/2017.

A mai prezentat situația de fapt și de drept în ceea ce privește raporturile sale de serviciu în cadrul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului.

A continuat recurenta-revizuentă, referindu-se la sentința recurată prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ., că instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, a declarat în fals reîncadrarea sa în funcție prin Decizia nr. 517/28.10.2014 și a declarat în fals obligația sa de a se prezenta la locul de muncă, pentru că această decizie nu este validă și, în fapt și în drept, este inexistentă și inopozabilă, prin necomunicarea efectivă.

A mai susținut recurenta că prima instanță, când s-a pronunțat asupra triplei identități, părți, cauză și obiect, și-a motivat greșit soluția, motivare care are la bază confuzia între obiectul acțiunii și capetele de cerere ale acțiunii.

Elementele autorității de lucru judecat sunt identitate de obiect, identitatea de cauză și identitatea de părți.

Referitor la identitatea de obiect, a susținut recurenta-revizuentă, în esență, că dreptul subiectiv nu se confundă cu cauza raportului juridic, care constă în temeiul juridic al dreptului dedus judecății.

Pentru a exista autoritate de lucru judecat nu este necesară identitatea însăși a obiectului material, dacă dreptul ca atare a fost confirmat printr-o hotărâre definitivă. Pentru a stabili identitatea de obiect se are în vedere ca prim termen de referință hotărârea instanței, urmând să se cerceteze dispozitivul acesteia coroborat cu conținutul considerentelor, la care urmează să se raporteze obiectul cererii subsecvente.

A citat recurenta dispozițiile art. 461 și 430 alin. (2) C. proc. civ., apreciind că, sub aspectul obiectului, cea de-a doua cerere va putea fi înlăturată prin efectul negativ al autorității lucrului judecat ori de câte ori tinde să pună instanța în alternativa de a contrazice sau de a confirma ceea ce s-a stabilit printr-o hotărâre anterioară.

În consecință, considerentele instanței din sentința civilă nr. 1256/19.12.2016 au autoritate de lucru judecat în privința tranșării nelegalității actului administrativ întocmit de ANPM în temeiul H.G. nr. 568/2013, O.U.G. nr. 77/2014 și comunicat la 01.04.2014, după publicarea Deciziei CCR nr. 55/2014, față de cauza din Dosarul nr. x/2015 având ca obiect anulare act administrativ pentru același temei juridic invocat și în Deciziile ANPM nr. 517/28.10.2014 și nr. 139/06.03.2014.

Considerentele și dispozitivul sentinței civile nr. 5970/30.09.2014 au autoritate de lucru judecat și putere de lucru judecat în suspendarea Deciziei ANPM nr. 881/30.09.2017, ca atare considerentele și soluția instanței din sentința civilă nr. 9317/23.12.2015 cu privire la Decizia nr. 517/28.10.2014 declarată în fals de către instanță ca privind reîncadrarea în funcția publică și admiterea lipsei de interes sunt contrare considerentelor și soluției sentinței civile nr. 1256/19.02.2015.

A mai arătat recurenta, referindu-se la identitatea de cauză, că aceasta implică existența unei identități de fapte și de reguli de drept aplicabile acestor fapte, în speță nelegalitatea actului administrativ emis în temeiul unor acte normative ieșite din vigoare la data de 10.04.2014 (H.G. nr. 1000/2012 cu modificările și completările ulterioare aduse prin H.G. nr. 568/2013 emis în temeiul și în aplicarea O.U.G. nr. 77/2014), ca efect al Deciziei CCR nr. 55/2014 de constatare a neconstituționalității O.U.G. nr. 77/2013, și pus în circuitul civil, situație tranșată în Dosarul nr. x/2014 prin anularea Deciziei ANPM nr. 881/30.09.2017 de care instanța avea obligația să țină cont în Dosarul nr. x/2015 la pronunțarea sentinței civile nr. 9317/23.12.2015 supusă cererii de revizuire în Dosarul nr. x/2017 în care s-a pronunțat ilegal sentința civilă nr. 1800/17.04.2018.

În ceea ce privește identitatea de persoane, a arătat recurenta că se are în vedere identitatea juridică a părților, nu cea fizică, pentru că o persoană poate sta în proces reprezentată de altcineva, și, în toate cele 3 dosare, ea a avut calitatea de reclamantă și ANPM calitatea de pârâtă, făcând referire și la aspectele privind situația de fapt din dosarele menționate, apreciind că se face dovada subsidiarității Deciziilor nr. 517/28.10.2014 și nr. 139/06.03.2015 în raport cu Decizia nr. 881/30.09.2017.

A mai susținut recurenta că se face dovada încălcării drepturilor sale procesuale prin necercetarea cauzei sub aspectul motivelor de drept și de fapt invocate prin cererea de revizuire, prin notele scrise, prin concluziile scrise, cererile de depunere înscrisuri și prin cererea de înscriere în fals formulată în Dosarul nr. x/2017, astfel cum a fost completată, acte de procedură care nu au fost invocate în sentința nr. 1800/17.04.2018, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ.

În opinia sa, sentința recurată este un act întocmit în fals intelectual, rezultat al existenței unui proces pur formal, la nivel declarativ, care a avut drept scop nerespectarea cadrului procesual, a dreptului la apărare, a principiului disponibilității, a prevederilor art. 6 CEDO și acoperirea ilegalităților instanței de fond din Dosarul nr. x/2015 și a falsului intelectual și abuzului de drept al intimatei ANPM.

Judecarea pricinii s-a făcut în baza apărărilor formulate în numele ANPM de persoane care nu au calitatea de reprezentant legal ori de reprezentant convențional, fără ca aceste calități să fie dovedite de semnatarii întâmpinării, fapt ce atrage nulitatea necondiționată a întâmpinării, conform art. 176 pct. 2 C. proc. civ.

Instanța de fond în mod ilegal nu a cercetat existența dovezii calității de reprezentant legal și de reprezentant convențional a semnatarilor actelor de procedură depuse la dosar, acte de procedură lovite de nulitate necondiționată, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Dezbaterile au fost închise fără ca instanța să fie lămurită, instanța neurmărind judecarea pricinii și îndreptarea ilegalităților instanței de fond din Dosarul nr. x/2015, ci a exercitat rolul de apărător al instanței de fond în acoperirea infracțiunilor de natură penală săvârșite în judecarea cererii de chemare în judecată, certificând prin sentința nr. 1800/17.04.2018 legalitatea falsurilor grosolane din sentința nr. 9317/23.12.2015.

Sentința civilă recurată nu îndeplinește condițiile de formă și de fond prevăzute de art. 425 C. proc. civ., pentru că nu conține expunerea situației de fapt, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția fiind motive invocate din ideologia statului paralel și nu din actele normative în vigoare aplicabile speței, și nu cuprinde soluția dată tuturor cererilor deduse judecății (excepții, cererea de înscriere în fals), motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ.

A mai susținut recurenta-revizuentă că nu i-a fost asigurat dreptul de a formula și de a depune concluzii scrise și că au fost încălcate normele de drept material, pentru că sentința recurată nu numai că nu are legătură cu temeiul de drept invocat prin apărări (Legea nr. 554/2004, Legea nr. 188/1999, Legea nr. x, CEDO, Constituția României, Decizia CCR nr. 55/2013, Legea nr. 92/2014 etc.), ci este contrară acestora, prin considerentele deciziei.

Astfel, sentința recurată este un act de procedură întocmit în fals intelectual, act netemeinic și nelegal, lovit de nulitate, ceea ce face ca motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6, 7 și 8 să fie întemeiate, impunându-se casarea în tot a hotărârii.

În continuarea cererii de recurs, recurenta-revizuentă și-a prezentat punctul de vedere asupra sentințelor civile nr. 9317/23.12.2015 din Dosarul nr. x/2015 și nr. 1800/17.04.2018 din Dosarul nr. x/2017 care sunt ilegale, netemeinice și lovite de nulitate, punctând faptul că titlul executoriu, sentința civilă nr. 1256/19.02.2015, are efect implicit asupra anulării Deciziei nr. 104/15.02.2016, act prin care se face uz de falsul instanței din Dosarul nr. x/2017, respectiv sentința nr. 9317/23.12.2015 pentru nerespectarea titlului executoriu.

A mai expus recurenta aspecte teoretice privind puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești și autoritatea de lucru judecat, apreciind că, de vreme ce o problemă dedusă judecății într-un litigiu dintre aceleași părți a fost soluționată irevocabil pe cale incidentală sau pe fond într-un anumit sens, acest aspect reținut de instanțe a dobândit putere de lucru judecat și, în mod corect, trebuie avut în vedere de instanța sesizată ulterior, situație în care se găsește și cauza ce formează obiectul Dosarului nr. x/2014 și Dosarului nr. x/2017

A făcut trimitere la hotărârile pronunțate de CEDO în cauza Dumitru Popescu împotriva României, cauza Beian contra României, cauza Pilot Service împotriva României, cauza Zazanis contra Greciei, precizând că unul dintre elementele fundamentale ale principiului preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care presupune, printre altele, ca soluțiile definitive date de instanțele judecătorești să nu mai poată fi contestate iar instanțele sesizate ulterior să nu mai repună în discuție constatările jurisdicțiilor anterioare.

Dezlegarea asupra unei probleme de drept date printr-o hotărâre irevocabilă este de natură să clarifice din acel moment acea problemă, creând speranța legitimă că nu va mai fi negată de o altă instanță de judecată printr-o procedură ulterioară.

Astfel, sentința civilă nr. 1800/17.04.2018 încalcă autoritatea de lucru judecat a sentințelor nr. 5970/30.09.2014 (Dosar nr. x/2014) și nr. 1256/19.02.2015 (Dosar nr. x/2014), motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

A concluzionat recurenta că instanțele de fond din Dosarele nr. x/2015 și nr. y/2017 prin semnarea sentințelor întocmite în fals intelectual și-au asumat răspunderea pentru faptele săvârșite și sancționate de C. pen. privind abuzul în serviciu, falsul și uzul de fals, precum și favorizarea făptuitorului, aflându-ne în fața unui grup infracțional organizat care urmărește subminarea statului de drept, situație inadmisibilă într-o țară membră UE, care este ținută de Constituție să respecte cu prioritate prevederile CEDO și ale legislației UE.

Prin întâmpinare, intimata Agenția Națională pentru Protecția Mediului a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

6.1. Preliminar analizării recursului, în ceea ce privește excepția lipsei calității de reprezentant a semnatarului întâmpinării invocată în prezentul dosar, ca, de altfel și în fața instanței care a soluționat cererea de revizuire, Înalta Curte reține că eventuala lipsă a calității de reprezentant al autorității intimate Agenția Națională pentru Protecția Mediului a semnatarului întâmpinării ar putea conduce la nulitatea relativă a actului procedural (nulitatea care se poate acoperi dacă ar fi necesară depunerea unor dovezi suplimentare în acest sens).

Conform art. 175 C. proc. civ., având denumirea marginală "nulitatea condiționată", actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinței legale s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acestuia, iar, în cazul nulităților expres prevăzute de lege, vătămarea este prezumată, partea interesată putând face dovada contrară.

Nulitatea condiționată de existența unui prejudiciu constituie regula, iar nulitatea necondiționată de existența unui prejudiciu, prevăzută la art. 176 C. proc. civ., constituie excepția, datorită limitării legale a cazurilor de nulitate necondiționată. Recurenta-revizuentă invocă aplicabilitatea art. 176 pct. 2 C. proc. civ., referitor la nulitatea necondiționată de existența unei vătămări în cazul încălcării dispozițiilor legale referitoare la reprezentarea procesuală.

Or, în cauză, sancțiunea care ar interveni în eventualitatea admiterii lipsei calității de reprezentant a semnatarului întâmpinării, ar fi înlăturarea întâmpinării, ca act de procedură întocmit și depus de intimata ANPM în fața instanței de recurs sau în fața instanței care a soluționat cererea de revizuire, respectiv înlăturarea efectelor pe care legea le atribuie acestui act.

Însă, în soluționarea recursului, Înalta Curte analizează motivele de casare invocate în raport cu hotărârea recurată, independent de apărările ce pot fi sau nu formulate prin întâmpinare, iar, în soluționarea revizuirii, prima instanță a analizat cererea de revizuire și condițiile de admisibilitate prin prisma temeiului de drept invocat prin cerere, și nu în raport cu apărările formulate prin întâmpinare.

Deci, chiar și în ipoteza admiterii excepției lipsei calității de reprezentant a semnatarului întâmpinării, nu ar exista nicio înrâurire asupra soluționării cauzei.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată că întâmpinarea formulată față de prezentul recurs a fost semnată, pe lângă Președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, și de Directorul Direcției Juridice, Resurse Umane, acesta din urmă având atribuții de a reprezenta instituția în fața instanțelor judecătorești și de a întocmi actele de procedură necesare.

În ceea ce privește susținerile recurentei-revizuente referitoare la organizarea ANPM și la așa-zisa exercitarea ilegală a funcției de conducere a acestei instituții de către președinte/vicepreședinte, aceste aspecte excedează analizei prezentei instanțe, în raport cu obiectul cauzei și cu stadiul procesual actual.

Prin urmare, este neîntemeiată excepția lipsei calității de reprezentant a semnatarului întâmpinării formulate de intimata ANPM, urmând a fi respinsă.

Pentru aceleași considerente, Înalta Curte constată a fi nefondate și alegațiile recurentei-revizuente din cuprinsul cererii de recurs vizând nulitatea întâmpinării și a notelor scrise depuse de ANPM în fața instanței care a soluționat cererea de revizuire.

6.2. Analizând recursul astfel cum a fost formulat de recurenta-revizuentă A., Înalta Curte, în raport cu motivele de casare invocate, cu hotărârea recurată și cu dispozițiile legale incidente, urmează a-l respinge, ca nefondat.

Sunt lipsite de suport legal excepțiile nulității și nelegalității și solicitarea recurentei de înscriere în fals în ceea ce privește sentința recurată, calea de atac împotriva acestei hotărâri fiind cea prevăzută de lege, recursul, pe care recurenta a și exercitat-o și care face obiectul prezentei analize.

De altfel, în susținerea căii de atac, recurenta-revizuentă a invocat motivele de casare prevăzute de pct. 4, 5, 6, 7 și 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., fără însă a dezvolta punctual fiecare motiv, înțelegând să-și expună opiniile, să reia aspectele de fapt și de drept invocate în cuprinsul dosarelor deja soluționate și să afirme incidența acestor motive de casare.

Or, conform dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, rezultând că activitatea instanței învestite cu această cale extraordinară de atac este limitată la verificarea aspectelor procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

Prin urmare, analiza instanței de recurs învestite cu soluționarea hotărârii pronunțate asupra unei cereri de revizuire nu poate privi altceva decât legalitatea soluției instanței date asupra cererii de revizuire, în aceleași limite trasate de C. proc. civ.

Cu toate acestea, Înalta Curte găsește necesar a sublinia, parcurgând considerentele sentinței recurate, că nu se poate vorbi despre depășirea atribuțiilor puterii judecatorești sau de nerespectarea unor norme de procedură care ar atrage sancțiunea nulității și că hotărârea respectă rigorile unei motivări adecvate, în care se poate identifica raționamentul logico-juridic ce a condus la pronunțarea soluției criticate.

6.3. Analizând situația concretă dedusă judecății, Înalta Curte reține că cererea de revizuire, întemeiată pe articolul citat, 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., privește contrarietatea dintre sentința civilă nr. 9317 din 23 decembrie 2015 a Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, în raport cu sentințele civile nr. 5970 din 30 septembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. x/2014, și nr. 1256 din 19 februarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/2014, ale aceleiași instanțe.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia se poate obține desființarea unei hotărâri judecătorești definitive și reînnoirea judecății în cazurile expres determinate de lege. Motivele prevăzute de art. 509 C. proc. civ., în temeiul cărora se poate formula cerere de revizuire, sunt limitativ determinate și de strictă interpretare neputând fi extinse prin analogie la alte situații similare.

Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocate de revizuent,

"Art. 509 - (1) Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evoca fondul poate fi cerută dacă: (...) 8. există hotarâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotarâri;".

Rațiunea reglementării acestui motiv de revizuire o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorității lucrului judecat, atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar care privesc aceeași pricină, având aceeași cauză, același obiect și aceleași părți.

Potrivit alin. (1) al art. 431 C. proc. civ. - efectele lucrului judecat, "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect."

Deci, pentru existența acestui motiv de revizuire trebuie întrunite elementele caracteristice lucrului judecat, identitate de părți, de cauză și de obiect, hotărârile să fi fost date în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

6.4. Or, Înalta Curte constată că hotărârile potrivnice, în raport cu care se solicită revizuirea sentinței civile nr. 9317 din 23 decembrie 2015 a Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, au fost pronunțate în cauze diferite, având obiecte diferite.

Astfel, sentința civilă nr. 9317/2015 a Tribunalului București a fost pronunțată în Dosarul nr. x/2015, prin care s-a respins cererea reclamantei A. de anulare a Deciziei nr. 139/06.03.2015 privind destituirea din funcția de auditor public intern și a Raportului comisiei de disciplină nr. x/04.03.2015, decizie emisă de Agenția Națională pentru Protecția Mediului urmare a cercetării disciplinare a recurentei.

Sentințele civile față de care se invocă așa-zisa contradictorialitate, nr. 5970/30.09.2014 și nr. 1256/19.02.2015, ale Tribunalului București au privit suspendarea și, respectiv, anularea Deciziei nr. 881/30.09.2013 de eliberare a reclamantei A. din funcția de auditor public intern ca urmare a reorganizării Agenției Naționale pentru Protecția Mediului conform O.U.G. nr. 77/2013 pentru stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale și pentru modificarea unor acte normative.

Contrar alegațiilor recurentei, care a expus propria interpretare a normelor legale referitoare la noțiunile de autoritate de lucru judecat, de identitate de obiect și de identitate de cauză, este de observat că, în dosarele menționate, reclamanta a formulat pretenții diferite sub aspectul cererilor cu care a învestit instanțele judecătorești, chiar dacă aceste cauze priveau raportul său de serviciu cu autoritatea pârâtă.

Astfel, Înalta Curte constată că nu se poate vorbi de o identitate de obiect și de cauză, întrucât dosarele menționate au avut ca obiect acte administrative distincte emise de Agenția Națională pentru Protecția Mediului, respectiv Decizia nr. 881/2013 și Decizia nr. 139/2015, care au avut cauze diferite și temeiuri juridice diferite.

Nici sub aspectul părților nu se poate vorbi de identitate în sensul prevederilor legale menționate, avându-se în vedere că, în dosarul nr. x/2014, părți au fost, alături de reclamanta A. și de pârâta Agenția Națională pentru Protecția Mediului, și pârâții B., C., D., E., F., Guvernul României și Consiliul Național Pentru Combatarea Discriminării, chemați în judecată, de altfel, prin cererea completatoare și modificatoare depusă de reclamantă.

6.5. Cu alte cuvinte, Înalta Curte constată că doar pronunțarea unor soluții diferite în dosare diferite, în care reclamanta a fost parte alături de pârâta Agenția Națională pentru Protecția Mediului, nu poate conduce la concluzia încălcării autorității de lucru judecat, câtă vreme obiectul dosarelor este diferit, scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. fiind acela al respectării principiului autorității de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate de nesocotirea lui, atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți.

Astfel, nu se putea reține îndeplinirea condiției identității cauzei și obiectului cererilor de chemare în judecată, întrucât trebuie avut în vedere fundamentul raportului juridic dedus judecății, care a fost distinct în litigiile invocate de recurenta-revizuentă. Instanțele au avut a analiza legalitatea unor acte administrative diferite, temeiuri de fapt diferite, apte a justifica soluții judiciare diferite.

Cazul de revizuire prevăzut de art. 509 pct. 8 C. proc. civ. permite instanței de control judiciar doar să verifice îndeplinirea cumulativă a condițiilor menționate, respectiv dacă ultima hotărâre încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare, legiuitorul, în reglementarea acestui motiv de revizuire, având în vedere hotărârile ale căror dispozitive sunt ireconciliabile, fapt ce ar face imposibilă executarea simultană a acestora.

Însă, din cele prezentate anterior, dispozițiile hotărârilor judecătorești nu sunt contrare în privința niciunui aspect litigios în discuție și, ca atare, nu există impedimente pentru punerea în executare a acestor hotărâri.

6.6. În fine, Înalta Curte mai reține, în raport cu toate alegațiile recurentei-revizuente vizând aspectele de fond și temeiurile de fapt și de drept expuse prin cererea de recurs (constituționalitatea reorganizării instituției intimate, legalitatea actelor emise de ANPM în perioada 2013-prezent, numirea președintelui și vicepreședintelui ANPM, situația privind parcursul litigiilor sale și cererile formulate, aplicabilitatea anumitor dispoziții legale în soluționarea acestora ș.a.m.d.) că acest caz de revizuire nu atribuie instanței care soluționează cererea de revizuire (și, cu atât mai puțin instanței care soluționează cererea de recurs împotriva hotărârii date asupra revizurii) competența de a analiza pe fond temeinica hotărârilor atacate, de a exercita un control judiciar asupra hotărârilor judecătorești apreciate a fi netemeinice, ci doar de a verifica îndeplinirea cumulativă a condițiilor menționate, respectiv dacă ultima hotărâre încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare.

Condiția impusă de art. 509 pct. 8 C. proc. civ. are în vedere tocmai caracterul forței obligatorii a unei hotărâri judecătorești, pe calea extraordinară a revizuirii putând fi schimbată o hotărâre judecătorească definitivă numai în condițiile și cazurile expres prevăzute de lege, în caz contrar aducându-se atingere principiului securității raporturilor juridice, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, invocat, de altfel, chiar de recurenta-revizuentă prin memoriul de recurs.

Cu privire la această chestiune, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat asupra faptului că instituirea normelor privind revizuirea răspunde acestui imperativ al respectării autorității de lucru judecat, dar și celui al asigurării securității raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-o cale de atac de natură a permite rejudecarea cauzei.

6.7. Față de considerentele expuse, reținând că hotărârea recurată este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepția lipsei calității de reprezentant invocată de recurentă și va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei calității de reprezentant a semnatarului întâmpinării formulate de Agenția Națională pentru Protecția Mediului.

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinței nr. 1800 din 17 aprilie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 octombrie 2020.