ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1249/2024

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în data de 19.09.2022 sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate anularea raportului de evaluare nr. x emis de către pârâtă. Prin sentința civilă nr. 713/14.12.2022 pronunțată de Tribunalul Bacău – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, instanța a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel Bacău. Pe rolul Curții de Apel Bacău cauza a fost înregistrată la data de 04.01.2023.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 33 din 24 martie 2023 a Curții de Apel Bacău – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a respins, ca inadmisibilă, cererea reclamantului de anulare a Raportului de evaluare nr. x/26.08.2022, în ceea ce privește pct. 3 al acesteia, vizând sesizarea organelor penale. S-a respins, în rest, ca nefondată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamantul solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe în sensul de a se admite contestația formulată împotriva Raportului de evaluare nr. x/26.08.2022 emis de Agenția de Integritate (A.N.I.), urmând a se dispune anularea raportului de evaluare anterior menționat. Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488, alin. (1), punctul 8 din C. proc. civ., respectiv ipoteza în care hotărârea s-a dat cu încălcarea normelor de drept material. Sub un prim aspect, s-a arătat că respingerea ca inadmisibilă a contestației împotriva sesizării Parchetului s-a făcut cu interpretarea greșită a normelor din legea contenciosului administrativ, deoarece sesizarea s-a făcut în baza legii speciale, derogatorie de la normele din C. proc. pen.. Astfel, așa cum reține și instanța de fond, dreptul de a face contestație se referă la raportul de evaluare în ansamblul său, fără nicio distincție, fiind astfel eronată interpretarea că, condițiile de admisibilitate ar trebui evaluate prin prisma definiției actului administrativ cuprins în legea nr. 554/2004. Mai mult, sesizarea trebuia făcută în baza unor acte administrative premergătoare care să verifice minimal suspiciunile, acte care pot face obiectul criticilor, îndeplinind condițiile pentru a fi considerate acte administrative. Practic, criticile au fost doar formale împotriva dispoziției de sesizare, ele fiind mai degrabă îndreptate împotriva actelor administrative anterioare care au generat sesizarea. Pe fondul sesizării, s-a arătat că prima instanță a constatat în mod greșit îndeplinirea condițiilor privind existența conflictului de interese, prevăzute de Legea nr. 161/2003, în condițiile în care nu s-a putut reține existența unui interes de natură patrimonială. Instanța de fond a reținut în mod greșit că ar fi existat acest interes și mai ales, intenția reclamantului de a-și asigura un post de auditor în cadrul Serviciului de audit din cartul ANPM după încetarea calității de președinte al ANPM. În aceste sens, s-a arătat că recurentul-reclamant A. a fost încadrat în funcția de auditor intern în baza unui concurs susținut conform H.G. nr. 1086/2013 la Ministerul Mediului și nu în urma transferului de la Ministerul Mediului la A.N.P.M., așa cum greșit a interpretat si reținut instanța de fond. Prin Ordinul nr. 440 din 05.04.2018 privind transferul în interesul serviciului al domnului A., emis și semnat de Viceprim-Ministru si Ministrul Mediului Gratiela Leocadia Gavrilescu, a fost încadrat prin transfer în interesul serviciului în funcția publică de execuție de auditor, clasa I, grad profesional superior, gradație 5, la Serviciul Audit Public Intern din cadrul Ministerului Mediului. Ulterior prin Ordinul nr. 864 din 27.08.2019 privind modificarea raportului de serviciu prin transfer în interesul serviciului al domnului A., începând cu data de 29.08.2019, domnul A., având funcția publica de execuție de auditor, clasa I, grad profesional superior, gradație 5 la Serviciul Audit Public Intern a fost modificat raportul de serviciu prin transfer în interesul serviciului de la Ministerul Mediului la Agenția Națională pentru Protecția Mediului. La data transferului recurentului-reclamant A., funcționar public auditor intern, clasa I, grad profesional superior, gradație 5 la Serviciul Audit Public Intern din cadrul Ministerului Mediului avea același nivel de salarizare cu un funcționar public auditor, clasa I, grad profesional superior, gradație 5 la Serviciul Audit Public Intern din cadrul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, așa cum rezultă din Legea nr. 153/2017 Anexa 8 pct. A alin. d). În mod greșit prima instanța a apreciat ca transferul recurentului-reclamant de la Ministerul Mediului la Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM) s-a făcut de pe funcția de consilier superior la A.P.M. Bacău pe o funcție de auditor intern la A.N.P.M. București, fără să analizeze obiectiv înscrisurile aflate la dosarul cauzei din care rezultă că transferul recurentului A. s-a făcut pe funcții similare de auditor intern, clasa I, grad profesional superior, gradație 5, cu același salariu de încadrare, conform Ordinului nr. 864 din 27.08.2019. Nu se poate nu putem vorbi de un interes material urmărit de recurentul-reclamant la momentul semnării Raportul de necesitate din 27108.2019 și Deciziei nr. 954/09.09.2019 vizând înființarea celor 11 posturi aferente funcțiilor publice de auditor la Serviciul de Audit Public Intern, precum și a Deciziei nr. 936/27.08.2019 vizând mutarea definitivă a doamnei B. din funcția de auditor în funcția de consilier din cadrul Biroului corp Control, cum în mod greșit a reținut Curtea de Apel Bacău, întrucât calitatea de auditor a fost dobândită cu un an si 4 luni de zile înainte de data semnării actelor anterior menționate și nu ca urmare a semnării acestor acte. Astfel, a considerat recurentul – reclamant că prima instanță a constatat în mod greșit îndeplinirea condițiilor privind existența conflictului de interese, prevăzute de legea nr. 161/2003. Recurentul – reclamant a formulat concluzii scrise la data de 1 martie 2024 prin care a invocat concluziile Ordonanței de clasare emise în dosarul nr. x/2022, respectiv faptul că organul de cercetare penală a constatat că deciziile adoptate vizează structura întregii instituții, neputându-se reține un beneficiu material.

Apărările formulate în cauză Intimata – pârâtă Agenția Națională de Integritate a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea soluției primei instanțe. S-a precizat că susținerile recurentului –reclamant cu privire la modalitatea obținerii funcției prin concurs nu prezintă relevanță în cauză, raportul de evaluare verificând situația conflictului de interese cu privire la crearea prin deciziile invocate în cadrul raportului de evaluare, a unui context favorabil în ceea ce privește modificarea raportului de muncă, prin vacantarea postului de auditor în cadrul A.N.P.M. în scopul de a-l ocupa ulterior încetării funcției de demnitate publică, fiind astfel îndeplinite cumulativ toate condițiile care rezultă din interpretarea coroborată a art. 70,71 și 72 din Legea nr. 161/2003.

Procedura de soluționare a recursului 5.1. Reclamantul A. a ocupat funcția de președinte cu rang de secretar de stat al Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (A.N.P.M.) în perioada 02.03.2017- 14.07.2020 și de auditor, începând cu data de 29.08.2019, conform deciziei președintelui Agenției Naționale pentru Protecția Mediului nr. 937/27.08.2019 privind transferul de la Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor, având raportul de serviciu suspendat până la data de 14.07.2020, când a încetat de drept. Autoritatea pârâtă Agenția Națională de Integritate a emis Raportul de evaluare nr. x/26.08.2018 prin care s-a reținut încălcarea de către reclamantul A. a regimului juridic al conflictelor de interese întrucât, în calitate de președinte al Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, a semnat documentele premergătoare vacantării postului de auditor la Serviciul Audit Public Intern din cadrul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului pe care a fost transferat în aceeași zi, respectiv Referatul de necesitate nr. 74/27.08.2019 împreună cu Anexa la referat, Decizia președintelui Agenției Naționale pentru Protecția Mediului nr. 936/27.08.2019 și Decizia nr. 954/09.09.2019, încălcând astfel prevederile art. 72 alin. (1) din Legea 161/2003. Prin același raport de evaluare s-a apreciat că există indicii cu privire la săvârșirea de către reclamantul A. a infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 C. pen.. Prin punctul 3 al raportului de evaluare s-a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea efectuării verificărilor privind existența indiciilor referitoare la săvârșirea infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, faptă prevăzută și pedepsită de art. 301 C. pen. 5.2. Reține Înalta Curte că reclamantul a solicitat anularea punctului 3 din raport în ceea ce privește greșita sesizare a organelor de urmărire penală, instanța de fond respingând, ca inadmisibilă contestația sub acest aspect, soluție care face obiectul criticilor din recurs. Analizând motivele invocate subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., vizând greșita aplicare a normelor de drept, material, respectiv ale dispozițiilor Legii nr. 554/2004 cu privire la modalitatea de respinge a contestației ca inadmisibilă, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora. Noțiunea de contencios administrativ este definită de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în art. 2 alin. (1) lit. f) ca fiind activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim. Legiuitorul a inclus, prin dispozițiile art. 21 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, activitatea de evaluarea a conflictelor de interese și a incompatibilităților în sfera contenciosului administrativ, instituind competența acestor instanțe în soluționarea contestațiilor formulate de persoanele verificate împotriva actului final, respectiv raportului emis de Agenția Națională de Integritate. Contrar aprecierilor recurentului – reclamant potrivit cărora legiuitorul nu ar distinge prin legea specială asupra căror aspecte se poate exercita calea de atac, astfel că aceasta poate viza raportul de evaluare în întregul său, Înalta Curte constată că din dispozițiile art. 21 alin. (4) din lege rezultă că, în afară de persoana care a făcut obiectul activității de evaluare, actul întocmit se comunică, după caz, organelor de urmărire penală și celor disciplinare. Astfel, se constată că Agenției Naționale de Integritate i se recunoaște expres calitatea de a sesiza organele de urmărire penală, potrivit dispozițiilor art. 10 lit. (f) din lege, rezultând că inspectorii de integritate întocmesc rapoarte de evaluare în cazul în care, în urma evaluării, identifică elemente de încălcare a legislației privind regimul declarării averii, al conflictelor de interese, respectiv al incompatibilităților, precum și, după caz, a legislației disciplinare, contravenționale sau penale. În același sens sunt și dispozițiile Legii nr. 161/2003, prevederile art. 79, care reglementează conflictul de interese, prevăzând la alin. (4) că această situație poate atrage, după caz, răspunderea disciplinară, administrativă, civilă ori penală, potrivit legii. Or, expresia potrivit legii are în vedere Legea nr. 554/2004 în ceea ce privește încălcarea, în speță, a dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 191/2003, respectiv legea procesual penală, în ceea ce privește existența indiciilor referitoare la săvârșirea infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută și pedepsită de art. 301 din C. pen. De altfel, interpretarea dată de recurentul – reclamant este contrazisă și de dispozițiile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, care prevăd că în situația în care raportul de evaluare nu este contestat în fața instanței de contencios administrativ, autoritatea sesizează organele competente pentru declanșarea procedurii disciplinare sau instanța pentru anularea actelor emise cu încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese, de unde rezultă limitele competenței instanței de contencios administrativ, sesizarea penală urmându-și cursul potrivit normelor de procedură penală. Reținând că sesizarea organelor penale nu se circumscrie elementelor definitorii ale actului administrativ, astfel cum sunt reliefate de art. 2 al 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004, în sensul că nu naște, nu modifică și nu stinge drepturi și obligații în cadrul unui raport de drept administrativ, curtea de apel a realizat o corectă aplicare a normelor de drept material incidente, recursul fiind nefondat sub acest aspect. 5.3. Asupra fondului, Înalta Curte constată că prin raportul de evaluare s-a reținut că recurentul – reclamant: - a aprobat, în calitate de președinte, referatul de necesitate nr. 74/SAPI/27.08.2019 privind suplimentarea cu 11 posturi aferente funcției publice de auditor intern, în cadrul, Serviciului Audit Public Intern, împreună cu anexa la referatul de necesitate nr. 74/SAPI/27.08.2019; - a semnat Decizia Președintelui Agenției Naționale pentru Protecția Mediului nr. 936/27.08.2019, privind mutarea definitivă a doamnei B. începând cu data de 29.08.2019 din funcția de auditor la Serviciul Audit Public Intern pe funcția de consilier la Biroul Corp Control; - a semnat Decizia Președintelui Agenției Naționale pentru Protecția Mediului nr. 954/09.09.2019 privind înființarea a 11 posturi aferente funcțiilor publice de execuție de auditor la Serviciul Audit Public Intern, însoțită de organigrama și statul de funcții al Agenției Naționale pentru Protecția Mediului. Aceste înscrisuri semnate de recurentul - reclamant au fost analizate coroborat cu Decizia nr. 937/27.08.2019, emisă tot în aceeași zi, de vicepreședintele cu rang de subsecretar de stat al A.N.P.M., în locul reclamantului, prin care s-a dispus ca începând cu data de 29.08.2019 să se modifice raportul de serviciu (suspendat) al recurentului - reclamant A., auditor, prin transfer în interesul serviciului de la Ministerul Mediului, în cadrul Serviciului Audit Public Intern al ANPM, cu Decizia nr. 960/09.09.2019 prin s-a stabilit locul de muncă al reclamantului la sediul Agenției Județene pentru Protecția Mediului Bacău și cu Decizia nr. 482/14.07.2020 prin care s-a dispus încetarea suspendării de drept a raportului de serviciu al reclamantului, acesta reluându-și activitatea în funcția publică de auditor la Serviciul Public Audit Intern din cadrul ANPM. S-a reținut că din aceste acte rezultă efectuarea unor demersuri premergătoare în vederea realizării transferului de la Ministerul Mediului la Agenția Națională pentru Protecția Mediului, pe postul de auditor la Serviciul Audit Public Intern, vacant prin transferul dispus în aceeași zi de către recurentul –reclamant. Potrivit dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 161/2003: "(1) Persoana care exercită funcția de membru al Guvernului, secretar de stat, subsecretar de stat sau funcții asimilate acestora, prefect ori subprefect este obligată să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu ia sau să nu participe la luarea unei decizii în exercitarea funcției publice de autoritate, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul său ori rudele sale de gradul I". Coroborând aceste dispoziții, rezultă că existența conflictului de interese se verifică în situația în care decizia persoanei supuse interdicției legale este influențată sau prezintă riscul de a fi influențată de interesul său personal și ar afecta major luarea deciziilor corecte și imparțiale de către acea persoană. Or, tocmai în vederea respectării principiilor enumerate în art. 71 din Legea nr. 161/2003 ca stând la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice, și anume "imparțialitate, integritate, transparența deciziei și supremația interesului public", recurentul - reclamant are obligația de a se abține de la emiterea oricărui act administrativ, juridic, sau de la orice decizie, atunci când se conturează existența unui posibil interes de natură materială. Observă Înalta Curte, în contextul în care prevenirea stărilor de incompatibilitate în apărarea principiilor enunțate de legiuitor: imparțialitatea, integritatea, transparența deciziei și supremația interesului public, constituie un imperativ esențial într-o societate democratică, că legiuitorul a reținut în expunerea de motive a Legii nr. 161/2003 faptul că "unul dintre cele mai importante mijloace de apărare a intereselor publice, interese care trebuie să stea la baza exercitării oricăror demnități publice și funcții publice, este asigurată prin Titlul IV privind conflictul de interese și regimul incompatibilităților". Așa cum s-a reținut constant în practica judecătorească, rațiunea instituirii acestei stări de conflict de interese, ca și în cazul celorlalte reglementate de Legea nr. 161/2003, precum și de alte acte normative, este aceea de a înlătura orice suspiciune, orice dubiu rezonabil cu privire la modalitatea de aducere la îndeplinire a atribuțiilor și competențelor legale de către funcționarii publici și de către demnitari, fără a fi necesar să se dovedească, pentru stabilirea conflictului de interese, un prejudiciu produs în patrimoniul instituțiilor publice sau bugetului statului. Avantajul patrimonial, chiar și eventual sau viitor fiind, se circumscrie sintagmei de interes personal, mai ales că legiuitorul nu distinge cu privire la faptul că acest interes personal trebuie, în mod obligatoriu, să fi fost materializat, încadrându-se în sfera interesului personal și posibilitatea anticipării unui beneficiu sau a unui avantaj. În aceste condiții, în mod corect a fost înlăturat de prima instanță argumentul lipsei vreunui folos material, apărare reiterată prin cererea de recurs, dispozițiile art. 72 din Legea nr. 161/2003 sus-citate referindu-se la influențarea potențială a modalității de îndeplinire a atribuțiilor, fiind suficient doar ca folosul să fi fost obținut printr-o procedură care poate fi prezumată ca favorizantă din moment ce nu asigură imparțialitatea, integritatea, transparența deciziei și supremația interesului public. Or, în cauză nu se poate susține lipsa unui interes de natură materială raportat la faptul că, din materialul probator administrat, rezultă că recurentul – reclamant a urmărit prin actele emise, semnate de acesta sau de vicepreședinte, a-și asigura ocuparea funcției de auditor în cadrul A.N.P.M. după data încetării funcției de demnitate publică și a beneficia de drepturile salariale aferente postului, precum și de condițiile acestuia, observând că în referatul care a stat la baza ordonanței de clasare dispuse de organul penal s-a reținut că doamna B. nu a avut inițiativa mutării, acceptând o situație de excepție "deși era în detrimentul său". Se reține, astfel, că recurentul – reclamant a semnat în calitate de Președinte al ANPM referatul de necesitate prin care a suplimentat posturile de auditor de la nivelul întregii țări, a semnat decizia privind mutarea definitivă a doamnei B., în aceeași zi fiind numit pe postul astfel vacantat, printr-o decizie semnată în numele său de un locțiitor. Se constată că mutarea și transferul au fost dispuse în același zi, prin două decizii cu număr consecutiv, respectiv 936/27.08.2019 și nr. 936/27.08.2019, împrejurare care conduce la concluzia că acestea trebuie analizate coroborat din perspectiva condițiilor impuse de art. 70 și art. 72 din Legea nr. 161/2003. Deși, prin motivele de recurs, s-a arătat că a fost încadrat în funcția de auditor intern în baza unui concurs susținut conform H.G. nr. 1086/2013 la Ministerul Mediului, dobândind această calitate cu un an și 4 luni de zile anterior semnării actelor, această împrejurare nu prezintă relevanța invocată de recurentul – reclamant, determinant fiind faptul că prin deciziile adoptate recurentul – reclamant a creat condițiile ocupării funcției de auditor în cadrul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, prin transfer din cadrul altei instituții, după data încetării funcției de demnitate publică, urmând a beneficia de drepturile salariale și de condițiile aferente acestei funcții, astfel că drepturile și principiile ocrotite de lege prin reglementarea conflictului de interese se identifică în cauză în mod concret și efectiv. Confruntând impactul dintre obligațiile și atribuțiile funcției de demnitate publică, cu interesele personale ale acestuia, se desprinde cu claritate folosul material pentru aceasta din urmă, în condițiile în care prin actele emise, analizate coroborat, rezultă producerea directă a unei modificări a raportului de muncă. Înalta Curte reține că în cadrul apărărilor nu s-a invocat în mod expres critica nerespectării principiului proporționalității, principiu cu privire la care Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în cauza C-40/21, a apreciat că este obligatoriu a fi avut în vedere în analiza legalității raportului de evaluare, invocându-se însă, prin prisma nedovedirii folosului patrimonial, absența oricărui impact asupra modului în care și-a adus la îndeplinire a atribuțiile și competențelor legale, deciziile emise vizând exclusiv reorganizarea și buna desfășurare a întregii instituții. Înalta Curte reamintește că instanța europeană a subliniat că aplicarea legislației în materie de incompatibilități trebuie să conducă la aplicarea unei sancțiuni adecvate gravității încălcării pe care o reprimă, ținând seama de obiectivul de a asigura integritatea și transparența în exercitarea funcțiilor și a demnităților publice, precum și de a preveni corupția instituțională. Această situație nu s-ar regăsi atunci când, în mod excepțional, având în vedere obiectivul amintit, comportamentul ilicit constatat nu prezintă niciun element de gravitate, în timp ce impactul măsurii respective asupra situației personale, profesionale și economice a acestei persoane se dovedește deosebit de grav. Reține, însă Înalta Curte că judecătorul fondului a examinat elementele de fapt și cele de ordin obiectiv și subiectiv care circumstanțiau marja de apreciere a reclamantului în exercitarea funcției de demnitate publică, concluzionând că acesta a fost influențat în emiterea actelor de intenția de a beneficia de funcția de auditor în cadrul Serviciului de Audit Intern a ANPM și de salariul aferent acestei funcții, la încetarea suspendării de drept a raportului de serviciu, respectiv după încetarea funcției de demnitate publică. Nu se poate reține că respectivul comportament ilicit nu prezintă niciun element de gravitate, iar, din succesiunea întocmirii actelor semnate de recurentul – reclamant și a celor semnate în numele său de vicepreședinte, nu rezultă vreo imposibilitate obiectivă de a evita conflictul de interese, sau o imposibilitate de a prevedea această stare, întrucât o conduită administrativă adecvată, care să respecte exigențele de imparțialitate, integritate, transparență a deciziei și de supremație a interesului public (principii enunțate de art. 71 din Legea nr. 161/2003), impunea recurentului reclamant obligația de rezervă, respectiv de a se abține de la semnarea oricărui înscris și de a participa la orice procedură care viza și al cărei destinatar era persoana sa. 5.4. Referitor la reiterarea criticilor privind neluarea în considerare a concluziilor cuprinse în ordonanța de clasare emisă în dosarul nr. x/2022 și în referatul care a stat la baza emiterii ordonanței, care însă nu au fost formulate în termenul de recurs, ci prin concluziile scrise depuse pentru termenul de judecată, Înalta Curte are în vedere că, dispozițiile art. 73 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 sunt clare, prevăzând că încălcarea obligațiilor prevăzute în art. 72 alin. (1) constituie abatere administrativă, dacă nu este o faptă mai gravă, potrivit legii, astfel că distincția clară între conflictul de interese inclus în sfera penală și cel de natură administrativă este reglementată expres. Pentru aceste motive, Înalta Curte nu poate reține nelegalitatea sentinței atacate nici din perspectiva unei omisiuni de a se da curs concluziilor organului de cercetare penală. Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.