ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1370/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, următoarele:

- anularea Ordinului nr. 561 din 16.03.2016 emis de pârât, prin care s-a dispus eliberarea reclamantului din funcția de director general al Administrației Naționale "B." și de revocare din funcția de președinte al consiliului de conducere al aceleiași instituții;

- reintegrarea în funcțiile de director general și de președinte al consiliului de conducere pe care le-a deținut reclamantul la Administrația Naționala "B."

- obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri bănești egale cu drepturile salariale de care ar fi beneficiat, calculate de la data emiterii ordinului atacat, până la data reintegrării în funcțiile deținute anterior datei emiterii ordinului atacat;

- obligarea pârâtului la plata de daune morale în suma de 50.000 euro și la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 3121 din 19 octombrie 2016, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamant, a anulat Ordinul nr. 561 din 16.03.2016 emisă de pârât și a dispus reintegrarea reclamantului în funcțiile de director general și de președinte al consiliului de conducere pe care le-a deținut la Administrația Națională "B.".

Totodată, a obligat pârâtul la plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale de care ar fi beneficiat reclamantul, calculate de la data emiterii Ordinului nr. 561 din 16.03.2016 până la data reintegrării și a respins cererea de obligare a pârâtului la plata de daune morale.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a reluat situația de fapt expusă în fața primei instanțe, susținând că în mod greșit prima instanță a apreciat că ordinul atacat ar fi act administrativ și că acesta nu este motivat, impunându-se anularea acestuia.

Astfel, a considerat că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor coroborate ale art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) și art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Totodată, în ceea ce privește natura raporturilor juridice asupra cărora s-a intervenit, a arătat că raporturile stinse prin emiterea ordinului atacat au fost raporturi de dreptul muncii și nicidecum raporturi de drept public sau administrativ, făcând trimitere, totodată, și la prevederile O.U.G. nr. 107/2002, potrivit cărora sunt în discuție raporturi de mandat ce funcționează în cadrul unor raporturi de dreptul muncii

Prin urmare, ordinul atacat, nefiind act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004, nu putea fi atacat în contencios administrativ și din această perspectivă acțiunea promovată de către reclamant apare ca inadmisibilă.

Recurentul a arătat că în cazul în care se consideră că ordinul contestat reprezintă un act administrativ, urmează să se constate că acesta este motivat în fapt și în drept, acestea fiind cuprinse în referatul care a stat la baza respectivului ordin, făcând parte din acesta.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în principal, respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, iar în subsidiar, să se respingă în integralitate acțiunea, ca neîntemeiată.

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4.1. În cadrul concluziilor orale și scrise formulate la termenul din 14 martie 2019, intimatul a invocat excepția lipsei de interes în exercitarea recursului, având în vedere că a fost reîncadrat în funcția de director general al Administrației Naționale "B.", funcție pe care o ocupase anterior eliberării sale din funcție, prin Ordinul care formează obiectul acțiunii deduse judecății.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Astfel, chiar dacă autoritatea pârâtă a executat voluntar sentința, această împrejurare nu presupune că partea nu mai are interes să formuleze calea de atac care să conducă la reformarea respectivei hotărâri, mai ales că prin sentință s-a dispus și obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale de care ar fi beneficiat reclamantul.

Intimatul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Ordinului nr. 561 din 16.03.2016 emis de pârât, prin care s-a dispus eliberarea reclamantului din funcția de director general al Administrației Naționale "B." și de revocare din funcția de președinte al consiliului de conducere al aceleiași instituții.

Totodată, a solicitat reintegrarea în funcțiile de director general și de președinte al consiliului de conducere pe care le-a deținut reclamantul la Administrația Naționala "B." și obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri bănești egale cu drepturile salariale de care ar fi beneficiat, calculate de la data emiterii ordinului atacat, până la data reintegrării în funcțiile deținute anterior datei emiterii ordinului atacat, precum și la daune morale în suma de 50.000 euro.

În raport cu obiectul dedus judecății, având în vedere că intimatul-reclamant nu este funcționar public, fiind încadrat în funcție în temeiul unui contract de muncă, instanța de control judiciar constată că litigiul este unul de dreptul muncii și nu de contencios administrativ.

Conform art. 55 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară,

"(1) Completul pentru soluționarea în primă instanță a cauzelor privind conflictele de muncă și asigurări sociale se constituie dintr-un judecător și 2 asistenți judiciari. Dispozițiile art. 11 și ale art. 52 alin. (1) se aplică în mod corespunzător."

Prin urmare, în cauză, este incident motivul de recurs de ordine publică prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.,

Față de soluția preconizată, instanța de control judiciar apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte motive de recurs.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge excepția lipsei de interes în exercitarea recursului, ca neîntemeiată.

Totodată, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei de interes în exercitarea recursului.

Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor împotriva Sentinței nr. 3121 din 19 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Curtea de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 martie 2019.

GGC - ED