ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 915/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 915/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

109/CA din 03 mai

2010, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a admis

în parte acțiunea formulată de reclamantul M.G. în contradictoriu cu pârâta

Autoritatea Națională a Vămilor, prin care a solicitat anularea Ordinul nr. 726

din 19 februarie 2009, prin care a fost eliberat din funcția publică de

conducere de șef de birou, și a adresei din 09 martie 2009, emise de pârâtă,

reintegrarea în funcția de conducere de șef de birou sau într-o funcției

echivalentă în grad, treaptă și salarizare, plata daunelor morale în cuantum de

50.000 RON și a daunelor materiale și, în consecință:

- a admis excepția

inadmisibilității capătului de cerere privind anularea adresei din 09 martie

2009, emisă de pârâta Autoritatea Națională a Vămilor;

- a respins, ca

inadmisibil, capătul de cerere privind anularea adresei din 09 martie 2009,

emisă de pârâta Autoritatea Națională a Vămilor;

- a anulat Ordinul

nr. 726 din 19 februarie 2009 emis de pârâta Autoritatea Națională a Vămilor;

- a obligat pârâta

Autoritatea Națională a Vămilor să plătească reclamantului M.G. despăgubiri

materiale egale cu diferența dintre drepturile bănești aferente funcției de

conducere din care a fost destituit și drepturile bănești aferente funcției

publice de execuție de inspector vamal clasa I, grad profesional principal,

treapta de salarizare 1, calculate pentru perioada 19 februarie 2009-20 martie 2009,

respingând capetele de cerere privind reintegrarea în funcția de conducere ori

într-o funcție echivalentă și obligarea pârâtei la plata de despăgubiri morale.

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Referitor la excepția

inadmisibilității capătului de cerere privind anularea adresei din 09 martie 2009,

emisă de autoritatea pârâtă, judecătorul fondului a constatat că acest înscris nu

cuprinde manifestări exprese de voință în sensul de a da naștere, a modifica sau

a stinge drepturi și obligații care să producă efecte juridice pentru reclamant,

în sensul stabilit de prevederile art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, fiind vorba

doar de o simplă operațiune materială de comunicare, astfel că nu se poate reține

că s-a adus o atingere vreunui drept sau interes legitim al reclamantului.

Pe fondul cauzei, prima

instanță a reținut că reclamantul M.G. a fost numit, începând cu data de 15

septembrie 2008, în funcția publică de conducere de șef de birou la Biroul financiar-contabilitate

și achiziții publice la Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Vaslui

prin Ordinul Autorității Naționale a Vămilor nr. 6701 din 16 septembrie 2008.

Ulterior, la data de 19

februarie 2009 reclamantul a fost numit, prin Ordinul nr. 726 emis de pârâta Autoritatea

Națională a Vămilor, în funcția publică de execuție de inspector vamal, clasa I,

grad profesional principal, treaptă de salarizare 1, în cadrul Biroului financiar-contabilitate

și achiziții publice la Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Vaslui,

începând cu data de 20 februarie 2009.

Totodată, prima instanță

a reținut că la emiterea Ordinului nr. 726 au fost avute în vedere structura organizatorică

a Autorității Naționale a Vămilor, aprobată de Președintele Agenției Naționale de

Administrare Fiscală, statul de funcții al aceleiași instituții, avizul favorabil

din 19 februarie 2009 al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, art. III din

O.U.G. nr. 229/2008 și art. 4 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 1/2009.

Astfel, a reținut că pârâta,

având în vedere cererea reclamantului de „reanalizare a numirii în funcția publică

de execuție”, a emis adresa din 09 martie 2009 prin care i-a comunicat reclamantului

că funcția publică de execuție de inspector vamal, clasa I, grad profesional principal,

treaptă de salarizare 1 este funcția publică de execuție pe care o deținea înainte

de a promova în funcția publică de conducere și în care Autoritatea Națională a

Vămilor este obligată să îl numească în temeiul art. 1 și art. 3 din O.U.G. nr.

1/2009 și ca urmare a cererii reclamantului din 17 martie 2009, pârâta a emis ordinul

nr. 890 din 20 martie 2009 prin care s-a stabilit că, începând din data de 20

martie 2009, încetează prin acordul părților raporturile de serviciu cu reclamantul.

La data de 27 martie 2009,

pârâta Autoritatea Națională a Vămilor a aprobat prin ordinul nr. 386, începând

cu data de 05 mai 2009, o nouă organizare a structurii direcțiilor regionale și

județene pentru accize și operațiuni vamale, precum și numărul maxim de posturi

și numărul de posturi de conducere.

Prima instanță a reținut

că ordinul atacat a fost emis de autoritatea pârâtă cu încălcarea prevederilor

art. 4 din O.U.G. nr. 1/2009 potrivit cărora persoanele care ocupă funcții de conducere

în instituțiile și autoritățile publice care sunt supuse restructurării vor fi trecute

pe un post vacant în cadrul structurii organizatorice aprobate potrivit legii, iar

în cazul în care postul vacant este inferior postului aferent funcției de execuție

a persoanei care a ocupat funcția de conducere, postul vacant va fi transformat

la acel nivel, urmând ca, în situația în care în cadrul structurii organizatorice,

aprobată potrivit legii, nu există un post vacant, să se transforme postul propriu

al persoanei care a ocupat funcția de conducere la nivelul funcției de execuție

avute de aceasta.

Din analiza textului de

lege menționat, a reținut că pentru ca o persoană care ocupă funcții de conducere

în instituțiile și autoritățile publice să fie trecută pe un post vacant aferent

unei funcții de execuție în cadrul structurii organizatorice aprobate potrivit legii

este necesar să fie îndeplinită condiția esențială a restructurării instituției

sau autorității publice.

Or, a apreciat prima instanță

că, în speță, această condiție nu a fost îndeplinită deoarece reclamantul a fost

trecut din funcția publică de conducere în funcția de execuție ocupată anterior

fără a exista o restructurare a instituției în care își desfășura activitatea. Astfel,

se constată că ordinul atacat a fost emis la data de 19 februarie 2009, iar noua

structură organizatorică, ce numai conținea funcția de șef de birou financiar-contabilitate

și achiziții publice ocupată de reclamant, a fost aprobată abia la data de 27

martie 2009, prin ordinul nr. 386 ce a produs efecte începând cu data de 05 mai

2009, la mult timp chiar și după încetarea raportului de serviciu prin acordul părților,

astfel pârâta a procedat mai întâi la îndepărtarea reclamantului din funcția publică

de conducere și după mai mult de două luni a desființat postul aferent funcției

de conducere, contrar dispozițiilor art. 4 din O.U.G. nr. 1/2009.

Referitor la capătul de

cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata de despăgubiri materiale reprezentând

sumele neîncasate ca urmare a emiterii actului administrativ contestat, prima instanța

a reținut că în cauză sunt incidente prevederile art. 106 din Legea nr. 188/1999

potrivit cărora în cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care

funcționarul public le consideră netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanței

de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat

sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, precum și plata de către autoritatea

sau instituția publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale

cu salariile indexate, majorate și recalculate, și cu celelalte drepturi de care

ar fi beneficiat funcționarul public.

Astfel, a avut în vedere

dispozițiile menționate, împrejurarea că reclamantului i s-au acordat drepturile

salariale corespunzătoare funcției publice de execuție de inspector vamal clasa

I, grad profesional principal, treapta de salarizare 1, calculate pentru perioada

19 febraurie 2009-20 martie 2009, și faptul că ordinul de numire în funcția publică

de execuție este nelegal.

În ceea ce privește capetele

de cerere referitoare la reintegrarea în funcția de conducere ori într-o funcție

echivalentă și obligarea pârâtei la plata de despăgubiri morale, prima instanță

a apreciat că nu sunt incidente prevederile art. 106 alin. (2) din Legea nr. 188/1999,

întrucât funcția publică de conducere de șef de birou financiar-contabilitate și

achiziții publice sau altă funcție echivalentă nu mai apare în structura organizatorică

aprobată la data de 27 martie 2009 de pârâta Autoritatea Națională a Vămilor prin

ordinul nr. 386, reintegrarea nemaifiind astfel posibilă și pentru că raportul de

serviciu a încetat prin acordul părților, la inițiativa reclamantului.

Referitor la daunele morale

solicitate de reclamant în cuantum de 50.000 RON, prima instanță a reținut că în

speță nu sunt elemente de natură a conduce la concluzia că reclamantul a suferit

un prejudiciu moral, iar anularea actului administrativ ce l-a vătămat constituie

prin ea însăși o măsură echitabilă de reparație morală.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs ambele părți, reclamantul M.G. și pârâta Direcția Regională pentru

Accize și Operațiuni Vamale Iași în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor.

Recurentul-reclamant,

prin motivele de recurs formulate critică sentința instanței de fond sub următoarele

aspecte:

- în mod greșit, instanța

de fond a respins capătul de cerere prin care a solicitat reintegrarea sa în funcția

de conducere din care a fost eliberat, ori într-o funcție echivalentă, cererea sa

formulată în acest sens trebuind a fi analizată de instanța de fond în raport de

organigrama valabilă la 19 februarie 2009 și nu cea aprobată după eliberarea sa

din funcție.

- prin modul în care a

procedat, Autoritatea Națională a Vămilor a încălcat dispozițiile O.U.G. nr. 1/2009,

care stabilește obligația angajatorului ca în cazul în care desființează un post

să ofere persoanei vizate un alt post echivalent sau să transforme posturile vacante

pentru a asigura un salariu egal cu cel avut în funcția anterioară.

- autoritatea pârâtă nu

a respectat nici dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarului

public, potrivit cărora instituțiile și autoritățile publice au obligația de a oferi

funcționarului public eliberat din funcție din motive neimputabile un post similar,

prin redistribuire la o altă instituție din sistem.

- este greșită motivarea

instanței de fond în sensul că „reintegrarea sa nu mai este posibilă datorită faptului

că raportul de serviciu a încetat prin acordul părților, la inițiativa reclamantului”,

deoarece el și-a dat demisia din funcția de execuție, iar nu din cea de conducere.

La data depunerii cererii de demisie, raportul său de muncă era deja desființat

prin ordinul nelegal dat de angajator.

- refuzul instanței de

a dispune reintegrarea sa în funcția deținută anterior emiterii ordinului nr. 386/2009,

cu obligarea pârâtei de a-i plăti drepturile bănești de la data eliberării din funcție

până la reintegrarea efectivă este netemeinic și nelegal.

- în mod greșit, instanța

de fond nu i-a admis cererea de acordare a unor daune morale, fiind evident abuzul

autorității pârâte, abuz prin care i s-au produs grave traume morale și pagube materiale.

Recurentul nu a indicat

textul de lege pe care își întemeiază recursul formulat.

Intimata-pârâtă Autoritatea

Națională a Vămilor a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului.

Pârâta Direcția Regională

pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași, prin reprezentanții săi legali, în numele

și pentru Autoritatea Națională a Vămilor, a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile

art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., criticând soluția instanței de fond și susținând

că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, instanța de fond

a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a schimbat înțelesul lămurit

și vădit neîndoielnic al acestuia.

Precizează recurenta-pârâtă

și faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Recurenta-pârâtă susține

în esență prin motivele de recurs formulate, că instanța de fond în mod greșit,

a dispus anularea ordinului nr. 726 din 19 februarie 2009, acesta fiind emis cu

respectarea dispozițiilor legale referitoare la condițiile de vechime prevăzute

de art. 57 alin. (5) lit. c) din Legea nr. 188/1999, republicată, și în raport de

posturile existente în statul de funcții, avându-se totodată în vedere postul ocupat

de reclamant anterior numirii în funcția de conducere.

Se solicită admiterea

recursului și modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului

și menținerii ordinului nr. 726 din 19 februarie 2009 emis de pârâtă.

Intimatul-reclamant a

depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat de autoritatea pârâtă.

Ambele recursuri sunt

nefondate și urmează a fi respinse în baza art. 312 C. proc. civ., potrivit considerentelor

ce se vor arăta în continuare.

Prima instanță a apreciat

în mod corect asupra faptului că ordinul atacat – nr. 726 din 19 februarie 2009

a fost emis de pârâta Autoritatea Națională a Vămilor cu încălcarea art. 4 din O.U.G.

nr. 1/2009, întrucât nu a fost îndeplinită condiția esențială prevăzută de acest

text de lege, aceea a restructurării instituției sau autorității publice, noua structură

organizatorică ce numai conținea funcția de șef birou financiar-contabil și achiziții

publice ocupată de reclamant, fiind aprobată ulterior și anume la 27 martie 2009,

prin ordinul nr. 386/2009, efectele acestui ordin începând a se produce cu data

de 05 mai 2009.

Cu alte cuvinte s-a reținut

că reclamantul a fost trecut din funcția publică de conducere în funcția de execuție

pe care a deținut-o anterior, deși nu se făcuse o restructurare a instituției în

care-și desfășura activitatea, restructurare ce a survenit la aproape două luni

după emiterea ordinului.

Recurentul-reclamant critică

sentința atacată și susține că în mod eronat instanța de fond nu a dispus și reintegrarea

sa în funcția de conducere ori într-o funcție echivalentă, din moment ce a constatat

nulitatea actului administrativ atacat, această cerere urmând a fi analizată în

raport de organigrama existentă la 19 februarie 2009.

Critica recurentului-reclamant

este neîntemeiată, de vreme ce, astfel cum corect a stabilit și instanța de fond,

funcția publică de conducere de șef birou financiar contabilitate și achiziții publice

sau altă funcție echivalentă nu mai apare în noua structură organizatorică aprobată

prin ordinul nr. 386 din 27 martie 2009.

Pe de altă parte, este

de reținut și faptul că după emiterea ordinului de numire a recurentului-reclamant

în funcția publică de execuție, acesta nu a trecut la contestarea imediată a îndepărtării

sale din funcția publică de conducere, ci a solicitat autorității pârâte „să reanalizeze

numirea sa în funcția publică de execuți”, prin adresa din 19 martie 2009 răspunzându-i-se

că funcție publică de execuție de inspector vamal, clasa I, grad profesional principal,

treaptă de salarizare 1 este funcția publică de execuție pe care a deținut-o înainte

de a fi numit în funcția publică de conducere și în care Autoritatea Națională a

Vămilor este obligată să îl numească în temeiul art. 1 și art. 3 din O.U.G. nr.

1/2009. Se înțelege că recurentul-reclamant a acceptat ideea că funcția publică

de conducere pe care a ocupat-o nu se mai regăsește în noua organigramă.

Totodată, este de reținut

și faptul că prin ordinul nr. 890 din 20 martie 2009 emis de Autoritatea Națională

a Vămilor s-a stabilit că începând cu data de 20 martie 2009 au încetat prin acordul

părților raporturile de serviciu ale reclamantului, inițiativa aparținându-i chiar

acestuia.

Recurentul-reclamant susține

prin motivele de recurs formulate că cererea sa de reintegrare pe funcția de conducere

sau într-o funcție echivalentă trebuia analizată de instanța de fond independent

de faptul că raporturile de serviciu în ceea ce îl privește au încetat prin acordul

părților, pentru că el și-a dat demisia din funcția de execuție, iar nu din cea

de conducere.

Chiar dacă s-ar accepta

punctul de vedere al recurentului-reclamant, astfel exprimat, nu poate fi rezolvată

în mod favorabil cererea sa de reintegrare pe funcția de conducere, de vreme ce

această funcție nu mai există în noua organigramă și nicio altă funcție echivalentă,

astfel cum s-a precizat mai sus.

Cererea de despăgubiri

materiale formulate de recurentul-reclamant a fost corect soluționată de instanța

de fond, acesta fiind lipsit doar de diferența dintre drepturile bănești aferente

funcției de conducere și cele aferente funcției publice de execuție, de inspector

vamal clasa I, grad profesional principal, treapta de salarizare I, calculate pe

perioada 19 februarie 2009-20 martie 2009, când raportul de serviciu a încetat prin

acordul de voință al părților.

Critica recurentului-reclamant

ce vizează neacordarea daunelor morale este și ea neîntemeiată.

Rezolvarea dată speței

și anume anularea actului administrativ atacat, precum și acordarea unor despăgubiri

materiale, constituie, astfel cum corect a arătat instanța de fond, prin ea însăși

o măsură echitabilă de reparație morală.

Nu poate fi vorba de un

abuz din partea pârâtei, atâta timp cât restructurarea organizatorică a instituției

a avut loc efectiv, chiar dacă aceasta s-a produs ulterior emiterii ordinului de

destituire din funcția de conducere.

Cât privește critica formulată

de recurenta-pârâtă întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în

sensul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, se constată că și

aceasta este nefondată.

În considerentele sentinței

sunt arătate motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței cum

și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, astfel cum prevede art. 261

alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanța de fond dând o interpretare corectă actului

juridic dedus judecății și textelor de lege incidente în cauză și aplicând corect

legea.

Rezultă din considerentele

expuse că instanța de fond a pronunțat o soluție legală și temeinică, astfel că

recursurile formulate sunt nefondate și urmează a fi respinsă în baza art. 312 C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate

de M.G. și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași în numele

și pentru Autoritatea Națională a Vămilor împotriva sentinței nr. 109/CA din 03

mai 2010 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 februarie 2011.