ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1575/2012

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Cererea de chemare în judecată și procedura derulată în primul ciclu procesual. Prin sesizarea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamanta Agenția Națională de Integritate a solicitat să se dispună confiscarea sumelor de 130.610 lei, 65.005 euro și 200 dolari SUA de la pârâții P.T. și P.E., cu titlu de avere ce nu poate fi justificată.

În motivarea sesizării, reclamanta a arătat că Direcția Națională Anticorupție a început urmărirea penală împotriva pârâtului P.T., fost angajat al Serviciului Public Comunitar Local de Evidența Persoanei Câmpulung Muscel, pentru săvârșirea infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat și luare de mită, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. proc. pen., a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra sumelor de 65.005 euro, 200 dolari SUA și 120.000 lei, precum și a bunurilor imobile și mobile, constând în apartament, spațiu comercial, clădire și teren în suprafață de 500 mp, situate în municipiul Câmpulung, autoturisme A.R., A. și V. Agenția Națională de Integritate s-a sesizat din oficiu cu privire la existența unor bunuri în averea pârâților care depășesc veniturile realizate de aceștia.

Cu ocazia cercetărilor s-a constatat că, în perioada 2000 – 2008, pârâtul P.T. a obținut venituri din salarii, iar soția acestuia, P.E., în perioada 2000 – 2007, a obținut, de asemenea, venituri realizate din salarii, în total, pârâții au avut venituri în sumă de 224.097 lei, au obținut credite bancare în sumă de 109.910 lei și au dobândit o avere de 464.617 lei, 66.005 euro și 200 dolari SUA, avere ce nu este justificată față de cuantumul veniturilor din salarii și credite obținute de cei doi. Prin întâmpinare, pârâtul P.T. a solicitat respingerea sesizării, ca nefondată, întrucât conține erori legate de cuantumul veniturilor realizate și de averea sa, susținând că veniturile obținute nu s-au rezumat la salariu, ci și la activități specifice producătorilor agricoli.

Astfel, a susținut că de la angajator a obținut venituri și cu alt titlu decât „salariu”, a obținut venituri din creșterea și valorificarea animalelor și produselor acestora, din valorificarea produselor apicole și din valorificarea producției agricole.

Prin sentința nr. 143/F-CONT din 23 iunie 2010, Curtea de Apel Pitești a respins sesizarea Agenției Naționale pentru Integritate ca fiind formulată de o persoana fără capacitate procesuală, având în vedere Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010 a Curții Constituționale cu privire la dispozițiile Legii nr. 144/2007 și reținând că neconstituționalitatea legii respective în ce privește atribuțiile Agenției de a verifica averile și de a sesiza Curtea de Apel cu actul de constatare și cu solicitarea de a confisca o parte din averea funcționarului public, atrage imposibilitatea acestei instituții de a avea drepturi procesuale în legătură cu astfel de acțiuni și, pe cale de consecință, imposibilitatea de a le susține în instanță.

S-a mai reținut că legiuitorul a lăsat să treacă termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin. (1) din Constituție pentru a armoniza Legea nr. 144/2007 cu dispozițiile constituționale. Prin Decizia nr. 3767 din 22 septembrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul reclamantei Agenția Naționale de Integritate și a casat sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, cu motivarea că prin art. 34 din Legea nr. 176/2010 - adoptată după promovarea recursului - instituția reclamantă își menține competența în evaluarea averilor și sesizarea autorităților competente cu luarea măsurilor impuse de lege în realizarea scopului activității Agenției de asigurare a integrității, în exercitarea demnităților și funcțiilor publice și de prevenire a corupției instituționale.

2. Hotărârea pronunțată de Curtea de apel, în fond după casare. Cu ocazia rejudecării, prima instanță a dispus administrarea tuturor probelor încuviințate deja în primul ciclu procesual (înscrisuri, martori, expertize). În plus, din oficiu, a dispus efectuarea unei expertize și pentru stabilirea sumelor de bani pe care pârâții le-au investit în edificarea casei de locuit construită în comuna Berevoiești, precum și o expertiză contabilă pentru evidențierea situației veniturilor și a celei a averii dobândite de pârâți, fiind necesare lămuriri în raport de conținutul înscrisurilor și declarațiilor martorilor audiați în cauză. Prin sentința nr. 251 din 20 aprilie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal a respins sesizarea Agenției Naționale de Integritate privind confiscarea unei părți din averea dobândită de pârâții P.T.

și M.E. (fostă P.), Statul Român fiind reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că pârâtul P.T. a dobândit venituri din salarii, precum și venituri bănești cu titlu de normă de echipament, normă de hrană și al treisprezecelea salariu. De asemenea, rezultă că a obținut și împrumuturi C.A.R. și credite bancare. Totodată, reiese că pârâta M. (fostă P.) E., a obținut venituri din salarii și din împrumuturi C.A.R. Mai rezultă că, într-adevăr, pârâtul P.T.

nu a depus declarații de avere complete pentru fiecare an din perioada 2000 - 2008, respectiv că între sumele declarate de angajatori ca fiind plătite cu titlu de salarii nete și cele rezultate din fișele depuse de organul fiscal din Câmpulung Muscel sunt diferențe – așa cum arată și reclamanta în sesizarea sa – însă aspectul nu este relevant pentru speță, având în vedere că în cauză au fost administrate probe pentru stabilirea veniturilor reale obținute de pârâți.

Din probele administrate în cauză, prima instanță a reținut, în esență, că în perioada 2000 – 2003, averea dobândită de pârâți a avut o valoare mult sub veniturile obținute, chiar sub veniturile din salarii și alte drepturi bănești (fără împrumuturi); în anul 2004, averea dobândită a depășit valoarea veniturilor din salarii și alte drepturi bănești, dar nu a depășit valoarea veniturilor obținute din împrumuturi și valorificări produse agricole și animaliere; în anul 2005 rezultă că averea dobândită are o valoare peste veniturile din salarii și alte drepturi bănești și din împrumuturi, dar sub valoarea veniturilor totale, cu includerea celor din agricultură și zootehnie; în anul 2006 averea dobândită a fost sub valoarea veniturilor obținute din salarii și alte drepturi cuvenite angajatului; în anul 2007 averea dobândită a fost mai mare decât veniturile de la angajator și împrumuturi, dar mai mică decât veniturile totale cu includerea celor de producător agricol; pentru anul 2008, averea dobândită a fost avută în vedere până la data la care reclamantul a avut calitatea de funcționar public cu statut special, în aceste condiții, reținându-se că averea a avut o valoare sub veniturile obținute din salarii de cei doi pârâți.

Evaluând anual situația averii pârâților, prima instanță a reținut că doar în anii 2004, 2005 și 2007 aceasta a depășit valoric salariul pârâților, alte drepturi bănești primite de pârât în calitate de salariat și împrumuturile soților (cu 35.485 lei în 2004, 35.136 lei în 2005 și 58.617 lei în 2007), fără a depăși, însă, și veniturile obținute de pârâți din gospodărie (animale, terenuri agricole, albine). În această ultimă situație, veniturile pârâților au depășit valoarea bunurilor achiziționate (cu 78.228 lei în 2004, cu 54.652 lei în 2005 și cu 238.486 lei în 2007). Concluzionând, judecătorul fondului a constatat astfel că la nivelul fiecărui an – și cu atât mai mult per ansamblu în perioada 2000 – 2008 – pârâții au obținut venituri care au justificat averea dobândită, inclusiv sub aspectul sumelor de bani a căror confiscare a solicitat-o Agenția Națională de Integritate.

3. Recursurile declarate de Agenția Națională de Integritate și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. Împotriva sentinței Curții de apel au declarat recurs Agenția Națională de Integritate și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, invocându-se dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ. Ambii recurenți au susținut că prezumția de legalitate de care se bucură actul de constatare al ANI a fost răsturnată doar pe baza unor simple declarații de martori și a unor expertize care nu au ținut seama de obiecțiunile formulate. Detaliind, recurenții au arătat că veniturile obținute din exploatarea terenurilor agricole, a animalelor și stupilor de albine nu puteau fi luate în considerare întrucât suma totală de 1.021.066,16 lei reținută în expertiză nu se regăsește în declarația de avere completată de Proca Traian și nu există nicio dovadă că aceste venituri au fost înregistrate și declarate la organele fiscale sau la alte instituții competente.

Pe linia aceluiași raționament, recurentul Statul Român a mai invocat și faptul că expertiza agricolă nu a ținut seama de cheltuielile efectuate cu întreținerea animalelor, precum și cu valorificarea produselor rezultate. De asemenea, recurenta Agenția Națională de Integritate prezintă detaliat situația declarațiilor de avere în perioada de referință, semnalând mai multe erori și omisiuni care nu au fost avute în vedere de judecătorul fondului. 4. Apărările formulate de P.T. Prin întâmpinările formulate împotriva ambelor recursuri intimatul P.T. a solicitat respingerea acestora ca nefondate.

Intimatul a arătat că prima instanță a stabilit situația de fapt în mod corect, coroborând toate probele administrate din care a rezultat că are în proprietate mai multe suprafețe de teren agricol cu diferite destinații, că a închiriat întinse suprafețe de pășune alpină, că a deținut efective însemnate de animale și familii de albine, din a căror exploatare a obținut veniturile calculate de experți. Referitor la neconcordanțele invocate de Agenția Națională de Integritate, intimatul a susținut că acestea nu îi sunt imputabile, provenind din datele furnizate de angajatori și că instanța a aplicat corect principiul in dubio pro reo. În plus, a mai arătat că, în raport de obiectul acestei cauze, nu prezintă relevanță erorile reținute cu privire la modul de completare a declarațiilor de avere.

În susținerea punctului său de vedere, intimatul a depus un extras din sentința nr. 8/2012 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, din care rezultă că s-a dispus ridicarea măsurii asiguratorii a sechestrului instituită prin ordonanța procurorilor Direcției Naționale Anticorupție din data de 17 iulie 2008, asupra sumelor de bani indicate în acțiunea formulată de Agenția Națională de Integritate (62005 euro, 200 dolari SUA și 120.000 lei), precum și a altor bunuri mobile și imobile, proprietatea acestuia. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurenți, a apărărilor din întâmpinări, cât și sub toate aspectele, după cum permit dispozițiile art. 3041 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru argumentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevate Recurenta-reclamantă Agenția Națională de Integritate a învestit, la data de 14 iulie 2009, instanța de contencios administrativ cu o sesizare având ca obiect confiscarea unei părți din averea dobândită de intimații-pârâți P.T. și M.E. (fostă P.), respectiv a sumelor de 130.610 lei, 62.005 euro și 200 dolari SUA, care nu au putut fi justificate. Prima instanță, după administrarea unui probatoriu complex, incluzând înscrisuri, martori și expertize în specialitățile agricolă, zootehnie, construcții și contabilă, a ajuns la concluzia că veniturile dobândite de soții P. în perioada 2000-2008 justifică averea acestora, inclusiv sub aspectul sumelor de bani a căror confiscare a solicitat-o Agenția Națională de Integritate.

Această concluzie este împărtășită și de instanța de recurs pentru argumentele expuse în continuare ca răspuns la motivele de recurs. Criticile formulate de recurenți se raportează la modul cum prima instanță a valorizat probatoriul administrat în ansamblul său, cu un accent asupra mijloacelor de probă care au condus la stabilirea veniturilor din activitățile zootehnice. Într-adevăr, partea cea mai importantă a veniturilor familiei P.T. și E., în perioada de referință – 2000-2008, este reprezentată de veniturile realizate din exploatarea animalelor și a stupilor de albine, prin valorificarea produselor animaliere directe și derivate și a produselor apicole, valoarea calculată expertul B.R. fiind de 967.515 lei.

Contrar susținerilor recurenților, la dosar există mai multe dovezi convingătoare care susțin concluziile expertului. Astfel, familiile de albine au fost declarate de P.T. în declarațiile de avere din anii 2003, 2004 și 2005 (filele 87, 90 și 94 dosar fond). În plus, din adresa din 22 septembrie 2008 a Primăriei Comunei Berevoiești, județul Argeș (fila 171, dosar fond) rezultă că P.T. este înregistrat în registrul agricol al comunei, între altele, cu 100 ovine, precum și cu teren în suprafață totală de 76.183 mp, din care mare parte este reprezentată de livezi, fânețe și pădure. Aceste înscrisuri, coroborate cu declarațiile martorilor S.G., D.G. și D.I.I. (filele 469-471), audiați nemijlocit de către instanța de fond, converg univoc către concluzia adoptată de aceasta în sensul omologării concluziilor expertizei de specialitate.

În privința acestei expertize, recurentul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a mai formulat o critică punctuală legată de omisiunea expertului de a lua în calcul și cheltuielile pe care intimații-pârâți le-au făcut în vederea obținerii veniturilor din zootehnie. Această opinie nu are suport întrucât în cuprinsul raportului de expertiză s-a detaliat pe ani efectivul de animale și, corelativ, produsele valorificate, concluzionându-se sub trei aspecte: venit brut, cheltuieli, venit net (filele 546-562, dosar fond). Vor fi înlăturate ca nerelevante în cadrul acestei proceduri criticile referitoare la nedeclararea veniturilor astfel obținute în vederea impozitării ori completarea necorespunzătoare a declarațiilor de avere.

Prima instanță a stabilit în mod legal că, în raport de obiectul cauzei, este ținută să verifice dacă veniturile reale obținute de pârâți justifică averea dobândită iar cele două aspecte invocate exced limitelor învestirii sale. Și în privința celorlalte categorii de venituri, din exploatarea terenurilor agricole și din salarii, concluzia fondului este la adăpost de orice critică și, de altfel, recurenții nici nu au formulat critici concrete. Astfel, expertul S.I. a explicat în detaliu situația terenurilor agricole deținute în proprietate de intimatul P.T. și exploatate de acest,a în raport de categoria fiecăruia (fânețe, livezi cu pruni pe rod și peri, culturi de cartofi, etc.), cheltuielile cu producția, calculând venitul net obținut, tota, de 53.551,16 lei (pentru întreaga perioadă 2000-2008).

La rândul său, expertul contabil D.M. la calculul veniturilor din salarii, a avut în vedere relațiile comunicate de instituțiile publice angajatoare: Inspectoratul de Poliție Argeș și Instituția Prefectului Județului Argeș, adiționând și al 13-lea salariu, atunci când acesta a fost plătit. În fine, instanța de fond a considerat cu temei că în această ultimă categorie de venituri trebuie incluse și sumele primite de P.T. cu titlu de „drept de echipament”, precum și „norma de hrană” (conform adreselor de la filele 379 și 507) pentru că și acestea au influențat pozitiv bugetul familiei verificate. Concluzionând, instanța de recurs constată că în cauza de față nu s-a răsturnat prezumția caracterului licit al averii, instituită de art. 44 alin. (8) teza a II-a din Constituție, întrucât probele administrate au demonstrat că veniturile obținute au fost mult mai mari (cu peste 900.000 lei) decât averea obținută în intervalul de referință 2000-2008.

Această soluție nu contravine practicii instanței supreme în materie, relevată, de exemplu prin Decizia nr. 6175 din 20 decembrie 2011 ori Decizia nr. 5861 din 6 decembrie 2011, în care s-a reținut că prezumția amintită încetează să funcționeze atunci când există dovezi certe că unele dintre bunurile ori alte valori patrimoniale ale persoanelor cercetate nu au fost dobândite în mod licit, câtă vreme în cazul concret examinat o astfel de probă nu s-a făcut. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs. Pentru considerentele expuse anterior, constatând că nu au fost identificate motive de modificare ori casare a sentinței atacate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se vor respinge recursurile de față ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Agenția Națională de Integritate și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței nr. 251 din 20 aprilie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 martie 2012.