ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 657/2018

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin Ordonanța nr. 2 din 12 decembrie 2014, pronunțată de Comisia de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Pitești, s-a admis în parte sesizarea Agenției Naționale de Integritate cu privire la persoana cercetată A. și, în baza art. 10

4

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 115/1996, s-a trimis cauza Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, constatând că suma de 479.981 euro nu are caracter justificat.

Prin sentința nr. 130/F-CONT din data de 22 septembrie 2015, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile de nelegalitate a actelor făcute de inspectorul de integritate, a nulității raportului de evaluare atacat și a inadmisibilității sesizării, excepții invocate de pârâtul A.

A admis sesizarea formulată de Comisia de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Pitești prin Ordonanța nr. 2 din 12.12.2014, reclamantă fiind Agenția Națională de Integritate, împotriva pârâtului A., intervenient forțat fiind Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a dispus măsura confiscării sumei de 479.981 euro care nu are caracter justificat de la A.

Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond a declarat recurs pârâtul A., invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., a solicitat casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea sesizării Comisia de cercetare a averilor, formulată prin Ordonanța nr. 2/12.12.2014, prin care s-a constatat că există o diferență semnificativă între veniturile și averea acestuia în perioada 28.02.2007 - 31.12.2011, în sensul că suma de 479.981 euro nu are caracter justificat.

În dezvoltarea motivelor de recurs invocate, formulează următoarele critici:

I.- Hotărârea primei instanțe este dată cu aplicarea greșită a legii și nu cuprinde motivele pe care se sprijină, ori cuprinde motive străine cauzei în legătură cu excepția de inadmisibilitate a sesizării ANI pentru perioada anterioară lunii septembrie 2010 (adică pentru perioada 28.02.2007 - septembrie 2010), invocată de pârât.

Excepția invocată a fost reținută în mod greșit de către prima instanță, respectiv că pârâtul ar fi susținut că sesizarea ANI este inadmisibilă pentru întreaga perioadă cercetată fiind respinsă cu o motivare sumară, care echivalează cu lipsa motivării.

În ceea ce privește inadmisibilitatea sesizării, arată că argumentele sale vizează aplicarea în timp a prevederilor art. 11 din Legea nr. 176/2010, sens în care a citat chiar motivarea dată de înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia nr. 1350/18 martie 2014, pronunțată în dosarul nr. x.

Fără a analiza aceste argumente, prima instanță a reținut că, respingând cealaltă excepție (care privea alte aspecte, respectiv nulitatea Raportului de evaluare nr. x/25.09.2013 invocată pentru cu totul alte motive), implicit urmează a se respinge și inadmisibilitatea sesizării, "ținând cont și de art. 34 din Legea nr. 176/2010".

Respingerea excepției inadmisibilității, ca o consecință a respingerii excepției a nulității Raportului de evaluare, precum și trimiterea instanței la prevederile art. 34 din Legea nr. 176/2010, ca "argument" pentru respingerea excepției invocate reprezintă o motivare străină de natura cauzei, dispozițiile art. 34, ca normă tranzitorie, nu sunt aplicabile.

Raportul de evaluare, cercetarea Comisiei și sesizarea instanței sunt fundamentate în drept pe dispozițiile art. 11 din Legea nr. 176/20101 (lege intrată în vigoare în luna septembrie 2010).

In ceea ce privește aplicarea în timp a dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 176/2010, acestea nu pot retroactiva, pentru a fi aplicabile situațiilor născute în perioada 28.02.2007- septembrie 2010.

Anterior adoptării Legii nr. 176/2010, activitatea de evaluare a datelor și informațiilor privind averea existentă, precum și modificările patrimoniale intervenite în perioada exercitării funcțiilor ori demnităților publice era reglementată de Legea nr. 144/2007, atribuțiile ANI de verificare a declarațiilor de avere fiind reglementate prin dispozițiile art. 13 din lege, devenit art. 14 după republicarea actului normativ.

Sesizată cu excepția de neconstituționalitate a mai multor texte ale Legii nr. 144/2007, prin Decizia nr. 415/2010. publicată în M.Of. la data de 05.05.2010. Curtea Constituțională a României a constat neconstituționalitatea mai multor texte ale Legii nr. 144/2007, între care și a dispozițiilor art. 14.

Legiuitorul nu a modificat normele declarate neconstituționale, ci a ales ulterior să adopte Legea nr. 176/2010, în vigoare și în prezent.

Prin decizia nr. 1350/18 martie 2014, pronunțată în dosarul nr. x, înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a statuat că:

".prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, potrivit cu care activitatea de evaluare a declarației de avere, a datelor și a informațiilor privind averea existentă, precum și a modificărilor patrimoniale intervenite existente în perioada exercitării funcțiilor ori demnităților publice, precum și cea de evaluare a conflicte/or de interese și a incompatibilități/or se efectuează atât pe durata exercitării funcțiilor ori demnităților publice. cât și în decursul a 3 ani după încetarea acestora'", se impun a fi interpretate în sensul că sunt aplicabile situațiilor juridice născute sau apărute după intrarea în vigoare a legii respectiv după septembrie 2010 și nicidecum unor situații juridice preexistente. Orice interpretare contrară echivalează cu aplicarea retroactivă a legii."

"In acest context, sintagma "se efectuează atât pe durata exercitării funcțiilor ori demnităților publice, cât și în decursul a trei ani după încetarea acestora" cuprinsă în art. 11 alin. (1) din același act normativ, suscitată, coroborată cu art. 25, nu poate fi interpretată decât în sensul că cercetarea poate fi inițiată de autoritatea pârâtă, de la momentul intrării în vigoare a legii, cu privire la fapte și/sau situații intervenite ulterior acestui moment".

Cu ocazia concluziilor care s-au pus la termenul din data de 08.09.2015. reprezentantul Ministerului Public a susținut că Legea nr. 176/2010 continuă prevederile anterioare ale Legii nr. 144/2007 și că excepția nu ar fi întemeiată (argument care, probabil, a fost preluat de prima instanță - deși nu există în cuprinsul sentinței vreo mențiune în acest sens).

Textele evocate de Ministerul Public (art. 13

14

din Legea nr. 144/2007) au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 415/2010, publicată în M.Of. la data de 05.05.2010. In condițiile în care legiuitorul nu a înțeles să modifice dispozițiile declarate neconstituționale în termenul prevăzut de lege acestea au rămas abrogate, în conformitate cu prevederile art. 147 alin. (1) din Constituție.

Abia în luna septembrie 2010 a fost adoptată o nouă lege. nr. 176/2010.

De altfel, și cu privire la acest aspect Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat, în aceeași decizie (citată anterior):

"Înalta Curte apreciază că nu pot fi reținute argumentele autorității recurente în sensul că aplicarea Legii nr. 176/2010. incluzând art. 11 alin. (1). unei fapte, respectiv unui raport juridic născut anterior intrării în vigoare a legii a fost posibilă în condițiile pre-existentei-Legii nr. 144/2007, întrucât niciuna dintre ipotezele prevăzute de art. 34 din Legea nr. 176/2010, menite tocmai a reglementa situațiile tranzitorii și a corela prevederile celor două acte normative, nu este incidență în cauză."

"Rezultă din cuprinsul normei citate că legiuitorul se raportează la "data intrării în vigoare a legii" ca la un moment de referință, în raport de care, dată fiind modificarea de regim juridic survenită, se impune determinarea, cu rigurozitate, a ceea ce se păstrează din procedura anterior derulată în activitatea de evaluare."

Deci, este nejustificată și argumentarea instanței de fond, urmare a interpretării și aplicării greșite a legii, potrivit căreia "Legea nr. 176/2010 face corp comun cu Legea nr. 144/2007." .

Argumentele analizate mai înainte nu se refereau la cele două legi în ansamblul lor (care reglementează și multe alte situații), ci punctual la prevederile art. 13. respectiv 14 din legea anterioară și la imposibilitatea (constituțională) de a retroactiva dispozițiile legii noi.

Modul superficial și profund greșit de aplicare și interpretare a legii de către prima instanță a încălcat dreptul recurentului pârât la un proces echitabil, consacrat de Constituția României, de art. 6 din noul C. proc. civ. și de art. 6 din CEDO.

II.- Excepția nelegalității actelor inspectorului de integritate efectuate în scopul stabilirii averii pe baza informațiilor care nu sunt publice și, în consecință, a raportului de evaluare A.N.I nr. x.25.09.2013, având in vedere dispozițiile art. 13 alin. (1) și (2) din legea nr. 176/2010, nu a fost analizată de instanța de fond, deși a fost argumentată punctual în cuprinsul întâmpinării, cu trimitere la fiecare document și text de lege invocate.

- Procedura informării persoanei cercetate reglementată de art. 13 alin. (1) este distincta de procedura informării prevăzuta de art. 14 din Legea nr. 176/2010:

- Art. 13 alin. (1) stabilește o procedura prealabilă de informare și invitare cu privire la declanșarea procedurii de evaluare a averii, inclusiv pe bază de informații ce nu sunt publice. Art. 14 prevede procedura finală de informare și invitare, în situația in care se constată diferențe semnificative, având în vedere inclusiv averea evaluata pe baza informațiilor ce nu sunt publice, obținute în urma adreselor efectuate la instituțiile publice.

- A.N.I. a desfășurat activitatea de evaluare a averii fără a informa în prealabil persoana cercetata cu privire la solicitarea datelor și informaților referitoare la activitatea economic-financiară ce nu au caracter public. (tranzacțiile bancare a sumelor de bani din conturi). De asemenea, A.N.I. nu a invitat persoana cercetata, conform art. 13 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, să prezinte un punct de vedere cu privire la totalitatea averii, înainte de a solicita informații ce nu au caracter public.

- Dispoziții imperative ale art. 13 consacra dreptul la informare prealabilă a persoanei cercetate cu privire la întinderea activității de cercetare și evaluare a averii (transparența anchetei), inclusiv asupra averii ce rezulta din informații ce nu au caracter public, în vederea exercitară efective a dreptului la apărare încă din faza administrativa a A.N.I., de cercetare și evaluare a averii.

Or, primul punct de vedere în apărare i s-a solicitat pârâtului abia la data de 1 august 2013, prin adresa nr. x, când la dosarul A.N.I. au fost strânse probe reprezentând informații, ce nu au caracter public cu privire la averea rezultata din activități economic-financiare.

Evaluarea averii a fost începuta prin Nota inspectorului A.N.I. din 05.09.2012, cu propunere de sesizare din oficiu privind evaluarea averii, aprobată de directorul general.

La 21.09.2012 i-a fost comunicată adresa nr. xl7.09.2012 prin care informarea privește exclusiv declanșarea procedurii de evaluare a averii de către A.N.I.

In perioada 21.09.2012 - 01.09.2013 inspectorii de integritate A.N.I. au desfășurat proceduri în vederea evaluării averii, raportându-se inclusiv la informații care nu au caracter public, încălcând dispozițiile art. 13 alin. (1) lit. a) și b). Au fost emise o serie de adrese către instituții bancare (B. și C.) prin care s-au solicitat listele cu conturi, operațiunile efectuate, soldul creditor și soldul debitor și rulajul acestora, etc):

- Adresa către B. nr. x/l8.03.2013.

- Adresele către C. nr. x/l 08.03.2013, nr. x/25.06.2013. nr. x/25.06.2013, nr. x/29.07.2013 ș.a.

In perioada 01.02.2013 - 16.04.2013 sunt emise adrese către Agenția Naționala de Cadastru și Publicitate Imobiliara, Administrația Finanțelor Publice Vâlcea, Instituția Prefectului Vâlcea, Primăria Râmnicu Vâlcea, Dăești, Gușoeni, Crețeni, Mitrofani, Mădulari, Oficiul Național al Registrului Comerțului, Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură.

A.N.I. emite adrese și către recurentul pârât A., dar prin care solicita înscrisuri și informații numai cu privire la o parte din avere sau venituri: societățile comerciale la care deține părți sociale, entitățile la care a realizat venituri din activități independente, veniturile din activități agricole, vânzare de material lemnos, împrumutul de 200.000 Euro menționat în declarațiile de avere, autoturismul D., declarațiile de venituri la A.N.A.F. în perioada 2007 - 2011.

In niciuna dintre adresele emise de A.N.I. în etapa de cercetare administrativa nu a fost informat că evaluarea averii se întinde și asupra celei care rezulta din informații care nu sunt publice (conturi bancare, proprietăți imobiliare) și nu a fost invitat în prealabil, conform art. 13 alin. (1) din Legea nr. 176/2010.

La data de 01.08.2013 a fost înștiințat de către A.N.I. că din activitatea de evaluare a averii, ce totalizează inclusiv conturile bancare și proprietățile imobiliare obținute în urma cercetării informațiilor ce nu sunt publice și de care nu a avut cunoștință, rezulta diferențe semnificative și a fost invitat sa prezint un punct de vedere in termen de 15 zile.

Informațiile cu privire la partea din averea unei persoane ce rezultă din conturile și tranzacțiile bancare nu au caracter public aceasta rezulta din caracterizarea acestor tipuri de date și informații in O.U.G. nr. 99/2006 actualizata privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, Legea nr. 544/2001 privind liberal acces la informațiile de interes public1 și Legea nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal.

Din perspective art. 13 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 nu are relevanta caracterul de date/informații private sau publice. Relevantă este informarea persoanei cercetate asupra întinderii cercetării asupra averii sale: averea ce reiese din informații cu caracter public sau averea care reiese inclusiv din informații ce nu au caracter public.

Lipsa informării prealabile asupra întinderii cercetării, precum și a invitării, în etapa administrativa in cadrul A.N.I. are consecințe importante:

- Persoana cercetată nu cunoaște dacă cercetarea privește averea astfel cum reiese inclusiv din informații ce nu sunt publice;

- Nu se pot administra probe cu privire la sursele de venituri și originea licită a acestora din perioada anterioară celei supuse cercetării, care au stat la baza averii din perioada supusa cercetării, (conturi bancare, tranzacții din perioada anterioara).

- In final, sarcina probei este inversată. Raportul de evaluare A.N.I., deși este întocmit în scopul de a reprezenta "dovada contrara" împotriva prezumției legale de dobândire licita a averii, este, in fond. întemeiat pe o prezumție simpla: aceea că veniturile (diferențele semnificative) sunt dobândite în anul depunerii în contul unei unități bancare sau al achiziționării bunului imobiliar, deci, in unitatea de timp de 1 an calendaristic.

Ca atare, Raportul de evaluare A.N.I., întocmit și pe baza informațiilor care nu sunt publice, exclude a priori posibilitatea ca sumele de bani identificate ca "diferente semnificative" să reprezinte patrimoniul licit constituit din venituri dobândite, deținute personal și economisite în anii anteriori perioadei supuse evaluării. Pornind de la această premisă falsă, Raportul de evaluare A.N.I. răstoarnă sarcina probei, punând persoana a cărei avere este supusa cercetării în postura de a face dovada dificilă că totalitatea patrimoniului constituit, inclusiv anterior perioadei cercetate, a fost dobândit din venituri licite.

Ignorând prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) noul C. proc. civ., instanța de fond a respins nemotivat și această excepție, încălcând dreptul la apărare al pârâtului, cauzându-i o vătămare care nu poate fi altfel înlăturată altfel decât prin anularea actelor de procedură întocmite.

În vederea justificării vătămării pe care a încercat-o, releva că dacă ar fi cunoscut întinderea cercetării și asupra informațiilor care nu sunt publice, ar fi avut posibilitatea să-și facă apărări încă din faza cercetărilor ANI, astfel încât Raportul final s-ar fi bazat pe probe și informații corecte, provenite și de la persoana cercetată. Astfel, ar fi putut fi evidențiată situația conturilor deținute în unități bancare care au dat faliment, de la care nu s-au mai admis și obținut ulterior informații.

O mare parte din sumele dobândite în perioada anterioară celei cercetate s-au aflat depuse în conturi la bănci care au dat faliment: E., F. și G. A învederat acest lucru în fața Comisiei, însă aceasta, deși inițial a dispus efectuarea unor adrese către depozitarii documentelor băncilor menționate, fiind constrânsă de termenul de finalizare a cercetării (prevăzut de art. 10

4

alin. (1) din Legea nr. 115/1996, a abandonat verificarea dispusă și a emis ordonanța 2/12 decembrie 2014. Ulterior, instanța nu a mai admis nicio probă pentru verificarea sumelor menționate, dreptul la apărare și la un proces echitabil al pârâtului fiind încălcat.

Înscrisurile depuse la dosar in dovedirea existentei conturilor bancare in perioada anterioara anului 2007 sunt numai cele deținute la H. și E. (parțial) Trezorerie și I.

Or, dacă ar fi fost informat că verificare se face și pe baza informațiilor care nu sunt publice, putea să solicite încă din faza verificărilor efectuate de A.N.I. (care aveau competența, dar și obligația să efectueze aceste verificări).

III.- Soluționând pe fond sesizarea ANI, prima instanță a încălcat dreptul pârâtului la un proces echitabil (consacrat de art. 6 din CEDO și art. 6 noul C. proc. civ.) deoarece:

1.-Nu a administrat nemijlocit probele solicitate, care îndeplineau cerințele prevăzute de lege: erau legale, utile și concludente, solicitate în vederea combaterii aspectelor reținute în ordonanța de sesizare a instanței.

Procedând astfel, instanța de fond a judecat cauza exclusiv pe baza probelor administrate în fața ANI, încălcând prevederile art. 6. art. 7. art. 8. art. 13 și art. 14 noul C. proc. civ., dar și dispozițiile legii speciale - art. 17 și 31 din Legea nr. 115/1996, cu completările și modificările ulterioare în coroborare cu art. 6 din C. proc. civ.

Judecata in fata instanței de fond presupune, daca nu administrarea de noi probe potrivit art. 17 alin. (1), cel puțin rediscutarea probelor administrate in fata comisiei.

Prin respingerea oricărei probe, instanța e fond a încălcat aceste drepturi, care sunt principii fundamentale ale procesului civil, dreptul la un proces echitabil, la o instanță imparțială și dreptul la apărare.

Necesitatea administrării unor astfel de probe în fața instanței a fost subliniată constant în practica instanței supreme, amintind cu titlu exemplificativ Decizia nr. 5880/20.06.2013, ICC.I, secția de contencios administrativ și fiscal a reținut:

"Pe fondul cauzei însă, instanța de fond a omis să analizeze, pe baza unor probe necesare, utile și concludente, (…)".

2.- In concret, prin cererea de administrare a unor mijloace de probă în fața instanței s-a referit la următoarele probleme:

- A solicitat în fața instanței de judecată efectuarea unei completări a expertizei financiar contabile care să prezinte concluziile expertului față de verificările făcute, în condițiile în care Comisia reținuse doar una din concluziile expertizei contabile și ignorase anexele raportului de expertiză, în care sumele retrase din conturi erau evidențiate de expert.

In fața Comisiei s-a admis efectuarea unei expertize financiar-contabile; expertul a identificat rulajele conturilor sale în perioada 2000 - 2006, deschise la H. (in RON, USD, DM și Eur.), I. (în RON), E. și Trezorerie (în certificate de Trezorerie răscumpărate), însă nu a prezentat și o concluzie în care să evidențieze suma totală retrasă în această perioadă, astfel încât să poată fi coroborată cu celelalte mijloace de probă.

În anexa cererii de probe, urmărind anexele Raportului de Expertiză a prezentat aceste sume, care se ridică la un total de 1.785.191,33 Iei.

Pentru ca raportul de expertiza dispus chiar de Comisie să poată fi evaluat de instanța de judecată cu privire la toate verificările făcute de expert, a solicitat ca expertul contabil (numit de Comisie) să prezinte și această concluzie finală.

De asemenea, completarea expertizei contabile se impunea și pentru că a depus în primă instanță o expertiză agricolă extrajudiciară, care a luat în calcul veniturile obținute din exploatarea terenurilor (a căror proprietate a justificat-o cu înscrisuri necontestate), iar expertul contabil nu luase în calcul în fața Comisiei și aceste sume.

Cu prilejul soluționării cererii de administrarea probelor, respingând cererea de administrare a completării expertizei solicitate, instanța a reținut (la fila 3 alin. (6) din încheierea de ședință din 8 septembrie 2015) că va avea în vedere anexele Raportului de expertiză contabilă cu ocazia deliberării și că va verifica toate calculele efectuate, privind cuantificarea sumelor prezentate de expertiză în anexele sale.

Cu toate acestea, în lipsa concluziei care să cumuleze calculele făcute în anexe, instanța nu a mai ținut seama de niciuna din sumele evidențiate de expert, care se coroborau cu celelalte mijloace de probă.

- In fața Comisiei, s-a solicitat efectuarea unei expertize agricole - probă respinsă, cu motivarea că "activitatea agricolă a fost desfășurată fără forme legale în perioada anterioară celei cercetate", prin urmare și veniturile din perioada anterioară celei cercetate ar fi ilicite.

O asemenea statuare, vădit nelegală, nu a fost cenzurată în niciun mod de instanță, dimpotrivă, a fost validată, deși este nelegală deoarece atât Comisia, cât și instanța, s-au pronunțat asupra caracterului pretins ilicit al veniturilor dobândite în perioada anterioară celei cercetate (1990-2007).

- Întrucât proba cu expertiza agricolă a fost nelegal respinsă de Comisie, a solicitat încuviințarea unei expertize agricole extrajudiciare, pe care a prezentat-o în instanță. Instanța a admis că va avea în vedere și concluziile expertizei extrajudiciare agricole (în care s-au evidențiat sumele obținute în perioada cercetată de expertul agronom din veniturile agricole).

Cu toate acestea, în motivarea sentinței prima instanță reține, fără argumente din care să rezulte care sunt motivele pentru care probele administrate au fost înlăturate, că "cele susținute de pârât nu se probează", ori că unele mijloace de probă (cum ar fi proba testimonială și hotărârea judecătorească prin care martora J. - citată din oficiu de Comisie -fa fost obligată să restituie suma de 1.106.992.883 ROL) "nu se coroborează cu alte mijloace de probă" sunt doar afirmații generice, fără argumente.

Procedând astfel, instanța de fond nu a respectat obligația impusă de art. 425 alin. (1) lit. b) noul C. proc. civ., respectiv cerința potrivit căreia considerentele sentinței trebuie să cuprindă motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au respins cererile părților.

Nu se pot desprinde, din considerentele sentinței, motive convingătoare pentru care nu au fost valorificate raportul de expertiză contabilă, declarațiile martorilor, raportul de expertiză agricolă (pe care instanța a reținut în încheierea din 08.09.2015 că-1 reține ca probă în dosar), declarațiile de avere, documentele care atestau depunerile și retragerile bancare, sentința civilă nr. 765/15.05.2002 pronunțată în dos. nr. 1862/2001 al Judecătoriei Brezoi, prin care se obligă o persoană (audiată ca martor din oficiu de Comisie - J. și care a confirmat restituirea sumei) sa-i restituie lui A. suma de 1.106.992.833 RON, declarația martorului K., care a precizat sumele importante de bani pe care le-a împrumutai de la A., modul și perioadele când i le-a restituit.

Toate aceste probe se coroborau între ele și reprezintă dovada că sumele de bani cu care a dobândit bunuri în perioada cercetată provin atât din veniturile dobândite în acea perioadă, cât și din economiile de o viată, din perioada anterioară celei cercetate.

Aceste mijloace de probă vor fi analizate în continuare, la pct. 3 din prezentul memoriu de recurs.

Expertiza contabila dovedește existenta unui patrimoniu însemnat înainte de anul 2007 prin depuneri constante a unor sume însemnate de bani in conturi bancare.

Însă expertiza foarte voluminoasă, redactata in format excel, nu conține concluzii clar exprimate, comprehensibile pentru comisie, concluzii care trebuie sa existe obligatoriu in cuprinsul unei expertize judiciare conform art. 336 C. proc. civ.

Drept concluzie, la fiecare obiectiv stabilit de Comisie, expertul face trimitere la tabelul in format excel ce face mențiunea, la rândul lui, ca reprezintă răspuns la mai multe obiective din cele 12 stabilite de comisie, astfel încât depunerile in numerar la fiecare unitate bancara pe interval de timp și soldul conturilor sunt greu de urmărit. Modul defectuos de redactare și prezentare a raportului de către expertul contabil se datorează, probabil, presiunii de a depune raportul in timp util pentru a se soluționa cauza de către comisie pana la sfârșitul anului 2014.

La filele 115 și urm. din dosarul instanței au fost calculate sumele identificate de expertul contabil, in RON și valuta (euro. USD DM) retrase din conturile bancare (I., H., E.) și Trezorerie in perioada 2000 - 2006.

Calculul sumelor retrase din conturi nu este prezentat decât parțial in mod explicit de expertiza contabila L. deoarece nu a constituit un obiectiv distinct al expertizei.

Cu toate acestea, sumele retrase din conturi pot fi ușor calculate din tabelele anexa la expertiza contabila, observând evoluția soldului in timp.

Efectuând acest calcul, rezultă că sumele retrase de recurentul pârât în perioada 2000-2006, analizată de expert sunt, în total de 1.785.191,33 RON:

In perioada 2000 - 2006 investițiile efectuate au fost reduse, comparativ cu retragerile de bani din vechile conturi:

- 26.500 DM contravaloarea auto Audi A4 cumpărat in aprilie 2003;

- 10.000 RON contravaloare teren cumpărat in decembrie 2005 in comuna Daesti. jud. Vâlcea. (Anexa 8).

Alte cheltuieli în perioada anterioară, când recurentul pârât nu a deținut nicio funcție care să presupună exercițiul autorității publice, nu au fost efectuate.

Concluzia Comisiei ar fi trebuit să fie aceea că nu se înregistrează nicio diferență semnificativă între modificările intervenite în avere pe durata exercitării demnităților și funcțiilor publice și veniturile realizate în aceeași perioadă, originea veniturilor cu care s-au dobândit bunurile nefiind exclusiv din perioada deținerii funcției de șef de secție al spitalului, ci cu mult anterioare (rezultatul muncii "de o viață"). Instanța de fond nu a cenzurat în niciun mod această concluzie arbitrară.

3.- Statuările instanței de fond sunt contrazise de probele administrate chiar și numai în fața Comisiei și care se coroborează unele cu celelalte:

a.-Declaratia martorului K. nu este reținuta de comisie ca proba pentru imprumutul de 400.000 euro, pe motiv ca nu se coroborează cu alte înscrisuri probatorii. De fapt, se coroborează cu declarațiile de avere din anul 2009, 2010 și 2011 in care este consemnată restituirea împrumutului de către martorul K. cu mențiunea "împrumut restant".

Această declarație este coroborată și cu documentele analizate de expertul contabil, care evidențiază retragerile din conturile bancare (așa cum au fost anterior analizate).

Comisia îndepărtase această probă cu motivarea că martorul K. nu face dovada provenienței sumelor de bani pe care le-a restituit.

Instanța îndepărtează această probă cu motivarea sumară că "niciunul dintre cei doi nu au dovedit cu acte că au deținut acești bani la începul și pe parcurs".

Martorul K. nu era cercetat, iar pârâtul a dovedit cu acte (cum pretinde instanța) că a deținut sumele respective, pe care le-a retras din conturile cercetate de expertul contabil și care se regăsesc în anexe.

b.-Declaratia martorei J. privind restituirea împrumutului de 1.106.992.883 RON potrivit sentinței civile nr. 765/15.05.2002 pronunțata de Judecătoria Brezoi in dosarul nr. x nu este reținuta de comisie ca având valoare probanta pe motiv ca nu se coroborează cu alte probe.

Instanța înlătură această probă cu motivarea greșită că martora ar fi declarat că suma (la care se referă dispozitivul unei hotărâri judecătorești)nu ar fi fost restituita de martoră, ci de soțul acesteia.

Cu ocazia susținerilor făcute în ședința publică din data de 08.09.2015 reprezentantul Ministerului Public a admis că această probă, coroborată cu sentința civilă nr. 765/15.05.2002, ar putea fi valorificată de instanță, cu consecința luării în calcul a sumei restituite de martoră, dar nici măcar această concluzie nu a fost reținută de instanță.

Contrar considerentelor comisiei din ordonanța de sesizare, declarațiile acestor 2 martori se coroborează cu alte piese din dosar, neobservate de comisie, care au valoare probatorie cel putin a unor "prezumții de fapt și de drept in limite rezonabile care să țină cont de importanta mizei și sa mențină dreptul la un proces echitabil" (Hotărâre C.E.D.O. 07.10.1988. Salabiaaku contra Franței, confiscare patrimoniu).

Faptul ca aceste probe sunt considerate de comisie insuficiente in dovedirea veniturilor este o cu totul alta chestiune, însă îi dădeau dreptul să continue aceasta teza probatorie in fata instanței de fond, potrivit art. 17 alin. (1) din Legea nr. 115/1996.

c- Nici Comisia și nici instanța de judecată nu au reținut nici măcar valoarea celor 181 certificate de trezorerie achiziționate in valoare subscrisa de 8.678.000.000 RON in perioada 12.12.2000 - 23.11.2004, valoarea de răscumpărare a acestor certificate fiind de 9.792.140.333 RON, deși stabilirea valorii acestora a constituit obiectiv pentru expertiza contabila dispusa de Comisie.

d.-În fața instanței de judecată a fost depus și Raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de expertul agricol M., care a calculat, pentru perioada 1992-2010 veniturile agricole obținute de pârât din producția de vin, struguri,tescovină (27.561 RON + 496.098 RON + 2394 RON+43.092 RON).

Această probă a fost exclusă de instanță, cu argumentul că pârâtul nu ar fi menționat în prima declarație de avere după obținerea funcției vreo sumă obținută din vânzarea produselor agricole.

Aceste venituri au fost obținute într-o perioadă îndelungată de timp, când nu deținea vreo funcție care să presupună controlul averilor. Din astfel de venituri au provenit rulajele conturilor (pe care le-a putut dovedi doar parțial, din motivele anterior expuse), ori împrumuturile pe care le-a acordat unor persoane cum ar fi K. și J.

Expertiza agricolă se coroborează de fapt cu celelalte mijloace de probă (care evidențiază rulajele conturilor pârâtului din perioada anterioară anului 2007, declarațiile martorilor, etc.).

Fără să poată nega existența acestor venituri în patrimoniul pârâtului, Comisia le-a reținut într-un cuantum simbolic, raportându-se doar la valoarea produselor cumpărate de martorii audiați, deși au fost audiați doar o parte din persoanele care au cumpărat astfel de produse de la pârât, iar pârâtul a fost înscris în Registrul producătorilor, veniturile obținute din această activitate fiind importante și constante.

d.-Pentru argumentele expuse, apreciază că stabilirea cotei din patrimoniul sesizat de comisie in valoare de 479.981 euro, constituit in perioada 2007 - 2011 trebuia să fie tăcută și prin raportare la averea existentă anterior anului 2007 sub diferite forme: conturi bancare deschise in RON și valuta la E., I., H., Trezorerie, restituire împrumut K. in perioada 2009 - 2011. restituire împrumut J., venituri agricole.

Nu se poate stabili cuantumul averii justificate sau nejustificate fără discutarea individual, defalcat a acestor sume.

4.- Alte dispoziții legale și principii au fost analizate greșit de prima instanță:

a.- Potrivit dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 176/2010, cercetarea caracterului licit sau ilicit al veniturilor se rezumă doar la perioada supusa cercetării (2007 - 2011), nu și la perioada anterioară celei supuse cercetării. Prin urmare, nu există nici un motiv pentru care să nu se retină sumele de bani existente in perioada anterioară celei cercetate ca sursă de justificare a patrimoniului dobândit in perioada cercetata (2007 - 2011) pe motiv ca ar fi surse de bani nelegitime (de exemplu veniturile agricole obținute anterior din activități fără forme legale). Instanța este sesizată in vederea stabilirii veniturilor legitime sau ilegitime exclusiv in perioada supusa cercetării.

Potrivit jurisprudenței Curții Europene, in situația in care dreptul intern al unui stat contractant prevede o procedura ce cuprinde doua faze, in sensul ca intr-o prima faza, instanța naționala statuează cu privire la existența dreptului de creanță și într-o alta, ea îi fixează cuantumul, este rezonabil sa se creadă că, având in vedere scopurile art. 6 parag. 1 dreptul cu caracter "civil" nu este determinat decât in momentul in care cuantumul i-a fost precizat, tocmai ca pentru a "determina" un drept nu trebuie doar ca o jurisdicție sa se pronunțe cu privire la existența sa, ci și cu privire la întinderea și modalitățile lui de exercitare. (CEDO. 23 martie 1994, Silva Pontes c. Portugal, cit. C. Bârsan, CEDO, vol. 1, p. 402). Curtea a recunoscut posibilitatea apărării și a unei aparente de drept. Astfel, ea a decis ca este suficient ca un reclamant sa fi putut pretinde ca este titularul unui drept recunoscut de legislația naționala, asa cum crede el ca o poate interpreta, pentru ca articolul 6 parag. 1 sa devină aplicabil, chiar daca acest drept nu i-a fost inca stabilit (CEDO 26 iunie 1986. Van Marle. idem). Curtea a adoptat o accepțiune larga acestei noțiuni, considerând ca ea se aplica inclusiv raporturilor juridice dintre persoanele fizice sau juridice și autorități ale statului.

b.- Hotărârile CEDO au statuat câteva principii in materia constatării caracterului ilicit al averilor, care, desi pronunțate in cauze penale, pot fi aplicate pentru identitate de rațiune și in materia controlului averii cu atât mai mult că consecința unei astfel de proceduri este extreme de severa, confiscarea averii.

Conform hotărârii din 7 octombrie 1988, in cauza Salabiaku contra Franței, se arată în legătură cu articolul 6 (2) din Convenția europeana pentru Apărarea Drepturilor Omului, că prezumția de nevinovăție cere statelor sa opereze cu prezumțiile de fapt sau de drept in limite rezonabile care sa tina cont de importanta mizei și sa mențină dreptul la un proces echitabil. In stabilirea caracterului licit sau ilicit al dobândirii averii este esențială utilizarea prezumțiilor in limite rezonabile, acestea fiind o modalitate de proba specifică in dovedirea averii. Instanțele nu trebuie sa limiteze probele exclusiv la înscrisuri despre care apreciază ca fac dovada "certa".

CEDO a arătat in cauzele Salabiaku contra Franței și Pham Hoang contra Franței ca nimic nu împiedica instanța sa opereze cu prezumții de fapt și de drept, cum ar fi aceea ca diferența dintre patrimoniu și veniturile reale este justificata, cu condiția respectării echitabilității procedurii.

c- Raportul de evaluare din 25.09.2013 al Agenției Naționale de Integritate calculează pentru perioada supusa evaluării 2007 - 2011 "diferente semnificative" in suma totala de 1.857.112 RON.

Art. 18 din Legea nr. 176/2010 stabilește ca "prin diferențe semnificative, în sensul prezentei legi, se înțelege diferența mai mare de 10.000 de euro sau echivalentul în RON al acestei sume între modificările intervenite în avere pe durata exercitării demnităților și funcțiilor publice și venituri/e realizate în aceeași perioadă ".

In schimb dispozițiile art. 11 din Legea nr. 176/2010 menționează că evaluarea trebuie sa privească "modificările patrimoniale", deși este evident ca din punct de vedere juridic noțiunile de "avere" și "patrimoniu" nu sunt sinonime. Daca in sens economic cele doua noțiuni pot fi apreciate ca sinonime, in sens juridic patrimoniul are un sens mult mai larg, reprezentând totalitatea drepturilor și obligațiilor subiective civile.

Distincția nu este lipsită de importanță in procedura de cercetare stabilita de Legea nr. 176/2010 deoarece, potrivit art. 11 al acestui act normativ, evaluarea nu se realizează numai pe baza înscrisurilor cu caracter administrativ (declarații de avere), dar și potrivit "datelor și informațiilor" care pot să contureze o imagine cat mai clara a întregului patrimoniu pe care persoana il deține in perioada supusa cercetării, astfel încât să se poată aprecia dacă acesta a suferit modificări semnificative.

Interpretând greșit aceste dispoziții legale, instanța de fond a admis sesizarea și a dispus confiscarea întregii sume, în principal pentru că nu au fost cuprinse în declarațiile de avere, ori pentru că nu au fost dovedite cu acte.

Trebuie observat că Legea nr. 176/2010 nu impune ca activitatea de evaluare a "diferentelor semnificative" să se limiteze la înscrisuri ad probationem (extrase de cont, acte, declarații de avere), "activitatea ce se efectuează pe durata prevăzută la alin. (1) constă în evaluarea declarației de avere, a datelor și a informațiilor privind averea existentă, precum și a modificări/or patrimoniale intervenite" (art. 11 alin. (2).

In jurisprudenta constantă a Curții Constituționale, pronunțată in exercitarea competentei sale de control a inițiativelor de revizuire a Constituției, a legilor înainte de promulgare sau de soluționare a excepțiilor de neconstitutionalitate, aceasta s-a pronunțat constant in sensul ca prezumția dobândirii licite a averilor constituie una dintre garanțiile constituționale ale dreptului de proprietate

Prin decizia nr. 85/1996, Curtea a reținut că "prezumția dobândirii licite a averilor constituie una dintre garanțiile constituționale ale dreptului de proprietate, in concordanță cu prevederile alin. (1) al art. 41 din Constituție (actual alin. (1) al art. 44), conform cărora dreptul de proprietate este garantat. Această prezumție se întemeiază și pe principiul general potrivit căruia orice act sau fapt juridic este licit pana la dovada contrarie, impunând, in ceea ce privește averea unei persoane, ca dobândirea ilicita a acesteia trebuie dovedită".

Prin decizia nr. 148/2003, pronuntandu-se asupra textului propus a fi introdus in Constituție, text care circumstanțiaza prezumția in cauza, stabilind ca aceasta nu se aplica "pentru bunurile dobândite ca urmare a valorificării veniturilor realizate din infracțiuni", Curtea Constituțională a reținut că din acest mod de redactare rezultă că se urmărește răsturnarea sarcinii probei privind caracterul licit al averii, prevazându-se caracterul ilicit al averii dobândite prin valorificarea veniturilor rezultate din infracțiuni. Curtea a constatat neconstitulionalitatea propunerii de revizuire ce viza același obiectiv, înlăturarea prezumției dobândirii licite a averii, întrucât aceasta are semnificația suprimării unei garanții constituționale a dreptului de proprietate.

Prin decizia nr. 799/2001 au fost reluate considerentele deciziilor susmenționate, reținându-se totodată, ca "in absenta unei astfel de prezumții, deținătorul unui bun ar fi supus unei insecurități continue intrucât, ori de cate ori s-ar invoca dobândirea ilicita a respectivului bun sarcina probei nu ar reveni celui care face afirmația, ci deținătorului bunului".

După apariția Legii nr. 115/1996, Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituționala cu privire la neconstitutionalitatea unora dintre dispozițiile acestei legi. Respingând excepția. Curtea a reținut ca "deși dispozițiile de lege criticate sunt redactate cu destula precizie și claritate pentru a face efectiva protecția instituita de textul constituțional invocat (ort. 44 alin. (8) și pentru a permite reglarea conduitei celor interesați, in cuprinsul lor sunt utilizate formule inadecvate, ceea ce, într-adevăr, ar putea genera probleme și greutăți in aplicarea acestora". In continuare, Curtea a arătat ca "rămâne in sarcina judecătorilor ca, in cadrul actului de justiție pe care îl înfăptuiesc, sa decidă cu privire la interpretarea și aplicarea unor norme legale".

Deși apărările au fost formulate mai ales în scris, instanța de fond nu a făcut nicio analiză a acestora, preluând concluziile Comisiei, cu încălcarea dreptului la o judecată echitabilă.

d.- Dispozițiile art. 44 (8) din Constituția României privind prezumția caracterului licit al averii dobândite ("Averea dobândita licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al averii dobândite se prezuma") sunt frecvent invocate ca fundament al ridicării sechestrelor de către persoane care nu au calitatea de părți in procesul penal.

Comisia de cercetare și instanța de judecată au exclus in totalitate utilizarea prezumțiilor ca mijloc de probă in stabilirea caracterului justificat al dobândirii cotelor părti din avere ce compun cuantumul patrimoniului de 479.981 euro constituit in perioada 2007 - 2011. In opinia acestora nu pot fi reținute ca probe care sa facă dovada "certă" decât înscrisurile, în special, cele cu caracter autentic. In foarte mică măsură, comisia retine valoarea probanta a declarațiilor de martori, a înscrisurilor anterioare anului 2007 sau a expertizei contabile, iar instanța de fond le exclude în totalitate. Aceste probe pot fi considerate puncte de plecare in stabilirea prezumției existenței reale a sumelor de bani ce compun cuantumul de 479.981 euro, anterior perioadei cercetate.

Aprecierea prezumției ca mijloc de probă in dovedirea caracterului justificat al averii este în realitate atributul instanței de judecata care este adevăratul organism judiciar in procedura Controlului averilor, comisia fiind un organ de sesizare.

Caracterul justificat al dobândirii întregii averii in cuantumul de 479.981 euro dobândita in perioada 2007 - 2011, sumă cu care comisia a sesizat instanța de fond, rezultă din constatarea probelor analizate mai înainte:

- restituirea sumei de 400.000 euro, reprezentând împrumut acordat lui K. și restituit in timp, este reală, fiind consemnată chiar in declarațiile de avere ale lui A. din anii 2009, 2010 și 2011.

- restituirea împrumutului de 1.106.992.883 ROL (adică cel puțin 110.700 RON din denominarea sumei, fără a avea în vedere un calcul exact) potrivit sentinței civile nr. 765/15.05.2002, pronunțată de Judecătoria Brezoi in dosarul nr. x de către soțul martorei J. este reală. Suma nu a fost reținută de comisia de cercetare, deși aceasta a dispus din oficiu citarea debitoarei pentru a verifica dacă suma reținută în hotărârea judecătoreasca a fost restituită in realitate. Deși martora a declarat că suma a fost restituita după rămânerea definitive și irevocabilă a hotărârii, comisia nu retine nici măcar această sumă. Explicația comisiei, potrivit căreia nu există înscrisuri care sa facă dovada certa că suma s-ar fi restituit în realitate este de fapt o răsturnare a sarcinii probei, împutându-se paratului, nepăstrarea înscrisurilor vechi de peste 10 ani.

Impunerea pentru parat a sarcinii probei numai cu înscrisuri in dovedirea dobândirii veniturilor in urma cu peste 10 ani este o încălcare a principiului egalității armelor ce asigura dreptul la un proces echitabil in sensul art. 6 C.E.D.O.

Față de obiectivele expertizei stabilite de Comisie, întrucât instanța a respins orice probă), s-a dovedit că:

- la H., potrivit raportului de expertiza au fost constituite anterior anului 2007 depozite considerabile in valuta: 176.827 USD și 31.188,94 euro la care se adaugă suma de 37.630 DEM (echivalentul a 445.689.838 RON);

- 498.292.432 ROL au fost depuși la I. in perioada 05.02.2003 - 05.11.2004 (anexa I și anexa 6). Comisia nu retine nici aceasta suma;

- 9.792.140.330 RON valoarea calculate a celor 181 certificate de trezorerie încasate in perioada 03.03.2004 - 24.11.2004 (anexa 9 la expertiza, obiectiv 2);

- 120.430.000 RON reprezentând depozitele la E. care au generat o dobânda de 10.565.721 RON. (anexa 7 la expertiza), cele 4 conturi fiind lichidate in totalitate la data de 11.04.2000;

- expertiza a omis in cuprinsul ei sa contabilizeze depozitele constituite la H. in valoare de 90.000 RON din anul 2006 (potrivit extraselor de cont depuse în instanță);

Întrebarea legitima care se pune este "Unde sunt toți acești bani ș" (adică circa 500.00 euro. cu mult peste valoarea pretind nejustificată), dacă aceste sume economisite anterior anului 2007 se regăsesc in bunurile imobile achiziționate in perioada 2007 - 2011, dacă nu unde au dispărut, concluzionând că aceste valori trebuie deduse din investițiile imobiliare și depozitele constatate de comisie in perioada 2007 - 2011.

Existenta certă a acestor sume de bani, valoarea mare a depozitelor, lipsa investițiilor mari in perioada anterioara anului 2007 sunt o prezumție puternica pentru faptul ca averea de 479.981 euro a fost dobândita in cea mai mare parte cu venituri economisite anterior perioadei cercetate.

Comisia de cercetare nu a fost preocupata de stabilirea unor sume certe, ci doar in respectarea caracterului formal al procedurii de cercetare a averii. Instanța de fond nu a cenzurat această manieră de cercetare a Comisiei și a validat, de fapt, un abuz.

În concluzie, arată că suma de 479.981 euro, reținuta de Comisia de cercetare a averilor in baza Raportului de evaluare a averii al A.N.I., nu reprezintă "modificări" intervenite in avere intre anii 2007 - 2011, iar confiscarea acestei sume ar însemna confiscarea și a averii dobândite anterior perioadei supuse cercetării (2007 - 2011), deși aceasta nu face obiect al evaluării.

Pentru toate aceste motive, solicită admiterea recursului formulat, iar pe fond, respingerea sesizării instanței.

Prin întâmpinarea înregistrată, intimata pârâtă a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, formulând următoarele apărări:

Cu privire la criticile recurentului întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1)pct. 6 din C. proc. civ. se arată:

Din analiza dispozitivului sentinței atacate, se poate observa faptul că instanța a analizat excepțiile invocate, s-a pronunțat mai întâi asupra excepției care ar fi făcut inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe sau, cercetarea în fond a cauzei (excepția inadmisibilității sesizării ANI) iar apoi s-a pronunțat cu privire la cea de-a două excepție invocată (excepția nelegalitătii actelor efectuate de către inspectorul de integritate).

În ceea ce privește critica recurentului potrivit căreia instanța de fond nu a motivat hotărârea în ceea ce privește respingerea excepției de inadmisibilitate a sesizării ANI pentru perioada anterioară lunii septembrie 2010, contrar acestei afirmații, din dispozitivul sentinței atacate reiese că, instanța de fond a reținut că, la termenul de judecată din 16 iunie 2015, avocatul recurentului a invocat excepția nulității raportului de evaluare pentru întreaga perioadă, întrucât acest raport a fost întocmit în temeiul dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010.

Corect instanța de fond a arătat în motivarea respingerii excepției faptul că, în baza prevederilor art. 248 din Noul C. proc. civ., va respinge excepția nulității raportului de evaluare nr. xll/25.09.2013 și implicit a inadmisibilității sesizării, întrucât la momentul sesizării era în vigoare Legea nr. 176/2010, care a modificat și completat Legea nr. 144/2007, neexistând vreo perioadă de vid legislativ în materie, ținând cont și de art. 34 din Legea nr. 176/2010, unde sunt cuprinse normele tranzitorii.

Astfel, în mod temeinic a apreciat prima instanță că în speță nu poate fi vorba de retroactivitatea legii, deoarece Legea nr. 176/2010 face corp comun cu Legea nr. 144/2007, iar perioada cercetată 28.02.2007-31.12.2011 a fost în mod just analizată.

În context, invocă art. 8 din Legea nr. 176/2010, privind scopul Agenției Naționale de Integritate în asigurarea integrității în exercitarea demnităților și funcțiilor publice și prevenirea corupției instituționale, precum și ale art. 11 alin. (1) din același act normativ, care circumscrie perioada în care activitatea de evaluare poate fi desfășurată, indicând că aceasta se poate efectua atât pe durata exercitării funcțiilor ori demnităților publice, cât și în decursul a 3 ani după încetarea acestora.

În ceea ce privește argumentele reținute în legătură cu excepția nelegalitătii actelor efectuate de către inspectorul de integritate invocată de către recurent, arată că reiese foarte clar din dispozitivul sentinței atacate faptul că, instanța de fond a reținut că avocatul pârâtului (recurent) a invocat excepția nelegalitătii actelor inspectorului de integritate, invocând de fapt aspecte de nelegalitate care privesc situația de fond a cauzei, articole de lege ce au fost analizate de instanța de fond, odată cu analiza pe fond.

Astfel, respectând prevederile art. 248 alin. (4) din C. proc. civ., instanța de fond a unit excepția cu fondul cauzei motivat de faptul că, pentru judecarea acestei excepții era necesar să se administreze aceleași dovezi ca și pentru finalizarea etapei cercetării procesului sau pentru soluționarea fondului.

Rezultă din înscrisurile existente la dosarul cauzei faptul că recurentul pârât, în calitate de persoană solicitată a fost informată și ulterior citată în vederea audierii în conformitate cu dispozițiile legii speciale.

În temeiul dispozițiilor art. 8, art. 10 lit. b) și d) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exerci