ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2688/2018

Obiectul acțiunii deduse judecății La data de 27.03.2014, Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Pitești a fost sesizată de către Agenția Națională de Integritate, prin Raportul de evaluare nr. x/26.03.2014, cu privire la averea dobândită de soții A., funcționar public în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Argeș și B., fost agent șef adjunct de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, în vederea începerii acțiunii de control și constatării unei diferențe semnificative de 1.552.103,37 RON, echivalentul a 417.477,45 euro, potrivit art. 18 din Legea nr. 176/2010. Prin Ordonanța nr. 3 din 26 iunie 2016, pronunțată în dosarul nr. x, Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Pitești a admis, în parte, sesizarea formulată de Agenția Națională de Integritate, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la averea soților A. și B., și a trimis cauza spre soluționare Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, constatând că suma de 58.329,84 euro are caracter nejustificat. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 10.07.2015, sub nr. x/2014*.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 165/F-Cont din 12 noiembrie 2015, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins sesizarea formulată de Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Pitești, privind pe reclamanta Agenția Națională de Integritate, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și pârâții A. și B..

Cererile de recurs declarate în cauză Împotriva sentinței civile nr. 165 din 12 noiembrie 2015 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, reprezentată de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, în numele Statului Român și Agenția Națională de Integritate. 3.1 Recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, solicitând casarea sentinței atacate și în rejudecarea cauzei, confiscarea sumei de 244.985,35 RON, dobândită în mod nejustificat de către persoanele cercetate, în esență, pentru următoarele motive: Deși la pronunțarea sentinței recurate a fost avut în vedere același material probator ca și în fața Comisiei de cercetare a averilor (respectiv, raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză, declarații de martori, relații de la Institutul Național de Statistică, înscrisuri depuse de Agenția Națională de Integritate și de către persoanele cercetate, precum și declarații ale acestora din urmă), instanța de fond a dat o interpretare greșită acestuia, însușindu-și concluziile raportului de expertiză sub aspectul considerării în categoria veniturilor a sumelor corect înlăturate de către Comisie din suma totală a veniturilor dobândite de persoanele cercetate în perioada de referință. Astfel, ca urmare a probatoriului administrat, prima instanță ar fi trebuit să constate faptul că dobândirea mai multor bunuri aparținând persoanelor cercetate nu este justificată, și să dispună confiscarea acestora până la concurența sumei de 244.985,35 RON. 3.2. Recurenta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, reprezentată de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, în numele Statului Român, și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, solicitând casarea sentinței atacate și rejudecarea cauzei, în sensul admiterii sesizării formulate de Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Pitești, urmând să se constate că persoanele evaluate nu justifică suma de 58.329,84 euro, cu consecința confiscării acestei sume. În susținerea motivului de casare invocat, recurenta a formulat, în esență, următoarele critici: Pentru anul 2004, instanța de fond a reținut în categoria veniturilor și prețul autoturismului X în sumă de 30.000 RON, numai pe baza declarațiilor părților interesate. În lipsa unui înscris cu privire la tranzacție, care să dovedească prețul autoturismului, nu se poate reține această sumă în categoria veniturilor. Pentru anul 2006, prima instanță a reținut în categoria veniturilor și prețul autoturismului C. în sumă de 5.000 euro, contrar declarației cumpărătorului D., fiind luate în considerare numai declarațiile persoanelor evaluate, care au interesul de a declara și susține sume mai mari decât cele primite în realitate. Pentru perioada 2007-2008, referitor la o tranzacție asemănătoare celei prezentate anterior, instanța de fond a aplicat un procedeu de evaluare contrar, luând în considerare declarația cumpărătorului E., fără a ține cont de înscrisurile existente. Și în cazul autoturismului F., prima instanță a reținut, referitor la prețul de vânzare, pe baza declarațiilor persoanelor evaluate, suma de 5.000 euro față de suma de 3.000 euro, plătită efectiv de cumpărătorul G., apreciindu-se că declarația martorului este incertă. Pentru anul 2010, referitor la antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2010, în mod greșit prima instanță a reținut că sunt întemeiate concluziile raportului de expertiză, sub aspectul considerării în categoria veniturilor pentru anul 2010 a sumei de 45.000 euro, întrucât nu există niciun fel de dovezi privind încasarea de către persoanele cercetate, în cursul anului 2010, a acestei sume de la H.. Astfel, la capitolul venituri, trebuia reținută numai suma de 20.000 euro primită cu titlu de avans (și nu suma de 45.000 euro), ceea ce înseamnă o micșorare a veniturilor în această perioadă cu 25.000 euro, respectiv, 105.000 RON. În ceea ce privește coșul zilnic de consum, valoarea acestuia trebuie calculată și raportată la datele statistice comunicate de Institutul Național de Statistică. 3.3. Recurenta Agenția Națională de Integritate și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, solicitând casarea sentinței atacate și în rejudecarea cauzei, în principal, admiterea sesizării formulate de Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Pitești, urmând să se constate că suma de 58.329,84 euro are caracter nejustificat, cu consecința confiscării acestei sume, iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Pitești pentru administrarea de noi probe. În dezvoltarea motivului de casare invocat, recurenta a formulat, în esență, următoarele critici: În mod greșit instanța de fond nu și-a însușit cenzurarea sumei reprezentând venitul anului 2004, efectuată de Comisie, în ceea ce privește autoturismul X, având în vedere că suma de 30.000 RON reiese doar din declarațiile persoanelor evaluate, deși atât Agenția Națională de Integritate, cât și Comisia de cercetare a averilor au apreciat că, în lipsa unui înscris cu privire la tranzacție, această sumă nu se poate reține în categoria veniturilor din anul 2004. În ceea ce privește vânzarea autoturismului C., în mod greșit a reținut prima instanță că prețul de vânzare al autoturismului este de 5.000 euro, deși între punctul de vedere al vânzătorului (persoanele evaluate) și cel al cumpărătorului D., se relevă o deosebire de susțineri și niciun alt document nu confirmă cele precizate de persoanele evaluate. În ceea ce privește vânzarea autoturismului I., instanța de fond a luat în considerare declarația martorului E., aflându-se într-o evidentă contradicție de interpretare, spre deosebire de anul precedent și de interpretarea dată în ceea ce privește vânzarea autoturismului C.. Referitor la vânzarea autoturismului F., în mod greșit prima instanță a reținut că declarația martorului G. este incertă, neînsușindu-și astfel punctul de vedere exprimat de către Comisia de cercetare a averilor. Pentru anul 2010, în mod greșit instanța de fond a reținut că sunt întemeiate concluziile raportului de expertiză sub aspectul considerării în categoria veniturilor pentru anul 2010 a sumei de 45.000 euro (compusă din 20.000 euro avans și 25.000 euro primiți în cursul anului 2010), provenind din antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2010. În mod întemeiat Comisia de cercetare a averilor nu a reținut susținerea persoanei evaluate în sensul că ar fi primit, în cursul anului 2010, suma de 25.000 euro, deoarece nu există niciun fel de dovezi privind încasarea de către persoanele cercetate a acestei sume de la H.. Referitor la valoarea coșului zilnic de consum, prima instanță a reținut în mod greșit că în ordonanța de sesizare a fost determinată o valoare totală a coșului zilnic de 133.936,06 RON, care a fost calculată distinct, independent de sumele derulate prin conturile bancare și că sumele retrase din conturi au putut fi folosite pentru complinirea coșului zilnic.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinările depuse la dosar, intimații-pârâți A. și B. au invocat, în principal, excepția nulității recursurilor declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, în numele Statului Român și de Agenția Națională de Integritate, susținând că motivele invocate de către recurenți nu pot fi încadrate în vreunul din cazurile de casare limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., republicat, iar în subsidiar, au solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

Procedura de soluționare a recursului 5.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 20 septembrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ. Prin încheierea din data de 14 februarie 2018, completul de filtru a respins, ca neîntemeiată, excepția nulității recursurilor, invocată de intimații-pârâți, a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererile de recurs îndeplinesc condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursurile formulate ca fiind admisibile în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a căii de atac. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate în cauză sunt fondate. Argumente de fapt și de drept relevante Cu titlu preliminar, se constată că, deși au invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, recurentele Agenția Națională de Integritate și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, reprezentată de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, în numele Statului Român, au expus critici care se încadrează în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, motiv pentru care, sentința atacată va fi analizată numai din perspectiva acestui din urmă motiv de casare. Totodată, deși la dosar au fost înregistrate trei cereri de recurs distincte, având în vedere criticile identice care se circumscriu motivului de nelegalitate invocat de către recurenți, instanța de control judiciar le va trata unitar. Potrivit celor expuse în prezentarea rezumativă a istoricului acestei cauze, prin Raportul de evaluare nr. x/26.03.2014, întocmit de Agenția Națională de Integritate, act declanșator al acțiunii de control al averii intimaților-pârâți, s-a constatat că în perioada evaluată (2000 - 2010), persoanele cercetate A. și B., nu justifică dobândirea unei părți din avere, cheltuielile efectuate fiind mai mari decât veniturile realizate cu 1.552.103,37 RON, echivalentul a 417.477,45 euro. Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Pitești, după parcurgerea procedurii reglementate de art. 10 2 - 10 3 din Legea nr. 115/1996, a dispus prin Ordonanța nr. 3/26.06.2015, admiterea în parte a sesizării formulate de Agenția Națională de Integritate și trimiterea cauzei spre soluționare Curții de Apel Pitești, constatând că suma de 58.329,84 euro are caracter nejustificat. În dosarul constituit pe rolul Comisiei de cercetare a averilor au fost audiate persoanele evaluate, au fost administrate probele cu înscrisuri, declarații de martori și expertiză contabilă și de asemenea, au fost obținute de la Institutul Național de Statistică datele statistice privind cheltuielile totale de consum ale gospodăriei în perioada 2001 - 2010. Prin sentința atacată cu prezentul recurs, curtea de apel a dispus respingerea sesizării formulate de Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Pitești. În cauza înregistrată pe rolul curții de apel, pârâții au învederat că înțeleg să se folosească în apărare numai de înscrisurile existente la dosar și nu au fost administrate alte probe. Un prim aspect criticat în recurs vizează modul în care se procedează la evaluarea averii unei persoane, reținându-se că prin actul de sesizare s-a realizat diferența între venituri și avere pentru fiecare an în parte, fără a se menționa dacă diferența pozitivă din anul anterior a fost avută în vedere și în anul următor. Analizând criticile recurenților sub acest aspect, se constată că în raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză, în funcție de toate veniturile și cheltuielile defalcate pe ani, expertul a întocmit o primă variantă, în care a calculat pentru fiecare an veniturile și respectiv cheltuielile, fără ca diferența rezultată să o evidențieze în anul următor și o a doua variantă, în care a reportat fiecare diferență în plus sau în minus de la sfârșitul anului, în anul următor. Instanța de control judiciar își însușește opinia exprimată de către prima instanță, ca de altfel și de către Comisia de cercetare a averilor, care au considerat ca fiind corectă a doua metodă de calcul, ce are în vedere sumele în plus sau în minus din anul anterior, la începutul fiecărui an următor. Această metodă de calcul răspunde specificului litigiilor referitoare la controlul averilor, obiectivul urmărit prin administrarea probei cu expertiză tehnică de specialitate fiind contabilizarea veniturilor și a cheltuielilor persoanelor cercetate, ceea ce presupune în mod necesar ca soldurile anului anterior să fie luate în calcul la începutul anului următor, indiferent de cuantumul sumelor identificate în acest sens, această metodă de calcul reflectând cel mai bine situația veniturilor și a cheltuielilor dovedite iar nu prezumtive. Procedând în continuare la examinarea, corespunzător fiecărui an, a sumelor luate în calcul de către instanța de fond în capitolul veniturilor, și criticate în recurs, se reține că în mod greșit a fost inclusă în această categorie suma de 30.000 RON, reprezentând prețul de vânzare al autoturismului X în anul 2004. Din analiza înscrisurilor existente la dosarul cauzei, se constată că pe numele B. a figurat în evidențele Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Autovehiculelor un autoturism X înmatriculat la data de 10.04.2003, sub nr. x, care a fost radiat la 20.08.2004 (adresa nr. x/2011, depusă la fila 30 vol. II). Persoanele cercetate nu au depus la dosar actul de înstrăinare al acestui autoturism sau orice alt document în dovedirea faptului că vânzarea autoturismului s-a realizat cu suma de 30.000 RON și la solicitarea Comisiei de cercetare a averilor, au exprimat un punct de vedere în sensul că potrivit informațiilor comunicate de Serviciul Înmatriculări, termenul de păstrare al actelor în ceea ce privește vânzarea autovehiculelor este de 10 ani, motiv pentru care, nu pot procura un astfel de înscris. Expertul contabil a reținut suma de 30.000 RON în categoria veniturilor, indicând faptul că din adresa nr. x, emisă de Primăria municipiului Pitești, rezultă că valoarea autoturismului în cauză este cea menționată însă din lecturarea acestei adrese, nu se confirmă cele reținute de către expert. În condițiile arătate, în dezacord cu judecătorul fondului, instanța de control judiciar apreciază că simplele declarații ale persoanelor cercetate, în sensul că prețul de vânzare al autoturismului a fost în sumă de 30.000 RON, necoroborate cu alte probe care să ateste aceste susțineri (înscrisuri, declarații de martor), nu sunt de natură a justifica includerea în capitolul venituri în anul 2004, a sumei în discuție. Este necontestat că fiind vorba despre înstrăinarea unui autoturism, contractul nu este supus, potrivit legii, unor condiții de formă și cu atât mai puțin ad validitatem, dar în lipsa oricăror altor dovezi care să demonstreze prețul tranzacției, nu se poate reține caracterul cert al sumei de 30.000 RON, în sensul pretins de persoanele cercetate. Criticile recurenților vizând greșita includere de către instanța de fond în categoria veniturilor realizate în anul 2006 a prețului de înstrăinare al autoturismului C., în sumă de 5.000 euro, nu pot fi primite. Din parcurgerea considerentelor sentinței atacate, se reține că în mod greșit recurenții au susținut că prima instanță ar fi luat în calcul suma indicată mai-sus, observându-se că judecătorul fondului a prezentat în mod detaliat argumentele pentru care nu a luat în considerare suma de 5.000 euro, menționată în contractul de vânzare-cumpărare al autoturismului, încheiat la data de 24.07.2006, ci suma de 3.200 euro, achitată efectiv de către cumpărătorul D., astfel cum aceasta a declarat în fața Comisiei de cercetare a averilor . În ceea ce privește vânzarea în anul 2007 a autoturismului I., se constată că prima instanță a urmat același raționament logico-juridic, luând în calcul prețul efectiv primit de către persoanele evaluate, respectiv suma de 30 milioane RON vechi, declarată de cumpărătorul E., audiat în calitate de martor în fața Comisiei de cercetare a averilor . Prin urmare, contrar susținerilor recurenților, nu se evidențiază nicio contradicție de interpretare în motivarea primei instanțe în privința vânzării autoturismelor C. și I. în perioada 2006 - 2007, judecătorul fondului analizând în mod adecvat probele dosarului și expunând argumentele pe baza cărora a reținut la capitolul venituri sumele în cauză. Referitor la autoturismul F., vândut de intimații-pârâți în anul 2008, recurenții au criticat faptul că prima instanță a acordat prevalență înscrisurilor în dauna declarației de martor. Acest punct de vedere nu poate fi primit, reținându-se că instanța de fond nu a ierarhizat probele administrate în sensul sugerat de recurenți, ci cu o motivare pertinentă, a înțeles să dea eficiență contractului de vânzare-cumpărare a autoturismului, în care se menționează un preț de 5.000 euro, și a înlăturat declarațiile de martor neconvingătoare. Aceasta deoarece, spre deosebire de relatările celorlalți cumpărători, declarația martorului G. este incertă, acesta susținând că nu își amintește exact prețul autoturismului și nici anul în care l-a cumpărat, situație în care, nu se poate reține caracterul cert al sumei de 3.000 euro, declarată ca fiind achitată de către martor. În ceea ce privește antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2010, prin care persoanele cercetate s-au obligat la vânzarea către cumpărătorii J. și K., a unui teren situat în comuna Bascov, satul Glâmboc, și a casei construite pe acest teren, în mod greșit prima instanță a omologat concluziile raportului de expertiză contabilă, sub aspectul considerării în categoria veniturilor pentru anul 2010, a sumei de 45.000 euro provenind din antecontractul menționat. Astfel, potrivit antecontractului depus la dosarul Comisiei, părțile au convenit înstrăinarea imobilului pentru un preț total de 55.000 euro, din care s-a plătit un avans de 20.000 euro înainte de semnarea antecontractului, urmând ca diferența de 35.000 euro să fie achitată până la 31.01.2011, dată la care urma să fie perfectat contractul de vânzare-cumpărare autentic. Persoana cercetată A. a declarat în fața Comisei de cercetare a averilor că în anul 2010, înainte de încheierea antecontractului, a fost încasată suma de 20.000 euro, iar din diferența de 35.000 euro, a fost primită suma de 25.000 euro până la sfârșitul anului 2010, restul de 10.000 euro fiind achitați până la încheierea contractului autentic de vânzare-cumpărare. Pe baza probatoriului administrat în cauză, instanța de control judiciar reține că în mod greșit judecătorul fondului a luat în calcul în categoria veniturilor suma totală de 45.000 euro, compusă din suma de 20.000 euro primită cu titlu de avans și suma de 25.000 euro primită în cursul anului 2010, în condițiile în care, la dosarul cauzei nu există dovezi privind încasarea de către persoanele cercetate, în cursul anului 2010, a sumei de 25.000 euro. La formularea acestei constatări se reține că declarația martorului J. nu este concludentă în privința datei la care a fost achitată către persoanele evaluate suma de 25.000 euro, martorul relatând că a plătit prețul total de 55.000 euro, prin transfer bancar din conturile pe care le deține în Spania în conturile persoanelor cercetate, până în momentul încheierii tranzacției în formă autentică. În ceea ce privește aspectul în discuție, expertul tehnic a arătat că suma de 25.000 euro a fost achitată persoanelor evaluate până la sfârșitul anului 2010 și că a identificat în cadrul extraselor de cont în euro, emise de L., suma totală de 24.500 euro, dar nu a indicat, în concret, aceste extrase de cont și nu a prezentat date care să ateste alimentarea contului cu suma respectivă în cursul anului 2010, situație în care, în lipsa de la dosar a unor înscrisuri justificative, nu se poate reține că ulterior datei de 27.04.2010, când a fost primită suma de 20.000 euro cu titlu de avans, în contul persoanelor evaluate a intrat suma de 25.000 euro, provenind de la H.. Înalta Curte apreciază întemeiate și criticile recurenților vizând modul de calcul al valorii coșului zilnic de consum, reținut de către instanța de fond. Astfel, dată fiind perioada mare de timp în care s-a desfășurat activitatea de evaluare a averii, este important de stabilit care au fost cheltuielile efectuate de către persoanele cercetate pentru satisfacerea traiului zilnic, luând ca reper în determinarea cheltuielilor cu întreținerea familiei normele referitoare la coșul minim de consum lunar, conform O.U.G. nr. 217/2000, cu actualizările ulterioare, în raport cu sumele pe care intimații-pârâți le-au avut la dispoziție lunar pentru efectuarea cheltuielilor în discuție. În raportul de expertiză întocmit în cauză, s-a arătat pentru fiecare an în parte, din ce sunt compuse veniturile soților și care sunt cheltuielile efectuate de aceștia prin conturi bancare, reținându-se că în unele cazuri sumele retrase din conturi au putut fi folosite pentru complinirea coșului zilnic, care nu poate fi calculat distinct și total, în raport de datele furnizate de Institutul Național de Statistică. Instanța de fond a preluat în considerentele sentinței concluziile raportului de expertiză, deficitare în privința aspectului analizat, deoarece nu evidențiază cheltuielile certe și concrete realizate de persoanele cercetate în intervalul 2000-2010, prin luarea în calcul și a dispozițiilor O.U.G. nr. 217/2000, în raport cu numărul de persoane care compuneau familia. Totodată, în cuprinsul raportului de expertiză nu au fost identificate, alături de cheltuielile pentru întreținerea familiei, și cheltuielile pentru conservarea imobilelor și cele aferente autoturismelor, deținute în proprietate de intimații-pârâți (taxe plătite cu titlu de impozit sau poliță de asigurare obligatorie de răspundere civilă, curent electric, gaze, telefonie, etc.), precum și cheltuielile pentru deplasări sau concedii, efectuate în intervalul de referință. Instanța de control judiciar apreciază necesar a fi stabilite toate aceste cheltuieli, deoarece din totalul veniturilor se impune a fi scăzută o valoare medie totală a cheltuielilor curente ale persoanelor evaluate și familiei acestora (în funcție de numărul de membrii), ca operațiune firească în analiza caracterului justificat/nejustificat al averii dobândite. Dat fiind specificul cauzei, întrucât nu se poate realiza un calcul exact al cheltuielilor efectuate de intimații-pârâți și de familia acestora, se are în vedere standardul de viață al părților implicate în procedură, pornind de la faptul că aceste cheltuieli trebuie să reflecte o evaluare cât mai apropiată de nivelul de trai zilnic al persoanelor cercetate. În raport cu dezlegarea dată tuturor acestor aspecte, care în mod evident influențează balanța de venituri și cheltuieli întocmită în cauză, pentru determinarea cu exactitate a resurselor de venituri ale intimaților-pârâți, a valorii bunurilor dobândite, a cheltuielilor de întreținere și realizarea unei balanțe de venituri și cheltuieli care să permită o concluzie corectă în legătură cu caracterul licit sau ilicit al dobândirii averii, se impune completarea materialului probator administrat în primă instanță, în scopul dovedirii realității operațiunilor efectuate de persoanele cercetate, conform celor reținute în cuprinsul prezentei decizii. Totodată, la rejudecarea cauzei, urmează ca instanța de fond să dispună completarea raportului de expertiză sau administrarea unei noi expertize contabile, în vederea identificării și cuantificării veniturilor certe și concrete realizate de persoanele evaluate în perioada 2000 - 2010, precum și a cheltuielilor efectuate de către acestea anual, în același interval, cu stabilirea unor sub-perioade în raport de achiziționarea și înstrăinarea bunurilor mobile și imobile, pentru a se concluziona asupra disponibilităților de investire în bunurile ce constituie averea părților, prin raportare la sursele prezente aferente fiecărei sub-perioade. Cum potrivit dispozițiilor art. 492 alin. (1) C. proc. civ., republicat, o atare probă nu poate fi administrată în această etapă procesuală, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 497 din C. proc. civ., republicat, va admite recursurile declarate de Agenția Națională de Integritate, de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, reprezentată de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, în numele Statului Român, și de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, dispunând casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.