ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3223/2015

Deliberând, constată următoarele:

I. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 3571 din 15 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ, a fost admisă cererea formulată de reclamanții Agenția Națională de Integritate București și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești în contradictoriu cu pârâtul A. și intervenientul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a dispus confiscarea sumelor de 9750 euro și a sumei de 35.400 RON de la pârâtul A., a stabilit drept cotă-parte din averea dobândită cu caracter nejustificat de către pârâtul A., respectiv 878.191 RON, și a dispus confiscarea acestei sume; de asemenea, a obligat reclamantul la plata sumei de 1500 RON cheltuieli de judecată în favoarea Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin actul de constatare nr. A 59/1.L/2008 din 22 ianuarie 2009 inspectorii de integritate din cadrul Agenției Naționale de Integritate au stabilit, în urma analizei și comparării datelor comunicate de către Administrația Finanțelor Publice Pitești, de către Prefectura județului Argeș și de către Primăria municipiului Pitești, că valoarea averii dobândite de către A., în perioada 1995 - iunie 2008, a depășit veniturile realizate și declarate la organul fiscal, în aceeași perioadă, rezultând o diferență vădită, conform art. 4 alin. (4) din Legea nr. 144/2007, în sumă de 878.191 RON, determinată având în vedere valoarea averii dobândite, în sumă de 1.649.807 RON, și veniturile realizate în sumă de 771.616 RON.

Pârâtul A., fiind funcționar public cu statut special, avea obligația să declare averea dobândită și interesele patrimoniale, conform prevederilor Legii nr. 144/2007 iar în urma comparării datelor din declarațiile de avere cu cele comunicate de către Primăria municipiului Pitești, privind bunurile mobile și imobile dobândite sau înstrăinate de către A., a rezultat că pârâtul acesta nu a declarat următoarele:

- în anul 2004: cumpărarea unui apartament situat în Pitești, str. Popa Șapcă, la data de 16.02.2004 și nici înstrăinarea acestuia la 15.03.2004; cumpărarea apartamentului situat în Pitești, str. Popa Șapcă, bl. P5, sc. B, ap. 8, la data de 16.02.2004 și înstrăinarea acestuia la 25.03.2004;

- în anul 2006: înstrăinarea autoturismului x la data de 27.01.2006; cumpărarea autoturism x, la data de 30.10.2006 și nici radierea acestuia la 01.11.2006 pe motiv de furt.

În urma comparării datelor din declarațiile de avere cu cele comunicate de Administrația Finanțelor Publice Pitești și Prefectura Județului Argeș privind veniturile realizate de către A., au rezultat următoarele:

- în anul 2004 nu a declarat veniturile nete realizate din salarii, în suma de 21.791 RON;

- în anul 2006 A. a declarat eronat următoarele: veniturile nete realizate din salarii în suma de 30.000 euro (circa 102.000 RON), față de suma de 28.012 RON, conform comunicării Administrației Finanțelor Publice Pitești; veniturile nete realizate din închiriere imobile în sumă de 67.000 euro (circa 227.800 RON), față de suma de 47.492 RON, realizată, conform comunicării Administrației Finanțelor Publice Pitești.

Din adresele nr. F/36259 din 18 iulie 2008, nr. F/43481 din 02 septembrie 2008 și nr. F/43481 din 19.09.2008, precum și din conținutul documentelor anexate, transmise de Primăria municipiului Pitești - Direcția Economică - Serviciul Constatare Impunere Persoane, instanța a reținut situația bunurilor mobile și imobile dobândite și înstrăinate

De asemenea, pe baza datelor comunicate de către Administrația Finanțelor Publice Pitești, Prefectura Județului Argeș și Primăria municipiului Pitești, s-a întocmit situația veniturilor realizate și a averii dobândite de către A., în perioada 1995-2008 (inclusiv din închirieri de bunuri).

În sfârșit, a fost verificată și situația conturilor bancare a pârâtului.

S-a mai reținut că prin Ordonanța nr. 26/P/2008 din 16.07.2008 emisă de Direcția Națională Anticorupție s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra sumelor de 9.750 euro și 35.400 RON, identificate și ridicate ca urmare a percheziției efectuate la domiciliul lui A. din Pitești, b-dul Republicii, și consemnate în conturi de depozit la B. București - Sucursala Unirea, pe numele susnumitului și la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție, proveniența acestor sume neputând fi justificată prin veniturile dobândite în mod legal.

Conformându-se dispozițiilor cuprinse în decizia civilă nr. 5752 din 29 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație, pronunțată în al doilea ciclu procesual, instanța de fond a procedat la audierea martorilor C., fosta soție a pârâtului A., și D., fostul soț al lui C.

S-a reținut că din declarația martorului D. reiese că C. a primit de la fostul soț (pârâtul Voinea) suma de 170.000-180.000-190.000 până la 200.000 euro, reprezentând partea acesteia din bunurile dobândite în timpul căsătoriei.

Martora C. susține că a oferit pârâtului A. suma de 200.000 de euro, reprezentând bun propriu, pentru plata de către pârât a celei de-a tranșe din prețul imobilului din municipiul Pitești, B-dul Republicii, dobândit de pârâtul A. de la E. prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x din 4 decembrie 2007 la Biroul notarilor publici asociați F.

S-a considerat însă că situația tensionată existentă între C. și A. și neînțelegerile intervenite imediat după încheierea căsătoriei și care au culminat cu divorțul (părțile au locuit împreună doar două săptămâni), exclud existența relațiilor de încredere necesare pentru încheierea între părți a unei operațiuni juridice cu privire la o sumă de bani extrem de consistentă, respective 200.000 de euro.

În esență, instanța de fond a reținut că declarația martorei este nesinceră și subiectivă și are ca unic scop favorizarea pârâtului A., în sensul că il ajută să justifice intrarea și existența în patrimoniul acestuia în mod licit a sumei de 200.000 de euro plătită pentru cumpărarea de către pârât a imobilului situat în municipiul Pitești, B-dul Republicii, sumă care veniturile salariale obținute de către pârâtul A. în perioada supusă verificării de către Agenția Națională pentru Integritate.

În consecință, declarația martorei a fost înlăturată.

De asemenea, în conformitate cu dispozițiile cuprinse în decizia civilă nr. 5752 din 29 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație (pronunțată, așa cum s-a arătat, în al doilea ciclu procesual) instanța a procedat la audierea martorilor H. și I.

Astfel, cât privește suma de 150.000 RON reținută ca dar de nuntă instanța a reținut că din declarațiile acestor martori rezultă că la petrecerea organizată cu prilejul căsătoriei dintre A. și J. au participat foarte multe persoane.

Curtea de Apel București a înlăturat însă aceste susțineri cu motivarea că nu sunt credibile și nu se coroborează cu celelalte lucrări ale dosarului. Astfel, s-a arătat că suprafața totală a restaurantului unde a avut loc evenimentul, la data de 14 iulie 2007, este de numai 170 m.p. (din care 70 m.p. terasă), astfel cum rezultă din contractul de împrumut de folosință (comodat) aflat la fila 388 dosar fond. Or, din declarația martorului H. rezultă că restaurantul unde a avut loc nunta are o suprafață de 300-400 de mp la care se adaugă și terasa pe două laturi. Din depoziția martorului mai rezultă că la petrecerea de nuntă au participat 100 de persoane, ceea ce nu este credibil în condițiile în care suprafața restaurantului era de numai 170 m.p. Așadar, suma de 150.000 RON obținută cu titlu de dar de nuntă nu putea fi obținută.

De asemenea, declarația martorei I. este irelevantă în ce privește numărul de participanți la petrecerea de nuntă și darul obținut de către cei doi soți în urma acestui eveniment.

Tot în raport de dispozițiile cuprinse în decizia civilă nr. 575 din 29.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța de fond a procedat la audierea martorei K., fiica reclamantului. Instanța a ținut cont de legătura de rudenie și de împrejurarea că martora are un interes patrimonial direct în ce privește conservarea averii tatălui său.

Din declarația martorei, Curtea de Apel București a reținut că aceasta nu a desfășurat activități economice proprii generatoare de venituri substanțiale, recum și faptul că martora nu a fost încadrată în baza unui contract de muncă din care să obțină un salariu care să îi permită să achiziționeze în schimbul sumei de 100.000 euro cota de ½ din dreptul de proprietate asupra imobilul construcții și teren situat în Pitești, județul Argeș și să obțină, în schimbul sumei de 575.000, dreptul de proprietate asupra întregului imobil construcții și teren din municipiul Pitești, imobil pe care l-a donat ulterior prin contractul de donație autentificat sub nr. x din data de 12 iunie 2007 de Biroul notarilor publici asociați F. din municipiul Pitești pârâtului A.. Astfel, martora a arătat faptul că a s-a angajat în baza unui contract de muncă în luna octombrie 2009 la S.C. L. S.R.L., al cărei asociat unic era mama martorei și fosta soție a pârâtului, având funcția de juristă și un salariu lunar de 1.400 RON.

În ce privește contractul (înscris sub semnătură privată) încheiat la data de 01.09.2006 între martoră, în calitate de împrumutat, și numitul M., în calitate de împrumutător, instanța a reținut că nu are dată certă și, în consecință, l-a înlăturat.

S-a mai reținut că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub numărul x din 22.02 2007 de BNP F. din Pitești încheiat între S.C. N. S.R.L. în calitate de vânzătoare și K. și A. în calitate de cumpărători, aceștia din urmă au dobândit în schimbul sumei de 200.000 de euro dreptul de proprietate asupra imobilul construcții și teren situat în Pitești, județul Argeș.

Martora K. a învederat că suma de 100.000 euro plătită cu titlu de preț pentru achiziționarea cotei de ½ din dreptul de proprietate asupra imobilul construcții și teren situat în Pitești, județul Argeș a fost obținută cu titlu de dar manual de la mama acesteia, fără a se încheia în acest sens în scris vreun act și fără să se menționeze în contractul de vânzare-cumpărare proveniența banilor plătiți cu titlu de preț. Martora a precizat că suma de 90.000 de euro a fost obținută de mama sa în urma partajului cu pârâtul A., iar suma de 10.000 euro a fost obținută din veniturile realizate dintr-un magazin de bijuterii și din exploatarea unei case de amanet. Curtea de Apel București a înlăturat această declarație pe motiv că nu este coroborată de niciun înscris din care să rezulte cele pretinse de martor.

La fel de puțin credibilă s-a reținut a fi și declarația martorei K. potrivit cărei a donat tatălui său nuda proprietate asupra imobilul situat în municipiul Pitești, B-dul Republicii, în schimbul dreptului de proprietate asupra imobilului din municipiul Pitești, B-dul Republicii. S-a reținut că explicația oferită de martoră în această privință este puțin plauzibilă; aceasta a învederat faptul că s-a recurs la această succesiune de operațiuni juridice întrucât tatăl acesteia urma să se căsătorească și nu a vrut să apară neînțelegeri între aceasta și viitoarea soție a tatălui acestei în ce privește administrarea cotei de ½ din imobilul donat situat în municipiul Pitești, B-dul Republicii.

În concluzie, s-a reținut că aceste elemente influențează în mod direct concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză efectuat de către expertul contabil O., în sensul că la categoria veniturilor obținute de către pârâtul A. pentru care nu există o justificare egală, licită, se înscriu și următoarele sume care nu au fost luate în calcul de către expertul contabil: 575.000 RON necesară pentru achiziționarea de către martora K. a nudei proprietăți a imobilului situat în municipiul Pitești, B-dul Republicii, imobil donat ulterior de către martoră tatălui acesteia; suma de 200.000 de euro necesară pentru dobândirea de către martora K. și A. prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub numărul x din 22.02 2007 la BNP F. din Pitești încheiat cu S.C. N. S.R.L., în calitate de vânzătoare, a imobilul construcții și teren situat în Pitești, județul Argeș; suma de 200.000 de euro plătită de către pârâtul A. pentru achiziționarea imobilului situat în municipiul Pitești, B-dul Republicii nr. 129.

De asemenea, în conformitate cu dispozițiile deciziei civile nr. 575 din 29.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost administrate probe referitoare la prețul convenit de părți și la realitatea achitării efective a acestuia pentru autoturismul x ce a format obiectul contractului de vânzare - cumpărare încheiat la data de 30 octombrie 2006 între K., în calitate de vânzător, și pârâtul A., în calitate de cumpărător.

Astfel, instanța de fond a procedat la audierea martorului K. din declarația acestuia rezultând că, în anul 2006, martorul a vândut pârâtului A. autoturism x în schimbul sumei de 40.000 de euro, sens în care a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare în care nu a fost trecută nicio sumă de bani având în vedere faptul că acest martor se afla în relații de prietenie cu fiica pârâtului, ulterior căsătorindu-se cu aceasta. După încheierea contractului de vânzare-cumpărare, autoturismul x a intrat în posesia pârâtului A., însă prețul vânzării în cuantum de 40.000 de euro nu a fost achitat niciodată de către cumpărător vânzătorului întrucât a doua zi după vânzarea autoturismului acesta a fost furat din patrimoniul pârâtului A.

Așadar, din declarația martorului K. rezultă în mod neechivoc faptul că pârâtul A. nu a achitat vânzătorului suma de 40.000 de euro reprezentând prețul vânzării.

Referitor la aspectele privind veniturile realizate de către A. din salarii și chirii instanța a reținut că înscrisurile oficiale emise de autoritățile publice sunt valabile și veridice, nefiind combătute prin probe contrare.

Așa fiind, s-a reținut că expertiza efectuată în cauză a luat în considerare în mod corect fișele fiscale și a avut în vedere datele rezultate din contractele de cont curent, de economii și transferurile unor bunuri, dând eficiență înscrisurilor sub semnătură privată și contractelor de închiriere, concluzia fiind că toate probele administrate în cauză converg spre faptul că sumele nejustificate legal sunt de 9.750 euro și 34.500 RON (sume identificate cu prilejul percheziției domiciliare, ce fac obiectul sechestrului asiguratoriu dispus de DNA) cât și cota parte din averea lui A., respectiv 878.191 RON.

II. Cererea de recurs

Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond a declarat recurs pârâtul A. solicitând modificarea în tot a hotărârii și respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.

În esență, recursul este fundamentat pe următoarele considerente:

1 - există o vădită contradicție între considerentele și dispozitivul hotărârii, în sensul că, deși la fila 17 penultimul alineat din considerentele sentinței se afirmă că acțiunea este neîntemeiată și urmează să fie respinsă, din dispozitiv rezultă că acțiunea a fost admisă;

2 - sentința a fost pronunțată cu încălcarea legii deoarece instanța a dispus confiscarea sumelor de 9.750 euro și 35.400 RON asupra cărora, inițial, organele de urmărire penală au aplicat sechestru, instanța penală dispunând ulterior confiscarea acestora; în consecință, s-a ajuns la o dublă confiscare;

3 - instanța de fond a dat mai mult decât s-a cerut, în sensul că nu a avut în vedere doar perioada de verificare menționată în procesul-verbal de declanșare a procedurii de verificare a averii ci a extins această perioadă la intervalul 2005 - iunie 2008, pentru care s-au făcut de fapt verificări, așa cum rezultă din actul de constatare, încălcându-se astfel prevederile art. 8 din Legea nr. 144/2007;

4 - instanța a înlăturat în mod nejustificat probatoriul administrat ca urmare a celor dispuse prin decizia nr. 5752 din 29 noiembrie 2001 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, probatoriu care îi era favorabil și din care rezulta dobândirea licită a averii.

Astfel, se susține că în mod neîntemeiat a fost înlăturată declarația martorei C. fără să se țină seama de relația reală dintre pârât și martoră (relație de prietenie și de familie, martora fiind soția pârâtului până la desfacerea căsătoriei prin divorț, prietenia continuând însă și după aceea, până în anul 2009) și care justifică încrederea martorei de a-i preda pârâtului suma de 200.000 euro pentru cumpărarea unui apartament, mai ales în condițiile în care declarațiile martorei sunt sprijinite de declarația martorului D. (fostul soț al martorei).

De asemenea, în mod nejustificat au fost înlăturate probele care atestă existența și cuantumul sumei de 150.000 RON reprezentând dar de nuntă, declarațiile martorilor și înscrisul conținând planul de amplasament și delimitare a localului unde s-a desfășurat nunta confirmând că acesta are o întindere de 480 m.p. (și nu doar de 170 m.p. cum reține instanța), ceea ce probează adevărul declarațiilor martorilor referitoare la numărul participanților la eveniment (10-150 persoane) și, implicit, valoarea darului de nuntă.

În ce privește fondurile bănești deținute de fiica pârâtului, martora K., în mod neîntemeiat instanța de fond nu a ținut cont de sumele de bani predate martorei de mama sa, de împrumutul obținut de martoră de la numitul M. și de contractele depuse la dosarul cauzei din care rezultă existența și proveniența banilor folosiți de martoră.

Instanța de fond nu a ținut cont nici de prețul autoturismului second hand vândut în timpul căsătoriei de soția sa J., respectiv 10.500 euro, și care reprezintă venit obținut de pârât împreună cu familia sa.

În sfârșit, prima instanță nu a ținut cont nici de concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză din care rezultă că veniturile pârâtului și ale familiei sale depășesc cheltuielile.

Recursul nu a fost motivat în drept.

III. Întâmpinări

Intimații nu au formulat întâmpinări în cauză, în schimb intimata Agenția Națională de Integritate a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

IV. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție

Cu privire la primul motiv de recurs

Deși recurentul nu a precizat temeiul de drept al acestui motiv de recurs (nici al celorlalte), Înalta Curte constată că poate fi încadrat în prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. 1865 (în continuare C. proc. civ.) - "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii" - deoarece partea pretinde că există o contradicție între considerente și dispozitivul sentinței.

Recursul este neîntemeiat sub aspectul în discuție deoarece critica se întemeiază pe o vădită eroare materială strecurată în cuprinsul hotărârii și nu reprezintă o veritabilă contradicție între considerente și dispozitiv în condițiile în care din cuprinsul motivării rezultă cu claritate că probele și argumentele pârâtului au fost înlăturate iar cele ale reclamantului au fost reluate, completate și confirmate, fapt ce a condus la admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Cu privire la al doilea motiv de recurs

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs poate fi încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - "hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii" - deoarece recurentul pretinde că instanța a confiscat sume de bani (9.750 euro și 35.400 RON) pe care anterior le confiscase o instanță penală, ajungându-se la o dublă confiscare.

Critica este neîntemeiată.

Astfel, prin sentința penală nr. 8 din 14 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș în dosar nr. x/2008, definitivă prin decizia penală nr. 88/A din 14.04.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, recurentul A. a fost condamnat pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni: constituirea unui grup infracțional organizat, permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, luare de mită, fals intelectual și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Dintre acestea, doar luarea de mită a condus la confiscarea de la recurent a sumei de 24.600 euro obținută din săvârșirea infracțiunii, iar pentru executarea acestei confiscări s-a menținut măsura sechestrului asigurător, instituită în faza de urmărire penală, asupra sumelor de 9.750 euro și 35.400 RON precum și asupra apartamentului nr. 11 situat în Pitești, bd. Republicii, până la concurența sumei de 24.600 euro.

Menținerea măsurii sechestrului asupra unor bunuri ale inculpatului (recurent în prezenta cauză) arată că, pentru instanța penală, bunurile (sumele de bani și apartamentul) sunt proprietatea reclamantului, distincte de sumele de bani obținute din săvârșirea infracțiunii de luare de mită și tocmai de aceea au fost destinate să garanteze lipsirea inculpatului de beneficiul infracțiunii. Altfel spus, dacă sumele de 9.750 euro, 35.400 RON și apartamentul ar fi rezultat din infracțiune ele ar fi fost direct confiscate și nu menținute sub sechestru.

De altfel, în cuprinsul sentinței se arată că suma de 24.600 euro a fost obținută cu titlu de mită în primul semestru al anului 2008, ceea ce, după cum rezultă din cuprinsul hotărârii penale, nu este cazul cu sumele de 9.750 euro, 35.400 RON (sau cu apartamentul).

În consecință, nu este caz de dublă confiscare.

Cu privire la al treilea motiv de recurs

Motivul de recurs poate fi încadrat în prevederile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. - "instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut"; de asemenea, critica recurentului va fi verificată și din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ. deoarece se pretinde o încălcare a prevederilor art. 8 din Legea nr. 144/2007.

Critica este neîntemeiată.

Astfel, din cuprinsul actului de constatare nr. A59/I.I/2008 întocmit de Agenția Națională de Integritate (actul de sesizare a instanței de fond) rezultă că perioada verificată de autoritatea administrativă de control a averii a fost 1995 - iunie 2008 (cf. fila 12 vol. I dos. fond) iar instanței i s-a cerut confiscarea sumelor de 9.750 euro, 35.400 RON și 878.191 RON (cf. fila 20 vol. I dos. fond).

Așadar instanța de fond nu a extins nici perioada de verificare și nici cuantumul sumelor a căror confiscare a fost solicitată, verificând și confiscând exclusiv ceea ce s-a cerut și în limita în care s-a cerut.

Pe de altă parte, prevederile art. 8 din Legea nr. 144/2007 (forma în vigoare la data întocmirii actului de constatare) referitoare la posibilitatea efectuării unei expertize în cursul cercetării averii de către autoritatea administrativă, nu au nicio legătură cu critica recurentului.

Cu privire la al patrulea motiv de recurs

Ultimul motiv de recurs, antamând chestiuni de fapt dintr-o hotărâre care nu este susceptibilă de apel, va fi analizat din perspectiva prevederilor art. 304<SUP>1</SUP> C. proc. civ., sentința urmând să fie verificată sub toate aspectele invocate de recurent.

După cum s-a arătat, recurentul susține în esență că instanța de fond a înlăturat în mod nejustificat probatoriul administrat ca urmare a celor dispuse prin decizia nr. 5752 din 29 noiembrie 2001 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, probatoriu care îi era favorabil și din care rezulta dobândirea licită a averii.

Înalta Curte constată că și această critică este neîntemeiată.

Astfel, recurentul a fost funcționar public cu statut special (polițist) și, în această calitate, începând cu anul 1996 avea obligația declarării averii (cf art. 2 din Legea nr. 115/1996 pentru declararea și controlul averii demnitarilor, magistraților, a unor persoane cu funcții de conducere și de control și a funcționarilor publici, forma în vigoare în perioada verificată).

Declarația prevăzută de art. 3 din această lege reprezintă mijloc de probă și stă la baza cercetării averii funcționarului.

Verificând declarațiile de avere existente la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că veniturile pretinse de recurent nu au fost declarate, respectiv 200.000 euro obținuți de cea de-a doua soție, martora C., din partajul cu fostul soț (martorul D.); 150.000 RON reprezentând presupus dar de nuntă; 10.500 euro reprezentând contravaloarea autoturismului second hand vândut în timpul căsătoriei de fosta soție J..

În aceste condiții, sarcina probei dobândirii licite a veniturilor revine pârâtului recurent iar probele administrate trebuie să fie, printre altele, concludente, respectiv credibile și apte să formeze convingerea instanței cu privire la adevărul faptic la care se referă. De asemenea, din probe trebuie să rezulte lipsa vinovăției în declararea inexactă a averii deoarece este de principiu că nu se poate invoca propria culpă pentru a pretinde o stare de fapt diferită de cea rezultată din propria declarație.

Instanța de fond, conformându-se celor dispuse prin decizia de casare cu trimitere nr. 5752 din 29 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a administrat proba cu martori iar ulterior a înlăturat declarațiile testimoniale cu motivarea că sau nu sunt credibile sau sunt irelevante.

Procedând astfel, instanța a pronunțat o hotărâre legală și temeinică. Într-adevăr, relația dintre martora C. și recurent (neînțelegerile intervenite imediat după încheierea căsătoriei și care au culminat cu divorțul după aproximativ 3 luni - cf. 184 dos. Curtea de Apel București - părțile locuind împreună două săptămâni), exclud existența relațiilor de încredere necesare pentru un împrumut de 200.000 de euro negarantat și neconsemnat prin act scris.

În ce privește darul de nuntă, declarațiile testimoniale (H., I.) sunt neconcludente în condițiile în care, chiar acceptând numărul de persoane prezente pretins de recurent, nu se cunosc cheltuielile evenimentului.

Referitor la suma de 10.500 euro obținută de J. din vânzarea unui autoturism la data de 30.07.2007, Înalta Curte reține că nicio probă nu confirmă că această sumă a fost folosită pentru dobândirea averii recurentului sau pentru cheltuieli casnice comune. În consecință, în mod corect nu a fost avută în vedere de instanța de fond.

Distinct de cele deja arătate, Înalta Curte constată că probatoriul administrat nu este de natură să înlăture culpa recurentului în completarea inexactă a propriilor declarații de avere care, după cum s-a arătat, nu cuprind veniturile mai sus discutate.

În ce privește extinderea cercetării asupra fondurilor bănești utilizate de fiica recurentului (K.) pentru dobândirea unor bunuri imobile, dispusă în ciclul procesual anterior prin decizia nr. 5752 din 29 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și care a condus la audierea în calitate de martor a fiicei recurentului, Înalta Curte constată că apărarea recurentului este lipsită de interes deoarece extinderea acestei cercetări în contra recurentului (prin decizia amintită au fost admise recursurile părților adverse) nu a condus la modificarea averii a cărei confiscare s-a solicitat. Astfel, dintre imobilele achiziționate de K., intimata ANI a luat în considerare doar apartamentul situat în Pitești, bd. Republicii cumpărat de martoră împreună cu recurentul (cf. filei 13 vol. I dos Curtea de Apel Pitești; contractul se află la filele 277-279) și a avut în vedere doar jumătate din prețul de achiziție (100.000 RON la cursul de schimb de 3.3822) corespunzătoare părții de &#189; a cărei proprietate a revenit recurentului. Altfel spus, în urma extinderii cercetării nu s-a ajuns la o modificare a averii recurentului cerută spre confiscare.

În sfârșit, referitor la raportul de expertiză întocmit în cauză, în mod temeinic prima instanță a înlăturat concluziile acestuia deoarece raportul se întemeiază pe venituri pe care recurentul nu le-a obținut (spre ex., din cei 200.00 euro pretinși de recurent ca fiind obținuți de martora C., expertul a luat în calcul 190.000 euro deși, după cum s-a arătat, nu s-a dovedit că această sumă a fost folosită efectiv pentru dobândirea de către recurent a vreunui bun sau pentru o cheltuială comună a familiei).

În concluzie, pentru considerentele de fapt și de drept arătate, văzând că recursul este nefondat, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să îl respingă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinței nr. 3571 din 15 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2015.