ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 661/2015

Asupra recursului constată

următoarele:

Curtea de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia nr. 1538 din 21

octombrie 2014, a respins, ca nefondată, cererea de revizuire - întemeiată pe

dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. - formulată de R.M. împotriva Deciziei

nr. 345/R din 6 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a

IV-a civilă, în Dosarul nr. 7176/299/2008 în contradictoriu cu intimatul N.F.

Pentru a hotărî

astfel, s-a reținut că pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 322 pct. 7 C.

proc. civ., este necesară îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții: -

existența unor hotărâri definitive contradictorii; - hotărârile potrivnice să

fie pronunțate în aceeași pricină; ca atare, trebuie reținută tripla identitate

de părți, obiect și cauză, care sunt elementele lucrului judecat; - hotărârile

să fie date în dosare diferite; - în al doilea proces să nu se fi invocat

excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi

omis să se pronunțe asupra ei; - să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri.

Condiția esențială

cerută pentru revizuirea pentru contrarietate de hotărâri, în reglementarea

Codului de procedură în vigoare la data introducerii cererii de chemare în

judecată pe baza căreia s-a format cel de-al doilea dosar (17 februarie 2006),

aplicabil conform art. 3 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, este aceea ca

hotărârile să fie pronunțate în aceeași pricină, deci să fi existat tripla

identitate de părți, obiect, cauză.

Din această

perspectivă, curtea a constatat că, deși soluțiile instanțelor sunt diferite,

în sensul că în prima cauză a fost respinsă cererea de evacuare a revizuentei

din imobil, în timp ce prin decizia care formează obiectul prezentei cereri de

revizuire a fost admisă acțiunea în revendicare a aceluiași imobil formulată

împotriva sa, nu este îndeplinită cea de-a doua condiție prevăzută de art. 322 pct.

7 C. proc. civ.

În acest sens s-a

constatat că există, într-adevăr, identitate sub aspectul părților, atât

cererea principală din Dosarul nr. 9667/2004, cât și cererea reconvențională

din Dosarul nr. 5099/299/2006 fiind formulate de pârâții - reclamanți N.F. și

N.I. în contradictoriu cu reclamanta - pârâtă R.M. S-a reținut că nu prezintă

importanță faptul că în cursul soluționării ultimului litigiu a decedat N.I.,

puterea de lucru judecat vizându-i și pe succesorii universali sau cu titlu

universal, deoarece, chiar dacă nu ar fi participat personal la judecată,

aceștia continuă, reprezintă persoana autorilor lor.

Obiectele celor două

dosare au fost însă diferite, prin cererea principală cu care a fost învestită

instanța în Dosarul nr. 9667/2004 al Judecătoriei sectorului 1 București

solicitându-se evacuarea revizuentei din imobilul situat în București, sector

1, pentru lipsă de titlu, iar prin cererea reconvențională din Dosarul nr. 5099/299/2006,

lăsarea imobilului imobilul situat în București, sector 1 în deplină

proprietate și liniștită posesie.

Chiar admițând că

această condiție a autorității de lucru judecat se referă la obiectul

prestației, care, în speță, este imobilul situat în București, sector 1, nu

este îndeplinită cea de-a treia cerință.

Astfel, cauza rezidă

în fundamentul juridic al acțiunii și se materializează în situația de fapt

calificată juridic.

În primul dosar,

intimatul din prezentul dosar a formulat o acțiune în evacuare. În cadrul unei

acțiuni în evacuare, reclamantul invocă faptul că pârâtul, deși nu poate opune

un drept stabilit prin titlu, folosește un spațiu, ceea ce constituie o faptă

ilicită care aduce atingere caracterului exclusiv al dreptului de proprietate,

drept consfințit de art. 44 din Constituție și art. 480 C. civ., prejudiciul

constând în lipsa de folosință a imobilului. Într-o asemenea ipoteză, fiind

întrunite condițiile prevăzute de art. 998-999 C. civ. pentru angajarea

răspunderii civile delictuale pentru faptă proprie, față de principiul

reparării în natură a prejudiciului și în vederea înlăturării acestuia pentru

viitor, se poate dispune evacuarea pârâtului din imobil.

În cel de-al doilea

dosar, intimatul a formulat o acțiune în revendicare. Acțiunea în revendicare

este, potrivit definiției consacrate de practica judecătorească și de

literatura de specialitate în absența unei definiții legale, acea acțiune reală

prin care proprietarul ce a pierdut posesia unui bun individual determinat cere

instanței să i se stabilească dreptul de proprietate asupra bunului și să

redobândească posesia lui de la cel care îl stăpânește fără a fi proprietar.

Prin urmare,

fizionomiile celor două tipuri de acțiuni, astfel cum au fost ele concepute de

către practica judiciară, nu se confundă.

Distinct de acestea,

curtea a mai constatat că hotărârile invocate au fost pronunțate în dosare

diferite, în al doilea proces nu s-a invocat excepția puterii de lucru judecat

și s-a solicitat anularea celei de-a doua hotărâri.

Față de aceste

considerente, reținând că nu sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute

cumulativ de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. 1865 pentru formularea

unei cereri de revizuire, curtea a respins cererea ca nefondată.

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs, nemotivat, R.M., arătând că motivele acestuia vor fi depuse

după comunicarea hotărârii.

Recursul este nul.

Potrivit art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă,

sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază

recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse

printr-un memoriu separat.

Recursul se

motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau

înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind limitativ prevăzute la

art. 304 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din cod prevede că recursul este

nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute

la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.

Potrivit legii, nu

orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea hotărârii

recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea

motivului de recurs ca fiind unul din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.,

iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării de critici

privind modul de judecată al instanței raportat la motivul de recurs invocat.

Indicarea greșită a

motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora

realizează exigențele art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că face

posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 din cod.

Or, în speță, se

observă că recurenta nu a susținut în vreun fel nelegalitatea soluției atacate,

de respingere a cererii de revizuire, ca nefondată, precizând că va depune

motivele după comunicarea deciziei, fapt care nu s-a întâmplat până în prezent.

Văzând dispozițiile art.

302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., precum și pe cele ale art. 306

alin. (1) coroborate cu cele ale art. 304 din cod, se va constata nulitatea

căii de atac exercitată în asemenea condiții procedurale încât nu este posibilă

examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de revizuenta R.M. împotriva Deciziei nr. 1538 din 21 octombrie 2014 a

Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 martie 2015.