ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5079/2013

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată la 23 septembrie 2010 pe rolul Judecătoriei sectorului 1

București, sub nr. 44351/299/2010 și întemeiată pe dispozițiile art. 480 C.

civ., Constituția României și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția

Europeană, reclamantul M.N. a chemat în judecată pe pârâta U.M., pentru ca,

prin hotărârea ce se va pronunța și în urma comparării titlurilor de

proprietate deținute de către fiecare dintre părți, să fie obligată pârâta să-i

lase în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul situat în

București, Bd. N.B., sector 1, în suprafață de 102,16 mp.

Prin Sentința civilă

nr. 11119 din 8 iunie 2011 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, a

fost admisă excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâtă, și a

fost respinsă cererea de chemare în judecată ca atare, fiind respinsă cererea

pârâtei de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată și

disjunsă cererea reconvențională formulată de pârâtă, prin care aceasta a

solicitat obligarea reclamantului să-i plătească daune morale în cuantum de

10.000 RON pentru exercitarea drepturilor procesuale cu rea-credință.

Pentru a hotărî în

acest sens, prima instanță a reținut că excepția invocată de către pârâtă este

întemeiată cu referire la Sentința civilă nr. 9037 din 18 septembrie 2001 pronunțată

de Judecătoria sectorului 1 București în Dosar nr. 22504/2000, irevocabilă prin

respingerea apelului și recursului și prin care s-a respins ca neîntemeiată

acțiunea prin care reclamantul a cerut să se compare titlul său cu cel al

pârâtei U.M. și să fie obligați pârâții U.M., SC H.N. SA și Municipiul

București prin Primarul General să-i predea în proprietate și posesie același

apartament, revendicat și prin cererea de față.

Apelul declarat de

reclamant împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin Decizia

civilă nr. 1013/A din 2 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul București,

secția a V-a civilă.

În justificarea

soluției sale, tribunalul a arătat că în mod greșit a reținut instanța de fond

existența autorității de lucru judecat față de Sentința civilă nr. 9037 din 18

septembrie 2001 pronunțată de Judecătoria sector 1 București, în condițiile în

care considerentele acestei hotărâri judecătorești au fost modificate,

reținându-se prin hotărârile pronunțate în căile de atac o lipsă a coparticipării

procesuale active ca motiv justificativ al respingerii cererii de chemare în

judecată.

Însă, același apelant

a formulat o nouă acțiune în revendicare îndreptată împotriva intimatei pârâte,

a Primăriei Mun. București și a Ministerului Economiei și Finanțelor, iar prin

Sentința civilă nr. 714 din 21 aprilie 2008 a Tribunalului București, acțiunea

a fost respinsă pe excepția autorității de lucru judecat față de Sentința

civilă nr. 9037 din 18 septembrie 2001.

În condițiile în care

apelantul nu a înțeles să formuleze o cale de atac împotriva acestei hotărâri,

statuându-se, în mod irevocabil, că există autoritate de lucru judecat, o nouă

acțiune, având același obiect, părți și cauză, nu mai poate fi repusă în

discuție, întrucât ar reprezenta o contrazicere a celor reținute de către

instanța de judecată.

Pentru aceste

considerente, care le-au modificat pe cele reținute de prima instanță,

tribunalul a apreciat că soluția adoptată în cauză este una corectă și a

menținut-o.

Prin Decizia civilă

nr. 755 din 23 aprilie 2013, Curtea de Apel București, Secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, a admis recursul declarat de reclamant, a

desființat sentința apelată, iar cauza a fost trimisă instanței de fond spre

rejudecare.

Pentru a decide astfel,

instanța a reținut următoarele:

În mod greșit

instanțele de fond au refuzat examinarea în fond a acțiunii în justiție

formulată de reclamant, opunând acestuia excepția autorității de lucru judecat

în raport de diferite hotărâri judecătorești ce au fost pronunțate în alte

litigii anterioare purtate între părți.

Astfel, prin

întâmpinarea formulată în fața primei instanțe de către pârâtă, aceasta a

invocat în apărare excepția autorității de lucru judecat în raport de două

hotărâri judecătorești distincte, respectiv în raport de Sentința civilă nr.

9037 din 18 septembrie 2001 a Judecătoriei sectorului 1 rămasă definitivă și

irevocabilă, ce a respins ca neîntemeiată o altă acțiune în revendicare prin

comparare de titluri, promovată de reclamant împotriva pârâtei U.M., SC H.N. și

Municipiul București, dar și în raport de Sentința civilă nr. 714 din 21

aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, rămasă

definitivă și irevocabilă prin neapelare, prin care o a doua acțiune în revendicare

prin comparare de titluri promovată de reclamant împotriva pârâtei U.M. a fost

respinsă pentru autoritatea de lucru judecat generată de Sentința civilă nr.

9037/2001 a Judecătoriei sectorului 1, anterior menționată.

Soluționând cu

prioritate excepția invocată, prima instanță a reținut că se opune judecării în

fond a prezentei cereri de chemare în judecată autoritatea de lucru judecat

izvorând din dezlegările conținute în Sentința civilă nr. 9037 din 18

septembrie 2001 a Judecătoriei sectorului 1.

Curtea a apreciat că

acest mod de soluționare a excepției autorității de lucru judecat este greșit

în primul rând întrucât ignoră modificarea fundamentală produsă în căile de

atac exercitate împotriva acestei sentințe, sub aspectul considerentelor pentru

care instanțele de control judiciar au apreciat, în final, că se impune

respingerea acțiunii în revendicare introduse de reclamant la 15 noiembrie

2000, respectiv neformularea acesteia de către toți succesorii proprietarului

inițial al imobilului, cerință atrasă de calificarea acțiunii în revendicare ca

fiind un act de dispoziție.

Prin urmare, această

soluție adoptată de instanța de apel prin Decizia civilă nr. 543 din 29 martie

2002 a Tribunalului București, secția a V-a civilă și menținută în calea de

atac a recursului, prin Decizia civilă nr. 2700 din 5 decembrie 2002 a Curții

de Apel București, este cea care s-a impus cu titlu irevocabil în soluționarea

cererii în revendicare inițiată de reclamant la 15 noiembrie 2000, iar nu aceea

a primei instanțe, reținută în mod greșit de judecătorul fondului ca generând

efectul negativ specific excepției procesuale de fond și peremptorii a

autorității de lucru judecat.

De altfel, o

examinare atentă a acestor hotărâri judecătorești i-ar fi permis primei

instanțe constatarea că nici măcar Sentința civilă nr. 9037 din 18 septembrie

2001 a Judecătoriei sectorului 1, nu realizează o examinare efectivă în fond a

acțiunii în revendicare a reclamantului, chiar dacă aparent ea evocă fondul și

nu își sprijină soluția pe o excepție procesuală, reținându-se, cu referire la

conținutul acesteia, de către instanțele de control judiciar că soluționează

cererea fără a compara titlurile de proprietate pe care părțile și le opuneau

reciproc.

Într-un al doilea

rând, soluția primei instanțe se dovedește greșită întrucât, atâta timp cât

cererea în revendicare introdusă de reclamant pe rolul Judecătoriei sectorului

1 la data de 15 noiembrie 2000 a fost în mod irevocabil respinsă pentru motivul

neformulării sale de către toți titularii îndreptățiți, așadar pe o excepție

procesuală, excepția autorității de lucru judecat reglementată de art. 166 C.

proc. civ. nu funcționează atâta timp cât încă nu a avut loc o examinare și

cercetare efectivă și în substanță a fondului raporturilor juridice litigioase

deduse judecății și cât timp o statuare din partea instanței asupra

contestației de natură civilă încă nu a avut loc printr-o hotărâre definitivă.

Prevalându-se de

dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., C.M. a promovat calea extraordinară

de atac a revizuirii, motivat de faptul că au fost pronunțate două hotărâri

potrivnice, respectiv Decizia civilă nr. 755 din 23 aprilie 2013 a Curții de

Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie

și Sentința civilă nr. 714 din 21 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul

București, secția a III-a civilă, hotărâri prin care excepția autorității de

lucru judecat a fost soluționată în două moduri diametral opuse, solicitând

anularea primei decizii.

Cererea de revizuire

este nefondată, potrivit celor ce succed:

Scopul reglementării

cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu este cel al

îndreptării hotărârilor greșite prin anularea acestora și pronunțarea altora,

ci acela al respectării principiului autorității de lucru judecat, prin

restabilirea situației determinate de nesocotirea lui.

Pentru a se statua

asupra admisibilității unei cereri de revizuire în această ipoteză legală, în

principiu, trebuie îndeplinite următoarele condiții: să fie vorba despre

hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul

cauzei, să fie vorba despre hotărâri pronunțate în același litigiu (cu tripla

identitate de părți, obiect și cauză), hotărârile respective să fi fost

pronunțate nu în același proces, ci în procese sau dosare diferite, iar în al

doilea proces, să nu fi fost invocată excepția puterii de lucru judecat, sau

chiar dacă a fost invocată, instanța în fața căreia s-a invocat, să fi omis să

o analizeze.

Rațiunea acestei

condiții este aceea ca instanța de revizuire învestită cu soluționarea unei

cereri întemeiate pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., să nu încalce ea însăși

autoritatea de lucru judecat a hotărârii a cărei anulare se solicită.

Astfel, posibilitatea

de a cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este condiționată de

împrejurarea ca în cadrul celui de-al doilea proces să nu se fi invocat prima

hotărâre sau, chiar dacă a fost invocată, instanța să fi omis a se pronunța

asupra obiecțiilor în legătură cu existența acelei hotărâri, în sensul de a nu fi

soluționat excepția puterii de lucru judecat.

În ce privește

condiția identității de părți, obiect și cauză, pornind de la scopul acestui

caz de revizuire (evitarea contradicțiilor dintre hotărârile judecătorești),

aceasta este o cerință care valorifică efectul negativ al autorității de lucru

judecat: interzicerea reluării aceleiași judecăți, în condițiile identității de

elemente reglementate de art. 1201 C. civ.

Cea de-a doua

condiție ce impune o analiză specială în prezenta cerere de revizuire, vizează

neinvocarea excepției autorității de lucru judecat în al doilea proces, sau,

chiar dacă a fost invocată, să nu se fi discutat.

Or, în speța supusă

judecății, în al doilea proces s-a invocat excepția autorității de lucru

judecat, iar prin Decizia civilă nr. 755 din 23 aprilie 2013, Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a

admis recursul declarat de reclamant, a desființat sentința apelată, iar cauza

a fost trimisă instanței de fond spre rejudecare, instanța de control judiciar

reținând că în mod greșit instanțele de fond au refuzat examinarea în fond a

acțiunii în justiție formulată de reclamant, opunând acestuia excepția

autorității de lucru judecat în raport de diferite hotărâri judecătorești ce au

fost pronunțate în alte litigii anterioare purtate între părți.

Însăși pârâta,

revizuenta din prezentul dosar, în fața instanței de fond a invocat excepția

autorității de lucru judecat și în raport de Sentința civilă nr. 714 din 21

aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, rămasă

definitivă și irevocabilă prin neapelare.

Față de cele ce

preced, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire întemeiată pe

dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de

revizuire a Deciziei civile nr. 755 din 23 aprilie 2013 a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

formulată de revizuenta C. (fostă U.) M.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 noiembrie 2013.

Procesat de GGC - AS