ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1538/2014

Asupra conflictului de competență constată

următoarele:

Prin

cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Moinești la data

de 4 mai 2012, reclamanta V.D. a chemat în judecată pe pârâtul V.S. solicitând instanței

să dispună desfacerea căsătoriei încheiată între părți, stabilirea domiciliului

minorei V.T.S. la domiciliul mamei și obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere

în favoarea minorei.

Prin sentința civilă nr. 441 din 7

februarie 2013 Judecătoria Moinești a declinat competența de soluționare a cauzei

în favoarea Judecătoriei sectorului 4 București, reținând că ultimul domiciliu comun

al soților a fost în sectorul 4 București .

Prin sentința nr. 11760 din 11

noiembrie 2013, Judecătoria sectorului 4 București și-a declinat, la rândul său,

competența în favoarea Judecătoriei Moinești, argumentând că ultimul domiciliu comun

al soților a fost pe raza comunei D., județul Bacău, fapt ce rezultă din susținerea

reclamantei și din declarația martorului C.I.

Cu privire la conflictul negativ de competență,

cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispozițiilor art. 22

alin. (3), coroborate cu dispozițiile art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta

Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 607 C. proc.

civ. „Cererea de divorț este de competența instanței în circumscripția căruia se

află cel din urmă domiciliu comun al soților. Daca soții nu au avut domiciliu comun

sau dacă nici unul din soți nu mai locuiește în circumscripția instanței în care

se află cel din urmă domiciliu comun, instanța competentă este aceea în circumscripția

căreia își are domiciliul pârâtul, iar când pârâtul nu are domiciliu în țara, este

competentă instanța în circumscripția căreia își are domiciliul reclamantul”.

Din analiza lucrărilor dosarului cauzei

a rezultat că părțile au avut domiciliul comun în București, în perioada 2009-2011

și în D., județul Bacău, în perioada iulie decembrie 2011. După separarea părților

în fapt, reclamanta a rămas, cu minora, în domiciliul din D., unde locuiește și

în prezent.

Fiind vorba despre o chestiune de fapt,

dovada domiciliului se poate face, în principiu, prin orice mijloc de probă. În

speță, această dovadă a fost făcută cu declarația martorului C.I., care a relatat

toate aspectele precizate mai sus.

Față de regula înscrisă în art. 607 C.

proc. civ., anterior menționat, constatându-se că ultimul domiciliu comun al soților

a fost în comuna D. și că reclamanta mai locuia în acest domiciliu la data introducerii

acțiunii, rezultă că instanța competentă este cea din circumscripția acestui domiciliu,

respectiv Judecătoria Momești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a

cauzei în favoarea Judecătoriei Moinești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21

mai 2014.