ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1432/2022
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1432/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 21 iunie 2022
deliberând, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei:
Obiectul cauzei:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, sub numărul x/2022, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând pe calea ordonanței președințiale, să se dispună stabilirea locuinței minorului C., la domiciliul său, respectiv în București, str. x, pe tot timpul procesului de divorț, obligarea pârâtei, pe timpul procesului, la întreținerea minorului, prin stabilirea unei pensii de întreținere lunare în cuantum de 1/4 din veniturile acesteia, iar în subsidiar, în cazul în care se va considera că această cerere nu este întemeiată, a solicitat stabilirea unui program de vizită al minorului pe tot timpul procesului de divorț.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
2.1. Prin sentința civilă nr. 3301 din 8 aprilie 2022, Judecătoria Sectorului 3 București a admis excepția de necompetență teritorială invocată de pârâtă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Făgăraș.
În considerentele acestei hotărâri s-a reținut că temeiul juridic al cererii formulate de reclamant, pe calea ordonanței președințiale, se încadrează în "Procedura divorțului", reglementată în Titlul I al Cărții a VI-a intitulată "Proceduri speciale", motiv pentru care, potrivit regulii de interpretare logică "specialia generalibus derogant", prevederile cuprinse în art. 915-998 C. proc. civ. au caracterul unor norme speciale care se aplică cu prioritate față de reglementările similare care nu privesc procedura divorțului.
Având în vedere dosarul de divorț dintre părți înregistrat pe rolul Judecătoriei Făgăraș sub nr. x/2021, s-a apreciat că această instanță este competentă să soluționeze cauza.
2.2. Învestită cu soluționarea cauzei după declinare, Judecătoria Făgăraș, prin sentința civilă nr. 1066/31.05.2022, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de reclamant și a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București. A constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat cauza și a înaintat dosarul instanței supreme în vederea pronunțării regulatorului de competență.
Pentru a decide astfel, instanța a reținut că speței îi sunt aplicabile dispozițiile art. 920 C. proc. civ. care, ca normă specială, iar instanța învestită cu soluționarea cererii de divorț, poate lua măsurile vremelnice, până la soluționarea procesului de fond privind desfacerea căsătoriei, pe calea ordonanței președințiale, cu privire la stabilirea vremelnică a locuinței minorului.
Or, dosarul de divorț dintre părți înregistrat pe rolul Judecătoriei Făgăraș sub nr. x/2021, a fost declinat prin sentința civilă nr. 1048/25.05.2022, la Judecătoria Sectorului 3 București, unde părțile au avut ultimul domiciliu comun.
II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență:
Învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte constată că în cauză, competența soluționării cererii de ordonanță președințială revine Judecătoriei Sectorului 3 București, pentru considerentele ce succed:
Prin acțiunea formulată, pe calea procedurii speciale a ordonanței președințiale, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând să se dispună stabilirea locuinței minorului C., la domiciliul său, respectiv în București, str. x, pe tot timpul procesului de divorț, obligarea pârâtei, pe timpul procesului, la întreținerea minorului, prin stabilirea unei pensii de întreținere lunare în cuantum de 1/4 din veniturile acesteia, iar în subsidiar, în cazul în care se va considera că această cerere nu este întemeiată, a solicitat stabilirea unui program de vizită al minorului pe tot timpul procesului de divorț.
Art. 998 C. proc. civ. reglementează instanța competentă pentru soluționarea cererii de ordonanță președințială, arătând că o cerere de ordonanță președințială se introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului.
Referitor la instanța competentă în materie de divorț, art. 915 alin. (1) C. proc. civ. prevede:
"Cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților. Dacă soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul". Potrivit alin. (2), dacă nici reclamantul și nici pârâtul nu au locuința în țară, părțile pot conveni să introducă cererea de divorț la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorț este de competența Judecătoriei Sectorului 5 al municipiului București.
Art. 920 C. proc. civ. instituie posibilitatea ca instanța, pe tot timpul procesului, prin ordonanță președințială, să poată lua măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinței copiilor minori, la obligația de întreținere, la încasarea alocației de stat pentru copii și la folosirea locuinței familiei.
În raport de competența teritorială astfel reglementată în materie de divorț, se constată că pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București este înregistrat dosarul nr. x/2021, având ca obiect principal procesul de divorț între părțile din prezentul dosar, fiind stabilit termen de judecată la data de 19 octombrie 2022.
Din formularea art. 920 C. proc. civ., evocat anterior, rezultă că instanța care poate lua respectivele măsuri vremelnice în timpul procesului este instanța pe rolul căreia se află acțiunea de divorț, aceasta fiind cea mai în măsură să aprecieze asupra luării respectivei măsuri, fiind instanța care se pronunță și asupra unei cereri accesorii divorțului referitoare la stabilirea domiciliului minorului, iar o astfel de cerere reprezintă o acțiune asupra fondului ce trebuie avută în vedere la stabilirea instanței competente să soluționeze o cerere de ordonanță președințială având același obiect.
Prin urmare, dând eficiență acestor prevederi speciale, care se aplică cu prioritate în raport de norma generală, consacrată prin art. 114 alin. (1) C. proc. civ., în temeiul principiului specialia generalibus derogant, Înalta Curte reține că instanța competentă să judece cererea de ordonanță președințială este Judecătoria Sectorului 3 București, învestită cu soluționarea acțiunii de divorț între părțile litigiului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 iunie 2022.