ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5808/2013

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: La data de 23 noiembrie 2005 reclamantele D.G., C.E.F., N.L. și S.C.I. au chemat în judecată pe pârâta SC P. SA solicitând instanței ca prin hotărâre judecătorească să o oblige pe pârâtă să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 630 mp situat în București, sector 2, strada Intrarea Galați, fostă strada Intrarea Vasile Lascăr. Învestită cu soluționarea cauzei, Judecătoria sectorului 2 București, prin sentința civilă nr. 2738 din 25 ianuarie 2011 a admis acțiunea civilă inițiată de către reclamante și a obligat pârâta să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 575,31 mp situat în București, Intrarea Galați.

Totodată, a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 11.385 lei. Tribunalul București, secția a V a civilă, prin decizia civilă nr. 982/ A din 25 octombrie 2012 a admis apelul formulat de pârâta SC P. SA, împotriva sentinței primei instanțe, a schimbat în tot sentința apelată, în sensul ca a respins acțiunea în revendicare, ca nefondată. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că prin sentința civilă nr. 8524 din 11 iunie 1999 s-a statuat calitatea procesuală activă a reclamantelor și că nu este fondată critica privind nulitatea raportului de expertiză.

Cu privire la excepția inadmisibilității soluționată de instanță prin încheierea de ședință din data de 23 februarie 2010, tribunalul a constatat că în mod corect s-a apreciat că prin susținerea acestei excepții pârâta a invocat împrejurarea ca imobilul a trecut in patrimoniul statului cu titlu valabil, aceasta reprezentând o apărare asupra fondului pricinii și nu o excepție ce ar face inutilă analiza fondului. Pe aspectul temeiniciei acțiunii in revendicare, tribunalul, din perspectiva preferabilității titlurilor de proprietate ale părților, a apreciat ca titlul pârâtei este mai bine caracterizat. Imobilul a trecut în patrimoniul statului în temeiul Decretului nr. 111/1951, astfel că situația acestui imobil a fost reglementată prin legi speciale, respectiv Legea nr. 112/1995 si Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată si completată.

Deși aplicabile aceste acte normative, reclamantele nu au înțeles să uzeze de posibilitatea formulării cererilor în reparație reglementate de legile speciale, primul demers fiind cel judiciar demarat în 1998 si finalizat prin pronunțarea sentinței civile nr. 8524 din 11 iunie 1999. Încercarea de intrare în posesia imobilului s-a făcut anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, reclamantele neformulând pe temeiul acestei legi, cerere in acordarea de măsuri reparatorii. Toate acestea au condus la consolidarea titlului pârâtei care, nu a fost parte în Sentința civilă nr. 8524 din 11 iunie 1999. Dincolo de caracterul abuziv al preluării imobilului in patrimoniul statului, existența în favoarea pârâtei a unui titlu de proprietate nedesființat, face ca acțiunea în revendicare să fie analizată din perspectiva existenței atât în favoarea reclamantului cât și a pârâtului a unui titlu de proprietate, instanța fiind chemată să dea preferință unuia dintre aceste titluri.

În speță, titlul pârâtei s-a constituit în temeiul legii, lege care a fost respectată la momentul încheierii contractului de vânzare - cumpărare câtă vreme reclamantele nu au răsturnat această prezumție absolută de validitate, nu au contestat și nu au desființat acest titlu, anterior promovării acțiunii in revendicare. A mai reținut că dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O. reținute de instanța de fond în aprecierea temeiniciei acțiunii în revendicare pot fi aplicabile pârâtei, aceasta fiind cea care poate justifica existența unui bun actual, întrucât Convenția nu garantează dreptul de a redobândi un bun.

Cum titlul pârâtei se bucură de prezumția absolută de validitate, acesta este preferabil titlului reclamantelor care au pierdut posesia bunului, abuzul invocat ca modalitate de trecere a imobilului in patrimoniul statului neputând fi reținut ca un criteriu de preferabilitate în favoarea titlului reclamantelor, câtă vreme acestea nu au înțeles să-l valorifice în condițiile legii speciale. Pârâta se poate bucura de prerogativele proprietății conferite de art. 480 C. civ., potrivit cu care proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura si dispune de un lucru in mod exclusiv si absolut, in limitele determinate de lege. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele C.E.F., D.G., N.L.

și S.C.I. Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, prin decizia nr. 748/ R din 5 aprilie 2013, în majoritate, a respins recursul, ca nefondat. Pentru a decide astfel instanța de recurs a reținut, în esență, că: titlul de care se prevalează reclamantele - sentința civilă nr. 8254/1999 - nu este opozabilă pârâtei; pârâta a dovedit că este titulara dreptului de proprietate cuprins în Certificatul de Proprietate din 11 iunie 1996 emis de Ministerul Industriilor și transcris din 12 martie 1998 în Registrul de Transcripțiuni a Judecătoriei Sectorului 2 București; jurisprudența C.E.D.O.

a statuat în sensul că dobânditorul de bună - credință nu poate suporta responsabilitatea statului ce confiscase bunurile (cauza Pinc și Pincova c. Cehiei, cauza Raicu c. România); din actele depuse la dosar nu rezultă identitatea între terenul revendicat și terenul naționalizat în anul 1952 și nici aceia dintre proprietarul terenului din 1952 și semnatarul actului de împărțeală din anul 1935, de care au înțeles să se folosească reclamantele. Instanța de recurs a reținut că reclamantele nu au făcut dovada că vin la împărțirea moștenirii defunctei Ionescu M.F., autoarea menționată în actul de naționalizare, nefiind dovedită nici identitatea de persoană între I.F. și F.M.I., semnatara actului de împărțeală (filele 10-14 dosar primă instanță).

Totodată, există diferențe de număr poștal de amplasament al terenului în suprafață de 630 mp situat în șos. Ștefan cel Mare și terenul revendicat din șoseaua Ștefan cel Mare în condițiile în care terenul proprietatea pârâtei în suprafață totală de 965,5 mp, astfel cum rezultă din certificatul de proprietate, este situat în Intrarea Galați. Împotriva deciziei pronunțate de instanța de recurs au formulat cerere de revizuire reclamantele C.E.F., D.G., N.L. și S.C.I., un exemplar al cererii fiind trimis prin e-mail, iar altul depus prin serviciul registratură, formându-se pe rolul Înaltei curți de Casație și Justiție, secția I civilă, două Dosare distincte: 2722/1/2013 și 2734/1/2013. Prin încheierea de ședință din data de 18 noiembrie 2013, Înalta Curte a dispus conexarea dosarului nr. 2724/1/2013 la Dosarul nr. 2722/1/2013 în temeiul dispozițiilor art. 164 alin. (1)-(3) C. proc.

civ. Prin cererea de revizuire formulată, revizuentele au indicat existența unei contrarietăți între mai multe hotărâri judecătorești: decizia nr. 748 din 5 aprilie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV a civilă; decizia nr. 982 din 25 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a V a civilă și sentința civilă nr. 8524 din 11 iunie 1999 pronunțată de Judecătoria sector 2 București, în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Intimata SC P. SA a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire precum și excepția nulității cererii de revizuire formulate de C.E.F., N.L., S.C.I., pentru lipsa semnăturii, arătând că nu s-a făcut dovada mandatului acordat de către aceste părți revizuentei D.G., singura parte care a semnat cererea de revizuire.

Examinând admisibilitatea cererii de revizuire din perspectiva dispozițiilor 322 pct. 7 raportat la art. 326 alin. (3) C. proc. civ., chestiune asupra căreia a rămas în pronunțare în ședința publică din 2 decembrie 2013, Înalta Curte reține caracterul inadmisibil al cererii de revizuire având în vedere următoarele considerente: Invocarea motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții legale: - existența unor hotărâri definitive contradictorii; - hotărârile potrivnice să fie pronunțate în aceeași pricină, trebuind să existe tripla identitate - de părți, obiect și cauză juridică, elemente ce caracterizează puterea lucrului judecat; - hotărârile să fie pronunțate în dosare diferite, iar nu în aceeași cauză, pe parcursul mai multor cicluri procesuale, determinate de căile de atac exercitate de părți; - în al doilea proces, să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat, sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei; - să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, întrucât, dacă revizuientul dorește să obțină schimbarea primei hotărâri, cererea de revizuire este lipsită de interes.

Potrivit dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ. „Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază”. Această dispoziție legală fixează limitele în care se poartă dezbaterile asupra unei cereri de revizuire indiferent de motivul de revizuire pe care cererea se fundamentează. Dispozițiilor art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., sancționează încălcarea principiului puterii lucrului judecat, atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, făcând astfel imposibilă executarea simultană a două hotărâri, întrucât fiecare dintre părți se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieșirea din această situație nu se poate realiza decât prin revizuirea și, concomitent, anularea ultimei hotărâri.

Rezultă, așa cum s-a arătat, că una din condițiile esențiale, necesară pentru admisibilitatea unei cereri de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este ca hotărârile așa-zis potrivnice să fie pronunțate în dosare diferite. În cauza dedusă judecății, se constată că hotărârile judecătorești invocate, respectiv decizia nr. 748 din 5 aprilie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, și decizia nr. 982 din 25 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a V a civilă, care se afirmă că ar fi potrivnice, nu au fost pronunțate în dosare diferite, ci în cadrul aceluiași dosar, fiind vorba doar de etape diferite, derulate în același ciclu procesual, respectiv se pretind a fi contrare hotărârea dată în faza procesuală a apelului cu cea dată în faza procesuală a recursului, prin care decizia din apel a rămas irevocabilă.

Dezvoltarea motivelor de revizuire nu permite analiza din perspectiva unor motive de retractare, aspectele invocate de către revizuente prin cererea de revizuire îmbrăcând, în realitate, caracterul unor critici de nelegalitate, prin care se urmărește reformarea unei hotărâri judecătorești intrată în puterea lucrului judecat, nu pe motiv că ar fi fost pronunțată cu încălcarea principiului autorității de lucru judecat ci, dimpotrivă, prin înfrângerea acestui principiu, anume sub motiv că judecata ar fi fost greșită, ceea ce nu este permis pe calea revizuirii. Aceasta deoarece în cadrul aceluiași proces, nu se poate ajunge la hotărâri potrivnice, întrucât, chiar dacă, în diferite faze sau cicluri procesuale, soluțiile pot fi diferite de cele anterioare, în final o singură hotărâre pune capăt judecății.

Astfel, cele două decizii anterior amintite, aparțin aceleiași judecăți (dând împreună dezlegare irevocabilă aceluiași litigiu), neputându-se scinda analiza lor în sensul propus de către revizuente, ele nefiind hotărâri potrivnice în sensul art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege. Rațiunea reglementării revizuirii prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se găsește în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți.

Analizând cele trei hotărâri judecătorești menționate în cererea de revizuire ca fiind contrare, din perspectiva existenței triplei identități (obiect, părți, cauză), impusă de norma invocată ca temei al cererii de retractare, Înalta Curte constată că această condiție nu este îndeplinită. Părțile nu sunt identice în litigiile invocate ca fiind contrare. Astfel, în litigiul finalizat prin decizia nr. 748/ R pronunțată la data de 5 aprilie 2013 de către Curtea de Apel București, secția a IV civilă, prin care s-a soluționat recursul împotriva deciziei nr. 982/ A pronunțată la data de 25 octombrie 2012 Tribunalul București, secția a V a civilă, reclamante au fost revizuentele: D.G., C.E.F., N.L., S.C.I.

și pârâtă SC P. SA, în timp ce, în sentința civilă nr. 8524 din 11 iunie 1999 pronunțată de Judecătoria sector 2 București părți au fost: reclamantele I.F., D.G., C.E.F., N.L., S.C.I., iar pârât Consiliul local al municipiului București. Motivul de revizuire invocat impune ca judecata să aibă loc între aceleași părți, condiție care, așa cum a rezultat din expunerea anterioară, nu se regăsește în speța dedusă judecății. De asemenea, nu există contrarietate în sensul art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nici din perspectiva cauzei raportului juridic dedus judecății. Prin urmare nu se poate reține o identitate de temei juridic (eadem causa petendi) între cele două litigii, respectiv cel soluționat prin Decizia nr. 748/R/2013 și cel soluționat prin sentința nr. 8524/1999, fundamentul pe care se sprijină dreptul a cărui valorificare au solicitat-o reclamantele prin intermediul acțiunii lor fiind diferit în aceste litigii anterior menționate.

Nici din perspectiva invocării în cel de al doilea proces al autorității de lucru judecat a primei hotărâri nu este incident motivul de retractare prevăzut de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Se rețină că una dintre condițiile de admisibilitate este aceea ca în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei. Dacă instanța sesizată cu cea de-a doua acțiune a respins excepția autorității de lucru judecat, această apărarea nu mai poate fi reiterată pe calea revizuirii, deoarece s-ar opune tocmai puterea de lucru judecat a hotărârii date asupra primei acțiuni.

În litigiul finalizat prin hotărârea a cărei revizuire se solicită (decizia nr. 748/R/2013), Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, a reținut că, pronunțând sentința nr. 8524/1999, Judecătoria sector 2 București a apreciat că titlul statului este nevalabil constituit asupra imobilului revendicat de către reclamante, astfel încât în acest al doilea litigiu, instanța a comparat titlurile părților din perspectiva preferabilității lor și a statuat că titlul de care se prevalează reclamantele - sentința civilă nr. 8524/1999 nu este opozabilă pârâtei.

Prin urmare, în cel de-al doilea litigiu a fost analizată autoritatea de lucru judecat a hotărârii invocate, astfel încât părțile în cauză nu o mai pot reitera pe calea revizuirii, pentru că se opune principiul autorității lucrului judecat, care garantează respectarea principiului securității raporturilor juridice, în mod expres consacrat, atât în doctrina și practica judiciară a instanțelor naționale, cât și în jurisprudența europeană, motiv pentru care revizuirea apare ca inadmisibilă și din această perspectivă. Așa fiind, pentru considerentele de fapt și de drept arătate, Înalta Curte urmează a constata că nu sunt date condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. și, pe cale de consecință, cererea de revizuire fiind inadmisibilă, o va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentele D.G., C.E.F., N.L., S.C.I. împotriva deciziilor nr. 748 din 5 aprilie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a deciziei nr. 982 din 25 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă și a sentinței civile nr. 8524 din 11 iunie 1999 pronunțată de Judecătoria sector 2 București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 decembrie 2013.