ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5808/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5808/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

La data de 23 noiembrie 2005 reclamantele D.G.,

C.E.F., N.L. și S.C.I. au chemat în judecată pe pârâta SC P. SA solicitând

instanței ca prin hotărâre judecătorească să o oblige pe pârâtă să le lase în

deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 630 mp situat

în București, sector 2, strada Intrarea Galați, fostă strada Intrarea Vasile

Lascăr.

Învestită cu

soluționarea cauzei, Judecătoria sectorului 2 București, prin sentința civilă nr.

2738 din 25 ianuarie 2011 a admis acțiunea civilă inițiată de către reclamante

și a obligat pârâta să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie

terenul în suprafață de 575,31 mp situat în București, Intrarea Galați.

Totodată, a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de

11.385 lei.

Tribunalul București,

secția a V a civilă, prin decizia civilă nr. 982/ A din 25 octombrie 2012 a

admis apelul formulat de pârâta SC P. SA, împotriva sentinței primei instanțe, a

schimbat în tot sentința apelată, în sensul ca a respins acțiunea în

revendicare, ca nefondată.

Pentru a hotărî

astfel, Tribunalul a reținut că

prin

sentința

civilă nr. 8524 din 11 iunie 1999 s-a statuat calitatea procesuală activă a reclamantelor

și că nu este fondată critica privind nulitatea raportului de expertiză.

Cu privire la

excepția inadmisibilității soluționată de instanță prin încheierea de ședință

din data de 23 februarie 2010, tribunalul a constatat că în mod corect s-a

apreciat că prin susținerea acestei excepții pârâta a invocat împrejurarea ca

imobilul a trecut in patrimoniul statului cu titlu valabil, aceasta

reprezentând o apărare asupra fondului pricinii și nu o excepție ce ar face

inutilă analiza fondului.

Pe aspectul

temeiniciei acțiunii in revendicare, tribunalul, din perspectiva preferabilității

titlurilor de proprietate ale părților, a apreciat ca titlul pârâtei este mai

bine caracterizat.

Imobilul a trecut în

patrimoniul statului în temeiul Decretului nr. 111/1951, astfel că situația

acestui imobil a fost reglementată prin legi speciale, respectiv Legea nr. 112/1995

si Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată si completată.

Deși aplicabile

aceste acte normative, reclamantele nu au înțeles să uzeze de posibilitatea

formulării cererilor în reparație reglementate de legile speciale, primul demers

fiind cel judiciar demarat în 1998 si finalizat prin pronunțarea sentinței

civile nr. 8524 din 11 iunie 1999.

Încercarea de intrare

în posesia imobilului s-a făcut anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001,

reclamantele neformulând pe temeiul acestei legi, cerere in acordarea de măsuri

reparatorii.

Toate acestea au condus

la consolidarea titlului pârâtei care, nu a fost parte în Sentința civilă nr. 8524

din 11 iunie 1999.

Dincolo de caracterul

abuziv al preluării imobilului in patrimoniul statului, existența în favoarea

pârâtei a unui titlu de proprietate nedesființat, face ca acțiunea în

revendicare să fie analizată din perspectiva existenței atât în favoarea

reclamantului cât și a pârâtului a unui titlu de proprietate, instanța fiind

chemată să dea preferință unuia dintre aceste titluri.

În speță, titlul

pârâtei s-a constituit în temeiul legii, lege care a fost respectată la momentul

încheierii contractului de vânzare - cumpărare câtă vreme reclamantele nu au

răsturnat această prezumție absolută de validitate, nu au contestat și nu au

desființat acest titlu, anterior promovării acțiunii in revendicare.

A mai reținut că

dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O. reținute de instanța de

fond în aprecierea temeiniciei acțiunii în revendicare pot fi aplicabile pârâtei,

aceasta fiind cea care poate justifica existența unui bun actual, întrucât

Convenția nu garantează dreptul de a redobândi un bun.

Cum titlul pârâtei se

bucură de prezumția absolută de validitate, acesta este preferabil titlului

reclamantelor care au pierdut posesia bunului, abuzul invocat ca modalitate de

trecere a imobilului in patrimoniul statului neputând fi reținut ca un criteriu

de preferabilitate în favoarea titlului reclamantelor, câtă vreme acestea nu au

înțeles să-l valorifice în condițiile legii speciale.

Pârâta se poate

bucura de prerogativele proprietății conferite de art. 480 C. civ., potrivit cu

care proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura si dispune de un

lucru in mod exclusiv si absolut, in limitele determinate de lege.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs reclamantele C.E.F., D.G., N.L. și S.C.I.

Curtea de Apel

București, secția a IV a civilă, prin decizia nr. 748/ R din 5 aprilie 2013, în

majoritate, a respins recursul, ca nefondat.

Pentru a decide

astfel instanța de recurs a reținut, în esență, că: titlul de care se

prevalează reclamantele - sentința civilă nr. 8254/1999 - nu este opozabilă

pârâtei; pârâta a dovedit că este titulara dreptului de proprietate cuprins în Certificatul

de Proprietate din 11 iunie 1996 emis de Ministerul Industriilor și transcris din

12 martie 1998 în Registrul de Transcripțiuni a Judecătoriei Sectorului 2

București; jurisprudența C.E.D.O. a statuat în sensul că dobânditorul de bună -

credință nu poate suporta responsabilitatea statului ce confiscase bunurile

(cauza Pinc și Pincova c. Cehiei, cauza Raicu c. România); din actele depuse la

dosar nu rezultă identitatea între terenul revendicat și terenul naționalizat

în anul 1952 și nici aceia dintre proprietarul terenului din 1952 și semnatarul

actului de împărțeală din anul 1935, de care au înțeles să se folosească

reclamantele.

Instanța de recurs a

reținut că reclamantele nu au făcut dovada că vin la împărțirea moștenirii

defunctei Ionescu M.F., autoarea menționată în actul de naționalizare, nefiind

dovedită nici identitatea de persoană între I.F. și F.M.I., semnatara actului

de împărțeală (filele 10-14 dosar primă instanță).

Totodată, există

diferențe de număr poștal de amplasament al terenului în suprafață de 630 mp

situat în șos. Ștefan cel Mare și terenul revendicat din șoseaua Ștefan cel

Mare în condițiile în care terenul proprietatea pârâtei în suprafață totală de

965,5 mp, astfel cum rezultă din certificatul de proprietate, este situat în

Intrarea Galați.

Împotriva deciziei

pronunțate de instanța de recurs au formulat cerere de revizuire reclamantele C.E.F.,

D.G., N.L. și S.C.I., un exemplar al cererii fiind trimis prin e-mail, iar

altul depus prin serviciul registratură, formându-se pe rolul Înaltei curți de

Casație și Justiție, secția I civilă, două Dosare distincte: 2722/1/2013 și 2734/1/2013.

Prin încheierea de

ședință din data de 18 noiembrie 2013, Înalta Curte a dispus conexarea

dosarului nr. 2724/1/2013 la Dosarul nr. 2722/1/2013 în temeiul dispozițiilor art.

164 alin. (1)-(3) C. proc. civ.

Prin cererea de

revizuire formulată, revizuentele au indicat existența unei contrarietăți între

mai multe hotărâri judecătorești: decizia nr. 748 din 5 aprilie 2013,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV a civilă; decizia nr. 982

din 25 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a V a civilă și

sentința civilă nr. 8524 din 11 iunie 1999 pronunțată de Judecătoria sector 2

București, în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Intimata SC P. SA a

formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de

revizuire precum și excepția nulității cererii de revizuire formulate de C.E.F.,

N.L., S.C.I., pentru lipsa semnăturii, arătând că nu s-a făcut dovada

mandatului acordat de către aceste părți revizuentei D.G., singura parte care a

semnat cererea de revizuire.

Examinând

admisibilitatea cererii de revizuire din perspectiva dispozițiilor 322 pct. 7

raportat la art. 326 alin. (3) C. proc. civ., chestiune asupra căreia a rămas

în pronunțare în ședința publică din 2 decembrie 2013, Înalta Curte reține

caracterul

inadmisibil al cererii de revizuire având în vedere următoarele considerente:

Invocarea motivului

de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. presupune îndeplinirea

cumulativă a următoarelor condiții legale:

- existența unor

hotărâri definitive contradictorii;

- hotărârile

potrivnice să fie pronunțate în aceeași pricină, trebuind să existe tripla

identitate - de părți, obiect și cauză juridică, elemente ce caracterizează

puterea lucrului judecat;

- hotărârile să fie

pronunțate în dosare diferite, iar nu în aceeași cauză, pe parcursul mai multor

cicluri procesuale, determinate de căile de atac exercitate de părți;

- în al doilea

proces, să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat, sau, dacă a

fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei;

- să se ceară

anularea celei de-a doua hotărâri, întrucât, dacă revizuientul dorește să

obțină schimbarea primei hotărâri, cererea de revizuire este lipsită de

interes.

Potrivit dispozițiilor

art. 326 alin. (3) C. proc. civ. „Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea

revizuirii și la faptele pe care se întemeiază”.

Această dispoziție

legală fixează limitele în care se poartă dezbaterile asupra unei cereri de

revizuire indiferent de motivul de revizuire pe care cererea se fundamentează.

Dispozițiilor art. 322

alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., sancționează încălcarea principiului puterii

lucrului judecat, atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare

diferite, făcând astfel imposibilă executarea simultană a două hotărâri,

întrucât fiecare dintre părți se prevalează de hotărârea care îi este

favorabilă, iar ieșirea din această situație nu se poate realiza decât prin

revizuirea și, concomitent, anularea ultimei hotărâri.

Rezultă, așa cum s-a

arătat, că una din condițiile esențiale, necesară pentru admisibilitatea unei

cereri de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.,

este ca hotărârile așa-zis potrivnice să fie pronunțate în dosare diferite.

În cauza dedusă judecății,

se constată că hotărârile judecătorești invocate, respectiv decizia nr. 748 din

5 aprilie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, și

decizia nr. 982 din 25 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția

a V a civilă, care se afirmă că ar fi potrivnice, nu au fost pronunțate în

dosare diferite, ci în cadrul aceluiași dosar, fiind vorba doar de etape

diferite, derulate în același ciclu procesual, respectiv se pretind a fi

contrare hotărârea dată în faza procesuală a apelului cu cea dată în faza

procesuală a recursului, prin care decizia din apel a rămas irevocabilă.

Dezvoltarea motivelor

de revizuire nu permite analiza din perspectiva unor motive de retractare, aspectele

invocate de către revizuente prin cererea de revizuire îmbrăcând, în realitate,

caracterul unor critici de nelegalitate, prin care se urmărește reformarea unei

hotărâri judecătorești intrată în puterea lucrului judecat, nu pe motiv că ar

fi fost pronunțată cu încălcarea principiului autorității de lucru judecat ci,

dimpotrivă, prin înfrângerea acestui principiu, anume sub motiv că judecata ar

fi fost greșită, ceea ce nu este permis pe calea revizuirii.

Aceasta deoarece în

cadrul aceluiași proces, nu se poate ajunge la hotărâri potrivnice, întrucât,

chiar dacă, în diferite faze sau cicluri procesuale, soluțiile pot fi diferite

de cele anterioare, în final o singură hotărâre pune capăt judecății.

Astfel, cele două

decizii anterior amintite, aparțin aceleiași judecăți (dând împreună dezlegare

irevocabilă aceluiași litigiu), neputându-se scinda analiza lor în sensul

propus de către revizuente, ele nefiind hotărâri potrivnice în sensul art. 322 pct.

7 C. proc. civ.

Revizuirea, fiind o

cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de

strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în

cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

Rațiunea

reglementării revizuirii prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se găsește

în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului

judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având

același obiect, aceeași cauză și aceleași părți.

Analizând cele trei

hotărâri judecătorești menționate în cererea de revizuire ca fiind contrare,

din perspectiva existenței triplei identități (obiect, părți, cauză), impusă de

norma invocată ca temei al cererii de retractare, Înalta Curte constată că

această condiție nu este îndeplinită.

Părțile nu sunt

identice în litigiile invocate ca fiind contrare.

Astfel, în litigiul

finalizat prin decizia nr. 748/ R pronunțată la data de 5 aprilie 2013 de către

Curtea de Apel București, secția a IV civilă, prin care s-a soluționat recursul

împotriva deciziei nr. 982/ A pronunțată la data de 25 octombrie 2012

Tribunalul București, secția a V a civilă, reclamante au fost revizuentele: D.G.,

C.E.F., N.L., S.C.I. și pârâtă SC P. SA, în timp ce, în sentința civilă nr. 8524

din 11 iunie 1999 pronunțată de Judecătoria sector 2 București părți au fost: reclamantele

I.F., D.G., C.E.F., N.L., S.C.I., iar pârât Consiliul local al municipiului

București.

Motivul de revizuire

invocat impune ca judecata să aibă loc între aceleași părți, condiție care, așa

cum a rezultat din expunerea anterioară, nu se regăsește în speța dedusă

judecății.

De asemenea, nu

există contrarietate în sensul art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nici din

perspectiva cauzei raportului juridic dedus judecății.

Prin urmare nu se

poate reține o identitate de temei juridic (eadem causa petendi) între cele

două litigii, respectiv cel soluționat prin Decizia nr. 748/R/2013 și cel

soluționat prin sentința nr. 8524/1999, fundamentul pe care se sprijină dreptul

a cărui valorificare au solicitat-o reclamantele prin intermediul acțiunii lor

fiind diferit în aceste litigii anterior menționate.

Nici din perspectiva

invocării în cel de al doilea proces al autorității de lucru judecat a primei

hotărâri nu este incident motivul de retractare prevăzut de dispozițiile art. 322

pct. 7 C. proc. civ.

Se rețină că una dintre

condițiile de admisibilitate este aceea ca în cel de-al doilea proces să nu se

fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată,

instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei. Dacă instanța sesizată cu cea

de-a doua acțiune a respins excepția autorității de lucru judecat, această

apărarea nu mai poate fi reiterată pe calea revizuirii, deoarece s-ar opune

tocmai puterea de lucru judecat a hotărârii date asupra primei acțiuni.

În litigiul finalizat

prin hotărârea a cărei revizuire se solicită (decizia nr. 748/R/2013), Curtea

de Apel București, secția a IV a civilă, a reținut că, pronunțând sentința nr. 8524/1999,

Judecătoria sector 2 București a apreciat că titlul statului este nevalabil constituit

asupra imobilului revendicat de către reclamante, astfel încât în acest al

doilea litigiu, instanța a comparat titlurile părților din perspectiva

preferabilității lor și a statuat că titlul de care se prevalează reclamantele -

sentința civilă nr. 8524/1999 nu este opozabilă pârâtei.

Prin urmare, în cel

de-al doilea litigiu a fost analizată autoritatea de lucru judecat a hotărârii

invocate, astfel încât părțile în cauză nu o mai pot reitera pe calea

revizuirii, pentru că se opune principiul autorității lucrului judecat, care

garantează respectarea principiului securității raporturilor juridice, în mod

expres consacrat, atât în doctrina și practica judiciară a instanțelor

naționale, cât și în jurisprudența europeană, motiv pentru care revizuirea

apare ca inadmisibilă și din această perspectivă.

Așa fiind, pentru

considerentele de fapt și de drept arătate, Înalta Curte urmează a constata că

nu sunt date condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 322 pct.

7 C. proc. civ. și, pe cale de consecință, cererea de revizuire fiind inadmisibilă,

o va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentele D.G., C.E.F., N.L.,

S.C.I. împotriva deciziilor nr. 748 din 5 aprilie 2013, pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a IV-a civilă, a deciziei nr. 982 din 25 octombrie 2012

pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă și a sentinței civile nr.

8524 din 11 iunie 1999 pronunțată de Judecătoria sector 2 București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 decembrie 2013.