ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5743/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5743/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cererii de revizuire de față,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Timiș la data de 16 februarie 2011, reclamantul Ș.I. a solicitat

obligarea pârâtei SC E.C.F.R. SA la plata drepturilor salariale prevăzute de art.

32 din Contractul colectiv de muncă pentru anii 2005-2006, prelungit prin acte

adiționale, și pentru anii 2008-2009, în sensul de a-i fi acordate „salariul

suplimentar” pentru anii 2008 și 2009 pentru fiecare an în parte, actualizat cu

rata inflației, de la data scadenței și până la data plății efective, precum și

a tichetelor de masă aferente lunilor februarie 2009 până la martie 2010

(inclusiv), prevăzute de art. 75 din Contractul colectiv de muncă încheiat cu SC

E.C.F.R. SA.

Prin sentința civilă nr.

3112 din 30 mai 2011, Tribunalul Timiș a respins excepția prescripției

dreptului material la acțiune; a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata

către reclamant a drepturilor salariale reprezentând un salariu suplimentar

echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului 2008 și

un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna

decembrie a anului 2009, actualizate cu rata inflației de la data scadenței

până la data plății efective și la acordarea tichetelor de masă pentru perioada

februarie 2009 - martie 2010.

Prin decizia nr. 408

din 8 februarie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și

asigurări sociale, a admis recursul declarat de pârâta SC E.C.F.R. SA București

- Sucursala Electrificare Timișoara; a modificat în parte sentința civilă

recurată, în sensul că a respins acțiunea în totalitate; a menținut restul

dispozițiilor cuprinse în hotărârea recurată.

La data de 15

februarie 2012, pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și

asigurări sociale, a fost înregistrată cererea de revizuire formulată de

reclamantul Ș.I. în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 2, 7 și 9 C. proc. civ.

împotriva deciziei pronunțate în recurs.

Prin decizia nr. 1196

din 22 mai 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări

sociale, a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul Ș.I. în

temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 2 și 9 C. proc. civ.; a declinat competența

de soluționare a cererii de revizuire formulată de revizuentul Ș.I. în temeiul

dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în favoarea instanței supreme.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 13 iunie 2013.

În temeiul motivului

de recurs prevăzut de dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuentul Ș.I.

a susținut contrarietatea dintre decizia civilă nr. 2566 din 29 noiembrie 2011

pronunțată de Curtea de Apel Timișoara și decizia civilă nr. 408 din 8

februarie 2012 a Curții de Apel Timișoara, solicitând anularea celei din urmă.

În motivare,

revizuentul a arătat că decizia civilă nr. 2566 privește acordarea acelorași

drepturi bănești către membrii aceluiași sindicat, în baza acelorași dispoziții

asumate prin Contractul colectiv de muncă 2007-2008 și 2009-2010 și prin care acțiunea

a fost admisă.

Revizuentul a

învederat că este inechitabil ca doar o parte din salariații aceleiași pârâte,

membrii ai aceluiași sindicat, să-și primească drepturile bănești privind

salariul suplimentar pentru anii 2008 și 2009, prevăzute în contractul colectiv

de muncă la nivel de unitate, iar alți salariați, membrii ai aceluiași sindicat,

să nu primească aceste drepturi.

Înalta Curte constată

inadmisibilitatea cererii de revizuire, în considerarea dispozițiilor art. 326 alin.

(3) C. proc. civ., care limitează dezbaterile la admisibilitatea cererii și

faptelor pe care se întemeiază aceasta, pentru următoarele considerente:

Motivul

de revizuire invocat de revizuent în susținerea cererii vizează dispozițiile

art. 322 alin. (1) pct.

7 C. proc. civ.

Conform acestor prevederi,

revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin

neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când

evocă fondul, se poate cere „dacă există hotărâri definitive potrivnice, date

de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină,

între aceleași persoane, având aceeași calitate”.

Una

dintre cerințele de admisibilitate a cererii de revizuire, care rezultă din

chiar textul procedural, este cea ca hotărârile indicate ca fiind

contradictorii să fi fost pronunțate în aceeași cauză, în rezolvarea aceluiași

raport juridic dedus judecății, deci între aceleași părți, pentru același

obiect și pentru aceeași cauză.

Rațiunea

reglementării acestuia motiv de revizuire o constituie necesitatea înlăturării încălcării

principiului autorității de lucru judecat și conduce, în final, la anularea

ultimei hotărâri pronunțate cu încălcarea acestui principiu.

Așadar, pentru

existența acestui caz de revizuire este necesară existența triplei identități

de părți, obiect și cauză, condiție fundamentală față de finalitatea mai sus

exprimată a revizuirii, aceea de a remedia erorile determinate de nesocotirea

autorității de lucru judecat.

În speță, se constată

că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, pentru însăși

admisibilitatea cererii de revizuire, și anume ca între hotărârile pretins a fi

contradictorii să existe identitate de părți, obiect și cauză.

Din analizarea

susținerilor revizuentului, precum și a actelor și lucrărilor cauzei, rezultă

că acesta a învederat faptul că într-o cauză similară a fost pronunțată o soluție

potrivnică celei din decizia atacată, existând în prezent hotărâri

contradictorii date în litigii diferite și invocând, de fapt, practica

neunitară în materie.

Prin urmare, cele

două decizii au fost pronunțate în litigii diferite, astfel că prin pronunțarea

hotărârii a cărei revizuire se solicită nu s-a încălcat principiul puterii

lucrului judecat.

În considerarea

acestor argumente, care susțin inadmisibilitatea cererii de revizuire din

perspectiva dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte urmează

să dispună în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul Ș.I. împotriva deciziei

nr. 408 din data de 8 februarie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția litigii

de muncă și asigurări sociale, pronunțată în Dosarul nr. 1185/30/2011.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 decembrie 2013.