ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4442/2010

Deliberând în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, constată

următoarele:

Prin acțiunea civilă formulată la 17

septembrie 2008 sub nr. 3968/85/2008 reclamantul H.V.C. în contradictoriu cu SC

K.K.I. SRL Sibiu a solicitat: obligarea pârâtei la plata sumei de 4.473.120

RON, echivalentul sumei de 1.200.000 euro la data de 31 martie 2008 curs BNR,

conform prevederilor art. 4.2. lit. b) din contract; obligarea pârâtei la plata

sumei de 8.748.642 RON, echivalentul sumei de 2.380.000 euro la data de 30

aprilie 2008 curs BNR conform prevederilor art. 3.2 lit. c) coroborate cu

prevederile art. 4.2 lit. a) teza a doua din contract; obligarea pârâtei la

plata dobânzilor legale conform ratelor dobânzii de referință a BNR, defalcat

pe sumele de la petitele 1, 2, până la data plății efective obligarea pârâtei

la plata sumei de 500.000 euro reprezentând daune morale, cu cheltuieli de

judecată.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că la 31 octombrie 2007 între părți s-a încheiat un

contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2050 de către Biroul

Notarului Public T.M.. Prețul integral al tranzacției a fost stabilit la suma

de 11.900.000 euro, la cursul BNR din data plății, conform prevederilor art.

3.1 din acesta, sumă din care până la data respectivă, inclusiv s-au achitat

8.320.000 euro după cum urmează: 700.000 euro avans la data semnării antecontractului

de vânzare-cumpărare; 7.620.000 euro contravaloare parțială preț convenit, la

data semnării actului translativ de proprietate; diferența de 3.580.000 euro,

urmând să fie achitată de către societatea pârâtă la momentul îndeplinirii unor

obligații asumate de vânzător.

Prin Sentința civilă

nr. 471/2009 Tribunalul a admis în parte acțiunea civilă formulată și precizată

de reclamantul H.V.C. și cererea de intervenție în interes propriu formulată de

intervenienta H.L.A. împotriva pârâtei SC K.K.I. SRL și în consecință:

A fost obligată

pârâta să plătească reclamantului și intervenientei suma de 8.748.642 RON

echivalentul sumei de 2.380.000 euro cu titlu de diferență preț conform

prevederilor art. 3.2. lit. c) coroborat cu art. 4.2 lit. a) din contactul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2050 din 31 octombrie 2007 de notar

public T.M.

A fost obligată

pârâta să plătească reclamantului și intervenientei dobânda legală pentru

perioada 30 aprilie 2008 - 17 septembrie 2008 în cuantum de 323.639 RON.

A fost obligată

pârâta să plătească reclamantului și intervenientei dobânda legală aferentă

sumei de 8.748.642 RON începând cu data de 17 septembrie 2008 și până la data

plății efective.

A fost obligată

pârâta să plătească reclamantului suma de 93.909,33 RON cu titlu de cheltuieli

de judecată parțiale.

S-au respins

celelalte capete de cerere din acțiunea formulată și precizată și celelalte

cereri ale intervenientei.

Curtea de Apel Alba

Iulia, secția civilă, prin Decizia nr. 189/A din 26 noiembrie 2009, a admis

apelul declarat de reclamanții H.V.C. și H.L.A. împotriva Sentinței civile nr.

471/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr. 3968/85/2008.

A fost schimbată în

parte sentința atacată numai sub aspectul cuantumului cheltuielilor de judecată

acordate și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 607.581,93 RON

cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.

S-au menținut

celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

S-a respins apelul

declarat de pârâta SC K.K.I. SRL Sibiu împotriva aceleiași sentințe.

A fost obligată

intimata SC K.K.I. SRL Sibiu să plătească apelantului H.V.C. suma de 4.000 RON,

cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a pronunța

această decizie, Curtea a reținut următoarele:

Instanța de apel

apreciază că în mod corect prima instanță nu a acordat suma de 1.200.000 euro,

având în vedere că reclamanții nu și-au îndeplinit obligația corelativă asumată

prin contract.

S-a mai reținut de

către instanța că reclamantul a încunoștințat pârâta că abia la sfârșitul lunii

aprilie va avea loc ședința A.T. SRL, încă din data de 28 februarie 2008,

obligația de evaluare a terenurilor fiind adusă la cunoștința pârâtei de către

SC T. SRL doar la data de 25 aprilie 2008, aspect care de asemenea nu poate fi

imputat reclamanților.

Clauza nu poate fi

interpretată ca fiind promisiunea faptei altuia (convenția de porte-fort),

deoarece vânzătorul nu și-a asumat obligația de a determina SC T. SA să încheie

promisiunea de schimb, ci și-a asumat obligația de a depune toate diligentele

în acest sens, prin urmare o obligație de mijloace și nu de rezultat.

Prin urmare, prima

instanță a făcut o corectă interpretare a actelor de la dosar, soluția sub

acest aspect fiind temeinică și legală.

Împotriva deciziei au

declarat recurs ambele părți.

Reclamanții critică

decizia pentru nelegalitate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.

proc. civ., cu motivarea că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor

capetelor de cerere ceea ce atrage după sine casarea deciziei cu trimitere spre

rejudecarea cauzei; se mai arată că instanța a fost lipsită total de rol activ,

antepronunțându-se practic prin negarea dreptului la apărare, respectiv prin

respingerea cererilor în probațiune privind efectuarea unei expertize, ceea ce

determină casarea și trimiterea spre rejudecare pentru administrarea unei probe

cu expertiză tehnică în domeniul gazelor naturale.

Pârâta critică

decizia în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece clauza

contractuală supusă dezbaterii se referă la obligație de rezultat și nu la

obligație de mijloace astfel cum reține instanța de apel; o altă critică se

referă la lipsa probării caracterului de onorariu avocațial a plății sumei de

123.000 euro.

Recurenții H.V.C. și

H.L.A. au invocat nulitatea recursului declarat de pârâta SC K.K întrucât în

motivele de recurs este indicată a fi recurată Decizia civilă nr. 3968/85/2008

a Curți de Apel București și nu Decizia civilă nr. 189/A/2009.

Recurenta K.K.I.

S.R.L. invocă un motiv de ordine publică și anume, lipsa competenței de

atribuțiune a secției civile a tribunalului în soluționarea procesului față de

împrejurarea că obiectul principal de activitate al societății este, conform

actului nou depus în recurs, cumpărarea și vânzarea de bunuri imobiliare

proprii.

În conformitate cu

dispozițiile art. 137 C. proc. civ., instanța urmează a se pronunța cu

prioritate asupra excepțiilor invocate.

- Cu privire la

nulitatea recursului declarat de K.K.I. SRL, Înalta Curte reține cele ce

succed:

Potrivit art. 302

1

alin. (1) lit. b) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea

nulității, indicarea hotărârii care se atacă.

Din cuprinsul

recursului declarat de societatea comercială rezultă că a fost recurată decizia

pronunțată în dosarul nr. 3968/85/2008.

Împrejurarea că prin

motivele de recurs la numărul de decizie este trecut numărul dosarului

3968/85/2008 în care s-a pronunțat decizia împotriva căreia a fost exercitată

calea extraordinară de atac, nu atrage în mod obligatoriu nulitatea cererii de

chemare în judecată.

Menționarea greșită a

numărului hotărârii nu atrage nulitatea cererii de recurs dacă aceasta cuprinde

elemente suficiente care să permită identificarea cu certitudine a hotărârii.

Intimatul, solicitând anularea cererii de recurs pentru lipsa acestei mențiuni,

trebuia în condițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. să facă dovada vătămării

suferite prin lipsa acestei cerințe precum și faptul că vătămarea nu putea fi

înlăturată altfel decât prin casarea deciziei, dovezi ce nu au fost

administrate de parte.

Pentru considerentele

ce preced, excepția nulității recursului va fi respinsă.

- Cu privire la

excepția lipsei competenței funcționale a secției civile a Tribunalului Sibiu,

Înalta Curte reține cele ce urmează.

Osebit de faptele de

comerț înscrise în art. 3 C. com., se socotesc ca fapte de comerț și celelalte

contracte și obligații ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau

dacă contrariul nu rezultă din însuși actul încheiat - art. 4 C. com.

De asemenea, conform

art. 56 C. com., dacă un act este comercial numai pentru una din părți, toți

contractanții sunt supuși, încât privește acest act, legii comerciale.

Rezultă astfel că

legiuitorul a instituit o prezumție de comercialitate cât privește contractele

unui comerciant, cu excepțiile indicate în art. 3 C. com., astfel încât rămâne

de clarificat dacă contractul de vânzare imobiliară încheiat între părți,

contract civil care dă naștere la drepturi și obligații civile, are natură

comercială în vederea determinării competenței materiale funcționale a

instanței.

Recurenta K.K.I. SRL

are drept obiect de activitate principal, declarat conform CAEN Rev. 2,

cumpărarea și vânzarea de bunuri imobiliare proprii, astfel cum rezultă din

înscrisul nou depus în recurs, emis de Ministerului Justiției - Oficiul

Național al Registrului Comerțului.

În vederea încheierii

contractului de vânzare-cumpărare imobiliară recurentul H.V.C. și H.M. au

comandat Oficiului de studii pedologice și agrochimice Sibiu un studiu

pedologic special cu privire la o parte din terenurile ce fac obiect al

înstrăinării pentru a se stabili dacă pe teren se poate realiza obiectul de

investiții "Construire Complex Comercial Mall". Că acesta este scopul

achiziționării suprafeței de teren, construirea unui complex comercial, rezultă

și din Decizia nr. 690 din 23 octombrie 2007 emisă la 23 octombrie 2007 de

către direcția pentru Agricultură și dezvoltarea rurală Sibiu, prin care se

aprobă "În scopul realizării obiectivului de investiții construire complex

comercial Mall, proprietar H.V.C.", scoaterea definitivă din circuitul agricol

a terenului cu suprafața de 60.000 mp situat în intravilan în municipiul Sibiu.

Cum imobilele nu au

fost achiziționate în vederea satisfacerii unor nevoi personale ale

asociaților, obiectul principal de activitate al firmei fiind acela de

achiziționare și vânzare de bunuri imobiliare proprii, iar vânzătorii aveau

anumite obligații contractuale la varia autorității ori persoane fizice (art. 4

lit. a) și b)) în vederea îndeplinirii scopului achiziționării terenurilor,

construirea unui complex imobiliar, devin aplicabile dispozițiile art. 56 C.

com.

Drept urmare, Înalta

Curte reține că hotărârile au fost date de o secție a tribunalului necompetentă

funcțional.

Pentru argumentele ce

preced, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1), (2), (3) și

(6) C. proc. civ., va admite recursurile, va casa decizia și, drept consecință,

vor fi admise apelurile declarate împotriva Sentinței nr. 471 din 25 mai 2009 a

Tribunalului Sibiu, secția civilă, sentința va fi anulată iar cauza va fi

trimisă spre judecată în fond Secției comerciale a Tribunalului Sibiu.

Dat fiind cele mai

sus reținute, nu se mai impune analizarea motivelor de recurs privind fondul

cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

nulității recursului declarat de pârâta SC K.K.I. SRL.

Admite recursurile

declarate de H.V.C. și intervenienta H.L.A., precum și de pârâta SC K.K.I. SRL

împotriva Deciziei civile nr. 189/A din 26 noiembrie 2009 a Curții de Apel Alba

Iulia, secția civilă, pe care o casează.

Admite apelul declarat

de reclamant și intervenient împotriva Deciziei civile nr. 471 din 25 mai 2009

a Tribunalului Sibiu, secția civilă.

Anulează sentința și

trimite cauza spre judecarea în fond Tribunalului Sibiu, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 septembrie 2010.

Procesat de GGC - AM