ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4442/2010

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin acțiunea civilă formulată la 17 septembrie 2008 sub nr. 3968/85/2008 reclamantul H.V.C. în contradictoriu cu SC K.K.I. SRL Sibiu a solicitat: obligarea pârâtei la plata sumei de 4.473.120 RON, echivalentul sumei de 1.200.000 euro la data de 31 martie 2008 curs BNR, conform prevederilor art. 4.2. lit. b) din contract; obligarea pârâtei la plata sumei de 8.748.642 RON, echivalentul sumei de 2.380.000 euro la data de 30 aprilie 2008 curs BNR conform prevederilor art. 3.2 lit. c) coroborate cu prevederile art. 4.2 lit. a) teza a doua din contract; obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale conform ratelor dobânzii de referință a BNR, defalcat pe sumele de la petitele 1, 2, până la data plății efective obligarea pârâtei la plata sumei de 500.000 euro reprezentând daune morale, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că la 31 octombrie 2007 între părți s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2050 de către Biroul Notarului Public T.M.. Prețul integral al tranzacției a fost stabilit la suma de 11.900.000 euro, la cursul BNR din data plății, conform prevederilor art. 3.1 din acesta, sumă din care până la data respectivă, inclusiv s-au achitat 8.320.000 euro după cum urmează: 700.000 euro avans la data semnării antecontractului de vânzare-cumpărare; 7.620.000 euro contravaloare parțială preț convenit, la data semnării actului translativ de proprietate; diferența de 3.580.000 euro, urmând să fie achitată de către societatea pârâtă la momentul îndeplinirii unor obligații asumate de vânzător.

Prin Sentința civilă nr. 471/2009 Tribunalul a admis în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantul H.V.C. și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta H.L.A. împotriva pârâtei SC K.K.I. SRL și în consecință: A fost obligată pârâta să plătească reclamantului și intervenientei suma de 8.748.642 RON echivalentul sumei de 2.380.000 euro cu titlu de diferență preț conform prevederilor art. 3.2. lit. c) coroborat cu art. 4.2 lit. a) din contactul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2050 din 31 octombrie 2007 de notar public T.M. A fost obligată pârâta să plătească reclamantului și intervenientei dobânda legală pentru perioada 30 aprilie 2008 - 17 septembrie 2008 în cuantum de 323.639 RON.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului și intervenientei dobânda legală aferentă sumei de 8.748.642 RON începând cu data de 17 septembrie 2008 și până la data plății efective. A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 93.909,33 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale. S-au respins celelalte capete de cerere din acțiunea formulată și precizată și celelalte cereri ale intervenientei. Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, prin Decizia nr. 189/A din 26 noiembrie 2009, a admis apelul declarat de reclamanții H.V.C. și H.L.A. împotriva Sentinței civile nr. 471/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr. 3968/85/2008. A fost schimbată în parte sentința atacată numai sub aspectul cuantumului cheltuielilor de judecată acordate și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 607.581,93 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate. S-a respins apelul declarat de pârâta SC K.K.I. SRL Sibiu împotriva aceleiași sentințe. A fost obligată intimata SC K.K.I. SRL Sibiu să plătească apelantului H.V.C. suma de 4.000 RON, cheltuieli de judecată în apel. Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut următoarele: Instanța de apel apreciază că în mod corect prima instanță nu a acordat suma de 1.200.000 euro, având în vedere că reclamanții nu și-au îndeplinit obligația corelativă asumată prin contract. S-a mai reținut de către instanța că reclamantul a încunoștințat pârâta că abia la sfârșitul lunii aprilie va avea loc ședința A.T. SRL, încă din data de 28 februarie 2008, obligația de evaluare a terenurilor fiind adusă la cunoștința pârâtei de către SC T. SRL doar la data de 25 aprilie 2008, aspect care de asemenea nu poate fi imputat reclamanților.

Clauza nu poate fi interpretată ca fiind promisiunea faptei altuia (convenția de porte-fort), deoarece vânzătorul nu și-a asumat obligația de a determina SC T. SA să încheie promisiunea de schimb, ci și-a asumat obligația de a depune toate diligentele în acest sens, prin urmare o obligație de mijloace și nu de rezultat. Prin urmare, prima instanță a făcut o corectă interpretare a actelor de la dosar, soluția sub acest aspect fiind temeinică și legală. Împotriva deciziei au declarat recurs ambele părți. Reclamanții critică decizia pentru nelegalitate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ., cu motivarea că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere ceea ce atrage după sine casarea deciziei cu trimitere spre rejudecarea cauzei; se mai arată că instanța a fost lipsită total de rol activ, antepronunțându-se practic prin negarea dreptului la apărare, respectiv prin respingerea cererilor în probațiune privind efectuarea unei expertize, ceea ce determină casarea și trimiterea spre rejudecare pentru administrarea unei probe cu expertiză tehnică în domeniul gazelor naturale. Pârâta critică decizia în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece clauza contractuală supusă dezbaterii se referă la obligație de rezultat și nu la obligație de mijloace astfel cum reține instanța de apel; o altă critică se referă la lipsa probării caracterului de onorariu avocațial a plății sumei de 123.000 euro.

Recurenții H.V.C. și H.L.A. au invocat nulitatea recursului declarat de pârâta SC K.K întrucât în motivele de recurs este indicată a fi recurată Decizia civilă nr. 3968/85/2008 a Curți de Apel București și nu Decizia civilă nr. 189/A/2009. Recurenta K.K.I. S.R.L. invocă un motiv de ordine publică și anume, lipsa competenței de atribuțiune a secției civile a tribunalului în soluționarea procesului față de împrejurarea că obiectul principal de activitate al societății este, conform actului nou depus în recurs, cumpărarea și vânzarea de bunuri imobiliare proprii. În conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., instanța urmează a se pronunța cu prioritate asupra excepțiilor invocate. - Cu privire la nulitatea recursului declarat de K.K.I.

SRL, Înalta Curte reține cele ce succed: Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, indicarea hotărârii care se atacă. Din cuprinsul recursului declarat de societatea comercială rezultă că a fost recurată decizia pronunțată în dosarul nr. 3968/85/2008. Împrejurarea că prin motivele de recurs la numărul de decizie este trecut numărul dosarului 3968/85/2008 în care s-a pronunțat decizia împotriva căreia a fost exercitată calea extraordinară de atac, nu atrage în mod obligatoriu nulitatea cererii de chemare în judecată. Menționarea greșită a numărului hotărârii nu atrage nulitatea cererii de recurs dacă aceasta cuprinde elemente suficiente care să permită identificarea cu certitudine a hotărârii.

Intimatul, solicitând anularea cererii de recurs pentru lipsa acestei mențiuni, trebuia în condițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. să facă dovada vătămării suferite prin lipsa acestei cerințe precum și faptul că vătămarea nu putea fi înlăturată altfel decât prin casarea deciziei, dovezi ce nu au fost administrate de parte. Pentru considerentele ce preced, excepția nulității recursului va fi respinsă. - Cu privire la excepția lipsei competenței funcționale a secției civile a Tribunalului Sibiu, Înalta Curte reține cele ce urmează. Osebit de faptele de comerț înscrise în art. 3 C. com., se socotesc ca fapte de comerț și celelalte contracte și obligații ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul încheiat - art. 4 C. com.

De asemenea, conform art. 56 C. com., dacă un act este comercial numai pentru una din părți, toți contractanții sunt supuși, încât privește acest act, legii comerciale. Rezultă astfel că legiuitorul a instituit o prezumție de comercialitate cât privește contractele unui comerciant, cu excepțiile indicate în art. 3 C. com., astfel încât rămâne de clarificat dacă contractul de vânzare imobiliară încheiat între părți, contract civil care dă naștere la drepturi și obligații civile, are natură comercială în vederea determinării competenței materiale funcționale a instanței. Recurenta K.K.I. SRL are drept obiect de activitate principal, declarat conform CAEN Rev. 2, cumpărarea și vânzarea de bunuri imobiliare proprii, astfel cum rezultă din înscrisul nou depus în recurs, emis de Ministerului Justiției - Oficiul Național al Registrului Comerțului.

În vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare imobiliară recurentul H.V.C. și H.M. au comandat Oficiului de studii pedologice și agrochimice Sibiu un studiu pedologic special cu privire la o parte din terenurile ce fac obiect al înstrăinării pentru a se stabili dacă pe teren se poate realiza obiectul de investiții "Construire Complex Comercial Mall". Că acesta este scopul achiziționării suprafeței de teren, construirea unui complex comercial, rezultă și din Decizia nr. 690 din 23 octombrie 2007 emisă la 23 octombrie 2007 de către direcția pentru Agricultură și dezvoltarea rurală Sibiu, prin care se aprobă "În scopul realizării obiectivului de investiții construire complex comercial Mall, proprietar H.V.C.", scoaterea definitivă din circuitul agricol a terenului cu suprafața de 60.000 mp situat în intravilan în municipiul Sibiu.

Cum imobilele nu au fost achiziționate în vederea satisfacerii unor nevoi personale ale asociaților, obiectul principal de activitate al firmei fiind acela de achiziționare și vânzare de bunuri imobiliare proprii, iar vânzătorii aveau anumite obligații contractuale la varia autorității ori persoane fizice (art. 4 lit. a) și b)) în vederea îndeplinirii scopului achiziționării terenurilor, construirea unui complex imobiliar, devin aplicabile dispozițiile art. 56 C. com. Drept urmare, Înalta Curte reține că hotărârile au fost date de o secție a tribunalului necompetentă funcțional. Pentru argumentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1), (2), (3) și (6) C. proc.

civ., va admite recursurile, va casa decizia și, drept consecință, vor fi admise apelurile declarate împotriva Sentinței nr. 471 din 25 mai 2009 a Tribunalului Sibiu, secția civilă, sentința va fi anulată iar cauza va fi trimisă spre judecată în fond Secției comerciale a Tribunalului Sibiu. Dat fiind cele mai sus reținute, nu se mai impune analizarea motivelor de recurs privind fondul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului declarat de pârâta SC K.K.I. SRL. Admite recursurile declarate de H.V.C. și intervenienta H.L.A., precum și de pârâta SC K.K.I. SRL împotriva Deciziei civile nr. 189/A din 26 noiembrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă, pe care o casează. Admite apelul declarat de reclamant și intervenient împotriva Deciziei civile nr. 471 din 25 mai 2009 a Tribunalului Sibiu, secția civilă. Anulează sentința și trimite cauza spre judecarea în fond Tribunalului Sibiu, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 septembrie 2010. Procesat de GGC - AM