ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1140/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La 16 noiembrie 2006, reclamanta SC

O.D. SRL a chemat în judecată pe pârâții M.M.B., M.C.M., D.M. și B.A.E.,

solicitând pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de

vânzare-cumpărare a imobilului acestora din urmă (teren de 1322 mp și

construcții cu suprafața de 694,03 mp), situat în Pitești.

În motivarea acțiunii, întemeiate pe

art. 942, art. 969, art. 1073, art. 1077 și art. 1298 C. civ., reclamanta a

susținut că:

- la 16 noiembrie 2005, a încheiat cu

pârâții un antecontract de vânzare-cumpărare autentic, prin care aceștia din

urmă se obligau să-i vândă imobilul menționat, care forma obiectul unei cereri

de restituire în natură formulate în baza Legii nr. 10/2001;

- din prețul de 400.000 Euro stabilit

prin antecontract, a plătit câte 5.000 Euro avans pârâților, care nu și-au

respectat însă obligația de a se prezenta la notariat pentru întocmirea

contractului de vânzare-cumpărare în termen de 15 zile de la obținerea actului

administrativ de restituire în natură (Dispoziția nr. 1220 din 30 martie 2006,

modificată și completată prin deciziile nr. 1687 din 22 mai 2006 și nr. 2486

din 28 iulie 2006);

- a notificat pe pârâți să se prezinte la

notariat dar D.M. a refuzat să dea curs acestei solicitări.

Tribunalul Argeș, secția civilă, prin

sentința nr. 307 din 14 decembrie 2006, a admis acțiunea, a constatat existența

convenției părților de vânzare-cumpărare a imobilului în discuție, sub condiția

plății restului de preț, corespunzător echivalentului în lei al sumei de

348.598,90 Euro , a stabilit că hotărârea pronunțată ține loc de act autentic

de vânzare-cumpărare și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

S-a reținut că:

- prin antecontractul autentic din 16

noiembrie 2005, pârâții s-au obligat să-i vândă reclamantei imobilul în

litigiu, cu prețul de 400.000 Euro , în termen de 5 zile de la obținerea

dispoziției administrative de restituire în natură;

- ulterior, părțile au încheiat un act

adițional, prin care au convenit, între altele, ca sumele cuvenite fiecărui promitent

vânzător să fie calculate de notarul public și să nu modifice prețul vânzării

decât dacă până la 31 decembrie 2006 nu perfectează contractul în formă

autentică, din motive independente de voința lor;

- imobilul a fost restituit în natură

pârâților prin dispozițiile nr. 1220 din 30 martie 2006 și nr. 1687 din 22 mai

2006, cu obligația menținerii aceleiași afectațiuni timp de 5 ani (stabilită

prin dispoziția din 28 iulie 2006);

- reclamanta a plătit pârâților 51.401,10

Euro cu titlu de avans, a notificat părților adverse (la 7 septembrie 2006) să

se prezinte la notar în termen de 20 de zile și a consemnat la dispoziția

instanței suma de 1.222.090,14 Ron, reprezentând restul de preț (346.600 Euro ),

calculat la cursul valutar din 14 noiembrie 2006;

- la încheierea contractului de

vânzare-cumpărare se opune doar pârâta D.M., pe considerentul că a contestat în

justiție dispoziția de restituire în natură;

- față de obiectul contestației formulate

de pârâta D.M. (stabilirea și identificarea amplasamentului unei construcții

restituite și a utilităților existente pe un teren de asemenea restituit,

precum și înlăturarea obligației de menținere a afectațiunii imobilului), în

cauză nu se justifică suspendarea judecății, nefiind îndeplinite cerințele art.

244 pct. 1 C. proc. civ.;

- pe de altă parte, împrejurarea invocată

de aceeași pârâtă nu constituie o imposibilitate fortuită în executarea

antecontractului deoarece întreg imobilul care forma obiectul convenției a fost

restituit în natură.

Curtea de Apel Pitești, secția civilă,

pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu

minori și de familie, prin decizia nr. 239 din 25 mai 2007, a respins ca

nefondat apelul declarat de pârâta D.M.

S-a reținut că:

- prima instanță a motivat respingerea

cererii de suspendare a judecății și a excepției de prematuritate;

- reclamanta și-a respectat întocmai

obligațiile asumate prin antecontract și actul adițional;

- apelanta nu a solicitat, conform art.

112 sau art. 119 C. proc. civ., obligarea reclamantei la renegocierea prețului,

astfel că prima instanță nu avea cum să se pronunțe asupra acestui aspect;

- de altfel, potrivit actului adițional,

prețul putea fi renegociat doar dacă neîncheierea contractului până la 31

decembrie 2006 se datora unor motive independente de voința părților;

- reclamanta a consemnat însă restul de

preț anterior datei menționate, iar refuzul apelantei de a încheia contractul

de vânzare-cumpărare în formă autentică nu este independent de voința părților.

Pârâta D.M. a declarat recurs, prin care

a solicitat, conform art. 304 pct. 1, 5, 9 C. proc. civ., casarea ambelor

hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

În dezvoltarea criticilor recurenta a

susținut că:

- instanța care a pronunțat încheierea

din 16 noiembrie 2006 a fost nelegal constituită deoarece același complet a

dispus trecerea cauzei pe lista dosarelor de fond și apoi a amânat judecata

pricinii (art. 304 pct. 1 C. proc. civ.);

- judecătorul care pronunțat încheierea

din 16 noiembrie 2006 era necompetent deoarece inițial a acționat ca judecător

de apel, astfel că încheierile ulterioare și sentința sunt lovite de nulitate,

conform art. 105 alin. (1) C. proc. civ. (art. 304 pct. 5 C. proc. civ.);

- la termenele din 16 noiembrie 2006 și 7

decembrie 2006 a fost citată la altă instanță și în altă calitate, fiind

încălcate dispozițiile art. 88 C. proc. civ.;

- instanța de apel a citat-o la o altă

adresa decât cea indicată (idem);

- la judecarea pricinii în fond și apel

nu au fost citați și ceilalți pârâți (idem);

- instanța de fond nu s-a pronunțat

asupra cererii de suspendare printr-o încheiere separată, privând-o astfel de o

cale de atac (idem);

- de asemenea, instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra cererii sale de scutire a plății taxei de timbru (idem);

- în cauză nu s-a făcut dovada

respectării prevederilor art. 17 pct. 4 din Legea nr. 10/2001 (idem);

- instanța de fond a acordat ceea ce nu

s-a cerut deoarece, deși reclamanta a solicitat pronunțarea unei hotărâri

constitutive de drepturi (fără să invoce art. 111 C. proc. civ.), dispozitivul

sentinței nu are un asemenea caracter (art. 304 pct. 6 C. proc. civ.);

- instanțele de fond și apel au respins

cererea de suspendare a judecății și excepția de prematuritate pe baza

aprecierii probelor dintr-un alt dosar, aflat în curs de soluționare (art. 304

pct. 7 C. proc. civ.);

- în considerentele deciziei, instanța de

apel a absolvit pe reclamantă de obligația de plată a restului de preț (idem);

- instanța de fond nu a pronunțat o

hotărâre constitutivă și translativă, așa cum a cerut reclamanta, ci o hotărâre

constatatoare și suspensivă de executare, deci aplicabilă în viitor,

netranslativă și sub condiție, contrară antecontractului, care prevedea că

autentificarea vânzării este posibilă doar concomitent cu plata prețului (art.

304 pct. 8 C. proc. civ.);

- prima instanță a soluționat cauza în

lipsa apărătorului său, aflat în imposibilitate obiectivă de a se prezenta , nu

a motivat soluția de respingere a cererii de suspendare a judecății pricinii

prin încheierea din 7 decembrie 2006 și nu s-a pronunțat asupra solicitărilor

sale de renegociere a prețului și desființare a antecontractului, explicit

formulate prin întâmpinarea reconvențională (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.);

- ambele instanțe au adăugat la

convenție, au statuat greșit că Dispoziția nr. 1220/2006 este definitivă și

reprezintă un act apt de intabulare, i-au reținut greșit culpa în nerealizarea

vânzării pe cale notarială și nu s-au pronunțat asupra cererilor sale de probe

(idem).

Toate aceste critici (mai puțin cea

referitoare la greșita reținere a culpei recurentei, care presupune

reanalizarea materialului probator și, deci, nu poate fi analizată, neîncadrându-se

în niciunul din cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.)

sunt nefondate deoarece:

- la primul termen de judecată, respectiv

16 noiembrie 2006 (stabilit cu ocazia depunerii acțiunii), pricina a fost

trecută de pe lista de apeluri, unde fusese greșit înregistrată, pe lista

dosarelor de primă instanță;

- împrejurarea menționată este însă

irelevantă și nu impunea o nouă repartiție aleatorie atâta timp cât, potrivit

art. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă în primă instanță, ca instanță de apel

și ca instanță de recurs, iar completul de judecată a fost format dintr-un

singur judecător, așa cum prevede art. 57 alin. (1) din Legea nr. 304 /2004;

- pentru termenele din 16 noiembrie 2006

și 7 decembrie 2006 (când instanța de fond a judecat pricina, amânând

pronunțarea la 14 decembrie 2006), recurenta a fost citată la Tribunalul

Argeș-secția civilă „în calitate de pârât... pentru apel-hotărâre care să țină

loc de act autentic”;

- mențiunea eronată referitoare la apel

nu viciază însă procedura de citare pentru că, după cum rezultă din

înscrisurile de la filele 22 și 23, precum și întâmpinarea depusă la 6

decembrie 2006, recurenta a primit copia cererii de chemare în judecată și, ca

atare, avea cunoștință despre obiectul pricinii;

- pe parcursul procesului, recurenta a

fost citată constant în Ploiești, jud. Prahova, adresă indicată atât în

acțiune, cât și în cererile de apel și recurs, iar adeverința de la fila 103

dos. apel (potrivit căreia în perioada 1 noiembrie 2006-31 mai 2007 a locuit la

o altă adresă) nu are semnificația comunicării unei schimbări de domiciliu în

sensul art. 98 C. proc. civ.;

- eventualele vicii în procedura de

citare a celorlalți pârâți pot fi invocate doar de către aceștia, nu și de

recurentă;

- recurenta a solicitat suspendarea

judecății prin întâmpinarea din 6 decembrie 2006, cu o zi înainte termenului

din 7 decembrie 2006, când instanța de fond a constatat cauza în stare de

judecată și a amânat pronunțarea la 14 decembrie 2006, pentru a-i da

posibilitatea depunerii de note scrise;

- în acest context, instanța de fond a

soluționat cererea menționată prin sentință, neavând motive să se pronunțe

asupra ei printr-o încheiere separată, care, oricum, era susceptibilă de recurs

doar în ipoteza suspendării judecății;

- instanța de apel s-a pronunțat asupra

cererii pârâtei recurentei, de scutire a plății taxei judiciare de timbru, prin

încheierea din 4 mai 2007, în sensul admiterii acestei solicitări;

- eventuala încălcare a prevederilor art.

17 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 poate fi invocată doar de părțile

interesate;

- reclamanta a solicitat pronunțarea unei

hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, iar instanța de

fond a admis această cerere, neacordându-i așadar mai mult decât a cerut;

- la respingerea excepției prematurității

și a cererii de suspendare a judecății instanța de fond a avut în vedere

conținutul contestației formulate de recurentă împotriva dispoziției de

restituire a imobilului în natură, și nicidecum probele administrate în acea

cauză;

- în considerentele hotărârii instanței

de apel nu există nicio referire la pretinsa absolvire a reclamantei de plata

restului de preț;

- reclamanta nu a avut posibilitatea să

plătească restul de preț datorită refuzului recurentei de a se prezenta la

notar, iar prima instanță a constatat existența convenției de vânzare-cumpărare

a imobilului sub condiția îndeplinirii acestei obligații;

- la 16 noiembrie 2006, instanța de fond

a acordat recurentei un termen pentru lipsă de apărare, astfel că potrivit art.

156 alin. (1) C. proc. civ., la 7 decembrie 2006 a respins corect o cerere

asemănătoare, făcând însă aplicarea alin. (2) al aceluiași text;

- prima instanță a motivat respingerea

solicitării de suspendare a judecății prin sentință și, în lipsa unei acțiuni

separate sau cereri reconvenționale, nu avea posibilitatea legală să se

pronunțe asupra renegocierii prețului și desființării antecontractului, aspecte

analizate însă de instanța de apel;

- recurenta nu a solicitat probe în

apărare, instanțele de fond și apel nu au adăugat nimic la antecontract și

actul adițional, iar potrivit extrasului de carte funciară, la 27 octombrie

2006, imobilul în litigiu era intabulat pe numele pârâților proprietari.

Așa fiind, conform art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., prezentul recurs va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

pârâta D.M. împotriva deciziei nr. 239/A din 25 mai 2007 a Curții de Apel

Pitești, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 februarie

2008.