ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5002/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Cererea de învestire a primei instanțe Prin acțiunea înregistrată la data de 10 decembrie 2009 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantele A.P.D. și A.M.P. au chemat în judecată pe Președintele României, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea Decretului Președintelui României nr. 1507 din 22 octombrie 2009 pentru organizarea unui referendum național, publicat în M. Of.

al României, Partea I, nr. 714 din 22 octombrie 2009. În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat, în esență, că plângerea administrativă prealabilă, înregistrată la Administrația Prezidențială sub nr. 22391 din 11 noiembrie 2009, prin care au solicitat revocarea în tot a actului administrativ unilateral atacat, a fost respinsă prin adresele din 07 decembrie 2009, prin care Administrația Prezidențială a răspuns în sensul că nu revocă actul respectiv.

În privința admisibilității acțiunii, reclamantele susțin că sunt îndeplinite toate condițiile constituționale și legale ale unei acțiuni în contencios administrativ pentru anularea unui act administrativ unilateral, conform art. 21 alin. (1) și (2), art. 52 alin. (1) și art. 126 alin. (6) din Constituția României și art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a), b), c), j), k), l), o), r) și s), art. 5 alin. (1) și (2), art. 7, art. 8 și art. 11 din Legea nr. 554/2004, decretul respectiv fiind un act administrativ unilateral cenzurabil de instanțele de contencios administrativ, întrucât este emis de o autoritate publică unipersonală, direct reprezentativă, nu face parte din categoria finelor de neprimire în sensul art. 126 alin. (6) din Constituție și art. 2 alin. (1) lit. k) și l) și art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 și nici din categoria actelor supuse cenzurii Curții Constituționale.

Pe fondul cauzei, reclamantele au susținut, în esență, că actul atacat a fost emis cu exces de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, și cu încălcarea dispozițiilor art. 90 din Constituție, întrucât Președintele României a denaturat adevărul, prin omisiune sau prin fals, urmărind obținerea aprobării unei decizii deja luate și apoi induse, aspecte care transformă referendumul într-un plebiscit, ceea ce contravine dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Constituție. În fine, reclamantele au mai susținut că decretul în cauză a fost emis cu încălcarea procedurii constituționale, respectiv a dispozițiilor art. 90 și art. 100 alin. (1) din Constituție.

1.1.Soluția primei instanțe Prin sentința civilă nr. 436 din 25 ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității cererii invocată de Administrația Prezidențială și a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamantele A.P.D. și A.M.P. 1.2. Considerentele reținute de curtea de apel în motivarea sentinței Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut, în esență, că Decretul nr. 1507 din 22 octombrie 2009 pentru organizarea unui referendum național a fost emis în temeiul art. 2 alin. (1) și (2), art. 90 și art. 100 alin. (1) din Constituția României, în exercitarea atribuției constituționale exclusive a Președintelui României ce îi conferă acestuia posibilitatea ca, după consultarea Parlamentului, să ceară poporului să-și exprime, prin referendum, voința cu privire la problemele de interes național.

Astfel, decretul contestat este un act administrativ de natură constituțională, care este exceptat de la aplicarea dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004 și nu este supus cenzurii instanței de contencios administrativ. A reținut Curtea de apel că sunt aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. b) coroborat cu dispozițiile art. 46 și art. 47 pct. c) din Legea nr. 47/1992, republicată, din același act normativ, conform cărora revine Curții Constituționale competența exclusivă privitoare la organizarea și desfășurarea referendumului și la confirmarea rezultatului acestuia, iar, potrivit art. 1 alin. (2) din aceeași lege, Curtea Constituțională este unica autoritate de jurisdicție constituțională care, conform art. 146 lit. i) din Constituție, veghează la respectarea procedurii pentru desfășurarea referendumului și confirmă rezultatele acestuia.

În consecință, în raport cu dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a reținut că, practic, prin acțiunea formulată, reclamantele au solicitat instanței măsuri ce exced competenței sale materiale și care sunt de competența exclusivă a Curții Constituționale. 2. Calea de atac exercitată și motivele de recurs înfățișate de recurentele reclamante, Împotriva sentinței civile nr. 436 din 25 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamantele A.P.D. și A.M.P. În esență, prin motivele de recurs dezvoltate, cele două recurente, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., au susținut că prima instanță a pronunțat o hotărâre cu greșita aplicare a legii, întrucât: - în mod eronat a fost admisă excepția inadmisibilității ridicată de intimatul-pârât și pe acest temei a fost respinsă acțiunea, actul în discuție nefăcând parte din categoria finelor de neprimire în contenciosul administrativ; - actul administrativ unilateral ce a fost atacat prin acțiunea de față face parte din categoria actelor cenzurabile de instanțele de contencios administrativ, prevederile art. 126 alin. (6) din Constituție și ale art. 2 alin. (1) lit. k) și l) și art. 5 alin. (8) 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ fiind de strictă interpretare și vizând exclusiv actele publice privind raporturile cu Parlamentul precum și cele de comandament cu caracter militar; - decretul prin care se decide organizarea unui referendum național consultativ vizează raporturile cu națiunea și nu cu Parlamentul și nu face parte din categoria actelor administrative pentru care se prevede prin lege organică o altă procedură judiciară, după cum nu face parte nici din categoria actelor supuse cenzurii Curții Constituționale.

În fine, solicitând admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru cercetarea fondului recurentele au invocat și violarea libertății de exprimare și a dreptului la un remediu efectiv consacrate de art. 10 și de art. 13 raportat la art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. 3. Întâmpinarea formulată de intimatul Președintele României prin Administrația Prezidențială, Intimatul a formulat întâmpinare față de motivele de recurs ale recurentelor solicitând respingerea acestora ca nefondate și menținerea sentinței civile nr. 436 din 25 ianuarie 2010 a Curții de Apel București ca legală și temeinică.

În esență, s-a arătat că soluția pronunțată de instanța de fond este în acord cu Decizia nr. 33/2009 pronunțată de Curtea Constituțională chiar cu ocazia soluționării contestației depuse de aceleași recurente privind nerespectarea procedurii pentru organizarea și desfășurarea referendumului național consultativ din 22 noiembrie 2009. 4. Considerentele și soluția instanței de recurs Recursul nu este fondat. Înalta Curte examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la prevederile legale incidente, incluzând art. 304 1 C. proc. civ. dar și față de apărările intimatei Administrația Prezidențială - Președintele României reține că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate care să impună fie casarea, fie modificarea hotărârii pronunțate de prima instanță.

Prin Decretul nr. 1507/2009, publicat în M. Of. nr. 714 din 22 octombrie 2009, Președintele României a decretat chemarea la un referendum național la data de 22 noiembrie 2009. Decretul a fost emis astfel cum rezultă din cuprinsul său în temeiul art. 2 alin. (1) și (2), art. 90 și ale art. 100 alin. (1) din Constituția României, precum și al prevederilor cuprinse în Legea nr. 3/2000, privitoare la organizarea și desfășurarea referendumului, cu modificările ulterioare. În acord cu cele statuate și de prima instanță, Înalta Curte reține că prerogativa de a recurge la procedura referendumului, în probleme de interes național este conferită exclusiv Președintelui României, astfel cum aceasta este menționată, fără echivoc, în cuprinsul art. 90 din Constituția României.

O astfel de concluzie se desprinde de altfel și din cuprinsul Hotărârii din 26 noiembrie 2009 a Curții Constituționale pronunțată cu ocazia soluționării contestației privind nerespectarea procedurii pentru organizarea și desfășurarea referendumului național consultativ din data de 22 noiembrie 2009, contestație formulată de aceleași asociații recurente. Curtea Constituțională, apreciind că este competentă potrivit art. 146 lit. i) din Constituție să soluționeze respectiva contestație, al cărei conținut, astfel cum rezultă din cuprinsul hotărârii menționate este similar cu cel al acțiunii din prezenta cauză, în sensul solicitării anulării Decretului nr. 1507 din 22 octombrie 2009, a reafirmat, raportat și la jurisprudența sa anterioară, competența exclusivă a Președintelui României în materia referendumului cu privire la probleme de interes național, chiar dacă consultarea Parlamentului este obligatorie, ce derivă din textul art. 90 din legea fundamentală.

Raportat la cele arătate și în acord cu jurisprudența anterioară a Înaltei Curți, instanța de control judiciar urmează să respingă ca nefondate criticile recurentelor, dată fiind necompetența instanței de contencios administrativ de a cenzura, în temeiul Legii nr. 554/2004, republicată un act emis de Președintele României, în exercitarea prerogativelor exclusive constituțional conferite acestuia. Înalta Curte reține astfel că în mod corect instanța de fond, apreciind că decretul pentru organizarea unui referendum național nu este un act administrativ supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ conform art. 1 din Legea nr. 554/2004, nefiind astfel admisibilă nici acțiunea în constatarea nulității acestuia, a admis excepția inadmisibilității și a respins acțiunea recurentelor pe acest temei.

În considerarea celor mai sus înfățișate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. se va respinge ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.P.D. - București și A.M.P. împotriva sentinței civile nr. 436 din 25 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2010.