ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1938/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea Curții de Apel Prin sentința nr. 4046 din 19 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității cererii de suspendare a executării Decretului Președintelui României nr. 1507 din 22 octombrie 2009 pentru organizarea unui referendum național, formulată de reclamantele Asociația Pro Democrația și Agenția de Monitorizare a Presei ; pe cale de consecință, prima instanța a respins cererea reclamantelor, ca inadmisibilă. Prin aceeași sentință, instanța de judecată a admis cererile de intervenție accesorii, formulate de G.G.B.

și N.E. în interesul pârâtului Președintele României. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, că Decretul Președintelui României nr. 1507 din 22 octombrie 2009, a cărui executare se solicită a fi suspendată în cauză, nu constituie un act administrativ supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ, potrivit Legii nr. 554/2004, nefiind admisibilă cererea de suspendare a executării acestui act, care este de natură constituțională. Reține prima instanță că, față de natura constituțională a actului contestat, devin aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. b) pct. c, coroborat cu art. 46 și 47 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, care reglementează competența exclusivă a acestei autorități cu privire la organizarea și desfășurarea referendumului.

2. Recursurile declarate în cauză î mpotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs reclamantele, precum și intervenientul în interesul pârâtului G.G.B. 2.1. Recurentele - reclamante Asociația Pro d emocrația și Agenția de Monitorizare a Presei au formulat critici pe care le-au încadrat în prevederile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ., arătând, în esență, următoarele: - i nstanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității în art. 105 alin. (2) C. proc. civ., în ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de suspendare a executării pe care au formulat-o.

p e de o parte, excepția a fost invocată în scris prin întâmpinarea semnată de un consilier prezidențial - șef al Departamentului constituțional - legislativ al Administrației Prezidențiale, care nu fusese împuternicit prin decret al Președintelui României, în temeiul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 47/1994, privind serviciile din subordinea Președintelui României, și care nu întrunea cerințele impuse pentru reprezentarea în justiție prin art. 31 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și juridice, art. 68 alin. (4) C. proc. civ. și art. 1 și 4 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic. Pe de altă parte, excepția a fost susținută oral de un consilier de stat care, prin prisma acelorași dispoziții legale, nu avea competența de a-l reprezenta în instanța pe intimatul-pârât.

- s entința recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină și a fost dată cu aplicarea greșită a legii din punct de vedere procedural, în sensul că instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de constatare a inexistenței Regulamentului de organizare și funcționare a Administrației Prezidențiale, a cărei admitere ar fi avut ca efect nulitatea întâmpinării prin care a fost invocată excepția și a interpretat fundamental greșit prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 47/1994 privind serviciile din subordinea Președintelui României, ale art. 2 și 3 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic și ale Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat; - Sentința recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, cuprinde motive contradictorii și a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii din punct de vedere substanțial, critică în dezvoltarea căreia a arătat că raportul juridic dedus judecății nu este exclusiv de drept constituțional, ci are natură juridică mixtă.

n u există impedimente de principiu pentru controlul de legalitate pe calea contenciosului administrativ, decretul ce formează obiectul cererii de suspendare a executării fiind un act administrativ în sensul art. 52 alin. (1) și art. 126 alin. (6) din Constituția României și al art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, nesupus niciunuia dintre finele de neprimire prevăzute de Constituție și de Legea contenciosului administrativ. 2.2. Recurentul - intervenient G.G.B. nu și-a încadrat în drept motivele de recurs, arătând, pe de o parte, că instanța a răstălmăcit cererea de intervenție pe care a formulat-o în nume propriu, pentru protejarea dreptului la vot și, pe de altă parte, că Președintele României nu a avut o reprezentare adecvată în proces.

3. Apărările intimatului - pârât Președintele României Prin întâmpinarea depusă la dosar, Președintele României, prin Administrația Prezidențială, a formulat, în esență, următoarele apărări: 3.1. Calitatea de reprezentant a Departamentului Constituțional Legislativ din cadrul Administrației Prezidențiale, decurge din prevederile art. 1 și 2 din Legea nr. 47/1994, iar Regulamentul de organizare și funcționare a Administrației Prezidențiale a fost aprobat prin Decizia nr. 7 din 14 mai 2008, emisă în conformitate cu art. 2 alin. (1) din Legea nr. 47/1994. Sfera actelor juridice emise de Președintele României nu se limitează la decrete, acestea din urmă fiind circumscrise atribuțiilor prevăzute de Constituția României, în sensul art. 100 alin. (1) din Legea fundamentală.

3.2. Potrivit art. 4 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, acesta are atribuția de a aviza și contrasemna actele cu caracter juridic „în condițiile legii și ale regulamentelor specifice unității”. Or, în cazul consilierilor prezidențiali, ai consilierilor de stat, și ai consilierilor juridici din cadrul Administrației Prezidențiale, atribuția respectivă este prevăzută în art. 17 din regulamentul menționat la punctul anterior. 3.3. Dispozițiile art. 68 alin. (5) C. proc. civ., invocate de recurentele-reclamante, se referă exclusiv la reprezentarea în justiție a persoanelor fizice. 3.4. Natura juridică a decretului contestat și competența Curții Constituționale în analiza legalității acestuia au fost stabilite prin Hotărârea nr. 33/2009 a Curții Constituționale, în soluționarea unei contestații depuse chiar de recurentele - reclamante, potrivit art. 146 lit. i) din Constituția României.

4. Apărările intimatei - interveniente N.E. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata - intervenientă a invocat excepția lipsei de interes în promovarea căii de atac, arătând că actul administrativ a cărui suspendare de executare a fost solicitată și-a produs efectele la data de 22 noiembrie 2009, când a avut loc referendumul național, motiv pentru care interesul nu mai întrunește condiția de a fi actual. În subsidiar, a solicitat respingerea cererii de recurs ca rămasă fără obiect, pe baza acelorași motive. 5.Procedura derulată în recurs Prin notele scrise depuse la dosar la data de 4 martie 2010, recurentele-reclamante au invocat excepția de nelegalitate a Deciziei Președintelui României nr. 7 din 14 mai 2008 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Administrației Prezidențiale (nepublicată), a deciziei Președintelui României de numire a d-lui C.C.D.

în funcția de consilier de stat la Departamentul Constituțional - legislativ din cadrul Administrației Prezidențiale (nepublicată) și a Decretului Președintelui României nr. 1390 din 30 decembrie 2005, pentru numirea unui consilier prezidențial, publicat în M. Of., Partea I, nr. 4 din 3 ianuarie 2006 și au solicitat sesizarea Curții de Apel București în vederea soluționării excepției de nelegalitate, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004. Recurentul-intervenient a depus la dosar un set de înscrisuri constând în principal în plângeri penale legate de modalitatea de soluționare a unor cauze aflate pe rolul instanțelor de judecată sau pe rolul unor unități de parchet și în rezoluțiile primite ca răspuns la aceste demersuri, care nu se află într-o legătură directă cu obiectul cauzei de față.

În ședința publică din data de 16 aprilie 2010, Înalta Curte a invocat din oficiu, pe cale de excepție, caracterul neavenit al recursului intervenientului, în raport cu prevederile art. 56 C. proc. civ. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând cu prioritate excepțiile dirimante menționate în practicaua prezentei decizii, potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ., aplicabil și în recurs în temeiul art. 316, corelat cu art. 298 C. proc. civ., Înalta Curte constată că ambele sunt întemeiate, pentru considerentele care urmează. 1. Recursul reclamanților Asociația Pro Democrația și Agenția de Monitorizare a Presei Prin cererea de chemare în judecată, cele două asociații au solicitat instanței de contencios administrativ să dispună suspendarea executării Decretului Președintelui României nr. 1507 din 22 octombrie 2009, publicat în M. Of.

al României, Partea I, nr. 714 din aceeași dată, prin care s-a dispus organizarea referendum național la data de 22 noiembrie 2009, în temeiul art. 90 din Constituția României. Mai înainte de a păși la examinarea legalității soluției de respingere a cererii ca inadmisibilă, prin prisma criticilor formulate în recurs, Înalta Curte a apreciat că se impune a se verifica dacă în raport cu obiectul cererii și al actului juridic dedus judecății, subzistă condiția interesului în promovarea căii de atac. Interesul constituie una dintre condițiile de exercitare a acțiunii în justiție, necesară nu numai în momentul declanșării procedurii judiciare prin formularea cererii de chemare în judecată, ci pe tot parcursul derulării cauzei.

Cum suspendarea de executare este o măsură provizorie, constând în întreruperea sau amânarea vremelnică a efectelor actului juridic dedus judecății, iar Decretul nr. 1507/2009 al Președintelui României și-a produs deja în întregime efectele, prin organizarea referendumului național la data de 22 noiembrie 2009 și confirmarea rezultatelor acestuia prin h otărârea nr. 37 din 26 noiembrie 2009 a Curții Constituționale a României, publicată în M. Of., Partea I nr. 923 din 30 decembrie 2009, este evident că în acest moment nu mai subzistă interesul în promovarea recursului împotriva hotărârii curții de apel. În consecință, Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes, soluție ce face de prisos verificarea condițiilor de admisibilitate a excepției de nelegalitate invocate de recurentele-reclamante și cercetarea motivelor de recurs formulate de acestea.

2. Recursul intervenientului G.G.B. Potrivit art. 56 C. proc. civ., „apelul sau recursul făcut de cel care intervine în interesul uneia dintre părți se socotește neavenit, dacă partea pentru care a intervenit nu a făcut ea însăși apel sau recurs”. Având în vedere că demersul procesul al părții a fost calificat drept cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtului Președintele României, iar pârâtul, câștigând procesul în primă instanță, nu a formulat recurs împotriva sentinței, Înalta Curte constată că recursul intervenientului are caracter neavenit, excepția invocată din oficiu în acest sens fiind întemeiată. 3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Ținând seama de toate aceste considerente de fapt și de drept, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge ambele recursuri, ca efect al excepțiilor dirimante menționate anterior.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantele Asociația Pro Democrația și Agenția de Monitorizare a Presei împotriva sentinței nr. 4046 din 19 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes. Respinge recursul declarat de intervenientul G.G.B. împotriva aceleiași sentințe, ca neavenit. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 aprilie 2010.