ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2033/2014

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanta F.S.C.C. Constanța a solicitat instanței obligarea pârâtei SC A. SA Horia (fostă S.M.A. Horia) să efectueze transferul în proprietatea sa a Brutăriei situate în comuna Horia, jud. Constanța. În subsidiar, reclamanta a solicitat să se constate dreptul de retenție în favoarea sa, precum și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de proprietate. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în data de 07 aprilie 1988, la sediul SC A. SA Horia (fostă S.M.A. Horia) a fost încheiat un proces - verbal între aceste părți privind amenajarea Brutăriei, în urma acestei convenții stabilindu-se ca bunul să fie transferat din proprietatea S.M.A.

la C.A.P.D.M. Horia în paralel cu executarea lucrărilor iar, prin actul din 31 decembrie 1988 s-a constatat încheierea lucrărilor de amenajare. Reclamanta a conchis că, în urma acestui act, bunul constând în Brutărie a revenit de drept proprietatea C.A.P.D.M. Horia, dar pârâta a refuzat în mod nejustificat perfectarea actelor de transfer. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1073 - 1313 C. civ. Prin încheierea din data de 04 octombrie 2002 pronunțată de Tribunalul Constanța s-a dispus suspendarea judecății acțiunii în temeiul dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 64/1995 republicată, având în vedere împrejurarea că față de pârâtă s-a dispus prin sentința civilă nr. 1262/Com din 26 aprilie 2000 deschiderea procedurii prevăzută de Legea nr. 64/1995.

Prin încheierea din data de 14 mai 2012 a Tribunalului Constanța a fost admisă cererea de repunere pe rol a judecății, întrucât prin sentința civilă nr. 3171 din 21 aprilie 2011 judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii declanșată împotriva debitoarei SC A. SA Horia, iar împotriva acestei hotărâri s-a formulat recurs, care a fost respins ca tardiv formulat prin Decizia nr. 367 din 14 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Constanța. În temeiul dispozițiilor art. 132 C. proc. civ., la termenul de judecată din data de 03 septembrie 2012, reclamanta a modificat cadrul procesual, arătând că înțelege să se judece cu pârâta C.C. în nume personal și cu pârâtul S.D., cumpărătorul activului, instanța luând act de această modificare.

Reclamanta a formulat din nou precizări la termenul de judecată din data de 18 martie 2013, arătând că obiectul prezentei acțiuni este revendicare, iar ca pârâți, înțelege să se judece cu S.D. și C.C. în nume personal. Pârâta C.C. a formulat note scrise prin care a arătat că sunt aplicabile dispozițiile art. 136 din Legea nr. 85/2006, conform cărora lichidatorul judiciar nu mai poate sta în proces, fiind descărcat de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titular de garanții, acționari sau asociați (filele 71, 72). Aceeași pârâtă a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât sentința civilă nr. 3171 din 21 aprilie 2011 prin care judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii declanșată împotriva debitoarei SC A. SA Horia a rămas irevocabilă fără ca reclamanta să o fi recurat, iar bunul constând în "Brutărie" nu a fost niciodată transferat în patrimoniul lichidatorului judiciar C.C.I.

Sprl și nici al persoanei fizice C.C. Pârâta a depus la dosar Decizia civilă nr. 1587/Com din 26 noiembrie 2009 a Curții de Apel Constanța. Pârâtul S.D. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca inadmisibilă, întrucât reclamanta nu este proprietarul neposesor al bunului. De asemenea, capătul de cerere subsidiar este rămas fără obiect, cât timp bunul revendicat nu se mai află în patrimoniul pârâtei inițiale. S-a apreciat că nu poate fi obligat pe calea aleasă de reclamantă să vândă bunul pe care l-a dobândit în proprietate. La termenul de judecată din data de 19 decembrie 2012, reclamanta a formulat cerere de suspendare a judecății cauzei în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ., întrucât prin sentința penală nr. 98/P din 27 septembrie 2012 a Curții de Apel Constanța s-a dispus începerea urmăririi penale față de pârâții din prezenta cauză S.D. și C.C. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 215 C. pen., art. 289 C. pen., art. 291 C. pen. și art. 214 C. pen. cu privire la imobilul Brutărie. Prin sentința civilă nr. 922 din 25 martie 2013, Tribunalul Constanța a respins, ca nefondată, cererea de suspendare a judecății cauzei în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C.C., respingând acțiunea astfel cum a fost modificată, precizată și formulată de reclamanta F.S.C.C.

Constanța, pentru lipsa calității procesuale pasive a acesteia; a respins acțiunea formulată de reclamanta F.S.C.C. Constanța, astfel cum a fost modificată și precizată, ca nefondată. În motivare, în raport de întregul probatoriu administrat în cauză, prima instanță a apreciat că nu se impune suspendarea pricinii, în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C.C., s-a reținut că aceasta nu deține bunul revendicat, astfel că excepția este întemeiată. În legătură cu excepția inadmisibilității invocată de pârâtul S.D., aceasta a fost analizată de către instanță ca apărare pe fondul cauzei. Pe fond, s-a reținut că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat, iar pe de altă parte chestiunea calității de proprietar a reclamantei F.S.C.C.

Constanța întemeiată pe înscrisurile depuse la dosar a fost dezlegată în mod irevocabil de Tribunalul Constanța prin sentința civilă nr. 2171/Com/2009, rămasă irevocabilă. Relativ la capătul de cerere subsidiar prin care s-a solicitat a se constata dreptul de retenție în favoarea reclamantei, precum și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de proprietate, s-a reținut că dreptul de retenție este un drept real de garanție imperfect prin care cel ce deține un bun mobil sau imobil al altuia pe care trebuie să-l restituie, are dreptul să rețină acel lucru până când creditorul titular al bunului îi va plăti sumele pe care Ie-a cheltuit cu conservarea, întreținerea sau îmbunătățirea acelui bun.

Instanța de fond a apreciat că, în speță, nu este îndeplinită o condiție esențială pentru a putea funcționa dreptul de retenție, respectiv bunul să se afle la detentor, activul „Brutărie" aflându-se în posesia pârâtului S.D. S-a arătat că instanța poate pronunța o hotărâre care să țină loc de act de proprietate în considerarea principiului executării în natură a obligațiilor și reparării în natură a pagubelor în baza dispozițiilor art. 1073 și 1077 C. civ., însă, în cauză, reclamanta nu are calitatea de creditor al niciunei obligații care să-i incumbe pârâtului S.D. de a transfera în proprietatea F.S.C.C. Constanța bunul aflat în patrimoniul acesteia din urmă. Împotriva acestei sentințe, reclamanta F.S.C.C.

Constanța a declarat apel, care, prin Decizia civilă nr. 93 din 16 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respins ca nefondat, fiind obligată apelanta la plata sumei de 4.999,99 lei cheltuieli de judecată către intimata C.C. Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar, în concordanță cu cele reținute de prima instanță, a apreciat că nu se impune suspendarea judecății cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. (1) C. proc. civ.

Aceasta întrucât, obiectul cauzei îl reprezintă, în principal, obligarea pârâtei SC A. SA Horia de a transfera bunul ce a făcut obiectul licitației, iar soluționarea acestei cauze nu depinde de soluționarea cauzei penale 454/P/2012, care vizează anularea licitației pentru preț derizoriu și antrenarea răspunderii penale a cumpărătorului S.D., evaluatorul bunului - V.I., precum și a lichidatorului judiciar al debitoarei SC A. SA Horia, în condițiile în care legalitatea licitației a fost analizată în cadrul procedurii legii insolvenței. În atare împrejurare, s-a arătat că, în mod corect, instanța de fond nu a dispus suspendarea judecării cauzei, întrucât nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ. Distinct de cele reținute, s-a arătat că prin Ordonanța din 06 august 2013, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de C.C. și continuarea cercetărilor față de V.I. și S.D., însă această plângere a fost formulată abia în 2012, pe când prezenta cauza în 2001, nefiind nici un impediment în soluționarea sa. S-a constatat ca fiind corect soluționată excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei C.C., dat fiind că imobilul nu a fost niciodată în posesia sau detenția acesteia. Această parte a acționat doar în calitate de reprezentant al lichidatorului judiciar SC Insolv SPRL al debitoarei SC A. SA Horia în patrimoniul căruia s-a regăsit bunul la momentul licitației.

În ceea ce privește transferul dreptului de proprietate asupra imobilului Brutărie, s-a reținut că acesta a fost corect analizat de instanța de fond în raport cu sentința civilă nr. 2171/2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în Dosarul nr. 914/36/2009, prin care a fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamantei prin care aceasta solicitase să se constate că este proprietara brutăriei în baza autorizației de construire din 1989 și procesul - verbal din 07 aprilie 1988, reținându-se, în motivarea hotărârii, că, potrivit procesului - verbal din 07 aprilie 1988, brutăria este proprietatea S.M.A. Horia, urmând să fie tranferată la C.P.A.D.M. Horia. La 02 mai 1991, ca urmare a transformării fostului S.M.A.

Horia în SC A. SA SA, în baza listelor de inventar, imobilul a trecut în proprietatea pârâtei, însă actele de transfer către C.P.A.D.M. nu au mai fost perfectate. S-a reținut că sentința civilă nr. 2171/2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în Dosarul nr. 914/36/2009, a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 1587/2009 pronunțată de Curtea de Apel Constanța. Prin urmare, s-a constatat că dreptul de proprietate asupra imobilului a fost analizat irevocabil, prin sentințele mai sus menționate stabilindu-se că nu se impune anularea licitației și a raportului de evaluare. Chiar și dacă acest aspect nu ar fi făcut obiectul unei judecăți, potrivit autorizației din 1988 și a procesului - verbal din 07 aprilie 1988, instanța de control judiciar a apreciat că apelanta-reclamantă nu a dovedit temeinicia pretențiilor sale.

Autorizația de construire privește amenajarea unei construcții ce se afla în administrarea S.M.A. Horia, urmând ca, ulterior terminării lucrărilor de amenajare, imobilul să fie transferat apelantei, transfer care nu a avut loc și care nu mai poate opera în actuala situație, întrucât bunul a fost vândut la licitația organizată în cadrul procedurii insolvenței. Întrucât reclamanta nu are calitatea de creditor al niciunei obligații care să-i incumbe pârâtului S.D. de a transfera în proprietatea F.S.C.C. Constanța bunul aflat în patrimoniul acestei din urmă, instanța de fond corect a soluționat litigiul întemeiat pe dispozițiile art. 1073-1077 C. civ. În termen legal, împotriva deciziei instanței de apel, reclamanta F.S.C.C.

Constanța a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul restituirii Brutăriei în proprietatea sa. În motivare, sub un prim aspect, recurenta-reclamantă apreciază că hotărârea atacată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. Susține că la data de la data de 07 aprilie 1988, la sediul S.C. SC A. SA Horia (fosta S.M.A. Horia) s-a încheiat o convenție intitulată proces-verbal în care F.S.C.C. (fost U.J.C.C.) se obliga să edifice o brutărie modernă pe ruinele din chirpici ale unei case sociale dezafectate, iar S.M.A. Horia se obliga ca la terminarea lucrărilor de construire a brutăriei, aceasta să treacă în proprietatea F.S.C.C.

Brutăria a fost construită în baza autorizației de construire din 1989. Lucrările au fost finalizate astfel cum o atestă actul de constatare a terminării lucrării 4485/31 decembrie 1988. SC A. SA Horia a tergiversat îndeplinirea obligației din convenția din 07 aprilie 1988, deși la data de 22 decembrie 1989 art. 969 C. civ. nu a fost abrogat, iar F.S.C.C. deja a finalizat construcția, respectiv obligația din convenție. Datorită tergiversării predării prin protocol a brutăriei, reclamanta s-a adresat instanței pentru ca prin hotărâre să oblige SC A. SA Horia să predea bunul devenit al F.S.C.C. ca urmare a îndeplinirii condiției prevăzute în convenție, aceea de finalizare a brutăriei. Prin adresele din 12 iunie 2002, organele statutare ale SC A. SA Horia nu neagă dreptul reclamantei de proprietar al brutăriei, ci doar faptul că protocolul de predare ar urma să fie semnat de lichidator, ca urmare a deschiderii procedurii în temeiul Legii nr. 64/1995 republicată.

Lichidatorul, arată recurenta, în loc să încheie protocolul de predare cu F.S.C.C., respectând astfel art. 969 C. civ., a vândut imobilul la prețul derizoriu de 25 milioane lei vechi, sfidând și capătul de cerere prin care reclamanta solicitase să i se constate dreptul de retenție. Deși a solicitat de nenumărate ori repunerea pe rol a dosarului, aceste cereri au fost respinse, menținându-se suspendarea dosarului "până la închiderea procedurii". Lichidatorul, susține recurenta, nu este absolvit de a îndeplini anumite activități a doua zi și următoarele după închiderea procedurii, iar faptul că lichidatorul mai are unele obligații după închiderea procedurii este descris și de art. 142 alin. (2) din Legea nr. 85/2006.

Prin urmare, apreciază că susținerile lichidatorului și reținerile instanțelor de fond și de apel, conform cărora acesta nu poate sta în instanță în calitate de pârât ca lichidator, sunt greșite și lasă nerezolvat dosarul suspendat până la închiderea procedurii. Așa fiind, în situația în care se vor analiza cererile reclamantei de repunere pe rol a dosarului se observă că ultima cerere a fost solicitată și s-a judecat la data de 14 martie 2011, fiind respinsă cererea de repunere pe rol, întrucât lichidatorul a ascuns instanței faptul că a depus raportul final, iar la 21 aprilie 2011 era convocată ședința pentru închiderea procedurii, dată la care judecătorul sindic a pronunțat sentința nr. 3171/2011 de închiderea procedurii.

Totodată, în opinia recurentei F.S.C.C. Constanța, au fost încălcate prevederile legii cooperației de consum. Prin decizia recurată, instanța a reținut că reclamanta nu are dreptul de a mai solicita brutăria întrucât a fost vândută, fără să se analizeze dacă au fost respectate condițiile art. 187 din Legea nr. 109/1996 aplicabilă da data introducerii acțiunii (2001) și art. 107 din Legea nr. 1/2005 aplicabilă la data înstrăinării brutăriei (2005). Sub un alt aspect, recurenta consideră că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a schimbat natura și înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia. Susține, în esență, că instanța de apel a încălcat dreptul la apărare a reclamantei prin refuzul categoric de a se efectua proba cu expertiză tehnică judiciară având drept scop identificarea brutăriei, condiție esențială a respectării convenției dintre F.S.C.C.

și SC A. SA Horia. La dosar există autorizația de construire din 1989, actul de constatare a terminării lucrării din 31 decembrie 1988, lista consumului de materiale, avizul din 23 noiembrie 1989, memoriu tehnic, însă aceste lucrări, arată recurenta, trebuiau verificate pe teren de un expert tehnic imobiliar. Analizând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate, înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele care succed: Recursul reprezintă o cale extraordinară de atac, controlul exercitat fiind unul strict de legalitate, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurentă a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanța de control judiciar în fundamentarea acesteia.

Or, în motivare, recurenta aduce în discuție și cererile de repunere pe rol a cauzei, respinse de prima instanță, în raport de prevederile art. 244 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce excede controlului de legalitate al instanței de recurs. Fără a indica în mod expres temeiurile de drept pe care se fundamentează recursul, reclamanta a criticat hotărârea atacată motivat de împrejurarea că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a schimbat natura și înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia, apreciind, totodată că hotărârea recurată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., hotărârea este nelegală „când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia". În speță, recurenta nu a arătat în concret în ce constă greșita interpretare a actului juridic dedus judecății în sensul textului legal evocat și nici în ce constă încălcarea dispozițiilor art. 969 C. civ., criticile invocate vizând, în realitate, interpretarea dată probelor, restabilirea situației de fapt, aspecte ce nu constituie motive de casare sau de modificare a deciziei recurate odată cu abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/200 și pct. 10 al art. 304 C. proc. civ. prin dispozițiile Legii nr. 219/2005.

Este de reținut că instanța de apel ca instanță devolutivă are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a dispune asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludentei și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor dispuse. Prin urmare, recurenta-reclamantă se prevalează, în mod greșit, de încălcarea dreptului la apărare în raport de respingerea probei cu expertiză tehnică.

De altfel, instanța de control judiciar, în temeiul efectului devolutiv al apelului a verificat legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe în limitele motivelor de apel formulate de apelanta-reclamantă, având în vedere apărările intimaților, stabilind situația de fapt sub toate aspectele sesizate și în raport de probele cauzei, coroborând toate înscrisurile aflate la dosar, iar faptul că soluția dată nu a corespuns voinței recurentei, nu reprezintă un motiv de nelegalitate care să conducă la modificarea sau casarea deciziei atacate. Prevederile art. 187 din Legea nr. 109/1996 și ale art. 107 din Legea nr. 1/2005 nu au legătură cu cauza, în condițiile în care problema litigioasă o reprezintă îndreptățirea reclamantei de a solicita obligarea pârâtei SC A. SA Horia (fostă S.M.A.

Horia) să efectueze transferul în proprietatea sa a Brutăriei situate în comuna Horia, jud. Constanța. Contrar susținerilor recurentei-reclamante, în cauză, nu se poate face abstracție de sentința civilă nr. 2171/2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în Dosarul nr. 914/36/2009, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1587/2009 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, prin care, dreptul de proprietate asupra imobilului în discuție (brutărie), a fost analizat irevocabil și s-a stabilit că brutăria este proprietatea S.M.A. Horia. S-a reținut cu justețe că autorizația din 1988 vizează amenajarea unei construcții ce se afla în administrarea S.M.A. Horia, urmând ca, ulterior terminării lucrărilor de amenajare, imobilul să fie transferat reclamantei, transfer care nu a avut loc și care nu mai poate opera în actuala situație, întrucât bunul a fost vândut la licitația organizată în cadrul procedurii insolvenței către pârâtul S.D.

Câtă vreme reclamanta nu are calitatea de creditor al niciunei obligații care să-i incumbe pârâtului S.D. de a transfera în proprietatea F.S.C.C. Constanța bunul aflat în patrimoniul acestei din urmă, în mod corect, ambele instanțe au soluționat cauza în raport de prevederile art. 1073-1077 C. civ. Înscrisurile invocate de recurentă au fost analizate, însă aceste probe nu puteau să conducă la o soluție contrară dispozițiilor sentinței civile nr. 2171/2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, ceea ce ar fi însemnat o încălcare a principiului autorității de lucru judecat. Fără a reitera considerentele anterior expuse, se constată că niciuna dintre cele două ipoteze ale art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

(hotărârea recurată este lipsită de temei legal sau hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii) nu a fost demonstrată. Pentru toate argumentele de fapt și de drept care preced, Înalta Curte constată că hotărârea recurată este la adăpost de orice critică, motiv pentru care, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta F.S.C.C. Constanța împotriva Deciziei civile nr. 93 din 16 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, menținând decizia instanței de apel, ca fiind legală. Constatând culpa procesuală a recurentei-reclamante în promovarea recursului de față și în raport de solicitarea intimatei-pârâte C.C.

privind plata cheltuielilor de judecată în recurs, urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., să fie admisă cererea acesteia, în sensul obligării recurentei-reclamante F.S.C.C. Constanța la plata sumei de 3.720 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă C.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta F.S.C.C. Constanța împotriva Deciziei civile nr. 93 din 16 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta-reclamantă F.S.C.C. Constanța la plata sumei de 3.720 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă C.C. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie 2014.