ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2033/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2033/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând

asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalului Constanța, reclamanta F.S.C.C. Constanța a solicitat

instanței obligarea pârâtei SC A. SA Horia (fostă S.M.A. Horia) să efectueze

transferul în proprietatea sa a Brutăriei situate în comuna Horia, jud. Constanța.

În subsidiar,

reclamanta a solicitat să se constate dreptul de retenție în favoarea sa,

precum și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de proprietate.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că în data de 07 aprilie 1988, la sediul SC A. SA

Horia (fostă S.M.A. Horia) a fost încheiat un proces - verbal între aceste

părți privind amenajarea Brutăriei, în urma acestei convenții stabilindu-se ca

bunul să fie transferat din proprietatea S.M.A. la C.A.P.D.M. Horia în paralel

cu executarea lucrărilor iar, prin actul din 31 decembrie 1988 s-a constatat

încheierea lucrărilor de amenajare.

Reclamanta a

conchis că, în urma acestui act, bunul constând în Brutărie a revenit de drept

proprietatea C.A.P.D.M. Horia, dar pârâta a refuzat în mod nejustificat

perfectarea actelor de transfer.

În drept, au

fost invocate dispozițiile art. 1073 - 1313 C. civ.

Prin încheierea

din data de 04 octombrie 2002 pronunțată de Tribunalul Constanța s-a dispus

suspendarea judecății acțiunii în temeiul dispozițiilor art. 35 din Legea nr.

64/1995 republicată, având în vedere împrejurarea că față de pârâtă s-a dispus

prin sentința civilă nr. 1262/Com din 26 aprilie 2000 deschiderea procedurii

prevăzută de Legea nr. 64/1995.

Prin încheierea

din data de 14 mai 2012 a Tribunalului Constanța a fost admisă cererea de

repunere pe rol a judecății, întrucât prin sentința civilă nr. 3171 din 21

aprilie 2011 judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii declanșată

împotriva debitoarei SC A. SA Horia, iar împotriva acestei hotărâri s-a

formulat recurs, care a fost respins ca tardiv formulat prin Decizia nr. 367

din 14 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Constanța.

În temeiul

dispozițiilor art. 132 C. proc. civ., la termenul de judecată din data de 03

septembrie 2012, reclamanta a modificat cadrul procesual, arătând că înțelege

să se judece cu pârâta C.C. în nume personal și cu pârâtul S.D., cumpărătorul

activului, instanța luând act de această modificare.

Reclamanta a

formulat din nou precizări la termenul de judecată din data de 18 martie 2013,

arătând că obiectul prezentei acțiuni este revendicare, iar ca pârâți, înțelege

să se judece cu S.D. și C.C. în nume personal.

Pârâta C.C. a

formulat note scrise prin care a arătat că sunt aplicabile dispozițiile art.

136 din Legea nr. 85/2006, conform cărora lichidatorul judiciar nu mai poate

sta în proces, fiind descărcat de orice îndatoriri sau responsabilități cu

privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titular de garanții,

acționari sau asociați (filele 71, 72).

Aceeași pârâtă

a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât sentința civilă

nr. 3171 din 21 aprilie 2011 prin care judecătorul sindic a dispus închiderea

procedurii declanșată împotriva debitoarei SC A. SA Horia a rămas irevocabilă

fără ca reclamanta să o fi recurat, iar bunul constând în "Brutărie"

nu a fost niciodată transferat în patrimoniul lichidatorului judiciar C.C.I.

Sprl și nici al persoanei fizice C.C.

Pârâta a depus

la dosar Decizia civilă nr. 1587/Com din 26 noiembrie 2009 a Curții de Apel

Constanța.

Pârâtul S.D. a

formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca

inadmisibilă, întrucât reclamanta nu este proprietarul neposesor al bunului. De

asemenea, capătul de cerere subsidiar este rămas fără obiect, cât timp bunul

revendicat nu se mai află în patrimoniul pârâtei inițiale. S-a apreciat că nu

poate fi obligat pe calea aleasă de reclamantă să vândă bunul pe care l-a

dobândit în proprietate.

La termenul de

judecată din data de 19 decembrie 2012, reclamanta a formulat cerere de

suspendare a judecății cauzei în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct.

2 C. proc. civ., întrucât prin sentința penală nr. 98/P din 27 septembrie 2012

a Curții de Apel Constanța s-a dispus începerea urmăririi penale față de

pârâții din prezenta cauză S.D. și C.C. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor

prevăzute de art. 215 C. pen., art. 289 C. pen., art. 291 C. pen. și art. 214

C. pen. cu privire la imobilul Brutărie.

Prin sentința

civilă nr. 922 din 25 martie 2013, Tribunalul Constanța a respins, ca

nefondată, cererea de suspendare a judecății cauzei în temeiul dispozițiilor

art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.; a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtei C.C., respingând acțiunea astfel cum a fost

modificată, precizată și formulată de reclamanta F.S.C.C. Constanța, pentru

lipsa calității procesuale pasive a acesteia; a respins acțiunea formulată de

reclamanta F.S.C.C. Constanța, astfel cum a fost modificată și precizată, ca

nefondată.

În motivare, în

raport de întregul probatoriu administrat în cauză, prima instanță a apreciat

că nu se impune suspendarea pricinii, în temeiul dispozițiilor art. 244 alin.

(1) pct. 2 C. proc. civ.

În ceea ce

privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C.C., s-a

reținut că aceasta nu deține bunul revendicat, astfel că excepția este

întemeiată.

În legătură cu

excepția inadmisibilității invocată de pârâtul S.D., aceasta a fost analizată

de către instanță ca apărare pe fondul cauzei.

Pe fond, s-a

reținut că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra

imobilului revendicat, iar pe de altă parte chestiunea calității de proprietar

a reclamantei F.S.C.C. Constanța întemeiată pe înscrisurile depuse la dosar a

fost dezlegată în mod irevocabil de Tribunalul Constanța prin sentința civilă

nr. 2171/Com/2009, rămasă irevocabilă.

Relativ la

capătul de cerere subsidiar prin care s-a solicitat a se constata dreptul de

retenție în favoarea reclamantei, precum și pronunțarea unei hotărâri care să

țină loc de act de proprietate, s-a reținut că dreptul de retenție este un

drept real de garanție imperfect prin care cel ce deține un bun mobil sau

imobil al altuia pe care trebuie să-l restituie, are dreptul să rețină acel

lucru până când creditorul titular al bunului îi va plăti sumele pe care Ie-a

cheltuit cu conservarea, întreținerea sau îmbunătățirea acelui bun.

Instanța de

fond a apreciat că, în speță, nu este îndeplinită o condiție esențială pentru a

putea funcționa dreptul de retenție, respectiv bunul să se afle la detentor,

activul „Brutărie" aflându-se în posesia pârâtului S.D.

S-a arătat că

instanța poate pronunța o hotărâre care să țină loc de act de proprietate în

considerarea principiului executării în natură a obligațiilor și reparării în

natură a pagubelor în baza dispozițiilor art. 1073 și 1077 C. civ., însă, în

cauză, reclamanta nu are calitatea de creditor al niciunei obligații care să-i

incumbe pârâtului S.D. de a transfera în proprietatea F.S.C.C. Constanța bunul

aflat în patrimoniul acesteia din urmă.

Împotriva acestei

sentințe, reclamanta F.S.C.C. Constanța a declarat apel, care, prin Decizia civilă

nr. 93 din 16 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a

ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respins ca nefondat,

fiind obligată apelanta la plata sumei de 4.999,99 lei cheltuieli de judecată

către intimata C.C.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de control judiciar, în concordanță cu cele reținute de prima

instanță, a apreciat că nu se impune suspendarea judecății cauzei, în temeiul

dispozițiilor art. 244 alin. (1) C. proc. civ.

Aceasta

întrucât, obiectul cauzei îl reprezintă, în principal, obligarea pârâtei SC A.

SA Horia de a transfera bunul ce a făcut obiectul licitației, iar soluționarea

acestei cauze nu depinde de soluționarea cauzei penale 454/P/2012, care vizează

anularea licitației pentru preț derizoriu și antrenarea răspunderii penale a

cumpărătorului S.D., evaluatorul bunului - V.I., precum și a lichidatorului

judiciar al debitoarei SC A. SA Horia, în condițiile în care legalitatea

licitației a fost analizată în cadrul procedurii legii insolvenței.

În atare

împrejurare, s-a arătat că, în mod corect, instanța de fond nu a dispus

suspendarea judecării cauzei, întrucât nu sunt întrunite cerințele prevăzute de

art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Distinct de

cele reținute, s-a arătat că prin Ordonanța din 06 august 2013, s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de C.C. și continuarea cercetărilor față de

V.I. și S.D., însă această plângere a fost formulată abia în 2012, pe când

prezenta cauza în 2001, nefiind nici un impediment în soluționarea sa.

S-a constatat

ca fiind corect soluționată excepția lipsei calității procesual pasive a

pârâtei C.C., dat fiind că imobilul nu a fost niciodată în posesia sau detenția

acesteia.

Această parte a

acționat doar în calitate de reprezentant al lichidatorului judiciar SC Insolv

SPRL al debitoarei SC A. SA Horia în patrimoniul căruia s-a regăsit bunul la

momentul licitației.

În ceea ce

privește transferul dreptului de proprietate asupra imobilului Brutărie, s-a

reținut că acesta a fost corect analizat de instanța de fond în raport cu

sentința civilă nr. 2171/2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în Dosarul

nr. 914/36/2009, prin care a fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamantei prin

care aceasta solicitase să se constate că este proprietara brutăriei în baza

autorizației de construire din 1989 și procesul - verbal din 07 aprilie 1988,

reținându-se, în motivarea hotărârii, că, potrivit procesului - verbal din 07

aprilie 1988, brutăria este proprietatea S.M.A. Horia, urmând să fie tranferată

la C.P.A.D.M. Horia.

La 02 mai 1991,

ca urmare a transformării fostului S.M.A. Horia în SC A. SA SA, în baza

listelor de inventar, imobilul a trecut în proprietatea pârâtei, însă actele de

transfer către C.P.A.D.M. nu au mai fost perfectate.

S-a reținut că

sentința civilă nr. 2171/2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în Dosarul

nr. 914/36/2009, a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 1587/2009 pronunțată de

Curtea de Apel Constanța.

Prin urmare, s-a

constatat că dreptul de proprietate asupra imobilului a fost analizat

irevocabil, prin sentințele mai sus menționate stabilindu-se că nu se impune

anularea licitației și a raportului de evaluare.

Chiar și dacă

acest aspect nu ar fi făcut obiectul unei judecăți, potrivit autorizației din 1988

și a procesului - verbal din 07 aprilie 1988, instanța de control judiciar a

apreciat că apelanta-reclamantă nu a dovedit temeinicia pretențiilor sale.

Autorizația de

construire privește amenajarea unei construcții ce se afla în administrarea

S.M.A. Horia, urmând ca, ulterior terminării lucrărilor de amenajare, imobilul

să fie transferat apelantei, transfer care nu a avut loc și care nu mai poate

opera în actuala situație, întrucât bunul a fost vândut la licitația organizată

în cadrul procedurii insolvenței.

Întrucât

reclamanta nu are calitatea de creditor al niciunei obligații care să-i incumbe

pârâtului S.D. de a transfera în proprietatea F.S.C.C. Constanța bunul aflat în

patrimoniul acestei din urmă, instanța de fond corect a soluționat litigiul

întemeiat pe dispozițiile art. 1073-1077 C. civ.

În termen

legal, împotriva deciziei instanței de apel, reclamanta F.S.C.C. Constanța a

declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate,

în sensul restituirii Brutăriei în proprietatea sa.

În motivare,

sub un prim aspect, recurenta-reclamantă apreciază că hotărârea atacată este

lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a

legii.

Susține că la

data de la data de 07 aprilie 1988, la sediul S.C. SC A. SA Horia (fosta S.M.A.

Horia) s-a încheiat o convenție intitulată proces-verbal în care F.S.C.C. (fost

U.J.C.C.) se obliga să edifice o brutărie modernă pe ruinele din chirpici ale

unei case sociale dezafectate, iar S.M.A. Horia se obliga ca la terminarea

lucrărilor de construire a brutăriei, aceasta să treacă în proprietatea

F.S.C.C.

Brutăria a fost

construită în baza autorizației de construire din 1989.

Lucrările au fost

finalizate astfel cum o atestă actul de constatare a terminării lucrării

4485/31 decembrie 1988.

SC A. SA Horia

a tergiversat îndeplinirea obligației din convenția din 07 aprilie 1988, deși

la data de 22 decembrie 1989 art. 969 C. civ. nu a fost abrogat, iar F.S.C.C.

deja a finalizat construcția, respectiv obligația din convenție.

Datorită

tergiversării predării prin protocol a brutăriei, reclamanta s-a adresat

instanței pentru ca prin hotărâre să oblige SC A. SA Horia să predea bunul

devenit al F.S.C.C. ca urmare a îndeplinirii condiției prevăzute în convenție,

aceea de finalizare a brutăriei.

Prin adresele

din 12 iunie 2002, organele statutare ale SC A. SA Horia nu neagă dreptul

reclamantei de proprietar al brutăriei, ci doar faptul că protocolul de predare

ar urma să fie semnat de lichidator, ca urmare a deschiderii procedurii în

temeiul Legii nr. 64/1995 republicată.

Lichidatorul,

arată recurenta, în loc să încheie protocolul de predare cu F.S.C.C.,

respectând astfel art. 969 C. civ., a vândut imobilul la prețul derizoriu de 25

milioane lei vechi, sfidând și capătul de cerere prin care reclamanta

solicitase să i se constate dreptul de retenție.

Deși a

solicitat de nenumărate ori repunerea pe rol a dosarului, aceste cereri au fost

respinse, menținându-se suspendarea dosarului "până la închiderea

procedurii".

Lichidatorul,

susține recurenta, nu este absolvit de a îndeplini anumite activități a doua zi

și următoarele după închiderea procedurii, iar faptul că lichidatorul mai are

unele obligații după închiderea procedurii este descris și de art. 142 alin.

(2) din Legea nr. 85/2006.

Prin urmare,

apreciază că susținerile lichidatorului și reținerile instanțelor de fond și de

apel, conform cărora acesta nu poate sta în instanță în calitate de pârât ca

lichidator, sunt greșite și lasă nerezolvat dosarul suspendat până la

închiderea procedurii.

Așa fiind, în

situația în care se vor analiza cererile reclamantei de repunere pe rol a

dosarului se observă că ultima cerere a fost solicitată și s-a judecat la data

de 14 martie 2011, fiind respinsă cererea de repunere pe rol, întrucât

lichidatorul a ascuns instanței faptul că a depus raportul final, iar la 21

aprilie 2011 era convocată ședința pentru închiderea procedurii, dată la care

judecătorul sindic a pronunțat sentința nr. 3171/2011 de închiderea procedurii.

Totodată, în

opinia recurentei F.S.C.C. Constanța, au fost încălcate prevederile legii

cooperației de consum.

Prin decizia

recurată, instanța a reținut că reclamanta nu are dreptul de a mai solicita

brutăria întrucât a fost vândută, fără să se analizeze dacă au fost respectate

condițiile art. 187 din Legea nr. 109/1996 aplicabilă da data introducerii

acțiunii (2001) și art. 107 din Legea nr. 1/2005 aplicabilă la data

înstrăinării brutăriei (2005).

Sub un alt aspect,

recurenta consideră că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus

judecății și a schimbat natura și înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia.

Susține, în

esență, că instanța de apel a încălcat dreptul la apărare a reclamantei prin

refuzul categoric de a se efectua proba cu expertiză tehnică judiciară având

drept scop identificarea brutăriei, condiție esențială a respectării convenției

dintre F.S.C.C. și SC A. SA Horia.

La dosar există

autorizația de construire din 1989, actul de constatare a terminării lucrării

din 31 decembrie 1988, lista consumului de materiale, avizul din 23 noiembrie

1989, memoriu tehnic, însă aceste lucrări, arată recurenta, trebuiau verificate

pe teren de un expert tehnic imobiliar.

Analizând

decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile

formulate, înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru

considerentele care succed:

Recursul

reprezintă o cale extraordinară de atac, controlul exercitat fiind unul strict

de legalitate, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurentă a

motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la

argumentele folosite de instanța de control judiciar în fundamentarea acesteia.

Or, în

motivare, recurenta aduce în discuție și cererile de repunere pe rol a cauzei,

respinse de prima instanță, în raport de prevederile art. 244 alin. (1) C.

proc. civ., ceea ce excede controlului de legalitate al instanței de recurs.

Fără a indica

în mod expres temeiurile de drept pe care se fundamentează recursul, reclamanta

a criticat hotărârea atacată motivat de împrejurarea că instanța de apel a

interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a schimbat natura și

înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia, apreciind, totodată că hotărârea recurată

este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a

legii.

Potrivit

dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., hotărârea este nelegală „când

instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura

ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia".

În speță,

recurenta nu a arătat în concret în ce constă greșita interpretare a actului

juridic dedus judecății în sensul textului legal evocat și nici în ce constă

încălcarea dispozițiilor art. 969 C. civ., criticile invocate vizând, în

realitate, interpretarea dată probelor, restabilirea situației de fapt, aspecte

ce nu constituie motive de casare sau de modificare a deciziei recurate odată

cu abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/200 și pct.

10 al art. 304 C. proc. civ. prin dispozițiile Legii nr. 219/2005.

Este de reținut

că instanța de apel ca instanță devolutivă are plenitudine de apreciere în ceea

ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a dispune asupra

oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității,

concludentei și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să

procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.

Prin urmare,

recurenta-reclamantă se prevalează, în mod greșit, de încălcarea dreptului la

apărare în raport de respingerea probei cu expertiză tehnică.

De altfel,

instanța de control judiciar, în temeiul efectului devolutiv al apelului a

verificat legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe în limitele

motivelor de apel formulate de apelanta-reclamantă, având în vedere apărările

intimaților, stabilind situația de fapt sub toate aspectele sesizate și în

raport de probele cauzei, coroborând toate înscrisurile aflate la dosar, iar

faptul că soluția dată nu a corespuns voinței recurentei, nu reprezintă un

motiv de nelegalitate care să conducă la modificarea sau casarea deciziei

atacate.

Prevederile

art. 187 din Legea nr. 109/1996 și ale art. 107 din Legea nr. 1/2005 nu au

legătură cu cauza, în condițiile în care problema litigioasă o reprezintă

îndreptățirea reclamantei de a solicita obligarea pârâtei SC A. SA Horia (fostă

S.M.A. Horia) să efectueze transferul în proprietatea sa a Brutăriei situate în

comuna Horia, jud. Constanța.

Contrar

susținerilor recurentei-reclamante, în cauză, nu se poate face abstracție de

sentința civilă nr. 2171/2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în Dosarul

nr. 914/36/2009, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1587/2009 pronunțată de

Curtea de Apel Constanța, prin care, dreptul de proprietate asupra imobilului

în discuție (brutărie), a fost analizat irevocabil și s-a stabilit că brutăria

este proprietatea S.M.A. Horia.

S-a reținut cu

justețe că autorizația din 1988 vizează amenajarea unei construcții ce se afla

în administrarea S.M.A. Horia, urmând ca, ulterior terminării lucrărilor de

amenajare, imobilul să fie transferat reclamantei, transfer care nu a avut loc

și care nu mai poate opera în actuala situație, întrucât bunul a fost vândut la

licitația organizată în cadrul procedurii insolvenței către pârâtul S.D.

Câtă vreme

reclamanta nu are calitatea de creditor al niciunei obligații care să-i incumbe

pârâtului S.D. de a transfera în proprietatea F.S.C.C. Constanța bunul aflat în

patrimoniul acestei din urmă, în mod corect, ambele instanțe au soluționat

cauza în raport de prevederile art. 1073-1077 C. civ.

Înscrisurile

invocate de recurentă au fost analizate, însă aceste probe nu puteau să conducă

la o soluție contrară dispozițiilor sentinței civile nr. 2171/2009 pronunțată

de Tribunalul Constanța, ceea ce ar fi însemnat o încălcare a principiului

autorității de lucru judecat.

Fără a reitera

considerentele anterior expuse, se constată că niciuna dintre cele două ipoteze

ale art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (hotărârea recurată este lipsită de temei

legal sau hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a

legii) nu a fost demonstrată.

Pentru toate

argumentele de fapt și de drept care preced, Înalta Curte constată că hotărârea

recurată este la adăpost de orice critică, motiv pentru care, în aplicarea

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta F.S.C.C. Constanța împotriva Deciziei civile

nr. 93 din 16 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a

ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, menținând decizia instanței

de apel, ca fiind legală.

Constatând

culpa procesuală a recurentei-reclamante în promovarea recursului de față și în

raport de solicitarea intimatei-pârâte C.C. privind plata cheltuielilor de

judecată în recurs, urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C.

proc. civ., să fie admisă cererea acesteia, în sensul obligării

recurentei-reclamante F.S.C.C. Constanța la plata sumei de 3.720 lei cheltuieli

de judecată către intimata-pârâtă C.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamanta F.S.C.C. Constanța împotriva Deciziei civile

nr. 93 din 16 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a

ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă

recurenta-reclamantă F.S.C.C. Constanța la plata sumei de 3.720 lei cheltuieli

de judecată către intimata-pârâtă C.C.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 4 iunie 2014.