ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5704/2013

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 3797/1998

pe rolul Judecătoriei Constanța, reclamantul S.I., în contradictoriu cu pârâții

Consiliul Local Constanța, municipiul Constanța prin Primar și Statul Român

prin D.G.F.P.C.F.S. Constanța, a solicitat restituirea imobilului situat în

Constanța, str. A.P., format din teren în suprafață de 359 mp și clădire

compusă din 2 apartamente - parter și etaj - cu dependințe și garaj.

Prin Sentința civilă

nr. 696 din 16 octombrie 2000 a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea civilă în

revendicare.

Prin Decizia civilă

nr. 176 din 15 mai 2001, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de reclamantul S.I.

Împotriva Deciziei

nr. 176 din 15 mai 2001 a declarat recurs apelantul-reclamant S.I.

Recursul a fost

înregistrat la data de 5 iulie 2001 pe rolul Curții Supreme de Justiție, secția

civilă, sub nr. 2922/1/2001 (număr vechi 3289/2001).

Judecata recursului a

fost suspendată la 19 iunie 2002, potrivit dispozițiilor art. 47 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001, la cererea recurentului S.I., prin mandatar H.V., ca urmare

a formulării notificării nr. 264/2001 pentru imobilul în litigiu, cauza fiind

repusă pe rol, din oficiu, la data de 10 octombrie 2005, pentru verificări.

Prin încheierea din

data de 9 decembrie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și

de proprietate intelectuală, a menținut măsura suspendării judecării

recursului.

La data de 29

noiembrie 2011, pentru verificarea măsurii suspendării, se acordă un nou

termen, 10 februarie 2012.

Prin încheierea din

10 februarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, amână

judecarea cauzei la 23 martie 2012 în vedere depunerii certificatului de deces

al recurentului S.I.

Prin încheierea din

23 martie 2012 s-a repus cauza pe rol din oficiu pentru a se emite adresă la

Primăria municipiului Constanța pentru a se comunica dacă s-a formulat

contestație împotriva Dispozițiilor din 7 iulie 2006 și din 30 ianuarie 2009

emise de Primarul municipiului Constanța.

Conform răspunsului

existent la dosar, rezultă că Dispozițiile din 7 iulie 2006 și din 30 ianuarie

2009 emise de Primarul municipiului Constanța nu au fost contestate, dar

documentația aferentă celor două dispoziții urmează a fi reanalizată.

Întrucât din acest

răspuns Înalta Curte a dedus intenția unității emitente de a revoca cele două

dispoziții, la termenul din 29 septembrie 2012 au fost solicitate relații în

acest sens, prin răspunsul de la dosar Primăria municipiului Constanța

comunicând că nu a fost emisă o nouă dispoziție, procedura aflându-se în lucru.

Prin încheierea din 19

octombrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a amânat

judecarea cauzei la 22 februarie 2013 pentru a se depune certificat de

moștenitor de pe urma defunctei S.E., dată la care s-a menținut măsura

suspendării judecării recursului.

În urma măsurilor

dispuse la data de 24 octombrie 2013 pentru a se verifica dacă mai subzistă

motivele suspendării, s-a fixat termen la data de 6 decembrie 2013.

Conform referatului

întocmit de magistratul asistent, relațiile sosite la dosar confirmă absența

contestațiilor împotriva Dispozițiilor din 7 iulie 2006 și din 30 ianuarie 2009

emise de Primarul municipiului Constanța și faptul că documentația accesorie

acestora urmează a fi reanalizată, precizându-se suplimentar că a fost

identificată acțiunea formulată de către reclamanți având ca obiect obligarea

Primăriei municipiului Constanța de a înainta documentația aferentă Dispoziției

din 30 ianuarie 2009 către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Urmare a acestor

precizări, în ședința publică din data de 6 decembrie 2013 Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția I civilă, a pus în discuție excepția perimării

recursului invocată de intimații-pârâți.

Analizând cu

prioritate această excepție, datorită caracterului său peremptoriu, Înalta Curte

constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 248

alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație,

apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se

perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din

vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, atunci când actul de

procedură urma să fie îndeplinit din oficiu.

Termenul de perimare

începe să curgă de la data ultimului act de procedură făcut în cauză, iar

cauzele de întrerupere și suspendare a acestui termen sunt prevăzute de art.

249 și 250 C. proc. civ.

Reclamantul S.I. a

solicitat, la termenul din 19 iunie 2002, suspendarea prezentei cauze până la

soluționarea irevocabilă a notificării nr. 264/2001, în temeiul art. 47 al

Legii nr. 10/2001, în vigoare la acea dată, pe parcursul cauzei nefiind

modificat acest temei al suspendării.

În prezenta cauză,

judecata recursului a fost suspendată la 19 iunie 2002, potrivit art. 47 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, măsura fiind menținută prin încheierile din 9

decembrie 2005 și 1 martie 2013.

Se constată că

notificarea nr. 264/2001 a fost soluționată prin Dispoziția din 7 iulie 2006,

care a fost modificată ulterior prin Dispoziția din 30 ianuarie 2009, prin

reducerea cotei pentru care s-au acordat măsuri reparatorii la cota de 1/2 din

imobil.

Începutul termenului

de perimare este legat de Dispoziția din 30 ianuarie 2009, emisă în procedura

administrativă a Legii nr. 10/2001 și necontestată în condițiile art. 26 din

Legea nr. 10/2001, deoarece de la acel moment a încetat cauza care a determinat

suspendarea prezentei cauze.

Prin necontestare,

Dispoziția din 30 ianuarie 2009 (care modifică Dispoziția din 7 iulie 2006), a

intrat în circuitul civil, producând efecte juridice în prezent.

De la data expirării

termenului de contestare, curge termenul de perimare de 1 an, care s-a împlinit

la 14 martie 2010, potrivit art. 101 alin. (3) C. proc. civ.

Nu s-ar putea reține

vreo cauză de întrerupere a cursului perimării prin faptul că a operat

repunerea cauzei pe rol din oficiu, prin rezoluția din 10 octombrie 2005 și

încheierea din 23 martie 2012 (pentru a se emite adresă la Primăria

municipiului Constanța pentru a se comunica dacă s-a formulat contestație

împotriva Dispozițiilor din 7 iulie 3006 și din 30 ianuarie 2009 emise de

Primarul municipiului Constanța), deoarece, potrivit art. 249 C. proc. civ.,

aceste acte de procedură nu au fost făcute în vederea judecării procesului de

către partea care justifică un interes, ci de către instanță, din oficiu, în

baza rolului activ.

De asemenea, nu are

efect întreruptiv nici menținerea măsurii suspendării dispusă la data de 1

martie 2012, deoarece, prin această dispoziție, s-a constatat că nu este certă

împrejurarea finalizării procedurii Legii nr. 10/2001, atât timp cât există

posibilitatea revocării dispozițiilor anterior emise și a emiterii unei noi

dispoziții, împotriva căreia reclamanții vor avea deschisă calea contestației

prevăzute de art. 26 din lege.

S-a luat act, așadar,

că reclamanții și-au asumat obligația clarificării stadiului procedurii Legii

nr. 10/2001, sens în care ar fi promovat o acțiune în contencios administrativ

pentru obligarea primarului Municipiului Constanța să emită o nouă dispoziție,

instanța considerând că demersurile inițiate necesită un timp mai îndelungat,

astfel încât este utilă menținerea măsurii suspendării.

Or, ca urmare a

relațiilor sosite la dosar în cadrul verificărilor dispuse la data de 24

octombrie 2013, acțiunea formulată de către reclamanți are ca obiect obligarea

Primăriei municipiului Constanța de a înainta documentația aferentă Dispoziției

din 30 ianuarie 2009 către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

în vederea emiterii de către aceasta din urmă a deciziei de despăgubire pentru

cota de 1/2 din imobilul situat în Constanța str. A.P. (încă nesoluționată în

primă instanță), și nu contestarea Dispozițiilor din 7 iulie 2006 și din 30

ianuarie 2009.

Ca atare, prin

formularea de către reclamanții din prezenta cauză a unei noi acțiuni având ca

obiect obligarea Primăriei municipiului Constanța de a înainta documentația

aferentă Dispoziției din 30 ianuarie 2009 către Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, Înalta Curte a considerat că a fost dovedită

intenția acestora de a recunoaște efecte juridice Dispoziției din 30 ianuarie

2009, prin solicitarea punerii sale în executare, cât și faptul că nu a fost

contestată de către reclamanți în procedura Legii nr. 10/2001.

Apar astfel ca

nefondate susținerile recurenților, prin avocat, din practicaua prezentei

decizii, potrivit cu care cauza de față a fost suspendată în vederea

soluționării acțiunii formulată în contencios administrativ.

De asemenea, nu s-a

dovedit revocarea Dispozițiilor din 7 iulie 2006 și din 30 ianuarie 2009, iar

reclamanții au avut suficient timp pentru a solicita lămurirea acestei

situații, fie prin contestarea dispozițiilor, fie prin solicitarea de a se

soluționa noua procedură care se află în curs cu privire la emiterea unei noi

dispoziții ca urmare a revocării dispozițiilor anterior menționate.

Se consideră că s-a

dovedit nu doar cunoașterea conținutului acestei dispoziții, ci și faptul că,

prin cererea de punere în executare a acestei dispoziții, reclamanții sunt de

acord cu conținutul său, deci nu au interesul să o conteste.

Este de menționat că

eventuala derulare a procedurii prevăzute de Legea nr. 247/2005 nu interesează

prezenta cauză, deoarece măsura suspendării prezentei cauze a avut ca unic

temei art. 47 alin. (1) [actualul art. 46 alin. (1)] al Legii nr. 10/2001,

potrivit căruia "Prevederile prezentei legi sunt aplicabile și în cazul

acțiunilor în curs de judecată, persoana îndreptățită putând alege calea

acestei legi, renunțând la judecarea cauzei sau solicitând suspendarea

cauzei".

Se impune a se preciza

și faptul că, deși s-a învederat decesul celor doi reclamanți, S.I. și S.E., nu

este incident art. 250 alin. (2) C. proc. civ., care prevede că "În

cazurile prevăzute de art. 243, cursul perimării este suspendat timp de 3 luni

de la data când s-au petrecut faptele care au prilejuit suspendarea judecății,

dacă aceste fapte s-au petrecut în cele din urmă 6 luni ale termenului de

perimare".

S.I. a decedat la

data de 1 mai 2008, deci anterior începerii curgerii termenului de perimare,

iar S.E. a decedat la 15 septembrie 2012, ulterior împlinirii aceluiași termen,

ceea ce face ca aceste evenimente să nu afecteze curgerea termenului de

perimare.

Procedura de citare

cu S.E. s-a realizat în cauză, ulterior dovedirii decesului acesteia, pe numele

moștenirii, deoarece, din relațiile sosite la dosar, rezultă că nu s-a dezbătut

succesiunea.

Din argumentele

expuse rezultă că lăsarea procesului în nelucrare mai mult de un an s-a datorat

vinei reclamanților-recurenți care, ulterior soluționării notificării în

procedura administrativă, nu au contestat dispozițiile emise, solicitând numai

punerea în executare a acestora, nu au îndeplinit niciun act de procedură în

vederea reluării judecății și nu au invocat și dovedit existența vreunei cauze

de întrerupere sau suspendare a cursului perimării, astfel că sancțiunea

perimării a intervenit de drept, la data de 14 martie 2009.

Astfel fiind, în

temeiul art. 248 C. proc. civ., va constata perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul

declarat de reclamantul S.I. și continuat de moștenitorii H.C.I., S.E. (în

prezent decedată) și S.G.F. împotriva Deciziei nr. 176 din 15 mai 2001 a Curții

de Apel Constanța, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 6 decembrie 2013.

Procesat de GGC - AS