ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5704/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 3797/1998 pe rolul Judecătoriei Constanța, reclamantul S.I., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local Constanța, municipiul Constanța prin Primar și Statul Român prin D.G.F.P.C.F.S. Constanța, a solicitat restituirea imobilului situat în Constanța, str. A.P., format din teren în suprafață de 359 mp și clădire compusă din 2 apartamente - parter și etaj - cu dependințe și garaj. Prin Sentința civilă nr. 696 din 16 octombrie 2000 a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea civilă în revendicare. Prin Decizia civilă nr. 176 din 15 mai 2001, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul S.I.

Împotriva Deciziei nr. 176 din 15 mai 2001 a declarat recurs apelantul-reclamant S.I. Recursul a fost înregistrat la data de 5 iulie 2001 pe rolul Curții Supreme de Justiție, secția civilă, sub nr. 2922/1/2001 (număr vechi 3289/2001). Judecata recursului a fost suspendată la 19 iunie 2002, potrivit dispozițiilor art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, la cererea recurentului S.I., prin mandatar H.V., ca urmare a formulării notificării nr. 264/2001 pentru imobilul în litigiu, cauza fiind repusă pe rol, din oficiu, la data de 10 octombrie 2005, pentru verificări. Prin încheierea din data de 9 decembrie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a menținut măsura suspendării judecării recursului.

La data de 29 noiembrie 2011, pentru verificarea măsurii suspendării, se acordă un nou termen, 10 februarie 2012. Prin încheierea din 10 februarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, amână judecarea cauzei la 23 martie 2012 în vedere depunerii certificatului de deces al recurentului S.I. Prin încheierea din 23 martie 2012 s-a repus cauza pe rol din oficiu pentru a se emite adresă la Primăria municipiului Constanța pentru a se comunica dacă s-a formulat contestație împotriva Dispozițiilor din 7 iulie 2006 și din 30 ianuarie 2009 emise de Primarul municipiului Constanța. Conform răspunsului existent la dosar, rezultă că Dispozițiile din 7 iulie 2006 și din 30 ianuarie 2009 emise de Primarul municipiului Constanța nu au fost contestate, dar documentația aferentă celor două dispoziții urmează a fi reanalizată.

Întrucât din acest răspuns Înalta Curte a dedus intenția unității emitente de a revoca cele două dispoziții, la termenul din 29 septembrie 2012 au fost solicitate relații în acest sens, prin răspunsul de la dosar Primăria municipiului Constanța comunicând că nu a fost emisă o nouă dispoziție, procedura aflându-se în lucru. Prin încheierea din 19 octombrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a amânat judecarea cauzei la 22 februarie 2013 pentru a se depune certificat de moștenitor de pe urma defunctei S.E., dată la care s-a menținut măsura suspendării judecării recursului.

În urma măsurilor dispuse la data de 24 octombrie 2013 pentru a se verifica dacă mai subzistă motivele suspendării, s-a fixat termen la data de 6 decembrie 2013. Conform referatului întocmit de magistratul asistent, relațiile sosite la dosar confirmă absența contestațiilor împotriva Dispozițiilor din 7 iulie 2006 și din 30 ianuarie 2009 emise de Primarul municipiului Constanța și faptul că documentația accesorie acestora urmează a fi reanalizată, precizându-se suplimentar că a fost identificată acțiunea formulată de către reclamanți având ca obiect obligarea Primăriei municipiului Constanța de a înainta documentația aferentă Dispoziției din 30 ianuarie 2009 către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Urmare a acestor precizări, în ședința publică din data de 6 decembrie 2013 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a pus în discuție excepția perimării recursului invocată de intimații-pârâți. Analizând cu prioritate această excepție, datorită caracterului său peremptoriu, Înalta Curte constată că este întemeiată pentru următoarele considerente: Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, atunci când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu.

Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură făcut în cauză, iar cauzele de întrerupere și suspendare a acestui termen sunt prevăzute de art. 249 și 250 C. proc. civ. Reclamantul S.I. a solicitat, la termenul din 19 iunie 2002, suspendarea prezentei cauze până la soluționarea irevocabilă a notificării nr. 264/2001, în temeiul art. 47 al Legii nr. 10/2001, în vigoare la acea dată, pe parcursul cauzei nefiind modificat acest temei al suspendării. În prezenta cauză, judecata recursului a fost suspendată la 19 iunie 2002, potrivit art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, măsura fiind menținută prin încheierile din 9 decembrie 2005 și 1 martie 2013. Se constată că notificarea nr. 264/2001 a fost soluționată prin Dispoziția din 7 iulie 2006, care a fost modificată ulterior prin Dispoziția din 30 ianuarie 2009, prin reducerea cotei pentru care s-au acordat măsuri reparatorii la cota de 1/2 din imobil.

Începutul termenului de perimare este legat de Dispoziția din 30 ianuarie 2009, emisă în procedura administrativă a Legii nr. 10/2001 și necontestată în condițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, deoarece de la acel moment a încetat cauza care a determinat suspendarea prezentei cauze. Prin necontestare, Dispoziția din 30 ianuarie 2009 (care modifică Dispoziția din 7 iulie 2006), a intrat în circuitul civil, producând efecte juridice în prezent. De la data expirării termenului de contestare, curge termenul de perimare de 1 an, care s-a împlinit la 14 martie 2010, potrivit art. 101 alin. (3) C. proc. civ.

Nu s-ar putea reține vreo cauză de întrerupere a cursului perimării prin faptul că a operat repunerea cauzei pe rol din oficiu, prin rezoluția din 10 octombrie 2005 și încheierea din 23 martie 2012 (pentru a se emite adresă la Primăria municipiului Constanța pentru a se comunica dacă s-a formulat contestație împotriva Dispozițiilor din 7 iulie 3006 și din 30 ianuarie 2009 emise de Primarul municipiului Constanța), deoarece, potrivit art. 249 C. proc. civ., aceste acte de procedură nu au fost făcute în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes, ci de către instanță, din oficiu, în baza rolului activ.

De asemenea, nu are efect întreruptiv nici menținerea măsurii suspendării dispusă la data de 1 martie 2012, deoarece, prin această dispoziție, s-a constatat că nu este certă împrejurarea finalizării procedurii Legii nr. 10/2001, atât timp cât există posibilitatea revocării dispozițiilor anterior emise și a emiterii unei noi dispoziții, împotriva căreia reclamanții vor avea deschisă calea contestației prevăzute de art. 26 din lege. S-a luat act, așadar, că reclamanții și-au asumat obligația clarificării stadiului procedurii Legii nr. 10/2001, sens în care ar fi promovat o acțiune în contencios administrativ pentru obligarea primarului Municipiului Constanța să emită o nouă dispoziție, instanța considerând că demersurile inițiate necesită un timp mai îndelungat, astfel încât este utilă menținerea măsurii suspendării.

Or, ca urmare a relațiilor sosite la dosar în cadrul verificărilor dispuse la data de 24 octombrie 2013, acțiunea formulată de către reclamanți are ca obiect obligarea Primăriei municipiului Constanța de a înainta documentația aferentă Dispoziției din 30 ianuarie 2009 către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în vederea emiterii de către aceasta din urmă a deciziei de despăgubire pentru cota de 1/2 din imobilul situat în Constanța str. A.P.

(încă nesoluționată în primă instanță), și nu contestarea Dispozițiilor din 7 iulie 2006 și din 30 ianuarie 2009. Ca atare, prin formularea de către reclamanții din prezenta cauză a unei noi acțiuni având ca obiect obligarea Primăriei municipiului Constanța de a înainta documentația aferentă Dispoziției din 30 ianuarie 2009 către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Înalta Curte a considerat că a fost dovedită intenția acestora de a recunoaște efecte juridice Dispoziției din 30 ianuarie 2009, prin solicitarea punerii sale în executare, cât și faptul că nu a fost contestată de către reclamanți în procedura Legii nr. 10/2001. Apar astfel ca nefondate susținerile recurenților, prin avocat, din practicaua prezentei decizii, potrivit cu care cauza de față a fost suspendată în vederea soluționării acțiunii formulată în contencios administrativ.

De asemenea, nu s-a dovedit revocarea Dispozițiilor din 7 iulie 2006 și din 30 ianuarie 2009, iar reclamanții au avut suficient timp pentru a solicita lămurirea acestei situații, fie prin contestarea dispozițiilor, fie prin solicitarea de a se soluționa noua procedură care se află în curs cu privire la emiterea unei noi dispoziții ca urmare a revocării dispozițiilor anterior menționate. Se consideră că s-a dovedit nu doar cunoașterea conținutului acestei dispoziții, ci și faptul că, prin cererea de punere în executare a acestei dispoziții, reclamanții sunt de acord cu conținutul său, deci nu au interesul să o conteste.

Este de menționat că eventuala derulare a procedurii prevăzute de Legea nr. 247/2005 nu interesează prezenta cauză, deoarece măsura suspendării prezentei cauze a avut ca unic temei art. 47 alin. (1) [actualul art. 46 alin. (1)] al Legii nr. 10/2001, potrivit căruia "Prevederile prezentei legi sunt aplicabile și în cazul acțiunilor în curs de judecată, persoana îndreptățită putând alege calea acestei legi, renunțând la judecarea cauzei sau solicitând suspendarea cauzei". Se impune a se preciza și faptul că, deși s-a învederat decesul celor doi reclamanți, S.I. și S.E., nu este incident art. 250 alin. (2) C. proc. civ., care prevede că "În cazurile prevăzute de art. 243, cursul perimării este suspendat timp de 3 luni de la data când s-au petrecut faptele care au prilejuit suspendarea judecății, dacă aceste fapte s-au petrecut în cele din urmă 6 luni ale termenului de perimare". S.I.

a decedat la data de 1 mai 2008, deci anterior începerii curgerii termenului de perimare, iar S.E. a decedat la 15 septembrie 2012, ulterior împlinirii aceluiași termen, ceea ce face ca aceste evenimente să nu afecteze curgerea termenului de perimare. Procedura de citare cu S.E. s-a realizat în cauză, ulterior dovedirii decesului acesteia, pe numele moștenirii, deoarece, din relațiile sosite la dosar, rezultă că nu s-a dezbătut succesiunea.

Din argumentele expuse rezultă că lăsarea procesului în nelucrare mai mult de un an s-a datorat vinei reclamanților-recurenți care, ulterior soluționării notificării în procedura administrativă, nu au contestat dispozițiile emise, solicitând numai punerea în executare a acestora, nu au îndeplinit niciun act de procedură în vederea reluării judecății și nu au invocat și dovedit existența vreunei cauze de întrerupere sau suspendare a cursului perimării, astfel că sancțiunea perimării a intervenit de drept, la data de 14 martie 2009. Astfel fiind, în temeiul art. 248 C. proc. civ., va constata perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de reclamantul S.I. și continuat de moștenitorii H.C.I., S.E. (în prezent decedată) și S.G.F. împotriva Deciziei nr. 176 din 15 mai 2001 a Curții de Apel Constanța, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 decembrie 2013. Procesat de GGC - AS