ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5013/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea în revendicare formulată de reclamanții G.M. și R.V., în contradictoriu cu pârâții Consiliul local al municipiului Constanța, Municipiul Constanța, prin Primar și D.G.F.P. Constanța, înregistrată la data de 24 septembrie 1998 pe rolul Judecătoriei Constanța, s-a solicitat lăsarea în deplină proprietate și pașnică posesie a imobilului situat în Constanța, str. C., (actual B-dul D.), compus din teren în suprafață de 314, 25 m.p. Prin sentința civilă nr. 8630 din 20 mai 1999 a Judecătoriei Constanța s-a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și s-a declinat cauza, spre soluționare, Tribunalului Constanța. Prin sentința nr. 435 din 22 mai 2000, pronunțată de Tribunalul Constanța s-a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanții G.V., G.I., G.V.A., moștenitori ai defunctei reclamante G.M.

și de R.V., împotriva pârâților Consiliul local al municipiului Constanța, Municipiul Constanța, prin Primar, și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, reprezentat de D.G.F.P. Constanța. Prin decizia nr. 289 din 24 noiembrie 2000, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții G.V., G.I., G.V.A. și R.V. împotriva sentinței nr. 435 din 22 mai 2000, pronunțată de Tribunalul Constanța. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții R.V., G.V., G.I.

și G.V.A., înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 19 februarie 2001 și care a primit termen de judecată la 30 octombrie 2001. Judecata recursului a fost suspendată la data de 30 octombrie 2001 , în baza dispozițiile art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, la cererea reclamanților G.V., G.I., G.V.A., care, prin petiția depusă la dosar la data de 08 octombrie 2001, au solicitat suspendarea cauzei ca urmare a formulării notificării înregistrate sub nr. 1358 din data de 09 august 2001, depusă la Primăria municipiului Constanța.

La cererea de suspendare a cauzei a fost anexată copia notificării înregistrate sub nr. 1358 din data de 09 august 2001. S uspendarea cauzei a fost menținută prin încheierile din 07 februarie 2006 (când s-a reținut că subzistă motivele care au dus la suspendarea judecății în baza art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nefiind soluționată notificarea formulată în baza acestei legi) și 18 octombrie 2011 (când s-a constatat că nu a fost încă finalizată procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001). La data de 04 octombrie 2013, în acord cu dispozițiile art. 252 alin. (1) C. proc. civ., din oficiu, cauza a fost repusă pe rol, pentru a se verifica incidența dispozițiilor art. 248 C. proc.

civ. Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 248 C. proc. civ. referitoare la perimare, având în vedere următoarele considerente: Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare, se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții, timp de un an. Perimarea se înfățișează astfel, ca o sancțiune determinată tocmai de lipsa de stăruință a părților, în soluționarea litigiului. Ea are un caracter mixt, de sancțiune și de prezumție tacită de desistare, având ca elemente definitorii rămânerea cauzei în nelucrare și culpa părții.

Astfel, măsura de suspendare a judecății s-a dispus la 30 octombrie 2001, în temeiul dispozițiilor art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în vederea soluționării pretențiilor reclamanților asupra imobilului în litigiu în procedura reglementată de actul normativ amintit. Se constată că, prin sentința civilă nr. 2412 din 20 aprilie 2011 a Tribunalului Constanța, pronunțată în Dosarul nr. 5375/118/2010, rămasă definitivă și irevocabilă prin nerecurare în termenul legal, s-a admis acțiunea formulată de reclamanții G.V., G.I., G.V.A. în contradictoriu cu pârâții Consiliul local al municipiului Constanța și Municipiul Constanța, prin Primar, s-a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii constând în despăgubiri bănești, potrivit procedurii reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, pentru imobilul compus din teren în suprafață totală de 314,25 m.p.

și construcție în suprafață de 26,58 m.p., situat în Constanța, fosta str. C., actual Bd. D., și în incinta Spitalului Municipal Constanța. Totodată, a fost obligat Primarul municipiului Constanța să emită dispoziție în acest sens și să o înainteze Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Așadar, se reține că acțiunea în justiție a reclamanților, formulată în contradictoriu cu pârâții Consiliul local al municipiului Constanța și Municipiul Constanța, prin care s-a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii constând în despăgubiri bănești, potrivit procedurii reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, pentru imobilul în litigiu, Primarul municipiului Constanța fiind obligat să emită dispoziție în acest sens și să o înainteze Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor primar, s-a definitivat cu mult timp în urmă, fără ca aceștia să manifeste ulterior stăruință în continuarea soluționării recursului a cărui judecată se suspendase tocmai pentru a nu fi lăsată fără eficiență procedura specială demarată de părți.

În aceste condiții, lipsa de stăruință a părților, care, după definitivarea procedurilor judiciare menționate, nu au solicitat repunerea cauzei pe rol pentru continuarea judecății, este sancționată cu perimarea cererii de recurs. Considerând că a avut loc o suspendare a cursului perimării în sensul art. 250 alin. (1) C. proc. civ., cât timp s-au desfășurat procesele pe temeiul Legii nr. 10/2001, în același timp, se constată că termenul de când se apreciază că pricina a rămas în nelucrare din vina părții începe să curgă de la 06 mai 2011, data la care a rămas irevocabilă, prin nerecurare, sentința civilă nr. 2412 din 20 aprilie 2011 a Tribunalului Constanța, pronunțată în Dosarul nr. 5375/118/2010.

Or, de la acest moment, recurenții-reclamanți nu au îndeplinit niciun act de procedură, întreruptiv al cursului perimării, de natură să demonstreze ieșirea din pasivitatea procesuală. Ca atare, în considerarea celor ce preced, urmează a se constata perimat recursul declarat de reclamanții R.V., G.V., G.I. și G.V.A. împotriva deciziei nr. 289 din 24 octombrie 2000 a Curții de Apel Constanța, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimată cauza având ca obiect recursul declarat de reclamanții R.V., G.V., G.I. și G.V.A. împotriva deciziei nr. 289 din 24 octombrie 2000 a Curții de Apel Constanța, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 05 noiembrie 2013.