ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1962/2017

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. x/118/2012 reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele B. și S.C. C. S.R.L., ca prin hotărârea ce se va pronunța instanța:

- să constate că imobilul Croitorie Bazar, situat în Bazar Sat Vacanță, Constanța, jud. Constanța este proprietatea reclamantei;

- să dispună evacuarea pârâtelor din imobil.

În motivare s-a arătat că imobilul este proprietatea reclamantei, fiind construit în baza autorizației de construire din 09 aprilie 1979 pe un teren atribuit de Consiliul Popular Constanța în baza Deciziei nr. 28/1979 și a procesului-verbal de recepție Bazar Sat vacanță, toate pe numele D. Constanța.

S-a învederat că, după construire, imobilul a fost predat în administrare E. (actuala B.) în temeiul deciziei nr. 2/1981, a adresei nr. 2331/1980 și a deciziei nr. 27/1983 emise de D. Constanța.

S-a susținut că administrarea a continuat până la data de 01.01.2002, când a fost încheiat contractul de închiriere nr. x/2002 între A., în calitate de proprietar și E., în calitate de chiriaș.

S-a mai arătatcă la data de 17.12.2002, E. s-a retras din calitatea de asociat al A., iar în temeiul art. 177 din Legea nr. 109/1996 era obligată să predea imobilul pe care l-a deținut în administrare.

S-a arătat în temeiul Legii nr. 1/2005, E. s-a reorganizat în societatea cooperativă de gradul I - B., iar A. în societate cooperativă de gradul II - A.

S-a precizat că pârâta C. S.R.L. ocupă imobilul în baza contractului de închiriere nr. 12/2007 încheiat cu cealaltă pârâtă.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 563 C. civ. de la 1864, art. 161 și art. 177 din Legea nr. 109/1996, art. 6 lit. j) din Legea nr. 1/2005.

La data de 08.01.2013 și 13.10.2015, pârâta B. a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Constanța, excepția inadmisibilității, excepția lipsei calității procesuale active, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

S-a susținut faptul că reclamanta este o simplă societatea cooperativă de gradul II și nu continuatoarea fostei A., care a fost desființată.

S-a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada calității sale de proprietar, nefiind făcută nici legătura cu D. Constanța, pe numele căreia a fost eliberată autorizația de construire.

S-a indicat că investițiile realizate în timp în cadrul cooperației de consum se finalizau dintr-un fond comun de investiții, iar titularul acestui fond comun era Centrocoop București.

S-a menționat că beneficiarii fondului comun de investiții pe plan județean erau D. și A., astfel că actele invocate de reclamantă pe numele D. nu reprezintă titlul de proprietate.

S-a învederat că întreg Bazarul Sat Vacanță, inclusiv bunul revendicat în cauză, a intrat în patrimoniul pârâtei cu titlu de proprietate.

S-a precizat că adresa din 12 februarie 1980 se referă la o valoare patrimonială de 16.188.580 RON și enumeră 28 de bunuri imobile care au fost transmise ca urmare a reorganizării A.

S-a susținut că în urma reorganizării întreg patrimoniul cooperatist a fost divizat și transmis în proprietatea cooperativelor de consum locale, așa cum rezultă din adresele nr. 62 din 20 ianuarie 1993, nr. 345 din 26 februarie 1993 și nr. 2075 din 15 februarie 1980.

S-a arătat că, potrivit legii contabilității, bunurile preluate au fost înregistrate în evidențele contabile ale pârâtei cu titlu de proprietate, fiind plătite taxe și impozite din 1980 până în prezent.

S-a menționat că documentele invocate de reclamantă nu se referă la administrare ci la o predare - primire și la înscrierea bunurilor în patrimoniul primitorului.

Referitor la contractul de închiriere din 04 ianuarie 2002 s-a indicat că în cadrul dosar nr. x/2005 al Tribunalului Constanța s-a stabilit că acesta nu a produs niciodată efecte juridice.

S-a precizat că nu există noțiunea de dezafiliere în nicio lege, iar o eventuală retragere era reglementată prin Legea nr. 109/1996, care a fost abrogată prin Legea nr. 1/2005.

S-a învederat că în baza legii vechi nu s-a făcut niciun act juridic - financiar în perioada 2002 - 2005 de către fosta federală județeană.

S-a mai apreciat că nu poate fi avută în vedere adresa din 27 decembrie 2006 emisă de Centrocoop București întrucât sunt încălcate dispozițiile Legii nr. 1/2005.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 115 și urm. C. proc. civ. de la 1865.

La data de 05.02.2013 reclamanta A. a depus răspuns la întâmpinare prin care s-a solicitat respingerea excepțiilor și a susținerilor invocate de pârâta B.

Reclamanta a reiterat susținerile din cererea de chemare în judecată, fiind adăugat faptul că, în baza art. 120 alin. (4) din Legea nr. 1/2005, este continuatoarea Federalei Județene A. întrucât aceasta s-a reorganizat în societate cooperativă de gradul II - A. la data de 18.05.2005, așa cum rezultă din relațiile de la ORC.

La data de 17.10.2013 reclamanta A. a depus o cerere de renunțare la judecată împotriva pârâtei S.C. C. S.R.L., cerere de care prima instanță a luat act prin încheierea de ședință din data de 31.10.2013.

La data de 21.01.2015 reclamanta A. a depus o cerere precizatoare prin care a indicat că solicită obligarea pârâților să-i lase în deplină proprietate imobilul litigios și evacuarea pârâților din imobil.

Prin sentința civilă nr. 695/F din 04.05.2016 pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția civilă, în dosar nr. x/2012* s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei A., s-a respins acțiunea în revendicare imobiliară și evacuare formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. și a fost obligată reclamanta către pârâtă la 4.300 RON cheltuieli de judecată.

Prima instanță a apreciat că excepția lipsei calității procesuale active trebuie respinsă întrucât A. Societate Cooperativă de grad II este continuatorul Federației Județene A. conform art. 120 alin. (4) din Legea nr. 1/2005, care prevede că societatea cooperativă reorganizată preia activul și pasivul fostei A. Or, A. s-a reorganizat în societate cooperativă de grad II - A. la data de 18.05.2005, reorganizarea fiind înscrisă la ORC Constanța, așa cum rezultă din certificatul constatator din 23 iunie 2011 eliberat de ORC Constanța.

S-a învederat că, la rândul său, E. s-a retras din A. în 17 decembrie 2002 (conform art. 177 din Legea nr. 109/1996), iar în 2005 s-a reorganizat în pârâta B., în temeiul art. 117 din Legea nr. 1/2005.

S-a concluzionat că reclamanta A. are calitate procesuală activă, fiind succesoarea în drept a F.

Prima instanță a reținut pe fondul cauzei faptul că, din analiza concluziilor raportului de expertiză și a înscrisurilor depuse de părți la dosarul cauzei, rezultă că prin decizia nr. 28 din 14 februarie 1979 Consiliul județean Constanța - Comitetul executiv a transmis din administrarea municipiului Constanța în folosința Uniunii Județene a A. - fără termen și fără plată - terenul proprietate de stat în suprafață de 10.500 mp situat în patrimoniul construibil al municipiului Constanța.

S-a indicat că investiția a fost realizată de D. în baza autorizației de construire din 9 aprilie 1979 sub denumirea Bazar Comercial în satul de vacanță Constanța, cuprinzând patru corpuri de clădiri, a căror contravaloare a fost achitată de beneficiarul investiției, D.

S-a învederat că prin decizia 2 din 8 ianuarie 1980 a D. s-a dispus trecerea Satului de vacanță din cadrul D. în cadrul Cooperativei orășenești Constanța, iar prin decizia D. nr. 68 din 26 martie 1981 bunul a fost trecut în administrarea Cooperativei de consum Năvodari începând cu 01.04.1981.

S-a menționat că bunul a revenit în administrare A. începând cu 17.01.1983, în baza deciziei D. nr. 27 din 17 ianuarie 1983.

S-a reținut că prin adresa din 20 ianuarie 1993 Centrocoop a comunicat A. că, în urma măsurilor de reorganizare a cooperației, patrimoniul cooperatist a fost divizat și transmis în proprietate cooperativelor de consum locale, iar prin decizia 64 din 16 septembrie 1994 A. a decis ca, începând cu 01.10.1994, Cooperativa Sat Vacanță să fuzioneze cu E., urmând ca activitatea să se desfășoare sub denumirea E. conform certificatului de înmatriculare J/13/78/1991.

S-a indicat că predarea - primirea patrimoniului s-a făcut conform bilanțului contabil de la 30.09.1994, fuziunea fiind înregistrată la Camera de Comerț Constanța prin cererea de mențiuni 11562 din 21 decembrie 1994, iar protocolul de predare-primire privind fuziunea Cooperativei de consum sat vacanță în calitate de predător cu Consumcoop Sat vacanță în calitate de primitor a fost încheiat la 20.10.1994.

S-a arătat că în declarația de impunere după fuziune pentru anul 1995 imobilul se află la poziția 33, iar de la această dată bunul a fost raportat în bilanțurile contabile ale pârâtei precum și în celelalte evidențe contabile: balanțe contabile, raportări financiare, declarații de impunere, situații analitice clădiri, calculări amortisment, etc.

S-a adăugat că de la această dată obligațiile fiscale ale imobilului au fost achitate de pârâta B. Cooperatistă de consum de grad I, nerezultând înregistrări patrimoniale simultane la alte cooperative privind imobilul revendicat.

Prima instanță a reținut că reclamanta a invocat ca și temei al dreptului de proprietate construirea acestui imobil pe cheltuiala sa, pe un teren primit în folosință, situație de fapt care a fost dovedită, chiar dacă în răspunsul la obiectivul nr. 1 al expertizei, expertul contabil nu reține explicit acest lucru.

S-a argumentat că în domeniul cooperatist, conformart. 160 din Legea nr. 109/1996, proprietatea cooperatistă este compusă dintr-o parte divizibilă și una indivizibilă, în baza bilanțurilor contabile de la sfârșitul anului anterior intrării în vigoare a acestei legi (109/1996), precum și bunurile dobândite ulterior de aceasta.

S-a adăugat că art. 64 din Legea nr. 1/2005 preia aceste dispoziții stabilind că proprietatea societății cooperatiste este privată și că patrimoniul societății cooperatiste se compune din partea divizibilă și partea indivizibilă.

S-a indicat că la data intrării în vigoare a Legii nr. 109/1996 bunul care face obiectul revendicării imobiliare se afla din 31.12.1995 în patrimoniul pârâtei, iar prin reorganizarea cooperativei de consum în baza Legii nr. 1/2005 bunul rămâne în continuare înregistrat în patrimoniul acesteia.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta A., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii apelate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

În motivare s-a arătat că prima instanță a ignorat principiile generale ale cooperației prevăzute în art. 161 din Legea nr. 109/1996, art. 6 lit. j), e și art. 89 alin. (2) din Legea nr. 1/2005.

S-a susținut că, având în vedere aceste texte de lege, intimata - pârâtă nu-și poate însuși imobilul litigios.

Apelanta a prezentat un istoric al imobilului în litigiu, apreciind că din dovezile prezentate nu rezultă că ar fi operat un transfer de proprietate de la D. (actuala reclamantă) către Consumcoop (actuala pârâtă).

S-a menționat că prima instanță a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

S-a învederat că imobilul revendicat este inclus în partea indivizibilă proprietatea tuturor cooperativelor de consum din județul Constanța asociate în A., care au participat cu bani la fondul centralizat din care s-a construit Bazarul sat Vacanță.

S-a indicat că prima instanță a analizat superficial și a interpretat greșit adresa nr. 62/1993 a Centrocoop nr. 62/1993 și decizia nr. 64 din 16 septembrie 1994 a A. prin care s-a dispus fuziunea dintre Cooperativa Sat Vacanță cu E..

S-a precizat că adresa din 20 ianuarie 1993 se referă la un imobil al fostei Bănci Populare din perioada interbelică, fără nicio legătură cu Bazarul Sat Vacanță edificat în anul 1980.

S-a susținut că Bazarul Sat Vacanță nu are legătură nici cu divizarea patrimoniului Uniunilor Regionale ale Cooperației Dobrogea în două uniuni județene, Constanța și Tulcea, ca urmare a reorganizării administrativ teritoriale a țării în baza Legii nr. 2/1968 și a deciziei centrocoop nr. 30 din 18.02.1968.

S-a arătat că aceste acte normative fiind elaborate înainte de anul 1980, când a fost construit Bazarul Sat Vacanță cu imobilul litigios, nu au legătură cu obiectul cauzei de față și că o simplă adresă, al cărei original nu se păstrează, nu poate constitui titlu de proprietate al unui imobil.

Referitor la decizia nr. 64 din 16 septembrie 1994 a A., de fuziune a cooperativei Sat Vacanță cu E., s-a apreciat că instanța de fond nu a analizat conținutul acesteia, care nu are nicio legătură cu dreptul de proprietate al Bazarului din Satul de Vacanță.

S-a învederat că din conținutul adresei nr. 64 din 16.09.1994 rezultă că așa-zisa "cooperativa de consum Sat Vacanță" a fost constituită nestatutar, iar imobilele case țărănești din Satul de Vacanță, imediat după construire în anul 1971, au fost predate în administrare către Universalcoop București.

S-a indicat că în anul 1973, prin decizia centrocoop nr. 317 din 28 noiembrie 1973, căsuțele țărănești sunt preluate de D. Constanța de la Universalcoop Bucurețti.

S-a argumentat că în anul 1973 Bazarul Sat Vacanță nu era construit de D., construcția acestuia realizându-se în anul 1980.

S-a menționat că în anul 2001, prin decizia nr. 43 din 03 septembrie 2001, Centrocoop anulează decizia nr. 317 din 28 noiembrie 1973 și dispune ca fiecare casă din Satul de Vacanță Mamaia să reintre în administrarea directă a fiecărei uniuni județene proprietară a casei respective.

S-a concluzionat că din cuprinsul deciziei nr. 64/1994 a UJ. C. civ., nr. 317/1973 și nr. 3/2001 ale Centrocoop rezultă că imobilele din Satul de Vacanță sunt proprietatea uniunilor județene care le-au construit.

S-a învederat că decizia nr. 43/2001 a fost pusă în aplicare începând cu anul 2003, când uniunilor județene care au construit imobile în Satul de Vacanță li s-au restituit aceste imobile, E. semnând protocoalele la rubrica "Administrator predător", iar A. la rubrica "Proprietar primitor".

S-a indicat că din aceste acte nu rezultă că pârâta a fost împroprietărită cu vreun imobil construit de uniunile județene, inclusiv Uniunea Județeană Constanța.

S-a susținut că, dacă aceste imobile ar fi intrat în proprietatea reclamantei prin pretinsa fuziune în baza Deciziei nr. 64/1994, pârâta n-ar mai fi aprobat ca aceste să fie restituite către federalele județene care le-au construit, cum este cazul imobilului litigios.

Referitor la art. 64 din Legea nr. 1/2005 s-a menționat că reclamanta și pârâta B. sunt societăți cooperative, cu deosebirea că A. este o societate cooperativă de grad 2, care are ca asociate toate societățile cooperative de grad 1 din județ (mai puțin societatea cooperativă de grad 1 B. care s-a retras) în timp ce pârâta are ca asociați persoane fizice.

S-a precizat că la reorganizarea în temeiul art. 120 alin. (4) din Legea nr. 1/2005, societatea cooperativă de grad 2 succesoare a federalei județene a preluat activul și pasivul federalei județene, respectiv partea indivizibilă.

S-a arătat că la data reorganizării în temeiul Legii nr. 1/2005, conform adresei nr. x/2006 și art. 177 din Legea nr. 109/1996, pârâta nu mai era titulară a părții indivizibile, și că din punct de vedere juridic, în situația în care două entități fuzionează, iar una dintre ele deține un bun în folosință (administrare, chirie, etc.), situația juridică a bunului deținut în folosință nu se poate modifica în proprietate, rămânând tot în folosința entității rezultate din fuziune.

S-a concluzionat că decizia nr. 64 din 16 septembrie 1994 nu poate constitui un act translativ de proprietate apt să paralizeze actul de construire a Bazarului de către D.

Apelanta a susținut că în mod greșit prima instanță a indicat drept temei legal al proprietății cooperativei de consum art. 160 din Legea nr. 109/1996, care definește partea divizibilă și indivizibilă a cooperativelor de consum, a A. și a Centrocoop.

S-a arătat că expertiza indică faptul că pentru partea indivizibilă din anul 1995 a depus bilanț contabil atât cooperativa de consum, cât și A., dar numai pe cel al A. a fost aplicată de către DGFP ștampila dreptunghiulară și număr de înregistrare, în timp ce pe cel al cooperativei de consum a aplicat numai o ștampilă triunghiulară, fără număr de înregistrare.

S-a adăugat că art. 160 din Legea nr. 109/1996 prevede condiția ca bunul să se fi "aflat în proprietate". Or, la acea dată, imobilul era predat în administrare și nu în proprietate.

S-a argumentat că prima instanță a trecut nepermis cu vederea, ignorând art. 161 din Legea nr. 109/1996 care lămurește clar proprietatea părții indivizibile, respectiv a imobilului litigios: "Partea indivizibilă nu poate fi însușită de organizațiile cooperatiste asociate".

S-a indicat că la acea dată cooperativa de consum Constanța era asociată la A., deci nu își putea însuși acest imobil litigios.

S-a menționat că art. 6 lit. j) din Legea nr. 1/2005 preia acest principiu al părții indivizibile, iar la art. 89 alin. (2) din aceeași lege, referindu-se la asociații și uniuni, se menționează că "Pentru a constitui asociații sau uniuni societățile cooperative pun în comun și fără drept de restituire un aport în bani și/sau în natură".

S-a concluzionat că prima instanță a ignorat total principiile consacrate de legile speciale ale cooperației - 109/1996 și 1/2005, care reglementează atât activitatea organizațiilor cooperației de consum, cât și regimul bunurilor acestor organizații.

În cererea de apel s-a precizat faptul că prima instanță nu s-a pronunțat asupra unor dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea cauzei, respectiv: contractul de închiriere nr. 3/2002 încheiat între A., în calitate de proprietar și E., în calitate de chiriaș, care are o dată ulterioară deciziei nr. 64 din 16.09.1994 și în cuprinsul căruia este indicată clar calitatea reclamantei de proprietar și a pârâtei de chiriaș, în raport cu imobilul litigios și hotărârea E. din 17.12.2002 înregistrată la ORC, prin care E. a hotărât retragerea din A., precum și adresa nr. x/2006 a Centrocoop, în care se menționează că imobilele din fondul indivizibil au trecut de drept la A.

S-a susținut că sentința apelată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei.

S-a precizat că, deși reclamanta a solicitat în instanță ca pârâta să prezinte actul translativ de proprietate de la D. la Consumcoop, pârâta nu a depus niciun înscris.

S-a indicat că în sentința apelată nu este identificată o dovadă mai puternică decât actele de construire a Bazarului de către predecesoarea reclamantei D.

S-a învederat că, având în vedere faptul că regimul juridic al bunurilor cooperației de consum este reglementat de Legile speciale nr. 109/1996 și 1/2005, care derogă de la dreptul comun, instanța nu motivează înlăturarea normei imperative prevăzută de art. 161 din Legea nr. 109/1996, care prevede că organizațiile cooperatiste asociate nu-și pot însuși bunuri din partea indivizibilă, inclusiv imobilul litigios.

Apelanta a reiterat că sentința atacată este lipsită de temei legal, fiind pronunțată cu încălcarea gravă și aplicarea greșită a legilor cooperației de consum.

Au fost redate dispozițiile art. 160 și art. 161 din Legea nr. 109/1996, art. 6 lit. j) din Legea nr. 1/2005, menționându-se că prin construirea Bazarului, din fondul centralizat al tuturor cooperativelor de consum din județul Constanța, imobilul a devenit parte indivizibilă a D. (actualul A.).

S-a argumentat că au fost aplicate greșit dispozițiile art. 557 alin. (3) și art. 884 C. civ. raportat la art. 36 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 care prevăd că proba dreptului de proprietate asupra construcțiilor se face cu autorizația de construire și procesul-verbal de recepție a lucrărilor, precum și dovada plății lucrărilor, acte depuse de reclamantă.

S-a reiterat că pârâta nu a depus vreun act care să paralizeze această dovadă prevăzută de art. 557 din Noul C. civ.

S-a adăugat că au fost nesocotite și prevederile art. 177 din Legea nr. 109/1996 și art. 120 alin. (10) din Legea nr. 1/2005.

S-a învederat că prin Hotărârea din 17.12.2002, E. s-a retras din A. și, conform art. 177 din Legea nr. 109/1996, partea indivizibilă trece în administrarea altei cooperative desemnate de A., rămânând doar cu partea divizibilă (părțile sociale ale membrilor cooperatori și eventuale dividende).

S-a menționat că fiind anterior retrasă din Federala - A., la apariția Legii nr. 1/2005, pârâta E. nu s-a asociat la A. - Societate cooperativă de grad 2 (actuala reclamantă) și, conform art. 120 alin. (10) din Legea nr. 1/2005 a rămas cu partea divizibilă (părțile sociale vărsate și eventuale dividende).

S-a susținut că în lipsa oricărui act de proprietate al pârâtei, în mod nelegal prima instanță a considerat act de proprietate înscrierea imobilului în evidentele contabile ale acesteia.

S-a precizat că înscrierea în evidențele contabile ale pârâtei s-a efectuat tocmai în baza actului de predare în administrare.

S-a adăugat că, potrivit C. civ., înregistrarea în gestiune nu constituie proba dreptului de proprietate asupra unui imobil, înscrierea fiind efectuată în vederea achitării obligațiilor fiscale.

S-a arătat că, în contabilitatea pârâtei, expertul nu a identificat niciun act de proprietate care a stat la baza înregistrării în evidențele contabile, în afară de actele de dare în administrare de către reclamanta A.

S-a mai învederat că înscrierea la organele fiscale nu poate fi considerată dovada proprietății.

La data de 16.09.2016, intimata - pârâtă B. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

În motivare s-a arătat că primul motiv de apel este un motiv de casare prevăzut de vechiul C. proc. civ. și vizează denaturarea unei convenții (act juridic), respectiv interpretarea ei în afara regulilor art. 969, 970, 978-980, 981, 983 și 984 din vechiul C. civ., ceea ce nu este cazul la speța.

S-a menționat că deciziile nr. 62 și 64 menționate de instanța la descrierea situației de fapt din considerentele sentinței nu sunt acte juridice în sensul arătat, ci înscrisuri din care rezulta, la fel ca și din raportul de expertiza, ca atât conținutul, cat și efectele lor, s-au redat corect de către instanța.

S-a indicat că adresa din 20 ianuarie 1993 este un răspuns al Centrocoop la adresa din 19 ianuarie 1993 a reclamantei în care se arată că "în urma măsurilor de reorganizare a Cooperației, patrimoniul cooperatist a fost divizat și transmis în proprietatea cooperativelor de consum locale".

S-a precizat că prin această adresă a forului ierarhic central s-a încercat a se pune capăt practicii abuzive a A. de a-și însuși bunurile intimatei - pârâte.

S-a învederat că pentru imobilul revendicat autorizația datează din 1979, astfel că este incorecta afirmația apelantei ca această adresa din 1993 nu are legătura cu activul revendicat.

S-a susținut că aceasta are semnificația unei demonstrații a modului legal de distribuire a activelor ridicate din investiții centralizate, dar plătite de beneficiari (cooperativele de consum locale).

S-a adăugat că decizia nr. 64 atestă fuziunea cooperativei Sat Vacanta cu Consumcoop prin metoda absorbției în Consumcoop și faptul că "primirea patrimoniului se face în baza bilanțului contabil, la data de 30.09.1994".

Intimata a arătat că fuziunea s-a înregistrat la Camera de Comerț Constanta, prin cererea de mențiuni 11562 din 21 decembrie 1994 și a produs consecințe juridice, bunul fiind predat cu protocolul din 20.10.1994 și cuprins la poziția 33, în declarația de impunere de după fuziune, din 1995, precizându-se și valoarea acestuia.

S-a mai menționat că bunul revendicat se regăsește și în situația centralizata a clădirilor din 30.09.1994, în bilanțul contabil din 31.12.1995 la capitolul "Imobilizări corporale proprietate", în balanța de verificare din 31.12.1995, în declarație de impunere din 1996, în situația clădirilor de la 01.01.1996, în situația patrimoniului E. din 02.02.2005, declarația de impunere pe 2005, situația clădirilor pe 2005, în toate balanțele analitice, situații analitice clădiri, reevaluări patrimoniale pe perioada 1995-2014, în evidentele intimatei, spre deosebire de apelantă, care nu l-a avut înregistrat în patrimoniu niciodată.

S-a învederat că susținerea apelantei potrivit căreia în anul 2003 a primit imobilul ca proprietar primitor este contrazisa de faptul ca niciodată nu a înregistrat acest bun în evidentele sale, nu a scăzut amortismente, nu s-a înregistrat la organele fiscale, nu a plătit niciodată impozit pe proprietate.

S-a adăugat că apelanta s-a înregistrat ca societate în anul 2005 și nu are nicio prerogativa preluată de la fosta federală județeană A., potrivit actului constitutiv fiind o cooperativa de gradul II, având statutul și regimul juridic limitat, ca orice cooperativa zonala, fiind asociata afiliata (la D.), dar a preluat parte din denumirea federalei județene, respectiv "Federalcoop" pentru a crea confuzie.

S-a precizat că apelanta nu a făcut dovada ca imobilul Bazar Sat Vacanta a fost construit de D. Constanta din fonduri proprii și nici ca este predecesoarea ori continuatoarea fostului D., care și-a încetat activitatea în anul 1991.

S-a subliniat că decizia nr. 28/1979, Autorizația de construire nr. 2721/1979, procesul-verbal din 02.10.1980, procesul-verbal nr. x din 13 noiembrie 1978, proiectul nr. 46/1978 și situația de plata sunt emise pe numele fostului D. Constanta, care a funcționat pana în anul 1991, iar apelanta a intrat în funcțiune în anul 2005 și nu a putut face niciodată dovada vreunei legături dintre fostul D. Constanta și actuala A., societate cooperativa de consum de gradul II.

Intimata - pârâtă a indicat că expertul contabil a ajuns la aceeași concluzie.

Referitor la depunerea bilanțurilor, s-a menționat că expertul a explicat faptul ca, la 31.12.1995, fosta federala județeană A. avea, printre alte atribuții și predarea centralizata a bilanțurilor cooperativelor pe total județ la Direcția Finanțelor Publice, dar situația centralizatoare avea anexate bilanțurile fiecărei cooperative.

S-a arătat că ștampila triunghiulară a serviciului bilanțuri se aplica pe situația centralizatoare, aceasta fiind modalitatea de lucru confirmată de organele fiscale.

În întâmpinare s-a mai susținut că este nefondat și al doilea motiv de apel întrucât soluția judecătorului se fundamentează, din punct de vedere procesual, pe art. 1169 C. civ. vechi, în sensul că apelanta nu a făcut dovada proprietății prin vreun mod de dobândire legal reglementat de norma materiala din art. 557 C. civ.

S-a adăugat că, în privința legilor speciale, soluția se bazează pe Legea nr. 109/1996 și Legea nr. 1/2005.

S-a apreciat că un contract de închiriere (proiect) și un proiect de hotărâre interna, care nu au produs consecințe juridice, nu pot face dovada dreptului de proprietate, acestea neprobându-se prin niciun mod legal de dobândire.

Referitor la al treilea motiv de apel s-a indicat că este neîntemeiat întrucât instanța de fond a expus atât argumentele de fapt bazate pe înscrisuri și expertiza, cat și cele de drept, pe care și-a fundamentat soluția de respingere.

Intimata - pârâtă a mai arătat că nici al patrulea motiv de apel nu este întemeiat, sentința apelată fiind legală și pronunțată cu aplicarea corectă a legii.

S-a susținut că nu sunt aplicabile dispozițiile Noului C. civ. față de data introducerii acțiunii și raportat la dispozițiile art. 223 și 56 din Legea nr. 71/2011.

S-a precizat că dispozițiile art. 6 alin. (6) din Legea nr. 287/2009 trebuie corelate cu cele ale Legii nr. 71/2011 (art. 76 și 77) în privința înscrierilor în cartea funciara, astfel că și criticile din apel, sub acest aspect, sunt nefondate.

S-a arătat că acțiunea este întemeiata pe art. 480 din vechiul C. civ., care permite proprietarului neposesor să se îndrepte împotriva posesorului neproprietar, însă trebuie să dovedească ca este proprietar și ca a fost deposedat printr-un mijloc injust, proba pe care apelanta nu a făcut-o.

S-a susținut că apelanta a redat trunchiat dispozițiile legii speciale întrucât trebuie examinate coroborat dispozițiile art. 85, art. 96 - 98, art. 160 alin. (2), art. 161, art. 162 și art. 177 din Legea nr. 109/1996, potrivit cu care bilanțurile contabile de la sfârșitul anului anterior ilustrează patrimoniul fiecărei entități cooperatiste, consolidată prin Legea nr. 1/2005 în același sens și coroborate cu art. 64 din Legea nr. 1/2005, care statuează că proprietatea societății cooperatiste este una privată și cu dispozițiile din Legea nr. 14/1998, potrivit cu care activul patrimonial al unei entități cooperatiste nu poate fi cedat decât cu plata și cu aprobarea adunării generale a cooperatorilor entității proprietare.

S-a precizat că ambele părți, în baza art. 120 din Legea nr. 1/2005, s-au reorganizat și înregistrat legal cu patrimoniul avut în ultimul bilanț, intimata având bunul revendicat înregistrat în evidentele contabile pe întreaga perioada, spre deosebire de apelantă care nu a făcut nicio dovada în acest sens.

S-a reiterat că D. Constanta, de care amintește repetat apelanta, este o alta entitate, cu personalitate juridica distincta, apelanta fiind înființată în 2005, cu regim și statul de cooperativa de gradul II, cu alt statut, atribuții și drepturi decât fosta federală județeană, care a încetat în 2005.

S-a concluzionat că noua persoană juridică, nefiind o federație de cooperative, cu vreun drept transmis în acest sens, așa cum rezultă atât din actele de încetare a fostei federale, cât și de autorizare și înscriere a apelantei și a D., este afiliată ca simplă cooperativa la D. Constanța.

La data de 21.09.2016, prin Serviciul Registratură, apelanta - reclamantă A. a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a susținut că sunt neîntemeiate apărările formulate de intimata - pârâtă.

În cuprinsul răspunsului la întâmpinare au fost reiterate susținerile din cererea de apel.

În faza apelului, Curtea a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri și cu expertiză tehnică specialitatea construcții.

Prin decizia nr. nr. 761 din 20 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost admis apelul formulat de apelanta - reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 695/F/4.05.2016 pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția civilă, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că: aadmis cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. - Societate Cooperativă; a obligat pe pârâta B. - Societate Cooperativă să lase reclamantei A. în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul construcție Croitorie Bazar situat în Constanța, Satul de Vacanță Constanța, jud. Constanța, edificat în baza autorizației de construire nr. 2721 din 09 aprilie 1979, în suprafață de 288,66 mp, delimitat în raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul G. prin punctele A - B - D - C din Anexa nr. 5 - fișa bunului imobil cu nr. cadastral 8528 din data de 02.12.2001; a dispus evacuarea pârâtei B. - Societate Cooperativă din imobilul construcție Croitorie Bazar situat în Constanța, Satul de Vacanță Constanța, jud. Constanța, edificat în baza autorizației de construire nr. 2721 din 09 aprilie 1979, în suprafață de 288,66 mp, delimitat în raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul G. prin punctele A - B - D - C din Anexa nr. 5 - fișa bunului imobil cu nr. cadastral 8528 din data de 02.12.2001; a obligat pârâta B. - Societate Cooperativă să plătească reclamantei A. suma de 39,30 RON reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în primă instanță (39 RON taxă judiciară de timbru și 0,30 RON timbru judiciar); a respins ca neîntemeiată cererea pârâtei B. - Societate Cooperativă referitoare la obligarea reclamantei A. la plata cheltuielilor de judecată efectuate în primă instanță; a menținut din sentința apelată doar dispoziția referitoare la respingerea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei A.; a respins ca neîntemeiată cererea intimatei - pârâte B. - Societate Cooperativă referitoare la obligarea apelantei - reclamante A. la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel; a luat act că apelanta - reclamantă A. nu a solicitat cheltuieli de judecată aferente judecării apelului.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel, a reținut următoarele;

Este neîntemeiat motivul de apel potrivit căruia sentința apelată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii.

Așa cum rezultă din considerentele sentinței apelate, prima instanță a indicat motivele de fapt și de drept pe care se sprijină soluția pronunțată, fiind precizate argumentele care i-au format convingerea că nu este întemeiată cererea de chemare în judecată.

Totodată, nu se poate susține că motivele prezentate de prima instanță sunt străine de natura pricinii sau contradictorii.

Împrejurarea că apelanta - reclamantă nu este de acord cu soluția pronunțată de prima instanță nu poate conduce la concluzia că sentința atacată este nemotivată, criticile acesteia urmând a fi analizate de Curte s-a pronunțat pe celelalte motive de apel.

În ceea ce privește celelalte motive de apel, Curtea a considerat că acestea sunt întemeiate întrucât în mod greșit prima instanță a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

Trebuie observat că, fiind vorba de acte/fapte săvârșite înainte de intrarea în vigoare a Noului C. civ., în baza art. 5 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, în prezenta cauză este aplicabil C. civ. de la 1864.

Potrivit art. 480 C. civ. de la 1864, proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, în limitele determinate de lege.

Acțiunea în revendicare este acea acțiune reală pornită de proprietarul neposesor împotriva posesorului neproprietar, constituind cel mai energic mijloc de apărare a dreptului de proprietate deoarece titularul său, pe lângă recunoașterea dreptului, pretinde și restituirea bunului.

În cadrul acțiunii în revendicare se aplică regula generală prevăzută de art. 1169 C. civ. de la 1864 potrivit căreia reclamantul este cel care trebuie să facă dovada pozitivă, în sensul că este titularul dreptului de proprietate asupra bunului revendicat.

În cazul în care pârâtul invocă, la rândul său, un titlu de proprietate, revine instanței sarcina de a compara titlurile opuse de părți, dând preferință aceleia ce are un titlu mai caracterizat.

În ceea ce o privește pe apelanta - reclamantă, așa cum corect a reținut prima instanță, aceasta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat prin construire, pe cheltuiala sa, pe un teren primit în folosință de la Consiliul Popular al Județului Constanța - Comitetul executiv, fiind continuatoarea Uniunii Județene a Cooperativelor de Consum Constanța și a Federalei Județene a Cooperativelor de Consum și de Credit A.

Astfel, în memoriul justificativ - proiect nr. 46/1978 au fost prezentate detaliile investiției bazar comercial din sat de vacantă Constanța, beneficiar fiind Uniunea Județeană a Cooperativelor de Consum Constanța .

La data de 13.11.1978 au fost finalizate lucrările de proiectare a investiției bazar situat în satul de vacanță Constanța, așa cum rezultă din procesul-verbal de constatare a terminării lucrării.

Ulterior, prin decizia nr. 28 din 14 februarie 1979 emisă de Consiliul Popular al Județului Constanța - Comitetul executiv a fost transmisă din administrarea municipiului Constanța în folosința Uniunii Județene a Cooperativelor de Consum Constanța, fără termen și fără plată, terenul proprietate de stat în suprafață de 10.500 mp situat în perimetrul construibil al municipiului Constanța în vederea amplasării obiectivului "Han turistic și bazar comercial în satul de vacanță - Constanța".

În vederea edificării bazarului comercial în Constanța - sat vacanță a fost emisă, la cererea Uniunii Județene a Cooperativelor de Consum Constanța, autorizația de construire nr. 2721 din 09 aprilie 1979.

Recepția finală a bazarului comercial din satul de vacanță Constanța s-a realizat la data de 02.10.1980, așa cum rezultă din procesul-verbal de recepție finală.

Din situațiile de plată la datele de 30.09.1979, 31.10.1979, 30.11.1979, 31.07.1980, 31.08.1980, 31.12.1980 rezultă că Uniunea Județeană a Cooperativelor de Consum Constanța a fost beneficiarul investiției Bazar - sat vacanță și a achitat contravaloarea lucrărilor la bazarul comercial din Constanța - sat vacanță.

În aceste condiții, în acord cu prima instanță, Curtea a apreciat că nu pot fi avute în vedere concluziile din raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit de expertul H. potrivit cărora nu se poate stabili dacă investiția bazar comercial din sat de vacantă Constanța a fost realizată pe cheltuială beneficiarului Uniunea Județeană a Cooperativelor de Consum Constanța .

În concluzie, Uniunea Județeană a Cooperativelor de Consum Constanța a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat prin construire, pe cheltuiala sa, pe un teren primit în folosință de la Consiliul Popular al Județului Constanța - Comitetul executiv.

Contrar susținerilor intimatei - pârâte, Curtea a constatat că apelanta - reclamantă este continuatoarea fostei Uniuni Județene a Cooperativelor de Consum Constanța și a fostei Federale Județene a Cooperativelor de Consum și de Credit A.

În acest sens, trebuie observat că prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale active a apelantei - reclamante motivată pe faptul că aceasta nu ar fi succesoarea de drept a D. Constanța, reținând că:

- apelanta - reclamantă este continuatoarea Federației Județene A., conform art. 120 alin. (4) din Legea nr. 1/2005, care prevede că societatea cooperativă reorganizată preia activul și pasivul fostei A.;

- A. s-a reorganizat în societate cooperativă de grad II - A. la data de 18.05.2005, reorganizarea fiind înscrisă la ORC Constanța, așa cum rezultă din certificatul constatator din 23 iunie 2011 eliberat de ORC Constanța;

- apelanta - reclamantă este succesoarea în drept a F. Constanța;

În consecință, este evident că prima instanță a considerat că apelanta - reclamantă este continuatoarea fostei Uniuni Județene a Cooperativelor de Consum Constanța și a fostei Federale Județene a Cooperativelor de Consum și de Credit A., fiind respinsă excepția lipsei calității procesuale active cu privire la acest aspect.

Întrucât intimata - pârâtă nu a formulat apel împotriva soluției pronunțate de prima instanță cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a apelantei - reclamante, această soluție a intrat în autoritatea de lucru judecat.

Așa cum s-a arătat în doctrina și practica judiciară elaborate sub imperiul C. proc. civ. de la 1865, autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină.

În consecință, au intrat în autoritatea de lucru judecat inclusiv considerentele din sentința apelată care au fundamentat soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale active a apelantei - reclamante.

Mai mult, trebuie observat că intimata - pârâtă a mai invocat și în dosar nr. x/2010 al Tribunalului Constanța, secția comercială excepția lipsei calității procesuale active motivat de faptul că apelanta - reclamantă nu ar fi continuatoarea Federalei Județene A., excepție care a fost respinsă.

În considerentele deciziei nr. 2412 din 16 septembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr. x/2006 s-a reținut că A. s-a reorganizat în societate cooperativă de gradul 2, aprobată prin hotărârea AGEA din data de 16 mai 2005 și înregistrată la 01 iunie 2006.

În considerentele sentinței civile nr. 8516/COM din 13.12.2006 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția comercială în dosar nr. x/2006 se reține că, toate probatoriile dovedesc fără echivoc că A. este succesoarea de drept a fostului F. Constanța".

Tot în dosar nr. x/2006 a fost pronunțată și Decizia nr. 2412 din 16 septembrie 2008 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, reținându-se că A. s-a reorganizat în societate cooperativă de gradul 2, aprobată prin hotărârea AGEA din data de 16 mai 2005 și înregistrată la 01 iunie 2006.

Totodată, în considerentele Deciziei nr. 116/A din 27.11.2008 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială în dosar nr. x/2008 s-a reținut că, din succesiunea în timp a actelor normative care au reglementat organizarea și funcționarea cooperației de consum, precum și din statutul și hotărârile adoptate în vederea organizării și funcționării apelantei - reclamante A., rezultă că aceasta este succesoarea de drept a fostului F. Constanța.

În aceste condiții, nu pot fi reținute susținerile/apărările intimatei - pârâte referitoare la faptul că apelanta - reclamantă nu ar fi continuatoarea fostei Uniuni Județene a Cooperativelor de Consum Constanța și a fostei Federale Județene a Cooperativelor de Consum și de Credit A.

Prin raportul de expertiză în specialitatea construcții a fost identificat imobilul revendicat în prezenta cauză, edificat în baza autorizației de construire din 09 aprilie 1979 .

Astfel, expertul G. a indicat că imobilul croitorie - bazar este corpul B din investiția inițială, denumirea de "croitorie" fiind dată de intimata - pârâtă, iar apelanta - reclamantă îl numește "ateliere și birouri", având o suprafață de 288,66 mp .

Expertul a mai arătat că acest corp B din investiția inițială are în prezent o suprafață mai mare față de proiect, respectiv 288,66 mp față de 245 mp .

Imobilul revendicat în suprafață de 288,66 mp a fost identificat și delimitat în raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul G. prin punctele A - B - D - C din Anexa nr. 5 - fișa bunului imobil cu nr. cadastral x din data de 02.12.2001.

În concluzie, apelanta - reclamantă a făcut dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat prin construire, pe cheltuiala sa, pe un teren primit în folosință de la Consiliul Popular al Județului Constanța - Comitetul executiv, fiind continuatoarea Uniunii Județene a Cooperativelor de Consum Constanța și a Federalei Județene a Cooperativelor de Consum și de Credit A.

În ceea ce o privește pe intimata - pârâtă, contrar opiniei primei instanțe, aceasta nu a depus nicio dovadă din care rezulte constituirea sau transferul dreptului de proprietate cu privire la imobilul revendicat.

În primul rând, Curtea nu poate reține teza primei instanțe și a expertului contabil H. potrivit căreia intimata - pârâtă ar fi dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat ca urmare a faptului că, la data intrării în vigoare a Legii nr. 109/1996, acesta s-ar fi aflat din 31.12.1995 în patrimoniul intimatei - pârâte, iar prin reorganizarea cooperativei de consum în baza Legii nr. 1/2005, bunul a rămas în continuare înregistrat în patrimoniul acesteia.

Trebuie remarcat că art. 160 din Legea nr. 109/1996, invocat de prima instanță, prevede următoarele:

Proprietatea organizațiilor cooperației de consum și ale cooperației de credit este privată, fiind ocrotită de lege, și se compune dintr-o parte divizibilă și o parte indivizibilă.

Partea divizibilă cuprinde părțile sociale vărsate de membrii cooperatori, respectiv de organizațiile cooperatiste asociate, care pot fi bunuri mobile corporale sau bunuri imobile, precum și dividendele cuvenite membrilor cooperatori, respectiv organizațiilor cooperatiste asociate. La cooperativele de consum, partea divizibilă a proprietății cuprinde și cota-parte din fondul de dezvoltare aferentă părților sociale subscrise și vărsate de membrii cooperatori, pe perioada cât aceștia au fost membri ai cooperativei.

Partea indivizibilă cuprinde întregul patrimoniu al organizațiilor cooperației de consum și ale cooperației de credit, acumulat de acestea în decursul întregii lor activități, mai puțin partea divizibilă prevăzută la alin. (2) din prezentul articol, aflat în proprietatea cooperativelor de consum, a cooperativelor de credit - bănci populare, a A., a caselor teritoriale ale cooperativelor de credit, a Creditcoop și a Centrocoop, în baza bilanțurilor contabile de la sfârșitul anului anterior intrării în vigoare a prezentei legi, precum și bunurile dobândite ulterior de acestea".

Mai trebuie observat că ulterior abrogării Legii nr. 109/1996, prin art. 6 lit. j) din Legea nr. 1/2005 s-a stabilit că partea indivizibilă este partea patrimoniului societății cooperative, acumulat de aceasta în decursul activității, mai puțin partea divizibilă, care nu poate face obiectul distribuirii sau dobândirii între membrii cooperatori.

Totodată, prin art. 64 alin. (2) din Legea nr. 1/2005 s-a prevăzut că patrimoniul societății cooperative se compune din partea divizibilă și partea indivizibilă, iar prin art. 65 alin. (1) s-a stabilit că orice înstrăinare sau transmitere a folosinței imobilizărilor corporale, care sunt proprietatea societății cooperative, se poate realiza numai cu plată, cu aprobarea adunării generale.

Din interpretarea dispozițiilor art. 160 alin. (3) din Legea nr. 109/1996 rezultă cu evidență că partea indivizibilă a patrimoniului organizațiilor cooperației de consum cuprinde:

- bunurile acumulate în decursul întregii lor activități, mai puțin partea divizibilă, aflate în proprietatea acestora, în baza bilanțurilor contabile de la sfârșitul anului anterior intrării în vigoare a legii cât și

- bunurile dobândite ulterior de acestea.

Raportând aceste considerații la situația din speță, Curtea a constatat că imobilul revendicat nu s-a aflat niciodată în proprietatea intimatei - pârâte pentru a se considera că poate fi inclus în partea indivizibilă a patrimoniului acesteia în baza bilanțurilor contabile de la sfârșitul anului anterior intrării în vigoare a Legii nr. 109/1996.

Intimata - pârâtă nu a depus nicio dovadă cu privire la modalitatea de constituire/transfer a dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat.

Așa cum a fost menționat mai sus, apelanta - reclamantă a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat prin construire, pe cheltuiala sa, pe un teren primit în folosință de la Consiliul Popular al Județului Constanța - Comitetul executiv, recepția finală a bazarului comercial din satul de vacanță Constanța realizându-se la data de 02.10.1980, așa cum rezultă din procesul-verbal de recepție finală.

Ulterior recepționării lucrărilor de construire, prin decizia nr. 7 din 21.01.1980 emisă de Uniunea Județeană a Cooperativelor de Consum Constanța s-a dispus, începând cu data de 01.01.1980, trecerea satului de vacanță din cadrul D. (autoarea apelantei - reclamante) în cadrul Cooperativei orașului Constanța (autoarea intimatei - pârâte - f. 281 vol. 2 dosar nr. x/2012* al Tribunalului Ialomița, secția a I a civilă).

Uniunea Județeană a Cooperativelor de Consum Constanța a comunicat Cooperativei de Consum oraș Constanța adresa din 12.02.1980 prin care a informat-o cu privire la faptul că trebuie să achite impozitul aferent clădirilor din satul de vacanță și taxa de folosință teren ca urmare a preluării acestor bunuri .

În adresa din 15.02.1980 emisă de Uniunea Județeană a Cooperativelor de Consum Constanța este indicat expres faptul că anumite clădiri și terenurile în folosință au fost date în gestiunea cooperativelor de consum și că acestea din urmă au fost informate prin adresa din 13.02.1980.

Prin decizia nr. 2 din 08.01.1981 emisă de Uniunea Județeană a Cooperativelor de Consum Constanța s-a dispus, începând cu data de 01.01.1981, trecerea bazarului comercial Constanța din cadrul D. în administrarea Cooperativei orășenești Constanța.

Ulterior, prin Decizia nr. 68 din 26 martie 1981 emisă de Uniunea Județeană a Cooperativelor de Consum Constanța, satul de vacanță Mamaia a fost trecut în administrarea Cooperativei de Consum Năvodari începând cu 01.04.1981.

Satul de vacanță a revenit în administrarea Cooperativei de Consum Constanța începând cu 17.01.1983, în baza deciziei D. nr. 27 din 17 ianuarie 1983.

Prin Decizia nr. 64 din 16 septembrie 1994 emisă de A. s-a decis, începând cu data de 01.10.1994, fuziunea dintre Cooperativa Sat Vacanță și E. sub denumirea E. și cu preluarea patrimoniului în baza unui protocol care a fost încheiat la data de 20.10.1994.

La dosar nu a fost depusă nicio dovadă din care să rezulte că ar fi fost transferat către Cooperativa Sat Vacanță dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat pentru a se putea considera că, în urma fuziunii, acest drept a ajuns în patrimoniul E.

La data de 31.08.2000 a fost încheiat protocolul nr. 1 din 31 august 2000 având ca obiect modalitatea de administrare de către E. a spațiilor proprietatea A.

În ceea ce privește contractul de închiriere nr. 3 din 04 ianuarie 2003 având ca obiect folosirea de către intimata - pârâtă a unor imobile proprietatea apelantei - reclamante printre care și bazarul din satul de vacanță Constanța, în considerentele sentinței civile nr. 1487 din 09 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal s-a reținut că această convenție nu a produs niciun efect juridic.

În consecință, imobilul revendicat s-a aflat în administrarea intimatei - pârâte, nefiind depusă la dosar nicio dovadă din care să rezulte constituirea sau transferul dreptului de proprietate.

Împrejurarea că intimata - pârâtă a înscris imobilul revendicat în bilanțul contabil de la data de 31.12.1995 și a achitat impozitele/taxele aferente acestuia nu poate conduce la altă concluzie întrucât nu a fost făcută proba dobândirii dreptului de proprietate.

Așa cum s-a arătat în doctrina și practica judiciară, înscrierea unui imobil în contabilitate sau achitarea impozitelor/taxelor nu intră în categoria actelor translative de proprietate sau a actelor constitutive de proprietate (decizia nr. 7424 din 05.12.2012 pronunțată de Înalta Curte