ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2359/2018

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data de 3 septembrie 2007, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând instanței sa dispună obligarea pârâtei la vânzarea către reclamantă a imobilului Casa Prahova la valoarea de 245.000 RON, iar în subsidiar, constatarea în favoarea reclamantei a dreptului de retenție asupra imobilului.

La data de 1 octombrie 2007 C. și D. au formulat cerere de intervenție în interes propriu, motivat de împrejurarea că imobilul în litigiu a fost cumpărat de ei prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5041 din 24 august 2007 la BNP E., astfel că în prezent sunt proprietarii acestui imobil.

În urma acestei cereri, la data de 9 noiembrie 2007 reclamanta și-a modificat acțiunea, solicitând instanței, în contradictoriu cu pârâții B., F., C., G., D. și H., să dispună revocarea Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5041 din 24 august 2007 la BNP E., instituirea unui sechestru judiciar asupra imobilului Casa Prahova din Satul de Vacanță Constanța, radierea din cartea funciară a înscrierii efectuate în baza Contractului de vânzare-cumpărare nr. 5041 din 24 august 2007; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Ca urmare a modificării cererii reclamantei, la data de 20 februarie 2008 intervenienții C. și D. au renunțat la cererea de intervenție, ei căpătând calitatea de pârâți în cauză.

Prin Încheierea din 19 martie 2008 a fost admisă excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului F., iar prin Încheierea nr. 975 din 16 aprilie 2008 a fost admisă cererea reclamantei de instituire a unui sechestru judiciar asupra imobilului în litigiu, fiind desemnat administrator-sechestru societatea reclamantă, pentru motivele arătate în încheiere.

Prin Încheierea din 19 noiembrie 2008 Tribunalul Constanța a dispus suspendarea judecății cauzei, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. x/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, reținându-se că în dosarul penal s-a dispus începerea urmăririi penale față de F. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) și 5 C. pen., constând în aceea că, în calitate de reprezentant al B., a înstrăinat prin vânzare imobilul "Casa Prahova" la un preț subevaluat, prejudiciind astfel partea vătămată SC A. SRL cu o sumă de peste 700.000 RON.

Cauza a fost repusă pe rol prin încheierea din 2 decembrie 2009

La data de 20 ianuarie 2010, I. Constanța a formulat cerere de intervenție în interesul reclamantei.

La data de 22 martie 2010, K. a formulat cerere de intervenție în interes propriu.

Ulterior, la termenul din 11 mai 2010, K. a renunțat la judecata cererii sale de intervenție.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data 10 mai 2010 reclamanta a solicitat suspendarea judecății cauzei până la soluționarea irevocabilă a Dosarului civil nr. x/2009 aflat pe rolul Judecătoriei Constanța, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Prin Încheierea din 18 mai 2010 Tribunalul Constanța a admis în principiu cererea de intervenție în interesul reclamantei formulată de I., a luat act de renunțarea la judecata cererii de intervenție în interes propriu formulată de K. și a admis cererea de suspendare a judecății cauzei.

În urma soluționării irevocabile a Dosarului nr. x/2009, prezenta cauza a fost repusă pe rol prin încheierea din 24 ianuarie 2012.

La același termen, reclamanta SC A. SRL a formulat o noua cerere de suspendare a judecății până la soluționarea irevocabilă a cauzei ce face obiectul Dosarului nr. x/2011 aflat pe rolul Tribunalului Constanța.

Prin încheierea din 21 februarie 2012, instanța a constatat ca se impune admiterea cererii de suspendare a judecății cauzei până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. x/2011 al Tribunalului Constanța.

La rândul său, cauza 14256/118/2011 a fost suspendată până la soluționarea Dosarului penal nr. x/2009, dosar care se afla în curs de judecată pe rolul Curții de Apel Constanța, sub nr. y/36/2014.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data de 14 martie 2016, pârâții D. și H. au solicitat repunerea cauzei pe rol.

Prin încheierea din 18 mai 2016 instanța a dispus repunerea pe rol a cauzei.

Prin Sentința civilă nr. 1085 din 12 iunie 2017 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2007, a fost respinsă acțiunea formulată de SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâții B., C., G.D. și H., intervenienți fiind I. societate cooperativă și K., astfel cum a fost modificată, ca nefondată.

S-au respins cererile formulată de pârâții D. și H. privind ridicarea sechestrului judiciar și schimbarea administratorului sechestru ca nefondate, reclamanta fiind obligată la plata către pârâta B. a sumei de 12.760 RON reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocat).

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta SC A. SRL a avut folosința imobilului "Casa Prahova", situat în Constanța - Satul de Vacanță, în baza unor contracte de asociere/închiriere, ultimul contract fiind Contractul de închiriere nr. 80 din 1 martie 1999 încheiat cu L., pe o perioadă de 15 ani.

S-a constatat că la data de 5 iunie 2002, în baza Deciziei Biroului Executiv al M. nr. 43 din 3 septembrie 2001 și a Hotărârii Consiliului de Administrație a M. nr. 3A din 5 martie 2002, s-a încheiat Protocolul de predare-primire, prin care imobilul "Casa Prahova" a fost predat pârâtei B., în calitate de proprietar de drept al imobilului.

Protocolul a fost semnat de L., în calitate de administrator, SC A. SRL, în calitate de beneficiar și B., în calitate de proprietar.

Din interpretarea clauzelor protocolului încheiat, prima instanță a reținut că pârâta B. a acceptat faptul că reclamanta, în calitate de chiriaș, a adus o serie de îmbunătățiri imobilului, însă, prin actele semnate, s-a obligat să negocieze plata contravalorii acestora, după verificarea actelor doveditoare și expertizarea valorii investițiilor de către un expert.

Deși aceste investiții au făcut obiectul unor expertize tehnice imobiliare, negocierea dintre chiriaș și proprietar nu s-a finalizat cu o înțelegere.

Contrar susținerilor reclamantei, pârâta B. nu s-a angajat ferm să plătească chiriașului contravaloarea investițiilor, ci s-a obligat să verifice aceste investiții și apoi să negocieze asupra găsirii unei soluții, iar astfel cum s-a arătat, părțile nu au ajuns la o înțelegere.

S-a arătat că potrivit practicii judiciare și a doctrinei anterioare Noului C. civ., pentru îmbunătățirile aduse imobilului, chiriașul are împotriva proprietarului o acțiune pentru plata contravalorii acestora, pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză.

Reclamanta nu a înțeles a uzita o astfel de cale. În schimb, în baza Contractului de închiriere nr. 80 din 1 martie 1999 încheiat cu L., care a semnat contractul în calitate de proprietar, s-a îndreptat cu acțiune contra acesteia, acțiune finalizată cu Sentința nr. 59/COM din 16 ianuarie 2001 pronunțată în Dosarul nr. x/2000, prin care Tribunalul Constanța a admis cererea reclamantei SC A. SRL și a obligat pârâta L. să plătească reclamantei suma de 1.875.000.000 ROL, reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor aduse spațiului comercial Casa Prahova.

Această sentință a fost executată parțial.

Instanța de fond a reținut că prezenta acțiune promovată de reclamantă este o acțiune revocatorie, mijlocul juridic prin care creditorul poate ataca actele juridice încheiate de debitor în frauda dreptului său de gaj general.

S-a arătat că una dintre principalele condiții ale exercitării acțiunii revocatorii este ca reclamantul să aibă împotriva pârâtului o creanță certă, lichidă și exigibilă, iar din situația de fapt expusă, rezultă că reclamanta SC A. SRL nu are împotriva pârâtei B. o astfel de creanță.

Reclamanta a avut vocația de a promova o acțiune pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză împotriva actualului proprietar al imobilului, însă ea a formulat o acțiune în răspundere contractuală împotriva fostului proprietar/pretins proprietar și a obținut o creanță constând în contravaloarea îmbunătățirilor împotriva societății cooperative I.

Pârâta B. nu a recunoscut niciodată îmbunătățirile aduse imobilului de către chiriaș și, mai ales, nu a recunoscut o anumită contravaloare a acestora pe care să se fi obligat să o plătească.

S-a apreciat ca fiind îndreptățite și apărările făcute de pârâți în sensul că nu s-a făcut nici dovada unei alte condiții a acțiunii revocatorii, respectiv cauzarea stării de insolvabilitate a presupusului debitor prin vânzarea imobilului în litigiu.

Față de aceste considerente, cererea reclamantei de revocare a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5041 din 24 august 2007 la BNP E. a fost respinsă ca nefondată.

Nici cererea reclamantei de obligare a pârâtei B. să-i vândă imobilul în litigiu nu a putut fi primită, pârâta nemaiavând niciun drept asupra acestuia.

Prima instanța a mai reținut nu există nici un temei legal sau convențional pentru obligarea pârâtei să vândă imobilul reclamantei, oferta făcută de reclamantă în acest sens, nefiind niciodată acceptată de către pârâtă.

Așa fiind, întrucât reclamanta nu a făcut dovada existenței unei creanțe împotriva pârâtei B., nu a fost admis nici capătul de cerere subsidiar privind instituirea unui drept de retenție.

Cu privire la cererea pârâților D. și H. de ridicare a măsurii sechestrului judiciar, instanța a constatat că încheierea nr. 975 din 16 aprilie 2008 a rămas irevocabilă, iar măsura sechestrului se menține, de regulă, până la finalizarea procesului prin hotărâre definitivă.

Instanța poate ridica măsura sechestrului dacă s-au schimbat în mod esențial condițiile existente la data instituirii lui, încheierea de admitere a cererii de sechestru judiciar având autoritate de lucru judecat relativă.

În cauză, reclamanții nu au făcut dovada modificării situației avute în vedere la data instituirii sechestrului, invocând doar prejudiciul pe care îl încearcă prin durata procesului și lipsa de folosință a imobilului, motive care nu pot duce la schimbarea soluției.

Cu privire la cererea de schimbare a persoanei desemnate administrator-sechestru, motivată tot de lipsa de folosință a imobilului proprietatea lor, instanța a constatat că aceasta este nefondată.

Administratorul sechestru poate să facă toate actele de conservare și administrare a imobilului, însă acest drept nu se confundă cu folosința/exploatarea imobilului în interes propriu.

Reclamanta a avut un drept de folosință asupra imobilului până în anul 2014, în baza Contractului de închiriere nr. 80 din 1 martie 1999 încheiat cu L., contract opozabil pârâților, însă acest contract a încetat prin ajungere la termen și nu a fost prelungit.

Ca urmare, s-a reținut că pârâții pot folosi imobilul în virtutea dreptului lor de proprietate, administratorul sechestru fiind obligat doar să vegheze asupra conservării imobilului.

Împotriva Sentinței civile nr. 1085 din 12 iunie 2017 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, dar și a încheierii din 18 mai 2016 reclamanta SC A. SRL și intervenienta I. societate cooperativă au declarat apel.

Intimata-pârâtă B., prin întâmpinare, a invocat excepția lipsei de interes a reclamantei I. Societate Cooperativă în promovarea prezentului apel, solicitând, în subsidiar,respingerea apelului, ca nefondat.

Intimata-pârâtă B. a invocat în principal excepția lipsei de interes a apelantei-reclamante, I. Societate Cooperativă în formularea cererii de apel și ca urmare, respingerea acestuia, ca inadmisibil.

Prin Decizia civilă nr. 806/2017 din 14 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal au fost respinse excepția nulității și excepția lipsei de interes și s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă SC A. SRL și de apelanta-intervenientă I. societate cooperativă împotriva încheierii din data de 18 mai 2016 și a Sentinței civile nr. 1085 din 12 iunie 2017, pronunțate de Tribunalul Constanța, în Dosarul nr. x/2007.

În motivarea deciziei, cu privire la excepția nulității hotărârii invocată de apelanta intervenientă I. Societate Cooperativă, față de împrejurarea că instanța de fond nu s-a pronunțat pe fondul cererii de intervenție, instanța de control judiciar a reținut că la data de 20 ianuarie 2010 I. Constanța a formulat cerere de intervenție în interesul reclamantei SC A. SRL, iar prin încheierea din 18 mai 2010 Tribunalul Constanța a admis în principiu cererea de intervenție în interes alăturat.

Totodată, s-a constatat că prima instanță a respins acțiunea formulată de apelanta-reclamantă împotriva pârâtelor și a intervenienților, astfel cum a fost modificată, ca nefondată, prin argumentele arătate, instanța referindu-se implicit și la soluționarea cererii de intervenție formulată de I. Societate Cooperativă.

Cu privire la excepția lipsei de interes invocată de intimata-pârâtă B., s-a precizat calitatea pârâtei I. Societate Cooperativă în proces, de intervenient în interesul reclamantei-apelante SC A. SRL

S-a arătat că orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul ei justifică un interes. Condiția acestuia trebuie să se verifice nu numai în legătură cu cererea de chemare în judecată, ci pe tot parcursul procesului, ori de câte ori se apelează la una sau alta dintre formele procesuale care alcătuiesc conținutul acțiunii civile.

Pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea acțiunii civile, instanța trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care l-ar obține în ipoteza admiterii formei procesuale exercitată.

Potrivit reglementării legale, interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

Instanța de apel a reținut că toate aceste elemente sunt îndeplinite în cauza de față în formularea cererii de intervenție în interes alăturat.

Pe fond, referitor la capătul de cerere privind revocarea contractului de vânzare-cumpărare, nu au putut fi primite criticile aduse de apelanta-reclamantă prin motivele de apel.

Aceasta întrucât, acțiunea revocatorie (pauliană) este acțiunea prin care creditorul poate cere revocarea pe cale judecătorească a actelor juridice încheiate de debitor în vederea prejudicierii sale, ce se concretizează în faptul că, prin încheierea actelor atacate, debitorul își mărește sau creează o stare de insolvabilitate.

Instanța de apel a arătat că pentru admiterea acțiunii revocatorii este necesară îndeplinirea mai multor condiții, respectiv actul atacat să fi creat creditorului un prejudiciu care constă în faptul că debitorul și-a cauzat sau și-a mărit o stare de insolvabilitate; frauda debitorului care a avut cunoștință de rezultatul păgubitor al actului față de creditor; creditorul să aibă o creanță certă, lichidă și exigibilă și, respectiv, complicitatea de fraudă a terțului cu care debitorul a încheiat actul atacat.

Dovada îndeplinirii acestor condiții revine în cauză apelantei-reclamante, care însă nu le-a dovedit.

Așa fiind, s-a reținut că, în cauză, nu s-a probat faptul că pârâta intimată . . . . . . . . . .s-a aflat în stare de insolvabilitate, iar actul contestat ar mări starea sa de insolvabilitate.

S-a mai reținut că nu există la dosar nici un mijloc de probă în acest sens și, pe de altă parte, apelanta-reclamantă nu a făcut dovada că față de B. ar avea o creanță certă, lichidă și exigibilă.

S-a constatat că titlul executoriu pe care îl invocă aceasta privind investițiile efectuate la imobilul Casa Prahova este față de L.

Nu s-a putut reține nici complicitatea la fraudă a terților dobânditori, deoarece au achitat cu respectarea dispozițiilor legale, prețul solicitat de vânzătoare.

Cu privire la capătul de cerere privind obligația de a face, în sensul obligării pârâtei B. la vânzarea către apelanta-reclamantă SC A. SRL a imobilului Casa Prahova din Satul de Vacanță Constanța la prețul actualizat de 418.022 RON, s-a apreciat că, potrivit raportului de expertiză tehnică efectuat de expert Bălan Dumitru, instanța de fond în mod corect a stabilit că pârâta B. nu a acceptat vânzarea și nu există temei legal pentru vânzare.

Potrivit Protocolului de predare-primire prin care imobilul în litigiu a fost predat pârâtei intimate B. în calitate de proprietar de drept al acesteia în art. IV s-a prevăzut un termen de 60 de zile, în care fostul administrator și chiriașul să prezinte noului proprietar situația investițiilor efectuate, însoțite de acte doveditoare și autorizațiile primite.

În ceea ce privesc investițiile, conform clauzelor VI - VII, urmau a fi evaluate de un expert autorizat și apoi negociate de părțile semnatare.

Totodată, părțile au mai prevăzut (anexa nr. 1 la protocolul art. III) ca investițiile efectuate de SC A. SRL la Casa Prahova vor face obiectul unei negocieri dintre noul proprietar B. și chiriașul SC A. SRL

Însă, reține instanța de apel, între părți nu s-a încheiat nicio înțelegere privind această investiție deși au fost efectuate expertize tehnice imobiliare.

Din interpretarea clauzelor protocolului de predare-primire rezultă că pârâta intimată B. nu s-a obligat să-i achite apelantei-reclamante contravaloarea îmbunătățirilor aduse la imobil.

Cu privire la plata acestor îmbunătățiri, s-a constatat că instanța nu a fost sesizată în contradictoriu cu B., ci s-a formulat o acțiune revocatorie.

S-a apreciat că instanța de fond a reținut în mod corect că nu există temei legal pentru obligarea pârâtei intimate B. să vândă imobilul în litigiu apelantei-reclamante.

Cu privire la cererea de instituire a unui drept de retenție al apelantei reclamante asupra imobilului Casa Prahova din Satul de Vacanță Constanța, instanța de fond, respingând acțiunea, implicit a respins și acest capăt de cerere.

Față de cele expuse, apreciindu-se ca fiind neîntemeiate toate criticile aduse soluției instanței de fond, Curtea de Apel Constanța, în conformitate cu art. 480 C. proc. civ., a respins apelul, ca nefondat.

În termen legal, împotriva Deciziei civile nr. 806/2017 din 14 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL și intervenienta I. societate cooperativă prin lichidator judiciar CII N. au declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurentele au susținut, în esență, nelegalitatea deciziei atacate, motivat de împrejurarea că apelul a fost examinat prin prisma noului C. proc. civ., încălcându-se dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, în condițiile în care procesul a început în 2007, fiind aplicabile, astfel, normele procesuale din vechiul C. proc. civ.

În opinia recurentelor, textul imperativ al art. 3 din Legea nr. 76/2012, atrage nulitatea hotărârii, întrucât, potrivit dispozițiilor acestuia, Noul C. proc. civ. se aplică "numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare".

Așa fiind, încălcarea acestei norme imperative, apreciază recurentele, atrage casarea deciziei atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Sub un alt aspect, acest motiv este incident față de respingerea nejustificată a cererii de desființare a sentinței apelate cu trimiterea cauzei instanței de fond pentru nepronunțarea pe cererea de intervenție și pe constatarea dreptului de retenție.

În ceea ce privește soluționarea apelului cu referire la capătul de cerere vizând obligația de a face, recurentele consideră că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, că instanța nu a răspuns motivelor de apel și a interpretat greșit actul dedus judecății, ceea ce atrage incidența motivelor de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ.

Nu în ultimul rând, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., consideră că se impune admiterea recursului și modificarea deciziei pronunțate în apel, în sensul admiterii apelului declarat de reclamanta SC A. SRL și intervenienta I. societate cooperativă prin lichidator judiciar CII N. și respingerea cererii de repunere pe rol, cauza urmând a rămâne suspendată.

Aceasta întrucât, deși situația de fapt nu s-a schimbat, prin încheierea din 18 mai 2016, Tribunalul Constanța a repus cauza pe rol, cu încălcarea art. 245 C. proc. civ., astfel că, sub acest aspect, apelul trebuia admis.

Totodată, mai susțin recurentele, instanța de apel a reținut că nu sunt întrunite condițiile cumulative ale acțiunii pauliene, cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 975 C. civ., aspect ce atrage motivul de modificare reglementat de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.

Conchizând, solicită admiterea recursului, în principal casarea deciziei atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, iar, în subsidiar, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului declarat de reclamantă și de intervenientă, așa cum a fost formulat.

Analizând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele care succed:

Criticile recurentelor sub aspectul aplicării greșite a dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 76/2012 se constată ca fiind fondate.

Potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "dispozițiile C. proc. civ. se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare."

Din interpretarea textului de lege menționat rezultă că procesele începute anterior intrării în vigoare a C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 sunt guvernate de dispozițiile C. proc. civ. de la 1865.

Așadar, prezentul litigiu a fost inițiat în 2007, prin urmare, sub imperiul C. proc. civ. de la 1865 și, prin urmare, dispozițiile acestui cod vor guverna toate actele de procedură legate de acesta, inclusiv cererile incidentale și căile de atac.

Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârile judecătorești se dau în numele legii și trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile și argumentele părților.

Trebuie reținut că motivarea hotărârii este o componentă a principiului dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 paragraful 1 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și în același timp o garanție procesuală care permite exercitarea controlului judiciar al unei hotărâri judecătorești (cauza Ruiz Torja împotriva Spaniei, Boldea împotriva României).

În speță, se constată că instanța de control judiciar a respins apelul în temeiul art. 480 din C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 (pagina 19 din decizia recurată), cod ce nu era aplicabil speței, fără a preciza niciun alt temei de drept avut în vedere în adoptarea soluției.

Pe de altă parte, în încheierea din 9 noiembrie 2017, instanța a făcut trimitere la art. 87 C. proc. civ. de la 1865, dar și la 229 din C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010.

Întrucât decizia curții de apel este lipsită de motivare, instanța de recurs se află în imposibilitate de a putea analiza legalitatea soluției adoptate în întregul său, întrucât nu se poate aprecia concordanța dintre argumentele instanței de apel în măsură să susțină soluția pronunțată și textele legale incidente speței, situație ce echivalează cu o nemotivare în înțelesul art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și atrage nulitatea hotărârii, conform art. 105 alin. (2) din același act normativ, respectiv, incidența motivului de casare instituit de pct. 5 al art. 304 C. proc. civ. de la 1865, motiv de ordine publică.

Rezumând argumentele evocate și având în vedere că o eventuală suplinire a motivării este incompatibilă cu orice soluție ar putea fi adoptată în recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere încălcarea dispozițiilor legale arătate și prin raportare la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. ipoteza a doua, reține lipsa de temei legal a deciziei recurate. Întrucât din modul în care a fost redactată, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ. de la 1865 cu referire la art. 315 din același cod, va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecare.

Cu ocazia rejudecării, instanța va aplica dispozițiile C. proc. civ. de la 1865, pronunțându-se asupra tuturor cererilor cu care a fost învestită.

În raport de soluția pronunțată, toate celelalte critici ale recurentelor nu vor mai fi analizate, urmând a fi cercetate de către instanța de apel, în rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă SC A. SRL și de recurenta-intervenientă I. societate cooperativă, prin lichidator judiciar CII N., împotriva Deciziei civile nr. 806/2017 din 14 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 mai 2018.

Procesat de GGC - LM