ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 713/2010

Asupra recursului

civil de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 16

septembrie 2008 la Tribunalul Constanța, reclamantul A.D.F. a solicitat

instanței, în contradictoriu cu SC P. SA București, prin zona P. Constanța,

obligarea societății pârâte la plata cu indexare, în raport cu indicele de

inflație de la data plății efective, a:

drepturi salariale rezultate din neaplicarea indicelui de salarizare 1,98 la

salariul minim pe economie indexat, aferente ultimilor 3 ani; 2. sumelor

cuvenite cu titlu de suplimentări de Crăciun 2005, 2006 și 2007 respectiv Paști

2006, 2007 și 2008, calculate la nivelul salariului de bază mediu de societate;

judecată.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că societatea pârâtă a folosit la calcularea drepturilor

sale, salariale o bază de calcul mai mică decât cea prevăzută de Contractul

Colectiv de Muncă, fără știrea și cu acordul salariaților. Că, prin actele

adiționale la contractele colective de muncă pe anii 2003 și 2004 încheiate de

reprezentanții SC P. SA și SC P. SA Constanța, cu sindicatul salariaților

Petromar Constanța, s-a prevăzut, la art. 128 alin. (5), că salariații P.

Constanța nu au coeficient de salarizare minim de bază de 1,98 ori mai mare

decât salariul minim pe economie indexat. Niciodată coeficientul în cauză nu

s-a modificat, în baza unui act adițional legal înregistrat la Direcția de Muncă. Astfel, dacă la nivelul societății SC P. SA, coeficientul a fost modificat

prin acte adiționale anuale, cu privire la P. Constanța, coeficientul de salarizare

de 1,98 a rămas neschimbat.

De asemenea, se mai

arată că societatea angajatoare nu i-a achitat suplimentele salariale de

Crăciun pentru anul 2005, acest drept salarial fiind prevăzut de art. 168 alin.

(1) din Contractul Colectiv de Muncă la nivelul P., începând cu anul 2004.

Pentru fiecare

sărbătoare de Paști și Crăciun, pârâta trebuia să achite salariatului,

indiferent de funcție ori salariat, un salariu mediu de bază la nivelul P.

Prin sentința civilă nr.

1309 din 14 noiembrie 2008, Tribunalul Constanța a admis în parte acțiunea

formulată de reclamantul A.D.F. și a obligat-o pe pârâta SC P. SA prin Zona P.

la plata către reclamant a sumelor solicitate.

Împotriva sentinței

civile mai sus menționată a declarat recurs pârâta SC P. SA - Membru O.M.V. Grup,

invocând dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

La termenul din data

de 17 martie 2009, pârâta - recurentă a invocat excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 298 alin. (2), ultima liniuță, din

Legea nr. 53/2003, raportat la prevederile art. 1 alin. (4) și (5), art. 73 alin.

(3) lit. p) și art. 79 alin. (1) din Constituția României.

În susținerea

excepției, s-a arătat că, pornind de la premisa că atât Legea nr. 168/1999 cât

și Legea nr. 53/2003 sunt legi organice, se pune problema dacă cea dintâi mai

este sau nu în vigoare, față de textul atacat, apreciat de recurentă ca temei

pentru o abrogare implicită pentru care nu mai există justificare legală după

intrarea în vigoare a Legii nr. 27/2000, care prin art. 62 și art. 63 impune,

un caracter imperativ, abrogarea expresă directă.

Prin încheierea din

14 aprilie 2009, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, a respins cererea de

sesizare a Curții Constituționale, pentru considerentul inadmisibilității

excepției de neconstituționalitate.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de control judiciar a reținut, în esență, că deși invocată

prin raportare la o serie de texte constituționale, excepția este motivată

exclusiv prin prisma nerespectării unei dispoziții cuprinse într-o altă lege,

ceea ce în opinia autorului constituie sursa unei aplicări abuzive, prin exces

de putere, de către judecători, a textului atacat, respectiv art. 298 alin. (2)

ultima liniuță.

Se mai susține că în

ceea ce privește, principiul „efectivității juridice” acesta nu este

reglementat de vreunul din textele constituționale de referință și nici de vreo

altă dispoziție fundamentală, iar art. 1 alin. (5) din Constituția României și

exemplele din jurisprudența europeană, au fost invocate fie pentru a susține

obligația tuturor autorităților publice, inclusiv a Parlamentului, de a

respecta o lege anterior edictată și a adopta dispoziții eficiente din punct de

vedere al aplicabilității, fie pentru a întări dezideratul unei jurisprudențe

unitare.

Or, se mai arată,

obligația Parlamentului de a respecta legile pe care el însuși le-a edictat și

de a asigura coerența legislativă a actelor normative pe care le emite cât și

interpretarea și aplicarea unitară de către instanțe a acestora, deși

reprezintă deziderate legitime și obligații constituționale, nu interesează și

nu pot constitui temeiul controlului de constituționalitate exercitat de către

Curtea Constituțională, în condițiile art. 146 lit. d) din Constituție și art. 29

din Legea nr. 47/1992.

Împotriva acestei

încheieri a declarat recurs, în termen legal, SC P. SA - Membru O.M.V. Grup,

pârâta în caută care, criticând respingerea cererii de sesizare a Curții

Constituționale, reia în esență argumentele ce au stat la baza excepției de

neconstituționalitate și conchide că din dispozițiile art. 62 și 63 ale Legii nr.

24/2000, rezultă că legiuitorul a impus cu caracter imperativ abrogarea expresă

directă, iar dispozițiile normative vizate trebuie determinate expres, începând

cu legile și apoi cu celelalte acte normative, prin menționarea tuturor datelor

de identificare ale acestora.

Ca atare, se

concluzionează, C. muncii, respectiv art. 298 alin. (2), ultima liniuță, nu

poate modifica implicit prevederile legale cuprinse în Legea nr. 168/1999,

privind soluționarea conflictelor de muncă, întrucât aceasta ar contraveni

prevederilor legale cuprinse în Constituția României.

Recursul se constată

ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed:

Potrivit

dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea

Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor

judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei

legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în

vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și

oricare ar fi obiectul acestuia.

Tort astfel, art. 2 alin.

(3) din același act normativ, dispune că instanța de contencios constituțional

se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost

sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

Printr-o bogată

jurisprudență, Curtea Constituțională, evaluându-și propriile competențe, a

statut că nu este abilitată de lege să emită decizii interpretative.

Or, indirect,

excepția de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 298 alin. (2),

ultima liniuță din Legea nr. 53/2003, C. muncii (potrivit cărora de la data

intrării în vigoare a acestui act normativ, orice alte dispoziții contrare, se

abrogă) vizează modul de interpretare și aplicare a acestor prevederi legale,

precum și corelarea lor cu dispoziții cuprinse în alte acte normative, aspecte

ce țin de competența exclusivă a instanțelor judecătorești.

Nici corelarea

actelor normative și nici coroborarea unor dispoziții legale nu pot intra sub

incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curtea

Constituțională, care nu poate imixtiona în atribuțiile puterii legiuitoare sau

a celei judecătorești.

Or, așa cum corect a

reținut instanța de control judiciar, autorul excepției își motivează

susținerile vizând neconstituționalitatea textului atacat prin filtrul unei

alte legi, punând în discuție corelarea actelor normative invocate, între ele,

încercând să inducă instanței de contencios constituțional modalitatea de

soluționare a unui conflict al legii în timp și respectiv interpretarea și

aplicarea legii la cazul dedus judecății, atribute ce aparțin exclusiv

instanței sesizate cu soluționarea litigiului.

Așa fiind, cum

criticile îndreptate împotriva textului atacat, nu reprezintă veritabile

argumente de neconstituționalitate, se constată că în mod corect s-a respins

cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Ca atare recursul,

urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta SC P. SA - Membru O.M.V. Grup împotriva încheierii din 14

aprilie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie,

litigii de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 8 februarie 2010.