ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2690/2014
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2690/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Deliberând, în
condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra revizuirii de față, constată
următoarele:
La data de 7 aprilie 2014 reclamanții C.P.S.,
D.M.C. și M.I., au formulat cerere de revizuire, înregistrată pe rolul acestei
instanțe, solicitând
admiterea
cererii și anularea Deciziei nr. 1427 din 07 martie 2014 pronunțată de Curtea
de Apel București, secția a VII-a civilă.
În susținerea cererii
de revizuire, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.,
revizuenții au arătat că hotărârea a cărei anulare o solicită este potrivnică
sentinței civile nr. 6125 din 23 noiembrie 2011 pronunțata de Tribunalul
Constanța în Dosarul nr. 4612/118/2009, irevocabilă prin Decizia Curții de Apel
Constanța nr. 467 din 12 iunie 2012.
Au subliniat
revizuenții că decizia ce face obiectul revizuirii, intră în coliziune cu
decizia irevocabilă, cele două hotărâri fiind pronunțate între aceleași părți
având același obiect și aceeași cauză juridică.
Astfel, soluția
adoptată de instanța de recurs, încalcă autoritatea de lucru judecat a Hotărârii
judecătorești irevocabile, nr. 6125 din 23 noiembrie 2011 a Tribunalului
Constanța, cu privire la pretențiile reclamanților referitore la plata
drepturilor salariale rezultate din aplicarea coeficientului salarial de 1,98%
calculat la salariu minim pe economie, începând cu 31 martie 2008.
Analizând cererea de
revizuire, în raport de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta
Curte reține următoarele:
Potrivit
dispozițiilor legale mai sus evocate, revizuirea unei hotărâri dată de o
instanță de recurs se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice
date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași
pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.
Cererea de revizuire
formulată de revizuenții C.P.S. și D.M.C. este fondată, urmând a fi admisă,
pentru considerentele ce succed:
I. Prin cererea
înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. 4612/118/2009 reclamanții
I.S., M.I., P.L., A.C., E.J., D.V., T.T., D.F., C.G., D.M., P.D., C.N., C.L.,
S.M.S., D.A., A.S., S.E., P.M.D., P.M.D., C.L., V.F., G.D., I.G.C., C.P.S.,
N.V., T.G. au chemat în judecată pe pârâții SC P. SA membru O.M.W.G.A. și SC P.
SA prin SC Z.P.G.Z.P. SA Constanța, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o
va pronunța să oblige pârâții la plata diferențelor salariale rezultate din
aplicarea indicelui de salarizare de 1,98 la salariul minim pe economie
indexat, pentru perioada 15 martie 2008 și până la data pronunțării hotărârii,
sume actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală la data plății
efective.
Totodată, reclamanții
au solicitat obligarea pârâtei la respectarea și aplicarea în continuare a
prevederilor Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, în sensul
aplicării și calculării drepturilor salariale corespunzător indicelui de
salarizare de 1,98 de la data pronunțării hotărârii și până la eventuala
modificare a acestui contract.
Prin sentința civilă nr.
6125/CM din 23 noiembrie 2011 a Tribunalului Constanța, rămasă irevocabilă prin
Decizia nr. 467 din 12 iunie 2012 a Curții de Apel Constanța, s-a admis, în
parte, acțiunea reclamanților.
Au fost obligatați pârâții
la plata către fiecare reclamant a diferențelor de drepturi bănești, rezultate
din aplicarea indicelui de salarizare de 1,98 la salariul minim indexat pe
economie, pentru perioada 15 martie 2008-01 iunie 2009, sume actualizate cu indicele
de inflație și cu dobânda legală la data plății efective.
S-a respins restul
pretențiilor, ca nefondate.
Prin cererea
înregistrată pe rolul Tribunalului București
, secția a VIII-a conflicte de muncă și
asigurări sociale, la data de 31 ianuarie 2011, reclamanții C.P.S., M.I. și D.M.C.
au chemat în judecată pe pârâtele SC P. SA, SC P. SA prin SC A.X.P. SA și SC
P.S.S. SRL solicitând instanței, printre altele, ca prin hotărârea ce o va
pronunța să oblige pârâtele la plata drepturilor salariale neachitate,
rezultate din aplicarea coeficientului salarial de 1,98% calculat la salariu
minim pe economie, începând cu 31 martie 2008 și până la data plății efective
precum și la actualizarea acestor sume cu rate inflației.
Prin sentința civilă nr.
3638 din 11 aprilie 2013, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de
muncă și asigurări sociale, a admis, în parte, cererea privind pe reclamanții C.P.S.,
D.M.C. și M.I., în contradictoriu cu pârâții SC P. SA, SC P. SA prin SC A.X.P.
SA și SC P.S.S. SRL.
A obligat pârâții la
plata către reclamantul C.P.S. a sumei de 40.835 lei cu titlu de despăgubiri
pentru prejudicii materiale rezultând din neaplicarea sporului salarial aferent
orelor de muncă efectuate în zilele de sâmbătă și duminică, din neaplicarea
sporului salarial aferent orelor de muncă suplimentară și din neaplicarea
sporului salarial pentru îmbarcare și lucru pe mare în perioada 01 ianuarie 2008-31
iulie 2011.
A obligat pârâții la
plata către reclamantul D.M.C. a sumei de 38.505 lei cu titlu de despăgubiri
pentru prejudicii materiale rezultând din neaplicarea sporului salarial aferent
orelor de muncă efectuate în zilele de sâmbătă și duminică, din neaplicarea
sporului salarial aferent orelor de muncă suplimentară și din neaplicarea
sporului salarial pentru îmbarcare și lucru pe mare în perioada 01 ianuarie 2008-31
iulie 2011.
A obligat pârâții la
plata către reclamantul M.I. a sumei de 14.750 lei cu titlu de despăgubiri
pentru prejudicii materiale rezultând din neaplicarea sporului salarial aferent
orelor de muncă efectuate în zilele de sâmbătă și duminică, din neaplicarea
sporului salarial aferent orelor de muncă suplimentară și din neaplicarea
sporului salarial pentru îmbarcare și lucru pe mare în perioada 01 ianuarie 2008-31
iulie 2011.
A obligat pârâții la
plata sumei de 3.000 lei către reclamantul C.P.S. cu titlu de cheltuieli de
judecată.
A respins restul
pretențiilor, privind primul capăt de cerere referitor la plata drepturilor
salariale rezultate din aplicarea coeficientului salarial de 1,98% calculat la
salariu minim pe economie, începând cu 31 martie 2008, ca neîntemeiate.
Recursul declarat de
pârâta SC O.M.V.P. SA
împotriva acestei sentințe a fost admis
prin Decizia nr. 1427 din 7 martie 2014 a Curții
de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de
muncă și asigurări sociale.
A fost modificată, în
parte, sentința recurată în sensul că:
S-a admis excepția
lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC O.M.V.P. SA pentru pretențiile
reclamanților ulterioare datei de 01 mai 2008 și, în consecință, a respins
aceste pretenții.
A fost obligată
pârâta SC O.M.V.P. SA la plata către reclamanți a diferențelor de drepturi salariale
reprezentând spor pentru orele suplimentare efectuate în perioada 10 ianuarie 2008
- 01 mai 2008, după cum urmează:
- pentru reclamantul C.P.S.,
diferențe de spor până la 200% ptr. 8 ore suplimentare efectuate în luna
aprilie 2008;
- pentru reclamantul D.M.C.
diferențe de spor până la 200% ptr. 12 ore suplimentare efectuate în ianuarie
2008 și sporul de 200% pentru 16 ore suplimentare efectuate în aprilie 2008;
- pentru reclamantul M.I.
sporul de 200% ptr. 36 ore suplimentare efectuate în aprilie 2008.
A fost obligată
pârâta să plătească sumele menționate actualizate cu indicele de inflație de la
scadență la plata efectivă.
Au fost menținute
celelalte dispoziții privind pretențiile reclamanților în contradictoriu cu
ceilalți pârâți.
A respins recursul
formulat de recurenții reclamanți C.P.S., D.M.C. și M.I. împotriva aceleiași
sentințe, ca nefondat.
Din analiza
hotărârilor pronunțate în cele două litigii rezultă că prin cererile
soluționate irevocabil prin sentința civilă nr. 6125/CM/ din 23 noiembrie 2011
a Tribunalului Constanța, și decizia civilă nr. 1427 din 7 martie 2014 a Curții
de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de
muncă și asigurări sociale, reclamanții C.P.S. și D.M.C. au solicitat obligarea
pârâților la plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea indicelui de
salarizare de 1,98 %.
Dacă în primul dosar
instanța a avut de soluționat cererea pentru perioada 15 martie 2008 - 1 iunie 2009,
în cel de-al doilea dosar perioada pentru care s-a solicitat acordarea diferențelor
salariale rezultate din aplicarea indicelui de salarizare de 1,98 % a fost 31
martie 2008 - 1 iunie 2009.
Se constată, așadar,
că ambele instanțe au avut a se pronunța asupra cererii de plată a diferențelor
salariale rezultate din aplicarea indicelui de salarizare de 1,98 % la salariul
minim pe economie indexat pentru o perioadă comună, anume 31 martie 2008-1
iunie 2009.
Or, la momentul
pronunțării Deciziei civile nr. 1427 din data de 7 martie 2014 pronunțată de Curtea
de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de
muncă și asigurări sociale, exista o hotărâre irevocabilă, respectiv sentința
civilă nr. 6125/CM din 23 noiembrie 2011 a Tribunalului Constanța, rămasă
irevocabilă prin Decizia nr. 467 din 12 iunie 2012 a Curții de Apel Constanța,
prin care cererea celor 2 reclamanți, C.P.S. și D.M.C., privind acordarea de
drepturilor bănești rezultate din aplicarea indicelui de salarizare de 1,98 la
salariul minim indexat pe economie, fusese admisă pentru perioada 15 martie 2008-01
iunie 2009.
Prin respingerea
capătului de cerere,
referitor
la plata drepturilor salariale rezultate din aplicarea coeficientului salarial
de 1,98% calculat la salariu minim pe economie, începând cu 31 martie 2008, din
acțiunea
reclamanților
C.P.S. și D.M.C. a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a sentinței
civile nr. 6125/CM din 23 noiembrie 2011 a Tribunalului Constanța, rămasă
irevocabilă prin Decizia nr. 467 din 12 iunie 2012 a Curții de Apel Constanța,
în ceea ce privește perioada 31 martie 2008-1 iunie 2009, cu privire la care nu
se mai putea dispune.
Remediul procesual al
nesocotirii autorității de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești este
acela al admiterii cererii de revizuire promovate, cu consecința anulării
ultimei hotărâri pronunțate.
Așadar, în cauza de
față urmează a fi anulată, în parte, decizia Decizia nr. 1427 din data de 7
martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și
pentru cauze, privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în ceea ce
privește dispozițiile privind cererea referitoare la drepturile salariale reprezentate
de coeficientul de 1,98 la salariul minim pe economie, aferente perioadei 31
martie 2008-1 iunie 2009, în contradictoriu cu pârâtele SC O.M.V.P. SA și SC P.
SA prin SC A.X.P. SA, cerere judecată anterior în mod irevocabil.
Cu privire la cererea
de revizuire formulată împotriva aceleiași decizii de revizuentul M.I., Înalta
Curte constată următoarele:
Așa cum s-a arătat, potrivit
dispozițiilor art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., text legal invocat de
revizuentul M.I. în susținerea cererii formulate, revizuirea unei hotărâri
rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei
hotărâri dată de o instanță de recurs, se poate cere: dacă există hotărâri
definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite,
în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.
Fundamentul acestui
motiv de revizuire îl reprezintă autoritatea de lucru judecat și presupune
îndeplinirea mai multor condiții cumulative: să fie vorba de hotărâri
definitive contradictorii, hotărârile să fie pronunțate în aceeași pricină,
deci, să existe tripla identitate de elemente - părți, obiect și cauză,
hotărârile să fie pronunțate în dosare diferite.
Una dintre condițiile
existenței cazului de revizuire în discuție vizează tripla identitate, de
părți, obiect și cauză între litigiile în care s-au pronunțat hotărârile
pretins contradictorii.
În cauza dedusă
judecății, cele două hotărâri nu îndeplinesc condiția identității de părți în
sensul că în primul litigiu în care s-a admis cererea de plată a diferențelor
salariale rezultate din aplicarea indicelui de salarizare de 1,98 % la salariul
minim pe economie, nu figurează ca parte și reclamantul M.I., pe când în cel
de-al doilea dosar în care s-a respins aceeași cerere, alături de reclamanții C.P.S.
și D.M.C., figurează și revizuentul M.I.
Or, pentru a fi
incident cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este
necesar ca hotărârile pretins contradictorii să vizeze aceleași părți, același
obiect și aceeași cauză, ceea ce nu este cazul în speță.
În raport de
elementele celor două litigii rezultă că în ceea ce îl privește pe revizuentul M.I.,
nu este întrunită tripla identitate de părți, obiect și cauză, cerință impusă
de motivul de revizuire reglementat de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
În considerarea
acestor argumente, care susțin inadmisibilitatea cererii de revizuire formulată
de petentul M.I. din perspectiva dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc.
civ., Înalta Curte urmează să dispună în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite cererea de revizuire
formulată de revizuenții C.P.S. și D.M.C.
Anulează, în parte, Decizia
nr. 1427 din data de 7 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția
a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale,
respectiv dispozițiile privind cererea referitoare la drepturile salariale reprezentate
de coeficientul de 1,98 la salariul minim pe economie, aferente perioadei 31
martie 2008-1 iunie 2009, în contradictoriu cu pârâtele SC O.M.V.P. SA și SC P.
SA prin SC A.X.P. SA.
Respinge, ca
inadmisibilă, cererea de revizuire formulată împotriva aceleiași decizii de
revizuentul
M.I.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 14 octombrie 2014.