ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2690/2014

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra revizuirii de față, constată următoarele: La data de 7 aprilie 2014 reclamanții C.P.S., D.M.C. și M.I., au formulat cerere de revizuire, înregistrată pe rolul acestei instanțe, solicitând admiterea cererii și anularea Deciziei nr. 1427 din 07 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă. În susținerea cererii de revizuire, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuenții au arătat că hotărârea a cărei anulare o solicită este potrivnică sentinței civile nr. 6125 din 23 noiembrie 2011 pronunțata de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 4612/118/2009, irevocabilă prin Decizia Curții de Apel Constanța nr. 467 din 12 iunie 2012. Au subliniat revizuenții că decizia ce face obiectul revizuirii, intră în coliziune cu decizia irevocabilă, cele două hotărâri fiind pronunțate între aceleași părți având același obiect și aceeași cauză juridică.

Astfel, soluția adoptată de instanța de recurs, încalcă autoritatea de lucru judecat a Hotărârii judecătorești irevocabile, nr. 6125 din 23 noiembrie 2011 a Tribunalului Constanța, cu privire la pretențiile reclamanților referitore la plata drepturilor salariale rezultate din aplicarea coeficientului salarial de 1,98% calculat la salariu minim pe economie, începând cu 31 martie 2008. Analizând cererea de revizuire, în raport de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Potrivit dispozițiilor legale mai sus evocate, revizuirea unei hotărâri dată de o instanță de recurs se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Cererea de revizuire formulată de revizuenții C.P.S. și D.M.C. este fondată, urmând a fi admisă, pentru considerentele ce succed: I. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. 4612/118/2009 reclamanții I.S., M.I., P.L., A.C., E.J., D.V., T.T., D.F., C.G., D.M., P.D., C.N., C.L., S.M.S., D.A., A.S., S.E., P.M.D., P.M.D., C.L., V.F., G.D., I.G.C., C.P.S., N.V., T.G. au chemat în judecată pe pârâții SC P. SA membru O.M.W.G.A. și SC P. SA prin SC Z.P.G.Z.P. SA Constanța, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâții la plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea indicelui de salarizare de 1,98 la salariul minim pe economie indexat, pentru perioada 15 martie 2008 și până la data pronunțării hotărârii, sume actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală la data plății efective.

Totodată, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la respectarea și aplicarea în continuare a prevederilor Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, în sensul aplicării și calculării drepturilor salariale corespunzător indicelui de salarizare de 1,98 de la data pronunțării hotărârii și până la eventuala modificare a acestui contract. Prin sentința civilă nr. 6125/CM din 23 noiembrie 2011 a Tribunalului Constanța, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 467 din 12 iunie 2012 a Curții de Apel Constanța, s-a admis, în parte, acțiunea reclamanților. Au fost obligatați pârâții la plata către fiecare reclamant a diferențelor de drepturi bănești, rezultate din aplicarea indicelui de salarizare de 1,98 la salariul minim indexat pe economie, pentru perioada 15 martie 2008-01 iunie 2009, sume actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală la data plății efective.

S-a respins restul pretențiilor, ca nefondate. 2. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București , secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 31 ianuarie 2011, reclamanții C.P.S., M.I. și D.M.C. au chemat în judecată pe pârâtele SC P. SA, SC P. SA prin SC A.X.P. SA și SC P.S.S. SRL solicitând instanței, printre altele, ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâtele la plata drepturilor salariale neachitate, rezultate din aplicarea coeficientului salarial de 1,98% calculat la salariu minim pe economie, începând cu 31 martie 2008 și până la data plății efective precum și la actualizarea acestor sume cu rate inflației. Prin sentința civilă nr. 3638 din 11 aprilie 2013, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis, în parte, cererea privind pe reclamanții C.P.S., D.M.C.

și M.I., în contradictoriu cu pârâții SC P. SA, SC P. SA prin SC A.X.P. SA și SC P.S.S. SRL. A obligat pârâții la plata către reclamantul C.P.S. a sumei de 40.835 lei cu titlu de despăgubiri pentru prejudicii materiale rezultând din neaplicarea sporului salarial aferent orelor de muncă efectuate în zilele de sâmbătă și duminică, din neaplicarea sporului salarial aferent orelor de muncă suplimentară și din neaplicarea sporului salarial pentru îmbarcare și lucru pe mare în perioada 01 ianuarie 2008-31 iulie 2011. A obligat pârâții la plata către reclamantul D.M.C.

a sumei de 38.505 lei cu titlu de despăgubiri pentru prejudicii materiale rezultând din neaplicarea sporului salarial aferent orelor de muncă efectuate în zilele de sâmbătă și duminică, din neaplicarea sporului salarial aferent orelor de muncă suplimentară și din neaplicarea sporului salarial pentru îmbarcare și lucru pe mare în perioada 01 ianuarie 2008-31 iulie 2011. A obligat pârâții la plata către reclamantul M.I. a sumei de 14.750 lei cu titlu de despăgubiri pentru prejudicii materiale rezultând din neaplicarea sporului salarial aferent orelor de muncă efectuate în zilele de sâmbătă și duminică, din neaplicarea sporului salarial aferent orelor de muncă suplimentară și din neaplicarea sporului salarial pentru îmbarcare și lucru pe mare în perioada 01 ianuarie 2008-31 iulie 2011. A obligat pârâții la plata sumei de 3.000 lei către reclamantul C.P.S.

cu titlu de cheltuieli de judecată. A respins restul pretențiilor, privind primul capăt de cerere referitor la plata drepturilor salariale rezultate din aplicarea coeficientului salarial de 1,98% calculat la salariu minim pe economie, începând cu 31 martie 2008, ca neîntemeiate. Recursul declarat de pârâta SC O.M.V.P. SA împotriva acestei sentințe a fost admis prin Decizia nr. 1427 din 7 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. A fost modificată, în parte, sentința recurată în sensul că: S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC O.M.V.P. SA pentru pretențiile reclamanților ulterioare datei de 01 mai 2008 și, în consecință, a respins aceste pretenții.

A fost obligată pârâta SC O.M.V.P. SA la plata către reclamanți a diferențelor de drepturi salariale reprezentând spor pentru orele suplimentare efectuate în perioada 10 ianuarie 2008 - 01 mai 2008, după cum urmează: - pentru reclamantul C.P.S., diferențe de spor până la 200% ptr. 8 ore suplimentare efectuate în luna aprilie 2008; - pentru reclamantul D.M.C. diferențe de spor până la 200% ptr. 12 ore suplimentare efectuate în ianuarie 2008 și sporul de 200% pentru 16 ore suplimentare efectuate în aprilie 2008; - pentru reclamantul M.I. sporul de 200% ptr. 36 ore suplimentare efectuate în aprilie 2008. A fost obligată pârâta să plătească sumele menționate actualizate cu indicele de inflație de la scadență la plata efectivă.

Au fost menținute celelalte dispoziții privind pretențiile reclamanților în contradictoriu cu ceilalți pârâți. A respins recursul formulat de recurenții reclamanți C.P.S., D.M.C. și M.I. împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat. Din analiza hotărârilor pronunțate în cele două litigii rezultă că prin cererile soluționate irevocabil prin sentința civilă nr. 6125/CM/ din 23 noiembrie 2011 a Tribunalului Constanța, și decizia civilă nr. 1427 din 7 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamanții C.P.S. și D.M.C.

au solicitat obligarea pârâților la plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea indicelui de salarizare de 1,98 %. Dacă în primul dosar instanța a avut de soluționat cererea pentru perioada 15 martie 2008 - 1 iunie 2009, în cel de-al doilea dosar perioada pentru care s-a solicitat acordarea diferențelor salariale rezultate din aplicarea indicelui de salarizare de 1,98 % a fost 31 martie 2008 - 1 iunie 2009. Se constată, așadar, că ambele instanțe au avut a se pronunța asupra cererii de plată a diferențelor salariale rezultate din aplicarea indicelui de salarizare de 1,98 % la salariul minim pe economie indexat pentru o perioadă comună, anume 31 martie 2008-1 iunie 2009. Or, la momentul pronunțării Deciziei civile nr. 1427 din data de 7 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, exista o hotărâre irevocabilă, respectiv sentința civilă nr. 6125/CM din 23 noiembrie 2011 a Tribunalului Constanța, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 467 din 12 iunie 2012 a Curții de Apel Constanța, prin care cererea celor 2 reclamanți, C.P.S.

și D.M.C., privind acordarea de drepturilor bănești rezultate din aplicarea indicelui de salarizare de 1,98 la salariul minim indexat pe economie, fusese admisă pentru perioada 15 martie 2008-01 iunie 2009. Prin respingerea capătului de cerere, referitor la plata drepturilor salariale rezultate din aplicarea coeficientului salarial de 1,98% calculat la salariu minim pe economie, începând cu 31 martie 2008, din acțiunea reclamanților C.P.S. și D.M.C. a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 6125/CM din 23 noiembrie 2011 a Tribunalului Constanța, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 467 din 12 iunie 2012 a Curții de Apel Constanța, în ceea ce privește perioada 31 martie 2008-1 iunie 2009, cu privire la care nu se mai putea dispune.

Remediul procesual al nesocotirii autorității de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești este acela al admiterii cererii de revizuire promovate, cu consecința anulării ultimei hotărâri pronunțate. Așadar, în cauza de față urmează a fi anulată, în parte, decizia Decizia nr. 1427 din data de 7 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze, privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în ceea ce privește dispozițiile privind cererea referitoare la drepturile salariale reprezentate de coeficientul de 1,98 la salariul minim pe economie, aferente perioadei 31 martie 2008-1 iunie 2009, în contradictoriu cu pârâtele SC O.M.V.P. SA și SC P. SA prin SC A.X.P.

SA, cerere judecată anterior în mod irevocabil. Cu privire la cererea de revizuire formulată împotriva aceleiași decizii de revizuentul M.I., Înalta Curte constată următoarele: Așa cum s-a arătat, potrivit dispozițiilor art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., text legal invocat de revizuentul M.I. în susținerea cererii formulate, revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs, se poate cere: dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Fundamentul acestui motiv de revizuire îl reprezintă autoritatea de lucru judecat și presupune îndeplinirea mai multor condiții cumulative: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, hotărârile să fie pronunțate în aceeași pricină, deci, să existe tripla identitate de elemente - părți, obiect și cauză, hotărârile să fie pronunțate în dosare diferite. Una dintre condițiile existenței cazului de revizuire în discuție vizează tripla identitate, de părți, obiect și cauză între litigiile în care s-au pronunțat hotărârile pretins contradictorii. În cauza dedusă judecății, cele două hotărâri nu îndeplinesc condiția identității de părți în sensul că în primul litigiu în care s-a admis cererea de plată a diferențelor salariale rezultate din aplicarea indicelui de salarizare de 1,98 % la salariul minim pe economie, nu figurează ca parte și reclamantul M.I., pe când în cel de-al doilea dosar în care s-a respins aceeași cerere, alături de reclamanții C.P.S.

și D.M.C., figurează și revizuentul M.I. Or, pentru a fi incident cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este necesar ca hotărârile pretins contradictorii să vizeze aceleași părți, același obiect și aceeași cauză, ceea ce nu este cazul în speță. În raport de elementele celor două litigii rezultă că în ceea ce îl privește pe revizuentul M.I., nu este întrunită tripla identitate de părți, obiect și cauză, cerință impusă de motivul de revizuire reglementat de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. În considerarea acestor argumente, care susțin inadmisibilitatea cererii de revizuire formulată de petentul M.I. din perspectiva dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să dispună în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite cererea de revizuire formulată de revizuenții C.P.S. și D.M.C. Anulează, în parte, Decizia nr. 1427 din data de 7 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, respectiv dispozițiile privind cererea referitoare la drepturile salariale reprezentate de coeficientul de 1,98 la salariul minim pe economie, aferente perioadei 31 martie 2008-1 iunie 2009, în contradictoriu cu pârâtele SC O.M.V.P. SA și SC P. SA prin SC A.X.P. SA. Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată împotriva aceleiași decizii de revizuentul M.I. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2014.