ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2744/2010

Constată că prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, reclamantul C.C. a solicitat

pronunțarea unei hotărâri prin care pârâta SC P. SA să fie obligată la plata actualizată,

a unor drepturi salariale cuvenite și neacordate

Prin sentința

civilă nr. 1537 din 5 decembrie 2008, Tribunalul a admis acțiunea formulată, obligând

pârâta să plătească suplimentările salariale corespunzătoare sărbătorilor de Paști

pebtru anul 2006 și celor de Crăciun pentru anul 2005, cuvenite pentru perioada

19 decembrie 2004 - 16 noiembrie 2005, actualizate în raport de rata inflației.

Împotriva sentinței a

declarat recurs pârâta.

În motivele de recurs

s-a arătat că drepturile salariale pretinse (prime de Crăciun și de Paște) au fost

incluse în salariile de bază ale angajaților, așa cum rezultă din contractul colectiv

de muncă pe anul 2003. Această interpretare a fost dată și de Comisia Paritară,

interpretare care este opozabilă salariaților.

S-a susținut

de asemenea, că prima instanță a apreciat greșit că se impune respingerea excepției

de prematuritate întrucât nu ar exista nicio reglementare care să stabilească în

sarcina reclamantei obligația respectării unei proceduri prealabile, precum și greșita

respingere a excepției de prescripție a dreptului la acțiune.

Pe fondul cauzei,

în afară de caracterul neîntemeiat al pretențiilor, s-a arătat că oricum, s-a procedat

la o modalitate greșită de calcul a sumelor datorate.

În cadrul judecății

recursului, SC P. SA a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor

cuprinse în art. 298 alin. (2) ultima liniuță din Legea nr. 53/2003, prin raportare

la prevederile art. 1 alin. (4) și (5), art. 73 alin. (3) lit. p) și art. 79

alin. (1) din Constituție.

Motivul de

neconstituționalitate invocat a avut ca temei premisa că ambele legi menționate

sunt legi organice, dintre care una (Legea nr. 168/1999) are caracter special, iar

cealaltă reprezintă dreptul comun în materia care interesează litigiul, aceea a

soluționării conflictelor de muncă și că cele două acte normative reglementează

diferit problema competenței teritoriale în acest domeniu.

S-a susținut

că în conformitate cu art. 15 din Legea nr. 24/2000, în procesul de legiferare este

interzisă instituirea acelorași reglementări în mai multe articole sau aliniate

din același act normativ ori în două sau mai multe acte normative, iar în cazul

unor paralelisme se apelează la norma de trimitere.

Prin încheierea

pronunțată la 22 septembrie 2009 în Dosarul nr. 7901/118/2008, Curtea de Apel Constanța,

secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, a respins

cererea de sesizare a Curții Constituționale, apreciind că nu sunt întrunite cerințele

art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Astfel, s-a

constatat că în realizarea demersului de sesizare a Curții Constituționale, instanța

are obligația să verifice dacă textul a cărui neconstituționalitate s-a invocat

are legătură cu soluționarea cauzei și că această legătură trebuie privită din perspectiva

normelor de drept material și procesual, cărora le este circumscris litigiul dedus

judecății.

În speță, ceea

ce se pune în discuție este o problemă de interpretare a normelor privitoare la

competență în evoluția lor temporală.

Deși art. 298

alin. (2) ultima liniuță are legătură cu soluționarea cauzei, această legătură nu

este dată de relația textului cu art. 72 din Legea nr. 168/1999 – dacă îl abrogă

sau nu sub aspectul competenței, întrucât competența de soluționare este expres

stabilită prin art. 284 alin. (2) C. muncii, în favoarea instanței în a cărei circumscripție

teritorială își au domiciliul reclamanții.

Chiar dacă

este invocată cu referire la o serie de texte constituționale, în realitate, excepția

este motivată exclusiv prin prisma nerespectării unei dispoziții cuprinse într-o

altă lege.

S-a concluzionat

asupra inadmisibilității excepției de neconstituționalitate a unui text de lege,

susținută prin filtrul unei alte legi, punând în discuție în fapt, corelarea actelor

normative între ele și tinzând să deducă spre control instanței de contencios constituțional,

modalitatea de soluționare a conflictului de legi în timp, respectiv, interpretarea

și aplicarea legii la speță.

Împotriva acestei

soluții a declarat recurs SC P. SA, care a susținut caracterul nelegal din punct

de vedere al modalității în care s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 29 din Legea

nr. 47/1992.

Astfel, s-a

arătat că soluționarea excepției de necompetență teritorială presupune analizarea

ipotezei în care Legea nr. 168 din 1999 mai este sau nu în vigoare, în condițiile

în care în art. 298 alin. (2) ultima liniuță C. muncii se arată că „orice dispoziție

contrară se abrogă”, text care a fost interpretat de teoreticieni și practicieni

ca reprezentând un caz de abrogare implicită.

Or, după intrarea

în vigoare a Legii nr. 24/2000 nu mai există temei pentru operarea abrogării implicite,

abrogarea putând fi doar expresă, totală sau parțială.

Față de această

situație juridică, conținutul prevederilor legale considerate ca fiind neconstituționale

vizează modalitatea de soluționare a excepției de necompetență teritorială a instanței

și ca atare, are legătură cu soluționarea cauzei, fiind întrunite condițiile de

admisibilitate pentru sesizarea Curții Constituționale.

Recursul este

nefondat.

Invocând neconstituționalitatea

dispozițiilor art. 298 alin. (2) ultima liniuță din Legea nr. 53/2003, recurenta

a pretins că acest text introduce un caz de abrogare implicită, lucru nepermis după

intrarea în vigoare a Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă,

care reglementează doar abrogarea expresă, totală sau parțială.

S-a făcut referire

de asemenea, la raportul dintre norma specială (conținută de Legea nr. 168/1999)

și cea generală (C. muncii), la faptul că acestea reglementează diferit problema

competenței teritoriale în materia conflictelor de muncă, precum și la împrejurarea

că soluționarea excepției de necompetență teritorială presupune analizarea ipotezei

în care Legea nr. 168 din 1999 mai este sau nu în vigoare.

Rezultă că

ceea ce recurenta a invocat ca reprezentând obiect al unei excepții de neconstituționalitate,

constituie de fapt, aspecte ce vizează aplicarea legii în timp, raportul dintre

norma generală și cea specială.

Toate acestea

sunt însă împrejurări care sunt date în puterea de apreciere a instanței de drept

comun, învestite cu soluționarea litigiului, iar nu în competența judecătorului

constituțional.

Instanța de

contencios constituțional se pronunță asupra conformității textului cu legea fundamentală

în situații de conflict între acestea, iar nu asupra conflictului intertemporal

de legi.

Modalitatea

în care o normă ulterioară poate abroga și înlătura de la aplicabilitate o normă

anterioară care reglementa aceeași materie ori stabilirea caracterului de lege generală

sau specială (pentru ca în funcție de aceasta, să se determine prioritatea aplicării

uneia dintre ele) reprezintă instrumente de interpretare și de rezolvare a litigiului

la îndemâna instanței ordinare, în virtutea plenitudinii jurisdicționale a acesteia.

Așadar, aspectele

invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în

competența jurisdicției constituționale – sub forma unei excepții de neconstituționalitate,

ci sunt elemente de analiză pe care instanța urmează să le aibă în vedere sub forma

unor chestiuni prealabile în soluționarea excepției de necompetență teritorială.

De aceea, respingând

sesizarea Curții Constituționale pe motiv că ceea ce se pune în discuție este o

problemă de interpretare a normelor legislative privind competența în evoluția lor

temporală, instanța în fața căreia s-a invocat excepția a procedat corect.

Aceasta întrucât,

așa cum s-a arătat anterior, sesizarea Curții Constituționale nu poate fi dispusă

pentru aspecte ce vizează interpretarea și aplicarea legii în timp.

Pentru considerentele

arătate, criticile fiind găsite nefondate, recursul va fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de recurentul pârât SC P. SA – membru O. Grup împotriva

încheierii pronunțate la 22 septembrie 2009 în Dosarul nr. 7901/118/2008 al Curții

de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări

sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 5 mai 2010.