ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 76/2010

Constată

că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu, reclamanții N.V.C.

și B.P. au solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care pârâta SC P. SA să fie

obligată la plata actualizată, a unor drepturi salariale cuvenite și neacordate

Prin sentința civilă nr. 52/LM/A/S din

9 februarie 2009, Tribunalul Giurgiu a respins ca prescrisă pretenția

reclamanților referitoare la plata drepturilor salariale suplimentare nete

actualizate pentru Paști 2004; a admis acțiunea formulată pentru perioada

Crăciun 2004 - Crăciun 2006 obligând pârâta să plătească drepturile salariale suplimentare

nete actualizate.

Împotriva sentinței a declarat recurs

pârâta.

În motivele de recurs s-a arătat că

drepturile salariale pretinse (prime de Crăciun și de Paște) au fost incluse în

salariile de bază ale angajaților, așa cum rezultă din contractul colectiv de

muncă pe anul 2003. Această interpretare a fost dată și de Comisia Paritară,

interpretare care este opozabilă salariaților.

S-a susținut de asemenea, că prima

instanță a apreciat greșit că se impune respingerea excepției de prematuritate

întrucât nu ar exista nicio reglementare care să stabilească în sarcina

reclamantei obligația respectării unei proceduri prealabile, precum și greșita

respingere a excepției de prescripție a dreptului la acțiune.

Pe fondul cauzei, în afară de

caracterul neîntemeiat al pretențiilor, s-a arătat că oricum, s-a procedat la o

modalitate greșită de calcul a sumelor datorate.

În cadrul judecății recursului, SC P.

SA a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor cuprinse în art.

298 alin. (2) ultima liniuță din Legea nr. 53/2003, prin raportare la

prevederile art. 1 alin. (4) și (5), art. 73 alin. (3) lit. p) și art. 79 alin.

(1) din Constituția României și ținând seama de dispozițiile art. 72 din Legea

nr 168/1999.

Motivul de neconstituționalitate

invocat a avut ca temei premisa că ambele legi menționate sunt legi organice,

dintre care una (Legea nr. 168/1999) are caracter special, iar cealaltă

reprezintă dreptul comun în materia care interesează litigiul, aceea a

soluționării conflictelor de muncă și că cele două acte normative reglementează

diferit problema competenței teritoriale în acest domeniu.

S-a susținut că în conformitate cu

art. 15 din Legea nr. 24/2000, în procesul de legiferare este interzisă

instituirea acelorași reglementări în mai multe articole sau aliniate din

același act normativ ori în două sau mai multe acte normative, iar în cazul

unor paralelisme se apelează la norma de trimitere.

Prin încheierea pronunțată la 6 mai

2009 în Dosarul nr. 290712/2009, Curtea de Apel bucurești, secția a VII-a

civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a

respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, apreciind că nu sunt

întrunite cerințele art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Astfel, s-a constatat că în realizarea

demersului de sesizare a Curții Constituționale, instanța are obligația să

verifice dacă textul a cărui neconstituționalitate s-a invocat are legătură cu

soluționarea cauzei și că această legătură trebuie privită din perspectiva

normelor de drept material și procesual, cărora le este circumscris litigiul

dedus judecății.

În speță, ceea ce se pune în discuție

este o problemă de interpretare a normelor privitoare la competență în evoluția

lor temporală.

Deși art. 298 alin. (2) ultima liniuță

are legătură cu soluționarea cauzei, această legătură nu este dată de relația

textului cu art. 72 din Legea nr. 168/1999 - dacă îl abrogă sau nu sub aspectul

competenței -, întrucât competența de soluționare este expres stabilită prin

art. 284 alin. (2) C. muncii, în favoarea instanței în a cărei circumscripție

teritorială își au domiciliul reclamanții.

Chiar dacă este invocată cu referire

la o serie de texte constituționale, în realitate, excepția este motivată

exclusiv prin prisma nerespectării unei dispoziții cuprinse într-o altă lege.

S-a concluzionat asupra

^admisibilității excepției de neconstituționalitate a unui text de lege,

susținută prin filtrul unei alte legi, punând în discuție în fapt, corelarea

actelor normative între ele și tinzând să deducă spre control instanței de

contencios constituțional, modalitatea de soluționare a conflictului de legi în

timp, respectiv, interpretarea și aplicarea legii la speță.

Împotriva acestei soluții a declarat

recurs SC P. SA, care a susținut caracterul nelegal din punct de vedere al

modalității în care s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 29 din Legea nr.

47/1992.

Astfel, s-a arătat că soluționarea

excepției de necompetență teritorială presupune analizarea ipotezei în care

Legea nr. 168/1999 mai este sau nu în vigoare, în condițiile în care în art.

298 alin. (2) ultima liniuță C. muncii se arată că „orice dispoziție contrară

se abrogă", text care a fost interpretat de teoreticieni și practicieni ca

reprezentând un caz de abrogare implicită.

Or, după intrarea în vigoare a Legii

nr. 24/2000 nu mai există temei pentru operarea abrogării implicite, abrogarea

putând fi doar expresă, totală sau parțială.

Față de această situație juridică,

conținutul prevederilor legale considerate ca fiind neconstituționale vizează

modalitatea de soluționare a excepției de necompetență teritorială a instanței

și ca atare, are legătură cu soluționarea cauzei, fiind întrunite condițiile de

admisibilitate pentru sesizarea Curții Constituționale.

Decursul este nefondat

Invocând neconstituționalitatea

dispozițiilor art. 284 alin. (2) ultima liniuță din Legea nr. 53/2003,

recurenta a pretins că acest text introduce un caz de abrogare implicită, lucru

nepermis după intrarea în vigoare a Legii nr. 24/2000 privind normele de

tehnică legislativă, care reglementează doar abrogarea expresă, totală sau

parțială.

S-a făcut referire de asemenea, la

raportul dintre norma specială (conținută de Legea nr. 168/1999) și cea

generală (C. muncii), la faptul că acestea reglementează diferit problema

competenței teritoriale în materia conflictelor de muncă, precum și la

împrejurarea că soluționarea excepției de necompetență teritorială presupune

analizarea ipotezei în care Legea nr. 168/1999 mai este sau nu în vigoare.

Rezultă că ceea ce recurenta a invocat

ca reprezentând obiect al unei excepții de neconstituționalitate, constituie de

fapt, aspecte ce vizează aplicarea legii în timp, raportul dintre norma

generală și cea specială.

Toate acestea sunt însă împrejurări

care sunt date în puterea de apreciere a instanței de drept comun, învestite cu

soluționarea litigiului, iar nu în competența judecătorului constituțional.

Instanța de contencios constituțional

se pronunță asupra conformității textului cu legea fundamentală în situații de

conflict între acestea, iar nu asupra conflictului intertemporal de legi.

Modalitatea în care o normă ulterioară

poate abroga și înlătura de la aplicabilitate o normă anterioară care

reglementa aceeași materie ori stabilirea caracterului de lege generală sau

specială (pentru ca în funcție de aceasta, să se determine prioritatea

aplicării uneia dintre ele) reprezintă instrumente de interpretare și de

rezolvare a litigiului la îndemâna instanței ordinare, în virtutea plenitudinii

jurisdictionale a acesteia.

Așadar, aspectele invocate nu se

constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției

constituționale -sub forma unei excepții de neconstituționalitate -, ci sunt

elemente de analiză pe care instanța urmează să le aibă în vedere sub forma

unor chestiuni prealabile în soluționarea excepției de necompetență

teritorială.

De aceea, respingând sesizarea Curții

Constituționale pe motiv că ceea ce se pune în discuție este o problemă de

interpretare a normelor legislative privind competența în evoluția lor

temporală, instanța în fața căreia s-a invocat excepția a procedat corect.

Aceasta întrucât, așa cum s-a arătat

anterior, sesizarea Curții Constituționale nu poate fi dispusă pentru aspecte

ce vizează interpretarea și aplicarea legii în timp.

Pentru considerentele arătate,

criticile fiind găsite nefondate, recursul va fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de recurentul pârât SC P. SA - membru O.M.V. Grup împotriva împotriva

încheierii din 6 mai 2009 pronunțată în Dosarul nr. 290712/2009 de Curtea de

Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de

muncă și asigurări sociale

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

13 ianuarie 2010.