ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 76/2010

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu, reclamanții N.V.C. și B.P. au solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care pârâta SC P. SA să fie obligată la plata actualizată, a unor drepturi salariale cuvenite și neacordate Prin sentința civilă nr. 52/LM/A/S din 9 februarie 2009, Tribunalul Giurgiu a respins ca prescrisă pretenția reclamanților referitoare la plata drepturilor salariale suplimentare nete actualizate pentru Paști 2004; a admis acțiunea formulată pentru perioada Crăciun 2004 - Crăciun 2006 obligând pârâta să plătească drepturile salariale suplimentare nete actualizate. Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta. În motivele de recurs s-a arătat că drepturile salariale pretinse (prime de Crăciun și de Paște) au fost incluse în salariile de bază ale angajaților, așa cum rezultă din contractul colectiv de muncă pe anul 2003. Această interpretare a fost dată și de Comisia Paritară, interpretare care este opozabilă salariaților.

S-a susținut de asemenea, că prima instanță a apreciat greșit că se impune respingerea excepției de prematuritate întrucât nu ar exista nicio reglementare care să stabilească în sarcina reclamantei obligația respectării unei proceduri prealabile, precum și greșita respingere a excepției de prescripție a dreptului la acțiune. Pe fondul cauzei, în afară de caracterul neîntemeiat al pretențiilor, s-a arătat că oricum, s-a procedat la o modalitate greșită de calcul a sumelor datorate. În cadrul judecății recursului, SC P. SA a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor cuprinse în art. 298 alin. (2) ultima liniuță din Legea nr. 53/2003, prin raportare la prevederile art. 1 alin. (4) și (5), art. 73 alin. (3) lit. p) și art. 79 alin. (1) din Constituția României și ținând seama de dispozițiile art. 72 din Legea nr 168/1999.

Motivul de neconstituționalitate invocat a avut ca temei premisa că ambele legi menționate sunt legi organice, dintre care una (Legea nr. 168/1999) are caracter special, iar cealaltă reprezintă dreptul comun în materia care interesează litigiul, aceea a soluționării conflictelor de muncă și că cele două acte normative reglementează diferit problema competenței teritoriale în acest domeniu. S-a susținut că în conformitate cu art. 15 din Legea nr. 24/2000, în procesul de legiferare este interzisă instituirea acelorași reglementări în mai multe articole sau aliniate din același act normativ ori în două sau mai multe acte normative, iar în cazul unor paralelisme se apelează la norma de trimitere.

Prin încheierea pronunțată la 6 mai 2009 în Dosarul nr. 290712/2009, Curtea de Apel bucurești, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, apreciind că nu sunt întrunite cerințele art. 29 din Legea nr. 47/1992. Astfel, s-a constatat că în realizarea demersului de sesizare a Curții Constituționale, instanța are obligația să verifice dacă textul a cărui neconstituționalitate s-a invocat are legătură cu soluționarea cauzei și că această legătură trebuie privită din perspectiva normelor de drept material și procesual, cărora le este circumscris litigiul dedus judecății. În speță, ceea ce se pune în discuție este o problemă de interpretare a normelor privitoare la competență în evoluția lor temporală.

Deși art. 298 alin. (2) ultima liniuță are legătură cu soluționarea cauzei, această legătură nu este dată de relația textului cu art. 72 din Legea nr. 168/1999 - dacă îl abrogă sau nu sub aspectul competenței -, întrucât competența de soluționare este expres stabilită prin art. 284 alin. (2) C. muncii, în favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială își au domiciliul reclamanții. Chiar dacă este invocată cu referire la o serie de texte constituționale, în realitate, excepția este motivată exclusiv prin prisma nerespectării unei dispoziții cuprinse într-o altă lege. S-a concluzionat asupra ^admisibilității excepției de neconstituționalitate a unui text de lege, susținută prin filtrul unei alte legi, punând în discuție în fapt, corelarea actelor normative între ele și tinzând să deducă spre control instanței de contencios constituțional, modalitatea de soluționare a conflictului de legi în timp, respectiv, interpretarea și aplicarea legii la speță.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs SC P. SA, care a susținut caracterul nelegal din punct de vedere al modalității în care s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992. Astfel, s-a arătat că soluționarea excepției de necompetență teritorială presupune analizarea ipotezei în care Legea nr. 168/1999 mai este sau nu în vigoare, în condițiile în care în art. 298 alin. (2) ultima liniuță C. muncii se arată că „orice dispoziție contrară se abrogă", text care a fost interpretat de teoreticieni și practicieni ca reprezentând un caz de abrogare implicită. Or, după intrarea în vigoare a Legii nr. 24/2000 nu mai există temei pentru operarea abrogării implicite, abrogarea putând fi doar expresă, totală sau parțială.

Față de această situație juridică, conținutul prevederilor legale considerate ca fiind neconstituționale vizează modalitatea de soluționare a excepției de necompetență teritorială a instanței și ca atare, are legătură cu soluționarea cauzei, fiind întrunite condițiile de admisibilitate pentru sesizarea Curții Constituționale. Decursul este nefondat Invocând neconstituționalitatea dispozițiilor art. 284 alin. (2) ultima liniuță din Legea nr. 53/2003, recurenta a pretins că acest text introduce un caz de abrogare implicită, lucru nepermis după intrarea în vigoare a Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, care reglementează doar abrogarea expresă, totală sau parțială.

S-a făcut referire de asemenea, la raportul dintre norma specială (conținută de Legea nr. 168/1999) și cea generală (C. muncii), la faptul că acestea reglementează diferit problema competenței teritoriale în materia conflictelor de muncă, precum și la împrejurarea că soluționarea excepției de necompetență teritorială presupune analizarea ipotezei în care Legea nr. 168/1999 mai este sau nu în vigoare. Rezultă că ceea ce recurenta a invocat ca reprezentând obiect al unei excepții de neconstituționalitate, constituie de fapt, aspecte ce vizează aplicarea legii în timp, raportul dintre norma generală și cea specială. Toate acestea sunt însă împrejurări care sunt date în puterea de apreciere a instanței de drept comun, învestite cu soluționarea litigiului, iar nu în competența judecătorului constituțional.

Instanța de contencios constituțional se pronunță asupra conformității textului cu legea fundamentală în situații de conflict între acestea, iar nu asupra conflictului intertemporal de legi. Modalitatea în care o normă ulterioară poate abroga și înlătura de la aplicabilitate o normă anterioară care reglementa aceeași materie ori stabilirea caracterului de lege generală sau specială (pentru ca în funcție de aceasta, să se determine prioritatea aplicării uneia dintre ele) reprezintă instrumente de interpretare și de rezolvare a litigiului la îndemâna instanței ordinare, în virtutea plenitudinii jurisdictionale a acesteia.

Așadar, aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale -sub forma unei excepții de neconstituționalitate -, ci sunt elemente de analiză pe care instanța urmează să le aibă în vedere sub forma unor chestiuni prealabile în soluționarea excepției de necompetență teritorială. De aceea, respingând sesizarea Curții Constituționale pe motiv că ceea ce se pune în discuție este o problemă de interpretare a normelor legislative privind competența în evoluția lor temporală, instanța în fața căreia s-a invocat excepția a procedat corect. Aceasta întrucât, așa cum s-a arătat anterior, sesizarea Curții Constituționale nu poate fi dispusă pentru aspecte ce vizează interpretarea și aplicarea legii în timp.

Pentru considerentele arătate, criticile fiind găsite nefondate, recursul va fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul pârât SC P. SA - membru O.M.V. Grup împotriva împotriva încheierii din 6 mai 2009 pronunțată în Dosarul nr. 290712/2009 de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2010.