ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 364/2010

Deliberând asupra recursului civil de față: Din examinarea actelor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Giurgiu, secția civilă, la 24 iunie 2008, reclamantul I.N. a chemat în judecată pe pârâta SC P. SA, solicitând obligarea acestuia de a-i achita suma de 10883,52 RON, din care 10350 RON drepturi salariale cuvenite și neacordate și 533,52 RON daune materiale pentru neachitarea la termen a obligațiilor ce-i revin. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, potrivit prevederilor contractului individual de muncă, în afara salariului de bază pentru munca prestată, beneficiază și de toate drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă, încheiat la nivel de societate, contract în care, la art. 168 alin. (1), se prevede că salariații P. vor beneficia de suplimentări ale drepturilor salariale cu ocazia sărbătorilor de Paști și Crăciun.

Reclamantul a precizat că, pentru anii 2005 – 2007 nu a beneficiat de aceste drepturi. Tribunalul Giurgiu, secția civilă, prin sentința civilă nr. 25 LM din 23 ianuarie 2009, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâtă, și a admis acțiunea reclamantului, obligând-o pe pârâtă la plata sumei de 7544 lei, reprezentând drepturi salariale restante pentru perioada 2005-2007, actualizate cu indicele de inflație, conform raportului de expertiză întocmit de expert M.M. A fost obligată pârâta la 500 lei cheltuieli de judecată către reclamant. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că, în perioada de referință, pârâta nu a plătit reclamantului drepturile salariale suplimentare, conform art. 168 alin. (1) teza II din contractul de muncă aplicabil la nivel de unitate, înlăturând astfel apărarea pârâtei în sensul că, aceste drepturi ar fi fost incluse în salariul de bază plătit reclamantului.

În ceea ce privește validitatea hotărârii Comisiei Paritare, tribunalul a apreciat că, din perspectiva art. 38 alin. (2) C. muncii, care interzice orice convenție prin care s-ar urmări limitarea s-au renunțarea la drepturile prevăzute de lege în favoarea salariaților, sindicatul și-a depășit atribuțiile. Împotriva sentinței menționate a declarat recurs, în termenul legal, pârâta SC P. SA, membru O.M.V.G., criticând-o ca nelegală în temeiul art. 304 1 C. proc. civ. pentru greșita respingere a excepției prematurității acțiunii, în condițiile în care dreptul de a formula cererea nu se poate considera născut atâta timp cât nu au avut loc negocierile în baza cărora cuantumul exact al sumelor ar fi trebuit stabilit.

De asemenea, recurenta a susținut că dreptul la acțiune era prescris la momentul promovării acțiunii, întrucât dispozițiile art. 283 alin. (1) lit. e) C. muncii prevăd în mod expres termenul de prescripție aplicabil acțiunilor rezultate din neexecutarea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă, ca fiind de 6 luni. O altă critică formulată prin motivele de recurs a arătat împrejurarea că sumele solicitate prin acțiune au fost incluse în salariul lunar acordat, sens în care s-a invocat interpretarea dată de Comisia Paritară alin. (2) din art. 168 al contractului colectiv de muncă. La termenul de judecată din 23 iunie 2009, pârâta-recurentă SC P. SA a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 298 alin. (2) ultima liniuță din Legea nr. 53/2003, raportat la prevederile art. 1 alin. (4) și (5), art. 73 alin. (3) lit. p) și art. 79 alin. (1) din Constituția României.

În susținerea excepției s-a arătat că, pornind de la premiza că atât Legea nr. 168/1999, cât și Legea nr. 53/2003 sunt legi organice, se pune problema dacă cea dintâi mai este sau nu în vigoare, față de art. 298 alin. (2) ultima liniuță din cea de-a doua lege. Or, acest text de lege a fost apreciat ca temei pentru o „abrogare implicită”, pentru care nu mai există justificare legală după intrarea în vigoare a Legii nr. 27/2000, care prin art. 62 și art. 63 impune cu caracter imperativ abrogarea expresă indirectă. Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin încheierea din 23 iunie 2009, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, excepția de neconstituționalitate fiind inadmisibilă.

Pentru a pronunța această încheiere, Curtea de Apel București a reținut, în esență, că excepția în discuție, deși invocată prin raportare la o serie de texte constituționale, este motivată exclusiv prin prisma nerespectării unei dispoziții cuprinse într-o altă lege. S-a considerat că, din natura excepției rezultă că temeiul ei trebuie să îl constituie neconformitatea textelor legale cu prevederile Constituției României, iar din interpretarea per a contrario a art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1997, coroborate cu prevederile art. 2 alin. (3) din aceeași lege și ale art. 126 alin. (1) și (3) din Constituție, rezultă că este interzis Curții Constituționale să se pronunțe asupra modului de interpretare și aplicare a legii la cazul concret, de resortul exclusiv al instanței judecătorești.

Împotriva încheierii menționate a declarat recurs pârâta SC P. SA, membru O.M.V.G., criticând-o ca nelegală întrucât nu s-au avut în vedere condițiile de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, soluționarea excepției de necompetență teritorială presupunând analizarea ipotezei în care Legea nr. 168/1999 mai este în vigoare sau nu. S-a susținut că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 24/2000 nu mai există temei legal pentru operarea abrogării implicite, fiind abrogat expres actul normativ care reglementase acest mod de abrogare, Decretul nr. 16/1967 pentru aprobarea Metodologiei generale de tehnică legislativă privind pregătirea și sistematizarea proiectelor de acte normative.

S-a invocat faptul că, prin dispozițiile art. 62 și art. 63 din Legea nr. 24/2000 s-a impus cu caracter imperativ abrogarea expresă directă, față de situația juridică dedusă judecății – modalitatea de soluționare a excepției necompetenței teritoriale a Tribunalului Giurgiu, respectiv conținutul prevederilor legale considerate ca fiind neconstituționale, fiind evident că acestea din urmă antamează modul de soluționare a pricinii. Celelalte critici au vizat argumentele legate de neconstituționalitatea dispozițiilor legale astfel atacate. Examinând criticile invocate prin motivele de recurs, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Curtea va constata că recursul pârâtei este nefondat pentru considerentele ce succed : Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. Tot astfel, art. 2 alin. (3) din același act normativ, dispune că instanța de contencios constituțional se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

Printr-o bogată jurisprudență, Curtea Constituțională, evaluându-și propriile competențe, a statuat că nu este abilitată de lege să emită decizii interpretative. Or, indirect, excepția de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 298 alin. (2), ultima liniuță din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii (potrivit cărora de la data intrării în vigoare a acestui act normativ, orice alte dispoziții contrare, se abrogă) vizează modul de interpretare și aplicare a acestor prevederi legale, precum și corelarea lor cu dispoziții cuprinse în alte acte normative, aspecte ce țin de competența exclusivă a instanțelor judecătorești. Nici corelarea actelor normative și nici coroborarea unor dispoziții legale nu pot intra sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, care nu poate imixtiona în atribuțiile puterii legiuitoare sau a celei judecătorești.

Or, așa cum corect a reținut instanța de control judiciar autorul excepției își motivează susținerile vizând neconstituționalitatea textului atacat prin filtrul unei alte legi, punând în discuție corelarea actelor normative invocate, între ele, încercând să inducă instanței de contencios constituțional modalitatea de soluționare a unui conflict al legilor în timp și respectiv interpretarea și aplicarea legii la cazul dedus judecății, atribute ce aparțin exclusiv instanței sesizate cu soluționarea litigiului. Așa fiind, cum criticile îndreptate împotriva textului atacat, nu reprezintă veritabile argumente de neconstituționalitate, se constată că în mod corect s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Ca atare, recursul, urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC P. SA, membru O.M.V.G. împotriva încheierii din 23 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VII-a și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2010.