ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1553/2010

Deliberând

asupra recursului civil de față;

Din

examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea formulată la 29

noiembrie 2007, M.N., a solicitat instanței, în contradictoriu cu SC P. SA

București, să oblige pârâta la plata sumei de 9863,52 RON reprezentând drepturi

salariale cuvenite și neacordate, precum și 533,52 R

On

daune materiale pentru neachitarea în termen a

obligațiilor ce-i revin pârâtei, în calitate de angajator.

După un prim ciclu procesual urmare

casării hotărârii dată la fond de către Curtea de Apel București, secția a

VII-a civilă, și a trimiterii cauzei spre rejudecare, Tribunalul Teleorman, secția

conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, prin

sentința nr. 689 din 1 aprilie 2009, a admis acțiunea și pe cale de consecință,

a obligat pârâta la plata către reclamantă a drepturilor salariale reprezentând

prima de Paște și Crăciun pe anii 2004 – 2007, sume ce vor fi actualizate cu

indicele de inflație, la data plății efective.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, pârâta SC P. SA, Membru O.M.V.G., invocând prematuritatea

formulării cererii – în condițiile în care dreptul nu se poate considera născut

atâta timp cât nu au avut loc negocierile în baza cărora cuantumul exact al

sumelor ar fi trebuit stabilit – și modalitatea greșită de calcul.

La termenul din 4 septembrie 2009,

pârâta-recurentă a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 222, art. 282 din Legea nr. 53/2003, art. 73 din Legea nr. 168/1999 și

art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003, precizând că acestea încalcă

dispozițiile art. 1 alin. (3), art. 9 art. 16 alin. (1) și (2), art. 20 alin.

(1) și (2), art. 24 alin. (1), art. 40 alin. (1), art. 41 alin. (5) și art. 53 alin.

(1) și (2) din Constituția României ce consacră drepturile, libertățile și

îndatoririle fundamentale, precum și dreptul la apărare și la un proces

echitabil, recunoscute de art. 6 din Convenția Europeană pentru apărarea

drepturilor omului și libertăților cetățenești, poziția procesuală a recurentei

fiind grav afectată.

Prin încheierea din 2 octombrie

2009, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins excepțiile ca inadmisibile,

reținând că dispozițiile a căror neconstituționalitate se invocă nu au legătură

cu soluționarea cauzei, nefiind întrunită condiția prevăzută de art. 29 alin.

(1) din Legea nr. 47/1992.

Împotriva acestei încheieri a

declarat recurs, în termen legal SC P. SA, Membru O.M.V.G., pârâtă în cauză

care, criticând respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, reia

în esență argumentele ce au stat la baza excepției de neconstituționalitate și

conchide că textele atacate ca neconstituționale vatămă dreptul recurentei la

apărare în sens larg, ce include și dreptul procesual de a atrage în proces

sindicatele ca participant la dialogul social, ce a negociat numărul și

întinderea drepturilor conferite salariaților prin contractele colective de

muncă.

Recursul se privește ca nefondat,

urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin.

(1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituțională decide asupra

excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj

comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei

dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu

soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul

acestuia.

Tot astfel, art. 2 alin. (3) din

același act normativ, dispune că instanța de contencios constituțional se

pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost

sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

Printr-o bogată jurisprudență,

Curtea Constituțională, evaluându-și propriile competente, a statuat că nu este

abilitată de lege să emită decizii interpretative.

Or, indirect, excepția de

neconstituționalitate privind textele invocate ca nefiind conforme legii fundamentale

vizează modul de interpretare și aplicare a acestor prevederi legale, precum și

corelarea lor cu dispoziții cuprinse în alte acte normative, aspecte ce țin de

competența exclusivă a instanțelor judecătorești.

Nici corelarea actelor normative și

nici coroborarea unor dispoziții legale nu pot intra sub incidența controlului

de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, care nu poate

imixtiona în atribuțiile puterii legiuitoare sau a celei judecătorești.

Or, autorul excepției își motivează

susținerile vizând neconstituționalitatea textelor atacate prin filtrul unor

alte legi, punând în discuție corelarea actelor normative invocate, între ele,

încercând să inducă instanței de contencios constituțional modalitatea de

soluționare a unui conflict al legilor în timp și respectiv interpretarea și

aplicarea legii la cazul dedus judecății, atribute ce aparțin exclusiv

instanței sesizate cu soluționarea litigiului.

Așa fiind, cum criticile îndreptate

împotriva textelor atacate, nu reprezintă veritabile argumente de

neconstituționalitate, se constată că în mod corect s-a respins cererea de

sesizare a Curții Constituționale.

Ca atare, recursul, urmează a se

respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

SC P. SA împotriva încheierii din 2 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția

a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2010.