ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4116/2011

Deliberând în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

pe rolul Tribunalului Teleorman la 01 iulie 2008, reclamantul G.G.A. a chemat în

judecată pe pârâta SC P. SA București, solicitând obligarea acesteia la plata sumei

de 10.602,60 RON reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate în perioada

2005-2007, aferente fiecărei sărbători de Paște și Crăciun pentru perioada solicitată,

actualizată la data efectuării plății.

Prin sentința

nr. 193 din 05 feburarie2009, Tribunalul Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări

sociale și contencios administrativ și fiscal, complet specializat, a admis în parte

acțiunea și a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 5.781 RON, cu titlul de

suplimentări salariale, respectiv prime de Paște 2006-2007, Crăciun 2005-2007, suma

ce se va actualiza cu indicele de inflație la data plătii efective.

A constatat prescris

dreptul material la acțiune pentru plata acestora de Paște în anul 2005 și a respins

pretenția reclamantului pentru această perioadă.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâta SC P. SA, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând

admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii și respingerea cererii de

chemare în judecată.

La termenul de

judecată din 14 iulie 2009, recurenta-pârâtă a invocat excepția de neconstituționalitate

a dispozițiilor art. 298 alin. (2) ultima liniuță din Legea nr. 53/2003, raportat

la prevederile art. 1 alin. (4) și (5), art. 73 alin. (3) lit. p) și art. 79

alin. (1) din Constituția României.

Prin încheierea

pronunțată la 14 iulie 2009, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și

pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins cererea

de sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibilă și a dispus înaintarea cauzei

la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea recursului declarat împotriva

acestei încheieri.

Curtea de Apel

București a suspendat judecata recursului declarat de pârâtă împotriva sentinței

civile nr. 193 din 05 februarie 2009 a Tribunalului Teleorman, secția conflicte

de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal, complet specializat,

pe perioada soluționării recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța a reținut că prin Deciziile nr. 93/2000, 584/2006, 494/2005, 192/2008,

474/2008, Curtea Constituțională a stabilit că orice excepție prin care nu se face

o veritabilă critică de neconstituționalitate și care se referă la interpretarea

și aplicarea legii, respectiv tinde la completarea sau modificarea prevederilor

supuse controlului este inadmisibilă, întrucât excede competenței Curții Constituționale,

ținută să se pronunțe numai asupra constituționalității legilor supuse controlului.

De asemenea, prin

Deciziile nr. 76/2000, 249/2005, 81/1999 și 6/2003, Curtea Constituțională a statuat

că nu intră sub incidența controlului pe care-l exercită, coroborarea sau corelarea

diverselor acte normative cu forță juridică inferioară Constituției, ea având competența

de a se pronunța asupra constituționalității legilor și ordonanțelor.

Astfel, coordonarea

legislativă ține de competența puterii legiuitoare, iar aspectele sale tehnice fac

parte din atribuțiile Consiliului Legislativ, după cum Curtea nu este competentă

să se pronunțe în cazul în care se solicită coroborarea mai multor acte normative,

prin raportare la o situație dată, ținând seama de competența instanței de judecată,

ce dispune de atribuția interpretării și aplicării legii.

Pricina a fost

trimisă Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea recursului declarat

de pârâta SC P. SA împotriva încheierii din 14 iulie 2009 a Curții de Apel București,

secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

La termenul din

data de 02 februarie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și

de proprietate intelectuală, a dispus suspendarea judecării recursului, în temeiul

art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa părților.

De la acea dată

niciuna dintre părți nu a mai efectuat niciun act de procedură, lăsând în nelucrare

recursul, astfel că instanța supremă, din oficiu, a repus cauza pe rol, în vederea

discutării perimării, acordând termen, la data de 17 mai 2011.

Potrivit dispozițiilor

art. 248 alin. (1) C. proc. civ. „Orice cerere de chemare în judecată, contestație,

apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima

de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții

timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie

îndeplinit din oficiu”.

În accepțiunea

textului procedural mai sus evocat, perimarea este reglementată de legiuitor ca

o sancțiune aplicată părților, determinată de atitudinea culpabilă a acestora, manifestată

tocmai prin lipsa de stăruință a părților, în soluționarea litigiului, având un

caracter mixt, atât de sancțiune, cât și de desistare de la judecată.

În definirea perimării,

rămânerea pricinii în nelucrare și culpa părții, sunt două elemente esențiale, sancțiunea

procedurală extinzându-și domeniul de aplicare și asupra căilor de atac.

Prin încheierea

din 02 februarie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală, judecata recursului a fost suspendată, în

temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., de la această dată nefiind îndeplinit

niciun act de procedură.

Așa fiind, pentru

a interveni perimarea, legea de procedură cere îndeplinirea cumulativă a două condiții,

și anume: cauza să rămână în nelucrare din vina părții, iar rămânerea în nelucrare

să dureze cel puțin un an, în materie civilă.

În raport de aceste

considerente, și având în vedere că, în cauză, a trecut mai mult de un an de la

data suspendării judecării pricinii, interval în care părțile nu au efectuat niciun

act de procedură, observând că nu a intervenit nicio cauză de întrerupere sau suspendare

a termenului de perimare, Înalta Curte, în temeiul art. 252 C. proc. civ., va constata,

din oficiu, perimat recursul declarat de pârâta SC P. SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat

recursul declarat de pârâta SC P. SA împotriva încheierii de ședință din 14 iulie

2009 a Curții de Apel București, secția a Vll-a civilă și pentru cauze privind conflicte

de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 17 mai 2011.