ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3444/2010

Asupra cauzei de față constată

următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. 4306/118/2008,

reclamantul Z.D.O. a chemat în judecată pe pârâta SC P. SA București,

solicitând plata drepturilor salariale rezultate din aplicarea indicelui de

salarizare de 1,98 la salariu minim pe economie indexat, aferent perioadei 06

iunie 2005 – 14 august, precum și plata drepturilor bănești constând în

suplimentări salariale în cuantum de 4.394 RON, ocazionate de sărbătorile de

Paști și Crăciun în perioada în care a acționat în cadrul societății,

actualizate cu plata inflației.

Tribunalul Constanța prin sentința civilă

nr. 111 din 27 ianuarie 2009 a respins ca nefondată excepția prematurității acțiunii

și a admis în parte acțiunea, obligarea pârâtei la plata sumei de 4.394 RON cuvenite

cu titlu de suplimentări pentru sărbătorile de Crăciun 2005-2006, respectiv Paști

2006-2007.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs

reclamantul invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

La termenul de judecată din 09 iunie 2009,

instanța a pus în discuția părților excepția invocată de recurenta-pârâtă SC P.

SA, la data de 12 mai 2009, de neconstituționalitate a prevederilor art. 298

alin. (2) ultima liniuță din Legea nr. 53/2003 prin raportare la prevederile

art. 1 alin. (4) și (5), art. 73 alin. (3) lit. p) și art. 79 alin. (1) din Constituția

României revizuită.

În motivarea excepției de neconstituționalitate

recurenta-pârâtă a arătat în esență că dispozițiile art. 298 alin. (2) ultima liniuță

C. muncii contravine prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (4) și (5),

art. 73 alin. (3) și art. 79 alin. (1) în măsura în care aceste dispoziții de lege

se referă la abrogarea art. 72 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor

de muncă, întrucât potrivit art. 62 și art. 63 din Legea nr. 24/2000 abrogarea trebuie

să fie expresă, prin indicarea tuturor datelor de identificare a acestora și nu

implicită.

Totodată, s-a arătat că în conformitate

cu prevederile art. 15 din Legea nr. 24/2000, în procesul de legiferare este interzisă

instituirea acelorași reglementări în mai multe articole sau alineate din același

act normativ ori în două sau mai multe acte normative.

Legea nr. 168/1999 privind soluționarea

conflictelor de muncă este lege organică specială iar Legea nr. 53/2003 este lege

organică și reprezintă dreptul comun.

Pentru a determina norma aplicabilă trebuie

să se verifice principiile ierarhizării normelor interne, principiile aplicării

în timp a legilor, principiile tehnic legislative.

Art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea

și funcționarea Curții Constituționale dispune:

(1) Curtea Constituțională decide asupra

excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial

privind neconstituționalitatea unor legi sau ordonanțe, ori a unei dispoziții dintr-o

lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei

ori în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile

constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Din dispozițiile legale menționate mai sus, rezultă că instanța are rolul de filtru

și va selecta acele excepții de neconstituționalitate care vizează dispoziții dintr-o

lege sau ordonanță în vigoare, care au legătură cu soluționarea cauzei și a cărei

neconstituționalitate nu a fost constatată printr-o decizie anterioară a Curții

Constituționale.

Curtea de Apel Constanța prin încheierea

pronunțată la 9 iunie 2009 a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale

privind excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 298 alin. (2) ultima

liniuță din Legea nr. 53/2003 prin raportare la art. 1 și 5 alin. (3) și art. 79

alin. (1) din Constituția României revizuită.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că,

recurenta-pârâtă a pus în discuție modul de aplicare în timp a normelor de lege,

precum și raportul dintre legea specială și dreptul comun cu privire la competența

teritorială în materia dreptului muncii, ori toate aspectele invocate țin de interpretarea

și aplicarea legii în timp, atribut ce revine instanței de judecată, iar nu Curții

Constituționale.

Împotriva acestei încheieri a declarat

recurs pârâta invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta critică hotărârea sub următoarele

aspecte:

- Soluționarea excepției de necompetență

teritorială presupune analizarea ipotezei în care Legea nr. 168/1999 mai este în

vigoare sau nu.

- Ultima liniuță din art. 298 a constituit

tema textului ca reprezentând o „abrogare implicită".

- După intrarea în vigoare a Legii nr.

24/2000 nu mai există temei legal pentru operarea abrogării implicite, fiind abrogat

expres actul normativ care reglementase acest mod de abrogare, Decretul nr. 16/1967

pentru aprobarea Metodologiei generale de tehnică legislativă privind pregătirea

și sistematizarea pierderilor de acte normative.

Examinând criticile formulate prin intermediul

cererii de recurs, Înalta Curte constată recursul nefondat pentru cele ce vor urma.

În drept, potrivit art. 29 alin. (1) din

Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, această

instanță decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau

de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori

a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură

cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Rezultă că legiuitorul a statuat că pot

face obiectul unei astfel de excepții „legi sau ordonanțe" ori „dispoziții

dintr-o lege sau dintr-o ordonanța în vigoare", adică norme de drept în vigoare

care trebuie să aibă „legătură cu soluționarea cauzei", anume, în aplicarea

directă a cărora judecătorul urmează să judece litigiul sau anumite incidente ivite

pe parcursul acestuia.

În speță, dispoziția legală atacată, cuprinsă

în art. 298 alin. (2), ultima liniuța finală din C. muncii prevede că „Pe data intrării

în vigoare a prezentului Cod se abrogă: (...) - orice alte dispoziții contrare".

Această dispoziție, care instituie un caz

de abrogare expresă indirectă, și nu un caz de abrogare implicită (tacită), cum

eronat susține pârâta, nu reglementează competența teritorială a niciunei instanțe

și nu este de natură, prin ea însăși, să constituie fundamentul judecății unei pricini

în fond sau a unei excepții procesuale ci, presupune o verificare și o determinare

a acțiunii în timp a legii care o cuprinde (C. muncii), în raport cu legea anterioară

(Legea nr. 168/1999).

În aplicarea unui astfel de text de lege,

judecătorul are a stabili, folosind metodele de interpretare (printre care și regulile

de interpretare logică, cu trimitere la cea potrivit căreia legea specială constituie

excepția și este de strică interpretare) care este momentul și care dispoziții din

legea anterioară au ieșit din vigoare prin abrogare și, după caz, care au supraviețuit,

și respectiv, care este momentul și ce dispoziții ale legii noi sunt de imediată

aplicare și, după caz, care retroactivează.

Rezultă că ceea ce recurenta a invocat

ca reprezentând obiect al excepției de neconstituționalitate, în realitate, constituie

o metodă de interpretare a unei norme de drept (în speța supusă analizei, a unei

norme prin care s-a instituit un caz de abrogare expresă implicită), metodă care

solicită să fie aplicată astfel încât să impună concluzia potrivit căreia o anumită

normă de drept din legea anterioară, referitor la care s-ar putea reține că ar cădea

sub incidența abrogării, în realitate nu a fost abrogată ci este încă în vigoare

și se aplică cu prioritate.

Or, metodele de interpretare a normelor

de drept sunt instrumente de lucru lăsate la îndemâna interpretului, în speță, a

judecătorului cauzei, și ele nu se confundă nici cu textele de drept pe care le

interpretează și nici cu concluziile la care ajunge interpretul. Întrucât nu sunt

norme de drept, ci doar ajută la înțelegerea sau determinarea conținutului acestora,

metodele de interpretare nu pot intra în conflict cu normele constituționale.

Cu atât mai puțin, posibilele concluzii

ale interpretului unei norme de drept, rezultat al folosirii unor anumite metode

de interpretare, chiar dacă, în mod firesc, contribuie la soluționarea unei cauze,

nu pot constitui, de asemenea obiect al unei excepții de neconstituționalitate.

Aceasta, întrucât nici metodele de interpretarea

ale unei norme de drept și nici posibilele concluzii ale interpretului nu întrunesc

condițiile impuse prin dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/2001, pentru

a fi obiect al unei astfel de excepții, adică nu sunt nici legi, nici ordonanțe

și nici texte de drept.

Așa fiind, pentru considerentele arătate

care, în parte le completează pe cele reținute de Curtea de apel, Înalta Curte urmează

a constata că recursul dedus judecății se dovedește a fi nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC P. SA împotriva încheierii din data

de 09 iunie 2009 a Curții de Apel Constanța.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 3 iunie 2010.