ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3444/2010

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. 4306/118/2008, reclamantul Z.D.O. a chemat în judecată pe pârâta SC P. SA București, solicitând plata drepturilor salariale rezultate din aplicarea indicelui de salarizare de 1,98 la salariu minim pe economie indexat, aferent perioadei 06 iunie 2005 – 14 august, precum și plata drepturilor bănești constând în suplimentări salariale în cuantum de 4.394 RON, ocazionate de sărbătorile de Paști și Crăciun în perioada în care a acționat în cadrul societății, actualizate cu plata inflației. Tribunalul Constanța prin sentința civilă nr. 111 din 27 ianuarie 2009 a respins ca nefondată excepția prematurității acțiunii și a admis în parte acțiunea, obligarea pârâtei la plata sumei de 4.394 RON cuvenite cu titlu de suplimentări pentru sărbătorile de Crăciun 2005-2006, respectiv Paști 2006-2007.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. La termenul de judecată din 09 iunie 2009, instanța a pus în discuția părților excepția invocată de recurenta-pârâtă SC P. SA, la data de 12 mai 2009, de neconstituționalitate a prevederilor art. 298 alin. (2) ultima liniuță din Legea nr. 53/2003 prin raportare la prevederile art. 1 alin. (4) și (5), art. 73 alin. (3) lit. p) și art. 79 alin. (1) din Constituția României revizuită.

În motivarea excepției de neconstituționalitate recurenta-pârâtă a arătat în esență că dispozițiile art. 298 alin. (2) ultima liniuță C. muncii contravine prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (4) și (5), art. 73 alin. (3) și art. 79 alin. (1) în măsura în care aceste dispoziții de lege se referă la abrogarea art. 72 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, întrucât potrivit art. 62 și art. 63 din Legea nr. 24/2000 abrogarea trebuie să fie expresă, prin indicarea tuturor datelor de identificare a acestora și nu implicită. Totodată, s-a arătat că în conformitate cu prevederile art. 15 din Legea nr. 24/2000, în procesul de legiferare este interzisă instituirea acelorași reglementări în mai multe articole sau alineate din același act normativ ori în două sau mai multe acte normative.

Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă este lege organică specială iar Legea nr. 53/2003 este lege organică și reprezintă dreptul comun. Pentru a determina norma aplicabilă trebuie să se verifice principiile ierarhizării normelor interne, principiile aplicării în timp a legilor, principiile tehnic legislative. Art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale dispune: (1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unor legi sau ordonanțe, ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei ori în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. Din dispozițiile legale menționate mai sus, rezultă că instanța are rolul de filtru și va selecta acele excepții de neconstituționalitate care vizează dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, care au legătură cu soluționarea cauzei și a cărei neconstituționalitate nu a fost constatată printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. Curtea de Apel Constanța prin încheierea pronunțată la 9 iunie 2009 a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 298 alin. (2) ultima liniuță din Legea nr. 53/2003 prin raportare la art. 1 și 5 alin. (3) și art. 79 alin. (1) din Constituția României revizuită.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că, recurenta-pârâtă a pus în discuție modul de aplicare în timp a normelor de lege, precum și raportul dintre legea specială și dreptul comun cu privire la competența teritorială în materia dreptului muncii, ori toate aspectele invocate țin de interpretarea și aplicarea legii în timp, atribut ce revine instanței de judecată, iar nu Curții Constituționale. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenta critică hotărârea sub următoarele aspecte: - Soluționarea excepției de necompetență teritorială presupune analizarea ipotezei în care Legea nr. 168/1999 mai este în vigoare sau nu.

- Ultima liniuță din art. 298 a constituit tema textului ca reprezentând o „abrogare implicită". - După intrarea în vigoare a Legii nr. 24/2000 nu mai există temei legal pentru operarea abrogării implicite, fiind abrogat expres actul normativ care reglementase acest mod de abrogare, Decretul nr. 16/1967 pentru aprobarea Metodologiei generale de tehnică legislativă privind pregătirea și sistematizarea pierderilor de acte normative. Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs, Înalta Curte constată recursul nefondat pentru cele ce vor urma.

În drept, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, această instanță decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. Rezultă că legiuitorul a statuat că pot face obiectul unei astfel de excepții „legi sau ordonanțe" ori „dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanța în vigoare", adică norme de drept în vigoare care trebuie să aibă „legătură cu soluționarea cauzei", anume, în aplicarea directă a cărora judecătorul urmează să judece litigiul sau anumite incidente ivite pe parcursul acestuia.

În speță, dispoziția legală atacată, cuprinsă în art. 298 alin. (2), ultima liniuța finală din C. muncii prevede că „Pe data intrării în vigoare a prezentului Cod se abrogă: (...) - orice alte dispoziții contrare". Această dispoziție, care instituie un caz de abrogare expresă indirectă, și nu un caz de abrogare implicită (tacită), cum eronat susține pârâta, nu reglementează competența teritorială a niciunei instanțe și nu este de natură, prin ea însăși, să constituie fundamentul judecății unei pricini în fond sau a unei excepții procesuale ci, presupune o verificare și o determinare a acțiunii în timp a legii care o cuprinde (C. muncii), în raport cu legea anterioară (Legea nr. 168/1999).

În aplicarea unui astfel de text de lege, judecătorul are a stabili, folosind metodele de interpretare (printre care și regulile de interpretare logică, cu trimitere la cea potrivit căreia legea specială constituie excepția și este de strică interpretare) care este momentul și care dispoziții din legea anterioară au ieșit din vigoare prin abrogare și, după caz, care au supraviețuit, și respectiv, care este momentul și ce dispoziții ale legii noi sunt de imediată aplicare și, după caz, care retroactivează.

Rezultă că ceea ce recurenta a invocat ca reprezentând obiect al excepției de neconstituționalitate, în realitate, constituie o metodă de interpretare a unei norme de drept (în speța supusă analizei, a unei norme prin care s-a instituit un caz de abrogare expresă implicită), metodă care solicită să fie aplicată astfel încât să impună concluzia potrivit căreia o anumită normă de drept din legea anterioară, referitor la care s-ar putea reține că ar cădea sub incidența abrogării, în realitate nu a fost abrogată ci este încă în vigoare și se aplică cu prioritate. Or, metodele de interpretare a normelor de drept sunt instrumente de lucru lăsate la îndemâna interpretului, în speță, a judecătorului cauzei, și ele nu se confundă nici cu textele de drept pe care le interpretează și nici cu concluziile la care ajunge interpretul.

Întrucât nu sunt norme de drept, ci doar ajută la înțelegerea sau determinarea conținutului acestora, metodele de interpretare nu pot intra în conflict cu normele constituționale. Cu atât mai puțin, posibilele concluzii ale interpretului unei norme de drept, rezultat al folosirii unor anumite metode de interpretare, chiar dacă, în mod firesc, contribuie la soluționarea unei cauze, nu pot constitui, de asemenea obiect al unei excepții de neconstituționalitate. Aceasta, întrucât nici metodele de interpretarea ale unei norme de drept și nici posibilele concluzii ale interpretului nu întrunesc condițiile impuse prin dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/2001, pentru a fi obiect al unei astfel de excepții, adică nu sunt nici legi, nici ordonanțe și nici texte de drept.

Așa fiind, pentru considerentele arătate care, în parte le completează pe cele reținute de Curtea de apel, Înalta Curte urmează a constata că recursul dedus judecății se dovedește a fi nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC P. SA împotriva încheierii din data de 09 iunie 2009 a Curții de Apel Constanța. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iunie 2010.