ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1513/2010

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de față, reține următoarele: Prin cererea formulată la data de 3 noiembrie 2008 la Tribunalul Constanța, secția civilă, reclamanții R.G., M.F.D., V.I. și S.C., au solicitat instanței, în contradictoriu cu SC P. SA București, obligarea societății pârâte la plata actualizată și cu dobânda legală, a următoarelor sume reprezentând diferențe rezultate din calcularea indemnizațiilor de concediere, cu valoarea unui salariu mediu brut majorat cu procentele prevăzute de C.C.M. la data concedierii, indemnizațiile prevăzute de art. 50 din Contractul colectiv de muncă pentru reclamanții R.G., M.F.D., V.I.; obligarea societății pârâte la plata indexată cu indicii de inflație și cu dobânda legală a cotei unui salariu de bază mediu pe societate pentru sărbătorile de Crăciun 2005 și Paști 2006 pentru reclamantul S.C.

și obligarea la plata cheltuielilor de judecată a câte 300 lei fiecare reclamant. În motivarea acțiunilor, reclamanții arată că au fost concediați în 2006 și 2007 din cadrul sucursalei „P.” Constanța, ca urmare a reorganizării sucursalei potrivit hotărârii Consiliului de Administrație O.M.V. Grup. Prin sentința civilă nr. 151 din 4 februarie 2009, Tribunalul Constanța a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți și a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumelor solicitate. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC P. SA, Membru O.M.V. Grup București, invocând dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. La termenul din 22 iulie 2009, pârâta-recurentă a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 298 alin. (2) ultima liniuță din Legea nr. 53/2003, Codul Muncii, raportat la prevederile art. 1 alin. (4) și (5), art. 73 alin. (3) lit. p) și art. 79 alin. (1) din Constituția României.

În motivarea excepției, s-a arătat că, pornind de la premisa că atât Legea nr. 168/1989 cât și Legea nr. 53/2003 sunt legi organice, se pune problema dacă cea dintâi mai este sau nu în vigoare, față de textul atacat, apreciat de recurentă ca temei pentru abrogarea implicită pentru care nu mai există justificare legală, după intrarea în vigoare a Legii nr. 27/2000, care prin art. 62 și art. 63 impune abrogarea expresă directă. Prin încheierea din 22 iulie 2009, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, pentru considerentul inadmisibilității, excepției de neconstituționalitate.

Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a reținut, în esență, că deși invocată prin raportare la o serie de texte constituționale, excepția este motivată exclusiv prin prisma nerespectării unei dispoziții cuprinsă într-o altă lege, ceea ce, în opinia autorului, constituie sursa unei aplicării abuzive prin exces de putere, de către judecători, a textului atacat, respectiv art. 298 alin. (2) ultima liniuță.

Se mai susține că în ceea ce privește, principiul „efectivității juridice" acesta nu este reglementat de vreunul din textele constituționale de referință și nici de vreo altă dispoziție fundamentală, iar art. 1 alin. (5) din Constituția României și exemplele din jurisprudența europeană, au fost invocate fie pentru a susține obligația tuturor autorităților publice, inclusiv a Parlamentului, de a respecta o lege anterior edictată și a adopta dispoziții eficiente din punct de vedere al aplicabilității, fie pentru a întări dezideratul unei jurisprudențe unitare.

Or, se mai arată, obligația Parlamentului de a respecta legile pe care el însuși le-a edictat și de a asigura coerența legislativă a actelor normative pe care le emite cât și interpretarea și aplicarea unitară de către instanțe a acestora, deși reprezintă deziderate legitime și obligații constituționale, nu interesează și nu pot constitui temeiul controlului de constituționalitate exercitat de către Curtea Constituțională, în condițiile art. 146 lit. d) din Constituție și art. 29 din Legea nr. 47/1992. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, SC P. SA - Membru O.M.V.

Grup, pârâta în cauză care, criticând respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, reia în esență argumentele ce au stat la baza excepției de neconstituționalitate și conchide că din dispozițiile art. 62 și art. 63 ale Legii nr. 24/2000, rezultă că legiuitorul a impus cu caracter imperativ abrogarea expresă directă, iar dispozițiile normative vizate trebuie determinate expres, începând cu legile și apoi cu celelalte acte normative, prin menționarea tuturor datelor de identificare ale acestora. Ca atare, se concluzionează, Codul muncii - respectiv art. 298 alin. (2), ultima liniuță - nu poate modifica implicit prevederile legale cuprinse în Legea nr. 168/1999, privind soluționarea conflictelor de muncă, întrucât aceasta ar contraveni prevederilor legale cuprinse în Constituția României.

Recursul se constată ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed: Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. Tot astfel, art. 2 alin. (3) din același act normativ, dispune că instanța de contencios constituțional se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

Printr-o bogată jurisprudență, Curtea Constituțională, evaluându-și propriile competențe, a statuat că nu este abilitată de lege să emită decizii interpretative. Or, indirect, excepția de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 298 alin. (2), ultima liniuță din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii (potrivit cărora de la data intrării în vigoare a acestui act normativ, orice alte dispoziții contrare, se abrogă) vizează modul de interpretare și aplicare a acestor prevederi legale, precum și corelarea lor cu dispoziții cuprinse în alte acte normative, aspecte ce țin de competența exclusivă a instanțelor judecătorești. Nici corelarea actelor normative și nici coroborarea unor dispoziții legale nu pot intra sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, care nu poate imixtiona în atribuțiile puterii legiuitoare sau a celei judecătorești.

Or, așa cum corect a reținut instanța de control judiciar autorul excepției își motivează susținerile vizând neconstituționalitatea textului atacat prin filtrul unei alte legi, punând în discuție corelarea actelor normative invocate, între ele, încercând să inducă instanței de contencios constituțional modalitatea de soluționare a unui conflict al legilor în timp și respectiv interpretarea și aplicarea legii la cazul dedus judecății, atribute ce aparțin exclusiv instanței sesizate cu soluționarea litigiului. Așa fiind, cum criticile îndreptate împotriva textului atacat, nu reprezintă veritabile argumente de neconstituționalitate, se constată că în mod corect s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Ca atare, recursul, urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC P. SA, membru O.M.V. Grup București, împotriva încheierii de ședință din 22 iulie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 februarie 2010.