ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 693/2014

Deliberând, în condițiile art. 251 alin. (1) C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, constată următoarele: La data de 24 mai 2013, reclamantul V.E. a chemat în judecat pe pârâta SC HSTD Prestări Servicii Tehnice SRL Brașov, pentru ca prin hotărâre judecătorească să fie obligată să îi restituie suma de 6.550,95 euro, reținută în mod abuziv și nelegal cu titlu de comisioane și alte taxe, precum și salariul neîncasat în integralitate aferent lunii noiembrie și decembrie, în baza contractului de asociație încheiat între cei 4 asociați persoane fizice și pârâtă. Învestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Brașov, secția I civilă, prin Sentința civilă nr. 1.194M din 1 august 2012, a admis excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești invocată de pârâtă și a respins cererea de chemare în judecată.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut existența unei clauze compromisorii în contract, prin care părțile au convenit excluderea competenței instanțelor judecătorești pentru litigiile din sau în legătură cu contractul și competența exclusivă a instanței de arbitraj. Împotriva acestei hotărâri reclamantul V.E. a formulat contestație în anulare care a fost respinsă prin Sentința civilă nr. 779M din 17 aprilie 2013 a Tribunalului Brașov, secția I civilă. Reclamantul V.E. a atacat și cu recurs Sentința nr. 1.194M din 1 august 2012 a Tribunalului Brașov, iar Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, prin Decizia nr. 396 din 27 februarie 2013 a respins recursul.

La data de 26 iulie 2013 reclamantul formulează contestație în anulare împotriva acestei decizii. Învestită cu soluționarea contestației în anulare, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, prin Decizia civilă nr. 1.448 din 27 august 2013 a constatat că nu sunt întrunite cerințele art. 317 alin. (2) și 318 C. proc. civ. și, prin urmare, a respins calea de atac. Reclamantul V.E. a formulat recurs împotriva acestei decizii solicitând casarea acesteia, admiterea contestației în anulare și fixarea unui termen pentru rejudecarea recursului. Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 508 alin. (4) C. proc. civ.

În fapt, a arătat că instanța a săvârșit o eroare materială și a încălcat dispozițiile de ordine publică privitoare la competență. A susținut că în mod eronat s-a considerat că litigiul nu este de competența instanțelor judecătorești naționale, așa cum rezultă din interpretarea contractului de asociație încheiat de părți. Recurentul a arătat că art. 22 din contract nu conține o clauză compromisorie validă întrucât nu îndeplinește condițiile cerute de lege, respectiv Convenția Europeană de Arbitraj Comercial Internațional încheiată la Geneva în anul 1961 și ratificată de România prin Decretul nr. 281/1963.

Tribunalul Brașov, susține recurentul, era competent să soluționeze litigiul deoarece instanța română are plenitudine de competență atât materială cât și teritorială, pârâta fiind o societate comercială "de naționalitate română". Curtea, analizând contestația în anulare pe care a formulat-o, a ignorat faptul că instanța de recurs nu a cercetat motivele de recurs invocate și, deși, era incident art. 318 alin. (1) C. proc. civ., respectiv art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 din Noul C. proc. civ. a respins contestația. Intimata-pârâtă SC HSTD Prestări Servicii Tehnice SRL a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului în raport de dispozițiile art. 320 C. proc. civ.

Analiza instanței de recurs: În primul rând, se reține că în litigiul pendinte se aplică C. proc. civ. -1865 întrucât dispozițiile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă (Noul cod de procedură civilă) se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare, astfel cum prevăd dispozițiile tranzitorii și de punere în aplicare a acestui act normativ, respectiv art. 3 din Legea nr. 76 din 24 mai 2012. Cum cererea introductivă a fost formulată de reclamant la data de 24 mai 2012, înainte de intrarea în vigoare a acestuia, în prezenta cauză nu se aplică normele de procedură dispuse prin Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc.

civ. - 1865, va analiza cu prioritate excepția inadmisibilității recursului pe care o găsește incidentă în cauză pentru următoarele considerente: O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea însăși a acestora să se realizeze în condițiile legii. În cauza de față se rețin dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., ce prevăd că pot fi supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională.

Potrivit dispozițiilor art. 320 alin. (3) C. proc. civ. hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată, întrucât aceasta are un caracter accesoriu, din punct de vedere procedural, în raport de judecata propriu-zisă, în fond sau recurs. Astfel, hotărârea atacată cu recurs, rezolvând o contestație în anulare, contra unei decizii, date în recurs, este irevocabilă ca și hotărârea atacată, în conformitate cu art. 320 alin. (3) C. proc. civ. Având în vedere această împrejurare și față de dispozițiile legale mai sus menționate, recursul declarat în cauză apare ca inadmisibil, urmând a fi respins, pentru că, așa cum prevăd dispozițiile art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc.

civ., vizează o hotărâre irevocabilă, ce nu poate fi atacată pe această cale. De altfel, această concluzie decurge și din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac, care se epuizează chiar prin exercițiul lui, deoarece o altă soluție ar tinde la ipoteza acceptării unui "recurs la recurs". Drept urmare, posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă. Prin urmare, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este inadmisibil și îl va respinge în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul V.E. împotriva Deciziei nr. 1448/R din 27 august 2013 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 februarie 2014. Procesat de GGC - AM