ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3502/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3502/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.

Hotărârea instanței de fond. Cadrul procesual

Prin

Sentința nr. 69 din 16 aprilie 2013, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de

reclamanta Comuna S., prin primar, în contradictoriu cu pârâții Parohia Română

Unită cu Roma Greco-Catolică S., prin Episcopia Română Unită cu Roma

Greco-Catolică Oradea și Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a

unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, prin

care solicita anularea Deciziei nr. 2588 din 07 martie 2012, emisă de cea din

urmă pârâtă, prin care s-a dispus retrocedarea în natură, în favoarea Parohiei

Române Unite cu Roma, Greco-Catolice S., partea din imobilul, construcție și

teren, situat în corn. S., înscris în CF nr. 2692 a loc. S., nr. top 59/2,

60/8, jud. Satu-Mare, reprezentând Lotul 1 din Planul de situație cu propunerea

de dezmembrare, Scara 1:1000, anexat deciziei.

Pentru

a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

La

data de 24 ianuarie 2006, prin cererea înregistrată cu nr. 686877/G din 24

ianuarie 2006, Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică S. prin Episcopia

Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea a înaintat Comisiei speciale de

retrocedare solicitarea referitoare la restituirea imobilului situat în comuna

S., județul Satu Mare, înscris în C.F. nr. 379 a localității S., nr. top. 335.

Ulterior,

prin adresa comunicată de către Parohia Greco-Catolică S. la data de 17 iunie

2010 și înregistrată la Secretariatul tehnic al Comisiei speciale de

retrocedare cu nr. 1010/C din 17 iunie 2010, a fost precizată cererea de

retrocedare anterior menționată, în sensul că obiectul dosarului în cauză îl

formează imobilele cu nr. top. 59/2, 60/8 înscrise în C.F. nr. 2692 a

localității S. Apoi, prin adresa nr. 14 din 12 ianuarie 2012, Parohia

Greco-Catolică S. se adresează ANRP cu precizarea că cererea formulată anterior

se referă la imobilul casă, curte în intravilan cu suprafața de 1242 mp,

identificate sub numerele topografice 59/2, 60/8, iar suprafețele ce se pot

restitui în natură sunt din topograficul 59/2 în suprafață de 862 mp. Diferența

de 419 mp din topo 59/2 și 129 mp din topo 60/8 reprezintă o suprafață de 548

mp, suprafață ce nu se poate restitui deoarece este intrarea principală a

școlii generale din localitate.

Același

lucru a fost precizat și prin adresa cu nr. 3 din 17 august 2010 emisă de către

Parohia Greco-Catolică S. și înregistrată la Secretariatul tehnic al Comisiei

speciale de retrocedare cu nr. 1319 din 18 august 2010.

Prin

Decizia nr. 2588 din 07 martie 2012 dată de Comisia specială de retrocedare a

unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România s-a

dispus retrocedarea în natură în favoarea Parohiei Române Unite cu Roma,

Greco-Catolice S. cu obligația de a plăti fostului deținător contravaloarea

adăugirilor efectuate ulterior momentului preluării abuzive partea din

imobilul, construcție și teren, situat în corn. S., înscris în CF nr. 2692 a

loc. S., nr. top 59/2, 60/8, jud. Satu-Mare, reprezentând Lotul 1 din Planul de

situație cu propunerea de dezmembrare, Scara 1:1000, anexat, apreciindu-se

faptul că cererea de retrocedare se încadrează în prevederile Ordonanței de

urgență a Guvernului nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările

ulterioare.

La

data soluționării cererii de retrocedare, imobilul care formează obiectul

prezentului litigiu, compus din construcție și teren se afla în administrarea

Consiliului local al comunei S., jud. Satu Mare, având destinația de cămin

cultural.

În

fundamentarea deciziei sus-menționate și contestate de către reclamant, Comisia

specială de retrocedare a avut în vedere o serie de acte doveditoare, dintre

care, în principal:

a)

copia certificată a cărții funciare nr. 2692 a localității S., județul Satu

Mare, nr. top. 59/2, 60/8;

d)

adresele nr. 3 din 17 august 2010 și nr. 14 din 12 ianuarie 2012 emise de către

Parohia Greco-Catolică S.;

e)

adresa Parohiei Greco-Catolice S. emisă la data de 17 iunie 2010;

f)

adresa nr. 1900 din 22 iulie 2010, emisă de către Primăria comunei S., județul

Satu Mare, privind situația juridică a imobilului solicitat;

g)

planul de situație cu propunerea de dezmembrare, întocmit de către dl. Inginer

M.V. având autorizația nr. 1252/2010.

Un

prim aspect învederat de reclamantă îl reprezintă faptul că, cultul

greco-catolic nu este constituit în comuna S., unde nu există parohie

greco-catolică, nici preot și nu se fac slujbe religioase greco-catolice. Mai

arată reclamanta că, această parohie nu este luată în evidențele reclamantei,

deci nu există pe raza comunei, urmașii de drept ai Bisericii greco-catolice

fiind Biserica ortodoxă cu credincioșii ei, urmași și moștenitori ai acelor

credincioși greco-catolici de dinainte de anul 1948.

Prima

instanță a reținut că susținerile reclamantei sunt neîntemeiate. Prin adresa cu

nr. 44 din 14 ianuarie 2011, emisă de către Episcopia Română Unită cu Roma,

Greco-Catolică Oradea, se stipulează faptul că Parohia Română Unită cu Roma,

Greco-Catolică S. figurează în schema de "Funcțiuni și Personal" în

vigoare a Episcopiei Greco-Catolice Oradea, în volumul I, pagina 155 poziția

nr. I.

De

asemenea, din adresa nr. 626 din 02 septembrie 2009, emisă de către Episcopia

Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea, reiese faptul că domnul E.S. este

numit începând cu data de 1 septembrie 2009 administrator parohial în cadrul

Parohiei S.

Mai

mult Parohia Română Unita cu Roma, Greco-Catolică S. este înregistrată la

Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală cu

nr. 26903940 atribuit în data de 10 mai 2010, astfel cum reiese din înscrisul

aflat la dosar.

Toate

aceste aspecte dovedesc faptul că susținerile reclamantei în sensul că Parohia

Română Unită cu Roma, Greco-Catolică S. n-ar fi îndreptățită la retrocedarea

construcției și terenului menționate în decizia atacată, sunt neîntemeiate.

Pe

fondul cauzei, Curtea a constatat că din actele de la dosar rezultă că,

imobilul solicitat la retrocedare a fost proprietatea Bisericii Greco-Catolice

Române din S. la momentul deposedării abuzive. Aceasta reiese din CF nr. 2692 a

localității S., nr. top. 59/2, 60/8, aflat la dosar, în care, prin încheierea

nr. 457/721/1939 din 6 februarie 1939 s-a dispus înscrierea mențiunii că, în

baza actului de partaj încheiat la 8 ianuarie 1939 și a schiței anexate, asupra

imobilelor sus-menționate se intabulează dreptul de proprietate în favoarea

Bisericii Greco-Catolice Române din S..

Totodată,

din același CF rezultă că, imobilul respectiv a fost preluat în mod abuziv în

temeiul Decretului nr. 176/1948.

Ca

atare, decizia prin care imobilul înscris în CF nr. 2692 a fost retrocedat

Bisericii Greco-Catolice Române din S., este legală și temeinică în condițiile

în care, înainte de preluarea abuzivă a imobilului de către Statul Român, s-a

aflat în proprietatea acesteia.

Ulterior

momentului preluării abuzive de către statul român a fost edificată o

construcție (anexă) având suprafața de 105 mp astfel cum reiese din planul de

situație întocmit de către Expert, Inginer M.V., astfel că, în accepțiunea

reclamantei, retrocedarea s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 1 alin.

(3) din O.U.G. nr. 94/2000, potrivit cărora, "adăugirile aduse

construcțiilor se preiau cu plată, numai dacă acestea nu depășesc 50% din aria

desfășurată actuală. În caz contrar, nu se va dispune retrocedarea,

considerându-se imobil nou în raport cu cel preluat." În cuprinsul

aceluiași articol, se face precizarea că, "sunt imobile în sensul

prezentei ordonanțe de urgență, construcțiile existente în natură, împreună cu

terenurile aferente lor".

Din

planul de situație cu propunerea de dezmembrare aflat la dosarul cauzei, reiese

că, doar o parte din anexă se regăsește în lotul 1 de pe nr. top 59/2, cu

privire la care, prin Decizia nr. 2588 din 07 martie 2012 atacată, s-a dispus

retrocedarea, suprafața acesteia nedepășind 50% din aria desfășurată actuală,

astfel cum prevăd dispozițiile art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000, motiv

pentru care, se apreciază că nici această susținere nu este întemeiată.

2.

Cererea de recurs și motivele înfățișate

În

esență, prin motivele de recurs dezvoltate, recurenta-reclamantă, solicitând în

principal admiterea recursului și casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre

rejudecare, în vederea suplimentării probatoriului cu administrarea probei cu

expertiza tehnică, iar în subsidiar, modificarea hotărârii în sensul admiterii

acțiuni astfel cum a fost formulată, a susținut că instanța de fond, respingând

acțiunea sa, în mod nelegal a apreciat ca fiind utilă cauzei doar schița de

lotizare efectuată unilateral de către intimata pârâtă.

În

opinia recurentei în cauză era necesară efectuarea unei expertize judiciare, în

prezența ambelor părți, prin care, în temeiul art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr.

94/2000 să se stabilească dacă construcțiile noi, adăugirile, depășesc sau nu

50% din aria desfășurată actuală.

A

mai susținut recurenta că O.U.G. nr. 94/2000 nu prevede ca modalitate de

partajare în 2 loturi a clădirilor așa cum s-a dispus prin decizia de

retrocedare atacată, întrucât art. 1 alin. (4) se referă doar la restituirea în

natură a porțiunii de teren rămase libere, pentru cea ocupata de clădiri noi,

măsurile reparatorii fiind stabilite în echivalent. Prin decizia atacată s-a

atribuit suprafața de 826 mp teren liber, teren ocupat în parte de construcția

veche dar și parte din construcția nouă, notată pe schița inginerului M.V. cu

C2, restul de clădiri noi, nefiind măsurate, motiv pentru care C2 de pe această

schiță nu depășește 50% din aria desfășurată.

O

altă critică formulată de recurentă a vizat retrocedarea proprietății Parohiei

Române Unite cu Roma greco-catolică S., în temeiul cererii depuse pentru

aceasta la 24 ianuarie 2006, de către Episcopia Oradea. A indicat recurenta că

în ianuarie 2006, Parohia greco-catolică S. nu exista ca instituție cu

capacitate de folosință, chiar dacă se atesta cultul greco-catolic, pentru că

parohia reprezintă comunitatea credincioșilor de o anumită religie așezată pe

un anumit teritoriu, sub conducerea organelor locale ale puterii bisericești,

în frunte cu preotul paroh. În esență, aceasta presupune un sediu parohial și

organe de conducere ori, în ianuarie 2006, această instituție nu exista,

conform actului de la fila 25 din dosar, aceasta s-a înregistrat în 10 mai

2010.

Adresa

nr. 44 din 14 ianuarie 2011 avută în vedere în motivarea instanței precizează

că figurează în schema de "funcțiuni și personal" în vol. I pag 155

poziția nr. 1, dar nu specifică de la ce dată, pentru că existența cultului nu

se identifică cu existența parohiei și a organelor de conducere în frunte cu

preotul paroh.

În

fine, a mai arătat recurenta că în opinia sa decizia de retrocedare atacată,

nr. 2588 din 07 martie 2011, este nelegală deoarece în O.U.G. nr. 94/2000, în

dispozițiile art. 1, alin. (3), nu se prevede posibilitatea creării de loturi

în natură a construcțiilor vechi și noi, așa cum s-a soluționat cererea prin

această Decizie nr. 2588 din 07 martie 2011, ci arată că se preiau cu plată

adăugirile aduse construcțiilor, numai dacă acestea nu depășesc cu 50% aria

desfășurată actuală. Dacă construcția retrocedată ar fi fost apreciată ca un

întreg și s-ar fi administrat proba solicitată în instanță pentru a dovedi

acest lucru, în această ipoteză, și soluția instanței ar fi putut fi alta.

Astfel, recurenta a considerat că instanța de fond în mod nelegal i-a îngrădit

dreptul la apărare și practic nu a cercetat fondul cauzei.

3.

Soluția și considerentele instanței de control judiciar

Analizând

sentința atacată prin prisma criticilor înfățișate de recurenta-reclamantă,

față de apărările intimatelor dar și raportat la cadrul normativ aplicabil ca

și sub toate aspectele, astfel cum permit prevederile art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte reține că este fondat recursul de față, în sensul și

pentru considerentele în continuare arătate.

Înalta

Curte constată că este incident în cauză motivul de casare prevăzut de art. 312

alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., cu referire la art. 129 alin. (4) și (5)

C. proc. civ., potrivit cu care, în cazurile în care modificarea hotărârii nu

este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi, se va dispune casarea

hotărârii atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Incidența

acestui motiv de casare este apreciată de instanța de recurs, raportat la

obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizat și la

probatoriile administrate, cu precădere la cele solicitate a fi administrate

dar neîncuviințate.

Actele

dosarului ca și expunerea rezumativă a considerentelor hotărârii de mai sus,

atestă că recurenta-reclamantă a solicitat instanței de contencios

administrativ anularea Deciziei nr. 2588 din 7 martie 2012 a Comisiei Speciale

de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din

Românie prin care s-a decis retrocedarea în natură, intimatei Parohia Română

Unită cu Roma Greco-Catolică S., partea din imobilul, construcție și teren,

situat în comuna S., jud. Satu Mare, înscris în carte funciară nr. 2692 a

localității S., nr. top 59/2, 60/8, jud. Satu Mare, reprezentând Lotul 1 din

Planul de situație, cu propunerea de dezmembrare.

La

termenul de judecată din data de 2 aprilie 2013 recurenta-reclamantă, prin

reprezentant, a solicitat efectuarea unei expertize în construcții pentru a se

stabili dacă sunt îndeplinite prevederile O.U.G. nr. 94/2000, având în vedere

că la dosar au fost depuse schițe ale imobilului, apreciate ca fiind

controversate. Cu aceeași ocazie, recurenta-reclamantă a susținut că, potrivit

planului de situație, corpul de clădire C2 reprezintă anexa clădirii vechi,

anexă care a fost repartizată pe două numere topo, deși este un singur corp de

clădire. A mai precizat reclamanta că respectiva construcție face corp comun cu

clădirea veche, indicând totodată că există divergențe și în ceea ce privește

suprafața clădirii.

În

ciuda faptului că intimata-pârâtă Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică

S., prin reprezentant, a arătat că nu se opune la efectuarea unei expertize în

cauză, instanța de fond a respins proba solicitată, apreciată ca nefiind utilă

cauzei, pe considerentul că "din înscrisurile depuse la dosar nu reiese în

mod evident că anexa ar depăși 50% din suprafața clădirii vechi".

Înalta

Curte nu împărtășește opinia primei instanțe și în acest sens apreciază că sunt

întemeiate criticile recurentei-reclamante, privitoare la necesitatea

administrării în cauză a probei cu expertiza tehnică, date fiind divergențele

existente între părți atât în ceea ce privește suprafața clădirii în litigiu

cât și cu referire la suprafața construcțiilor noi, a adăugirilor.

Față

de poziția părților, sus-arătată, raportat la conținutul documentelor dar și al

schițelor depuse la dosar și, mai cu seamă, în considerarea rezervei și

echivocului arătat chiar de instanță adoptarea soluției de respingere a probei

cu expertiza, ca nefiind utilă, Înalta Curte apreciază în sensul utilității și

pertinenței unei astfel de probe, care neputând fi administrată în recurs,

urmează a fi dispusă și pusă în discuția părților, cu ocazia rejudecării

cauzei.

O

atare completare a probatoriului satisface de altfel și exigența prevederilor

art. 129 alin. (5) C. proc. civ. potrivit cu care "judecătorii au

îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orie

greșeală privind aflarea adevărului în cauză", în scopul pronunțării unei

hotărâri temeinice și legale.

Concluzionând

așadar în sensul necesității completării probatoriului, în sensul arătat,

pentru deplina clarificare a aspectelor aflate în dispută, pe temeiul de drept

sus-indicat, Înalta Curte va admite recursul de față și casând hotărârea

atacată va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Instanța

de rejudecare urmează a analiza și toate celelalte argumente și apărări ale

părților, înfățișate în etapa recursului, dispunând desigur, după caz, orice

alte probe suplimentare apreciate ca fiind utile și necesare pentru lămurirea

cauzei sub toate aspectele, acționând în cadrul impus de prevederile art. 129

alin. (4) și (5) C. proc. civ. și în vederea asigurării exigențelor art. 6 § 1

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de reclamanta Comuna S., prin primar, împotriva Sentinței

civile nr. 69 din 16 aprilie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează

sentința atacată și trimite cauza la aceeași instanță, spre rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2014.

Procesat

de GGC - GV