ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3502/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea instanței de fond. Cadrul procesual Prin Sentința nr. 69 din 16 aprilie 2013, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta Comuna S., prin primar, în contradictoriu cu pârâții Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică S., prin Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Oradea și Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, prin care solicita anularea Deciziei nr. 2588 din 07 martie 2012, emisă de cea din urmă pârâtă, prin care s-a dispus retrocedarea în natură, în favoarea Parohiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolice S., partea din imobilul, construcție și teren, situat în corn.

S., înscris în CF nr. 2692 a loc. S., nr. top 59/2, 60/8, jud. Satu-Mare, reprezentând Lotul 1 din Planul de situație cu propunerea de dezmembrare, Scara 1:1000, anexat deciziei. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele: La data de 24 ianuarie 2006, prin cererea înregistrată cu nr. 686877/G din 24 ianuarie 2006, Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică S. prin Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea a înaintat Comisiei speciale de retrocedare solicitarea referitoare la restituirea imobilului situat în comuna S., județul Satu Mare, înscris în C.F. nr. 379 a localității S., nr. top.

335. Ulterior, prin adresa comunicată de către Parohia Greco-Catolică S. la data de 17 iunie 2010 și înregistrată la Secretariatul tehnic al Comisiei speciale de retrocedare cu nr. 1010/C din 17 iunie 2010, a fost precizată cererea de retrocedare anterior menționată, în sensul că obiectul dosarului în cauză îl formează imobilele cu nr. top. 59/2, 60/8 înscrise în C.F. nr. 2692 a localității S. Apoi, prin adresa nr. 14 din 12 ianuarie 2012, Parohia Greco-Catolică S. se adresează ANRP cu precizarea că cererea formulată anterior se referă la imobilul casă, curte în intravilan cu suprafața de 1242 mp, identificate sub numerele topografice 59/2, 60/8, iar suprafețele ce se pot restitui în natură sunt din topograficul 59/2 în suprafață de 862 mp.

Diferența de 419 mp din topo 59/2 și 129 mp din topo 60/8 reprezintă o suprafață de 548 mp, suprafață ce nu se poate restitui deoarece este intrarea principală a școlii generale din localitate. Același lucru a fost precizat și prin adresa cu nr. 3 din 17 august 2010 emisă de către Parohia Greco-Catolică S. și înregistrată la Secretariatul tehnic al Comisiei speciale de retrocedare cu nr. 1319 din 18 august 2010. Prin Decizia nr. 2588 din 07 martie 2012 dată de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România s-a dispus retrocedarea în natură în favoarea Parohiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolice S. cu obligația de a plăti fostului deținător contravaloarea adăugirilor efectuate ulterior momentului preluării abuzive partea din imobilul, construcție și teren, situat în corn.

S., înscris în CF nr. 2692 a loc. S., nr. top 59/2, 60/8, jud. Satu-Mare, reprezentând Lotul 1 din Planul de situație cu propunerea de dezmembrare, Scara 1:1000, anexat, apreciindu-se faptul că cererea de retrocedare se încadrează în prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare. La data soluționării cererii de retrocedare, imobilul care formează obiectul prezentului litigiu, compus din construcție și teren se afla în administrarea Consiliului local al comunei S., jud. Satu Mare, având destinația de cămin cultural. În fundamentarea deciziei sus-menționate și contestate de către reclamant, Comisia specială de retrocedare a avut în vedere o serie de acte doveditoare, dintre care, în principal: a) copia certificată a cărții funciare nr. 2692 a localității S., județul Satu Mare, nr. top.

59/2, 60/8; d) adresele nr. 3 din 17 august 2010 și nr. 14 din 12 ianuarie 2012 emise de către Parohia Greco-Catolică S.; e) adresa Parohiei Greco-Catolice S. emisă la data de 17 iunie 2010; f) adresa nr. 1900 din 22 iulie 2010, emisă de către Primăria comunei S., județul Satu Mare, privind situația juridică a imobilului solicitat; g) planul de situație cu propunerea de dezmembrare, întocmit de către dl. Inginer M.V. având autorizația nr. 1252/2010. Un prim aspect învederat de reclamantă îl reprezintă faptul că, cultul greco-catolic nu este constituit în comuna S., unde nu există parohie greco-catolică, nici preot și nu se fac slujbe religioase greco-catolice.

Mai arată reclamanta că, această parohie nu este luată în evidențele reclamantei, deci nu există pe raza comunei, urmașii de drept ai Bisericii greco-catolice fiind Biserica ortodoxă cu credincioșii ei, urmași și moștenitori ai acelor credincioși greco-catolici de dinainte de anul 1948. Prima instanță a reținut că susținerile reclamantei sunt neîntemeiate. Prin adresa cu nr. 44 din 14 ianuarie 2011, emisă de către Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea, se stipulează faptul că Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică S. figurează în schema de "Funcțiuni și Personal" în vigoare a Episcopiei Greco-Catolice Oradea, în volumul I, pagina 155 poziția nr. I. De asemenea, din adresa nr. 626 din 02 septembrie 2009, emisă de către Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea, reiese faptul că domnul E.S.

este numit începând cu data de 1 septembrie 2009 administrator parohial în cadrul Parohiei S. Mai mult Parohia Română Unita cu Roma, Greco-Catolică S. este înregistrată la Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală cu nr. 26903940 atribuit în data de 10 mai 2010, astfel cum reiese din înscrisul aflat la dosar. Toate aceste aspecte dovedesc faptul că susținerile reclamantei în sensul că Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică S. n-ar fi îndreptățită la retrocedarea construcției și terenului menționate în decizia atacată, sunt neîntemeiate. Pe fondul cauzei, Curtea a constatat că din actele de la dosar rezultă că, imobilul solicitat la retrocedare a fost proprietatea Bisericii Greco-Catolice Române din S. la momentul deposedării abuzive.

Aceasta reiese din CF nr. 2692 a localității S., nr. top. 59/2, 60/8, aflat la dosar, în care, prin încheierea nr. 457/721/1939 din 6 februarie 1939 s-a dispus înscrierea mențiunii că, în baza actului de partaj încheiat la 8 ianuarie 1939 și a schiței anexate, asupra imobilelor sus-menționate se intabulează dreptul de proprietate în favoarea Bisericii Greco-Catolice Române din S.. Totodată, din același CF rezultă că, imobilul respectiv a fost preluat în mod abuziv în temeiul Decretului nr. 176/1948. Ca atare, decizia prin care imobilul înscris în CF nr. 2692 a fost retrocedat Bisericii Greco-Catolice Române din S., este legală și temeinică în condițiile în care, înainte de preluarea abuzivă a imobilului de către Statul Român, s-a aflat în proprietatea acesteia.

Ulterior momentului preluării abuzive de către statul român a fost edificată o construcție (anexă) având suprafața de 105 mp astfel cum reiese din planul de situație întocmit de către Expert, Inginer M.V., astfel că, în accepțiunea reclamantei, retrocedarea s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000, potrivit cărora, "adăugirile aduse construcțiilor se preiau cu plată, numai dacă acestea nu depășesc 50% din aria desfășurată actuală.

În caz contrar, nu se va dispune retrocedarea, considerându-se imobil nou în raport cu cel preluat." În cuprinsul aceluiași articol, se face precizarea că, "sunt imobile în sensul prezentei ordonanțe de urgență, construcțiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor". Din planul de situație cu propunerea de dezmembrare aflat la dosarul cauzei, reiese că, doar o parte din anexă se regăsește în lotul 1 de pe nr. top 59/2, cu privire la care, prin Decizia nr. 2588 din 07 martie 2012 atacată, s-a dispus retrocedarea, suprafața acesteia nedepășind 50% din aria desfășurată actuală, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000, motiv pentru care, se apreciază că nici această susținere nu este întemeiată.

2. Cererea de recurs și motivele înfățișate În esență, prin motivele de recurs dezvoltate, recurenta-reclamantă, solicitând în principal admiterea recursului și casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea suplimentării probatoriului cu administrarea probei cu expertiza tehnică, iar în subsidiar, modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiuni astfel cum a fost formulată, a susținut că instanța de fond, respingând acțiunea sa, în mod nelegal a apreciat ca fiind utilă cauzei doar schița de lotizare efectuată unilateral de către intimata pârâtă. În opinia recurentei în cauză era necesară efectuarea unei expertize judiciare, în prezența ambelor părți, prin care, în temeiul art. 1 alin. (3) din O.U.G.

nr. 94/2000 să se stabilească dacă construcțiile noi, adăugirile, depășesc sau nu 50% din aria desfășurată actuală. A mai susținut recurenta că O.U.G. nr. 94/2000 nu prevede ca modalitate de partajare în 2 loturi a clădirilor așa cum s-a dispus prin decizia de retrocedare atacată, întrucât art. 1 alin. (4) se referă doar la restituirea în natură a porțiunii de teren rămase libere, pentru cea ocupata de clădiri noi, măsurile reparatorii fiind stabilite în echivalent. Prin decizia atacată s-a atribuit suprafața de 826 mp teren liber, teren ocupat în parte de construcția veche dar și parte din construcția nouă, notată pe schița inginerului M.V. cu C2, restul de clădiri noi, nefiind măsurate, motiv pentru care C2 de pe această schiță nu depășește 50% din aria desfășurată.

O altă critică formulată de recurentă a vizat retrocedarea proprietății Parohiei Române Unite cu Roma greco-catolică S., în temeiul cererii depuse pentru aceasta la 24 ianuarie 2006, de către Episcopia Oradea. A indicat recurenta că în ianuarie 2006, Parohia greco-catolică S. nu exista ca instituție cu capacitate de folosință, chiar dacă se atesta cultul greco-catolic, pentru că parohia reprezintă comunitatea credincioșilor de o anumită religie așezată pe un anumit teritoriu, sub conducerea organelor locale ale puterii bisericești, în frunte cu preotul paroh.

În esență, aceasta presupune un sediu parohial și organe de conducere ori, în ianuarie 2006, această instituție nu exista, conform actului de la fila 25 din dosar, aceasta s-a înregistrat în 10 mai 2010. Adresa nr. 44 din 14 ianuarie 2011 avută în vedere în motivarea instanței precizează că figurează în schema de "funcțiuni și personal" în vol. I pag 155 poziția nr. 1, dar nu specifică de la ce dată, pentru că existența cultului nu se identifică cu existența parohiei și a organelor de conducere în frunte cu preotul paroh. În fine, a mai arătat recurenta că în opinia sa decizia de retrocedare atacată, nr. 2588 din 07 martie 2011, este nelegală deoarece în O.U.G.

nr. 94/2000, în dispozițiile art. 1, alin. (3), nu se prevede posibilitatea creării de loturi în natură a construcțiilor vechi și noi, așa cum s-a soluționat cererea prin această Decizie nr. 2588 din 07 martie 2011, ci arată că se preiau cu plată adăugirile aduse construcțiilor, numai dacă acestea nu depășesc cu 50% aria desfășurată actuală. Dacă construcția retrocedată ar fi fost apreciată ca un întreg și s-ar fi administrat proba solicitată în instanță pentru a dovedi acest lucru, în această ipoteză, și soluția instanței ar fi putut fi alta. Astfel, recurenta a considerat că instanța de fond în mod nelegal i-a îngrădit dreptul la apărare și practic nu a cercetat fondul cauzei.

3. Soluția și considerentele instanței de control judiciar Analizând sentința atacată prin prisma criticilor înfățișate de recurenta-reclamantă, față de apărările intimatelor dar și raportat la cadrul normativ aplicabil ca și sub toate aspectele, astfel cum permit prevederile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține că este fondat recursul de față, în sensul și pentru considerentele în continuare arătate. Înalta Curte constată că este incident în cauză motivul de casare prevăzut de art. 312 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., cu referire la art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ., potrivit cu care, în cazurile în care modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi, se va dispune casarea hotărârii atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Incidența acestui motiv de casare este apreciată de instanța de recurs, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizat și la probatoriile administrate, cu precădere la cele solicitate a fi administrate dar neîncuviințate. Actele dosarului ca și expunerea rezumativă a considerentelor hotărârii de mai sus, atestă că recurenta-reclamantă a solicitat instanței de contencios administrativ anularea Deciziei nr. 2588 din 7 martie 2012 a Comisiei Speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din Românie prin care s-a decis retrocedarea în natură, intimatei Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică S., partea din imobilul, construcție și teren, situat în comuna S., jud. Satu Mare, înscris în carte funciară nr. 2692 a localității S., nr. top 59/2, 60/8, jud. Satu Mare, reprezentând Lotul 1 din Planul de situație, cu propunerea de dezmembrare.

La termenul de judecată din data de 2 aprilie 2013 recurenta-reclamantă, prin reprezentant, a solicitat efectuarea unei expertize în construcții pentru a se stabili dacă sunt îndeplinite prevederile O.U.G. nr. 94/2000, având în vedere că la dosar au fost depuse schițe ale imobilului, apreciate ca fiind controversate. Cu aceeași ocazie, recurenta-reclamantă a susținut că, potrivit planului de situație, corpul de clădire C2 reprezintă anexa clădirii vechi, anexă care a fost repartizată pe două numere topo, deși este un singur corp de clădire. A mai precizat reclamanta că respectiva construcție face corp comun cu clădirea veche, indicând totodată că există divergențe și în ceea ce privește suprafața clădirii.

În ciuda faptului că intimata-pârâtă Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică S., prin reprezentant, a arătat că nu se opune la efectuarea unei expertize în cauză, instanța de fond a respins proba solicitată, apreciată ca nefiind utilă cauzei, pe considerentul că "din înscrisurile depuse la dosar nu reiese în mod evident că anexa ar depăși 50% din suprafața clădirii vechi". Înalta Curte nu împărtășește opinia primei instanțe și în acest sens apreciază că sunt întemeiate criticile recurentei-reclamante, privitoare la necesitatea administrării în cauză a probei cu expertiza tehnică, date fiind divergențele existente între părți atât în ceea ce privește suprafața clădirii în litigiu cât și cu referire la suprafața construcțiilor noi, a adăugirilor.

Față de poziția părților, sus-arătată, raportat la conținutul documentelor dar și al schițelor depuse la dosar și, mai cu seamă, în considerarea rezervei și echivocului arătat chiar de instanță adoptarea soluției de respingere a probei cu expertiza, ca nefiind utilă, Înalta Curte apreciază în sensul utilității și pertinenței unei astfel de probe, care neputând fi administrată în recurs, urmează a fi dispusă și pusă în discuția părților, cu ocazia rejudecării cauzei. O atare completare a probatoriului satisface de altfel și exigența prevederilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. potrivit cu care "judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orie greșeală privind aflarea adevărului în cauză", în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Concluzionând așadar în sensul necesității completării probatoriului, în sensul arătat, pentru deplina clarificare a aspectelor aflate în dispută, pe temeiul de drept sus-indicat, Înalta Curte va admite recursul de față și casând hotărârea atacată va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Instanța de rejudecare urmează a analiza și toate celelalte argumente și apărări ale părților, înfățișate în etapa recursului, dispunând desigur, după caz, orice alte probe suplimentare apreciate ca fiind utile și necesare pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, acționând în cadrul impus de prevederile art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ. și în vederea asigurării exigențelor art. 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta Comuna S., prin primar, împotriva Sentinței civile nr. 69 din 16 aprilie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza la aceeași instanță, spre rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2014. Procesat de GGC - GV