ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1517/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel

Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de

27 iunie 2012 reclamanta Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică P. a

solicitat anularea deciziei din 7 martie 2012 și obligarea Comisiei speciale de

retrocedare la emiterea unei decizii de restituire în natură a părții de teren

libere din nr. top X1, înscris în cartea funciară nr. Y1 a localității P.,

județul Satu Mare, teren pe care nu au fost edificate construcții ulterior

preluării abuzive și pentru care se poate dispune restituirea în natură;

obligarea pârâtei Comisia specială de retrocedare la emiterea unei decizii de

propunere de acordare de despăgubiri pentru acele suprafețe de teren înscrise

în cartea funciară nr. Y1 a localității P., nr. top. X1 și în cartea funciară

nr. Y2 a localității P., nr. X2, pentru care nu se poate dispune restituirea în

natură.

În motivarea acțiunii

s-a arătat că prin decizia din 7 martie 2012, Comisia specială de retrocedare a

respins cererea de restituire în natură a numerelor topografice menționate și a

propus acordarea de despăgubiri pentru imobilele terenuri în suprafață totală de

3023 mp, situate în comuna P., județul Satu Mare înscrise în cartea funciară

nr. Y1 a localității P., nr. top X1, și în cartea funciară nr. Y2 a localității

P., nr. top. X2.

S-a arătat că, printr-o

altă decizie, care nu face însă obiectul prezentului litigiu, Comisia specială de

retrocedare a restituit în natură nr. top. nr. X3.

S-a susținut că pe o anumită

porțiune de teren din suprafața totală de 2249 mp a terenului identificat sub

nr. top. X1, a fost edificată o construcție ulterior preluării abuzive a imobilului,

restul suprafeței de teren fiind liberă și putând face obiectul unei restituiri

în natură, astfel cum rezultă din schița de dezmembrare a nr. top. nr. X4 schiță

avizată de O.N.G.C. Satu Mare în anul 2000.

Au fost invocate dispozițiile

art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000 republicată, cu modificările și completările,

potrivit cărora stabilirea unor masuri reparatorii în echivalent (propunere de acordare

de despăgubiri) se poate face doar în cazul în care terenul a fost ocupat în totalitatea

sa de construcții edificate ulterior preluării abuzive, iar în situația în care

terenul este ocupat doar parțial de construcții, așa cum de altfel este în cazul

speței de față, suprafața de teren rămasă liberă poate fi restituită în natură.

Prin întâmpinarea depusă

la dosar pârâta Comisia Specială de Retrocedare a solicitat respingerea ca neîntemeiată

a contestației formulate și pe cale de consecință, menținerea ca temeinică și legală

a deciziei din 7 martie 2012.

Prin sentința nr. 68/2013

CA-PI din data de 15 aprilie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția

a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins ca nefondată acțiunea

formulată de reclamanta Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică P., în contradictoriu

cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparținut

Cultelor Religioase din România; prin aceeași sentință a fost obligată reclamanta

la plata către expert a diferenței de onorariu în sumă de 655 RON, în termen de

7 zile de la pronunțare.

Pentru a pronunța această

sentință, Curtea de apel a reținut, sub aspectul situației de fapt, că prin decizia

din 7 martie 2012 s-a respins cererea de retrocedare privind restituirea în natură

a imobilelor, terenuri în suprafață totală de 3023 mp, situate în comuna P., județul

Satu Mare, înscrise în cartea funciară nr. Y1 P., cu nr. top X1, în cartea

funciară nr. Y2 P., cu nr. top X2 și s-a constatat calitatea de persoană îndreptățită

a reclamantei pentru a beneficia de prevederile O.U.G. nr. 92/2000, propunându-se

acordarea de despăgubiri pentru aceste imobile, întrucât la data soluționării cererii

de retrocedare, imobilele erau în proprietatea tabulară a Statului Român și ocupate

de construcții edificate ulterior preluării abuzive, fiind aplicabile prevederile

art. alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000.

De asemenea, s-au reținut

și concluziile raportului de expertiză de la dosar din care rezultă că imobilele

în litigiu sunt terenuri cu construcții în zona centrală a comunei P., pe nr. top

X1 fiind situată o scoală, care deși este nefolosită, este destinată unui serviciu

public.

Având în vedere dispozițiile

art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 92/2004, care prevăd că în cazul în care terenul

este ocupat parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a

părții de teren rămasă liberă, pentru cea ocupată de construcții noi, pentru cea

necesară în vederea bunei utilizări a acestora și pentru cea folosită pentru amenajări

de utilitate publică, măsurile stabilindu-se prin echivalent, a apreciat instanța

de fond acțiunea ca fiind nefondată.

Împotriva acestei sentințe

a formulat recurs reclamanta Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică P., criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor

de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C.

proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut în esență că instanța de fond a respins

contestația formulată împotriva deciziei din 7 martie 2012, aplicând în mod greșit

prevederile art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000 aprobată cu modificările și

completări prin Legea nr. 501/2002, ulterior , modificată prin Legea nr. 247/2005.

Astfel, susține recurenta-reclamantă

că potrivit prevederilor legale mai sus menționate, stabilirea unor măsuri reparatorii

prin echivalent (propunere de acordare de despăgubiri) se poate face doar în cazul

în care terenul a fost ocupat în totalitatea sa de construcții edificate ulterior

preluării abuzive, iar în situația în care terenul este ocupat doar parțial de construcții,

cum este și cazul în speță, suprafața de teren rămasă liberă poate fi restituită

în natură.

În ceea ce privește intenția

proprietarului de a cuprinde clădirea fostei școli și a întregii suprafețe într-un

proiect de finanțare pentru construirea unui centru de zi pentru persoanele vârstnice,

consideră recurenta că această intenție ipotetică nu poate reprezenta un motiv pentru

nerestituirea suprafețelor de teren libere, invocând în acest sens prevederile

art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 republicată potrivit cărora proprietarul

este obligat să păstreze destinația imobilelor solicitate, pe tot parcursul desfășurării

procedurilor administrativ judiciare.

Intimata Comisia Specială

de Retrocedare a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului

formulat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond, susținând

în esență că aceasta a fost pronunțată cu respectarea și aplicarea corectă a dispozițiilor

legale.

Examinând sentința atacată

în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente cât și în temeiul

dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ. Înalta Curte constată că recursul

formulat în cauză este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele expuse

în continuare.

În fapt, obiectul cererii

formulate de recurenta-reclamantă l-a constituit anularea deciziei din 7 martie

2012 și obligarea Comisiei speciale de retrocedare la emiterea unei decizii de restituire

în natură a părții de teren libere din nr. top X1 înscrisă în cartea funciară

nr. Y1 a localității P., județul Satu Mare, precum și obligarea pârâtei la emiterea

unei decizii de propunere de acordare de despăgubiri pentru acele suprafețe de teren

înscrise în cartea funciară nr. Y1 a localității P., nr. top X1 și în cartea funciară

nr. Y2 a localității P. nr. top X2 pentru care nu se poate dispune restituirea în

natură.

Astfel cum s-a prezentat

anterior, principalele critici formulate de recurenta-reclamantă împotriva sentinței

pronunțate de instanța de fond vizează interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor

art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000 modificată prin Legea nr. 247/2005, potrivit

cărora stabilirea unor măsuri reparatorii prin echivalent se poate face doar în

cazul în care terenul a fost ocupat în totalitate sa de construcții edificate ulterior

preluării abuzive, iar în cazul în care terenul este ocupat doar parțial cu construcții,

suprafața de teren rămasă liberă, poate fi restituită în natură.

Criticile recurentei-reclamante

sunt însă nefondate întrucât sunt omise dispozițiile art. 4 alin. (1) din O.U.G.

nr. 94/2000 republicată cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora,

se acordă măsuri reparatorii în echivalent și, pentru partea de teren care este

necesară în vederea unei utilizări a construcțiilor noi, edificate ulterior preluării

abuzive.

Din materialul probator

administrat în cauză, respectiv raportul de expertiză a rezultat că imobilele în

litigiu sunt terenuri cu construcții în zona centrală a comunei P., pe nr. top X1

suprafața ocupată de construcție este de 286 mp, restul suprafețelor de teren fiind

neocupate de construcții.

În ceea ce privește aceste

terenuri rămase libere, în mod corect s-a reținut de către instanța de fond că acestea

nu pot fi restituite în natură, întrucât devin incidente dispozițiile art. 1

alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000, potrivit cărora „În cazul în care terenul este

ocupat parțial (...) pentru partea de teren necesară în vederea bunei utilizări

a acesteia și pentru cea afectată unor amenajări de utilitate publică măsurile reparatorii

stabilindu-se în echivalent”.

Nu pot fi reținute nici

criticile formulate de recurentă cu privire la incidența în cauză a dispozițiilor

art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 republicată, în ceea ce privește retrocedarea

terenului aferent poziției nr. top X1 înscris în cartea funcioară nr. Y1 a localității

P. județul Satu Mare, întrucât în mod corect s-a reținut prin sentința atacată că

deși școala aflată pe acest teren nu mai funcționează, această clădire a fost cuprinsă

într-un proiect de finanțare privind construirea unui centru de zi pentru persoane

vârstnice, proiect acceptat, astfel cum rezultă din documentul intitulat scrisoare/notificare

de acceptare a cererii de finanțare a Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest.

Având în vedere toate

aceste considerente Înalta Curte, reținând că hotărârea instanței de fond este legală

și temeinică, în cauză nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute

de dispozițiile art. 304 sau art. 304

1

C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 20 din Legea

nr. 554/2004 a contenciosului administrativ va respinge recursul formulat în cauză,

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică P. împotriva sentinței nr. 68/2013

CA-PI din 15 aprilie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 martie 2014.