ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1517/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 27 iunie 2012 reclamanta Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică P. a solicitat anularea deciziei din 7 martie 2012 și obligarea Comisiei speciale de retrocedare la emiterea unei decizii de restituire în natură a părții de teren libere din nr. top X1, înscris în cartea funciară nr. Y1 a localității P., județul Satu Mare, teren pe care nu au fost edificate construcții ulterior preluării abuzive și pentru care se poate dispune restituirea în natură; obligarea pârâtei Comisia specială de retrocedare la emiterea unei decizii de propunere de acordare de despăgubiri pentru acele suprafețe de teren înscrise în cartea funciară nr. Y1 a localității P., nr. top.

X1 și în cartea funciară nr. Y2 a localității P., nr. X2, pentru care nu se poate dispune restituirea în natură. În motivarea acțiunii s-a arătat că prin decizia din 7 martie 2012, Comisia specială de retrocedare a respins cererea de restituire în natură a numerelor topografice menționate și a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilele terenuri în suprafață totală de 3023 mp, situate în comuna P., județul Satu Mare înscrise în cartea funciară nr. Y1 a localității P., nr. top X1, și în cartea funciară nr. Y2 a localității P., nr. top. X2. S-a arătat că, printr-o altă decizie, care nu face însă obiectul prezentului litigiu, Comisia specială de retrocedare a restituit în natură nr. top. nr. X3.

S-a susținut că pe o anumită porțiune de teren din suprafața totală de 2249 mp a terenului identificat sub nr. top. X1, a fost edificată o construcție ulterior preluării abuzive a imobilului, restul suprafeței de teren fiind liberă și putând face obiectul unei restituiri în natură, astfel cum rezultă din schița de dezmembrare a nr. top. nr. X4 schiță avizată de O.N.G.C. Satu Mare în anul 2000. Au fost invocate dispozițiile art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000 republicată, cu modificările și completările, potrivit cărora stabilirea unor masuri reparatorii în echivalent (propunere de acordare de despăgubiri) se poate face doar în cazul în care terenul a fost ocupat în totalitatea sa de construcții edificate ulterior preluării abuzive, iar în situația în care terenul este ocupat doar parțial de construcții, așa cum de altfel este în cazul speței de față, suprafața de teren rămasă liberă poate fi restituită în natură.

Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta Comisia Specială de Retrocedare a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestației formulate și pe cale de consecință, menținerea ca temeinică și legală a deciziei din 7 martie 2012. Prin sentința nr. 68/2013 CA-PI din data de 15 aprilie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică P., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparținut Cultelor Religioase din România; prin aceeași sentință a fost obligată reclamanta la plata către expert a diferenței de onorariu în sumă de 655 RON, în termen de 7 zile de la pronunțare.

Pentru a pronunța această sentință, Curtea de apel a reținut, sub aspectul situației de fapt, că prin decizia din 7 martie 2012 s-a respins cererea de retrocedare privind restituirea în natură a imobilelor, terenuri în suprafață totală de 3023 mp, situate în comuna P., județul Satu Mare, înscrise în cartea funciară nr. Y1 P., cu nr. top X1, în cartea funciară nr. Y2 P., cu nr. top X2 și s-a constatat calitatea de persoană îndreptățită a reclamantei pentru a beneficia de prevederile O.U.G. nr. 92/2000, propunându-se acordarea de despăgubiri pentru aceste imobile, întrucât la data soluționării cererii de retrocedare, imobilele erau în proprietatea tabulară a Statului Român și ocupate de construcții edificate ulterior preluării abuzive, fiind aplicabile prevederile art. alin. (4) din O.U.G.

nr. 94/2000. De asemenea, s-au reținut și concluziile raportului de expertiză de la dosar din care rezultă că imobilele în litigiu sunt terenuri cu construcții în zona centrală a comunei P., pe nr. top X1 fiind situată o scoală, care deși este nefolosită, este destinată unui serviciu public. Având în vedere dispozițiile art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 92/2004, care prevăd că în cazul în care terenul este ocupat parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă, pentru cea ocupată de construcții noi, pentru cea necesară în vederea bunei utilizări a acestora și pentru cea folosită pentru amenajări de utilitate publică, măsurile stabilindu-se prin echivalent, a apreciat instanța de fond acțiunea ca fiind nefondată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut în esență că instanța de fond a respins contestația formulată împotriva deciziei din 7 martie 2012, aplicând în mod greșit prevederile art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000 aprobată cu modificările și completări prin Legea nr. 501/2002, ulterior , modificată prin Legea nr. 247/2005.

Astfel, susține recurenta-reclamantă că potrivit prevederilor legale mai sus menționate, stabilirea unor măsuri reparatorii prin echivalent (propunere de acordare de despăgubiri) se poate face doar în cazul în care terenul a fost ocupat în totalitatea sa de construcții edificate ulterior preluării abuzive, iar în situația în care terenul este ocupat doar parțial de construcții, cum este și cazul în speță, suprafața de teren rămasă liberă poate fi restituită în natură. În ceea ce privește intenția proprietarului de a cuprinde clădirea fostei școli și a întregii suprafețe într-un proiect de finanțare pentru construirea unui centru de zi pentru persoanele vârstnice, consideră recurenta că această intenție ipotetică nu poate reprezenta un motiv pentru nerestituirea suprafețelor de teren libere, invocând în acest sens prevederile art. 7 alin. (1) din O.U.G.

nr. 94/2000 republicată potrivit cărora proprietarul este obligat să păstreze destinația imobilelor solicitate, pe tot parcursul desfășurării procedurilor administrativ judiciare. Intimata Comisia Specială de Retrocedare a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond, susținând în esență că aceasta a fost pronunțată cu respectarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale. Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente cât și în temeiul dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ. Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele expuse în continuare.

În fapt, obiectul cererii formulate de recurenta-reclamantă l-a constituit anularea deciziei din 7 martie 2012 și obligarea Comisiei speciale de retrocedare la emiterea unei decizii de restituire în natură a părții de teren libere din nr. top X1 înscrisă în cartea funciară nr. Y1 a localității P., județul Satu Mare, precum și obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de propunere de acordare de despăgubiri pentru acele suprafețe de teren înscrise în cartea funciară nr. Y1 a localității P., nr. top X1 și în cartea funciară nr. Y2 a localității P. nr. top X2 pentru care nu se poate dispune restituirea în natură. Astfel cum s-a prezentat anterior, principalele critici formulate de recurenta-reclamantă împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond vizează interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1 alin. (4) din O.U.G.

nr. 94/2000 modificată prin Legea nr. 247/2005, potrivit cărora stabilirea unor măsuri reparatorii prin echivalent se poate face doar în cazul în care terenul a fost ocupat în totalitate sa de construcții edificate ulterior preluării abuzive, iar în cazul în care terenul este ocupat doar parțial cu construcții, suprafața de teren rămasă liberă, poate fi restituită în natură. Criticile recurentei-reclamante sunt însă nefondate întrucât sunt omise dispozițiile art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 republicată cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora, se acordă măsuri reparatorii în echivalent și, pentru partea de teren care este necesară în vederea unei utilizări a construcțiilor noi, edificate ulterior preluării abuzive.

Din materialul probator administrat în cauză, respectiv raportul de expertiză a rezultat că imobilele în litigiu sunt terenuri cu construcții în zona centrală a comunei P., pe nr. top X1 suprafața ocupată de construcție este de 286 mp, restul suprafețelor de teren fiind neocupate de construcții. În ceea ce privește aceste terenuri rămase libere, în mod corect s-a reținut de către instanța de fond că acestea nu pot fi restituite în natură, întrucât devin incidente dispozițiile art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000, potrivit cărora „În cazul în care terenul este ocupat parțial (...) pentru partea de teren necesară în vederea bunei utilizări a acesteia și pentru cea afectată unor amenajări de utilitate publică măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent”.

Nu pot fi reținute nici criticile formulate de recurentă cu privire la incidența în cauză a dispozițiilor art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 republicată, în ceea ce privește retrocedarea terenului aferent poziției nr. top X1 înscris în cartea funcioară nr. Y1 a localității P. județul Satu Mare, întrucât în mod corect s-a reținut prin sentința atacată că deși școala aflată pe acest teren nu mai funcționează, această clădire a fost cuprinsă într-un proiect de finanțare privind construirea unui centru de zi pentru persoane vârstnice, proiect acceptat, astfel cum rezultă din documentul intitulat scrisoare/notificare de acceptare a cererii de finanțare a Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest.

Având în vedere toate aceste considerente Înalta Curte, reținând că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, în cauză nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică P. împotriva sentinței nr. 68/2013 CA-PI din 15 aprilie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2014.