ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3703/2014

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond Reclamanta Parohia E.C.A.H., prin C.D.E. CA Sibiu a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.S.R.B.C.R. din România anularea Deciziei nr. D1 din 6 aprilie 2011 emisă de pârâtă și obligarea intimatei la emiterea deciziei de retrocedare. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin Decizia nr. D1 din 6 aprilie 2011 emisă de C.S.R.B.C.R. din România, s-a respins cererea formulată de reclamantă privind restituirea în natură a părții din imobilul teren înscris în C.F. nr. H1, nr. top. T1, respectiv a terenului în suprafață de 1.207 mp, pentru că imobilul teren ar fi ocupat de o construcție edificată ulterior momentului preluării abuzive.

Prin aceeași decizie contestată s-a respins cererea reclamantei cu privire la restituirea în natură a construcției ce s-a aflat pe terenul identificat mai sus, pe considerentul că respectiva construcție ar fi fost demolată. Prin completarea de acțiune, reclamanta a solicitat introducerea în cauză și a intimatului Statul Român prin Comuna Ș.M. prin Consiliul Local prin Primar. Prin Sentința nr. 137 din 10 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia s-a respins acțiunea reclamantei. Prin Decizia nr. D1 din 6 aprilie 2011 emisă de pârâtă s-a respins cererea Parohiei E.C.A.H., privind restituirea în natură a părții din imobilul teren înscris în C.F. r. H1 a localității H., nr. top. T1 (corespunzând C.F.

nr. S1 a localității Ș.M., nr. cad. T2, provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. H1 a localității H.), respectiv a terenului în suprafață de 1.207 mp, astfel cum este identificat în Art. 2 din Decizie, pe motiv că restituirea în natură nu este posibilă, întrucât, la data soluționării cererii de retrocedare, imobilul teren este ocupat de o construcție edificată ulterior momentului preluării abuzive, conform art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare. S-a constatat calitatea de persoană îndreptățită a solicitantei Parohia E.C.A.H., pentru a beneficia de prevederile O.U.G.

nr. 94/2000 cu modificările și completările ulterioare și s-a propus acordarea de despăgubiri solicitantei în condițiile Titlului VII privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, pentru: - partea din imobilul teren situat în satul H., înscris în C.F. nr. H1, ulterior transcris în C.F. nr. H2 a localității H., nr. top. T1 (corespunzând C.F. nr. S1 a localității Ș.M., nr. cad. T2, provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. H1 a localității H.), parte propusă a fi dezmembrată și reînscrisă în C.F. sub nr. top. T1 (nr. cad. T2) în suprafață de 1.207 mp, conform documentației privind propunerea de dezmembrare a imobilului întocmită de către dl. B.V.I., anexate, care constituie parte integrantă din decizie.

S-a respins cererea de retrocedare depusă de solicitantă cu privire la restituirea în natură a construcției ce s-a aflat pe terenul descris la art. 1 din decizie, aceasta nefiind posibilă, întrucât respectiva construcție a fost demolată și, totodată, s-a constatat faptul că nu este posibilă propunerea acordării de despăgubiri în acest caz, deoarece, potrivit art. 1 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu pct. 3 din Normele metodologice corespunzătoare articolului menționat, construcțiile demolate, nu fac obiectul actului normativ menționat. În ceea ce privește respingerea cererii de restituire în natură a terenului ce face obiectul deciziei atacate, instanța a constatat că soluția pârâtei este legală.

Parohia E.C.A.H., prin C.D.E. CA Sibiu, față de Sentința nr. 137 din 10 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 327 alin. (1) C. proc. civ., cât și pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia există motiv de revizuire dacă după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părții . S-a arătat că înscrisurile doveditoare la care face referire sunt raportul de expertiză tehnică topografică efectuată în Dosarul nr. 674/57/2011, precum și anexele la această lucrare și anume plan de amplasament și delimitare a imobilului, situația din baza de date a O.C.P.I.

Sibiu și plan de situație întocmit conform identificării nr. top T1 din planurile de carte funciară, acte ce nu au fost avute în vedere de experți la efectuarea celor două rapoarte de expertiză. Prin Sentința nr. 115 din 27 martie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta Parohia E.C.A.H. prin C.D.E. CA Sibiu, față de Sentința nr. 137 din 10 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, cerere formulată în contradictoriu cu intimatele C.S.R.B.C.R. din România și Statul Roman prin Comuna Ș.M. prin Primar. Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut că revizuenta își întemeiază cererea de revizuire pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc.

civ. Revizuenta a arătat că înscrisurile doveditoare la care face referire sunt raportul de expertiză tehnică topografică efectuată în Dosarul nr. 674/57/2011, precum și anexele la această lucrare, și anume plan de amplasament și delimitare a imobilului, situația din baza de date a O.C.P.I. Sibiu și plan de situație întocmit conform identificării nr. top T1 din planurile de carte funciară, acte ce nu au fost avute în vedere de cei doi experți la efectuarea celor două rapoarte de expertiză.

Instanța a apreciat că lucrarea de expertiză efectuată în Dosarul nr. 674/57/2011 cu anexele ce se referă la planul de situație și planul de carte funciară nu îndeplinește cerințele legii pentru a fi considerate înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părții, ci reprezintă probe administrate într-un alt dosar, nefiind reținute de partea potrivnică și pe care revizuenta avea posibilitatea de a le înfățișa în cadrul judecății la instanța de fond. În consecință, nefiind îndeplinite cerințele art. 322 pct. 5 C. proc. civ., instanța a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta Parohia E.C.A.H. prin C.D.E.

CA Sibiu față de Sentința nr. 137 din 10 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, cerere formulată în contradictoriu cu intimatele C.S.R.B.C.R. din România și Statul Roman prin Comuna Ș.M. prin Primar. 2. Calea de atac exercitată Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia a declarat recurs Parohia E.C.A.H., prin C.D.E. CA Sibiu, susținând netemeinicia și nelegalitatea acesteia. În motivarea căii de atac recurenta susține, în esență, că instanța nu a analizat susținerea sa în sensul că raportul de expertiză menționat în cererea de revizuire este singurul întocmit cu respectarea Ordinului nr. 1882/C din 12 septembrie 2011 al Ministerului Justiției, iar raportul de expertiză ce a stat la baza Sentinței nr. 137 din 10 aprilie 2012 a cărui revizuire s-a solicitat, nu are viza O.C.P.I.

De asemenea, susține că în mod eronat instanța de fond a apreciat că înscrisurile la care a făcut referire în cererea de revizuire nu îndeplinesc cerințele legale pentru a fi considerate relevante în cadrul cererii formulate, întrucât acestea se aflau în arhiva de carte funciară, fără a avea cunoștință de existența lor și fără a fi avute în vedere de experții desemnați la efectuarea lucrărilor. Intimatele C.S.R.B.C.R. și Comuna Ș.M. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, cu menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate. 3. Soluția instanței de recurs Înalta Curte, analizând recursul formulat, reține că acesta este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Din înscrisurile ce se află la dosarul cauzei rezultă că temeiul legal al cererii de revizuire îl constituie dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora "revizuirea unei hotărâri se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere". Înscrisurile menționate de revizuentă în cuprinsul cererii de revizuire ca temei al acesteia, în mod corect au fost apreciate de instanța de fond ca neîncadrându-se în categoria înscrisuri doveditoare, în sensul art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., nefiind îndeplinite cumulativ condițiile cerute de dispozițiile legale citate, teza I, pentru a se aprecia ca fondată o astfel de cerere. Referirea textului fiind la înscrisuri, înseamnă că dintre temeiurile de revizuire s-au exclus celelalte mijloace de probă, cum ar fi declarațiile de martori, chiar autentificate, mărturisirea, rapoartele de expertiză. De asemenea, pentru a fi doveditor, în sensul procedural al termenului, înscrisul depus de revizuent trebuie să fie probant prin el însuși și nu un înscris ce face trimitere la un alt mijloc de probă. Mai mult, revizuenta a menționat că actele anexe la care a făcut referire se aflau în arhiva de carte funciară, astfel că nu se poate reține că au fost reținute de partea potrivnică, nefiind nici dovedit că nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

De altfel, în cadrul unei cereri de revizuire, care este o cale extraordinară de atac, nu se poate analiza conformitatea unei expertize cu prevederile Ordinului nr. 1882/C/2011 al Ministrului Justiției, cum eronat susține revizuenta. În consecință, sentința recurată este temeinică și legală, criticile recurentei fiind nefondate. În altă ordine, se impune a menționa că soluția pronunțată este în consens cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe judecătorești, garantat de art. 6§1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se interpretează conform preambulului Convenției, care enunță supremația dreptului ca element din patrimoniul comun al statelor contractante.

Unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care implică, printre altele, ca soluția definitivă dată de instanță cu privire la orice litigiu să nu mai fie repusă în discuție (Hotărârea în cauza Brumărescu împotriva României, § 61 și 62; Hotărârea în cauza Androne împotriva României, § 49-55, cauza Mitrea împotriva României). Așadar, în cadrul căilor extraordinare de atac nu este permisă reevaluarea judecăților irevocabile, în afara cazurilor și condițiilor strict reglementate procedural. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Parohia E.C.A.H., prin C.D.E. CA Sibiu împotriva Sentinței nr. 115 din 27 martie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 octombrie 2014. Procesat de GGC - MI