ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3703/2014

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta Parohia E.C.A.H., prin C.D.E. CA

Sibiu a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.S.R.B.C.R. din România anularea

Deciziei nr. D1 din 6 aprilie 2011 emisă de pârâtă și obligarea intimatei la

emiterea deciziei de retrocedare.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că prin Decizia nr. D1 din 6 aprilie 2011 emisă

de C.S.R.B.C.R. din România, s-a respins cererea formulată de reclamantă

privind restituirea în natură a părții din imobilul teren înscris în C.F. nr.

H1, nr. top. T1, respectiv a terenului în suprafață de 1.207 mp, pentru că

imobilul teren ar fi ocupat de o construcție edificată ulterior momentului

preluării abuzive.

Prin aceeași decizie

contestată s-a respins cererea reclamantei cu privire la restituirea în natură

a construcției ce s-a aflat pe terenul identificat mai sus, pe considerentul că

respectiva construcție ar fi fost demolată.

Prin completarea de

acțiune, reclamanta a solicitat introducerea în cauză și a intimatului Statul

Român prin Comuna Ș.M. prin Consiliul Local prin Primar.

Prin Sentința nr. 137

din 10 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia s-a respins

acțiunea reclamantei.

Prin Decizia nr. D1

din 6 aprilie 2011 emisă de pârâtă s-a respins cererea Parohiei E.C.A.H., privind

restituirea în natură a părții din imobilul teren înscris în C.F. r. H1 a

localității H., nr. top. T1 (corespunzând C.F. nr. S1 a localității Ș.M., nr.

cad. T2, provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. H1 a localității H.),

respectiv a terenului în suprafață de 1.207 mp, astfel cum este identificat în

Art. 2 din Decizie, pe motiv că restituirea în natură nu este posibilă,

întrucât, la data soluționării cererii de retrocedare, imobilul teren este

ocupat de o construcție edificată ulterior momentului preluării abuzive,

conform art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările

și completările ulterioare.

S-a constatat

calitatea de persoană îndreptățită a solicitantei Parohia E.C.A.H., pentru a

beneficia de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 cu modificările și completările

ulterioare și s-a propus acordarea de despăgubiri solicitantei în condițiile

Titlului VII privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente

imobilelor preluate abuziv din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile

proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, pentru:

- partea din imobilul

teren situat în satul H., înscris în C.F. nr. H1, ulterior transcris în C.F.

nr. H2 a localității H., nr. top. T1 (corespunzând C.F. nr. S1 a localității

Ș.M., nr. cad. T2, provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr. H1 a

localității H.), parte propusă a fi dezmembrată și reînscrisă în C.F. sub nr.

top. T1 (nr. cad. T2) în suprafață de 1.207 mp, conform documentației privind

propunerea de dezmembrare a imobilului întocmită de către dl. B.V.I., anexate,

care constituie parte integrantă din decizie.

S-a respins cererea

de retrocedare depusă de solicitantă cu privire la restituirea în natură a

construcției ce s-a aflat pe terenul descris la art. 1 din decizie, aceasta

nefiind posibilă, întrucât respectiva construcție a fost demolată și, totodată,

s-a constatat faptul că nu este posibilă propunerea acordării de despăgubiri în

acest caz, deoarece, potrivit art. 1 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată,

cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu pct. 3 din Normele

metodologice corespunzătoare articolului menționat, construcțiile demolate, nu

fac obiectul actului normativ menționat.

În ceea ce privește

respingerea cererii de restituire în natură a terenului ce face obiectul

deciziei atacate, instanța a constatat că soluția pârâtei este legală.

Parohia E.C.A.H.,

prin C.D.E. CA Sibiu, față de Sentința nr. 137 din 10 aprilie 2012 pronunțată

de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a

formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 327 alin. (1) C.

proc. civ., cât și pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., potrivit

căruia există motiv de revizuire dacă după darea hotărârii s-au descoperit

înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi

înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părții .

S-a arătat că

înscrisurile doveditoare la care face referire sunt raportul de expertiză

tehnică topografică efectuată în Dosarul nr. 674/57/2011, precum și anexele la

această lucrare și anume plan de amplasament și delimitare a imobilului,

situația din baza de date a O.C.P.I. Sibiu și plan de situație întocmit conform

identificării nr. top T1 din planurile de carte funciară, acte ce nu au fost

avute în vedere de experți la efectuarea celor două rapoarte de expertiză.

Prin Sentința nr. 115

din 27 martie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia a respins cererea de revizuire

formulată de revizuenta Parohia E.C.A.H. prin C.D.E. CA Sibiu, față de Sentința

nr. 137 din 10 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de

contencios administrativ și fiscal, cerere formulată în contradictoriu cu

intimatele C.S.R.B.C.R. din România și Statul Roman prin Comuna Ș.M. prin Primar.

Pentru a pronunța

această hotărâre s-a reținut că revizuenta își întemeiază cererea de revizuire

pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Revizuenta a arătat

că înscrisurile doveditoare la care face referire sunt raportul de expertiză

tehnică topografică efectuată în Dosarul nr. 674/57/2011, precum și anexele la

această lucrare, și anume plan de amplasament și delimitare a imobilului,

situația din baza de date a O.C.P.I. Sibiu și plan de situație întocmit conform

identificării nr. top T1 din planurile de carte funciară, acte ce nu au fost

avute în vedere de cei doi experți la efectuarea celor două rapoarte de

expertiză.

Instanța a apreciat

că lucrarea de expertiză efectuată în Dosarul nr. 674/57/2011 cu anexele ce se

referă la planul de situație și planul de carte funciară nu îndeplinește

cerințele legii pentru a fi considerate înscrisuri doveditoare reținute de

partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai

presus de voința părții, ci reprezintă probe administrate într-un alt dosar,

nefiind reținute de partea potrivnică și pe care revizuenta avea posibilitatea

de a le înfățișa în cadrul judecății la instanța de fond.

În consecință,

nefiind îndeplinite cerințele art. 322 pct. 5 C. proc. civ., instanța a respins

cererea de revizuire formulată de revizuenta Parohia E.C.A.H. prin C.D.E. CA

Sibiu față de Sentința nr. 137 din 10 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel

Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, cerere formulată în

contradictoriu cu intimatele C.S.R.B.C.R. din România și Statul Roman prin

Comuna Ș.M. prin Primar.

exercitată

Împotriva sentinței

pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia a declarat recurs Parohia E.C.A.H.,

prin C.D.E. CA Sibiu, susținând netemeinicia și nelegalitatea acesteia.

În motivarea căii de

atac recurenta susține, în esență, că instanța nu a analizat susținerea sa în

sensul că raportul de expertiză menționat în cererea de revizuire este singurul

întocmit cu respectarea Ordinului nr. 1882/C din 12 septembrie 2011 al

Ministerului Justiției, iar raportul de expertiză ce a stat la baza Sentinței

nr. 137 din 10 aprilie 2012 a cărui revizuire s-a solicitat, nu are viza

O.C.P.I.

De asemenea, susține

că în mod eronat instanța de fond a apreciat că înscrisurile la care a făcut

referire în cererea de revizuire nu îndeplinesc cerințele legale pentru a fi

considerate relevante în cadrul cererii formulate, întrucât acestea se aflau în

arhiva de carte funciară, fără a avea cunoștință de existența lor și fără a fi

avute în vedere de experții desemnați la efectuarea lucrărilor.

Intimatele

C.S.R.B.C.R. și Comuna Ș.M. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea

recursului, cu menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate.

de recurs

Înalta Curte, analizând

recursul formulat, reține că acesta este nefondat pentru considerentele ce vor

fi expuse în continuare.

Din înscrisurile ce

se află la dosarul cauzei rezultă că temeiul legal al cererii de revizuire îl

constituie dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora

"revizuirea unei hotărâri se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au

descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au

putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă

s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat

hotărârea a cărei revizuire se cere".

Înscrisurile

menționate de revizuentă în cuprinsul cererii de revizuire ca temei al

acesteia, în mod corect au fost apreciate de instanța de fond ca

neîncadrându-se în categoria înscrisuri doveditoare, în sensul art. 322 pct. 5

C. proc. civ., nefiind îndeplinite cumulativ condițiile cerute de dispozițiile

legale citate, teza I, pentru a se aprecia ca fondată o astfel de cerere.

Referirea textului

fiind la înscrisuri, înseamnă că dintre temeiurile de revizuire s-au exclus

celelalte mijloace de probă, cum ar fi declarațiile de martori, chiar

autentificate, mărturisirea, rapoartele de expertiză.

De asemenea, pentru a

fi doveditor, în sensul procedural al termenului, înscrisul depus de revizuent

trebuie să fie probant prin el însuși și nu un înscris ce face trimitere la un

alt mijloc de probă.

Mai mult, revizuenta

a menționat că actele anexe la care a făcut referire se aflau în arhiva de

carte funciară, astfel că nu se poate reține că au fost reținute de partea

potrivnică, nefiind nici dovedit că nu au putut fi înfățișate dintr-o

împrejurare mai presus de voința părților.

De altfel, în cadrul

unei cereri de revizuire, care este o cale extraordinară de atac, nu se poate

analiza conformitatea unei expertize cu prevederile Ordinului nr. 1882/C/2011

al Ministrului Justiției, cum eronat susține revizuenta.

În consecință,

sentința recurată este temeinică și legală, criticile recurentei fiind

nefondate.

În altă ordine, se

impune a menționa că soluția pronunțată este în consens cu jurisprudența Curții

Europene a Drepturilor Omului.

Potrivit

jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul la un proces

echitabil în fața unei instanțe judecătorești, garantat de art. 6§1 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se interpretează conform preambulului

Convenției, care enunță supremația dreptului ca element din patrimoniul comun

al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale supremației

dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care implică,

printre altele, ca soluția definitivă dată de instanță cu privire la orice

litigiu să nu mai fie repusă în discuție (Hotărârea în cauza Brumărescu

împotriva României, § 61 și 62; Hotărârea în cauza Androne împotriva României,

Așadar, în cadrul

căilor extraordinare de atac nu este permisă reevaluarea judecăților

irevocabile, în afara cazurilor și condițiilor strict reglementate procedural.

Pentru toate aceste

considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ.,

art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, va respinge recursul

formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Parohia E.C.A.H., prin C.D.E. CA Sibiu împotriva Sentinței nr. 115

din 27 martie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 octombrie 2014.

Procesat de GGC - MI