ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1836/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 7 septembrie 2010, reclamanții B.F.D.M. și B.D.L.C. au solicitat anularea parțială a dispoziției de restituire rectificativă din 3 august 2010 emisă de pârâta SC A.A. SA și obligarea pârâtei să dispună restituirea în natură și a corpului 2 de clădire, respectiv terasa de intrare, 4 camere în suprafață de 154 m.p. și pivniță de 46 m.p., imobil înscris în CF, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii se arată că prin hotărâre judecătorească irevocabilă (decizia civilă nr. 91/A/2006 a Curții de Apel Alba Iulia) s-a stabilit că imobilul identificat mai sus este amplasat pe nr. cadastral care este proprietatea tabulară a reclamanților.

În drept invocă dispozițiile Legii nr. 10/2001. Prin sentința civilă nr. 2759/2010, Tribunalul Alba a respins acțiunea reclamanților ca neîntemeiată. În considerentele sentinței s-a reținut că prin dispoziția de restituire din 16 iunie 2004 emisă de SC A.A. SA Alba au fost restituite în natură reclamanților două imobile: o casă de locuit edificată pe terenul cu nr. cadastral X, înscris în CF și o anexă situată pe același teren. Nu a fost restituit reclamanților imobilul - corp 2 de clădire, format din: terasă, patru camere și pivniță - înscris în CF Alba Iulia, deoarece acesta a fost edificat de fostul I.A.S. Alba Iulia.

Această dispoziție a fost atacată, iar prin decizia civilă nr. 91/A/2006 a Curții de Apel Alba Iulia, ca urmarea a admiterii apelului reclamanților, s-a dispus modificarea art. 2 al Dispoziției de restituire din 16 iunie 2001, în sensul de a se preciza că imobilul corp nr. 2 de clădire - adăugare la casa de locuit, compusă din terasa de la intrare, patru camere și pivniță, în suprafață de 154 m.p., situat administrativ în Alba Iulia, în locul numit „P.”, edificat de fostul I.A.S. Alba Iulia, care nu se restituie reclamanților, este situat pe terenul proprietatea acestora, înscris în titlul de proprietate din 23 ianuarie 2001, nr. cadastral X, precum și în CF Alba Iulia. Urmare a acestei hotărâri judecătorești a fost emisă decizia de restituire rectificativă din 03 august 2010, care a modificat art. 2 al dispoziției de restituire din 16 iunie 2001 în sensul stabilit prin decizia civilă nr. 91/A/2006 a Curții de Apel Alba Iulia.

Analizându-se dispoziția rectificativă s-a reținut că aceasta a fost modificată în sensul arătat în decizia curții de apel, în prezenta cauză instanța nemaiavând posibilitatea de a analiza dacă se impunea restituirea în natură a imobilului - corp 2 de clădire - deoarece s-ar încălca autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 91/A/2006 a Curții de Apel Alba, care a stabilit că reclamanții nu sunt îndreptățiți să li se restituie în natură imobilul, impunând doar ca societatea pârâtă să menționeze în dispoziție că această construcție este edificată pe terenul proprietatea reclamanților. Dat fiind faptul că societatea pârâtă s-a conformat întocmai hotărârii judecătorești, instanța a respins acțiunea.

Prin decizia nr. 70 din 25 februarie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia a respins apelul declarat de reclamanți împotriva hotărârii tribunalului ca nefondat, reținând următoarele: Dispozitivul deciziei civile nr. 91/A/2006 a Curții de Apel Alba Iulia este foarte clar, dispunându-se modificarea art. 2 al dispoziției de restituire nr. 1/2001 emisă de lichidatorul judiciar al SC A.A. SA numai în sensul de a se preciza că imobilul corp nr. 2 de clădire-adăugire la casa de locuit, compus din terasă de intrare și 4 camere în suprafață de 154 m.p. și pivniță situat în Alba Iulia la locul numit „P.”, edificat de fostul I.A.S. Alba Iulia, care nu se restituie reclamanților, este situat pe terenul proprietatea acestora identificat cu nr. cadastral X cu titlul de proprietate din 2001 precum și în CF Alba Iulia.

Niciunde în hotărârea judecătorească menționată nu se dispune obligarea intimatei la restituirea în natură a construcției edificate anterior, dimpotrivă, în dispozitiv se face mențiunea că aceasta este edificată de fostul I.A.S. Alba și nu se restituie în natură reclamanților. De altfel, se impune a se observa că prin apelul soluționat prin decizia menționată reclamanții au solicitat admiterea contestației împotriva dispoziției de restituire nr. 1/2001 doar în sensul modificării art. 2 din dispoziție și a precizării faptului că imobilul în discuție este situat pe terenul acestora. Reclamanții nu au solicitat restituirea în natură a acestui imobil ci menținerea în rest a prevederilor dispoziției, deci implicit a celei vizând respingerea cererii de restituire în natură a acestui corp de clădire.

Având în vedere că în contestația întemeiată pe Legea 10/2001, soluționată prin decizia civilă nr. 91/A/2006 a Curții de Apel Alba Iulia, reclamanții nu au solicitat modificarea dispoziției inițiale emise de intimată și sub aspectul restituirii în natură a corpului de clădire menționat, cât și faptul că dispoziția de restituire rectificativă nr. 42/2010 emisă de intimată este legală, respectând întocmai dispozitivul hotărârii judecătorești de care se prevalează reclamanții, curtea a apreciat că în mod corect prima instanță a respins acțiunea reclamanților. Împotriva susmenționatei hotărâri au declarat recurs reclamanții solicitând, în principal, casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, în temeiul art. 304 pct. 5 și 7 - 9 C. proc.

civ., admiterea recursului și modificarea în tot a deciziei atacate în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentinței tribunalului urmând ca, în rejudecarea cauzei, să se dispună admiterea acțiunii introductive astfel cum a fost formulată. În dezvoltarea recursului, reclamanții au susținut următoarele: - instanțele au interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura ori înțelesul lămurit vădit neîndoielnic al acestuia (motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.), sens în care au relevat că cele două instanțe „au dat o interpretare proprie, total greșită și omisivă acțiunii principale” reținând greșit că nu ar fi solicitat restituirea în natură a imobilului - corp 2 din clădire, respectiv terasa de intrare, 4 camere în suprafață de 154 m.p.

și pivniță de 46 m.p., înscrise în CF Alba Iulia. Dacă s-ar reține cele arătate de instanțe, prezenta cauză nu ar avea nici o finalitate, reclamanții nejustificând niciun interes în promovarea unei acțiuni care să confirme o dispoziție deja existentă. - hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., sens în care au relevat că reținând că dispoziția de restituire rectificativă, emisă de către intimată este legală, respectând întocmai dispozitivul hotărârii judecătorești de care se prevalează reclamanții, instanța de apel nu s-a pronunțat, în realitate, asupra cererii deduse judecății, care viza obținerea unui titlu executoriu, în scopul punerii în executare a dispozițiilor deciziei nr. 91/A/2006 pronunțată de Tribunalul Alba.

- instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. (motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.), sens în care, au relevat că nepronunțându-se pe cererea dedusă judecății astfel cum a fost formulată, au fost încălcate dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., cu consecința nulității hotărârilor astfel pronunțate. - hotărârea este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia au susținut că instanțele au încălcat dispozițiile legale ce reglementează „accesiunea imobiliară”, cu trimitere la prevederile art. 488, 482, 492 - 493 C. civ., respectiv art. 494 C. civ., în temeiul cărora au pretins predarea edificatelor efectuate de pârâtă fără acordul lor (pârâta aflându-se în situația constructorului de rea-credință).

Au solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat. Recursul nu este fondat. Motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizează, după cum însăși recurenții au arătat în cererea de recurs, „interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, schimbarea naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia”, normă ce determină câmpul de aplicațiune al acestui motiv de casare. Textul legal enunțat privește deci interpretarea greșită a actului juridic dedus în justiție (înțeles ca negotium), iar nu a conținutului, ori limitelor de învestire a cererii de chemare în judecată - act procesual, de sesizare a instanței de judecată cu soluționarea pretenției deduse judecății.

De asemenea, constituie, potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., motiv de recurs ipoteza în care „hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii”. Textul legal citat vizează, astfel cum rezultă din simpla sa lectură, nemotivarea unei hotărâri judecătorești. În concepția legiuitorului nemotivarea constituie motiv de casare atunci când nu se arată motivele pe care se sprijină hotărârea judecătorului, ori când cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii, în niciun caz, nepronunțarea în limitele cererii de chemare în judecată (calificarea juridică a cererii) ori omisiunea pronunțării asupra unui capăt de cerere.

Nici critica încadrată în motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., ce privește același aspect, cu referire la nesocotirea dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ. (ce are în vedere, în realitate lipsa unui element esențial al hotărârii judecătorești - motivele de fapt și de drept ale unei hotărâri judecătorești) nu poate fi subsumată motivului de recurs în care a fost încadrată. Aceasta întrucât motivul de casare invocat constă în nesocotirea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. (neregularități de ordin procedural ce ar putea viza - nesemnarea cererii de chemare în judecată, neregulata citare a unei părți, nesocotirea principiului publicității, oralității, etc.).

Analizând critica evocată și greșit încadrată, potrivit celor sus-expuse, în dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 8 C. proc. civ., din perspectiva prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., norma legală în care poate fi încadrată această critică, ca și cele dezvoltate în susținerea acestui motiv de recurs, se constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat anularea parțială a dispoziției de restituire rectificativă din 3 august 2010 emisă de pârâtă și restituirea în natură și a corpului 2 din clădire cu componența descrisă în cerere, înscris în CF, pe considerentul că prin decizia nr. 91/2006 a Curții de Apel Alba Iulia s-a reținut că pe terenul proprietatea lor s-ar afla corpul de clădire menționat, astfel încât, în mod greșit prin dispoziția contestată nu s-a dispus restituirea în natură și a acestui edificat.

Acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr. 10/2001. Soluționând acțiunea reclamanților, atât instanța de fond cât și instanța de apel au respins pretenția reclamanților reținând că acesteia i se opun, cu autoritate de lucru judecat dispozițiile deciziei civile nr. 91/A/2006 a Curții de Apel Cluj, care a stabilit că reclamanții nu sunt îndreptățiți la restituirea acestui imobil în natură, ci doar ca societatea pârâtă să menționeze în dispoziție că această construcție este edificată pe terenul proprietatea reclamanților. Într-adevăr, din dispozițiile acestei hotărâri judecătorești rezultă că, admițând apelul reclamanților, instanța de apel a modificat art. 2 al dispoziției de restituire din 6 iunie 2001 emisă de pârâtă „în sensul de a se preciza că imobilul corp nr. 2 de clădire […], edificat pe fostul I.A.S.

Alba Iulia care nu se restituie reclamanților, este situat pe terenul proprietatea reclamanților …”. Societatea pârâtă, conformându-se întocmai dispozițiilor acestei hotărâri judecătorești, irevocabilă, a emis dispoziția de restituire rectificativă din 3 august 2010 (supusă prezentei proceduri judiciare), prin care, la art. 2, a menționat nerestituirea corpului 2 de clădire (în compunerea indicată în cuprinsul acestei secțiuni) situat pe terenul proprietatea reclamanților. În acest context, solicitarea reclamanților de a se dispune anularea acestei părți a dispoziției vine în conflict cu principiul autorității de lucru judecat de care se bucură dispozițiile unei hotărâri judecătorești și care împiedică repunerea în discuție a chestiunilor deja lămurite/tranșate prin acest act de procedură.

Niciunde în cursul judecății în fața primei instanțe, atât în cererea de chemare în judecată, ori la prima zi de înfățișare, reclamanții nu au înțeles să se prevaleze de dispozițiile art. 494 C. civ., context în care, constatând că instanțele s-au pronunțat, asupra cererii de chemare în judecată care, legal, a fost calificată drept o contestație în baza Legii nr. 10/2001 (ale cărei dispoziții au și fost invocate în cuprinsul acțiunii), iar reclamanții nu au dezvoltat motive ori indicat drept temei al pretențiilor și accesiunea imobiliară, se constată ca legale dispozițiunile instanței de apel. Ca urmare, față de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul dedus judecății urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții B.F.D.M. și B.D.L.C. împotriva deciziei nr. 70 din 25 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 martie 2012.