ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 192/2016

Decizia nr. 192/2016

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința nr. 615 din 21 octombrie 2014, Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată cererea prin care reclamanții A. și B., prin reprezentant legal A., în calitate de soție, respectiv fiu ai conducătorului vehiculului asigurat, răspunzător de producerea accidentului din 28 iunie 2010, au chemat în judecată pe pârâta SC C. SA, solicitând obligarea acesteia la plata de despăgubiri civile, după cum urmează: daune materiale în cuantum de 30.000 RON și daune morale în cuantum de 2.000.000 RON, pentru A. și daune morale în cuantum de 2.000.000 RON și prestații periodice în cuantum de 500 RON lunar, începând cu data producerii accidentului de circulație și până la împlinirea vârstei de 18 ani, respectiv până la finalizarea studiilor, pentru B.

Împotriva acestei sentințe, reclamanții A. și B., prin reprezentant legal A., au declarat apel care a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 157 din 16 aprilie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă.

Împotriva deciziei pronunțate în apel au declarat recurs A. și B., prin reprezentant legal A., solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Recurenții au indicat în memoriul de recurs motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. și au precizat că sunt de acord ca recursul să fie soluționat de completul de filtru.

În susținere, au arătat că decizia atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a art. 48, art. 49 și art. 50 alin. (3) din Legea nr. 136/1995 și a art. 26 alin. (1) pct. 3 și art. 27 din Ordinul C.S.A. nr. 21/2009.

Astfel, au susținut că în mod eronat a reținut instanța de apel că, în raport cu dispozițiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 136/1995, coroborate cu dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol și cu art. 26 alin. (2) pct. 4 din Ordinul C.S.A. nr. 21/2009, dreptul de a primi indemnizația este condiționat de prezența în vehicul sau în exteriorul acestuia a membrilor familiei conducătorului auto la momentul producerii accidentului, precum și de vătămarea directă a acestora în accident.

Au subliniat că, întrucât textul de lege nu face o astfel de distincție, întrunesc calitatea specială conferită de legiuitor, fiind vorba despre un drept subiectiv izvorând din contractul de răspundere civilă auto.

Totodată, au arătat că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 27 din Ordinul C.S.A. nr. 21/2009 care reglementează expres și limitativ cazurile de excludere de la acordarea indemnizației, dar și că a ignorat faptul că este vorba despre un contract ce acoperă prejudiciile cauzate prin fapta lucrului asigurat, în considerarea art. 48 din Legea nr. 136/1995 și a art. 26 alin. (2) pct. 3 și din Ordinul C.S.A. nr. 21/2009.

În final, au arătat că instanța de apel nu urmează liniile directoare stabilite de instanța supremă, care a statuat constant că soția și persoanele aflate în întreținerea conducătorului vehiculului asigurat, răspunzător de producerea accidentului, sunt îndreptățite să solicite și să obțină despăgubiri în baza art. 50 alin. (3) din Legea nr. 136/1995.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, care a fost comunicat părților.

La 08 noiembrie 2015, intimata SC C. SA a depus precizări, solicitând respingerea recursului, având în vedere decizia nr. 23/2015, pronunțată în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin notele scrise depuse la 01 februarie 2016, recurenții au solicitat admiterea recursului.

Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reține următoarele:

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Recurenții au susținut că în mod eronat a reținut instanța de apel că, în raport cu dispozițiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 136/1995, coroborate cu dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol și cu art. 26 alin. (2) pct. 4 din Ordinul C.S.A. nr. 21/2009, dreptul de a primi indemnizația este condiționat de prezența în vehicul sau în exteriorul acestuia a membrilor familiei conducătorului auto la momentul producerii accidentului, precum și de vătămarea directă a acestora în accident.

Prin decizia nr. 23 din 26 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 71 din 01 februarie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de Conducere al Curții de Apel Alba Iulia și a stabilit că, în inteipretarea și aplicarea dispozițiilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, cu modificările și completările ulterioare, dreptul la despăgubiri recunoscut soțului (soției) sau persoanelor care se află în întreținerea proprietarului ori conducătorului vehiculului asigurat, răspunzător de producerea accidentului privește doar vătămările lor corporale, ca victime directe ale evenimentului rutier.

Potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării în Monitorul Oficial al României a deciziei pronunțate în interesul legii.

În speță, Înalta Curte constată că reclamanții, în calitate de soție, respectiv fiu ai conducătorului vehiculului asigurat, au solicitat, în temeiul art. 50 alin. (3) din Legea nr. 136/1995, obligarea SC C. SA, în calitate de asigurător de răspundere civilă auto, la plata de despăgubiri civile, reprezentând repararea prejudiciului moral și material suferit ca urmare a decesului soțului/tatălui acestora.

Cum aceștia nu sunt victime directe ale evenimentului rutier, față de cele statuate prin decizia nr. 23/2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii, motivul de recurs invocat nu justifică admiterea recursului.

Prin urmare, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (6) C. proc. civ., urmează să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții A. și B., prin reprezentant legal A., împotriva deciziei nr. 157 din 16 aprilie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 februarie 2016.