ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1551/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1551/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 1551/2016

Asupra cauzei

de față, reține următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 1718 pronunțată la data de 9 iunie

2015, Tribunalului Specializat Cluj a admis în parte acțiunea

formulată de reclamanții A., B., C., D. și E., în contradictoriu

cu pârâta SC F. SA, fiind obligată pârâta să plătească

reclamanților suma de câte 13.000 RON pentru fiecare, cu titlu de daune

morale.

Pentru a

hotărî astfel, tribunalul a reținut că în speță nu

este contestat faptul că la data de 8 martie 2013, pe raza comunei

Căpușu Mare, jud. Cluj, în afara localității, s-a produs un

accident rutier soldat cu decesul lui G., H., I. și J., vinovat de producerea

accidentului fiind J., asigurat al pârâtei, de asemenea, decedat.

Reclamanții

au calitatea de persoane prejudiciate, având în vedere că sunt fiii lui H.

și G.

Instanța

a concluzionat că reclamanții au suferit un prejudiciu moral, iar în

ceea ce privește cuantificarea acestuia, în mod individual, ținând

cont de jurisprudența în materie, a reținut că prejudiciile

nepatrimoniale, denumite și daune morale sau prejudicii extrapatrimoniale

sau nepecuniare, reprezintă acele consecințe dăunătoare cu

conținut neeconomic și care rezultă din atingerile și

încălcările drepturilor personale nepatrimoniale.

Având în

vedere caracterul neeconomic al acestui tip de prejudiciu, determinarea

despăgubirilor cuvenite persoanei prejudiciate va viza doar efectul

compensatoriu și nu va încerca prețuirea valorii nepatrimoniale

lezate, dreptul la viață și sănătate fiind

inestimabile și incontestabile.

Astfel, prima

instanță a apreciat că există un prejudiciu moral estimat a

fi reparat prin despăgubiri în sumă de 13.000 RON pentru fiecare

reclamant, la nivelul acceptat la plată de către pârâta asigurator,

și că aceste despăgubiri ar acoperi consecințele

nepatrimoniale ale faptei ilicite.

Instanța

a respins cererea reclamanților având ca obiect obligarea pârâtei la plata

cheltuielilor de judecată, ținând cont de faptul că nu s-a

făcut dovada cuantumului acestora.

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel reclamanții A., B., C., D., E.,

solicitând admiterea apelului, modificarea hotărârii în temeiul

dispozițiilor art. 480 alin. (2) C. proc. civ. și, rejudecând,

majorarea daunelor morale pe care le apreciază în cuantum de 500.000 euro

- câte 100.000 euro în favoarea fiecărui apelant, cu cheltuieli de

judecată.

În

dezvoltarea motivelor de apel au arătat că, raportat la starea de

fapt din momentul producerii accidentului, precum și ținând cont de

probatoriul administrat, prima instanță a individualizat în mod

greșit cuantumul daunelor interese.

Curtea de

Apel Cluj, secția a II-a civilă, a pronunțat decizia nr. 103 din

data de 28 ianuarie 2016 prin care a admis apelul declarat de apelanți

împotriva sentinței civile nr. 1718 pronunțată la data de 9

iunie 2015 de Tribunalul Specializat Cluj, pe care a schimbat-o în parte, în

sensul că a obligat pârâta să plătească reclamanților

A., B., C., D. și E., suma de câte 10.000 euro echivalent în RON la data

plății, pentru fiecare, cu titlu de daune morale.

Întrucât nu

s-a făcut dovada cheltuielilor de judecată, cererea accesorie privind

obligarea intimatei la plata acestora a fost respinsă, ca nefondată.

În motivarea

deciziei pronunțate, Curtea de Apel Cluj a arătat că în urma

evenimentului rutier a fost lezată cea mai înaltă valoare pe care

orice societate înțelege să o ocrotească, respectiv viața.

Din

această perspectivă, cu referire la daunele morale cuvenite

reclamanților ca urmare a decesului părinților lor, curtea de

apel a apreciat că este necesar să se aibă în vedere, pe

lângă raporturile de rudenie, și apropierea efectivă dintre

aceștia, modalitatea de conviețuire și sprijinul efectiv

acordat.

Luând în

considerare aceste aspecte, precum și probatoriul administrat în

cauză, curtea de apel a apreciat că daunele morale au fost

greșit cuantificate de prima instanță, reținând că

pentru a reprezenta o compensare atât rezonabilă, cât și

echitabilă, cuantumul lor va fi ridicat la suma câte 10.000 euro

echivalent în RON la data plății, pentru fiecare dintre

apelanți.

Împotriva

deciziei pronunțate de curtea de apel, au declarat recurs reclamanții

A., B., C., D. și E.

O primă

critică dezvoltată în cuprinsul motivelor de recurs se referă la

faptul că hotărârea curții de apel nu cuprinde motivele pe care

se întemeiază.

Consideră

că decizia atacată nu cuprinde o motivare proprie, fiind redate

aproximativ întru-totul motivele invocate de reclamanți în cuprinsul

cererii de apel formulate, fără a se arăta clar și precis,

raportat la probele administrate în cauză, considerentele pentru care au

fost admise, doar parțial, pretențiile reclamanților.

Cu privire la

al doilea motiv de recurs, reclamanții arată că instanța de

apel nu a respectat dispozițiile art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul C.S.A.

nr. 14/2011 pentru punerea în aplicare a normelor privind asigurarea

obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin

accidente de vehicule, unde se statuează criteriile ce trebuie avute în

vedere la stabilirea despăgubirilor în cazul daunelor morale în caz de

deces.

Recurenții-reclamanți

apreciază că, raportat la starea de fapt din momentul producerii

accidentului, având în vedere probatoriul administrat, instanța în mod

greșit a stabilit cuantumul daunelor morale doar la suma de 10.000 euro

pentru fiecare reclamant, considerând că daunele morale admise de

instanță sunt mult diminuate în comparație cu starea

psihică și morală, urmare a nefericitului eveniment.

Solicită

admiterea recursului și casarea deciziei pronunțate în apel, cu

consecința trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanței

de apel pentru a pronunța o hotărâre prin care să dispună

majorarea daunelor morale, pe care le apreciază în cuantum de 500.000 euro

- câte 100.000 euro în favoarea fiecărui recurent-reclamant.

În drept, a

fost indicat motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art.

488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În aplicarea

dispozițiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin rezoluția

completului de filtru din data de 14 aprilie 2016, s-a dispus comunicarea

cererii de recurs intimatei-pârâte și întocmirea raportului asupra

admisibilității în principiu a recursului.

Membrii

completului de judecată au luat act de conținutul raportului la data

de 30 mai 2016, dispunându-se comunicarea acestuia către părțile

în litigiu.

Conform

dovezilor aflate la dosar, raportul a fost comunicat părților la data

de 3 iunie 2016.

Părțile

nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prin

încheierea din data de 23 iunie 2016, recursul a fost admis în principiu,

fixându-se termen la data de 22 septembrie 2016, în ședință

publică, în vederea soluționării recursului.

Analizând

decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte

reține următoarele:

În ceea ce

privește prima critică din cuprinsul cererii de recurs, ce se

circumscrie motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488

alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții au susținut faptul că

hotărârea curții de apel nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază, fiind redate aproximativ întru-totul motivele invocate de

reclamanți în cuprinsul cererii de apel, fără a arăta clar

și precis, raportat la probele administrate în cauză, considerentele

pentru care au fost admise, doar parțial, pretențiile

reclamanților.

O asemenea

aserțiune nu se justifică întrucât, din analiza considerentelor

deciziei atacate, reiese faptul că instanța de apel a răspuns

punctual fiecărei critici inserate în motivele de apel cu care a fost

învestită, apreciind că daunele morale au fost greșit

cuantificate de prima instanță, luând în considerare probatoriul

administrat în cauză, având în vedere, pe lângă raporturile de

rudenie, și apropierea efectivă dintre reclamanți și

părinții decedați, modalitatea de conviețuire și

sprijinul efectiv reciproc acordat.

Recurenții

nu au precizat, în concret, de ce consideră că hotărârea curții

de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază. Faptul că

instanța a menționat argumentele aduse de reclamanți în

legătură cu pretențiile deduse judecății, faptul

că nu a mai reluat analiza situației de fapt, aceasta fiind

necontestată în cauză, înțelegând să puncteze doar

principiile generale ale răspunderii civile delictuale și cele

jurisprudențiale după care se recunoaște și se

cuantifică un prejudiciu moral, nu echivalează cu o nemotivare a hotărârii,

câtă vreme în considerentele deciziei recurate instanța a expus

argumentele ce i-au format convingerea.

Cu privire la

al doilea motiv de recurs, ce atrage incidența motivului de nelegalitate

prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.,

reclamanții au arătat că instanța de apel nu a respectat

dispozițiile art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011 pentru

punerea în aplicare a normelor privind asigurarea obligatorie de

răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de

vehicule, unde se statuează criteriile ce trebuie avute în vedere la

stabilirea despăgubirilor în cazul daunelor morale în caz de deces.

Înalta Curte

va reține ca fiind neîntemeiată critica de nelegalitate astfel

formulată, apreciind că instanța de apel a făcut o

corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale,

ținând cont de legislația și jurisprudența în materie

atunci când a stabilit cuantumul daunelor morale.

În analiza

acestei critici, se are în vedere, ca prim aspect, faptul că, în faza

procesuală a recursului, nu poate fi reapreciat cuantumul

despăgubirilor care rezultă dintr-o evaluare a situației de

fapt, prin prisma elementelor de probatoriu, întrucât o astfel de împrejurare

excede limitelor analizei permise în calea extraordinară de atac.

Prin urmare,

nefiind o problemă de legalitate, ci doar de temeinicie, nu poate

constitui obiect al controlului judiciar în recurs, control care vizează

exclusiv aspectele de nelegalitate.

Cuantumul

daunelor morale stabilit de instanța de apel, ca urmare a

interpretării criteriilor principiale, raportat la circumstanțele

particulare ale speței și la probele administrate în cauză,

reprezintă rezultatul aprecierii acestei instanțe și, în

consecință, vizează o chestiune de temeinicie a hotărârii

pronunțate, necenzurabilă în recurs.

Se poate

invoca, însă, nesocotirea unor criterii legale care ar fi stat la baza

stabilirii acestor despăgubiri, în măsura în care acestea

există. În acest sens, recurenții se prevalează de

dispozițiile art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011 care

stipulează faptul că daunele morale, în cazul decesului unor

persoane, se acordă în conformitate cu legislația și

jurisprudența din România.

De asemenea,

conform art. 24 alin. (2) lit. b) din același ordin, pentru

vătămări corporale și decese, inclusiv pentru prejudicii

fără caracter patrimonial produse în unul și același

accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de

despăgubire se stabilește, pentru accidente produse începând cu anul

2012, la un nivel de 5.000.000 euro, echivalent în RON la cursul de schimb al

pieței valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca

Națională a României.

Textul

actului administrativ cu caracter normativ instituie o limită de

despăgubire generală pentru toate prejudiciile cauzate pentru

vătămare corporală sau deces, deci atât pentru prejudiciile

materiale, cât și pentru cele morale, produse în unul și în

același accident. Aceasta nu înseamnă însă că, automat,

adică necondiționat și nedovedit, victima sau un terț

păgubit poate să obțină de la asigurător integral

această sumă, deoarece daunele morale se acordă, cum s-a

arătat, în conformitate cu legislația și jurisprudența din

România.

De altfel,

curtea de apel, având a aprecia asupra cuantumului daunelor morale, în mod just

a reținut faptul că stabilirea cuantumului despăgubirilor

echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză mare de

aproximare, punctând o serie de criterii ce trebuie avute în vedere în

evaluarea acestuia.

În prezent,

la nivel legislativ și de principiu nu există criterii obiective,

abstracte, respectiv criterii matematice sau economice, cuantificabile, de

stabilire a despăgubirilor bănești pentru repararea

prejudiciilor morale, astfel încât instanțele se ghidează după

criterii subiective, variabile de la caz la caz, în funcție de împrejurările

concrete ale speței, astfel încât să fie acordate despăgubiri

apte să constituie o satisfacție echitabilă.

La aceste

considerente ar trebui adăugată și exigența existenței

unei limitări naturale - daunele morale să nu fie excesive,

nerezonabile, fără simțul măsurii, să nu devină

astfel spoliatoare și nelegitime, căci, după cum s-a observat în

practică, prejudiciul moral trebuie să fie dovedit, iar

judecătorii au obligația să-l aprecieze în raport de gravitatea

și importanța sa și fără a se ajunge la realizarea

unui dezechilibru de interese.

Astfel, un

criteriu fundamental consacrat de doctrină și jurisprudență

în cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral este

echitatea, aspect punctat în considerentele deciziei recurate, instanța de

apel făcând trimitere la decizia nr. 2617 din 9 iulie 2009

pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

În

speță, instanța de apel a ținut cont în aprecierea daunelor

morale de importanța valorii lezate, dar și de gravitatea și

intensitatea durerilor psihice suferite de reclamanți prin pierderea

ambilor părinți, precum și de necesitatea ca sumele acordate

să nu constituie, totuși, o sursă de îmbogățire

fără just temei, ci să rămână doar un mijloc de

compensație, de alinare a durerii psihice suferite.

Din

perspectivă jurisprudențială, atât instanțele

naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci

când au avut de soluționat cauze similare celei de față, s-au

raportat nu numai la criteriile de evaluare prestabilite de legislația

națională, ci au avut în vedere și o judecată în echitate,

prin raportare și la consecințele negative suferite de victimele

evenimentului rutier asigurat. Toate aceste aspecte, circumstanțiale situației

particulare a cauzei, au fost expuse în raționamentul logico-juridic al

soluției pronunțate în privința determinării

despăgubirilor, menite să asigure o reparație justă și

echitabilă a daunelor morale suferite de reclamanți.

Față

de aceste considerente, constatând legalitatea deciziei atacate, Înalta Curte,

în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a

respinge, ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanții B., C., D., E., A. împotriva deciziei

civile nr. 103 din 28 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel

Cluj, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 22 septembrie 2016.