ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1551/2016

Decizia nr. 1551/2016 Asupra cauzei de față, reține următoarele: Prin sentința civilă nr. 1718 pronunțată la data de 9 iunie 2015, Tribunalului Specializat Cluj a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D. și E., în contradictoriu cu pârâta SC F. SA, fiind obligată pârâta să plătească reclamanților suma de câte 13.000 RON pentru fiecare, cu titlu de daune morale. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că în speță nu este contestat faptul că la data de 8 martie 2013, pe raza comunei Căpușu Mare, jud. Cluj, în afara localității, s-a produs un accident rutier soldat cu decesul lui G., H., I. și J., vinovat de producerea accidentului fiind J., asigurat al pârâtei, de asemenea, decedat.

Reclamanții au calitatea de persoane prejudiciate, având în vedere că sunt fiii lui H. și G. Instanța a concluzionat că reclamanții au suferit un prejudiciu moral, iar în ceea ce privește cuantificarea acestuia, în mod individual, ținând cont de jurisprudența în materie, a reținut că prejudiciile nepatrimoniale, denumite și daune morale sau prejudicii extrapatrimoniale sau nepecuniare, reprezintă acele consecințe dăunătoare cu conținut neeconomic și care rezultă din atingerile și încălcările drepturilor personale nepatrimoniale. Având în vedere caracterul neeconomic al acestui tip de prejudiciu, determinarea despăgubirilor cuvenite persoanei prejudiciate va viza doar efectul compensatoriu și nu va încerca prețuirea valorii nepatrimoniale lezate, dreptul la viață și sănătate fiind inestimabile și incontestabile.

Astfel, prima instanță a apreciat că există un prejudiciu moral estimat a fi reparat prin despăgubiri în sumă de 13.000 RON pentru fiecare reclamant, la nivelul acceptat la plată de către pârâta asigurator, și că aceste despăgubiri ar acoperi consecințele nepatrimoniale ale faptei ilicite. Instanța a respins cererea reclamanților având ca obiect obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ținând cont de faptul că nu s-a făcut dovada cuantumului acestora. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții A., B., C., D., E., solicitând admiterea apelului, modificarea hotărârii în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. (2) C. proc. civ. și, rejudecând, majorarea daunelor morale pe care le apreciază în cuantum de 500.000 euro - câte 100.000 euro în favoarea fiecărui apelant, cu cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea motivelor de apel au arătat că, raportat la starea de fapt din momentul producerii accidentului, precum și ținând cont de probatoriul administrat, prima instanță a individualizat în mod greșit cuantumul daunelor interese. Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, a pronunțat decizia nr. 103 din data de 28 ianuarie 2016 prin care a admis apelul declarat de apelanți împotriva sentinței civile nr. 1718 pronunțată la data de 9 iunie 2015 de Tribunalul Specializat Cluj, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamanților A., B., C., D. și E., suma de câte 10.000 euro echivalent în RON la data plății, pentru fiecare, cu titlu de daune morale. Întrucât nu s-a făcut dovada cheltuielilor de judecată, cererea accesorie privind obligarea intimatei la plata acestora a fost respinsă, ca nefondată.

În motivarea deciziei pronunțate, Curtea de Apel Cluj a arătat că în urma evenimentului rutier a fost lezată cea mai înaltă valoare pe care orice societate înțelege să o ocrotească, respectiv viața. Din această perspectivă, cu referire la daunele morale cuvenite reclamanților ca urmare a decesului părinților lor, curtea de apel a apreciat că este necesar să se aibă în vedere, pe lângă raporturile de rudenie, și apropierea efectivă dintre aceștia, modalitatea de conviețuire și sprijinul efectiv acordat. Luând în considerare aceste aspecte, precum și probatoriul administrat în cauză, curtea de apel a apreciat că daunele morale au fost greșit cuantificate de prima instanță, reținând că pentru a reprezenta o compensare atât rezonabilă, cât și echitabilă, cuantumul lor va fi ridicat la suma câte 10.000 euro echivalent în RON la data plății, pentru fiecare dintre apelanți.

Împotriva deciziei pronunțate de curtea de apel, au declarat recurs reclamanții A., B., C., D. și E. O primă critică dezvoltată în cuprinsul motivelor de recurs se referă la faptul că hotărârea curții de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază. Consideră că decizia atacată nu cuprinde o motivare proprie, fiind redate aproximativ întru-totul motivele invocate de reclamanți în cuprinsul cererii de apel formulate, fără a se arăta clar și precis, raportat la probele administrate în cauză, considerentele pentru care au fost admise, doar parțial, pretențiile reclamanților. Cu privire la al doilea motiv de recurs, reclamanții arată că instanța de apel nu a respectat dispozițiile art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul C.S.A.

nr. 14/2011 pentru punerea în aplicare a normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, unde se statuează criteriile ce trebuie avute în vedere la stabilirea despăgubirilor în cazul daunelor morale în caz de deces. Recurenții-reclamanți apreciază că, raportat la starea de fapt din momentul producerii accidentului, având în vedere probatoriul administrat, instanța în mod greșit a stabilit cuantumul daunelor morale doar la suma de 10.000 euro pentru fiecare reclamant, considerând că daunele morale admise de instanță sunt mult diminuate în comparație cu starea psihică și morală, urmare a nefericitului eveniment.

Solicită admiterea recursului și casarea deciziei pronunțate în apel, cu consecința trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanței de apel pentru a pronunța o hotărâre prin care să dispună majorarea daunelor morale, pe care le apreciază în cuantum de 500.000 euro - câte 100.000 euro în favoarea fiecărui recurent-reclamant. În drept, a fost indicat motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. În aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin rezoluția completului de filtru din data de 14 aprilie 2016, s-a dispus comunicarea cererii de recurs intimatei-pârâte și întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Membrii completului de judecată au luat act de conținutul raportului la data de 30 mai 2016, dispunându-se comunicarea acestuia către părțile în litigiu. Conform dovezilor aflate la dosar, raportul a fost comunicat părților la data de 3 iunie 2016. Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport. Prin încheierea din data de 23 iunie 2016, recursul a fost admis în principiu, fixându-se termen la data de 22 septembrie 2016, în ședință publică, în vederea soluționării recursului. Analizând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele: În ceea ce privește prima critică din cuprinsul cererii de recurs, ce se circumscrie motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc.

civ., recurenții au susținut faptul că hotărârea curții de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fiind redate aproximativ întru-totul motivele invocate de reclamanți în cuprinsul cererii de apel, fără a arăta clar și precis, raportat la probele administrate în cauză, considerentele pentru care au fost admise, doar parțial, pretențiile reclamanților. O asemenea aserțiune nu se justifică întrucât, din analiza considerentelor deciziei atacate, reiese faptul că instanța de apel a răspuns punctual fiecărei critici inserate în motivele de apel cu care a fost învestită, apreciind că daunele morale au fost greșit cuantificate de prima instanță, luând în considerare probatoriul administrat în cauză, având în vedere, pe lângă raporturile de rudenie, și apropierea efectivă dintre reclamanți și părinții decedați, modalitatea de conviețuire și sprijinul efectiv reciproc acordat.

Recurenții nu au precizat, în concret, de ce consideră că hotărârea curții de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază. Faptul că instanța a menționat argumentele aduse de reclamanți în legătură cu pretențiile deduse judecății, faptul că nu a mai reluat analiza situației de fapt, aceasta fiind necontestată în cauză, înțelegând să puncteze doar principiile generale ale răspunderii civile delictuale și cele jurisprudențiale după care se recunoaște și se cuantifică un prejudiciu moral, nu echivalează cu o nemotivare a hotărârii, câtă vreme în considerentele deciziei recurate instanța a expus argumentele ce i-au format convingerea. Cu privire la al doilea motiv de recurs, ce atrage incidența motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ., reclamanții au arătat că instanța de apel nu a respectat dispozițiile art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011 pentru punerea în aplicare a normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, unde se statuează criteriile ce trebuie avute în vedere la stabilirea despăgubirilor în cazul daunelor morale în caz de deces. Înalta Curte va reține ca fiind neîntemeiată critica de nelegalitate astfel formulată, apreciind că instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale, ținând cont de legislația și jurisprudența în materie atunci când a stabilit cuantumul daunelor morale.

În analiza acestei critici, se are în vedere, ca prim aspect, faptul că, în faza procesuală a recursului, nu poate fi reapreciat cuantumul despăgubirilor care rezultă dintr-o evaluare a situației de fapt, prin prisma elementelor de probatoriu, întrucât o astfel de împrejurare excede limitelor analizei permise în calea extraordinară de atac. Prin urmare, nefiind o problemă de legalitate, ci doar de temeinicie, nu poate constitui obiect al controlului judiciar în recurs, control care vizează exclusiv aspectele de nelegalitate. Cuantumul daunelor morale stabilit de instanța de apel, ca urmare a interpretării criteriilor principiale, raportat la circumstanțele particulare ale speței și la probele administrate în cauză, reprezintă rezultatul aprecierii acestei instanțe și, în consecință, vizează o chestiune de temeinicie a hotărârii pronunțate, necenzurabilă în recurs.

Se poate invoca, însă, nesocotirea unor criterii legale care ar fi stat la baza stabilirii acestor despăgubiri, în măsura în care acestea există. În acest sens, recurenții se prevalează de dispozițiile art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011 care stipulează faptul că daunele morale, în cazul decesului unor persoane, se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România. De asemenea, conform art. 24 alin. (2) lit. b) din același ordin, pentru vătămări corporale și decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabilește, pentru accidente produse începând cu anul 2012, la un nivel de 5.000.000 euro, echivalent în RON la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Națională a României.

Textul actului administrativ cu caracter normativ instituie o limită de despăgubire generală pentru toate prejudiciile cauzate pentru vătămare corporală sau deces, deci atât pentru prejudiciile materiale, cât și pentru cele morale, produse în unul și în același accident. Aceasta nu înseamnă însă că, automat, adică necondiționat și nedovedit, victima sau un terț păgubit poate să obțină de la asigurător integral această sumă, deoarece daunele morale se acordă, cum s-a arătat, în conformitate cu legislația și jurisprudența din România. De altfel, curtea de apel, având a aprecia asupra cuantumului daunelor morale, în mod just a reținut faptul că stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză mare de aproximare, punctând o serie de criterii ce trebuie avute în vedere în evaluarea acestuia.

În prezent, la nivel legislativ și de principiu nu există criterii obiective, abstracte, respectiv criterii matematice sau economice, cuantificabile, de stabilire a despăgubirilor bănești pentru repararea prejudiciilor morale, astfel încât instanțele se ghidează după criterii subiective, variabile de la caz la caz, în funcție de împrejurările concrete ale speței, astfel încât să fie acordate despăgubiri apte să constituie o satisfacție echitabilă. La aceste considerente ar trebui adăugată și exigența existenței unei limitări naturale - daunele morale să nu fie excesive, nerezonabile, fără simțul măsurii, să nu devină astfel spoliatoare și nelegitime, căci, după cum s-a observat în practică, prejudiciul moral trebuie să fie dovedit, iar judecătorii au obligația să-l aprecieze în raport de gravitatea și importanța sa și fără a se ajunge la realizarea unui dezechilibru de interese.

Astfel, un criteriu fundamental consacrat de doctrină și jurisprudență în cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral este echitatea, aspect punctat în considerentele deciziei recurate, instanța de apel făcând trimitere la decizia nr. 2617 din 9 iulie 2009 pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În speță, instanța de apel a ținut cont în aprecierea daunelor morale de importanța valorii lezate, dar și de gravitatea și intensitatea durerilor psihice suferite de reclamanți prin pierderea ambilor părinți, precum și de necesitatea ca sumele acordate să nu constituie, totuși, o sursă de îmbogățire fără just temei, ci să rămână doar un mijloc de compensație, de alinare a durerii psihice suferite.

Din perspectivă jurisprudențială, atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când au avut de soluționat cauze similare celei de față, s-au raportat nu numai la criteriile de evaluare prestabilite de legislația națională, ci au avut în vedere și o judecată în echitate, prin raportare și la consecințele negative suferite de victimele evenimentului rutier asigurat. Toate aceste aspecte, circumstanțiale situației particulare a cauzei, au fost expuse în raționamentul logico-juridic al soluției pronunțate în privința determinării despăgubirilor, menite să asigure o reparație justă și echitabilă a daunelor morale suferite de reclamanți. Față de aceste considerente, constatând legalitatea deciziei atacate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc.

civ., urmează a respinge, ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții B., C., D., E., A. împotriva deciziei civile nr. 103 din 28 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 septembrie 2016.