ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1593/2018

Asupra cauzei civile de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș, secția I civilă, la data de 23.02.2016, sub nr. x/2016, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâta S.C. C. S.A., solicitând obligarea acesteia, în temeiul contractului RCA, la plata despăgubirilor datorate pentru prejudiciul ce le-a fost creat urmare a decesului fiului lor D., victima accidentului rutier produs în data de 7.11.2014, respectiv: câte 250.000 euro pentru fiecare în parte, cu titlu de daune morale; 15.000 RON cu titlu de daune materiale; daune interese în cuantum de 0,2% pe fiecare zi de întârziere, calculate asupra despăgubirilor pretinse, începând, în principal, din data de 4.01.2016 și până la plata efectivă a sumelor pretinse sau, în subsidiar, de la data introducerii acțiunii și până la plata efectivă.

În ședința publică din 08.06.2016, reclamanții au precizat că măresc cuantumul daunelor materiale solicitate la suma de 25.196 RON.

Prin Sentința civilă nr. 844/01.07.2016, Tribunalul Maramureș, secția I civilă, a admis în parte acțiunea și în consecință: a obligat pe pârâta S.C. C. S.A. la plata sumei de 250.000 euro în favoarea reclamantei A., a sumei de 250.000 euro în favoarea reclamantului B., la cursul B.N.R. din ziua plății, cu titlu de daune morale; a obligat pe pârâta S.C. C. S.A. la plata sumei de 25.196 RON în favoarea reclamanților A. și B., cu titlu de daune materiale; a respins cererea reclamanților privind obligarea pârâtei la plata de daune interese în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta S.C. C. S.A.

Prin Decizia civilă nr. 111/21.02.2017, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, a admis apelul pârâtei și a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că: a diminuat cuantumul daunelor materiale acordate reclamanților, în sensul înlăturării obligației de plată a sumei de 21.996 RON de către pârâtă; a diminuat cuantumul daunelor morale la suma de 100.000 euro pentru fiecare dintre cei doi reclamanți în parte sau echivalentul în RON a acestei sume la data plății; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Împotriva Deciziei nr. 111/21.02.2017 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, a declarat recurs pârâta S.C. C. S.A., criticând-o sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate reclamanților.

Invocând, în drept, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că stabilirea cuantumului daunelor morale la câte 100.000 euro pentru fiecare reclamant este nelegală, hotărârea recurată fiind dată cu încălcarea/aplicarea greșită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv, recurenta a arătat următoarele:

Instanța de control judiciar și-a fundamentat decizia de acordare a daunelor morale în cuantum de 100.000 euro pentru fiecare reclamant pe următoarele aspecte: prejudiciul moral a fost pe deplin dovedit de martorul audiat în cauză, instanța punând întrebări punctuale cu privire la aspecte importante pentru cuantificarea prejudiciului suferit de aceștia; ca elemente obiective la care s-a raportat instanța pentru a aprecia astfel, pot fi amintite vârsta victimei, faptul că ea locuia împreună cu cei doi părinți, fiind unicul lor fiu, pe care l-au considerat drept stâlpul familiei, sprijinul lor fundamental; suferința încercată de aceștia este atestată și de concluziile rapoartelor de expertiză psihologică extrajudiciară depuse la dosarul de fond, precum și de faptul că anterior trecuseră printr-un moment similar, prin dispariția tragică și prematură a celuilalt fiu ce locuia în Canada.

Instanța de control judiciar acordă o importanță decisivă declarației martorului propus de însuși reclamanți, care, prin răspunsurile "obiective" date la întrebările puse de către instanță, apare ca fiind cel care "decide" cuantificarea prejudiciului suferit de către reclamanți, ceea ce este absurd raportat la gradul de subiectivism al unei astfel de declarații.

Mai mult, se reține ca fundament al acordării acestor daune morale colosale faptul că nu poate fi ignorat istoricul reclamanților, cu atât mai mult cu cât relevă faptul că din punct de vedere emoțional decesul celui de-al doilea fiu a reprezentat o adevărată tragedie raportat la faptul că anterior trecuseră printr-un moment similar prin dispariția tragică și prematură a celuilalt fiu ce locuia în Canada, aspect confirmat și de declarațiile martorilor. Or, pârâta nu poate fi obligată la acordarea unui cuantum excesiv de mare al daunelor morale și în considerarea decesului primului copil al acestora.

De asemenea, instanța înțelege să țină cont de concluziile rapoartelor de expertiză psihologică extrajudiciară care atestă suferința reclamanților. Recurenta susține că nu a contestat faptul că tragicul eveniment rutier a creat un dezechilibru sever al vieții de familie a reclamanților sau că aceștia nu ar fi suferit traume accentuate în urma pierderii fiului lor, însă simplul fapt al depunerii unei expertize extrajudiciare într-un dosar nu o transformă într-o probă, dacă nu a fost încuviințată de instanță în acest sens și nici într-o expertiză judiciară, aspect care nu se confirmă în cauză, nefiind administrată în condiții de contradictorialitate. Prin urmare, instanța de control judiciar nu ar fi trebuit să aibă în vedere aceste rapoarte întocmite la solicitarea exclusivă a reclamanților.

Prezenta cauză este supusă legislației speciale aplicabile în materie, cât timp potrivit art. 69<SUP>1</SUP> din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, "în România, asigurările și reasigurările sunt supuse dispozițiilor C. civ. și ale prezentei legi", iar potrivit art. 69<SUP>2</SUP> din același act normativ, "Comisia de Supraveghere a Asigurărilor adoptă norme obligatorii în aplicarea dispozițiilor C. civ. și ale prezentei legi". De asemenea, la data producerii evenimentului rutier era în vigoare Ordinul CSA nr. 14/2011, care la art. 49 pct. 1 lit. f) prevede că în caz de deces și vătămare corporală se pot acorda daune morale "în conformitate cu legislația și jurisprudența din România".

Astfel, în raport cu legislația în vigoare și cu soluțiile jurisprudențiale, cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, ci prezumției simple a judecătorului, care va stabili cuantumul daunelor morale pe baza evaluării datelor personale ale victimelor accidentului. Jurisprudența a grupat aceste criterii în criterii generale (importanța valorii lezate, personalitatea victimei), criterii orientative speciale (gravitatea și intensitatea durerilor fizice și psihice, repercusiunile prejudiciului asupra situației sociale a victimei, existența unei strânse legături afective între victima și rudele sale) și criterii orientative de stabilire a cuantumului despăgubirilor în compensare (gravitatea prejudiciului moral, criteriul echității, exprimat prin cerința ca indemnizația să reprezinte o justă și integrală despăgubire).

Instanța de apel arată faptul că, "Curtea va pronunța această hotărâre de acordare a daunelor morale cu aplicarea principiului acordării unei despăgubiri echitabile, prin acordarea unor sume care să respecte atât criteriul echității și evitarea îmbogățirii fără justă cauză, cât și cel al proporționalității dintre prejudiciul suferit și suma acordată ca despăgubire, și având în vedere și practica conturată a acestei instanțe", precum și faptul că "susținerile pârâtei că sumele acordate de către instanța de fond sunt excesive prin raportare la practica în materie nu au temei. La dosarul cauzei au fost depuse soluții ale instanțelor de judecată din România prin care s-au acordat daune morale pentru suferințele cauzate familiilor celor decedați în sume apropiate față de cele acordate în prezentul dosar. Chiar dacă este adevărat că există și soluții care par să susțină poziția pârâtei, ele nu sunt relevante în sensul indicat în motivele de apel, din perspectiva faptului că în această materie nu există jaloane trasate de legiuitor, rămânând la aprecierea instanțelor acest aspect, el trebuind să fie rezolvat funcție de particularitățile fiecărei spete, fiind căutată existența acelor indicii minime pe baza cărora să se poată realiza o justă despăgubire".

Or, raportat la faptul că s-a indicat soluția dată de către însăși Curtea de Apel Cluj (practica aceleiași instanțe) în Dosarul nr. x/2016, prin care s-a soluționat acțiunea formulată de către părinții unui alt băiat decedat în urma aceluiași eveniment rutier tragic și cărora li s-a acordat suma de câte 50.000 euro, nu se poate susține că s-a ținut cont de practica conturată a acestei instanțe, nefiind posibil a se avea în vedere doar o anumită practică depusă la dosarul cauzei (probabil de reclamanți), cu ignorarea celei indicate de către pârâtă.

Instanța avea obligația, în stabilirea cuantumului despăgubirilor morale, să procedeze la examinarea jurisprudenței, pentru ca, pe de o parte, reclamanții să fie just despăgubiți, dar, pe de altă parte, această despăgubire să nu constituie o îmbogățire fără just temei.

Recurenta arată că este în totală consonanță cu suferința reclamanților, decesul fiului producându-le un prejudiciu de ordin moral, aceștia încercând o suferință psihică teribilă și un dezechilibru familial sever, însă la fel de adevărat este că daunele morale acordate nu trebuie să ducă la o îmbogățire fără justă cauză, întrucât daunele morale reprezintă o sancțiune civilă aplicată persoanei vinovate de săvârșirea unei fapte penale, astfel că este imperios necesară cenzurarea daunelor morale acordate în prezenta cauză.

Pe de altă parte, sumele de bani care se acordă cu titlu de daune morale trebuie să aibă efecte compensatorii, să poată fi calificate numai ca despăgubiri și să nu se constituie în venituri nejustificate.

Despăgubirile reprezentând daunele morale trebuie să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei și suferite de aceasta, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Având în vedere cele menționate mai sus, recurenta solicită admiterea recursului, cu consecința diminuării cuantumului daunelor morale acordate.

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit, potrivit art. 493 C. proc. civ., pe baza cererii de recurs, întâmpinării formulate de intimații-reclamanți și răspunsului la întâmpinare formulat de recurentă, s-a reținut că recursul este admisibil în principiu, fiind declarat împotriva unei hotărâri care are deschisă această cale de atac în raport de criteriul valoric, urmând a se aprecia asupra posibilității de încadrare în dispozițiile art. 488 C. proc. civ. a criticilor referitoare la modul în care instanța de apel a interpretat probele administrate.

Prin încheierea de ședință din 22 februarie 2018, având în vedere dispozițiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ., completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată a căii de atac la data de 3 mai 2018, cu citarea părților, în ședință publică.

Analiza instanței de recurs:

Recurenta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că instanța de apel nu a respectat dispozițiile art. 49 din Ordinul CSA nr. 14/2011 pentru punerea în aplicare a normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, unde se statuează criteriile ce trebuie avute în vedere la stabilirea daunelor morale în caz de deces.

Art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul CSA nr. 14/2011 prevede că, la stabilirea despăgubirilor în cazul decesului unor persoane, se au în vedere daunele morale în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

Contrar susținerilor recurentei, instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale evocate, ținând cont de legislația și jurisprudența în materie atunci când a stabilit cuantumul daunelor morale.

Sub un prim aspect, este de observat că, în faza procesuală a recursului, nu poate fi reapreciat cuantumul despăgubirilor care rezultă dintr-o evaluare a situației de fapt, prin prisma elementelor de probatoriu, întrucât o astfel de împrejurare excede limitelor analizei permise în calea extraordinară de atac.

Prin urmare, nefiind o problemă de legalitate, ci doar de temeinicie, nu poate constitui obiect al controlului judiciar în recurs, control care vizează exclusiv aspectele de nelegalitate.

Cuantumul daunelor morale stabilit de instanța de apel, ca urmare a aplicării criteriilor jurisprudențiale raportat la circumstanțele particulare ale speței stabilite pe baza probelor administrate în cauză, reprezintă rezultatul aprecierii acestei instanțe și, în consecință, vizează o chestiune de temeinicie a hotărârii pronunțate, necenzurabilă în recurs.

Din această perspectivă, susținerile recurentei referitoare la cuantificarea efectivă a despăgubirilor acordate și solicitarea de micșorare a sumei acordată cu titlu de daune morale în funcție de probele care relevă impactul produs reclamanților relativ la suferințele fizice și psihice pe care le-au suportat în urma decesului fiului lor în accidentul rutier ce a generat prezentul litigiului și a consecințelor nefaste care s-au răsfrânt asupra reclamanților în calitate de părinți, nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului, întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate și exced cazurilor de nelegalitate înscrise strict și limitativ în art. 488 C. proc. civ., apărările astfel invocate situându-se în afara competențelor instanței de recurs, atâta timp cât se raportează în mod explicit la modul de interpretare și evaluare a dovezilor administrate.

Cât privește susținerile din recurs în sensul că instanța de apel nu ar fi trebuit să aibă în vedere rapoartele de expertiză psihologică extrajudiciară ce atestă suferința reclamanților, pentru că nu au fost administrate în condiții de contradictorialitate, acestea sunt irelevante în cauză, în condițiile în care suferința încercată de reclamanți prin pierderea fiului lor în accidentul rutier ce a generat prezentul litigiu a fost reținută, ca dovedită, pe baza și a altor mijloace de probă, administrate nemijlocit în fața instanței de judecată, respectiv declarații de martori, și în condițiile în care însăși recurenta recunoaște suferința încercată de reclamanți, arătând în cererea de recurs că,,nu a contestat faptul că tragicul eveniment rutier a creat un dezechilibru sever al vieții de familie a intimaților-reclamanți sau că aceștia nu ar fi suferit traume accentuate în urma pierderii fiului lor", respectiv că este,,în totală consonanță cu suferința intimaților-reclamanți, decesul fiului producând acestora un prejudiciu de ordin moral, aceștia încercând o suferință psihică teribilă și un dezechilibru familial sever".

Se poate invoca, însă, nesocotirea unor criterii legale care ar fi stat la baza stabilirii despăgubirilor, în măsura în care acestea există. În acest sens, recurenta se prevalează de dispozițiile art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul CSA nr. 14/2011, care stipulează faptul că daunele morale, în cazul decesului unor persoane, se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

În speță, instanța de apel, având a aprecia asupra cuantumului daunelor morale, în mod just a reținut faptul că stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză mare de aproximare, indicând criteriile jurisprudențiale ce trebuie avute în vedere în evaluarea acestuia, și anume consecințele negative suferite de cei în cauză în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care le-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

În prezent, la nivel legislativ și de principiu nu există criterii obiective, abstracte, respectiv criterii matematice sau economice, cuantificabile, de stabilire a despăgubirilor bănești pentru repararea prejudiciilor morale, astfel încât instanțele se ghidează după criteriile jurisprudențiale, evaluate în funcție de împrejurările concrete ale speței, pentru a fi acordate despăgubiri apte să constituie o satisfacție echitabilă.

La aceste considerente ar trebui adăugată și exigența existenței unei limitări naturale - daunele morale să nu fie excesive, nerezonabile, fără simțul măsurii, să nu devină astfel spoliatoare și nelegitime, căci, după cum s-a observat în practică, prejudiciul moral trebuie să fie dovedit, iar judecătorii au obligația să-l aprecieze în raport de gravitatea și importanța sa și fără a se ajunge la realizarea unui dezechilibru de interese.

Astfel, un criteriu fundamental consacrat de doctrină și jurisprudență în cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral este echitatea, criteriu avut în vedere de instanța de apel în operațiunea de cuantificare a daunelor morale raportat la circumstanțele particulare ale speței.

În acest sens, instanța de apel a ținut a ținut cont în aprecierea daunelor morale de importanța valorii lezate, dar și de gravitatea și intensitatea durerilor psihice suferite de reclamanți prin pierderea fiului lor, precum și de necesitatea ca sumele acordate să nu constituie, totuși, o sursă de îmbogățire fără just temei, ci să rămână doar un mijloc de compensație, de alinare a durerii psihice suferite.

Din perspectivă jurisprudențială, atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când au avut de soluționat cauze similare celei de față, s-au raportat nu numai la criteriile de evaluare prestabilite de legislația națională, ci au avut în vedere și o judecată în echitate, prin raportare și la consecințele negative suferite de victimele evenimentului rutier asigurat.

Toate aceste aspecte, circumstanțiate situației particulare a cauzei, au fost expuse în raționamentul logico-juridic al soluției pronunțate în privința determinării despăgubirilor, menite să asigure o reparație justă și echitabilă a daunelor morale suferite de reclamanți.

Așa cum rezultă din cele ce preced, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării reprezintă un criteriu ce trebuie avut în vedere în cuantificarea prejudiciului moral, iar în evaluarea acestui criteriu instanța trebuie să se raporteze la circumstanțele particulare ale cauzei. Prin urmare, contrar susținerilor recurentei, în mod corect instanța de apel a ținut seama, în aprecierea traumei emoționale suferite de reclamanți și, implicit, a prejudiciului moral încercat, de împrejurarea că în accidentul rutier ce a generat prezentul litigiu aceștia și-au pierdut cel de al doilea copil, după ce anterior trecuseră printr-un moment similar, prin dispariția tragică și prematură a celuilalt fiu, împrejurare stabilită pe baza probelor administrate în cauză.

Pe de altă parte, nu se poate reține nici faptul că instanța de apel nu a avut în vedere jurisprudența din România, cât timp nu s-a raportat la cuantumul acordat părinților altei victime a aceluiași accident rutier în care și-a pierdut viața și fiul reclamanților, cum neîntemeiat se pretinde în recurs.

În motivarea soluției pronunțate, instanța de apel s-a raportat și la jurisprudența invocată de pârâtă, apreciind corect că nu este relevantă în sensul indicat de aceasta, devreme ce în materia cuantificării daunelor morale nu există jaloane trasate de legiuitor, rămânând la aprecierea instanței acest aspect, ce trebuie rezolvat în funcție de particularitățile fiecărei spețe.

Astfel, faptul că în același eveniment rutier au decedat mai multe persoane nu este de natură să justifice acordarea unui cuantum egal al despăgubirilor pentru părinții victimelor, esențiale în stabilirea cuantumului daunelor morale fiind circumstanțele particulare ale fiecărei cauze. Dat fiind caracterul nepatrimonial al prejudiciului moral, determinarea despăgubirilor de către instanța de apel s-a realizat în funcție de criteriile oferite de doctrină și jurisprudență, raportat la circumstanțele concrete ale speței. Or, în acest context, hotărârea la care face trimitere recurenta, prin care au fost acordate despăgubiri mai mici pentru prejudiciul moral cauzat părinților altei victime a aceluiași accident rutier, nu se impune în prezenta cauză ca jurisprudență relevantă sub aspectul cuantumului daunelor morale, ci doar al criteriilor la care instanța trebuie să se raporteze, criterii avute în vedere de instanța de apel, prin raportare, însă, la circumstanțele particulare din prezenta cauză.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că în mod judicios instanța de apel a avut în vedere criteriile de stabilire a daunelor morale în conformitate cu cele statuate în art. 49 din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011, referitoare la legislația și jurisprudența din România.

În consecință, constatându-se că instanța de apel a efectuat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale ce guvernează materia, nefiind astfel întrunite cerințele cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul pârâtei ca nefondat, potrivit dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că a pierdut procesul prin respingerea căii de atac exercitate, recurenta-pârâtă va fi obligată să plătească intimaților-reclamanți cheltuielile de judecată suportate de aceștia în recurs, în cuantum de 997,89 RON, reprezentând cheltuieli de deplasare a avocatului la instanța de recurs, ce includ contravaloare bilet avion și cazare (747 RON + 250,89 RON), conform dovezilor de la filele 91-95 dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâta S.C. C. S.A. împotriva Deciziei nr. 111 din 21 februarie 2017 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă S.C. C. S.A. la plata sumei de 997,89 RON, cheltuieli de judecată către intimații-reclamanți A. și B.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 mai 2018.

Procesat de GGC - NN