ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4051/2019

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată la 7.04.2017, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, a solicitat anularea Deciziei nr. 5019/20.03.2017, emisă de pârât, cu consecința obligării Fondului de Garantare a Asiguraților la emiterea unei decizii de aprobare a plății creanței sale în cuantum de 450.000,00 RON cu titlu de despăgubiri, în conformitate cu cererea de plată înregistrată sub nr. x/27.05.2016.

Hotărârea instanței de fond. Prin sentința civilă nr. 5183 din data de 27.12.2017 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților. A anulat Decizia nr. 5019/20.03.2017 emisă de pârât și l-a obligat pe pârât să emită o decizie de aprobare în parte a cererii de plată nr. x/27.05.2016, cu privire la suma de 95.000 RON cu titlu de despăgubiri.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței nr. 5183 din 27 decembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, în temeiul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 și 6 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate cu consecința resăingerii contestației formulate de intimatul-reclamant A. impotriva Deciziei nr. 5019/20.03.2017, cu obligarea intimatului-reclamant la cheltuieli de judecată. În dezvoltarea motivului de recurs recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. a arătat că instanța de fond a soluționat cauza cu încălcarea prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea 213/2015 si art. 9 alin. (2) din Norma ASF 16/2015. În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1), pct. 6 din C. proc. civ., a susținut că hotărârea conține motive străine de natura cauzei, prin aplicarea dispozițiilor Directivei nr. 103/2009, dispoziții ce se aplică exclusiv asigurătorilor, instanța asimilând în mod greșit Fondul cu un asigurător, dar și prin aplicarea în cauză a principiului reparației integrale a prejudiciului, cu toate că art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 stabilește că se poate plăti numai în limita a 450.000 RON, pe un creditor de asigurare, precum și motive contradictorii prin aceea că reține aplicabilitatea art. 49 lit. f) din Ordinul CSA, cu toate acestea nu face trimitere la niciun fel de practică judiciară,. În fapt, reiterează că prin cererea de plata înregistrata la Fondul de Garantare a Asiguraților sub nr. x/27.05.2016, intimatul-reclamant a solicitat sa fie despăgubit din disponibilitățile F.G.A. cu suma de 450.000 RON, reprezentând repararea prejudiciului moral suferit ca urmare a accidentului rutier din data de 9.05.2014. Din analizarea inscrisurilor depuse in susținerea cererii s-a constatat faptul ca la data de 09.05.2014 a avut loc un accident de circulație din culpa conducătorului auto B., ce conducea autovehicolul cu numărul de înmatriculare x, care nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de depășire, a pătruns pe contrasens si a intrat in coliziune cu autovehiculul înmatruculat cu nr. x. În urma impactului a rezultat vătămarea corporala a intimatului-reclamant, având drept consecințe piaza contuza, contuzie toracica, contuzie genunchi, necesitând un număr de 30 de zile de îngrijire medicala, iar leziunile s-au recuperat fara a-i pune in primejdie viața sau calitatea acesteia, fapt pentru care s-a stabilit acordarea sumei de 200 RON/zi de ingrijire medicala, rezultând un total de 6.000 RON acordat cu titlu de daune morale. In aprecierea daunelor morale s-au avut in vedere criteriile referitoare la consecințele negative suferite de intimatul-reclamant în cauză, în plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, suma acordata fiind stabilita potrivit Procedurii interne de soluționare a pretențiilor materiale si morale izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau deces. Aceasta procedura este stabilita având in vedere sumele plătite de-a lungul anilor de asigurătorul C. S.A., pe cale amiabilă dar si ca urmare a sentințelor judecătorești, asigurând tuturor petenților un tratament echitabil si unitar, cu evitarea arbitrariului si cu posibilitatea efectiva de verificare a modului de acordare a sumelor reprezentând daune morale, plecând de la criteriul obiectiv al zilelor de îngrijire medicală necesare, astfel cum rezulta din certificatele medico-legale prezentate, numărul zilelor de îngrijiri medicale stabilite prin aceste acte reprezentând un indicator al leziunilor traumatice suferite si nu o contabilizare propriu- zisa a zilelor de tratament suportate in total de victime. Instanța de fond a admis contestația intimatului-reclamant dispunând obligarea pârâtei sa "emită o decizie de aprobare in parte a cererii de plata nr. x/27.05.2016, cu privire la suma de 95.000 RON cu titlu de despăgubiri". In motivare, instanța de fond a reținut ca:"ln conformitate cu dispozițiile art. 49 pct. l, li.f din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, puse in aplicare prin Ordinul nr. 14/2011, stabilirea despăgubirilor reprezentând daune morale in cazul vătămării corporale a unei persoane, victime ale unui accident rutier, trebuie sa fie in conformitate cu legislația si jurisprudenta din România"; "in stabilirea sumei ce trebuia plătită reclamantului, paratul trebuia sa tina cont de dispozițiile legale în materia daunelor morale, de principiile de drept naționale si convenționale in aceasta materie, ce impun repararea integrala a prejudiciului moral, cu luarea in considerare a tuturor circumstanțelor si trăsăturilor particulare ale cauzei, precum si cu principiile rezonabilității, echității si proporționalității; Cuantificarea daunelor morale cu ajutorul unor praguri valorice stabilite printr-o procedura internă a asigurătorului încalcă principiul reparării integrale a prejudiciului. Aceasta procedura contravine inclusiv par. 20 al expunerii de motive al Directivei 2009/103/CE: Victimele accidentelor de circulație cauzate de autovehicule ar trebui sa li se garanteze un tratament comparabil, indiferent de locul in care are loc accidentul pe teritoriul Comunitatii"; În plus, utilizarea criteriilor de apreciere a prejudiciului moral din procedura internă a asigurătorului nu ține seama de prejudiciul efectiv suferit de victimă si de particularitățile fiecărui tip de prejudiciu." Instanța de fond nu face nicio distincție intre Fondul de garantare a asiguraților si asigurătorii de răspundere civila, susținând in mod greșit ca în cauza s-ar aplica principiul reparației integrale a prejudiciului, legislația specifica asigurătorilor, precum si practica judiciară ce privește asigurătorii. Totodată, invocarea Directivei 2009/103/CE privind asigurarea de răspundere civilă auto și controlul obligației de asigurare a acestei răspunderi, directiva care se refera explicit la asigurarea de răspundere civilă pentru circulația autovehiculelor - contract de asigurare care se încheie exclusiv de către asigurători - dovedește ca instanța de fond a îmbrățișat necritic susținerile intimatului-reclamant, considerând aplicabila in cauza o legislație care se aplica exclusiv asigurătorilor, aceștia fiind singurii care pot încheia contracte de asigurare de răspundere civila. In mod evident instanța de fond a ignorat total prevederile Legii 213/2015 care stabilește in cadrul art. 2 alin. (1) că: "Fondul, ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecințele Insolvenței unui asigurător, "iar art. 9 alin. (2) din Norma ASF 23/2015 stabilește: "Fondul nu preia funcțiile unui asigurător și nu are obligația de a opera în baza de date CEDAM și de a elibera certificat privind daunele înregistrate". Asa cum se poate observa, Legea nr. 213/2015 ca lege de înființare, organizare si funcționare a FGA stabilește clar in primul sau articol că fondul este o instituție de drept public- deci nu un succesor al unui asigurător in faliment pentru ca o instituție publica nu poate fi succesoarea unei societăți private prin lege si nu exista niciun text de lege care sa stabilească răspunderea civila a fondului alături de asigurătorul in faliment sau in locul acestuia-, urmărind satisfacerera unui interes public, având o funcție administrativa, prin exercitarea căreia se realizează protejarea unui interes public, in sensul de a da posibilitatea creditorilor de asigurări, pentru un timp limitat si in cadrul plafonului de garantare, sa-si realizeze creanțele de asigurări in cazul falimentului unui asigurător, urmând o procedura administrativa, care se finalizează prin emiterea unor acte administrative. Având in vedere acest scop pentru care a fost înființat, principala sa sursă de finanțare a fost stabilita ca fiind contribuția lunara plătită de către asigurători si, având in vedere aceasta sursă limitată a fondurilor pe care le gestionează, a fost stabilit si plafonul de garantare la 450.000 RON per creditor de asigurare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 15 alin. (2) din Legea 213/2015. Or, un alt principiu care trebuie respectat întotdeauna când trebuie sa se decidă asupra unor pretenții bănești este ca suma stabilita sa fie in acord cu posibilitățile de plată ale celui obligat. Fondul de garantare a asiguraților nu plătește despăgubirile in locul sau pentru asigurătorii in faliment, obligațiile sale de plata fiind obligații proprii, noi, ex legem si care nu își au temeiul in răspunderea civilă delictuală sau contractuală, ci exclusiv in lege, Fondul fiind si rămânând un terț față de contractul de asigurare in temeiul căruia creditorii de asigurări i se pot adresa pentru plata despăgubirlor/îndemnizatiilor in cazul falimentului unui asigurător. Fondul de garantare acoperă creanțele de asigurări in virtutea principiului protecției consumatorilor produselor si serviciilor de asigurări, nu ca obligații proprii ale fondului, plățile făcute urmând a se inscrie ca si creanțe de asigurări împotriva asigurătorului falit, in procedura de faliment. Asa fiind, legislația privind asigurările si asigurătorii precum si practica judecătorească trebuie raportate la specificul obligațiilor Fondului de garantare a asiguraților, la resursele acestuia, la scopul limitat la protecție al fondului si nu de înlocuire a asigurătorilor in obligațiile lor contractuale, astfel cum prevăd dispozițiile art. 11 din Legea 213/2015: "Fondul asigură efectuarea plății indemnizațiilor/despăgubirilor din disponibilitățile sale, către creditorii de asigurări, potrivit condițiilor si plafonului de garantare stabilite de prezenta lege". Asa fiind, practica judecătorească invocată de intimatul-reclamant putând constitui un reper numai in privința criteriilor de apreciere, asa cum de altfel a si fost pentru recurenta pârâtă la momentul acordării despăgubirilor, nu și în privința sumelor acordate, de vreme ce intre plafonul de garantare de 450.000 RON prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea 213/2015 si limita maximă de despăgubire stabilită de Ordinul CAS 14/2011 in sarcina asigurătorilor începând cu anul 2012, de 5.000.000 euro, este o diferență uriașă. Totodată, este de observat faptul ca in cauza nu sunt aplicabile prevederile par. 20 din Directiva 2009/103/CE, de vreme ce directiva are ca obiect dispoziții vizând măsuri ce trebuie luate de statele contractante în materia asigurărilor si asigurătorilor de răspundere civila pentru pagubele produse de vehiculele, astfel încât nicio victima sa nu rămână nedespăgubită, iar suma asigurată sa fie întotdeauna îndestulătoare, având ca obiect de reglementare asigurătorii, organismele de despăgubire "carte verde" si contractele de asigurare specifice. Or, este evident faptul ca Fondul nu este un asigurator-si art. 9 alin. (2) din Norma ASF 16/2015 prevede expres acest lucru-, nu încheie contracte de asigurare, nu le poate modifica sau anula, nu stabilește sume asigurate, nu încasează prime de asigurare si nu are nicio obligație față de persoanele vătămate in urma unor accidente de autovehicule decât in urma falimentului unui asigurător, si numai daca creditorii de asigurări urmează procedura administrativa de plata prevăzuta de Legea 213/2015. Totodată, este de observat faptul ca sentința de fond conține si o motivare contradictorie de vreme ce instanța retine ca in cauza se aplica dispozițiile art. 49 pct. l lit. f) din Ordinul CSA 14/2011, susținând că stabilirea daunelor morale trebuie făcuta in conformitate cu legislația si jurisprudența din România - dar consideră că stabilirea "daunelor morale cu ajutorul unor praguri valorice stabilite printr-o procedura internă a asigurătorului încalcă principiul reparării integrale a prejudiciului". Or, așa cum se observă din adresa x nr. x/17.01.2017 (in care temeiul căreia s-a elaborat procedura internă) are in vedere tocmai legislația si practica judecătorească in materie, stabilind praguri valorice pentru acordarea daunelor morale in funcție de valorile plătite de asigurătorul C. intre 2011-2012 si pana la data falimentului, atât pe cale amiabila, cat si in urma pronunțării de sentințe judecătorești împotriva sa. Mai arată faptul că dreptul de apreciere de care dispune nu a fost exercitat discreționar sau prin abuz/exces de putere, ci in baza unor reguli clare și concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal și nediscriminatoriu fata de oricare victimă a accidentelor rutiere, iar pe de altă parte, suma acordată intimatului este in conformitate cu rolul Fondului de Garantare a Asiguraților, fiind dată prin apreciere in cadrul pragului respectiv, in lipsa criteriilor și limitelor legale de stabilire a cuantumului daunelor morale. Recurgerea la o procedura internă standardizată nu contravine vreunei prevederi legale și nici nu este de natura a leza dreptul persoanelor îndreptățite de a primi daune morale, ci, dimpotrivă, are rolul de a asigura transparenta in procesul adoptării soluției administrative, precum și a unui tratament echitabil pentru fiecare dintre persoanele îndreptățite la primirea unor astfel de despăgubiri, fiind relevantă in adoptarea acestei practici și dispozițiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, potrivit cărora "plata de către Fond a creanțelor de asigurări stabilite ca fiind certe, lichide și exigibile se face in limita unui plafon de garantare de 450.000 RON pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat in faliment." Totodată, deși se retine că acordarea daunelor morale se face in conformitate cu "jurisprudenta din România", instanța de fond nu face nici cea mai mica referire la relevanta jurisprudența - nici cea susținută de intimatul-reclamant si nici o alta, eventual cu referire chiar la Fondul de garantare a asiguraților, de vreme ce Fondul este parte in cauza si deja pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ si fiscal se afla înregistrate peste 1200 de cauze constând in contestații împotriva deciziilor emise de subscrisa. In lipsa acestor necesare trimiteri la "jurisprudența din România", instanța de fond se rezuma la a face un inventar denumit "criterii", in cadrul cărora se indica diagnosticul, numărul de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare si faptul ca vătămarea intimatului si a soției acestuia au produs dureri fizice si psihice, iar vătămările au vizat sănătatea, integritatea corporală si exercițiul deplin al facultăților fizice si psihice. Toate aceste criterii au fost avute in vedere, asa cum rezulta din actele dosarului, iar urmare acestui inventar de criterii, instanța de fond stabilește suma de 95.000 RON, reprezentând despăgubiri morale ce se cuvin intimatului, respectiv de peste 15 ori suma pe care a acordat-o având in vedere aceleași criterii. Nici probatoriul avut in vedere de către instanța de fond nu a fost diferit de cel avut in vedere la emiterea deciziei, intimatul depunând doar un înscris al unei persoane care nu s-a mai putut prezenta ca martor, si care relevă mai mult vătămarea suferita de soția intimatului si consecințele acesteia, înțelegându-se din motivare că aceste aspect au fost înlăturate de la stabilirea prejudicii lui moral in cauza. Prin urmare, conchide că acordarea sumei de 95.000 RON cu titlu de despăgubiri morale nu are niciun fundament, suma astfel stabilită fiind excesivă si, in lipsa motivării suplimentare sau prin raportare la o practica judecătorească relevantă, fiind arbitrar stabilită. Fata de cele învederate, solicită admiterea recursului formulat.

Apărările formulate în cauză. Prin întâmpinarea formulată la recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, reclamantul A. a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat, invocând următoarele apărări: În esență, recurentul-pârât consideră că a analizat în mod corect cererea sa de plată prin raportare la art. 11 și art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, divergența fiind cauzată de cuantumul despăgubirii și nu de existența dreptului de despăgubire, intimata necontestând calitatea intimatului reclamant de "creditor de asigurare". Prin urmare, pentru a determina în ce constă creanța de asigurare, astfel cum este definită prin art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015, este necesară analiza nașterii raportului juridic de garantare în temeiul art. 2 alin. (3) din Legea 213/2015. Sintagma "plata despăgubirii rezultate din contractele de asigurare" se referă la plata pe care în mod obișnuit o efectua societatea de asigurări C. S.A, aflată în faliment. Pentru a determina conținutul acestei obligații trebuie determinat în ce constau obligațiile asigurătorului RCA, obligații ce reies din coroborarea răspunderii civile delictuale din C. civ., Legii nr. 136/1995 și Ordinul CSA nr. 14/2011. Potrivit art. 49 din Norma CSA parte integrantă a Ordinului CSA nr. 14/2011 (în vigoare la data accidentului, 30.11.2013): "La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele: l. în caz de vătămare corporală: a) diferența dintre veniturile nete ale persoanei vătămate, probate cu documente fiscale, și indemnizația primită din fondurile persoanei juridice sau fizice la care salariatul își desfășoară activitatea și/sau, după caz, din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, pe perioada spitalizării și a concediului medical; b)venitul mediu lunar net realizat din activități desfășurate de persoana vătămată, probat cu documente justificative, în cazul persoanelor care nu au calitatea de salariat; c)salariul de bază minim brut pe economie, în cazul persoanelor păgubite aflate la data producerii accidentului în ultimul an de studii sau de calificare; d)eventualele cheltuieli prilejuite de accident - cheltuieli cu transportul persoanei accidentate, cu tratamentul, cu spitalizarea, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentație suplimentară, conform prescripțiilor medicale, probate cu documente justificative, și care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale prevăzute de reglementările în vigoare; e)cheltuielile cu îngrijitori pe perioada incapacității de muncă, dacă prin certificatul medical se recomandă acest lucru, însă nu mai mult decât salariul de bază minim brut pe economie; f)daunele morale: în conformitate cu legislația și jurisprudența din România;" Conform prevederilor Art. 1387 alin. (1) Noul C. civ., "în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății unei persoane, despăgubirea trebuie să acopere cheltuielile de îngrijire medicală și, dacă va fi cazul, cheltuielile determinate de sporirea nevoilor de viață ale celui păgubit, precum și orice alte prejudicii materiale, " iar potrivit Art. 1.391 alin. (1) Noul C. civ., "f« caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății, poate fi acordată și o despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială. Fondul de Garantare avea obligația să determine cuantumul creanței de asigurare prin raportare la normele sus-menționate. În schimb, F.G.A. nu a luat în considerare dispozițiile legale în materia daunelor morale, principiile de drept naționale și convenționale în această materie ce impun repararea integrală a prejudiciului moral, prin raportare la toate circumstanțele și trăsăturilor particulare ale cauzei, precum și cu principiile rezonabilității, echității și proporționalității. Este lipsită de relevanță susținerea recurentului-pârât, conform căreia acesta nu preia funcțiile unui asigurător și nu este succesor al unui asigurător. Instanța de fond nu a obligat recurentul-pârât la plata unei sume de bani în temeiul răspunderii civile delictuale ori în temeiul calității de succesor în drepturi a F.G.A. Instanța a cuantificat creanța de asigurare datorată de societatea de asigurări aflată în faliment, apoi a dispus în mod corect ca recurentul-pârât, în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 și art,9 alin. (2) din Norma ASF nr. 16/2015 să garanteze plata acestei creanțe către reclamantul- creditor de asigurare, și să emită decizia de aprobare parțială a cererii de plată. 2. F.G.A. critică sentința civilă nr. 5183/27.12.2017 prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susținând că hotărârea conține motive contradictorii. Recurentul-pârât a cuantificat prejudiciul moral suferit de reclamant prin raportarea sumei de 200,00 RON la numărul de zile de îngrijire medicală (indicator medico-legal), demers pe care înțelege să-l motiveze cu argumente ce nu se regăsesc în vreo normă legală, respectiv: - "criterii determinante și încadrarea pe praguri valorice agreate printr-o procedură internă", împrejurarea că "lichidatorul judiciar desemnat în cauza având ca obiect falimentul societății C. a utilizat ca baza de lucru Tabelul rezervelor de daună ce cuprinde valori medii pentru despăgubiri morale ca urmare a decesului, dar și a vătămării corporale" "procedura de acordare a acestor despăgubiri, proceduri interne validate în C.". Instanța de fond în mod corect a reținut că aceste praguri valorice agreate printr-o procedură internă a asigurătorului nu-și găsesc rostul nici în contextul legal național, care reglementează materia asigurărilor de răspundere civilă auto obligatorie, astfel cum a arătat (astfel de criterii nu se regăsesc în vreo normă legală aplicabilă pe teritoriul României) și nici în contextul politic al României în anul 2017, având în vedere dispozițiile par. 20 al expunerii de motive al Directivei 2009/103/CE: "Victimelor accidentelor de circulație cauzate de autovehicule ar trebui să li se garanteze un tratament comparabil, indiferent de locul în care are loc accidentul pe teritoriul Comunității." Hotărârea nu cuprinde motive contradictorii, instanța constatând că procedura internă a F.G.A., în pofida celor afirmate de aceasta din urmă, nu respectă "dispozițiile legale în materia daunelor morale, principiile de drept naționale și convenționale în această materie, ce impun repararea integrală a prejudiciului moral, cu luarea în considerare a tuturor circumstanțelor și trăsăturilor particulare ale cauzei, precum și cu principiile rezonabilității, echității și proporționalității". Această constatare nu este în disonanță cu faptul că instanța reține că o legală cuantificare a prejudiciului moral se efectuează atât cu ajutorul orientativ al jurisprudenței cât și prin particularizarea elementelor doctrinare la prejudiciul efectiv suferit de victimă. Raționamentul recurentului-pârât (care presupune că se raportează exclusiv la indicatorul medico-legal al duratei îngrijirilor medicale - "zile de îngrijiri medicale") încalcă atât litera, cât și însuși principiului avut în vedere la edictarea art. 49 pct. l lit. f) din Ordinul CSA nr. 14/2011. Este adevărat că indicatorul medico-legal denumit "durata îngrijirilor medicale" este unul dintre criteriile avute în vedere de instanțele judecătorești din România investite cu cereri de despăgubiri pentru prejudicii morale rezultate din atingeri aduse integrității corporale, dar tot atât de adevărat este că acesta nu reprezintă unicul criteriu. Raportarea exclusiv la indicatorul medico-legal încalcă principiul reparației integrale a prejudiciului prevăzut de art. 1385 alin. (1) C. civ. Acest indicator nu surprinde întreaga dimensiune a modului în care viața victimei a fost afectată de evenimentul rutier. De aceea, la dimensionarea "în echitate" a prejudiciului moral menit a compensa prin mijloace bănești repercusiunile vătămării corporale în plan fizic și psihic trebuie avut în vedere ceea ce doctrina și practica judecătorească de mult timp susțin, anume cumulul mai multor criterii, cum sunt: -indicatorii medico-legali; -durata menținerii consecințelor vătămării (consecințele traumatice ale evenimentului, atât la nivel fizic, cât și la nivel psihic, sub forma secheleleor posttraumatice); -existența unei forme particulare de prejudiciu (pretium doloris, estetic, de agrement, juvenil etc); Impactul traumatismului suferit asupra tuturor sferelor vieții victimei (personale, sociale, profesionale etc), consecințele în plan fizic și psihic ale urmărilor leziunilor suferite impune luarea în considerare a formelor sub care se prezintă această categorie de prejudiciu: pretium doloris, prejudiciu de agrement, prejudiciu estetic, numai prin corelarea mai multor criterii, este posibilă evaluarea cât mai adecvată a prejudiciului moral. Având în vedere cele învederate, solicită respingerea recursului formulat de F.G.A. ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 20 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 26 februarie 2020, însă, prin încheierea de ședință din data de 03 aprilie 2019 s-a admis cererea de preschimbare a termenului de judecată stabilit și s-a fixat termen la data de 18 septembrie 2019, cu citarea părților.

Soluția instanței de recurs Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, a apărărilor invocate prin întâmpinarea depusă, Înalta Curte apreciază că recursul pârâtei este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu verificarea legalității Deciziei nr. 5019/20.03.2017, emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, cu consecința obligării pârâtului la emiterea unei decizii de aprobare a plății creanței sale în cuantum de 450.000,00 RON cu titlu de despăgubiri, în conformitate cu cererea de plată înregistrată sub nr. x/27.05.2016. Prin decizia nr. 5019/20.03.2017, Fondul de Garantare a Asiguraților a admis în parte cererea de despăgubire formulată de reclamant, pentru suma de 6.000,00 RON, (după ce în prealabil, la data de 07.03.2017, suma menționată a fost virată în contul bancar al reclamantului), respingând cererea de plată pentru diferența dintre suma solicitată și cea acordată. Prima instanță a admis în parte cererea formulată de reclamant, a anulat decizia atacată și l-a obligat pe pârât să emită o decizie de aprobare în parte a cererii de plată nr. x/27.05.2016, cu privire la suma de 95.000 RON cu titlu de despăgubiri. În operațiunea de evaluare a prejudiciului, prima instanță a reținut că în mod greșit pârâtul a aplicat Procedura de soluționare pe cale amiabila a pretențiilor pecuniare (morale si materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, care reprezintă o procedură validată de asigurătorul S.C. C. S.A., societate în faliment, întrucât această procedură încalcă principiul reparării integrale a prejudiciului, nu ține seama de prevederile art. 253 și 1391 C. civ., contravenind și par. 20 al expunerii de motive al Directivei 2009/103/CE, potrivit cărora: "Victimelor accidentelor de circulație cauzate de autovehicule ar trebui să li se garanteze un tratament comparabil, indiferent de locul în care are loc accidentul pe teritoriul Comunității". Prin criticile formulate în susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta reclamantă a arătat, în esență, că hotărârea primei instanțe a fost dată cu greșita aplicare a art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților, potrivit cărora, plata de către Fond a creanțelor de asigurări stabilite ca fiind certe, lichide și exigibile se face în limita unui plafon de garantare de 450.000 RON pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment, întrucât nu ține seama de criteriile jurisprudențiale impuse în evaluarea cuantumului despăgubirilor. Înalta Curte împărtășește concluzia instanței de fond, formulată în temeiul dispozițiilor art. 49 pct. l, li.f din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, puse in aplicare prin Ordinul nr. 14/2011, (care stipulează că "stabilirea despăgubirilor reprezentând daune morale in cazul vătămării corporale a unei persoane, victime ale unui accident rutier, trebuie sa fie in conformitate cu legislația si jurisprudenta din România") în sensul că FGA nu se putea raporta la procedura internă a asigurătorului C., care ține seama doar de durata zilelor de îngrijiri medicale a victimelor accidentelor fără a le corela cu principiile de drept naționale si convenționale in aceasta materie. Dispozițiile normative invocate, calitatea de persoană juridică de drept public și scopul înființării Fondului nu justifică nerespectarea criteriilor jurisprudențiale, care implică o doză de aproximare, prin raportare la un complex de împrejurări, cum ar fi consecințele negative suferite în plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situația familială, profesională și socială etc. Înalta Curte apreciază că, atât prin criteriile avute în vedere cât și prin cuantificarea prejudiciului moral suferit de reclamant, prima instanță a a aplicat în mod corect criteriile jurisprudențiale relevante. Astfel, prima instanță a evidențiat că a avut în vedere multiplele traumatisme suferite de reclamant (traumatism cranio-cerebral acut cu plagă confuză fronto-parietală stângă, plagă confuză fronto-parietală stânga, fractură neintrusivă a osului frontal stâng, contuzie cerebrală minoră, contuzie genunchi stg. contuzie toracică), leziuni care au necesitat 25-30 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare de la data producerii, cauzând dureri fizice și disconfort psihic, pe care s-a suprapus durerea psihică provocată de starea în care a ajuns soția sa în urma aceluiași accident și care i-a afectat viața familială. În opinia Înaltei Curți, durata îngrijirilor medicale, stabilite ca fiind necesare pentru vindecarea traumatismelor suferite de reclamant, descrise prin Raportul contatator medico-legal nr. 608/II/b/127-2014, poate fi într-adevăr pertinentă în stabilirea unor daune materiale și, eventual, a daunelor morale acordate pentru compensarea suferințelor fizice îndurate în această etapă a recuperării. Cu toate acestea, numărul de zile de îngrijiri medicale nu are nicio legătură cu prejudiciul moral încercat de reclamant datorită urmărilor accidentului, urmări care au afectat atât starea de sănătate normală cât și viață familială liniștită de care acesta se bucura anterior. În această ordine de idei, nu poate fi avut în vedere nici valoarea medie a despăgubirilor morale acordate de C. S.A. la nivelul anilor 2011-2012- urmare unor vătămări corporale ce au necesitat mai mult de 30 de zile de îngrijiri medicale, de 200 RON/zi de îngrijire medicală. De asemenea, având în vedere faptul că, în temeiul art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, plata de către Fondul de Garantare a Asiguraților a creanțelor de asigurări stabilite se face în limita unui plafon de garantare de 450.000 RON pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment, argumentele care se referă la particularitatea ființării fondului în scopul protejării creditorilor de asigurări, ar putea fi concludente în evaluarea prejudiciului moral pretins numai în acele situații în care se urmărește limitarea sumei acordate la nivelul plafonului maxim stabilit. În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, în legătură cu repararea prejudiciilor morale s-au statuat următoarele: "Prejudiciul moral a fost definit ca orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane și care se manifestă prin suferința fizică sau/și morală, pe care le resimte victima. Prejudiciile care alterează sănătatea și imaginea fizică aduc atingere unora dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane - dreptul la sănătate, integritate fizică și psihică (art. 58 noul C. civ.) ca și componente ale dreptului la viață apărat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și trebuie să fie reparate. Caracterul suferințelor trebuie privit în legătură cu particularitățile individuale ale persoanei prejudiciate, suferințele morale (psihice) fiind frica, durerea, rușinea, tristețea, neliniștea, umilirea și alte emoții negative. Fiind vorba de lezarea unor valori fără conținut economic și de protejarea unor drepturi care intră, ca element al vieții private, în sfera art. 1 (dreptul la viață) din Convenția europeană, dar și de valori apărate de art. 22 din Constituție și art. 58 C. civ., existența prejudiciului este circumscrisă condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real și efectiv produs victimei. În ce privește cuantumul posibilelor despăgubiri acordate, nici sistemul legislativ românesc și nici normele comunitare nu prevăd un mod concret de evaluare a daunelor morale, iar acest principiu, al reparării integrale a unui astfel de prejudiciu, nu poate avea decât un caracter estimativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc. Ceea ce trebuie în concret evaluat nu este prejudiciul ca atare, ci doar despăgubirea ce vine să compenseze acest prejudiciu și să aducă acea satisfacție de ordin moral celui prejudiciat" (Secția I civilă, decizia nr. 824 din 06 aprilie 2016). În valorificarea acestor orientări jurisprudențiale Înalta Curte reține că, față de impactul accidentului rutier care s-a produs la data de 09.05.2014 asupra sănătății și vieții familiale a recurentului-reclamant, suma de 95.000 RON constituie o despăgubire adecvată ce vine să compenseze prejudiciul moral suferit de acesta. În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1), pct. 6 din C. proc. civ., s-a susținut că hotărârea conține motive străine de natura cauzei, prin referirile la dispozițiile Directivei nr. 103/2009, dispoziții ce se aplică exclusiv asigurătorilor, prima instanță a asimilatîn mod greșit Fondul cu un asigurător, cât și prin aplicarea în cauză a principiului reparației integrale a prejudiciului, cu toate că art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 stabilește că se poate plăti numai în limita a 450.000 RON, pe un creditor de asigurare. S-a mai susținut că există și motive contradictorii, întrucât se reține aplicabilitatea art. 49 lit. f) din Ordinul CSA nr. 14/2011, cu toate acestea nu face trimitere la niciun fel de practică judiciară. Aceste critici sunt neîntemeiate. Hotărârea primei instanțe corespunde cerințelor prevăzute de art. 425 alin. (1) pct. b din C. proc. civ., au fost indicate motivele de fapt și de drept pe care s-a întemeiat soluția adoptată, precum și motivele pentru care au fost înlăturate apărările pârâtei, considerentele reținute nefiind nici străine de natura cauzei și nici contradictorii. Criticile care vizează considerente străine de natura cauzei sau contradictorii, sunt fundamentate pe ideea conform căreia prima instanță a reținut în mod eronat aplicabilitatea unor principii, reguli sau criterii de individualizare a prejudiciului, întrucât a asimilat în mod greșit Fondul de Garantare a Asiguraților cu o societate de asigurare. Înalta Curte, a expus, cu ocazia analizării motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., argumentele în baza cărora a conchis că evaluarea unei creanțe de asigurare în înțelesul art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015, în baza unor criterii legale și jurisprudențiale care exced celor stabilite de normele interne ale societăților de asigurare, este conformă cu dispozițiilor art. 49 pct. l, li.f din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, puse in aplicare prin Ordinul nr. 14/2011, cât timp acestea nu depășesc plafonul maxim stabilit. Așa) fiind, premisa avută în vedere cu ocazia invocării motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în sensul că Fondul în mod greșit a fost asimilat unui asigurător, este lipsită de pertinență și concludență din perspectiva motivului de recurs invocat.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 8 C. proc. civ. nu pot fi reținute în cauză, în temeiul art. 496 alin. (1) din același act normativ, raportat și la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge ca nefondat recursul formulat de pârât. PENTRU ACESTE MOTIVE,