ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 401/2017
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 401/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr.
401/2017
Deliberând
asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
La data de 1
iunie 2016 a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație
și Justiție, sub nr. x/90/2013/a1, recursul declarat de
recurenta-pârâtă SC A. SA împotriva încheierii de ședință
din data de 10 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel
Pitești, secția I civilă, în Dosarul nr. x/90/2013.
În drept,
recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6
și 8 C. proc. civ.
Prin
criticile formulate, recurenta-pârâtă a arătat că, la termenul
de judecată din data de 10 aprilie 2014, a solicitat instanței de
apel suspendarea de drept, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, a
capătului de cerere care vizează despăgubirile întemeiate pe
dispozițiile art. 80 C. muncii, având în vedere natura lor
patrimonială, iar nu a întregii cauze - respectiv și a capătului
de cerere care vizează anularea deciziei de concediere.
Recurenta-pârâtă
a susținut că, dacă instanța de apel aprecia că nu se
poate dispune disjungerea acestui capăt de cerere trebuia să
respingă cererea, iar nu să dispună suspendarea întregii cauze
în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 și, ulterior, să
mențină starea de suspendare a dosarului.
Astfel,
recurenta-pârâtă a arătat că încheierea prin care a fost
menținută starea de suspendare a dosarului, în temeiul art. 36 din
Legea nr. 85/2006, este nelegală pentru următoarele argumente:
1) Natura
despăgubirilor solicitate de către reclamant prin cererea de chemare
în judecată nu puteau face obiect al suspendării în temeiul art. 36
din Legea nr. 85/2006, deoarece acestea, în situația anulării de
către instanța de judecată a deciziei de concediere, fac parte
din categoria creanțelor născute ulterior deschiderii procedurii de
insolvență. Aceasta creanța este una ulterioară
expirării termenului de depunere a cererilor de înscriere a creanței
la masa credală și se plătește de către intimată
cu prioritate, potrivit art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006.
2) Pârâta a
solicitat instanței repunerea cauzei pe rol în temeiul dispozițiilor
art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, având în vedere momentul nașterii
creanței referitoare la despăgubirile întemeiate pe art. 80 C.
muncii, respectiv după data deschiderii procedurii, care
înlătură efectul suspensiv al dispozițiilor art. 36 din Legea
nr. 85/2006.
3) În raport
de obiectul cauzei, respectiv contestație împotriva unei decizii de
concediere, judecarea conflictelor de muncă, deci inclusiv a celor ivite
în cadrul procedurii de insolvență, nu sunt de competența
judecătorului-sindic, ci a completelor specializate în acest sens. Astfel,
judecarea unui litigiu de muncă, sau cel puțin a capătului de
cerere care vizează anularea deciziei de concediere, nu este supusă
dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006.
4)
Respingerea cererii de repunere pe rol a cauzei este în măsură
să încalce dreptul la un proces echitabil și la soluționarea
cauzelor într-un termen rezonabil, precum și valorificarea efectivă a
drepturilor care se nasc ca urmare a unei presupuse concedieri nelegale, pe de
o parte, și stabilirea existenței și întinderii unei
creanțe care își mărește cuantumul în defavoarea
angajatorului, protejat de dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, pe
de altă parte.
5) Nicio
dispoziție legală nu împiedică instanța de apel să
judece calea de atac deoarece, în situația admiterii apelului și deci
a anulării deciziei de concediere cu plata despăgubirilor, titlul
executoriu, chiar și în situația în care s-ar considera că ar
constata o creanță anterioară deschiderii procedurii nu ar
scapă efectului suspensiv, așa încât solicitarea intimatei de a
repune cauza pe rol nu poate produce nicio amenințare asupra averii
debitorului, astfel că este în conformitate cu scopul edictării de
către legiuitor a dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006.
6) Practica
instanțelor de judecată este în sensul repunerii pe rol a cauzelor
care au ca obiect numai despăgubirile bănești întemeiate pe
dispozițiile art. 80 alin. (1) C. muncii (ex: încheierea civilă din
data de 17 septembrie 2015 și Sentința civilă nr. 2316 din 05
noiembrie 2015, pronunțate de Tribunalul Argeș în Dosarul nr.
x/109/2014).
7) Încheierea
recurată are un caracter contradictoriu în raport cu alte hotărâri
pronunțate de aceeași instanță.
8) Astfel cum
rezultă din notele scrise depuse în fața instanței de apel,
aflate la dosar, contestatorul B. a fost de acord cu repunerea cauzei pe rol
și, deci, cu judecarea apelului.
A mai
arătat recurenta că în cauză trebuie avută în vedere
și Decizia Curții Constituționale nr. 41/2013, referitoare la
excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 36 din
Legea nr. 85/2006, precum și de faptul că actuala reglementare
coincide cu cea anterioară din materia suspendării de drept a
acțiunilor judiciare pentru realizarea creanțelor asupra averii unui
debitor aflat în procedura insolvenței, respectiv dispozițiile art.
75 alin. (3) din Legea nr. 85/2014 conform cărora "nu sunt supuse
suspendării prevăzute la alin. (1) acțiunile judiciare pentru
determinarea existenței și/sau cuantumului unor creanțe asupra
debitorului, născute după data deschiderii procedurii",
aceeași soluție fiind împărtășită de legiuitor
și prin Legea nr. 85/2006, aplicabilă în prezenta cauză.
În
consecință, recurenta-pârâta a solicitat admiterea recursului și
repunerea cauzei pe rol cu consecința continuării judecății
căii de atac a apelului formulat de apelantul B.
În drept a
invocat dispozițiile art. 11, 36 și 64 alin. (6) din Legea nr.
85/2006, art. 80 alin. (1) C. muncii, art. 212 alin. (1) din Legea nr. 62/2011
a dialogului social și art. 483 și urm. și art. 488 alin. (1)
pct. 6 și 8 C. proc. civ.
Prin raportul
întocmit conform art. 493 alin. (3) C. proc. civ., s-a reținut că,
încheierea atacată este susceptibilă de recurs, recursul a fost
declarat în termenul legal prevăzut de dispozițiile art. 485 alin.
(1) C. proc. civ., iar criticile formulate pot fi încadrate în motivele de
nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Raportul a
fost comunicat părților cu mențiunea că pot formula puncte
de vedere în termen de 10 zile (termen care curge de la comunicare);
părțile nu au depus puncte de vedere la raport.
Prin
încheierea pronunțată în camera de consiliu la data de 20 ianuarie
2017, Înalta Curte a admis în principiu recursul și a acordat termen în
ședință publică, cu citarea părților.
Examinând
încheierea recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte
constată recursul fondat și urmează a fi admis, pentru
următoarele considerente:
Prin cererea
înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția I civilă, la
data de 4 martie 2013, sub nr. x/90/2013, reclamantul B. a formulat, în
contradictoriu cu pârâta SC A. SA, contestație împotriva Deciziei nr. 864
din 6 februarie 2013, prin care intimata a dispus încetarea contractului
individual de muncă din 22 ianuarie 1987, în baza art. 86 pct. 6 din Legea
nr. 85/2006 privind procedura insolvenței și art. 65 din Legea nr.
53/2003 - C. muncii, solicitând și plata de daune materiale și
morale.
În drept,
contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art. 75 pct. 1, 77
- 80 și 272 C. muncii, art. 4.109 și 4.112 din Contractul colectiv de
muncă la nivel de unitate pe anul 2013 și art. 453 C. proc. civ.
Pârâta SC A.
S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca
nefondată.
Prin
Sentința nr. 1095 din 23 septembrie 2013 a Tribunalului Vâlcea,
secția I civilă, a fost respinsă contestația formulată
de contestatorul B.
Împotriva
acestei sentințe a declarat apel contestatorul B., dosarul fiind
înregistrat pe rolul Curții de Apel Pitești, secția I
civilă la data de 14 noiembrie 2013.
La termenul
de judecată din data de 10 aprilie 2014, Curtea de Apel Pitești,
secția I civilă a dispus suspendarea judecării apelului, în
temeiul dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura
insolvenței.
La data de 26
ianuarie 2016 (data depunerii cererii la oficiul poștal),
intimata-pârâtă SC A. SA a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei.
În motivarea
cererii, intimata-pârâtă a arătat că, deși se află în
continuare în procedura insolvenței, starea de suspendare a cauzei, în
baza art. 36 din Legea nr. 85/2006, nu mai este în acord cu interesele
intimatei și cu scopul pentru care acest text de lege a fost instituit,
având în vedere următoarele argumente:
Despăgubirile
solicitate de apelant prin cererea de chemare în judecată nu puteau face
obiect al suspendării în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, deoarece,
în situația anulării de către instanța de judecată a
deciziei de concediere, acestea s-ar încadra în categoria creanțelor
născute ulterior deschiderii procedurii de insolvență; aceasta
creanță este una ulterioară expirării termenului de depunere
a cererilor de înscriere a creanței la masa credală și se
plătește de către intimată cu prioritate, potrivit art. 64
alin. (6) din Legea nr. 85/2006.
În cauză
sunt incidente dispozițiile art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, având
în vedere momentul nașterii creanței, respectiv după data
deschiderii procedurii, care înlătură efectul suspensiv al
dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, privitor la creanțele
născute anterior deschiderii procedurii insolvenței.
Deși nu
este aplicabilă în speță, actuala reglementare coincide cu cea
anterioară din materia suspendării de drept a acțiunilor
judiciare pentru realizarea creanțelor asupra averii unui debitor aflat în
procedura insolvenței, respectiv dispozițiile art. 75 alin. (3) din
Legea nr. 85/2014 care prevăd faptul că "nu sunt supuse
suspendării prevăzute la alin. (1) acțiunile judiciare pentru
determinarea existenței și/sau cuantumului unor creanțe asupra
debitorului, născute după data deschiderii procedurii".
În raport de
obiectul cauzei, respectiv contestație împotriva unei decizii de
concediere, judecarea conflictelor de muncă, deci inclusiv a celor ivite
în cadrul procedurii de insolvență, nu sunt de competența
judecătorului-sindic, ci a completelor specializate în acest sens. Astfel,
judecarea unui litigiu de muncă, sau cel puțin a capătului de cerere
care vizează anularea deciziei de concediere, nu se supune
dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006.
S-a mai
arătat că la soluționarea cauzei trebuie avută în vedere
și Decizia Curții Constituționale nr. 41/2013, referitoare la
excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 36 din
Legea nr. 85/2006, prin care s-a stabilit că: "revine instanței
de judecată, învestită cu judecarea unei astfel de cereri,
competența și, în același timp, obligația de a analiza în
ce măsură acțiunea reclamantului tinde la realizarea
creanței sale sau doar la constatarea sub aspectul existenței și
întinderii acesteia".
O
eventuală respingere a cererii de repunere pe rol a cauzei este în
măsură să încalce dreptul la un proces echitabil și la
soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, precum și
valorificarea efectivă a drepturilor care se nasc ca urmare a unei
presupuse concedieri nelegale, pe de o parte, și stabilirea
existenței și întinderii unei creanțe care își mărește
cuantumul în defavoarea angajatorului protejat de dispozițiile art. 36 din
Legea nr. 85/2006, pe de altă parte.
Astfel cum
rezultă din notele scrise depuse în fața instanței de apel
aflate la dosar apel, apelantul B. este de acord cu repunerea cauzei pe rol
și, deci, cu judecarea apelului.
Prin
încheierea din 10 martie 2016, Curtea de Apel Pitești, secția I
civilă, a menținut starea de suspendare dispusă prin încheierea
de ședință din data de 10 aprilie 2014, reținând, în
esență, că nu a fost soluționată definitiv procedura
în raport de care s-a dispus suspendarea de drept a cauzei.
Astfel,
curtea de apel a reținut că apărătorul societății
intimate a solicitat suspendarea de drept a judecății apelului, în
conformitate cu dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, care
reglementează un caz de suspendare care operează de drept. În cererea
de repunere pe rol au fost invocate de către intimată
dispozițiile art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, dispoziții
privitoare la situația de excepție a salariaților (în sensul
că acestei categorii nu i se aplică dispozițiile din articolele
următoare). Prin urmare nu se justifică repunerea pe rol a cauzei.
Înalta Curte
reține că, potrivit dispozițiilor art. 414 alin. (1) C. proc.
civ., încheierea prin care s-a dispus suspendarea judecării procesului
poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la instanța ierarhic
superioară, cu excepția încheierii de suspendare a
judecății pronunțată de Înalta Curte de Casație
și Justiție, care este definitivă.
Alin. (2) al
aceluiași articol prevede că recursul se poate declara cât timp
durează suspendarea cursului judecării procesului, atât împotriva
încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât și împotriva încheierii
prin care s-a dispus respingerea cererii de repunere pe rol a procesului.
În
cauză, măsura suspendării și menținerea acestei
măsuri au intervenit în temeiul unor norme speciale, respectiv în baza
dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura
insolvenței, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 169/2010
publicată în M. Of. nr. 505/21.07.2010, care prevăd că "de
la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile
judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra
debitorului sau bunurilor sale".
Legea nr.
85/2006 privind procedura insolvenței a fost modificată prin Legea
nr. 277/2009 publicată în M. Of. nr. 486/14.07.2009, prin Legea nr.
169/2010 publicată în M. Of. nr. 505/21.07.2010 și prin Legea nr.
255/2013 publicată în M. Of. nr. 515/14.08.2013.
La data
suspendării cauzei, respectiv 10 aprilie 2014, erau în vigoare
dispozițiile art. 36 din Legea 85/2006, astfel cum au fost modificate prin
Legea nr. 169/2010 publicată în M. Of. nr. 505/21.07.2010.
Cercetând
recursul din perspectiva motivului de recurs prevăzut de dispozițiile
art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., conform încadrării criticilor
expusă în raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului,
Înalta Curte reține că instanța de apel a făcut aplicarea
greșită a dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006.
Astfel,
conform dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, în forma în vigoare
la data de 10 aprilie 2014 (data dispunerii măsurii suspendării):
"De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate
acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare
silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor
sale."
La data de 10
martie 2016, data pronunțării încheierii atacate cu recurs, art. 36
din Legea nr. 85/2006, avea următorul conținut: "De la data
deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare,
extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea
creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, cu excepția
acțiunilor exercitate în cadrul unui proces penal".
După cum
se poate observa, acest text de lege instituie un caz de suspendare de drept
însă pentru acțiunile judiciare pentru realizarea creanțelor, nu
și pentru cele care tind la stabilirea existenței și întinderii
unui drept de creanță care nu se circumscrie unui titlu existent.
În
speță, reclamantul B. a formulat, în contradictoriu cu pârâta SC A.
S.A., o contestație împotriva Deciziei nr. 864 din 6 februarie 2013, prin
care intimata a dispus încetarea contractului individual de muncă din 22
ianuarie 1987, în baza art. 86 pct. 6 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței
și art. 65 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. De asemenea a solicitat
acordarea de despăgubiri materiale și morale, capăt de cerere
care are caracter accesoriu.
Așa cum
a reținut și Curtea Constituțională în considerentele
Deciziei nr. 41/2013, dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006,
sus-menționat, trebuie interpretate în sensul că au în vedere numai
acele acțiuni care tind la îndestularea creditorilor, nu și pe cele
prin care, ca în speță, se urmărește recunoașterea
unui drept de creanță al intimatului-reclamant și aceasta
deoarece în masa credală pot fi înscrise doar creanțele care sunt
certe, lichide și exigibile și, în plus, sunt materializate în
cuprinsul unui înscris cu valoare de titlu executoriu.
Or, în lipsa
unui titlu executoriu, intimatul-reclamant nu poate participa la procedura
specială în considerarea căreia este instituită măsura
suspendării. Prin urmare, cazul de suspendare reglementat de art. 36 din
Legea nr. 85/2006 nu era aplicabil în cauza dedusă judecății.
Față
de considerentele expuse, care întemeiază soluția de admitere a
recursului, în temeiul dispozițiilor art. 497 C. proc. civ., nu se mai
impune examinarea celorlalte critici.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Admite
recursul declarat de recurenta-pârâtă SC A. SA împotriva încheierii de
ședință din data de 10 martie 2016, pronunțată de
Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în Dosarul nr.
x/90/2013.
Casează
încheierea atacată și trimite cauza la aceeași
instanță pentru continuarea judecății.
Definitivă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi, 24 februarie 2017.
Procesat
de GGC - NN