ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 407/2015

Asupra cauzei de

față, reține următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 6201 din data de 27

mai 2014 pronunțată de Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de

muncă și asigurări sociale, a fost admisă acțiunea principală și cererea de

intervenție în interes propriu formulate de reclamanții B.G.E., C.M., C.A.C.,

C.R., I.D.A., M.E., M.N., V.D.I., V.I.C., respectiv intervenienții D.F.,

P.M.C., D.I.I.; s-a dispus obligarea pârâtei Înalta Curte de Casație și

Justiție la acordarea cu titlu de despăgubiri a sumelor echivalente sporului de

15% din indemnizația de încadrare brută lunară, ca urmare a obținerii titlului

științific de doctor, sume actualizate cu indicele de inflație și în continuare

pentru viitor prin includerea acesteia în indemnizația lunară de încadrare,

conform art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010.

Împotriva sentinței

sus menționate, a declarat recurs pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție.

În cuprinsul motivării acestei căi de atac a fost formulată și o cerere de

suspendare a executării hotărârii primei instanțe, cerere întemeiată pe

dispozițiile art. 300 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din

30 octombrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze

privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins, ca neîntemeiată,

cererea de suspendare a executării Sentinței civile nr. 6201 din data de 27 mai

2014 pronunțată de Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă

și asigurări sociale.

Pentru a dispune

astfel, instanța de recurs a reținut că în cazul formulării unei cereri de

suspendare întemeiată pe dispozițiile art. 300 alin. (2) C. proc. civ., autorul

acesteia are obligația de a depune o cauțiune în cuantumul prevăzut de art. 400

alin. (4) din același cod.

Această obligație

există și în speța de față, dar nu a fost îndeplinită de către petenta Înalta

Curte de Casație și Justiție.

Întrucât s-a solicitat

suspendarea executării unei sentințe prin care s-au stabilit anumite

despăgubiri, petenta avea îndatorirea de a evalua pretențiile admise prin

respectiva hotărâre judecătorească și în raport de cuantumul sumei de bani

astfel stabilite, trebuia să facă dovada achitării unei cauțiuni de 10% din

valoare acestei sume în conformitate cu prevederile art. 403 alineatul 4 C.

proc. civ.

Deși a fost legal

citată, pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție nu a înțeles nici să depună

o cerere prin care să evalueze despăgubirile acordate și nici să facă dovada

achitării cauțiunii aferente.

Pârâta Înalta Curte

de Casație și Justiție a declarat recurs împotriva încheierii de ședință din

data de 30 octombrie 2014 prin care Curtea de Apel București, secția a VII-a

civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a

respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a executării sentinței

recurate.

Prin cererea de

recurs, recurenta a invocat nelegalitatea încheierii din perspectiva în care

curtea de apel, fără a pune în dezbaterea părților cuantumul cauțiunii ce urma

să fie achitate precum și posibilitatea invocării incidenței normei care

prevede scutirea pârâtei de la plata oricărei sume cu titlu de cauțiune, a

respins cererea de suspendare pentru neîndeplinirea obligației de achitare a

cauțiunii. Prin urmare, apreciază că au fost încălcate dispozițiile art. 300

alin. (3) și art. 723

1

C. proc. civ., reglementări care incumbă în

sarcina instanței de judecată obligația imperativă de a cita părțile în vederea

stabilirii, în condiții de contradictorialitate, a sumei ce urmează a fi

achitată cu titlu de cauțiune.

În continuare, a

invocat nelegalitatea încheierii și din perspectiva raportării greșite a

instanței la dispozițiile art. 403 alin. (3) și (4) din C. proc. civ. Astfel,

susține că aceste dispoziții reglementează calea de atac căreia îi este supusă

hotărârea prin care a fost soluționată cererea de suspendare formulată în

temeiul art. 300 alin. (2) C. proc. civ., precum și a posibilității părții de a

solicita suspendarea provizorie a executării unei hotărâri judecătorești până

la judecarea cererii de suspendare a hotărârii atacate . De asemenea, un alt

argument în susținerea nelegalității încheierii recurate este acela al eludării

dispozițiilor art. 7 din O.U.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de

plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, potrivit

cărora cererile, indiferent de natura lor, formulate de instituțiile și

autoritățile publice în cadrul procedurii de executare silită a creanțelor

stabilite prin titluri executorii în sarcina acestora sunt scutite de plata

taxelor de timbru, timbru judiciar și a sumelor stabilite cu titlu de cauțiune.

La termenul de jucată

stabilit pentru 11 februarie 2015, instanța de judecată a invocat, din oficiu,

excepția inadmisibilității căii de atac exercitate și a rămas în pronunțare cu

privire la aceasta, în raport de dispozițiile art. 137 C. proc. civ.

Recursul nu este

admisibil și va fi respins, pentru considerentele care succed.

Potrivit art. 300

alin. (3) C. proc. civ., suspendarea la cerere a executării hotărârii poate fi

acordată numai după depunerea unei cauțiuni ce se va stabili, prin încheiere,

cu ascultarea părților în camera de consiliu, scop în care acestea vor fi

citate în termen scurt, chiar înainte de primul termen de judecată, dacă este

cazul. Dispozițiile art. 403 alin. (3) și (4) se aplică în mod corespunzător.

La rândul lor,

prevederile art. 403 alin. (3) și (4) C. proc. civ. dispun că, asupra cererii

de suspendare formulată potrivit alin. (1) și (2), instanța, în toate cazurile,

se pronunță prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat și

în cazuri urgente, președintele instanței poate dispune suspendarea provizorie

a executării pe cale de ordonanță președințială, până la soluționarea de către

instanță a cererii de suspendare prevăzută de prezentul articol.

Prevederile art. 403

alin. (3) și (4) C. proc. civ., la care fac trimitere dispozițiile art. 300

alin. (3) din același cod, trebuie însă interpretate în concordanță cu

ansamblul normelor de procedură în cadrul căruia sunt situate aceste prevederi,

și anume, în Secțiunea a VI - a "Contestația la executare" din Cartea

a V-a a codului intitulată "Despre executarea silită", adică acea ultimă

fază a procesului civil în contextul căreia creditorul își poate realiza în mod

efectiv drepturile statornicite ori recunoscute într-un titlu executoriu.

Având în vedere că

art. 303 alin. (3) C. proc. civ., prevede că dispozițiile art. 403 alin. (3) C.

proc. civ., se aplică în mod corespunzător, trebuie avută în vedere

particularitatea generată de faptul că încheierea recurată este pronunțată

într-un dosar de recurs.

În raport de

dispozițiile art. 316 și 282 alin. (2) C. proc. civ., în conformitate cu care

încheierile premergătoare nu se pot ataca decât odată cu fondul, și de

prevederile art. 377 alin. (2) și (4) C. proc. civ., în conformitate cu care

hotărârile instanței de recurs sunt irevocabile, se constată că și încheierea

în cauză pronunțată de instanță în cadrul unui dosar de recurs are același

caracter irevocabil.

Cum în speță,

suspendarea executorii hotărârii judecătorești a fost pronunțată în faza

recursului de către o instanță de recurs, care urmează să se pronunțate asupra

conflictului dintre părți printr-o decizie irevocabilă, și deci nesusceptibilă

de o altă cale de atac de reformare, tot astfel, și hotărârea acelei instanțe

prin care s-a respins o cerere de suspendare a executării deciziei pronunțate

în primă instanță, cerere accesorie recursului, este la rândul ei irevocabilă,

calitate conferită de decizia prin care se va soluționa recursul.

Dacă s-ar permite o

interpretare contrară, în sensul în care, în speță, recursul ar fi admisibil,

s-ar ajunge la soluția contradictorie că litigiul de fond să se finalizeze

printr-o hotărârea dată pe fond de curtea de apel, în timp ce cererea accesorie

de suspendare a executării unei hotărâri definitive data pe fond în același

proces să poată fi finalizată de o instanță ierarhic superioară curții de apel.

Înalta Curte, având

în vedere considerentele care preced, admite excepția inadmisibilității

invocate de instanță, din oficiu, și pe cale de consecință va respinge

recursul, ca inadmisibil.

Ca urmare a admiterii

excepției inadmisibilității căii de atac exercitate de pârâta Înalta Curte de

Casație și Justiție împotriva încheierii de ședință din 30 octombrie 2014 a

Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de

muncă și asigurări sociale, criticile de nelegalitate invocate prin cererea de

recurs nu mai pot fi supuse analizei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție

împotriva încheierii de ședință din 30 octombrie 2014 a Curții de Apel

București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări

sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 februarie 2015.

Procesat

de GGC - GV