ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 407/2015

Asupra cauzei de față, reține următoarele: Prin Sentința civilă nr. 6201 din data de 27 mai 2014 pronunțată de Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost admisă acțiunea principală și cererea de intervenție în interes propriu formulate de reclamanții B.G.E., C.M., C.A.C., C.R., I.D.A., M.E., M.N., V.D.I., V.I.C., respectiv intervenienții D.F., P.M.C., D.I.I.; s-a dispus obligarea pârâtei Înalta Curte de Casație și Justiție la acordarea cu titlu de despăgubiri a sumelor echivalente sporului de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, ca urmare a obținerii titlului științific de doctor, sume actualizate cu indicele de inflație și în continuare pentru viitor prin includerea acesteia în indemnizația lunară de încadrare, conform art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010.

Împotriva sentinței sus menționate, a declarat recurs pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție. În cuprinsul motivării acestei căi de atac a fost formulată și o cerere de suspendare a executării hotărârii primei instanțe, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 300 alin. (2) C. proc. civ. Prin încheierea din 30 octombrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a executării Sentinței civile nr. 6201 din data de 27 mai 2014 pronunțată de Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale. Pentru a dispune astfel, instanța de recurs a reținut că în cazul formulării unei cereri de suspendare întemeiată pe dispozițiile art. 300 alin. (2) C. proc.

civ., autorul acesteia are obligația de a depune o cauțiune în cuantumul prevăzut de art. 400 alin. (4) din același cod. Această obligație există și în speța de față, dar nu a fost îndeplinită de către petenta Înalta Curte de Casație și Justiție. Întrucât s-a solicitat suspendarea executării unei sentințe prin care s-au stabilit anumite despăgubiri, petenta avea îndatorirea de a evalua pretențiile admise prin respectiva hotărâre judecătorească și în raport de cuantumul sumei de bani astfel stabilite, trebuia să facă dovada achitării unei cauțiuni de 10% din valoare acestei sume în conformitate cu prevederile art. 403 alineatul 4 C. proc. civ. Deși a fost legal citată, pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție nu a înțeles nici să depună o cerere prin care să evalueze despăgubirile acordate și nici să facă dovada achitării cauțiunii aferente.

Pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs împotriva încheierii de ședință din data de 30 octombrie 2014 prin care Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a executării sentinței recurate. Prin cererea de recurs, recurenta a invocat nelegalitatea încheierii din perspectiva în care curtea de apel, fără a pune în dezbaterea părților cuantumul cauțiunii ce urma să fie achitate precum și posibilitatea invocării incidenței normei care prevede scutirea pârâtei de la plata oricărei sume cu titlu de cauțiune, a respins cererea de suspendare pentru neîndeplinirea obligației de achitare a cauțiunii.

Prin urmare, apreciază că au fost încălcate dispozițiile art. 300 alin. (3) și art. 723 1 C. proc. civ., reglementări care incumbă în sarcina instanței de judecată obligația imperativă de a cita părțile în vederea stabilirii, în condiții de contradictorialitate, a sumei ce urmează a fi achitată cu titlu de cauțiune. În continuare, a invocat nelegalitatea încheierii și din perspectiva raportării greșite a instanței la dispozițiile art. 403 alin. (3) și (4) din C. proc. civ. Astfel, susține că aceste dispoziții reglementează calea de atac căreia îi este supusă hotărârea prin care a fost soluționată cererea de suspendare formulată în temeiul art. 300 alin. (2) C. proc.

civ., precum și a posibilității părții de a solicita suspendarea provizorie a executării unei hotărâri judecătorești până la judecarea cererii de suspendare a hotărârii atacate . De asemenea, un alt argument în susținerea nelegalității încheierii recurate este acela al eludării dispozițiilor art. 7 din O.U.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, potrivit cărora cererile, indiferent de natura lor, formulate de instituțiile și autoritățile publice în cadrul procedurii de executare silită a creanțelor stabilite prin titluri executorii în sarcina acestora sunt scutite de plata taxelor de timbru, timbru judiciar și a sumelor stabilite cu titlu de cauțiune.

La termenul de jucată stabilit pentru 11 februarie 2015, instanța de judecată a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității căii de atac exercitate și a rămas în pronunțare cu privire la aceasta, în raport de dispozițiile art. 137 C. proc. civ. Recursul nu este admisibil și va fi respins, pentru considerentele care succed. Potrivit art. 300 alin. (3) C. proc. civ., suspendarea la cerere a executării hotărârii poate fi acordată numai după depunerea unei cauțiuni ce se va stabili, prin încheiere, cu ascultarea părților în camera de consiliu, scop în care acestea vor fi citate în termen scurt, chiar înainte de primul termen de judecată, dacă este cazul. Dispozițiile art. 403 alin. (3) și (4) se aplică în mod corespunzător.

La rândul lor, prevederile art. 403 alin. (3) și (4) C. proc. civ. dispun că, asupra cererii de suspendare formulată potrivit alin. (1) și (2), instanța, în toate cazurile, se pronunță prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat și în cazuri urgente, președintele instanței poate dispune suspendarea provizorie a executării pe cale de ordonanță președințială, până la soluționarea de către instanță a cererii de suspendare prevăzută de prezentul articol. Prevederile art. 403 alin. (3) și (4) C. proc.

civ., la care fac trimitere dispozițiile art. 300 alin. (3) din același cod, trebuie însă interpretate în concordanță cu ansamblul normelor de procedură în cadrul căruia sunt situate aceste prevederi, și anume, în Secțiunea a VI - a "Contestația la executare" din Cartea a V-a a codului intitulată "Despre executarea silită", adică acea ultimă fază a procesului civil în contextul căreia creditorul își poate realiza în mod efectiv drepturile statornicite ori recunoscute într-un titlu executoriu. Având în vedere că art. 303 alin. (3) C. proc. civ., prevede că dispozițiile art. 403 alin. (3) C. proc. civ., se aplică în mod corespunzător, trebuie avută în vedere particularitatea generată de faptul că încheierea recurată este pronunțată într-un dosar de recurs.

În raport de dispozițiile art. 316 și 282 alin. (2) C. proc. civ., în conformitate cu care încheierile premergătoare nu se pot ataca decât odată cu fondul, și de prevederile art. 377 alin. (2) și (4) C. proc. civ., în conformitate cu care hotărârile instanței de recurs sunt irevocabile, se constată că și încheierea în cauză pronunțată de instanță în cadrul unui dosar de recurs are același caracter irevocabil. Cum în speță, suspendarea executorii hotărârii judecătorești a fost pronunțată în faza recursului de către o instanță de recurs, care urmează să se pronunțate asupra conflictului dintre părți printr-o decizie irevocabilă, și deci nesusceptibilă de o altă cale de atac de reformare, tot astfel, și hotărârea acelei instanțe prin care s-a respins o cerere de suspendare a executării deciziei pronunțate în primă instanță, cerere accesorie recursului, este la rândul ei irevocabilă, calitate conferită de decizia prin care se va soluționa recursul.

Dacă s-ar permite o interpretare contrară, în sensul în care, în speță, recursul ar fi admisibil, s-ar ajunge la soluția contradictorie că litigiul de fond să se finalizeze printr-o hotărârea dată pe fond de curtea de apel, în timp ce cererea accesorie de suspendare a executării unei hotărâri definitive data pe fond în același proces să poată fi finalizată de o instanță ierarhic superioară curții de apel. Înalta Curte, având în vedere considerentele care preced, admite excepția inadmisibilității invocate de instanță, din oficiu, și pe cale de consecință va respinge recursul, ca inadmisibil. Ca urmare a admiterii excepției inadmisibilității căii de atac exercitate de pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva încheierii de ședință din 30 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, criticile de nelegalitate invocate prin cererea de recurs nu mai pot fi supuse analizei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva încheierii de ședință din 30 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2015. Procesat de GGC - GV