ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1019/2015

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIl-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 26 ianuarie 2015, sub nr. 427/2/2015, reclamanta A.G.R. a solicitat, pe calea ordonanței președințiaie, suspendarea provizorie a executării sentinței nr. 12012 din 19 decembrie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a VlII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 1667/3/2014, până la soluționarea cererii de suspendare solicitată prin cererea de apel, chiar înainte de sosirea dosarului, în conformitate cu dispozițiile art. 450 alin. (5) C. proc.

civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010, de urgență și tară citarea părților, potrivit art. 998 alin. (2) din același act normativ, Prin încheierea din 11 februarie 2015, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis cererea privind emiterea unei ordonanțe președințiaie și a dispus suspendarea provizorie a executării sentinței nr. 12012 din 19 decembrie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 1667/3/2014 până la soluționarea cererii de suspendare formulată în cadrul apelului. În motivare, s-a reținut, în esență, că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 996 alin. (1) C. proc.

civ., în sensul că, din examinarea înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, aparența dreptului este în favoarea reclamantei A.G.R., care a criticat prin motivele de apel împrejurarea că instanța de fond ar fi dispus, în mod eronat, prin hotărârea a cărei suspendare se solicită; reîncadrarea pârâtei și obligarea petentei la plata despăgubirilor până în momentul reîncadrării efective, deși nu a existat o solicitare din partea salariatului concediat de repunere a părților în situația anterioară emiterii deciziei de concediere. De asemenea, instanța a apreciat că a fost dovedită și condiția urgenței, prin raportare Ia ipoteza prevăzută de art. 998 C. proc.

civ., respectiv cea privitoare la prevenirea unei pagube iminente, care nu s-ar putea repara, întrucât reclamanta este obligată să pună în aplicare o hotărâre judecătorească de reintegrare în muncă a salariatului concediat, independent de o cerere de executare silită formulată de acesta în sensul arătat, iar în cazul în care apelul ar fi admis, s-ar afla în situația în care nu își va putea recupera sumele pe care a fost obligată să le achite, întrucât acestea reprezintă drepturi de natură salarială și nu despăgubiri datorate în baza sentinței. Totodată, s-a apreciat că despăgubirile ar fi achitate până la data integrării efective și nu până la soluționarea litigiului. Instanța a considerat că este îndeplinită și condiția caracterului vremelnic ai măsurii suspendării provizorii întrucât suspendarea nu se poate dispune decât până la momentul pronunțării soluției asupra cererii de suspendare formulate în cadrul apelului.

În ceea ce privește neprejudecarea fondului, s-a apreciat că, prin dispunerea măsurii solicitate pe calea ordonanței președințiale nu se aduce atingere aspectelor deduse judecății în apeî. Împotriva acestei încheieri a declarat apel pârâta M.I., înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 23 februarie 2015, sub nr. A/27121/2015. În motivare, aceasta a arătat, în esență, că cererea privind emiterea unei ordonanțe președințiale formulată de reclamanta A.G.R. este prematură, întrucât nu a fost demarată procedura executării silite, iar o simplă cerere informală, transmisă prin e-mall pârâtei, nu echivalează cu o executare propriu-zisă. Pârâta a susținut, de asemenea, că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii privind emiterea unei ordonanțe președințiale și că a fost creată situația de prejudecare a fondului.

Astfel, măsura nu justifică urgența, întrucât nu a fost declanșată executarea silită și nu este vremelnică, deoarece împiedică exercitarea drepturilor sale fundamentale. Pe fond, a solicitat respingerea cererii de suspendare, ca neîntemeiată. La data de 19 martie 2015, reclamanta A.G.R. a formulat concluzii scrise prin care a invocat excepțiile inadmisibilității căii de atac declarate în cauza, în raport de dispozițiile art. 450 alin. (5) coroborat cu art. 718 alin. (7) C. proc. civ., excepția nulității căii de atac pentru lipsa semnăturii și pentru nemotivare, iar pe fond a solicitat respingerea apelului, ca neîntemeiat. Examinând, cu prioritate, excepția de inadmisibitate a căii de atac formulate în cauză, potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1). C. proc.

civ., Înalta Curte constată că este întemeiată și urmează să o admită, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 274 din Legea nr. 53/2003 privind C. muncii, cu modificările ulterioare, hotărârile pronunțate în fond sunt definitive și executorii de drept. În temeiul art. 450 alin. (1) C. proc. civ., în apel poate fi solicitată suspendarea executării, iar potrivit aiin.3 cererea de suspendare se va judeca de instanța de apel, prevederile art. 718 alin. (6) din același act normativ fiind aplicabile. În materia suspendării, art. 484 C. proc. civ. stipulează că, în situația în care se formulează în recurs o cerere de suspendare a executării hotărârii atacate, aceasta se va fi soluționa prin încheiere motivată, definitivă.

Pe de altă parte, în ceea ce privește normele de competență, se constată că, potrivit dispozițiilor art. 97 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție judecă (1) recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; (2) recursurile în interesul legii; (3} cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept și (4) orice alte cereri date prin lege în competența sa.

În această materie, prevederile art. 23. din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, stipulează că secția I civilă, secția a II-a civilă și secția de contencios administrativ și fiscal, ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum și recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinițive sau a actelor judecătorești, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în țața curților de apel". în ceea ce privește completele de judecată, potrivit art. 314 alin. (1) din același act normativ, „completele de judecată se compun din 3 judecători ai aceleiași secții". Coroborând dispozițiile legale incidente, menționate anterior și aplicând cu prioritate normele imperative ce guvernează materia competenței materiale, Înalta Curte constată că prezenta cale de atac este inadmisibilă și pentru următoarele motive: Deși conform art,718 alin. (6) C. proc.

civ. încheierea asupra suspendării poate fi atacată cu apel, în mod separat, trebuie avută în vedere particularitatea că încheierea supusă analizei este pronunțată în faza procesuală a apelului, de curtea de apel. Totodată, se constată că în reglementarea dispozițiilor C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010 și ale Legii nr. 303/2004, menționate anterior, Înaltei Curți nu i-a fost atribuită competența de a judeca litigiile aflate în stadiul procesual al apelului, în condițiile în care legile procesuale și de organizare judiciară nu menționează o astfel de posibilitate. Potrivit art. 97 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., pentru a judeca orice alte cereri date de lege în competența sa, se impune ca aceste cereri să fie atribuite de lege, în mod expres, în atribuția Înaltei Curți de Casație și Justiție.

însă, din interpretarea textelor legale, rezultă că nu există o dispoziție care să confere înaltei Curți competență în soluționarea apelului formulat împotriva încheierii pronunțate de curtea de apel într-o cerere privind suspendarea executării unei hotărâri. Prin urmare, deși conform prevederilor legale menționate anterior încheierea de suspendare a executării provizorii pronunțată în apel poale fi atacată cu apel, în situația particulară în care aceasta a fost pronunțată de curtea de apel devine o hotărâre definitivă, cu un regim juridic ce poate fi asimilat celui reglementat de art. 484 C. proc. civ., nefiind susceptibilă de apel, care să fie judecat la instanța imediat superioară, respectiv la Înalta Curte de Casație și Justiție.

În consecință, pentru toate considerentele expuse, caiea de atac intitulată „apel" formulată de pârâta M.I. urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac întitulată „apel", formulată de pârâta M.I., domiciliată în București, sector 4, împotriva încheierii din 11 februarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 aprilie 2015.