Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.05.2014
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1467/2014

HOTĂRÂRE
16.05.2014
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1467/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 28 noiembrie 2013, Fundația pentru Tineret a Municipiului București, prin președinte T.P., în contradictoriu cu intimatul V.M., a solicitat anularea deciziei civile nr. 5138 din 1 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ. În motivarea cererii, revizuenta arată că există contradicție între decizia a cărei revizuire o solicită și sentința civilă nr. 10674 din 28 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, având ca obiect contestație la decizia de concediere, întrucât între cele două hotărâri există dispoziții de neconciliat, care nu se pot executa simultan.

Astfel, prin sentința civilă nr. 10674 din 28 noiembrie 2011 a fost respinsă ca neîntemeiată contestația la decizia prin care intimatul a fost concediat, iar prin decizia civilă nr. 5138/2013 a fost admisă contestația și s-a dispus reintegrarea contestatorului în funcție. Cele două hotărâri nu se pot concilia, întrucât cea de-a doua hotărâre a dispus reintegrarea contestatorului V.M. în postul deținut anterior concedierii, cu toate că prima hotărâre constată că desființarea acelui post a fost efectivă. Revizuenta susține că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de pct. 7 al art. 322 C. proc. civ.

pentru admisibilitatea cererii de revizuire, existând două hotărâri definitive contradictorii, subzistând tripla identitate de elemente (părți, obiect și cauză), hotărârile sunt pronunțate în procese diferite, în al doilea proces nu s-a discutat excepția puterii de lucru judecat în ceea ce privește constatarea de prima instanță a unei cauze reale și serioase privind desființarea postului de director general al Fundației pentru Tineret a Municipiului București și desființarea efectivă a postului de director general al Fundației pentru Tineret a Municipiului București. În faza procesuală a recursului, intimatul V.M. a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii de revizuire. Analizând condițiile de admisibilitate ale revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., Înalta Curte constată următoarele: Între părțile din prezenta cauză au existat două litigii. Primul dintre acestea a avut ca obiect anularea notificării și deciziei de concediere din 23 decembrie 2010 a intimatului V.M., anularea hotărârii Adunării Generale, reintegrarea în funcție și plata de despăgubiri și s-a finalizat prin sentința civilă nr. 10674 din 28 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a civilă conflicte de muncă și asigurări sociale, prin care a fost respinsă contestația, această sentință având caracter executoriu. Cel de-al doilea litigiu a avut, în parte, același obiect, respectiv contestație la decizia de concediere din 23 decembrie 2010, anularea hotărârii Adunării Generale, reintegrarea în funcție a contestatorului V.M.

și plata de despăgubiri și a fost finalizat prin decizia civilă nr. 5138/2013 din 1 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă, în al doilea ciclu procesual, după ce, în primul ciclu procesual, prin decizia nr. 169 din 14 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale a fost admis în parte recursul formulat de recurentul V.M. împotriva sentinței civile nr. 3194 din 4 aprilie 2012 și s-a casat în parte sentința recurată, trimițându-se cauza spre rejudecare, deoarece soluția primei instanțe, prin care s-a admis excepția autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 10674 din 28 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a civilă conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost considerată ca nelegală.

Prin urmare, autoritatea de lucru judecat a sentinței nr. 10674 din 28 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a civilă conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost respinsă în cea de-a două cauză, finalizată prin decizia civilă nr. 5138/2013 din 1 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă, a cărei revizuire se solicită în prezenta cauză. Motivul de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. permite anularea ultimei hotărâri, în ipoteza în care se ajunge în situația ca același proces să fie soluționat de două ori, prin pronunțarea unor hotărâri contradictorii, cu încălcarea puterii de lucru judecat a primei hotărâri. Însă, pentru ca motivul de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. să fie admisibil este necesar ca, în cel de-al doilea proces, să nu se fi invocat excepția puterii lucrului judecat sau, chiar dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat. Or, se constată că în prezenta cauză această condiție de admisibilitate a revizuirii nu este îndeplinită, câtă vreme, în cel de-al doilea dosar a fost invocată excepția autorității de lucru judecat a hotărârii pronunțate în primul proces, iar această excepție a fost respinsă prin decizia civilă nr. 169 din 14 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale. Ca atare, remediul solicitat prin cererea de revizuire de față devine inadmisibil deoarece a făcut obiect de analiză în cel de-al doilea proces, astfel încât prezenta cerere de revizuire se privește ca admisibilă și va fi respinsă ca atare.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta Fundația pentru Tineret a Municipiului București împotriva deciziei nr. 5138 din 1 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 mai 2014.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-09-13
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1445/2013
, revizuientă că a formulat recurs, însă din motive independente de voința sa, acesta a fost depus tardiv și cererea acesteia a fost respinsă fără a avea șansa ca instanța superioară să procedeze la o analiză a fondului cauzei. De asemenea,
ÎCCJ 2017-11-23
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1881/2017
de Proprietari, în cuprinsul cererii de lămurire dispozitiv introdusă în baza art. 281 alin. (1) C. proc. civ., a afirmat că " reintegrarea nu mai este posibilă, postul fiind desființat începând cu data de 01.02.2013, în organigrama asociaț
ÎCCJ 2012-07-03
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2533/2015
de revizuire că, prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalul București a solicitat anularea Deciziei nr. 2815 din 17 august 2010 de încetare a raportul juridic de muncă. Cererea a fost respinsă că nefondată de Tribunalul Bucureș
ÎCCJ 2015-02-26
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 604/2015
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregjstrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 17 decembrie 2014, I.G. a învestit instanța cu soluționarea revizuirii deciziei civile nr. 541
ÎCCJ 2014-10-30
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2960/2014
2012 și motivată în drept pe încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat în art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituției României; - sentința civilă nr. 8872 din 15 octombrie 2013 a Tribunalulu
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă