ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1445/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1445/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 5603 din 12 iunie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 6526/3/2012,

Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale

a declinat în favoarea Curții de Apel București,

secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale,

competența de soluționare a cauzei privind pe revizuienta K.M., în contradictoriu

cu intimatul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Autoritatea

Națională Pentru Sport și Tineret.

Obiectul pricinii îl constituie cererea

de revizuire îndreptată împotriva sentinței civile nr. 3081 din data de 30 martie

2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și

asigurări sociale în Dosarul nr. 58700/3/LM/2010 a1.

În motivarea acestei cereri, s-au relevat

următoarele aspecte, în esență:

La data de 3 decembrie 2010, revizuienta

a formulat în termen legal contestație la decizia de concediere emisă de intimata

Ministerul Educației și Sportului, Autoritatea Naționala pentru Sport și Tineret.

A arătat că era angajată cu contract individual

de muncă pe perioadă nedeterminată în funcția de expert gr. IA gradația 5 în cadrul

Autorității Naționale pentru Sport și Tineret, Direcția Generală pentru Tineret,

Direcția Informare și Programe pentru Tineret.

La data de 15 septembrie 2010 a primit

din partea Autorității Naționale pentru Sport și Tineret notificarea prin care i

s-a adus la cunoștință că în urma reducerii numărului de posturi de la 202 la 165,

după expirarea perioadei de preaviz de 20 de zile, raporturile de muncă cu Autoritatea

vor înceta "în temeiul prevederilor art. 65 din Legea nr. 53/2003, C. mun.,

cu modificările și completările ulterioare, ca urmare a reorganizării activității

prin desființarea postului de expert grad IA ".

A arătat că a contestat ordinul prin care

s-a dispus încetarea raportului de muncă ca urmare a reorganizării activității prin

desființarea postului de expert grad IA, invocând următoarele elemente de nelegalitate:

a) Intimata a enumerat în preambulul ordinului

nr. 1765/2010 o serie de acte normative și administrative, aceasta enumerare fiind

insuficienta și neputând echivala cu o descriere a motivelor care au determinat

desființarea postului ocupat de revizuienta.

b) Nefiind indicate criteriile exacte ce

au dus la desființarea postului, rezultă că aceasta nu a avut o cauză reală și serioasă

dar și un caracter efectiv conform dispozițiilor art. 65 indicat în ordin drept

temei legal al concedierii.

Mai mult, deși în notificarea din 15

septembrie 2010 prin care revizuientei i s-a adus la cunoștință de către Autoritate

că urma să fie concediată în temeiul prevederilor art. 65 C. mun., se precizează

că urma să fie reduse posturile din cadrul autorității de la 202 la 165, fiind vorba

astfel de o concediere colectivă întrucât urma să fie disponibilizați 36 de angajați

[conform dispozițiilor art. 68 alin. (1) lit. b) C. mun.], Autoritatea susține în

continuare în cuprinsul ordinului de concediere că este vorba de o concediere individuală.

De fapt, Autoritatea Naționale pentru Sport

și Tineret a efectuat o concediere colectivă fără însă a respecta și procedura prevăzută

de art. 68-72 C. mun. și a încercat să ascundă această procedură ilegală sub masca

unei serii de 36 de concedieri individuale.

Astfel, concedierea colectivă reprezintă

o disponibilizare masivă de personal dictată de motive economice sau din orice alte

motive independente de persoana salariatului, cum ar fi: decesul angajatorului persoana

fizică, dizolvarea angajatorului persoana juridică etc. și efectuată în decursul

unei perioade determinate de timp .

Potrivit art. 69 C. mun., astfel cum a

fost modificat în septembrie 2006, în cazul în care angajatorul intenționează să

efectueze concedieri colective, acesta are obligația de a iniția, în timp util și

în scopul ajungerii la o înțelegere, în condițiile prevăzute de lege. consultări

cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanții salariaților.

Obligațiile de informare și consultare

a salariaților se mențin indiferent dacă decizia care determina concedierile colective

este luată de către angajator sau de o întreprindere care deține controlul asupra

angajatorului.

În

situația în care decizia care determină concedierile colective

este luată de o întreprindere care deține controlul asupra angajatorului, acesta

nu se poate prevala, în nerespectarea obligațiilor de informare și consultare a

sindicatului, de faptul că întreprinderea respectivă nu i-a furnizat informațiile

necesare.

În

situația în care, ulterior consultărilor cu sindicatul sau

cu reprezentanții salariaților angajatorul decide aplicarea măsurii de concediere

colectivă, acesta are obligația de a notifica în scris inspectoratul teritorial

de muncă și agenția teritorială de ocupare a forței de muncă, cu cel puțin 30 de

zile calendaristice anterioare datei emiterii deciziilor de concediere.

Angajatorul are obligația să comunice o

copie a acestei notificări sindicatului sau reprezentanților salariaților, la aceeași

data la care a comunicat-o inspectoratului teritorial de muncă și agenției teritoriale

de ocupare a forței de muncă.

Autoritatea Naționala pentru Sport și Tineret

nu a respectat niciuna dintre aceste proceduri și a emis pentru toți cei disponibilizați

ordine de concediere individuală.

Mai mult, la scurt timp după aceste concedieri

a angajat alte persoane în aceleași posturi ce fuseseră desființate, așa cum s-a

întâmplat efectiv în cazul revizuientei.

Deși Autoritatea nu a depus întâmpinare

și nici nu s-a prezentat în la cele două termene, instanța de fond nu a considerat

necesară administrarea niciunei probe în afara înscrisurilor depuse de revizuientă

la dosar (contestație, ordin, notificare, contract individual de muncă), astfel

că a respins contestația formulată considerând că a fost concediată cu respectarea

prevederilor legale "deoarece din probele administrate în cauză nu rezulta

că au avut loc angajări în paralel cu încetarea raporturilor de muncă ale contestatoarei

iar pe postul acesteia să fi angajată o altă persoană".

Atunci, cum ar fi putut contestatoarea

să arate dacă au fost angajate sau nu alte persoane, având în vedere că aceasta

nu avea acces la astfel de documente, și având în vedere dispozițiile art. 272

C. mun. care arată că sarcina probei incumbă angajatorului.

În practică sunt interpretări ale acestui

articol în sensul că angajatorul va pierde întrucât nu a produs nicio probă care

să indice contrariul celor susținute de către angajat.

Astfel, consideră că instanța de fond nu

a studiat în mod serios și real situația concedierii sale, neadministrând tot probatoriul

necesar pentru a își putea forma o părere corespunzătoare, pe cale de consecința

pronunțând o sentința nelegală și netemeinică.

Mai arată, revizuientă că a formulat recurs,

însă din motive independente de voința sa, acesta a fost depus tardiv și cererea

acesteia a fost respinsă fără a avea șansa ca instanța superioară să procedeze la

o analiză a fondului cauzei.

De asemenea, învederează că alți colegi

ai acesteia au formulat contestații la ordinele prin care au fost concediați, contestații

ce au fost înregistrate pe rolul Tribunalului București.

Ulterior soluționării cauzei sale, două

dintre contestațiile depuse de colegii acesteia au fost soluționate favorabil în

sensul admiterii acestora, Tribunalul București considerând că în cadrul Autorității

Naționale pentru Sport și Tineret a fost efectuată de fapt o concediere

colectivă însă fără respectarea normelor

legale, astfel că ordinele de concediere au fost considerate nelegale și s-a dispus

anularea acestora și reintegrarea contestatorilor pe posturile deținute anterior,

precum și obligarea Autorității la plata de despăgubiri.

Consideră că sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în ciuda faptului că nu exista identitatea

de persoana ca entitate fizică, ci doar ca entitate virtuală de salariat, întrucât

este vorba de aceeași cauză cu același obiect și în care este vorba de aceleași

părți Autoritatea Naționala pentru Sport și Tineret și salariați concediați, și

este vorba de situații identice, chiar și de posturi identice.

Astfel, până acum, Tribunalul București

a considerat în două cauze identice (Dosar nr. 58883/3/2010 și Dosar nr. 53987/3/2010)

cu cauza acesteia și cu referire la aceeași procedură în urma căreia a fost concediată,

că este vorba de o concediere colectivă ce nu îndeplinește condițiile de legalitate

impuse de lege și drept urmare ordinele de concediere individuală au fost anulate.

Așadar, consideră că există o contrarietate

de în ceea ce privește decizia dată de instanță cu privire la aceeași situație,

iar revizuirea sentinței prin care i-a fost respinsă contestația este singura modalitate

de înlăturarea a acesteia.

Exista o situație absurda în care aceeași

instanța consideră că este vorba de o concediere colectivă și toate dosarele soluționate

până acum sancționează Autoritatea prin anularea actelor efectuate cu eludarea legii,

dar în același timp menține aceste acte în cauza de față.

Solicită a se considera ca fiind îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și a se constata că hotărârile

date în pricinile indicate sunt potrivnice, iar revizuirea sentinței civile nr.

3081 din data de 30 martie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a,

în Dosarul nr. 58700/3/2010 este unicul mod prin care se poate pronunța o hotărâre

legală și temeinică, astfel încât solicită admiterea prezentei cereri de revizuire,

schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul pronunțării unei hotărâri legale

și temeinice de admitere a contestației formulate și reintegrarea acesteia pe postul

anterior deținut.

Prin sentința civilă nr. 18 pronunțată

la 13 septembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru

cauze cu privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins cererea de revizuire,

reținând în motivarea acestei soluții următoarele considerente:

Temeiul de drept de care se prevalează

autoarea acestei cereri îl constituie prevederile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc.

civ.,

invocându-se în esență împrejurarea că

există contrarietate între soluția dată prin sentința atacată și cele pronunțate

în Dosarele nr. 58883/3/2010 și nr. 53987/3/2010 aflate pe rolul Tribunalului București,

secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Susținerile revizuentei în sensul că în

speță ar avea incidență cazul de revizuire prevăzut de textul legal menționat s-au

considerat a fi nefondate, având în vedere că, așa cum rezultă din chiar motivarea

cererii de revizuire, în procesele soluționate prin hotărârile judecătorești despre

care se afirmă că ar fi potrivnice (contradictorii), respectiv sentința civilă

nr. 3081/2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a în Dosarul

nr. 58700/3/LM/2010 al și cele date în Dosarele nr. 58883/3/2010 și nr. 53987/3/2010

ale aceleiași instanțe, nu a existat identitate de părți. Mai precis, în aceste

procese, pârât a fost una și aceeași persoană juridică (intimatul Ministerul Educației

și Sportului, Autoritatea Naționala pentru Sport și Tineret), însă în calitate de

reclamanți au acționat persoane fizice diferite, între care și revizuienta. Ca atare,

nu se poate vorbi despre hotărâri potrivnice care să fi fost pronunțate „ în una

și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate", așa cum

impun prevederile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Cazul de revizuire la care se face referire

prin aceste norme juridice este mijlocul procedural prin care se urmărește înlăturarea

acelor situații din practica judiciară în care a fost încălcat principiul autorității

de lucru judecat ce decurge din dispozițiile art. 1201 C. civ. și care se bazează

pe existența triplei identități de elemente (părți, obiect și cauză) între un proces

civil deja soluționat prin hotărâre irevocabilă și eventuale alte litigii ulterioare.

Or, în concret și la modul strict, în cauza

de față nu se poate susține că sentința atacată pe calea revizuirii ar încălca autoritatea

de lucru judecat decurgând din soluțiile pronunțate în Dosarele nr. 58883/3/2010

și nr. 53987/3/2010 ale Tribunalului București, secția a VIII-a, căci ea nu a fost

dată în unul și același litigiu ce s-ar fi desfășurat între aceleași părți.

Situația în care se găsește revizuienta

și-ar putea găsi eventual rezolvarea numai dacă în sistemul dreptului procesual

civil din România s-ar introduce instituția precedentului judiciar (specifică dreptului

anglo-saxon) și care ar oferi o posibilitate în plus pentru a se asigura atingerea

dezideratului unei practici judiciare unitare, previzibile și accesibile.

Împotriva deciziei curții de apel a declarat

recurs revizuenta K.M., formulând următoarele critici:

Hotărârea recurată este nelegală, fiind

dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât cererea de revizuire întrunea condițiile

prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., de obiect și cauză, dar și de părți,

întrucât instanța trebuia să ia în considerare calitatea de salariat, identică în

toate hotărârile invocate.

Se susține că există identitate de părți

între hotărârile invocate, contrar celor reținute de instanță, chiar dacă nu este

vorba de aceeași persoană, ca entitate fizică, ci doar de entitatea virtuală de

salariat.

Prin pronunțarea acestei hotărâri s-a perpetuat

situația absurdă în care aceeași instanță consideră că este vorba de o concediere

colectivă și toate dosarele soluționate sancționează intimata prin anularea actelor

efectuate cu eludarea legii.

Solicită admiterea recursului, casarea

deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecarea cererii de revizuire.

Examinând decizia recurată prin prisma

criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a

fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:

Art. 322 pct. 7 C. proc. civ. reglementează

motivul de revizuire determinat de existența unor hotărâri definitive potrivnice,

date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină,

între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Fundamentul acestui motiv de revizuire

îl reprezintă puterea de lucru judecat și presupune îndeplinirea mai multor condiții

cumulative: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, hotărârile să fie

pronunțate în aceeași pricină, deci, să existe tripla identitate de elemente-părți,

obiect și cauză, hotărârile să fie pronunțate în dosare diferite, iar în cel de-al

doilea proces să nu se fi invocat excepția de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată,

să nu se fi discutat.

După cum s-a arătat mai sus, una dintre

condițiile existenței cazului de revizuire în discuție vizează tripla identitate

de părți, obiect și cauză, între litigiile în care s-au pronunțat hotărârile pretins

contradictorii.

Contrar celor susținute prin cererea de

recurs, revizuenta nu invocă pronunțarea unor hotărâri contradictorii în litigii

care să privească aceleași părți, având același obiect și temei juridic, ci obținerea

unor soluții favorabile, de către alte persoane aflate în situații similare cu a

lui.

Or, pentru a fi incident cazul de revizuire

întemeiat pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este necesar ca hotărârile pretins contradictorii

să vizeze aceleași părți, obiect și cauză, ceea ce nu este ipoteza din speță.

Soluțiile obținute de alte părți în alte

litigii, chiar dacă acestea vizează circumstanțe asemănătoare cu cele din procesul

de față, nu pot fundamenta cazul de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. deoarece nu asigură îndeplinirea cerinței identității de părți, enunțată mai

sus.

Prin urmare, nu este îndeplinită condiția

identității de părți între hotărârile irevocabile pronunțate în dosarele indicate

în cererea de revizuire (Dosar nr. 58883/3/2010 și Dosar nr. 53987/3/2010, ambele

aflate pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări

sociale) și decizia irevocabilă pronunțată în cazul revizuentei.

Aplicarea diferită a dispozițiilor legale

la situații de fapt asemănătoare, în eventualitatea în care susținerile revizuentei

ar fi reale, ar releva, într-adevăr premisele unei jurisprudente neunitare la nivelul

instanțelor indicate în cerere, dar nu reprezintă un caz de revizuire în condițiile

art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în consecință, nu poate fi cenzurată de prezenta

instanță.

Pentru aceste considerente, Înalta

Curte urmează să respingă recursul declarat de revizuenta K.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat

de revizuenta K.M. împotriva sentinței civile nr. 18 pronunțată la 13 septembrie

2012 de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze cu privind

conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18

martie 2013.