ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1445/2013

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 5603 din 12 iunie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 6526/3/2012, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a declinat în favoarea Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, competența de soluționare a cauzei privind pe revizuienta K.M., în contradictoriu cu intimatul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Autoritatea Națională Pentru Sport și Tineret. Obiectul pricinii îl constituie cererea de revizuire îndreptată împotriva sentinței civile nr. 3081 din data de 30 martie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 58700/3/LM/2010 a1.

În motivarea acestei cereri, s-au relevat următoarele aspecte, în esență: La data de 3 decembrie 2010, revizuienta a formulat în termen legal contestație la decizia de concediere emisă de intimata Ministerul Educației și Sportului, Autoritatea Naționala pentru Sport și Tineret. A arătat că era angajată cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată în funcția de expert gr. IA gradația 5 în cadrul Autorității Naționale pentru Sport și Tineret, Direcția Generală pentru Tineret, Direcția Informare și Programe pentru Tineret.

La data de 15 septembrie 2010 a primit din partea Autorității Naționale pentru Sport și Tineret notificarea prin care i s-a adus la cunoștință că în urma reducerii numărului de posturi de la 202 la 165, după expirarea perioadei de preaviz de 20 de zile, raporturile de muncă cu Autoritatea vor înceta "în temeiul prevederilor art. 65 din Legea nr. 53/2003, C. mun., cu modificările și completările ulterioare, ca urmare a reorganizării activității prin desființarea postului de expert grad IA ". A arătat că a contestat ordinul prin care s-a dispus încetarea raportului de muncă ca urmare a reorganizării activității prin desființarea postului de expert grad IA, invocând următoarele elemente de nelegalitate: a) Intimata a enumerat în preambulul ordinului nr. 1765/2010 o serie de acte normative și administrative, aceasta enumerare fiind insuficienta și neputând echivala cu o descriere a motivelor care au determinat desființarea postului ocupat de revizuienta.

b) Nefiind indicate criteriile exacte ce au dus la desființarea postului, rezultă că aceasta nu a avut o cauză reală și serioasă dar și un caracter efectiv conform dispozițiilor art. 65 indicat în ordin drept temei legal al concedierii. Mai mult, deși în notificarea din 15 septembrie 2010 prin care revizuientei i s-a adus la cunoștință de către Autoritate că urma să fie concediată în temeiul prevederilor art. 65 C. mun., se precizează că urma să fie reduse posturile din cadrul autorității de la 202 la 165, fiind vorba astfel de o concediere colectivă întrucât urma să fie disponibilizați 36 de angajați [conform dispozițiilor art. 68 alin. (1) lit. b) C. mun.], Autoritatea susține în continuare în cuprinsul ordinului de concediere că este vorba de o concediere individuală.

De fapt, Autoritatea Naționale pentru Sport și Tineret a efectuat o concediere colectivă fără însă a respecta și procedura prevăzută de art. 68-72 C. mun. și a încercat să ascundă această procedură ilegală sub masca unei serii de 36 de concedieri individuale. Astfel, concedierea colectivă reprezintă o disponibilizare masivă de personal dictată de motive economice sau din orice alte motive independente de persoana salariatului, cum ar fi: decesul angajatorului persoana fizică, dizolvarea angajatorului persoana juridică etc. și efectuată în decursul unei perioade determinate de timp . Potrivit art. 69 C. mun., astfel cum a fost modificat în septembrie 2006, în cazul în care angajatorul intenționează să efectueze concedieri colective, acesta are obligația de a iniția, în timp util și în scopul ajungerii la o înțelegere, în condițiile prevăzute de lege.

consultări cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanții salariaților. Obligațiile de informare și consultare a salariaților se mențin indiferent dacă decizia care determina concedierile colective este luată de către angajator sau de o întreprindere care deține controlul asupra angajatorului. În situația în care decizia care determină concedierile colective este luată de o întreprindere care deține controlul asupra angajatorului, acesta nu se poate prevala, în nerespectarea obligațiilor de informare și consultare a sindicatului, de faptul că întreprinderea respectivă nu i-a furnizat informațiile necesare.

În situația în care, ulterior consultărilor cu sindicatul sau cu reprezentanții salariaților angajatorul decide aplicarea măsurii de concediere colectivă, acesta are obligația de a notifica în scris inspectoratul teritorial de muncă și agenția teritorială de ocupare a forței de muncă, cu cel puțin 30 de zile calendaristice anterioare datei emiterii deciziilor de concediere. Angajatorul are obligația să comunice o copie a acestei notificări sindicatului sau reprezentanților salariaților, la aceeași data la care a comunicat-o inspectoratului teritorial de muncă și agenției teritoriale de ocupare a forței de muncă. Autoritatea Naționala pentru Sport și Tineret nu a respectat niciuna dintre aceste proceduri și a emis pentru toți cei disponibilizați ordine de concediere individuală.

Mai mult, la scurt timp după aceste concedieri a angajat alte persoane în aceleași posturi ce fuseseră desființate, așa cum s-a întâmplat efectiv în cazul revizuientei. Deși Autoritatea nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat în la cele două termene, instanța de fond nu a considerat necesară administrarea niciunei probe în afara înscrisurilor depuse de revizuientă la dosar (contestație, ordin, notificare, contract individual de muncă), astfel că a respins contestația formulată considerând că a fost concediată cu respectarea prevederilor legale "deoarece din probele administrate în cauză nu rezulta că au avut loc angajări în paralel cu încetarea raporturilor de muncă ale contestatoarei iar pe postul acesteia să fi angajată o altă persoană". Atunci, cum ar fi putut contestatoarea să arate dacă au fost angajate sau nu alte persoane, având în vedere că aceasta nu avea acces la astfel de documente, și având în vedere dispozițiile art. 272 C. mun.

care arată că sarcina probei incumbă angajatorului. În practică sunt interpretări ale acestui articol în sensul că angajatorul va pierde întrucât nu a produs nicio probă care să indice contrariul celor susținute de către angajat. Astfel, consideră că instanța de fond nu a studiat în mod serios și real situația concedierii sale, neadministrând tot probatoriul necesar pentru a își putea forma o părere corespunzătoare, pe cale de consecința pronunțând o sentința nelegală și netemeinică. Mai arată, revizuientă că a formulat recurs, însă din motive independente de voința sa, acesta a fost depus tardiv și cererea acesteia a fost respinsă fără a avea șansa ca instanța superioară să procedeze la o analiză a fondului cauzei.

De asemenea, învederează că alți colegi ai acesteia au formulat contestații la ordinele prin care au fost concediați, contestații ce au fost înregistrate pe rolul Tribunalului București. Ulterior soluționării cauzei sale, două dintre contestațiile depuse de colegii acesteia au fost soluționate favorabil în sensul admiterii acestora, Tribunalul București considerând că în cadrul Autorității Naționale pentru Sport și Tineret a fost efectuată de fapt o concediere colectivă însă fără respectarea normelor legale, astfel că ordinele de concediere au fost considerate nelegale și s-a dispus anularea acestora și reintegrarea contestatorilor pe posturile deținute anterior, precum și obligarea Autorității la plata de despăgubiri.

Consideră că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în ciuda faptului că nu exista identitatea de persoana ca entitate fizică, ci doar ca entitate virtuală de salariat, întrucât este vorba de aceeași cauză cu același obiect și în care este vorba de aceleași părți Autoritatea Naționala pentru Sport și Tineret și salariați concediați, și este vorba de situații identice, chiar și de posturi identice. Astfel, până acum, Tribunalul București a considerat în două cauze identice (Dosar nr. 58883/3/2010 și Dosar nr. 53987/3/2010) cu cauza acesteia și cu referire la aceeași procedură în urma căreia a fost concediată, că este vorba de o concediere colectivă ce nu îndeplinește condițiile de legalitate impuse de lege și drept urmare ordinele de concediere individuală au fost anulate.

Așadar, consideră că există o contrarietate de în ceea ce privește decizia dată de instanță cu privire la aceeași situație, iar revizuirea sentinței prin care i-a fost respinsă contestația este singura modalitate de înlăturarea a acesteia. Exista o situație absurda în care aceeași instanța consideră că este vorba de o concediere colectivă și toate dosarele soluționate până acum sancționează Autoritatea prin anularea actelor efectuate cu eludarea legii, dar în același timp menține aceste acte în cauza de față. Solicită a se considera ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

și a se constata că hotărârile date în pricinile indicate sunt potrivnice, iar revizuirea sentinței civile nr. 3081 din data de 30 martie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a, în Dosarul nr. 58700/3/2010 este unicul mod prin care se poate pronunța o hotărâre legală și temeinică, astfel încât solicită admiterea prezentei cereri de revizuire, schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice de admitere a contestației formulate și reintegrarea acesteia pe postul anterior deținut. Prin sentința civilă nr. 18 pronunțată la 13 septembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze cu privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins cererea de revizuire, reținând în motivarea acestei soluții următoarele considerente: Temeiul de drept de care se prevalează autoarea acestei cereri îl constituie prevederile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc.

civ., invocându-se în esență împrejurarea că există contrarietate între soluția dată prin sentința atacată și cele pronunțate în Dosarele nr. 58883/3/2010 și nr. 53987/3/2010 aflate pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale. Susținerile revizuentei în sensul că în speță ar avea incidență cazul de revizuire prevăzut de textul legal menționat s-au considerat a fi nefondate, având în vedere că, așa cum rezultă din chiar motivarea cererii de revizuire, în procesele soluționate prin hotărârile judecătorești despre care se afirmă că ar fi potrivnice (contradictorii), respectiv sentința civilă nr. 3081/2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a în Dosarul nr. 58700/3/LM/2010 al și cele date în Dosarele nr. 58883/3/2010 și nr. 53987/3/2010 ale aceleiași instanțe, nu a existat identitate de părți.

Mai precis, în aceste procese, pârât a fost una și aceeași persoană juridică (intimatul Ministerul Educației și Sportului, Autoritatea Naționala pentru Sport și Tineret), însă în calitate de reclamanți au acționat persoane fizice diferite, între care și revizuienta. Ca atare, nu se poate vorbi despre hotărâri potrivnice care să fi fost pronunțate „ în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate", așa cum impun prevederile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. Cazul de revizuire la care se face referire prin aceste norme juridice este mijlocul procedural prin care se urmărește înlăturarea acelor situații din practica judiciară în care a fost încălcat principiul autorității de lucru judecat ce decurge din dispozițiile art. 1201 C. civ.

și care se bazează pe existența triplei identități de elemente (părți, obiect și cauză) între un proces civil deja soluționat prin hotărâre irevocabilă și eventuale alte litigii ulterioare. Or, în concret și la modul strict, în cauza de față nu se poate susține că sentința atacată pe calea revizuirii ar încălca autoritatea de lucru judecat decurgând din soluțiile pronunțate în Dosarele nr. 58883/3/2010 și nr. 53987/3/2010 ale Tribunalului București, secția a VIII-a, căci ea nu a fost dată în unul și același litigiu ce s-ar fi desfășurat între aceleași părți. Situația în care se găsește revizuienta și-ar putea găsi eventual rezolvarea numai dacă în sistemul dreptului procesual civil din România s-ar introduce instituția precedentului judiciar (specifică dreptului anglo-saxon) și care ar oferi o posibilitate în plus pentru a se asigura atingerea dezideratului unei practici judiciare unitare, previzibile și accesibile.

Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs revizuenta K.M., formulând următoarele critici: Hotărârea recurată este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât cererea de revizuire întrunea condițiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., de obiect și cauză, dar și de părți, întrucât instanța trebuia să ia în considerare calitatea de salariat, identică în toate hotărârile invocate. Se susține că există identitate de părți între hotărârile invocate, contrar celor reținute de instanță, chiar dacă nu este vorba de aceeași persoană, ca entitate fizică, ci doar de entitatea virtuală de salariat. Prin pronunțarea acestei hotărâri s-a perpetuat situația absurdă în care aceeași instanță consideră că este vorba de o concediere colectivă și toate dosarele soluționate sancționează intimata prin anularea actelor efectuate cu eludarea legii.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecarea cererii de revizuire. Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente: Art. 322 pct. 7 C. proc. civ. reglementează motivul de revizuire determinat de existența unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Fundamentul acestui motiv de revizuire îl reprezintă puterea de lucru judecat și presupune îndeplinirea mai multor condiții cumulative: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, hotărârile să fie pronunțate în aceeași pricină, deci, să existe tripla identitate de elemente-părți, obiect și cauză, hotărârile să fie pronunțate în dosare diferite, iar în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepția de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat. După cum s-a arătat mai sus, una dintre condițiile existenței cazului de revizuire în discuție vizează tripla identitate de părți, obiect și cauză, între litigiile în care s-au pronunțat hotărârile pretins contradictorii.

Contrar celor susținute prin cererea de recurs, revizuenta nu invocă pronunțarea unor hotărâri contradictorii în litigii care să privească aceleași părți, având același obiect și temei juridic, ci obținerea unor soluții favorabile, de către alte persoane aflate în situații similare cu a lui. Or, pentru a fi incident cazul de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este necesar ca hotărârile pretins contradictorii să vizeze aceleași părți, obiect și cauză, ceea ce nu este ipoteza din speță. Soluțiile obținute de alte părți în alte litigii, chiar dacă acestea vizează circumstanțe asemănătoare cu cele din procesul de față, nu pot fundamenta cazul de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. deoarece nu asigură îndeplinirea cerinței identității de părți, enunțată mai sus. Prin urmare, nu este îndeplinită condiția identității de părți între hotărârile irevocabile pronunțate în dosarele indicate în cererea de revizuire (Dosar nr. 58883/3/2010 și Dosar nr. 53987/3/2010, ambele aflate pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale) și decizia irevocabilă pronunțată în cazul revizuentei. Aplicarea diferită a dispozițiilor legale la situații de fapt asemănătoare, în eventualitatea în care susținerile revizuentei ar fi reale, ar releva, într-adevăr premisele unei jurisprudente neunitare la nivelul instanțelor indicate în cerere, dar nu reprezintă un caz de revizuire în condițiile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., în consecință, nu poate fi cenzurată de prezenta instanță. Pentru aceste considerente, Înalta Curte urmează să respingă recursul declarat de revizuenta K.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul formulat de revizuenta K.M. împotriva sentinței civile nr. 18 pronunțată la 13 septembrie 2012 de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze cu privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 martie 2013.