ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2337/2015

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin cererea de ordonanță președințială

înregistrată la data de 24 iunie 2015 pe rolul Curții de Apel București, secția

a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în

Dosarul nr. 3884/2/2015, apelanta S.R.T. a solicitat încuviințarea provizorie a

suspendării executării provizorii a Sentinței civile nr. 3159 din data de 31

martie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de

muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 31578/3/2014, până la soluționarea

cererii de suspendare a executării provizorii formulată prin cererea de apelul

depusă în Dosarul nr. 31578/3/2014.

În expunerea

motivelor cererii de ordonanță provizorie apelanta a indicat dispozițiile art.

448 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârile primei instanțe sunt provizoriu

executorii de drept când au ca obiect plata unor drepturi izvorâte din

raporturile juridice de muncă, precum și dispozițiile art. 450 C. proc. civ.,

potrivit cărora suspendarea executării provizorii va putea fi solicitată fie

prin cererea de apel, fie distinct în tot cursul judecății în apel.

Curtea de Apel

București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări

sociale, prin Decizia civilă nr. 22 din 30 iunie 2015 a respins cererea de

ordonanță președințială formulată de apelanta S.R.T., apreciind că în cauză nu

este îndeplinită condiția urgenței în ordonarea măsurii provizorii și că nu a

fost dovedit un prejudiciu iminent.

Împotriva acestei

decizii a declarat apel S.R.T., înregistrat pe rolul Înaltei Curți la data de

10 august 2015.

A solicitat admiterea

căii de atac, motivată, în principal, pe ideea că punerea în executare a

hotărârii a cărei suspendare provizorie a executării se solicită ar semnifica

sistarea serviciului public de televiziune, întrucât costurile estimate, în

ipoteza executării debitului la care a fost obligată, depășesc bugetul mediu

lunar al societății apelante. A susținut că, în condițiile în care din anul

2009 și până în prezent, instituția a înregistrat an de an numai pierderi,

plata compensațiilor stabilite prin hotărârea a cărei suspendare provizorie a

solicitat-o este imposibil de realizat, fiind dovedit că lipsește sursa

financiară.

În urma repartizării

aleatorii, cauza a fost înregistrată sub nr. 3884/2/2015 și repartizată

completului CF4.

La termenul de

judecată din data de 22 octombrie 2015, Înalta Curte a pus în discuție

admisibilitatea căii de atac în raport de dispozițiile art. 97 alin. (1) pct.

1, art. 450 alin. (3) și art. 719 alin. (7) C. proc. civ.

Examinând, cu

prioritate, excepția de inadmisibilitate a căii de atac formulate în cauză,

potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată

că este întemeiată și urmează să o admită, pentru următoarele considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 274 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, cu

modificările ulterioare, hotărârile pronunțate în fond sunt definitive și

executorii de drept.

În temeiul art. 450

alin. (1) C. proc. civ., în apel poate fi solicitată suspendarea executării,

iar potrivit alin. (3) cererea de suspendare se va judeca de instanța de apel,

prevederile art. 719 alin. (6) din același act normativ fiind aplicabile.

Potrivit acestor

dispoziții, la care norma care reglementează procedura de suspendare a

executării provizorii în apel face trimitere, încheierea asupra suspendării

poate fi atacată numai cu apel, în mod separat.

Pe de altă parte,

dispozițiile art. 719 alin. (7) C. proc. civ. prevăd că dacă există urgență

instanța poate dispune, prin încheiere și fără citarea părților, suspendarea

provizorie a executării până la soluționarea cererii de suspendare, încheierea

instanței în această situație nefiind supusă niciunei căi de atac.

Aparent, între

textele legale menționate există o neconcordanță cu privire la calea de atac la

care poate fi supusă hotărârea pronunțată în temeiul art. 450 alin. (1) C.

proc. civ.

În speță, hotărârea

împotriva căreia s-a formulat cerere de suspendare provizorie a executării este

dată într-un litigiu de muncă, iar potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr.

2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum

și pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură

civilă, hotărârile pronunțate în cererile privitoare la conflictele de muncă nu

sunt supuse recursului, fiind supuse numai apelului, la curtea de apel.

Prin urmare, cum în

speță Sentința civilă nr. 3159 din data de 31 martie 2015, pronunțată de

Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale,

este supusă numai căii de atac a apelului, hotărârea pronunțată în soluționarea

cererii de suspendare provizorie a executării formulată prin cererea de apel

este definitivă, pentru că nu se poate ca încheierea de suspendare a executării

unei hotărâri să fie supusă altor căi de atac decât cele pe care le are

deschise împotriva hotărârii supuse executării.

În ceea ce privește

normele de competență, se constată că, potrivit dispozițiilor art. 97 C. proc.

civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursuri, precum și orice

alte cereri date prin lege în competența sa.

În această materie,

art. 21 din Legea nr. 304/2004 republicată, privind organizarea judiciară

prevede că "Secția I civilă, Secția a II-a civilă și Secția de contencios

administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă

recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor

hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum și recursurile declarate

împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice

natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecății a fost

întrerupt în fața curților de apel". În ceea ce privește completele de

judecată, potrivit art. 314 alin. (1) din aceeași lege "Completele de

judecată se compun din 3 judecători ai aceleiași secții".

Coroborând

dispozițiile legale incidente, menționate anterior și aplicând cu prioritate

normele imperative ce guvernează materia competenței materiale, Înalta Curte

apreciază că prezenta cale de atac este inadmisibilă întrucât, deși potrivit

art. 719 alin. (6) C. proc. civ. încheierea asupra suspendării executării se

poate ataca cu apel, în mod separat, trebuie avută în vedere particularitatea

că hotărârea ce face obiectul controlului judiciar în prezenta speță este

pronunțată, în faza procesuală a apelului, de către curtea de apel.

În reglementarea

dispozițiilor C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010 și ale Legii nr.

303/2004, menționate anterior, Înaltei Curți nu i-au fost atribuite competențe

în a judeca litigii aflate în stadiul procesual al apelului, în condițiile în

care legile procesuale și de organizare judiciară nu menționează expres o

astfel de abilitare.

Pentru a judeca,

potrivit art. 97 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., orice alte cereri date prin

lege în competență, trebuie ca aceste cereri să fie expres atribuite de lege în

sarcina Înaltei Curți de Casație și Justiție. Or, în economia textelor de lege

nu există o prevedere care să confere expres Înaltei Curți competență în

soluționarea apelului împotriva încheierii dată de curtea de apel într-o cerere

de suspendare a executării unei hotărâri.

Se reține și că, în

materia suspendării, art. 484 C. proc. civ. stipulează că, în situația în care

se formulează în recurs o cerere de suspendare a executării hotărârii atacate,

aceasta se va fi soluționa prin încheiere motivată, definitivă, deci care nu mai

este supusă unei alte căi de atac.

Prin urmare, deși

conform prevederilor legale menționate anterior încheierea de suspendare a

executării provizorii pronunțată în apel poate fi atacată cu apel, în situația

particulară în care aceasta a fost pronunțată de curtea de apel devine o

hotărâre definitivă, cu un regim juridic ce poate fi asimilat celui reglementat

de art. 484 C. proc. civ., nefiind susceptibilă de apel, care să fie judecat la

instanța imediat superioară, respectiv la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pe de altă parte,

dispozițiile art. 483 alin. (1) prevăd că hotărârile date în apel sunt supuse

recursului, iar art. 466 C. proc. civ. definesc ce hotărâri sunt supuse

apelului, astfel, alin. (1) Hotărârile pronunțate în primă instanță pot fi atacate

cu apel, dacă legea nu prevede în mod expres altfel, iar alin. (2) prevede că

sunt supuse apelului și hotărârile date în ultimă instanță dacă, potrivit

legii, instanța nu putea să judece decât în primă instanță.

Or, hotărârea apelată

prin prezenta cale de atac nu se regăsește în niciuna din ipotezele textului

legal citat, fiind o hotărâre dată în apel, astfel încât calea de atac cu care

a fost învestită instanța în prezenta speță reprezintă, practic, un apel la

apel, ceea ce în condițiile art. 460 alin. (1) nu este posibil decât cu

încălcarea principiului unicității căii de atac.

În acest sens s-a

pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii,

prin Decizia nr. 8 din 27 aprilie 2015, publicată în M. Of. nr. 539/20.07.2015,

statuând că "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 450 alin.

(5) raportat la art. 997 și următoarele și art. 719 alin. (7) C. proc. civ.,

instanța se pronunță asupra cererii de suspendare provizorie printr-o încheiere

care nu este supusă niciunei căi de atac", decizie obligatorie potrivit

art. 517 alin. (4) C. proc. civ.

Faptul că în minuta

și dispozitivul deciziei ce face obiectul prezentei căi de atac se menționează

că hotărârea este supusă apelului în termen de 5 zile de la comunicare, nu

deschide părții calea de atac a apelului, întrucât potrivit dispozițiilor art.

457 alin. (1) C. proc. civ. hotărârea judecătorească este supusă numai căilor

de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta,

indiferent de mențiunile din dispozitivul ei

Pentru toate aceste

considerente, calea de atac intitulată "apel" formulată de petenta

S.R.T. împotriva Deciziei nr. 2632 din 30 ianuarie 2015 a Curții de Apel

București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale,

va fi respinsă, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, calea de atac numită "apel" formulată de S.R.T.

împotriva Deciziei nr. 2632 din 30 ianuarie 2015 a Curții de Apel București,

secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 octombrie 2015.

Procesat

de GGC - GV