ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2676/2015
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2676/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Decizia nr. 2676/2015 Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 2631 din 30 iunie 2015, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins cererea de ordonanță președințială formulată de apelanta A. pentru încuviințarea provizorie a suspendării executării provizorii a sentinței civile nr. 3161 din 31 martie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2014, în contradictoriu cu intimații B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., R., S., T., U., V., X., Z., Y., A.A.
și B.B., ca fiind neîntemeiată. Împotriva acestei decizii a declarat apel A., cale de atac ulterior calificată de parte ca fiind recurs, înregistrat pe rolul Curții de Apel București la data de 13 iulie 2015 și înaintat de această instanță, Înaltei Curți de Casație și Justiție, spre soluționare. Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat, la data de 29 septembrie 2015, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. Completul de filtru C3, la data de 30 septembrie 2015, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părților, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din cod.
La data de 12 octombrie 2015, A. a depus punct de vedere asupra raportului. Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, prin rezoluția din 26 octombrie 2015, s-a stabilit termen pentru soluționarea recursului la data de 25 noiembrie 2015, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților.
Analizând recursul, Înalta Curte constată că este inadmisibil, în considerarea argumentelor ce succed: În speță, p rin Decizia civilă nr. 2631 din 30 iunie 2015, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins cererea de ordonanță președințială formulată de apelanta A. pentru încuviințarea provizorie a suspendării executării provizorii a sentinței civile nr. 3161 din 31 martie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2014, în contradictoriu cu intimații B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., R., S., T., U., V., X., Z., Y., A.A. și B.B., ca fiind neîntemeiată.
Se constată că în conformitate cu dispozițiile art. 448 alin. (1) pct. 10 și alin. (2) C. proc. civ., hotărârile primei instanțe sunt executorii de drept, executarea având un caracter provizoriu în orice situație în care legea prevede că hotărârea este executorie. Totodată, în baza art. 450 C. proc. civ., în apel poate fi solicitată suspendarea executării provizorii, iar până la soluționarea cererii de suspendare, aceasta va putea fi încuviințată provizoriu, prin ordonanță președințială. Cu privire la problema de drept supusă analizei, se reține că în ședința din 27 aprilie 2015, completul Înaltei Curți de Casație și Justiție, competent să judece recursul în interesul legii, a tranșat chestiunea privind calea de atac ce poate fi exercitată împotriva soluției pronunțate de instanța de apel cu privire la cererea de suspendare provizorie pe cale de ordonanță președințială.
Astfel, a fost pronunțată Decizia nr. 8/2015, publicată în M. Of. nr. 539 din 20 iulie 2015, prin care s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 450 alin. (5) raportat la art. 997 și următoarele și art. 719 alin. (7) C. proc. civ., cererea de suspendare provizorie se judecă de un complet format din doi judecători, iar instanța se pronunță asupra cererii prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Față de caracterul obligatoriu al deciziei pronunțate în interesul legii, în raport de dispozițiile art. 517 alin. (4) C. proc. civ., se constată că Decizia civilă nr. 2631 din 30 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, nu este susceptibilă a fi atacată.
În consecință, recursul declarat de A. apare ca inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva Deciziei civile nr. 2631 din 30 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2015.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.