ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 605/2016

Decizia nr. 605/2016

Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ. constată următoarele:

Prin cererea introductivă din data de 26 martie 2014 reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., R., S., T., U., V., X., Z., Y., A.A au solicitat obligarea pârâtei SC B.B. SA la majorarea salariilor de bază începând cu data de 7 aprilie 2012, cu indicii prețurilor de consum comunicați de Institutul Național de Statistică aferenți anilor 2008-2011 și primului trimestru al anului 2012, conform art. 102 alin. (1) lit. d) din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul SC B.B. SA pe anii 2010-2012 și la plata într-o singură etapă a sumelor de bani reprezentând diferențele salariale rezultate în urma acestei majorări salariale, începând cu data de 7 aprilie 2012 până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.

Prin încheierea de ședință din 16 septembrie 2014, Tribunalul București, Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. x/3/2014, având în vedere numărul mare de reclamanți, pentru o bună administrare a justiției, a disjuns cauza prin formarea unor noi dosare în care să fie maxim 25 de reclamanți.

În Dosarul disjuns nr. x/3/2014, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 3158 din 31 martie 2015 a admis cererea de chemare în judecată precizată formulată de A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., R., S., T., U., V., X., Z., Y., A.A în contradictoriu cu pârâta SC B.B. SA.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta Societatea Română de Televiziune înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, solicitând și suspendarea executării provizorii a hotărârii apelate.

Prin încheierea din data de 1 octombrie 2015, instanța de apel a admis cererea formulată de apelantă și a dispus suspendarea executării provizorii a sentinței apelate.

La data de 12 octombrie 2015 a fost înregistrată cererea formulată de intimații-reclamanți de recuzare a doi judecători, magistrați ce au făcut parte din completul de judecată ce a soluționat cererea de suspendare, cu motivarea că aceștia și-au exprimat părerea cu privire la soluția ce urmează să o pronunțe în cauză.

Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin încheierea din data de 29 octombrie 2015 a respins cererea de recuzare.

La data de 9 noiembrie 2015 a fost înregistrată cererea formulată de avocatul C.C. în numele intimaților-reclamanți A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., R., S., T., U., V., X., Z., Y., A.A prin care au atacat cu recurs încheierea din camera de consiliu din 29 octombrie 2015 în Dosarul nr. x/3/2014 al Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, susținându-se că prin admiterea cererii de suspendare provizorie a executării, dispusă de instanța de apel în data de 1 octombrie 2015, s-a săvârșit o antepronunțare în cauză și că în mod greșit cererea de recuzare a fost respinsă.

La data de 4 decembrie 2015 a fost înregistrată la dosarul de recurs precizarea reclamantei I., prin care arată că nu a achiesat la cererea de recuzare și că nu își însușește recursul formulat de avocatul C.C., care nu o reprezintă în această etapă procesuală - fila 26.

Recursul întemeiat pe dispozițiile art. 53 alin. (1) teza finală și art. 485 alin. (1) C. proc. civ., a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/3/2014și repartizat completului C.F. nr. 4.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat, la data de 7 ianuarie 2016, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil.

Completul de filtru C4, la data de 20 ianuarie 2016, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea lui părților, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la filele 57-82 din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților, care nu au formulat un punct de vedere în termenul de 10 zile de la comunicare, prevăzut de art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluționarea căii de atac.

S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 17 martie 2016, în temeiul art. 493 alin. 5 C. proc. civ., fără citarea părților.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 53 alin. (1) C. proc. civ. „Încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părți, odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri".

Din conținutul textului legal evocat rezultă regula potrivit căreia încheierea de respingere a recuzării poate fi atacată cu recurs numai odată cu hotărârea finală prin care a fost soluționată cauza. Legiuitorul a prevăzut ca, în situația în care hotărârea finală este definitivă în sensul art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., încheierea de respingere a recuzării să poată fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicarea respectivei hotărâri.

Prin urmare, dispozițiile procedurale, deși recunosc părții interesate dreptul de a ataca încheierea prin care s-a respins recuzarea, spre deosebire de încheierea prin care se încuviințează sau se respinge abținerea, precum și de cea prin care se încuviințează recuzarea care nu sunt supuse nici unei căi de atac, exercițiul acestui drept trebuie să fie corelat cu pronunțarea unei hotărâri de soluționare a cauzei, fără a exista posibilitatea ca încheierea de respingere a recuzării să poată fi atacată înainte de pronunțarea hotărârii finale.

Rațiunea instituirii acestei proceduri de către legiuitor rezidă în necesitatea de a înlătura posibilitățile de tergiversare a cauzei prin exercitarea abuzivă a acestei căi de atac și de sporire a celerității în soluționarea cauzei, dat fiind faptul că, cererea de recuzare nu constituie o acțiune de sine stătătoare, având ca obiect realizarea sau recunoașterea unui drept subiectiv de autorul cererii, ci o procedură integrată procesului în curs de judecată, al cărui scop este cel al asigurării desfășurării normale a judecății.

În speță, pricina dedusă judecății are ca obiect soluționarea unui litigiu de muncă, hotărârea pronunțată în primă instanță fiind atacată cu apel, situație în care urmează a se pronunță o hotărâre definitivă în conformitate cu dispozițiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 și art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. Cum hotărârea ce urmează a fi pronunțată va fi o hotărâre definitivă, rezultă că, în cauză, este incidentă teza a doua a art. 53 alin. (1) C. proc. civ., partea interesată (cea care a cerut recuzarea) având astfel posibilitatea de a declara recurs împotriva încheierii de respingere a recuzării la instanța ierarhic superioară și anume, Înalta Curte de Casație și Justiție.

Intimații-reclamanți au formulat cerere de recuzare în faza procesuală a apelului, aceasta fiind respinsă prin încheierea de ședință din data de 29 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2014, însă calea de atac a fost declarată de aceștia anterior soluționării pe fond a cauzei. Astfel, la data declarării prezentului recurs împotriva încheierii de respingere a recuzării completului învestit cu judecarea apelului, respectiv 9 noiembrie 2015, în cauză nu exista o hotărâre finală de soluționare a apelului.

Potrivit dispozițiilor art. 129 din Constituția României, revizuită, părțile interesate pot exercita căile de atac numai în condițiile legii procesuale.

În raport de această împrejurare, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, inițierea controlului judiciar asupra hotărârii atacate este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile prevederilor legale, așa cum dispun și dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ.

Cum legiuitorul condiționează exercițiul dreptului de a ataca încheierea de respingere a recuzării de pronunțarea unei hotărâri de soluționare a cauzei, rezultă că, la acest moment, reclamanții nu au deschisă calea de atac a recursului împotriva încheierii de respingere a recuzării din 29 octombrie 2015.

Pentru aceste considerente, întrucât nu a fost exercitat în conformitate cu dispozițiile art. 53 alin. (1) teza finală C. proc. civ., recursul va fi respins, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A., B., C., D., E., F., G., H., J., K., L., M., N., O., P., R., S., T., U., V., X., Z., Y. Și A.A., împotriva încheierii de ședință din 29 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2014.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2016.